Home Articol Presă ICRNY: "CON-FRONT EAST"
ICRNY: "CON-FRONT EAST" PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Tuesday, 31 October 2017 10:52

 

Institutul Cultural Român din New York, în parteneriat cu Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și cu Gallery RIVAA, are plăcerea de a vă invita la expoziția de grup:

"CON-FRONT EAST" / Painting from Cluj-Napoca

Expun arti
știi:Ioan Sbârciu
Kudor Duka István
Olimpia Bera
Anca Bodea
Andrei Ciurdărescu
Ioana Olăhuț
Cristian Lăpușan


Curator: Olimpia Bera
4-26 noiembrie 2017

Vernisaj: Sâmbătă, 4 noiembrie 2017, orele 18.00-21.00 Gallery RIVAA 
527 Main St., Roosevelt Island - New York, NY 10044 
Orarul galeriei: miercuri și vineri 18.00-21.00, sâmbătă și duminică 11.00-17.00 
Telefon: (212) 308–6630 
www.rivaa.com

ICR New York organizează un nou proiect major în domeniul artelor vizuale, expoziția "CON-FRONT EAST/ Painting from Cluj-Napoca", în colaborare cu Universitatea de Artă și Design (UAD) din Cluj-Napoca (http://www.uad.ro/) și cu Gallery RIVAA, din Roosevelt Island, New York  (http://rivaa.com/). Expoziția va fi deschisă la Gallery RIVAA, timp de trei săptămâni, în perioada 4-26 noiembrie 2017, iar vernisajul va avea loc data de sâmbătă, 4 noiembrie 2017, orele 18.00-21.00.

Cluj-Napoca, municipiu recunoscut ca fiind unul dintre cele mai importante centre culturale ale Transilvaniei, a devenit, începând cu anii 2000, un nucleu dinamic și cu adevărat vizibil, atât în România, cât și pe plan internațional, în ceea ce privește formarea unor puternice generații de artiști din domeniul artelor vizuale.

Universitatea de Artă și Design (UAD), din Cluj-Napoca, este instituția de prestigiu care a contribuit în mod activ la crearea unui context favorabil pentru susținerea demersurilor creative ale studenților și cadrelor sale didactice, atât printr-un program academic care îmbină rigurozitatea tehnică și libertatea creativă, cât și printr-o deschidere extraordinară spre internaționalizare (politică managerială strategică la nivel instituțional, inițiată, la începutul anilor 2000, de rectorul de atunci al instituției clujene, pictorul Ioan Sbârciu). În acest sens, proiectele de calitate generate într-un ritm susținut în cadrul specializării Pictură și resursele pe care această instituție le oferă au conturat un important reper în formarea a generații succesive de artiști, care s-au remarcat puternic pe plan internațional, fiind recunoscuți și asociați sintagmei Școala de pictură de la Cluj. Notorietatea care s-a creat în jurul acestui nucleu este un fenomen de importantă actualitate, fiind o repercusiune a angajamentului și a energiei debordante venite din partea artistului și profesorului Ioan Sbârciu, formator al mai multor generații de artiști, dintre care Adrian Ghenie, Victor Man, Marius Bercea, Mircea Suciu, Șerban Savu, Bencze Laszlo sunt, poate, numele cele mai cunoscute și apreciate la nivel internațional.

În acest cadru, expoziția "CON-FRONT EAST / Painting from Cluj-Napoca" vine să problematizeze o aparentă ambivalență: disjuncția dintre Est și Vest, pe de o parte, și aportul Estului la Vest, pe de altă parte, în condițiile funcționării sistemice a celor două perimetre artistice din spațiul internațional. Expoziția își propune, prin asocierea inedită a volumului de producție artistică promovată în mediul academic cu realitatea contemporană complexă din punct de vedere cultural și socio-politic, să evidențieze în spațiul new-yorkez o conexiune strânsă, care s-a format de-a lungul câtorva generații succesive, între o personalitate artistică marcantă și cei pe care i-a îndrumat pe un traseu al cunoașterii, al aprecierilor și al experiențelor comune, în urma împărtășirii unor concepte care, în timp, au reușit să aducă împreună atitudini artistice din cele mai diverse. Ideea de „front comun” încearcă să coaguleze în numele unui status al picturii contemporane românești artiști din generații / grupări diferite, animați de aceleași obiective, având capacitatea de a atrage atenția internațională, de a genera discursuri, de a provoca reacții și de a crea, în mod autonom, o mișcare extrem de amplă în mediile artistice contemporane.

Astfel, expoziția prezintă lucrările maestrului-profesor Ioan Sbârciu, alături de lucrările celor mai tineri colegi-artiști ai "noului val" al "Școlii de pictură de la Cluj": Kudor Duka István, Anca Bodea, Olimpia Bera, Andrei Ciurdărescu, Ioana Olăhuț și Cristian Lăpușan.

Proiectul reflectă, în mod simbolic, ideea că Transilvania a reprezentat de-a lungul istoriei un spațiu de frontieră, dar și de confluență, între civilizația occidentală și cea orientală, o ultimă „redută”, în care coexistă diverse comunități etnice, confesionale și ideologice, lucru ce conferă întregului habitat un caracter regional unic din punctul de vedere al bagajului cultural. Lucrările artiștilor din expoziție sunt puternic individualizate, iar din această perspectivă se poate vorbi de un contrast între idei, tehnici, maniere de lucru, dar și despre continuități stilistice și compatibilități estetice, ce se pot realiza la nivelul juxtapunerilor fragmentare. Nu în ultimul rând, atât decalajele între generațiile celor reprezentați, cât și diversitatea ideilor și a discursurilor artistice constituie elemente-surpriză în unitatea expozițională.

Ioan Sbârciu / n. 1948 / Trăiește și activează în Cluj-Napoca, România / Studii: 2005 Doctor în arte vizuale la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (UAD) / 1973 Absolvent al secţiei Pictură a Institutului de Arte Plastice "Ioan Andreescu" (actuala UAD Cluj-Napoca)/ Selecție expoziții personale: în România 2015 „Răpirea Europei”, Galeria Jecza, Timişoara / 2014 „Semn (di) Segni” – Ioan Sbârciu în dialog cu Maeştrii Artei Moderne (A. Boetti, A. Rainer, H. Nitsch, E. Scanavino, AR Penck, B. Munari, E. Vedova şi César), Galeria IAGA, Cluj-Napoca / 2013 „Pădurea de cenuşă”, Muzeul de Artă Cluj / 2009 „Syo/Atelier”, Muzeul de Artă Cluj (cu Tarohei Nakagawa) / 2007 - “Peisaj, Om şi Lucru. Arta care stabileşte reguli” (cu Markus Lüpertz), Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, Sibiu / 2007 - „Pădurea de cenuşă”, Galeria Anaid, Bucureşti / 2006 - „Sbârciu/Pictură/2006”, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti – Mogoşoaia /2006 - „Misterul prieteniei” (cu Markus Lüpertz), Muzeul de Artă Cluj / Internațional 2016 – “Reflections of the Transylvanian Forest”, MB-XL Contemporary & Modern Gallery, Bruxelles (Belgia) / 2015 - “Transylvanian Lights”, Centrul de Artă Hugo Voeten, Herentals, Belgia / 2015 – “Rapirea Europei”, Accademia di Romania, Roma, Italia / 2010 - “Strada Fericirii No. 1”, Galeria Tarohei Nakagawa, Tokyo (Japonia) / 2006  - “Toscana / Transilvania”, ICR Venetia, Italia / 2004 – Muzeul de Artă Contemporană Murlo, Italia / Expoziții colective internaționale: 2017 Richard Taittinger Gallery New York, SUA / 2016 Galeria za Szklem, Academia de Arta Wroclaw, Polonia / 2014 Fortino Sant'Antonio Bari Vecchia, Bari, Italia / 2011 Fondazione Maimeri Milano, Italia / 2009 Lethaby Gallery, Londra, Marea Britanie / 2008 MODEM Debrecen, Ungaria / 2007 MKM Duisburg, Germania / 2007 Institutul Român de Cultura şi Cercetare Umanistică, Veneţia, Italia / 2005 Bienala Internaţională de Artă Contemporană Praga, Cehia / 2004 Muzeul de Artă Contemporană din Murlo, Italia / 2003 Muzeul Etrusc din Murlo, Italia / 2003 Academia Română din Roma, Italia / 2003 Kunsthalle Köln, Germania / 2001 Muzeul de Artă Contemporană “Dino Scalabrino” din Montecatini, Italia / În prezent, este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului Pictură al UAD Cluj-Napoca, președintele Senatului acestei instituții, membru al UAP România și al I.A.A. - A.I.A.P.

Kudor Duka István / n. 1974 / Trăiește și activează în Cluj-Napoca, România /  Studii: 2011, doctor în Arte Vizuale al UAD Cluj-Napoca, coord. prof. dr. Ioan Sbârciu / 2004, absolvent masterat în cadrul UAD Cluj-Napoca / 1998, licenţiat în pictură al aceleiaşi instituţii / Selecţie expoziţii personale: 2014 „153 + 1”, Galeria Sala Radio, Cluj-Napoca / 2013 „Selectiv”, Galeria Bulgakov, Cluj-Napoca / 2008 „The Son”, Galeria Bazis, Miercurea Ciuc / 2010 „Changes”, Pecs, Ungaria / 2005 „Silence”, Galeria Parti, Pecs, Ungaria / Selecţie expoziţii colective: 2015 „Dobrogea de la Sulina la Balcik”, Muzeul de Artă, Constanţa / 2014 „Latin Love”, Galeria Casa Matei, Cluj-Napoca / 2013 „The Cutting Edge 2”, Muzeul de Artă, Cluj-Napoca / 2012 „Pe Vârful Câmpului”, Galeria Quadro, Cluj-Napoca / 2016 „Colour Stream – Large Scale Paintings”, M1 Gallery, Zsolnay Cultural Quater, Pecs, Ungaria / 2015 „Pictură/Pittura”, Temporary Academy 13, Perugia, Italia / 2014 „Latin Love”, Fortino S Antonio, Citta Vecchia Bari, Italia / 2012 „Feast”, Parti Galeria, Pecs, Ungaria / 2009 Moss”, Lethaby Gallery, Londra, Marea Britanie / 2008 „Under natural circumstances”, MODEM, Debrecen, Ungaria / În prezent, este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului Pictură al UAD Cluj-Napoca.

Georgeta-Olimpia Bera / n. 1983 / Trăiește și activează în Cluj-Napoca, România / Studii: 2013 doctor în Arte Plastice și Decorative, coord. prof. dr. Ioan Sbârciu, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca / 2008 absolventă Master în cadrul aceleiaşi instituţii / 2005 absolventă licență - specializarea Grafică, în cadrul UAD Cluj-Napoca / Expoziţii personale: 2012 „Transit”, Galeria Visual Kontakt, Ulm, Germania  / 2011 „Eroi e Rovine”, Galeria Locali ex-Upim, Macerata, Italia / Expoziții colective: 2016 „T.A.N.G.O. – turning art now gliding over”, Galeria za Szkłem, Academia de Artă, Wrocław, Polonia / 2013, 2016 „The Cutting Edge”, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca / 2011 Bienala de pictură Morlotti-Imbersago, ediția a XIII-a, Imbersago, Italia / Activitate curatorială: 2013 – prezent: în cadrul galeriilor: Visual Kontakt Oradea, Cluj, Ulm și IAGA Contemporary Art / Documentare lucrări pe platformawww.olimpiabera.com / În prezent, este lector universitar doctor în cadrul Departamentului Pictură al UAD Cluj-Napoca.

Anca Bodea / n. 1982 / Trăiește și lucrează în Cluj-Napoca Romania / Studii: 2012 Doctor în arte vizuale la UAD Cluj-Napoca, coord. prof. dr. Ioan Sbârciu /  2007 Absolventă Master la aceeași universitate /2005 Absolventă Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca cu Magna Cum Laude – Departamentul Pictură /  Expoziții personale: 2017 “Electric Paradisum”, Muzeul de Artă Cluj-Napoca / 2013 “Persona”, 418 Gallery, București / 2010 “Nocturnes”, 418 Gallery, București / Expoziții colective / 2015 T.A.N.G.O, Muzeul de Artă Cluj-Napoca / 2016 “Almost objects”, Ferenczy Museum Center, Ungaria, curator Lili Boros / 2012 “Cluj Meets Berlin”, Bazis Contemporary art Space, Berlin, curator grupul Bazis / Târguri de artă: 2015 Berlin Liste / 2014 Kolner Liste /2012 Art Market Budapesta / Burse de specialitate: 2011 Internship la Peggy Guggenheim Collection in Venice / 2008-2010 Bursa Vasile Pârvan la Academia di Romania in Roma / 2006 Bursa pentru tineri artiști a Uniunii Artiștilor Plastici din România / În prezent, este lector universitar doctor în cadrul Departamentului Pictură al UAD Cluj-Napoca.

Andrei Ciurdărescu / n. 1984 / Trăiește și activează în Cluj-Napoca / Studii: 2014 doctor în arte vizuale la UAD Cluj-Napoca, coord. prof. dr. Ioan Sbârciu / 2009 Absolvent Master în arte vizuale la UAD Cluj-Napoca / 2007 Licențiat în Pictură la UAD Cluj-Napoca  / Expoziții colective și personale: 2014 ”Luc Tuymans în dialog cu Călin Dan”, Spațiul Intact - Fabrica de Pensule, Cluj, România / 2014 ”Vanguardias y Periferias” la LaNeomudejar - Centro de Artes de Vanguardia, Madrid, Spania / Proiecte personale: 2015 ”Spazi Aperti ediția XIII/ 2015 - Voi Siete Qui/ You Are Here, ”Giardini dello splendore- belezza ferita”, Accademia di Romania in Roma, Roma, Italia / 2015 ”Neomappa Roma”, Accademia di Romania in Roma, Roma, Italia / 2015 ”La Realta di Venere II”, Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica, Veneția, Italia (2015); finalist al premiului San Fedele Arti Visive, Milano, Italia / 2016 ”4 Spaces - Common Ground”, ICR Veneția, Italia / 2016 ”Io nel giardino”, Boccanera Project Room, Boccanera Arte Contemporanea, Trento, Italia / Burse: 2014 Bursa  ”Vasile Pârvan”, Accademia di Romania, Roma / În prezent, este asistent universitar în cadrul Departamentului Pictură al UAD Cluj-Napoca.

Ioana Olăhuț / n. 1979 / Trăiește și activează în Cluj-Napoca, România / Studii: 2012 Doctor în Arte Vizuale la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, coord. prof. dr. Ioan Sbârciu / 2005 Absolventă master Arte Vizuale în cadrul aceleiaşi instituţii / 2003 absolventă licență specializarea Pictură, UAD Cluj-Napoca / Expoziții: Începând din anul 2000, expune în importante instituţii şi galerii din România, Germania, Anglia, Italia, Polonia şi Ungaria. / Expoziții personale: „Fear/Pain/Hunger”, Muzeul Național de Artă Cluj-Napoca, „Porcul capitalist și iepurele onest”, Galeria Visual Kontakt, Oradea, „Images of the Body in Transgression”, Galeria Casa Matei, Cluj-Napoca, „Sei Tavoli Anatomici”,  Le Grotte Gallery, Macerata (Italia), „Ioana Olăhuț, Painting and Narations”, Crescent Theatre, Birmingham (Marea Britanie) / Activitate scenografică: Teatrul Național Cluj, Teatrul Puck / În prezent este conferenţiar universitar doctor în cadrul Departamentului Pictură al UAD Cluj-Napoca.

Cristian Gabriel Lăpuşan / n. 1976 / Trăiește și activează în Cluj-Napoca, România / Studii: 2017, doctorand în arte plastice, UAD Cluj-Napoca, coord. prof. dr. Ioan Sbârciu / 2014 absolvent Master în arte vizuale, UAD Cluj-Napoca / 2000 licenţiat în pictură, UAD Cluj-Napoca / Expoziţii personale: 2015 „Me and my People”, Galeria Casa Matei, Cluj-Napoca, / 2002 “Expresii”, Galeriile Vert, Piatra Neamţ  / 2014, Centrul Cultural "Valery Larbaud" Vichy, Franţa / 2012, 2010, 2008, Galeria „Covalenco”, Eindhoven, Olanda / 2008, Galeriile EEFineart, Cambridge, Anglia / 2007 „Contradictions”, Galeria Luroa, Las Palmas (Spania) / Expoziţii colective: 2016 „Cutting Edge 3”, Muzeul de Artă Cluj-Napoca / 2016 ,,Recall” Muzeul de Artă, Cluj-Napoca / 2015 „Sistem Error”, Muzeul de Artă Cluj-Napoca / 2015 „Dobrogea de la Sulina la Balcik”, Muzeul de Artă, Constanţa / 2016 „16 Rawickie mosty sztuki”, Muzeul Ziemi Rawickiej w Rawiczu, Polonia / 2016 „Academiae Youth Art Bienalle”, Bressanone, Italia / 2016 Galeriile Art Phila, Denver SUA / 2002 “ArtExpo”, New York, SUA./ Premii: 2015 - Câştigător al Marelui Premiu al Expo Maraton 2015, Galeria Casa Matei, UAD Cluj-Napoca.

Listă de lucrări:

01. Ioan Sbarciu, Transylvanian Landscape, 80x80cm, mixed media, 2017

02. Kudor Duka Istvan, Angel 2, Acrylic on canvas mounted on cardboard, 40x35 cm, 2015

03. Olimpia Bera, (After) Rain, acrylic on canvas, 100x100cm, 2017

04. Anca Bodea, Noli Me Tangere, oil on canvas, 100 x 100 cm, 2015

05. Andrei Ciurdarescu, Utopian Garden II, mixed technique on canvas, 98x94 cm, 2017

06. Ioana Olahut, A Chicken's Nightmare II, 90x95 cm, oil on canvas, 2014

07. Cristian Lapusan, The Unknown, oil on canvas 80x80 cm, 2016

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 245 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 291 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou