Home Altele Renata ALEXE: Dimensiuni poetice (postfaţa cărții „Aş vrea să ştii”)
Renata ALEXE: Dimensiuni poetice (postfaţa cărții „Aş vrea să ştii”) PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Tuesday, 28 November 2017 16:31

 

„Aş vrea să ştii”, volum semnat de Lia Ruse,

continuă linia tematică întâlnită în majoritatea scrierilor

anterioare, definind personalitatea scriitoarei. A

nouăsprezecea carte conţine cincizeci de poezii, în care

suavitatea sentimentelor, imaginaţia şi mobilitatea gândirii

creează un sistem original, metaforic. Poeta se purifică prin

iubirea evocatoare pe care o cântă în versuri de imn.

Tremură în iubire, zâmbeşte nostalgic amintirilor,

atinge note înalte, pluteşte într-un univers, pendulând între

astral şi teluric: „Ne-am înfăşat în crini albi de candoare“

(„Ne-a mai rămas“). Sentimentul se consumă într-un decor

adecvat: „În ploaia unui tei sub lună plină,/ Ce-a aruncat

argint“...

Efectul este de transfigurare mărturisită cu extaz:

„Am fost lumină“ („Ne-a mai rămas“). Teiul intervine

frecvent în lirica sa, evocând un spaţiu luminos,

intensificând iubirea („Clipă... rămâi“).

Sufletul pur accentuează emoţia cu specificul vârstei

adolescentine; se simte fericită vara, în mijlocul unei naturi

viguroase. Toamna „dulce“ rămâne anotimpul întâlnirilor

spirituale, petrecute undeva, într-un mediu rural silvestru,

cu sfiala cuplului Daphnis şi Chloe: „Ochiul tău prea duios,

timpul tău plin de vis,/Ne-am atins într-o toamnă, aşa ne-a

fost scris/Într-un sat neştiut, cu chip armonios.../Am zburat

într-un dans, fericiţi, prin livezi...“ („Toată viaţa“).

Privirea de pastelist alunecă de la vara toridă la

toamna blândă, la iernile canadiene, în care frigul şi zăpada

devin elementele unui imaginar apocaliptic: „Din nord se

învârteşte viforul în omăt,/Sub coastele zăpezii pământul

se-ascunde.../Timpul se înfioară şi stă pe lângă foc/

Repovestindu-se în ore şi-n secunde“ („S-au răzvrătit“).

Dorul devine şi în acest volum un motiv central. Este

un dor constant, care o transpune, deseori, în trecut. O

memorie afectivă involuntară deschide ferestre ferecate de

timp („Un pandantiv“).

Întoarcerea în timp - temă căreia îi rămâne fidelă -

este făcută prin toate simţurile; eul îi percepe graiul:

„S-auzea timpul...“ („Crinii“), iar Cronos, personificat, îi

devine aliat: „Ornicul clipeşte nedumerit“, „clipele bat

alungite pe cadranul de argint“, „timpul (....) se frânge“

(„Tăcerea iernii“). Clipa „complice te-aduce-n amintire“,

mai mult, „pică din ornicul ce plânge“ („Te-aduce clipa“).

Subtilă şi tristă, declaraţia apăsată de certitudinea

timpului călător se reia în „Melancolie“: „Din potoape de

lumină,/ Ochii tăi ţes o iubire,/ Numai doru-mi dă de ştire/

Cu nesaţ de taină lină“. O angoasă produce, totuşi, timpul

care „adulmecă ca un lup flămând“ în toamna generoasă în

culori şi melancolie („Nelinişte“).

În cristalul erosului apare imaginea romantică a

iubitului. Relaţia, clasică prin excelenţă, reţine atenţia prin

discreţia şi pudoarea exprimării, prin incandescenţa

trăirilor. Elegant: „În şoaptă aud:/Te iubesc, doamnă!“

(„Nelinişte“), discret: „Tu încerci să mi-alinţi cu gest fin...“

(„Visez“), tandru: „Tu mă prinzi tot mergând, printre cupe

de crini,/Ce fiori mi-ai aprins în artere pulsând („Ne ştim“),

seducător, prin puterea sentimentului: „Ochiul tău prea

duios, timpul tău, plin de vis.../Cu tine parc-am fost în

Paradis/ Şi sufletele noastre erau sfinte“ („Cu tine“), iubitul

îi oferă clipe de extaz: „Vorbim într-o mireasmă visătoare/

Cu sufletele descheiate şi în şoaptă“ („Clipă... rămâi“).

Există multă delicateţe în ţesătura imaginilor poetice,

calitate specifică autoarei. Epitete, metafore, sinestezii

brodează versul şi dezvăluie o mişcare interioară: vremea se

aşază „sub fluturi de nori“, „un fluture se prinde de suflet“

cu graţie, în timp ce „cai sălbatici aleargă prin sânge“ („Te

aduce clipa“), „minune cu ochi de dimineaţă“, gând

„sentimental“, „pur“, zi „moale şi pufoasă„, „umbrele cu

chipuri graţioase“, „vreme aromată“, „fiori vişinii“.

Reminescenţe ale copilăriei, satul natal, familia,

divinitatea, istoria, limba şi neamul, poezia dominată de

personalitatea lui Eminescu reprezintă alte dimensiuni ale

volumului prezent. Lia Ruse parcurge un traseu

sentimental, al amintirilor, pe care trecerea vremii nu-l

şterge, dimpotrivă, îl îmbracă în aura iubirii, în metafore

proaspete, meditaţii şi solilocuri.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 591 guests and 1 member online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 212 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou