Home Altele Nicolae Posta: TINERI VOLUNTARI ÎN MUNŢII BUCEGI
Nicolae Posta: TINERI VOLUNTARI ÎN MUNŢII BUCEGI PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Tuesday, 17 October 2017 10:44

 

Asociaţia Chindia Jurasic Park în parteneriat cu Organizaţia Naţională "Cercetaşii României" - Centrul Local "Naparis" şi Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, cu finanţare din partea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Dâmbovița, a organizat şi susţinut, în perioada 13-15 octombrie 2017, o tabără educativă de voluntariat şi educaţie nonformală sub formă de concurs, în Munţii Bucegi - zona Padina. Timp de 3 zile, cei 28 de tineri, cu vârste între 14 și 35 de ani, proveniţi de la mai multe școli şi organizaţii din județul Dâmbovița, au avut ocazia să facă faţă la o mulţime de provocări.

În prima zi, după masa de seară,  tinerii au făcut cunoştinţă unii cu alţii, iar cele 7 echipe şi-au confecţionat steagul şi au ales un slogan, potrivit cu numele echipei. Ziua a doua a început cu o drumeţie şi cu interesante tururi de orizont făcute din bazinetul Padina spre maiestuoasele culmi ale Obârșiei, ale Doamnelor sau Găvanelor. Echipați corespunzător unei ture de toamnă-iarnă, tinerii au parcurs traseul Padina-Peștera, iar la Refugiul Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița, aflat lângă telecabină, au avut prilejul să cunoască „pe viu” salvamontiștii dâmbovițeni care se pregăteau să aniverseze 35 de ani de activitate asiduă pusă în slujba prevenirii accidentelor montane sau a salvării unor persoane aflate, pe munte, în dificultate.

Programul tinerilor a continuat cu parcurgerea traseului Salvamont Peștera – Cascada Obârșiei – Şaua Văii Cerbului concomitent cu refacerea marcajului „bandă albastră”, mai puțin vizibil pe stânci, copaci sau alte repere naturale.

La întoarcere, etapa de prezentare a frumuseților Bucegiului a continuat cu vizitarea Peșterii Ialomiței, un obiectiv turistic inedit, amenajat anii trecuți la standarde europene și cu un scurt, dar interesant urcuș spre Cascada Burlacului de pe valea Horoabei, cu coborâre pe lângă clasicele trasee de alpinism din Turnul Seciului și Turnuleț.

Ziua a treia a început cu activitatea de colectare a unor deșeuri găsite (din păcate, încă) în zona Padina – Peștera, apoi a continuat cu cele mai palpitante probe ale acestui concurs: cățărarea (normal, asigurată – „în manșă”) pe o stâncă de 15-20 m din Vărăria Mică și un rapel (de asemenea, cu asigurare) pe un alt traseu, mai lung, de peste 30 de metri. Adrenalina, specifică tinereții, și-a spus cuvântul, iar o bună parte din tineri au repetat ambele probe.

La finalul taberei, toţi participanții au primit titlul de "Tineri voluntari în munții Bucegi", pentru faptul că au reuşit să-şi depăşească limitele şi să parcurgă cu succes toate etapele acestui concurs, iar după cumularea punctelor, echipa "Razele Bucegilor" alcătuită din tineri reprezentând Colegiul Economic "Ion Ghica" din Târgoviște a cumulat cel mai mare punctaj, cu o comportare merituorie la toate probele.

Felicitări tuturor pentru dăruirea cu care s-au implicat în acest proiect!

Vă aşteptăm alături de noi şi la acţiunile viitoare!

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 239 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 291 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou