Home
Acestea sunt ultimele postari ale sectiunii
Magdalena Albu: HIPERBOLA INDUSĂ. METAFORĂ FĂRĂ FILOZOF sau LIBERTATEA ȘTIRBĂ DE EXPRIMARE PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 27 February 2017 13:12

Domnului autor al volumuluiApel către lichele

        Am parcurs cu foarte mare tristețe recentul text al lui Gabriel Liiceanu - ”România gurilor știrbe” -, un text cu o metaforă, din nefericire sau deliberat poate, joasă, neinspirată, ofensatoare, anticreștină chiar, care, dacă ar fi aparținut unui tânăr teribilist al momentului, nu m-ar fi mirat absolut deloc. Așa însă, greutatea ca o piatră de moară a sentimentului surprinderii negative m-a tulburat imens. Încercând să găsesc o oarecare explicație întemeiată la cele scrise de către autorul ”Apelului către lichele”, în prima fază, gândul mi s-a îndreptat ca o săgeată înspre puternica latură întunecată a PR-ului contemporan. Cu alte cuvinte, dacă vrei să-ți vinzi cu orice preț marfa în ziua de azi, faci referire la o serie de metode invazive de tipul construirii unui mesaj cu tentă depreciativă față de o persoană binecunoscută din spațiul public actual sau, de ce nu, față de o instituție anume (indiferent de natura acesteia - mediatică etc. -), mesaj pe care-l plasezi, ulterior, în mijlocul Cetății, cu intenția de a crea două curente de opinie complet antagonice în vederea atingerii scopului pragmatic antestabilit (creșterea vâzărilor produselor deținute, a faimei proprii ș.a.m.d.). De sporirea gradului de notorietate personală, discipolul filozofului Constantin Noica nu mai are nevoie de multă vreme, el fiind deja un nume bine consolidat încă din epoca predecembristă. Cartea, în schimb, ca produs vandabil, a necesitat și va necesita oricând, desigur, un surplus de publicitate, în condițiile dramaticei metamorfoze axiologice actuale, la care culturnicii conjuncturali ai nației au contribuit, la rându-le, din plin, dacă observăm cu deosebită atenție multiplele consecințe nefaste  existente acum la nivel societal, și într-un mod cât se poate de inofensiv, adică, nefăcând, practic, aproape nimic benefic pentru întreaga colectivitate. E bine să ne amintim aici, spre exemplu, de textul scris cu doar câțiva ani în urmă de către semioticianului italian Umberto Eco, prin care segmentul utlizator, în genere, al unei așa-numite rețele de socializare era desconsiderat într-o manieră complet discutabilă, în timp ce  o pagină aparținătoare exact acelei rețele (este vorba, evident, despre rețeaua globală Facebook) îi promova asiduu cărțile. Am scris la momentul respectiv despre asta. 

          Mergând mai departe pe firul logic al acestui prim gând, mi-am spus în sine următoarele: ”Uite, domnule, cea mai bună rețetă de consolidare a cotei de piață pentru un om-instituție, folosindu-te de ratingul mare al unui anumit canal mediatic și de popularitatea crescută a managerului-realizator de emisiuni al acestuia!”, deoarece Gabriel Liiceanu se confundă, practic, în mentalul colectiv, nu atât cu filozofia ca atare, cât cu imaginea însăși a Editurii Humanitas. Altfel spus, iubirea de înțelepciune se traduce, în acest caz, astfel: iei metafora de coadă, o scuturi bine în perimetrul limbii materne ca să împroaște în toate părțile societății taman ce dorești tu, creezi mai multe centre de greutate ale mesajului conceput, supradimensionând fapte istorice reprobabile și extrem de dureroase pentru istoria națională (vezi Experimentul de la Pitești), apeși nepermis de mult pe intimitatea unei relații de prietenie, pe care nu ai dreptul moral, pur și simplu, să o așezi detaliat pe masă în agora tumultului dezlănțuit, dacă, într-adevăr, a fost vorba acolo despre resorturile unei prietenii reale în toată puterea cuvântului (a se citi scena din Postfața ”Jurnalului de la Păltiniș”), vii, ulterior, și întărești imaginea personală despre patria-mamă (unde ”balada mizeriei recitate în fața unui microfon într-o limbă stâlcită”, spune autorul, pare că se cântă la infinit de către un întreg cor de robi ignoranți ai destinului neprieten) la întoarcerea de pe meleagurile foșninde a civilizație și trai bun din Occident cu afirmația de vacanță a unui prieten parizian, cum că, citez, ”Voi, românii, sunteți pesemne poporul cu cele mai multe guri știrbe din Europa.”, pentru ca, finalmente, să aluneci cu voluptate în dimensiunea politicului decident, prezentând, trunchiat, doar un singur palier al culpabililor postdecembriști. Iată cum, construcția meșteșugită a hiperbolei induse cu voie în structura permisivă a mentalului general (cu sau fără toți dinții existenți în patul gingival) e, fără elemente adversative și dubitative suplimentare, gata.

          Personal, mărturisesc cu sinceritate faptul că nu mi l-aș fi imaginat vreodată pe autorul, printre altele, a ”Apelului către lichele” și a ”Declarației de iubire” că poate concepe, într-o bună zi, un text de o asemenea eterogenitate rugoasă, oricare-ar fi fost intenția sa primară. Că e ombilical legată de zona PR-ului sau nu, practic, nici nu mai contează. Lăsând la o parte cunoscutele metode de a rezista cu orice preț ca actor economic pe o piață instabilă din toate punctele ei de vedere, ai toată libertatea să-ți formulezi o anumită opinie în raport cu un subiect sau altul, însă, pur și simplu, nu ai dreptul moral să comiți un act non-etic de o brutalitate, ce ajunge să frizeze dezumanizarea de tip absolut - rezultanta unei condescendențe inexplicabile a scriitorului la o vârstă semnificativă a sa, când înțelepciunea trebuie, fără-ndoială, să-și spună în mod definitiv cuvântul.

          Bunicul meu, la fel ca și Constantin Noica, a murit fără să dinți în gură. Suferința lui și a altora îndurată pe ambele fronturi din Est și din Vest în cea de A Doua Conflagrație Mondială și-a spus, în vreme, cuvântul. Ei bine, taman pe această suferință colosală, dar și pe a tinerilor sacrificați inutil în iarna anului 1989, autorii de astăzi, oricare-ar fi breșa acestora de exprimare, au posibilitatea concretă de a-și expune liber gândurile, în fel și chip. Modalitatea însă în care alegi să îți exerciți acest drept intelectual firesc ține doar de osatura distonantă sau nu a propriei tale conștiințe. Darul de a scrie nu echivalează cu darul de a-l înjosi cu brutalitate pe Celălalt, ci de a-i înălța, pe cât se poate, pe o scară deloc imaginară de Lumină, sufletul. În cazul de față, stilistica folosită la argumentarea ideilor căpătă brusc chipul celei mai otrăvite arme posibile pentru spirit, un spirit nehrănit de colo până colo sub nicio formă cu ”noua dietă excremențială” a ”profesioniștilor intoxicării”, ca să citez autorul, ci unul stând în așteptarea providențială a unui culoar prielnic în zidul constant alterat de vicleșug și neadevăr al ultimelor decenii deja scurse. Nu pot să comentez mai mult despre tabloul durerii umane veritabile, pe care mesajul textului ”România gurilor știrbe” nu l-a putut deloc surprinde în țesătura lui de culoarea morții. Ca să poți delimita în cuvinte asta, trebuie să fii destinat a-i trăi zilnic durerii învolburarea ei aprigă din nelimpezimea propriei tale treceri.Altfel, înțelegerea lui abisală nu e permisă oricui, indiferent câte mâini ai întinde, de-a lungul vremii, către zeița rece, dar lipsită de șovăială, a înțelepciunii. Probabil că autorului ”Jurnalului de la Păltiniș” semantica vastă a durerii nu și-a deschis în această viață complet porțile, cine poate ști?!...

Frumusețea unui chip nu e oferită întotdeauna de frăgezimea și simetria liniilor fixe născute din generozitatea aparentă a tinereții, oricât ar vrea unii să inducă în societate ideea aceasta. Dimpotrivă. A ști să citești estetica trecerii timpului în relevanta neputință și sluțenia trupului uman de la un anumit moment dat reprezintă, cred, cea mai înaltă formă de lectură a existenței în ansamblul ei. Prefer, în locul contemplării picturii renascentiste pline de întuneric a lui Hieronymus Bosch, să mă cufund în liniștea neviciată de urâciune a pânzelor lui Luchian. Aici, printre vocalele și consoanele alfabetului colorat al Artistului Luminii - care a deslușit, pe un final de viață aproape martiric, esența frumosului negrăit în platoșa dură a suferință -, dau peste locul geometric mai mult ca perfect al creației divine și primesc cu o bucurie rar întâlnită lecția vizuală delicată a nobleții sufletului omenesc. Căci diferența dintre două tipuri antagonice de percepție a aceleiași realități obiective este oferită întâi de referentul palpabil însuși, iar a doua oară capacitatea de înălțare a eului individual Dincolo de limitele restrictiv-telurice sufocante. Dacă autorul ”Apelului către lichele” reduce cu intenție simbolul mizeriei ființiale strict la mulțimea de cavități bucale știrbe ivite în cale-i de-a lungul vieții, atunci înseamnă că ne putem permite să mărginim și noi, printr-un exercițiu rău-voitor similar, principiile moralității lui Platon la o simplă pauză de relaxare dintre două acte de împreunare homosexuală tipice, după cum se știe, culoarului istoric al Antichității?!... Sigur că nu o să procedăm niciodată de-o asemenea manieră reprobabilă, însă această scurtă secvență comparativă ilustrează aproape complet radiografia sumbră realizată de către discipolul lui Noica în text. Mizez, totuși, pe o revenire a autorului respectiv la sentimente mai bune.

P.S.

Dacă pe dl Gabriel Liiceanu - mă întreb retoric, firește -, l-ar înjosi cineva doar pentru idiotizantul motiv că face parte din spectrul larg al persoanelor septuagenare, ar putea învăța oare în acel moment domnia-sa ceea ce înseamnă cu adevărat durerea interioară, care covârșește, de nenumărate ori, sufletul, cuantificând atunci cu obiectivitate, așa cum se cuvine, de fapt, privarea de respect și demnitate umană, în urma încadrării sale nefirești într-o anumită categorie socială?!... Nu credeam să fie necesare vreodată asemenea interogații în raport cu un iubitor de înțelepciune, slujitor devotat, practic, al filozofiei ca știință!...

 
« StartPrev12345678910NextEnd »

Page 1 of 14701

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 143 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 299 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou