Home Altele Stelian Gomboş: Scrisoare deschisă, publică
Stelian Gomboş: Scrisoare deschisă, publică PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Sunday, 18 June 2017 12:41
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului, acum, la împlinirea a 73 de ani de viaţă demnă, vrednică, harnică, dinamică, darnică, slujitoare, onestă şi pilduitoare...
 
 
Înaltpreasfinţia Voastră,
 
 
            Doresc să vă mărturisesc faptul că am cumpărat, chiar de la Sfânta Mănăstire a Basarabilor, din municipiul Curtea de Argeş, cele cinci volume de memorialistică, ce poartă titlu generic şi sugestiv „Toată Vremea-şi are Vremea”ale Înaltpreasfinţiei Voastre şi le-am citit pe  nerăsuflate, iar acum, în aceste momente de adâncă emoţie şi profundă recunoştinţă, între altele, vreau să vă mulţumesc pentru scrierea şi publicarea lor, să-i mulţumesc Lui Dumnezeu – Bunul şi Dreptul, că existaţi şi că vă ţine, încă, sănătos, harnic şi puternic, spre a fi în continuare de mare folos bisericii şi poporului din care faceţi parte – pe care le slujiţi cu aceeaşi deosebită dragoste, autentică râvnă şi multă sinceritate!...
Drept urmare, această colecţie memorialistică, momentan de numai cinci volume, apărută, (re)editată şi (re)publicată în perioada (intervalul) anilor 2014 – 2016, ar trebui citită de cât mai multă lume, printre care să se numere şi cei care au tot acuzat Biserica şi pe slujitorii Ei că ar fi colaborat cu securitatea, aducând, de fapt, acuzaţii nefondate, mai precis, mincinoase. În consecinţă, de la bun început doresc să-mi cer iertare pentru tonul uşor patetic şi poate puţin tensionat pe care, cu siguranţă, îl voi avea în această scrisoare deschisă pe care am redactat-o, oarecum în grabă şi cu o umbră de tristeţe!...
De ce această stare sufletească, din cauza dorinţei de a lămuri situaţia din anii trecuţi, când unii au acuzat, mai cu seamă în presa scrisă şi în cea audio-vizuală, că preoţii din perioada dictaturii comuniste au săvârşit mari compromisuri de ordin moral, folosindu-se de Sfânta Taină a Spovedaniei, pentru a divulga cele spuse de către credincios, redactând nişte rapoarte depuse la securitate, prin care deci, ar fi trădat secretul, confidenţialitatea acestei Sfinte Taine!...
            Eu zic că atunci s-a ajuns prea departe cu acuzaţiile deoarece ele au fost pripite şi neîntemeiate, ducând până la crearea unor jigniri de proporţii de care nu ştiu cine şi de ce s-ar fi putut folosi!...
            Am senzaţia tot mai certă, că această acţiune a făcut parte din lanţul foarte lung de atitudini concertate împotriva Bisericii care s-au desfăşurat, şi se mai desfăşoară, în ultimii ani dar care nu sunt altceva decât un adaus, sau dacă vreţi, un bonus la şirul lung de activităţi ce s-au desfăşurat împotriva acestei instituţii divino-umane de-a lungul istoriei, şi care unele au fost mai directe şi mai grosiere iar altele mai voalate şi mai perfide, aşa cum este şi păcatul!...
            De aceea, vin să întreb, din nou, aici şi acum, dacă această dorinţă de accesare a dosarelor slujitorilor altarelor s-a dorit a veni în întâmpinarea satisfacerii curiozităţii, a descoperirii adevărului, a instaurării unei dreptăţi sociale şi morale sau dintr-un spirit de vanitate, de răzbunare şi de atacare a acestei tabere clericale care este foarte mare şi care mai şi deranjează, uneori până astăzi, pe unii sau pe alţii!...
            Oare, odată cu deschiderea acestor dosare şi mai ales după acest moment, pe care Biserica ca instituţie l-a primit fără a fi, de fapt, împotrivă, chiar credeam că se va instaura pacea, adevărul şi dreptatea pe acest pământ românesc, fără a recurge la o reabilitare a noastră din punct de vedere spiritual - duhovnicesc, ontologic şi moral!...
Spun că din punct de vedere istoric nu ar fi (fost) rău acest lucru însă din punct de vedere moral chiar nu credem că slujitorii altarelor, fără a preciza şi a nuanţa lucrurile, au săvârşit astfel de compromisuri de ordin moral şi teologic!...
Atunci de ce au fost pline închisorile comuniste de atâţia slujitori ai Bisericii, unii dintre ei fiind personalităţi marcante care şi-au aflat, acolo, sfârşitul, unul martiric şi mucenicesc!...
Prin urmare, să avem, cu toţii, convingerea că majoritatea covârşitoare a acestor dosare sunt de urmărire, cei cuprinşi în ele fiind nişte victime ale sistemului comunist ateu!...
De ce avem această impresie că acesta ar fi fost ultimul şi cel mai important lucru pe care-l mai aveam de făcut după care am fi trăit „într-un cer nou şi un pământ nou”?!...  Oare nu a fost atunci (şi) un interes ocult la mijloc!...
În altă ordine de idei, noi credem în continuare că această epurare a societăţii, în toate domeniile şi în toate structurile, va lămuri, clarifica şi aşeza lucrurile în mod complet şi definitiv?!...
Dacă ar fi aşa ce bine ar fi şi, sincer vorbind, chiar ne-am dori să fie aşa!...
Am impresia că ne-am aflat în acele momente între „ciocan şi nicovală” dar nu prea ştiu al cui a fost „ciocanul” şi a cui „nicovala”?!...
De aceea am senzaţia că de obicei, prea răspundem unor „comenzi” venite de peste tot şi de aiurea cu privire la unele situaţii cât se poate de sensibile şi de importante şi că se exagerează ajungându-se chiar la nişte abuzuri, în unele locuri!...
Aşa stând lucrurile, nu este bine ca astfel de procese să fie făcute la comandă politică, sau din exces de zel, căci ce este „val al politicii şi politicienilor” ca valul trece!...
Oricum, slujitorii, sinceri, loiali, fideli, credincioşi şi devotaţi Bisericii au fost de acord cu deschiderea dosarelor ba, chiar aşteaptă şi acum, să ia sfârşit cât mai repede această problemă care, pe alocuri, a fost sau pare a fi o falsă, eronată ori artificială problemă!...
Să nu credem, cumva, că membrii, fiii şi slujitorii Bisericii vor să fie exceptaţi de la vreo lege, nu nicidecum, de aici văzându-se faptul că, dacă acest proces ar fi decurs într-un mod sincer, onest şi corect, ei (marea majoritate dintre ei) nu s-au simţit încărcaţi şi vinovaţi cu nimic, ba dimpotrivă, în acest fel s-ar fi cunoscut mai bine cât au avut de suferit unii ca aceştia în timpul prigoanei comuniste!...
Fapt, realitate şi adevăr ce este afirmat, confirmat şi demonstrat şi de această deosebită lucrare de memorialistică – ce ne-a încărcat sufletele şi ne-a sensibilizat minţile!...
            Şi de data aceasta am observat că Biserica, prin slujitorii şi conducătorii ei, a fost cât se poate de receptivă şi de cooperantă la împlinirea demersurilor nobile şi autentice ale societăţii, numai să fi fost astfel şi nu altceva!... 
Oricum, constatând o preocupare permanentă a societăţii civile şi mediatice româneşti, în acest sens, să fim convinşi de faptul că Biserica rămâne ieri, azi şi în veci Aceeaşi şi că, în pofida unor încercări ale discreditării, ea nu-şi va pierde credibilitatea şi autoritatea ei duhovnicească şi morală în faţa credincioşilor!...
Să ne ajute şi să ne lumineze Dumnezeu să trecem întotdeauna peste toate momentele acestea ori altele asemănătoare cu bine, căci „totul este bine când se sfârşeşte cu bine!” dar mai ştim şi că „binele nefăcut bine nu este bine”!...
Iar „Memoriile” dumneavoastră stau drept dovadă, mărturie, propovăduire şi mărturisire autentică că aţi căutat şi aţi reuşit în cele mai multe situaţii şi împrejurări ale vieţii, să împliniţi binele, după voia/voinţa Domnului şi învăţătura Bisericii iar nu neapărat al omului!...
Cu alte cuvinte, aşadar, această scrisoare a mea, pentru care vă cer iertare din cauza prea multei mele îndrăzneli, se doreşte a fi un ecou sau un răspuns, dacă vreţi, la această lucrare – deopotrivă civică, etică, istorică, cărturărească şi pastoral – misionară, pe care Înaltpreasfinţia Voastră aţi avut curajul, responsabilitatea şi libertatea de a ne o împărtăşi, asumându-vă astfel, toate riscurile de rigoare, cum ar fi aceea a caracterizării venită din partea unor neaveniţi la adresa Înaltpreasfinţiei Voastre, cum că sunteţi o persoană „incomodă” şi „subiectivă”!...
            Altfel spus, volumele de memorialistică ale Înaltpreasfinţiei Voastre sunt, prin urmare, dincolo de multe alte aspecte, o mărturie a unor stări de fapt trecute dar, în acelaşi timp, constituie şi lumina salvatoare în ceea ce priveşte comportamentul nostru şi atitudinea noastră pentru viitor, felul, modul în care reuşim, sau nu, să asimilăm, să înţelegem şi să desluşim aceste date şi informaţii cutremurătoare ce alcătuiesc istoria noastră recentă, care a marcat a doua jumătate a veacului al XX – lea şi nu numai!...
Lucrarea în cauză, este, deci, între multe altele, o mărturie, in memoriam sau pro memoria, fiindcă are drept scop mărturisirea tragediilor ce s-au abătut asupra României şi a instituţiilor sale postbelice, între care la loc de frunte se situează Biserica din perioada anilor 1945 – 1989.
Totodată este o lumină, relevantă, grăitoare şi salvatoare pentru că textul nu se opreşte doar la constatarea unor stări de fapt trecute ci deschide orizontul unui viitor, care se cere a fi mai bun, mai luminos pentru fiecare dintre noi, dacă vom avea puterea şi capacitatea de a analiza cu multă luciditate, discernământ şi foarte mult bun simţ, realităţile trecute în cadrul cărora atâţia dintre semenii, părinţii şi fraţii noştri au suferit constrângeri, umilinţe inimaginabile şi multă batjocură. Şi toate acestea pentru că „timp de 45 de ani, în România s-au încălcat drepturile fundamentale ale omului, săvârşindu-se un holocaust asupra conştiinţelor românilor şi instituţiilor din statul român, printre care se numărau şi slujitorii Bisericii Ortodoxe Române. Când se intra în administraţia Bisericii Ortodoxe Române, asupra slujitorilor ei se abăteau constrângerile forţelor de represiune ale securităţii statului socialist „democratic” din România. Valuri-valuri, profesori, medici, preoţi, ingineri, scriitori, artişti, poeţi, portari, moaşe comunale, ţărani, gospodari, văduvi şi alte categorii sociale au căzut sub neagra şi temuta ameninţare a constrângerii dictaturii ateo-comuniste”, că tot ne aflăm, acum, în Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”
În altă ordine de idei, în pofida situaţiilor, realităţilor, împrejurărilor şi conjuncturilor sau dramelor prezentate în această adevărată pastorală, memorialistică, arhierească, spirituală şi duhovnicească, cu amintirea şi evocarea miilor de preoţi şi creştini care au îndurat tot războiul acesta văzut şi nevăzut dar simţit, ce s-a abătut ca o mare nenorocire asupra Bisericii, totalizând mii şi milioane de ani de închisoare, adunaţi de cei 2280 de preoţi ortodocşi trecuţi prin puşcăriile comuniste, care erau deja până în anul 1964 în suferinţe umilitoare şi ucigătoare, apoi miile de dosare întocmite românilor ce stau ca mărturie că holocaustul asupra libertăţilor elementare şi fundamentale ale românilor s-a comis, totuşi mesajul general al celor cinci volume de memorii este unul plin de credinţă, de nădejde şi de dragoste creştină, precizând românilor, din tot locul şi din tot ceasul, că: „Cu toate măsurile diabolice venite peste România... putem spune că neamul acesta carpatic încă n-a murit (spre bucuria unora şi nefericirea altora)... şi că trebuie să eliminăm definitiv mărul discordiei dintre fiii acestei ţări martirizată de pofta indivizilor cu chip de fiară.”
De asemenea, cartea mai cuprinde, între multe alte texte cu valoare de document, şi aţi fost foarte inspirat Înaltpreasfinţia Voastră că l-aţi aşezat, şi aici şi acum, „Cuvântul Pastoral al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române” emis în decembrie 1989 (de care mulţi dintre acuzatorii de astăzi ai Bisericii habar nu au) în care conducerea ierarhică superioară a Bisericii noastre în frunte cu Patriarhul de atunci al Ţării îşi cere iertare pentru toate greşelile trecutului, pe care şi le asumă cu toată responsabilitatea, aducând, în acelaşi timp, cuvânt de mângâiere şi îmbărbătare tuturor fiilor acestui neam şi popor, atât de încercat de-a lungul timpului şi pe parcursul istoriei noastre bimilenare!...
Iar acum, în încheierea acestei epistole de suflet, toate acestea fiind zise, Înaltpreasfinţia Voastră, vă mulţumesc încă odată, pentru toate lucrările publicate şi dăruite nouă tuturor, asigurându-vă pe mai departe de sincera mea recunoştinţă şi aleasa mea preţuire, pentru tot binele ce-l săvârşiţi cu timp şi fără timp, şi dorindu-vă să aveţi parte în continuare, de mult spor binecuvântat şi de multe împliniri duhovniceşti, alături de un sincer şi călduros „La mulţi, Binecuvântaţi şi Fericiţi Ani”!...
Dumnezeu să vă poarte de grijă şi să vă ajute, în continuare, în tot lucrul cel bun! Amin!...
 
 
 

Bucureşti – 06.06.2017

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 375 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 235 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou