Home Altele CRINA DECUSARĂ – BOCŞAN : Un emoţionant MULŢUMESC
CRINA DECUSARĂ – BOCŞAN : Un emoţionant MULŢUMESC PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 19 June 2017 12:11

 

Amurg de mai în Bucureşti. Dar amurgul legănat de razele soarelui la scăpătat este totdeauna promisiunea revederii în zori. Aşa se pare a fi fost seara de luni 15 mai în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ,, Carol I ‘’ din Bucureşti. Spectacolul de poezie şi muzică, însoţit de lansarea de partituri muzicale, s-a constituit într-adevăr într-un eveniment de suflet şi simţire în memoria Marianei Dumitrescu – comemorarea a jumătate de secol de când filele cu poeme au rămas zălog timpului.

            Gazdă primitoare pentru omagierea celor care şi-au pus condeiul ori arcuşul zălog desfătării spirituale în săli de concert, sau la operă, ori lângă aparatul de radio, directorul general al Bibliotecii, conf.univ.dr. Mireille Rădoi, în cuvântul de deschidere a invitat auditoriul să participe la o seară în care se cinsteşte o familie de făuritori de frumos. Prin efortul cunoscutei pianiste Ilinca Dumitrescu, avem lecţia de a învăţa să mulţumim predecesorilor noştri.

            Despre Mariana Dumitrescu a vorbit, cu puterea de a captiva auditoriul prin dezvăluirile de suflet mărturisite, Ilinca Dumitrescu, fiica poetei, creionând portretul în versuri inspirate, cu profundă esenţă filosofică. Soprana Georgeta Stoleriu, interpreta liedurilor pe versurile Marianei Dumitrescu, înzestrată şi cu har pedagogic, ne-a introdus în universul muzicii lui Mihail Jora, iar directorul Editurii Muzicale Grafoart, domnul Matei Bănică, a prezentat asistenţei Integrala Cântecelor de Mihail Jora pe versuri de Mariana Dumitrescu, volumele I – II .Este cel mai frumos şi sincer gest de gratitudine al generaţiilor actuale către cei ce au contribuit ca arta românească să ajungă pe culmile recunoscute. Este pilda pe care o dau artiştii de azi generaţiilor viitoare, de a recunoaşte rădăcinile dătătoare de forţă.

            Au vibrat în Aulă versuri rostite cu dăruire şi talent de către marile actriţe ale teatrului românesc Simona Bondoc şi Ilinca Tomoroveanu. Alăturându-se lor pe podium, poeta şi actriţa Lidia Lazu a încheiat momentul de înaltă simţire cu un autograf luminos de recunoştinţă pe file nostalgice.

            Momentul muzical oferit de Cvartetul Arioso a întregit fericit o seară de emulaţie artistică şi intelectuală, prin interpretarea Cvartetului în Do Major de Ion Dumitrescu.

            În sală a fost marea familie a iubitorilor de artă şi cultură, care ştiu să cinstească memoria înaintaşilor. Acel mulţumesc adresat Ilincăi Dumitrescu şi celor care au sprijinit-o în demersul ei se îndreaptă deopotrivă către întreaga generaţie a părinţilor ei, căreia trebuie să îi fim recunoscători pentru moştenirea lăsată.

                                                                      

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 539 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 429 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou