Home Altele Sorin Horia TRIFA: ROLUL ȘI IMPORTANȚA SFINTELOR SCRIPTURI...
Sorin Horia TRIFA: ROLUL ȘI IMPORTANȚA SFINTELOR SCRIPTURI... PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Thursday, 08 February 2018 13:37

 

ROLUL ȘI IMPORTANȚA SFINTELOR SCRIPTURI

ÎN BISERICA LUTHERANĂ CONFESIONALĂ

 

Sorin Horia TRIFAIntroducere[iii] (1529), Catehismul Mare al lui Martin Luther[v] (1530), Apologia Confesiunii Augustana[vii] (1536) și Formula Concordiei[ix] și mai apoi a teologiei liberale[xi].

Bisericile Luterane Confesionale au revenit la valorile teologice ale Reformei Luterane, declarând faptul că Sfânta Scriptură este cu adevărat și în totalitate Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum vom vedea pe parcursul acestui articol. De asemenea, Bisericile Luterane Confesionale au revenit la închinarea liturgică din Secolul al XVI-lea, reformând închinarea care purta amprenta  pietismului.

Astfel, o parte din Biserica Luterană a revenit la ceea ce a fost Biserica Luterană în timpul Reformei lui Martin Luther, iar despre teologia acestor Biserici Luterane Confesionale cu privire la rolul și importanța Sfintelor Scripturi vom dezbate în paginile următoare ale acestui articol. După o secțiune dedicată analizei doctrinei despre Sfânta Scriptură în teologia Bisericilor Luterane Confesionale, vom trece în revistă, sumarizat, și perspectiva majorității Bisericilor Luterane, Biserici care nu mai împărtășesc valorile teologice ale Bisericii Luterane din Secolul al XVI-lea, așa cum acestea se regăsesc în Mărturisirile de Credință Luterane din Secolul al XVI-lea care formează Cartea Concordiei.

  1. Revelația lui Dumnezeu în Cuvântul Sfânt

            Pentru Bisericile Lutherane Confesionale, revelația Sfintelor Scripturi reprezintă fundamentul credinței, a teologiei și a vieții și închinării Bisericii[xiii]. Cel mai important strigăt al Reformei Lutherane din Secolul al XVI-lea a fost Sola Scriptura, deoarece întreaga Reformă inițiată de către Martin Luther s-a bazat pe afirmațiile Cuvântului lui Dumnezeu. Toată învățătura Bisericii Lutherane este fundamentată pe revelația lui Dumnezeu oferită omului în paginile Sfintei Scripturi.

            Teologia luterană confesională afirmă faptul că omul nu ar fi putut niciodată să îl cunoască pe Dumnezeu dacă Acesta nu s-ar fi revelat din proprie inițiativă[xv]. Această formă de revelație a lui Dumnezeu este denumită revelația naturală. Despre această revelație naturală ne vorbește Sfântul Apostol Paul în Epistola adresată Bisericii din Roma, acolo unde citim astfel:

[Legea] este scrisă în inimile lor şi despre aceasta dau mărturie atât conştiinţa lor, cât şi gândurile lor care, pe rând, îi acuză sau îi dezvinovăţesc (Rom. 2,15) [] Pentru că ceea ce poate fi cunoscut despre Dumnezeu este vădit în ei, întrucât Dumnezeu li s-a făcut cunoscut. De fapt, [realitatea] sa invizibilă sau puterea sa veşnică şi dumnezeirea lui pot fi cunoscute cu mintea de la creaţia lumii în făpturile lui, aşa încât ei nu se pot scuza. (Rom. 1,19-20)[xvii]. Omul nu mai poate să îl cunoască și să îl înțeleagă pe Dumnezeu în mod corect prin intermediul propriilor sale facultăți. Ba mai mult, apelând la rațiune, emoție și voință, omul nu face decât să se îndepărteze de Dumnezeu alimentând o stare de ostilitate față de Dumnezeu și de rezistență față de poruncile acestuia, stare definită prin expresia concupiscentia[xix], promisiune care spune următoarele:

Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul” (Gen. 3,15)

Această promisiune a reprezentat prima revelare a lui Dumnezeu în calitate de Mântuitor al omului din păcat. Începând din acest moment, Dumnezeu s-a revelat oamenilor prin intermediul Cuvântului vorbit. Acest cuvânt oral al lui Dumnezeu a fost proclamat până în momentul în care Sfântul Profet Moise a fost chemat ca, prin inspirația Duhului Sfânt, să pună Cuvântul lui Dumnezeu în scris[xxi].

  1. Locul și rolul Sfintelor Scripturi în Bisericile Lutherane Confesionale

Reformatorul german Martin Luther considera revelația scrisă a lui Dumnezeu ca reprezentând singura normă de trăire a credinței, fiind singura resursă din care omul poate să înțeleagă voia lui Dumnezeu cu privire la viața dar și modul în care Dumnezeu l-a salvat din robia păcatului, a morții și a diavolului. Acest concept nu a fost unul revoluționar deoarece el a fost fundamental inclusiv pentru Sfinții Părinți ai Bisericii care vedeau Sfânta Scriptură, atât Vechiul cât și Noul Testament, drept autoritatea finală pentru Biserica lui Cristos[xxiii]. Cu alte cuvinte, în Biserica Luterană Confesională, autoritatea absolută îi aparține Cuvântului lui Dumnezeu, ci nu conciliilor sau decretelor bisericești[xxv]. Această poziție este afirmată încă din zorii Reformei, atunci când, la Dieta de la Worms[xxvii].    

Pentru Biserica Lutherană Confesională, Cuvântul Sfânt este realmente Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este cel care a inspirat pe autorii umani care au pus în scris acest Cuvânt. Astfel, Duhul Sfânt a inspirat în mod direct scrierea fiecăreia dintre cele șaizeci și șase de cărți care alcătuiesc Sfânta Scriptură[xxix]. Lutheranii confesionali afirmă că absolut toată Scriptura este inspirată de către Dumnezeu, ci nu doar părți sau pasaje. Astfel, despre Scriptura Vechiului Testament se afirmă faptul că este Cuvântul lui Dumnezeu, același lucru fiind, de asemenea, valabil și pentru Scrierile Sfinților Apostoli și Ucenici[xxxi].

Inspirația Sfintelor Scripturi este una verbală. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu a inspirat niște idei unor autorilor umani care mai apoi au pus aceste gânduri în scris, ci Duhul Sfânt este cel care a spus cuvintele pe care sfinții autori ai Scripturii le-au pus în scris ca atare[xxxiii], teologia lutherană confesională afirmă faptul că Dumnezeu a inspirat cuvintele pe care le regăsim în Sfânta Scriptură. În acest sens, Martin Luther afirma faptul că Sfânta Scriptură este inspirată la nivelul frazelor și al propozițiilor și chiar a cuvintelor care le alcătuiesc[xxxv]

Prin aceste afirmații, Crezul Niceo-Constantinopolitan confirmă faptul că Sfintele Scripturi sunt în totalitate opera unilaterală a Duhului lui Dumnezeu iar Sfinții Prorocii, Sfinții Apostoli și Sfinții Ucenici nu au fost decât unelte care au pus acest Cuvânt în scris.

            Autoritatea Sfintelor Scripturi provine și din alte două caracteristici importante pe care Bisericile Luterane Confesionale le mărturisesc pe deplin. Este vorba despre infailibilitatea și ineranța Sfintelor Scripturi. Ambele concepte se fundamentează pe doctrina inspirației divine a Sfintelor Scripturi și nu pot exista dacă această doctrina atât de importantă este înlăturată. 

Infailibilitatea se referă la faptul că Sfânta Scriptură nu conține nici un fel de eroare în paginile ei. Acest lucru este perfect adevărat deoarece Dumnezeu însuși, autorul Sfintelor Scripturi, este fără eroare și nu poate propaga erori. Martin Luther susținea infailibilitatea Sfintelor Scripturi afirmând faptul că ori de către ori citim sau ascultăm Sfânta Scriptură noi citim și ascultăm efectiv cuvintele lui Dumnezeu[xxxvii].

            Ineranța Sfintelor Scripturi este un concept care vine ca o extensie a infailibilității.  Fiind opera lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură nu numai că nu are greșeală sau contradicție în paginile ei, ci acest lucru este absolut imposibil deoarece nu este cu putință ca în Dumnezeu să fie eroare. Pasajele din Sfânta Scriptură despre care se afirmă că se contrazic reciproc sunt mai degrabă paradoxuri decât contraziceri. De asemenea, faptul că anumite pasaje nu pot să fie înțelese în mod clar sau că unele informații istorico-geografice nu por să fie armonizate cu ceea ce cunoaștem în momentul de față, nu face ca Scriptura să piardă aceste două importante caracteristici, infailibilitatea respectiv ineranța[xxxix]. Această acuratețe a Sfintelor Scripturi este rodul inspirației divine. Cu toate acestea, există în Sfânta Scriptură pasaje care sunt mai clare decât altele[xli]. Cu toate acestea, prin iluminarea Duhului Sfânt și prin aplicarea regulilor hermeneutice, chiar și pasajele greu de înțeles devin clare. Este important însă ca parcurgerea acestor paragrafe să fie făcută cu rugăciune și meditație la întregul Cuvânt Sfânt ci nu doar la fragmente rupte de context. Martin Luther afirma faptul că în materie de informații care ne sunt necesare pentru mântuire, Sfânta Scriptură este foarte clară și nu lasă loc de neînțelegeri[xliii]. Este evident deci faptul că nu vorbim neapărat despre o suficiență în materie de informații istorice, geografice, politice sau sociale. Cuvintele Sfântului Apostol Paul sunt clare la acest capitol al suficienței, iar Biserica Lutherană Confesională privește aceste afirmații ca fiind garanția oferită de însuși Dumnezeu:

[]cunoşti Sfintele Scripturi care îţi pot da înţelepciunea spre mântuire prin credinţa care este în Cristos Isus. Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi este de folos pentru a învăţa, a dojeni, a îndrepta, a educa în dreptate,  pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, pe deplin pregătit pentru orice lucrare bună (2 Tim. 3, 15-17)

Teologia luterană confesională respinge ideea conform căreia revelația lui Dumnezeu este una progresivă și încă mai are loc în istorie. În acest sens, luteranii mărturisesc faptul că revelația este încheiată și este completă în Sfânta Scriptură, ne mai așteptându-se revelații suplimentare de la Dumnezeu. Ne mai existând revelații ulterioare stabilirii canonului Sfintei Scripturii, luteranii consideră că Biserica nu mai are profeți, așa cum afirmă Bisericile Adventiste, Penticostale și Martorii lui Iehova. Toate lucrările reformatorilor din Secolul al XVI-lea sunt rezultatul efortului uman cu privire la interpretarea Sfintelor Scripturi și, chiar dacă afirmăm că în munca lor aceștia au fost iluminați de către Duhul Sfânt, scrierile lor nu sunt inspirate și nici nu împărtășesc infailibilitatea și autoritatea Cuvântului Sfânt. În consecință, Mărturisirile de Credință din Secolul al XVI-lea nu aduc revelații noi ci reprezintă doar o sumarizare a modului în care luteranii din acea perioadă interpretau Sfintele Scripturi[xlv]. Astfel, Sfânta Scriptură este un mijloc al harului prin care Dumnezeu lucrează mântuirea în omul păcătos.

Conform teologiei luterane confesionale, Sfânta Scriptură conține două mari părți, distincte una de alta dar prezente pe tot parcursul ei. Vorbim despre Legea lui Dumnezeu și Evanghelia lui Cristos. Deși se disting una de alta, atât Legea lui Dumnezeu cât și Evanghelia sunt Cuvântul deplin al lui Dumnezeu[xlvii]. În consecință, Legea nu este de una singură un mijloc al salvării ci unul al condamnării. Legea lui Dumnezeu este Cuvântul lui Dumnezeu care ne condamnă pentru păcatele noastre. Dar, în Sfânta Scriptură nu există doar Legea care condamnă ci și Evanghelia lui Cristos care este un veritabil mijloc al harului. Cei zdrobiți de Legea lui Dumnezeu sunt invitați de către Evanghelia lui Cristos să primească promisiunea de mântuire pe care Dumnezeu o face prin Cristos în paginile ei. Evanghelia lui Cristos ne prezintă ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ca omul să fie salvat de sub blestemul Legii după cum ne spune însuși Sfântul Apostol Paul. Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat din proprie inițiativă devenind Dumnezeu-om, Dumnezeu adevărat și om adevărat. Astfel Isus Cristos  a trăit o viață de ascultare de Legea lui Dumnezeu, fiind singurul care a reușit acest lucru și făcând acest lucru în locul omului. Nefiind condamnat de propriul său păcat, Fiul lui Dumnezeu întrupat a putut să ia asupra lui toate păcatele și să suporte personal pedeapsa lui Dumnezeu pentru acestea. Astfel, prin jertfa sa pe Cruce, Isus Cristos a câștigat iertarea tuturor păcatelor noastre. Iar această iertare este oferită tuturor acelora care cred acest mesaj al mântuirii cuprins în Sfânta Evanghelie[xlix]. Conform teologiei luterane confesionale,  Cuvântul lui Dumnezeu împrumută omnipotența lui Dumnezeu și astfel, Sfânta Scriptură nu doar ne transmite mesajul lui Dumnezeu ci ea  are puterea efectivă de a lucra credință în inima omului și de al schimba pe acesta dintr-un păcătos într-un om credincios și supus lui Dumnezeu Sfintele Scripturii, Mărturisirile de Credință din Secolul al XVI-lea și Tradiția din perspectivă lutherană confesională.

 

Pentru Bisericile Luterane Confesionale, Sfânta Scriptură este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare aspect al ei. Nu există în Sfânta Scriptură pasaje care să nu fi fost inspirate de către Dumnezeu și care să fie rodul efortului uman. Datorită faptului că Sfânta Scriptură este într-u totul Cuvântul lui Dumnezeu, luteranii confesionali consideră  că nu este nevoie de absolut nici o dovadă suplimentară cu privire la autoritatea acestei Cărți Sfinte pentru Biserica Lutherană  Confesională. Pornind de la cuvintele reformatorului German, Martin Luther, care spun că Sfânta Scriptură este mama Bisericii[lii]. Astfel, în viziunea teologiei luterane confesionale, scrierile patristice sunt extrem de valoroase dar ele se subordonează și sunt filtrate de către Sfânta Scriptură. Învățătura aflată în armonie cu Sfânta Scriptură este însușită de către teologia luterană confesională în timp ce, dacă contrazice Sfintele Scripturi, acesta trebuie respinsă deoarece ea poate întuneca adevărul lui Dumnezeu[liv].

De asemenea, conciliile Bisericii sunt foarte valoroase pentru luteranii confesionali care mărturisesc deciziile teologice adoptate de primele șapte Concilii Ecumenice. Cu toate acestea, hotărârile și formulările Conciliilor trebuie supuse autorității Sfintelor Scripturi. Ele nu au autoritate în sine însuși, așa cum a afirmat teologia răsăriteană[lvi].

În concluzie, conceptul luteran de sola Scriptura[lviii]. Luteranismul confesional nu respinge tradiția decât în acele aspecte care contrazic Sfânta Scriptură[lx]. Acest argument este imperativ pentru Biserica Lutherană Confesională și este fundamental în relația Bisericii cu tradiția și cu Mărturisirile de Credință Luterane din Secolul al XVI-lea. Trebuie să nu uităm faptul că Reforma Luterană a constat în trecerea învățăturilor Bisericii Medievale prin filtrul Sfintei Scripturi. Toate acele învățături care au corespuns standardelor Sfintelor Scripturi  au fost păstrate, în timp ce acele tradiții care au fost introduse în Biserică în mod abuziv au fost înlăturate. Astfel, vocea Bisericii nu este și nici nu trebuie să fie vreodată alt ceva decât vocea curată a Sfintelor ScripturiLocul Sfintelor Scripturi în luteranismul modern și post-modern

 

Deși pentru luteranii confesionali, Sfânta Scriptură este unica norma doctrinae[lxiii].  Ambele curente au afectat grav doctrina Reformei Luterane despre Sfânta Scriptură. Secolul al XIX-lea a adus o abordare științifică a Sfintelor Scripturi, ceea ce a făcut ca poziția Reformei Luterane cu privire la Sfânta Scriptură să fie reformulată. Acțiunea Duhului Sfânt în scrierea Cuvântului lui Dumnezeu a fost înlocuită cu acțiunea rațiunii și a sentimentelor umane. În același mod, interpretarea Sfintelor Scripturi nu mai este făcută în lumina Duhului Sfânt, ci în virtutea exercițiului rațiunii, a vocii conștiinței și în consens cu emoțiile generate. Astfel, autoritatea finală nu mai aparține Sfintelor Scripturi ci ea este transferată factorului uman care decide sau nu dacă ceea ce Sfânta Scriptură afirmă este sau nu adevărat[lxv].

Teologia luterană modernă a depus eforturi de a face o separare a ceea ce este divin și ceea ce este uman în Sfânta Scriptură. S-a ajuns astfel la concluzia avansată de neo-ortodoxie[lxvii]. Pentru neo-ortodoxie Sfânta Scriptură nu este o revelație ci o mărturie despre revelație, adevărata revelație nefiind una în cuvinte, ci regăsindu-se doar în Isus Cristos. Evenimentele pe care Sfânta Scriptură le narează sunt doar niște povestiri ale vieții și activității lui Isus Cristos și ele sunt supuse greșelii deoarece sunt mai de grabă rodul amintirilor omului ci nu în mod necesar rodul inspirației Duhului Sfânt[lxix], deși a dorit să adopte o poziționare mai conservatoare cu privire la credința luterană, în ceea ce privește învățătura despre Sfintele Scripturi, teologul german s-a lăsat influențat de existențialismul lui Bultmann dar și de neo-ortodoxia lui Barth. Bonhoeffer spunea faptul că religia nu ne ajută să îl găsim pe Dumnezeu și nici să fim de folos aproapelui nostru[lxxi], Dietrich Bonhoeffer nu a fost un luteran confesional ci, sub influența neo-ortodoxiei, el nega faptul că revelația lui Dumnezeu se poate identifica exclusiv cu Sfânta Scriptură, teologul german chiar criticând ortodoxia luterană pentru faptul că susținea cu fermitate acest lucru[lxxiii]. Mulți dintre cei care   s-au împotrivit teologiei liberale, din nefericire, au ales să adere la principiile avansate de către Paul Tillich care considera faptul că religia și cultura trebuie să meargă împreună iar religia trebuie să se adapteze la cerințele culturale. Pentru Tillich, Dumnezeu are sens doar în măsura în care acesta coboară în existența omului iar acest lucru înseamnă  interacționarea lui Dumnezeu cu mediul cultural. Pentru Tillich, Sfânta Scriptură este o carte care conține simboluri, ci nu adevăruri concrete[lxxv] Tratatul de la Leuenberg. Conform acestui tratat, între Bisericile Luterane și cele Reformate nu mai există bariere doctrinare și astfel, cele două Bisericii Protestante se pot închina și împărtășii – cu referire la Sfânta Euharistie – împreună. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că Bisericile luterane care formează Federația Luterană Mondială nu mai acordă nicio importanță Mărturisirilor de Credință Luterane din Secolul al XVI-lea respectiv cele Reformate nu mai acordă atenție Mărturisirilor de Credință Reformate.

Considerând faptul că Sfânta Scriptură nu este Cuvântul inspirat, infailibil și autoritar al lui Dumnezeu, Bisericile Luterane care compun Federația Luterană Mondială nu mai au niciun fel de barieră sau reper cu privire la ceea ce este păcat și ceea ce este sfânt, ceea ce Dumnezeu cere și ceea ce Dumnezeu interzice, Bisericile rătăcindu-se nu doar de la credința luterană din Secolul al XVI-lea, ci inclusiv de la valorile credinței creștine, așa cum este astăzi cazul Bisericii Luterane din Suedia.

  1. Concluzie

Deși este rezultatul direct al Reformei Luterane din Secolul al XVI-lea, luteranismul modern suferă o criză profundă. Puține Biserici Creștine au mai experimentat o alienare atât de profundă față de valorile care au stat la baza apariției lor. Cele mai multe Biserici Luterane din prezent nu sunt străine doar de valorile teologice ale Reformei Luterane din Secolul al XVI-lea așa cum acestea au fost sumarizate în Cartea Concordiei ci și de valorile tradiționale ale credinței creștine așa cum acestea sunt revelate în Sfânta Scriptură. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că s-a renunțat la doctrina fundamentală despre Sfânta Scriptură așa cum ea a fost predicată de Biserica Luterană în timpul Reformei. Făcând din Sfânta Scriptură o carte fără nici un fel e valoare, Bisericile Luterane au pierdut orice reper de credință și trăire creștină afundându-se într-o apostazie fără precedent.

Totuși, la fel ca în vremea Sfântului Profet Ilie, Dumnezeu nu a lăsat ca învățătura Reformei Luterane să se piardă. Secolul XX este un secol al înstrăinării celor mai multe Biserici Luterane de valorile creștine dar, în același timp este și secolul renașterii luteranismului confesional și a Bisericilor Luterane Confesionale, Biserici în care credința luterană pulsează la fel de puternic cum o făcea în Secolul al XVI-lea. Ghidați de Mărturisirile de Credință Luterane din Secolul al XVI-lea, luteranii confesionali au readus Sfânta Scriptură la importanța și autoritatea de care se bucura Aceasta în timpul Reformei Luterane. Declarând-o ca fiind în totalitate Cuvântul inspirat, infailibil și inerant al lui Dumnezeu, Bisericile Luterane Confesionale s-au detașat de teologia apostaziată dar și de practicile non-creștine care caracterizează Bisericile Luterane membre în Federația Luterană Mondială. Astfel, inima luteranismul, conceput de sola Scriptura, continua să bată cu putere și să vestească credința în Cristos exact așa cum  Biserica a făcut-o în Secolul al XVI-lea. Teologia și închinarea liturgică a Bisericilor Luterane Confesionale a revenit la forma predicată de către Martin Luther și teologii ortodoxiei luterane și pe care o găsim sumarizată în Mărturisirile de Credință Luterane din Secolul al XVI-lea.



[ii] Această secțiune este fundamentată pe informații publice dar și pe materialele de curs aparținând Concordia Theological Seminary din Fort Wayne, Indiana. Informații similare pot fi găsite și în introducerea cărții Mijloacele harului în Biserica Lutherană Confesională aparținând autorului acestui articol.

[iv] Catehismul mare conține aceeași sumarizare a credinței luterane ca și Micul Catehism însă Martin Luther oferă explicații mult mai detaliate, documentul fiind adresat slujitorilor Bisericii Luterane.

[vi] Philip Melanchthon scrie acest document ca răspuns la un document scris la porunca împăratului Carol al V-lea care condamna Mărturisirea de Credință de la Augsburg (Confesiunea Augustana).

[viii] Document apărut după trecerea la cele veșnice a lui Martin Luther și Philip Melanchthon, a fost scris de generația a doua de teologi luterani cu scopul de a afirma învățătura luterană în urma unor  controverse care au lovit Biserica Luterană în a doua jumătate a Secolului al XVI-lea. Formula Concordiei are o variantă sumarizată și una detaliată.

[x] Teologia liberală, apărută la începutul Secolului al XVIII-lea, a constat într-o abordare rațională, filozofică, a Sfintelor Scripturi. Teologia liberală a trecut învățătura Sfintei Scripturi prin valorile raționalismului ajungând să nu mai considera faptul că acestea sunt Cuvântului lui Dumnezeu inspirat de către Duhul Sfânt. Teologia liberală a pus l-a îndoială afirmațiile tradiționale cu privire la autorii Sfintelor Scripturi considerând că acestea au fost scrise mult mai recent decât s-a afirmat timp de secole. Respingând teoriile inspirației, infailibilității și ineranței, teologii liberali au transformat Sfânta Scriptură într-o carte obișnuită, rodul strict al gândirii religioase a unor oameni din primele secole ale creștinismului. Teologia liberală a ajuns să nege istoricitatea evenimentelor relatate în paginile Sfintelor Scripturi,în cele din urmă negând însăși întruparea, viața, patimile și învierea lui Cristos. Pentru teologii liberali, Sfânta Scriptură nu mai este Cuvântul lui Dumnezeu iar Mărturisirile de Credință din Secolul al XVI-lea rămân doar o interpretare dată Scripturii în Secolul al XVI-lea fără nici o relevanță pentru prezent. Din păcate, începând cu zorii Secolului al XIX-lea, teologia liberală a ajuns să domine Biserica Luterană. 

[xii] F. Hahn, ”Sfânta Scriptură – cea mai veche tradiție creștină și canon” în S. Tobler, D. Oancea (coord.), Sfânta Scriptură și Tradiția Apostolică în mărturisirea Bisericii: primul dialog teologic dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Evanghelică din Germania, Sibiu 2007, 58-71, aici 58

[xiv] T. Huggenvik, We belive – An elementary re-affirmation of the fundamentals of the Evangelical Christian Religion, Minneapolis 1950, 10

[xvi] Pe tot parcursul acestui eseu, citatele din Sfânta Scriptură sunt luate din traducerea în limba română a Departamentului de Cercetare Biblică a Bisericii Romano-Catolice, Iași 2016. Toate citatele pot să fie verificate online pe site-ul http://bibliacatolica.ro/

[xviii] Termenul concupiscentia definește înclinarea naturală a omului spre păcat și spre opoziție cu Dumnezeu. Reformatorii Luterani din Secolul al XVI-lea afirmau faptul că după căderea în păcat a lui Adam, fiecare descendent al acestuia se naște cu o natura coruptă de păcat și astfel se află sub robia păcatului. În acest mod, fiecare om este orientat spre a se afla în opoziție cu Dumnezeu, sfidând voia acestuia în favoarea ascultării de păcat.

[xx] F. Pieper, Christian dogmatic, (3 Vol.), Vol.1, Saint Louis 1950, 193

[xxii] Veith, Where Christ is present, 66

[xxiv] Pieper, Christian dogmatics, 202

[xxvi] Dieta de la Worms a fost o adunare deliberativă a prinților din Sfântul Imperiu Roman inițiată de către Împăratul Carol al V-lea. Dieta a avut printre temele de discuție și problema lui Martin Luther. Reformatorul german fusese excomunicat de către Biserica Romano-Catolică la 3 Ianuarie 1521 iar Dieta avea ca obiectiv să îl determine pe reformator să își retracteze afirmațiile și să revină în sânul Bisericii Romano-Catolice. Dieta de la Worms s-a desfășurat în perioada 28 Ianuarie - 25 Mai 1521. Martin Luther a fost chestionat în 17-18 Aprilie și, pentru că nu a retractat nici o afirmație, Dieta a emis Edictul de la Worms prin care reformatorul de la Wittenberg a fost condamnat ca eretic, iar oricine avea să îi ofere suport deveneau dușmani ai Bisericii. În schimb, oricine va ajuta ca reformatorul să fie prins, urma să fie răsplătit pentru acest efort.

[xxviii] Huggenvik, We belive, 11

[xxx] Pieper, Christian dogmatics, 216

[xxxii] Pieper, Christian dogmatics, 219

[xxxiv] Plass, What Luther says,65

[xxxvi] Pieper, Christian dogmatics, 281

[xxxviii] Mueller, Christian Dogmatics, 111

[xl] H. Schmid, The doctrinal theology of the Evangelical Lutheran Church, Philadelphia 1889, 90

[xlii] Plass, What Luther says,74

[xliv] Trifa, Mijloacele harului în Biserica Lutherană Confesională, 78

[xlvi] Mueller, Christian Dogmatics, 135

[xlviii] C. Walter, Law and Gospel: how to read and apply the Gospel, Saint Louis 2006, 16

[l] Pieper, Christian dogmatics, 316

[lii] J. Pelikan, Tradiția creștină: o istorie a dezvoltării doctrinei, (5 Vol), Vol.1, București 2005; 49

[liv] S. Tobler (Coord.), De la conflict la comuniune: comemorarea reformei împreună în 2017: Raportul Comisiei Luterano-Romano-Catolice pentru unitatea Bisericii, Cluj Napoca/Oradea 2017, 93

[lvi] Henry, The lutheran cyclopedia, 519

[lviii] sine Traditione sau fără Tradiție

[lx] Veith, Where Christ is present, 71

[lxii] Pieper, Christian dogmatics, 350

[lxiv] U. Saarnivaara, Hath God said?Who is right – the Bible  or its critics?, Minnesota, 14-15

[lxvi] Neo-ortodoxia s-a născut ca o învățătură opusă teologiei liberale. Principalul teolog este elvețianul Karl Bart.

[lxviii] Enns, Manual Teologic, 467

[lxx] Hill, Istoria gândirii creștine, 290

[lxxii] T. Laato, ”Romans as the completion of Bonhoeffer’s hermeneutics” în JETS 58/4 2015, 709–729, 717

[lxxiv] Ibidem, 300-301

[lxxv] Bisericile Reformate sunt rezultatul reformei desfășurate în Elveția de către teologii Huldrych Zwingli și Jean Calvin. Spre diferență de Bisericile Luterane, Bisericile Reformate resping doctrina prezenței reale a Domnului Isus Cristos cu trupul și cu sângele său în pâinea și vinul sacramental, susținând o prezență spirituală - în cazul lui Calvin – respectiv o prezență simbolică – în cazul lui Zwingli. Aproape toate Bisericile născute din Reforma Radicală au îmbrățișat viziunea teologică a lui Huldrych Zwingli considerând că Domnul Isus Cristos nu este prezent cu trupul și sângele său în Sacramentul Euharistiei. Acesta este poziția Bisericilor Metodiste, Baptiste, Adventiste de Ziua a Șaptea, Penticostale și a multor secte hetero-creștine moderne precum Martorii lui Iehova.

BIBLIOGRAFIE

CĂRȚI:

Cromarty Jim; Cetate tare este Dumnezeul nostru, povestea vieții lui Martin Luther, Oradea 2002

Enns Paul, Manual Teologic, Oradea 2005

Henry Jacobs, Hass John (edit.), The lutheran cyclopedia, New York 1899

Hill Jonathan, Istoria gândirii creștine: istoria fascinantă a marilor gânditori creștini și contribuția lor la modelarea lumii așa cum o știm, Oradea 2007

Huggenvik Theodore, We belive – An elementary re-affirmation of the fundamentals of the Evangelical Christian Religion, Minneapolis 1950

Maier Gerhard, Hermeneutică biblică, Sibiu 2008

Mueller Theodore, Christian Dogmatics. A handbook of doctrinal theology for pastors, teachers and laymen, Saint Louis 1955

Pelikan Jaroslav, Tradiția creștină: o istorie a dezvoltării doctrinei, (5 Vol), Vol.1, București 2005

Pieper Francis, Christian dogmatic, (3 Vol.), Vol.1, Saint Louis 1950

Plass Ewald, What Luther says: a practical in-home anthology for the active christian, Saint Louis 1959

S. Tobler (Coord.), De la conflict la comuniune: comemorarea reformei împreună în 2017: Raportul Comisiei Luterano-Romano-Catolice pentru unitatea Bisericii, Cluj Napoca/Oradea 2017

Saarnivaara Uuras, Hath God said?Who is right – the Bible  or its critics?, Minnesota,

Schmid Heinrich, The doctrinal theology of the Evangelical Lutheran Church, Philadelphia 1889

Tobler Stefan, D. Oancea (coord.), Sfânta Scriptură și Tradiția Apostolică în mărturisirea Bisericii: primul dialog teologic dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Evanghelică din Germania, Sibiu 2007,

Trifa Sorin, Mijloacele harului în Biserica Lutherană Confesională, Adjud 2017

Veith Gene, J. Montgomery, Where Christ is present - A theology for all seasons on the 500th anniversary of the Reformation, Corona 2015

Walter Carl, Law and Gospel: how to read and apply the Gospel, Saint Louis 2006

ARTICOLE:

Laato Timo, ”Romans as the completion of Bonhoeffer’s hermeneutics” în JETS 58/4 2015

BIBLIOGRAFIE DE REFERINȚĂ:

Kolb Rrobert, Wengert Rimothy (Edit.), The Book of Concord: The confessions of the Evangelical Lutheran Church, Minneapolis 2000.

Biblia, Departamentul de Cercetare Biblică a Bisericii Romano-Catolică din România, Iași 2000.

--------------------------------------------------------------------------

 

[1] Sorin Horia Trifa a studiat teologie la Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității București, fiind licențiat în teologie asistență socială și având un titlu de master în teologie sistematică. Studiază limba greacă veche în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Române,. Activitatea academică este completată de un  Master of Sacred Theology, în curs, la Concordia Theological Seminary – Fort Wayne, Indiana în colaborare cu Școala de Teologie  Luterană din Göteborg, Suedia. Începând din toamna anul 2017 este doctorand al Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității din București.Autorul a fost vicar al Bisericii Luterane ”Sfântul Mihail” din Praga, parohie aparținând Biserica Lutherană - Sinodul Missouri. Din anul 2016 activează ca misionar în România, slujind în Biserica Lutherană Confesională din București, o misiune luterană confesională aflată sub autoritatea și supravegherea Bisericii Luterane - Sinodul MissouriÎn anul 2017 a fost ordinat preot luteran de către Biserica Lutherană – Sinodul Missouri, devenind pastor asociat al Bisericii Luterane - Sinodul Missouri în România și Italia. De asemenea, Sorin Horia Trifa a acumulat o experiență de zece ani în management și în IT, activând ca manager în aceste două domenii în cadrul unei cunoscute companii multinaționale din România.Este autor a peste două sute de articole care prezintă teologia lutherană confesională, acestea fiind singurele resurse de profil existente în limba română. Sorin Horia Trifa este singurul teolog luteran care folosește limba română pentru a face cunoscută teologia și practica Bisericii Luterane din Secolul al XVI-lea. În anul 2017, Sorin Horia Trifa a publicat lucrarea: Mijloacele harului în Biserica Lutherană Confesionalăla Editura Armonii Culturale.Pe parcursul slujirii în România, Sorin Horia Trifa a fost invitat al mai multor posturi de televiziune din România participând la emisiunile interconfesionale ale Speranța TV, la emisiuni A7TV și a prezentat viața și activitatea reformatorului german Martin Luther într-un ciclu de șase emisiuni la Light Channel TV. Sorin Horia Trifa este căsătorit și are doi băieți.

[1] Această secțiune este fundamentată pe informații publice dar și pe materialele de curs aparținând Concordia Theological Seminary din Fort Wayne, Indiana. Informații similare pot fi găsite și în introducerea cărții Mijloacele harului în Biserica Lutherană Confesională aparținând autorului acestui articol.

[1] O sumarizare a  fundamentelor credinței luterane scrisă de către Martin Luther pentru ai ajuta pe laici să înțeleagă învățătura Bisericii Luterane. În Micul Catehism,  Martin Luther explică Cele Zece Porunci, Crezul Apostolic, Rugăciunea Domnului Isus Cristos, Sacramentul Sfântului Botez, Sacramentul Altarului (Euharistia), Confesarea și Absoluția, dar și o serie de sfaturi pentru laici și câteva rugăciuni utile.

[1] Catehismul mare conține aceeași sumarizare a credinței luterane ca și Micul Catehism însă Martin Luther oferă explicații mult mai detaliate, documentul fiind adresat slujitorilor Bisericii Luterane.

[1] Sau Mărturisirea de Credință de la Augsburg, o sumarizare a credinței luterane scrisă de către Philip Melanchthon în anul 1530 pentru a fi prezentată înaintea împăratului Carol al V-lea în cadrul Dietei de la Augsburg.

[1] Philip Melanchthon scrie acest document ca răspuns la un document scris la porunca împăratului Carol al V-lea care condamna Mărturisirea de Credință de la Augsburg (Confesiunea Augustana).

[1] Au fost scrise de către Martin Luther pentru a fi prezentate de către delegația luterană care urma să ia parte la Conciliul de la Mantua (1536).

[1] Document apărut după trecerea la cele veșnice a lui Martin Luther și Philip Melanchthon, a fost scris de generația a doua de teologi luterani cu scopul de a afirma învățătura luterană în urma unor  controverse care au lovit Biserica Luterană în a doua jumătate a Secolului al XVI-lea. Formula Concordiei are o variantă sumarizată și una detaliată.

[1] Pietismul a fost o mișcare în sânul Bisericii Luterane apărută în a doua parte Secolului al XVII-lea. Pietismul considera că teologii ortodoxiei luterane au intelectualizat prea mult credința, acesta ajungând să constea doar într-o cunoaștere intelectuală a doctrinelor Bisericii și prea puțin în trăirea credinței. Pietismul a pus doctrinele în plan secundar și a încurajat o relație personală a omului cu Dumnezeu bazată mai degrabă pe sentimente. Cu timpul, atitudinea de sfidare a doctrinelor s-a accentuat atât de mult încât s-a ajuns ca acestea să nu mai aibă nici un fel de importanță, ba mai mult, doctrinele au fost considerate ca o piedică în trăirea personală a credinței. În consecință,  pietismul s-a detașat de Mărturisirile de Credință din Secolul al XVI-lea, fiind doar o umbră palidă a ceea ce a fost credința luterană în Secolul al XVI-lea. Pietismul a influențat foarte mult Biserica Metodistă si Biserica Baptistă, stând la baza mai multor culte protestante radicale – cunoscute în România ca neoprotestante - apărute în Secolul al XIX-lea.

[1] Teologia liberală, apărută la începutul Secolului al XVIII-lea, a constat într-o abordare rațională, filozofică, a Sfintelor Scripturi. Teologia liberală a trecut învățătura Sfintei Scripturi prin valorile raționalismului ajungând să nu mai considera faptul că acestea sunt Cuvântului lui Dumnezeu inspirat de către Duhul Sfânt. Teologia liberală a pus l-a îndoială afirmațiile tradiționale cu privire la autorii Sfintelor Scripturi considerând că acestea au fost scrise mult mai recent decât s-a afirmat timp de secole. Respingând teoriile inspirației, infailibilității și ineranței, teologii liberali au transformat Sfânta Scriptură într-o carte obișnuită, rodul strict al gândirii religioase a unor oameni din primele secole ale creștinismului. Teologia liberală a ajuns să nege istoricitatea evenimentelor relatate în paginile Sfintelor Scripturi,în cele din urmă negând însăși întruparea, viața, patimile și învierea lui Cristos. Pentru teologii liberali, Sfânta Scriptură nu mai este Cuvântul lui Dumnezeu iar Mărturisirile de Credință din Secolul al XVI-lea rămân doar o interpretare dată Scripturii în Secolul al XVI-lea fără nici o relevanță pentru prezent. Din păcate, începând cu zorii Secolului al XIX-lea, teologia liberală a ajuns să domine Biserica Luterană. 

[1] detalii găsiți pe www.bisericalutherană.ro sau pe facebook la: https://www.facebook.com/EvanghelicLutheran/

[1] F. Hahn, ”Sfânta Scriptură – cea mai veche tradiție creștină și canon” în S. Tobler, D. Oancea (coord.), Sfânta Scriptură și Tradiția Apostolică în mărturisirea Bisericii: primul dialog teologic dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Evanghelică din Germania, Sibiu 2007, 58-71, aici 58

[1] G. Veith, J. Montgomery, Where Christ is present - A theology for all seasons on the 500th anniversary of the Reformation, Corona 2015, 69

[1] T. Huggenvik, We belive – An elementary re-affirmation of the fundamentals of the Evangelical Christian Religion, Minneapolis 1950, 10

[1] P. Enns, Manual Teologic, Oradea 2005, 158

[1] Pe tot parcursul acestui eseu, citatele din Sfânta Scriptură sunt luate din traducerea în limba română a Departamentului de Cercetare Biblică a Bisericii Romano-Catolice, Iași 2016. Toate citatele pot să fie verificate online pe site-ul http://bibliacatolica.ro/

[1] * * *, Formula of Concord, în Solid Declaration, Article 1, Original Sin, 11

[1] Termenul concupiscentia definește înclinarea naturală a omului spre păcat și spre opoziție cu Dumnezeu. Reformatorii Luterani din Secolul al XVI-lea afirmau faptul că după căderea în păcat a lui Adam, fiecare descendent al acestuia se naște cu o natura coruptă de păcat și astfel se află sub robia păcatului. În acest mod, fiecare om este orientat spre a se afla în opoziție cu Dumnezeu, sfidând voia acestuia în favoarea ascultării de păcat.

[1] S. Trifa, Mijloacele harului în Biserica Lutherană Confesională, Adjud 2017, 57

[1] F. Pieper, Christian dogmatic, (3 Vol.), Vol.1, Saint Louis 1950, 193

[1] Enns, Manual Teologic, 161

[1] Veith, Where Christ is present, 66

[1] Hahn, Sfânta Scriptură, 59

[1] Pieper, Christian dogmatics, 202

[1] E. Plass, What Luther says: a practical in-home anthology for the active christian, Saint Louis 1959, 62

[1] Dieta de la Worms a fost o adunare deliberativă a prinților din Sfântul Imperiu Roman inițiată de către Împăratul Carol al V-lea. Dieta a avut printre temele de discuție și problema lui Martin Luther. Reformatorul german fusese excomunicat de către Biserica Romano-Catolică la 3 Ianuarie 1521 iar Dieta avea ca obiectiv să îl determine pe reformator să își retracteze afirmațiile și să revină în sânul Bisericii Romano-Catolice. Dieta de la Worms s-a desfășurat în perioada 28 Ianuarie - 25 Mai 1521. Martin Luther a fost chestionat în 17-18 Aprilie și, pentru că nu a retractat nici o afirmație, Dieta a emis Edictul de la Worms prin care reformatorul de la Wittenberg a fost condamnat ca eretic, iar oricine avea să îi ofere suport deveneau dușmani ai Bisericii. În schimb, oricine va ajuta ca reformatorul să fie prins, urma să fie răsplătit pentru acest efort.

[1] J. Cromarty; Cetate tare este Dumnezeul nostru, povestea vieții lui Martin Luther, Oradea 2002, 208.

[1] Huggenvik, We belive, 11

[1] T. Mueller, Christian Dogmatics. A handbook of doctrinal theology for pastors, teachers and laymen, Saint Louis 1955, 101-102

[1] Pieper, Christian dogmatics, 216

[1] Trifa, Mijloacele harului în Biserica Lutherană Confesională, 58

[1] Pieper, Christian dogmatics, 219

[1] Hahn, Sfânta Scriptură, 70

[1] Plass, What Luther says,65

[1] Fragmentul este preluat de pe http://www.credinta-catolica.ro/compendiu-cbc/crezul/ (accesat la 27.01.2018)

[1] Pieper, Christian dogmatics, 281

[1] Trifa, Mijloacele harului în Biserica Lutherană Confesională, 67

[1] Mueller, Christian Dogmatics, 111

[1] Plass, What Luther says,73

[1] H. Schmid, The doctrinal theology of the Evangelical Lutheran Church, Philadelphia 1889, 90

[1] Johannes Gerhard este unul dintre cei mai cunoscuți teologi ai ortodoxiei luterane, făcând parte din a doua  generație de teologi ai Reformei Luterane. A trăit între anii 1582 – 1637.

[1] Plass, What Luther says,74

[1] Pieper, Christian dogmatics, 317

[1] Trifa, Mijloacele harului în Biserica Lutherană Confesională, 78

[1] J. Henry, J. Hass (edit.), The lutheran cyclopedia, New York 1899, 204

[1] Mueller, Christian Dogmatics, 135

[1] Formula of Concord, în Solid Declaration, Article V, The Law and Gospel, 8-10

[1] C. Walter, Law and Gospel: how to read and apply the Gospel, Saint Louis 2006, 16

[1] Trifa, Mijloacele harului în Biserica Lutherană Confesională, 79

[1] Pieper, Christian dogmatics, 316

[1]Schmid, Doctrinal Theology of the Evangelical Lutheran Church, 56

[1] J. Pelikan, Tradiția creștină: o istorie a dezvoltării doctrinei, (5 Vol), Vol.1, București 2005; 49

[1] Hahn, Sfânta Scriptură, 59

[1] S. Tobler (Coord.), De la conflict la comuniune: comemorarea reformei împreună în 2017: Raportul Comisiei Luterano-Romano-Catolice pentru unitatea Bisericii, Cluj Napoca/Oradea 2017, 93

[1] Pelikan, Tradiția creștină: o istorie a dezvoltării doctrinei, 53

[1] Henry, The lutheran cyclopedia, 519

[1] Sola Scriptura sau numai Scriptura, primul și cel mai important dintre cele cinci formulări ale Reformei Luterane din Secolul al XVI-lea. Aceste formulări sau ”strigăte” sunt: Sola Scriptura sau numai Scriptura, Sola Gratia sau numai harul, Sola Fide sau numai credința, Solus Cristus sau numai Cristos și Soli Deo Gloria sau gloria numai lui Dumnezeu.

[1] sine Traditione sau fără Tradiție

[1] Hahn, Sfânta Scriptură, 68-69.

[1] Veith, Where Christ is present, 71

[1] Pieper, Christian dogmatics, 203

[1] Pieper, Christian dogmatics, 350

[1] Enns, Manual Teologic, 464

[1] U. Saarnivaara, Hath God said?Who is right – the Bible  or its critics?, Minnesota, 14-15

[1] J. Hill, Istoria gândirii creștine: istoria fascinantă a marilor gânditori creștini și contribuția lor la modelarea lumii așa cum o știm, Oradea 2007, 279

[1] Neo-ortodoxia s-a născut ca o învățătură opusă teologiei liberale. Principalul teolog este elvețianul Karl Bart.

[1] G. Maier, Hermeneutică biblică, Sibiu 2008, 316

[1] Enns, Manual Teologic, 467

[1] Dietrich Bonhoeffer a fost teolog german contemporan cu ideologia nazistă, considerat ca fiind un apologet modern al teologiei lui Martin Luther. Bonhoeffer a fost într-o puternică opoziție cu eforturile lui Adolf Hitler de a crea o Biserica luterană care să împărtășească și să predice ideologia nazistă. Fiind membru important al mișcării ecumenice mondiale, Bonhoeffer a căutat permanent să atragă atenția partenerilor de discuții cu privire la pericolul nazist atât pentru Germania cât și pentru întreaga lume. Concluzionând că dictatura lui Hitler nu poate sa fie oprită decât prin asasinarea liderului nazist, Bonhoeffer acceptă să participe la un complot care a eșuat. Bonhoeffer a fost încarcerat, acuzat de trădare și executat la 9 Aprilie 1945,

[1] Hill, Istoria gândirii creștine, 290

[1] Enns, Manual Teologic, 465

[1] T. Laato, ”Romans as the completion of Bonhoeffer’s hermeneutics” în JETS 58/4 2015, 709–729, 717

[1] Hill, Istoria gândirii creștine, 293

[1] Ibidem, 300-301

[1] Bisericile Reformate sunt rezultatul reformei desfășurate în Elveția de către teologii Huldrych Zwingli și Jean Calvin. Spre diferență de Bisericile Luterane, Bisericile Reformate resping doctrina prezenței reale a Domnului Isus Cristos cu trupul și cu sângele său în pâinea și vinul sacramental, susținând o prezență spirituală - în cazul lui Calvin – respectiv o prezență simbolică – în cazul lui Zwingli. Aproape toate Bisericile născute din Reforma Radicală au îmbrățișat viziunea teologică a lui Huldrych Zwingli considerând că Domnul Isus Cristos nu este prezent cu trupul și sângele său în Sacramentul Euharistiei. Acesta este poziția Bisericilor Metodiste, Baptiste, Adventiste de Ziua a Șaptea, Penticostale și a multor secte hetero-creștine moderne precum Martorii lui Iehova.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 408 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 196 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou