Home
Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Romanian Junkie PDF Print E-mail
Written by Theo d'Or   
Saturday, 09 January 2010 00:39
Am ajuns încet la librărie. În sfarsit o oază de linişte după o zi infernală. Nu am mai călcat de ceva vreme pe aici. Scrutez de la un capăt la altul, analizez minuţios fiecare carte de literatură, fiecare titlu, copertă. Răcoarea şi muzica bună nu fac decât să mă binedispună.
A trecut aproape o oră de când sunt în librărie. Citesc fragmente din cărţile noi, recent publicate. Regretabil, o stare de greaţă începe să mă cuprindă. Fără să vreau am ajuns să văd ‘the big picture’. Grotesc, absurd, aberant, redundant - o pleiadă întreagă de sinonime îmi trece prin minte. Nici măcar nu mai merită să folosesc verbe. O risipă imensă de talent, de cuvinte, de sentimente, fie ele şi false, exprimate cât mai colorat posibil - risipă de materie şi spaţiu. Prea mult, prea mult îmi vine să strig, dar ştiu că revolta mea nu are de-a face cu această librărie, cu cărţile, cu scriitorii care publică mult, agresiv şi inutil şi care în cele din urmă îmi provoacă o totală repulsie faţă de literatura contemporană. Greaţa mea e la nivel existenţial, nu doar intelectual. Aici însă pot să-mi manifest revolta nestingherit. Cărţile nu îmi pot răspunde. Nu îmi pot da replici isteţe care să mă pună la punct. Numai pe ele îmi pot vărsa nervii; pe ele şi pe oamenii care nu au nimic mai bun de făcut decât să mă asculte. Acum îmi readuc în minte motivul pentru care am renunţat să mai am de-a face cu literatura, cu cărţile în general. Sila pe care mi-o produc, impertinenţa şi tupeul. Dar îmi aduc aminte de un obiect cu totul şi cu totul nesemnificativ, ascuns strategic în buzunarul hainei mele. Un mic artificiu care poate da o pată de culoare existenţei mele cotidiene şi plimbărilor citadine. Un mic joint, pe care încet, prudent, îl scot din buzunar, sperând că nu mă observă nimeni. Mă retrag într-o aripă mai puţin populată a vechii librării. Îmi aprind jointul şi trag în mine cu sete primul fum. Cam târziu...deja am fost văzut...priviri stupefiate, perplexe. Târziu pentru mine şi târziu şi pentru ei. Ţigara cu Mary Jane şi-a făcut efectul rapid şi mă înalţ încet, odată cu fumul ei. Sunetele sunt de acum estompate..."Iarbă" aud pe cineva şoptind. Nu ştiu dacă şi altcineva a perceput ridicolul situaţiei, dar mă apucă un râs isteric ce are menirea de a enerva la culme clienţii care răsfoiesc carte după carte. Sunt revoltat deja! Ce experienţă originală - nimeni nu întelege - de a fuma stupefiante într-o librarie. Ce păcat... Sunt singur...neînţeles şi euforic din cale afară. Acum pot citi liniştit fără teama că nausea m-ar putea cuprinde.
‚Au trecut vreo două ceasuri de când am intrat în librărie’, gândesc cu mintea cuprinsă de ceaţă...În realitate însă, nu sunt decât 5 minute, la sfârşitul cărora sunt dat afară şi aruncat în stradă, în cotidian, în absurd, în banal. Încercarea mea de psihonavigaţie a luat sfârşit. Mă apucă o depresie cumplită. Îmi vine să mă întorc şi să strig asemenea lui Quasimodo cu o voce lugubră şi grotescă " sanctuaire, sanctuaire"!
Dar îmi aduc aminte de banalul şi omniprezentul meu joint. Îl ţin uşor între buze şi simt gustul şi mirosul respingător al plantei magice. E o ploaie măruntă afară. Încerc să îmi imaginez ţări exotice, palmieri, scene psihedelice, plaje şi oameni pe culmile fericirii. Aiurea....nu sunt decât un junkie pe culmile disperării într-un oraş gri apăsat de urâţenie şi mizerie.
În plimbarea mea nefericită trec întâmplător pe lângă marea catedrală bizantină a oraşului. La o straduţă de ea, în apropiere, o casă veche şi frumoasă adăposteşte acum un night club. Hmm...Se spune că Dumnezeu are simţul umorului, dar Diavolul e de-a dreptul un desăvârşit comediant. Gluma proastă a prinţului întunericului mă amuză peste măsură. O răspântie morală. Sacrul şi profanul. În varianta creştină, desigur. Sunt sigur că un practicant al vechilor religii păgâne ar fi văzut poate puţin altfel lucrurile. Şi de ce nu ? Oare ce să aleg...sacrul creştin sau sacrul păgân, eleusian, hedonist? Reclama luminoasă a Satanei mă atrage din ce în ce mai mult. Hotărât lucru – marketingul, sub toate formele lui, nu este punctul forte al bisericii. Unde sunt reclamele luminoase, panourile, ledurile, casetele, pliantele printate colorat şi naiv cu “Dumnezeu te iubeşte”? Campania de publicitate a bisericii lipseşte cu desăvârşire. Însă acum, pentru moment, vreau sa fiu un decăzut, un hedonist, un dionisiac...este timp şi pentru penitenţă, pentru căinţă şi asceză.
Dintr-o dată am o epifanie...aflu că suntem în Săptămâna Mare. Afişul de pe uşă informează clienţii despre oferta pascală a clubului şi programul special din sărbătoarea Paştelui. Campania de publicitate a Satanei e de invidiat. Nu ştiu cum să reacţionez. Beatitudinea mea narcotică şi euforia s-au risipit demult. Nu pot să fiu dezgustat. Dezgustul este pentru ipocriţi. Nu pot decât să izbucnesc în râs sau să plâng. Am senzaţia că văd un film prost, că asist la o piesă grotesca de teatru. În realitate, afişul nu poate decât să mă incite. Înseamnă că lumea nu e aşa absurdă cum o credeam. Din moment ce există o asemenea încălcare a valorilor, există şi o luptă. Dintre cine şi cine ? Care sunt adversarii? Ce mai contează! Există un război, se dau lupte. Avem pentru ce lupta, idea pentru care pot muri sau trăi, aşa cum spunea filosoful danez. Care va fi ea, rămâne la latitudinea fiecăruia să o descopere. Există o luptă între bine şi rău. Deşi aşa este, idea mi se pare cel puţin maniheistă, deci naivă, dihotomia aceasta puerilă între două concepte obscure şi relative, născocite de om, mă determină din ce în ce mai mult să dau dreptate marelui nebun al filosofiei germane, Nietszche - autor al celebrei “Dincolo de bine şi de rau”. Dar de ce aş da crezare tuturor acestor elucubraţii filozofice şi pseudo-filozofice, intrucât doar adevărul meu personal constituie o bază pentru gândirea şi pentru toate convingerile mele. Dar decid să mă desprind de toate aceste consideraţii şi reflexii inutile şi descind în infern asemenea lui Dante. Desigur că infernul aici, se pretinde a fi paradis, iar demonii pretind a fi îngeri şi sfinţi, iar pentru naivi, ignoranţi, disperaţi şi narcotici, aşa şi este.
...Orice curvă poartă în suflet un înger muribund. Orice femeie decăzută mai are în sine germenele inocenţei, inocenţă la care nu se mai poate întoarce. Procesul este ireversibil. Social, psihologic, ontologic, metafizic, teologic, în fiecare dintre noi, un înger moare odată ce am decis să renunţăm la puritate. Din acest punct de vedere, de la săvârşirea primului act, avem în faţă un drum întins, bine bătut, care ne duce direct spre iad. Drumul este uşor şi lin şi te invită să îl parcurgi de la primul până la ultimul păcat. Inocenţa a murit demult în aceste femei, iar în sufletul lor, locuri vacante nu mai sunt decât pentru demoni. Îngerii nu mai pot sălăşui. Dar au rămas regretele, undeva, într-un colţ ascuns al sufletului...
Tristeţea din ochii lor... Captive ale păcatului. Mirosurile puternice, semi obscuritatea, lumânările, dansurile, toate mă duc cu gândul la un sanctuar. Dar nu e decât unul din cele 9 cercuri ale infernului şi nu îmi mai poate oferi nimic, decât deziluzie şi dezamăgire. Toate mijloacele pe care le folosesc pentru a gusta puţin din fericire nu fac decât să mă aducă la un nivel de sacră deziluzie în care ştiu că ceea ce urmăresc, că ceea ce caut cu atâta patimă, nu e decât o himeră ...o fata morgana.
‚Ce rost mai are totul atunci când cerul se oglindeşte chiar şi intr-o baltă de urină...’, îmi şopteşte cineva.
După cuvinte, pare a fi un bătrân profet - în aparenţă, nu este decât un alcoolic erudit. Şi pentru că nu mai are bani cu care să arunce în jurul său, aruncă cu citate vechi, fără rost şi cu vorbe de duh, care nu mai spun nimic rătăcitului din mine. Cât de ridicol poate fi! Un profet ca din vremurile antice, într-un bordel, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, blestemând, afurisind, şi dând ultimatumuri poporului ales, uitându-se cu jind, din timp în timp, la târfele care dansează lasciv. Izbucnesc în râs, imaginându-mi-l în această postură hilară, asaltat de curve, şi îi spun că nu mai avem nevoie de profeţi. Profeţi şi apostoli. Un fel de agenţi de publicitate, promoteri ai lui Dumnezeu.
Nu mai suport nicio clipă aici; mirosul fetid al acestor fiinţe şi pestilenţa umană manifestată la acest nivel, mă pun pe fugă. Încă o dată, sunt Quasimodo - strig “sanctuaire, sanctuaire”! Când nu vom mai căuta refugii, când ne vom simţi la fel de natural în iad ca şi în rai, atunci vom fi cu adevărat liberi..atunci vom fi proprii noştri stăpâni. Dar eu sunt în căutarea disperată a unui sanctuar şi plâng neîncetat, chiar dacă ochii au refuzat să o mai arate. Aş vrea să ştiu că am un refugiu, aş vrea să ştiu că există un
Demiurg bun la picioarele căruia să mă închin şi să mă ascund...însă tot acest decor urât îmi infirmă toate bănuielile şi îmi distruge orice speranţă. Şi totuşi, mai este un loc unde sper să îmi pot găsi alinare, unde pot fugi de noaptea aceasta care pare că nu se mai termină şi care vrea cu tot dinadinsul să-mi închei cât mai curând socotelile cu lumea, cu existenţa mea, cu mine însumi.
Continua mea luptă cu demonii este incitantă. Sau cel putin aşa o denumesc. Nu ştiu dacă aceşti demoni există în realitate. Probabil că îmi născocesc inamici asemeni unui dictator paranoic. Numai că în cazul meu, activităţile subversive ale presupuşilor mei inamici sunt cât se poate de reale şi cât se poate de condamnabile.
Biserica... ah, acest artificiu menit să ne îndepărteze cât mai mult de Dumnezeu...La fel de bine aş putea să îmi caut mântuirea în recepţia unui hotel. Biserica, pierzând din tacticile sale de manipulare prin teroare, şi-a pierdut şi eficacitatea. De aceea, stau acum în faţa acestui altar, ca în fata tronului unui împărat senil şi bătrân care nu mă aude şi nu mă poate înţelege. Mă gândesc totuşi că Dumnezeu mă va salva indiferent de cât de multă evlavie îmi inspiră acest locaş sfânt. Dacă mi-aş fi întors faţa de la Dumnezeu şi aş fi renunţat la orice speranţă…..însă m-a prins în capcana ei şi nu pot renunţa la ea asemenea unui drog puternic.
Preotului care slujeşte aici, aş vrea să-i spun doar din plăcerea de a-l vedea cât de cât dezorientat, că se închină unor iluzii, însă îi întâlnesc privirea şi îi e mintea mult mai rătăcită decât a mea. Aş vrea să-i spun că el şi toţi cei ce sunt în situaţia lui, nu sunt decât funcţionari în slujba Minciunii, căci să afirm că este un funcţionar în slujba lui Dumnezeu, ar fi o mare blasfemie şi un mare neadevăr. Ce caut aici, de ce îi complic eu viaţa m-ar întreba, cu ce ar putea el să mă ajute pe mine, însă nu vedeţi că nu pot ajunge la certitudine decât regăsindu-mi rătăcirea în el ?
Fie că dormi pe banca unui parc sau într-un ‚king size’ bed dintr-un hotel de 5 stele, totul este acelaşi în esenţă; fericirea este scopul ultim, iar rezultatul la care ajungem după o viaţă întreagă irosită în căutarea fericirii este...cu totul şi cu totul imposibil de desluşit.

 
urmează-ţi distinctul PDF Print E-mail
Written by alexander   
Tuesday, 19 January 2010 19:49

m-am suit în metroul ce ducea spre gară
să-mi aştept iubita
oamenii de pe scaune se uitau la mine
ba nu se uitau la mine ba se uitau la mine
nici acum nu ştiu şi oricum nu conta
eu citeam un neon pâlpâia în povestirea din carte
de la un capăt la altul al vagonului treceau oamenii de pază
ca nişte bile azvărlite pe podea
dădeam pagina în acelaşi timp cu o blondă de lângă mine
mă uitam din când în când pe geam
şi mă forţam să văd că metroul mergea invers
când reuşeam mă lua o ameţeală plăcută
reveneam la citit ronţăind în gând
din punga de sărăţele ce se lăfăia pe jos
îmi înfrânam instinctul de a-mi roade unghiile
pentru că şi unghiile au dreptul să zică
da
în schimb clipeam era felul meu de a mă ţine de bară
mai aveam o mie de staţii şi timp să îmi imaginez
sfârşitul vieţii cu iubita mea într-un telescaun
mergând spre soare

 

 
GRIGORIE M. CROITORU: DOMNUL MARINESCU sau PAPORNIȚE ȘI TEȘCHERELE PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Sunday, 29 October 2017 11:13

                                    

                                                   - teatru scurt –

 

PERSONAJELE, în ordinea intrării în scenă:

TÂNĂRUL, 18 ani, proaspăt absolvent de liceu, caută o slujbă;

BĂRBATUL 1, țăran, 45 – 50 de ani, cu paporniță și teșcherea doldora;

BĂRBATUL 2, asemenea;

FEMEIA, tânără, frumoasă și darnică, dar nu umblă cu papornițe, are ceva mai de preț;

ȘEFUL (d-l Marinescu), 50 de ani, plesnește de sănătate, mare iubitor de papornițe și teșcherele, dar nu goale, ci pline; șeful secției de învățământ raionale;

TÂNĂRĂ, frumoasă și darnică;

TOVARĂȘUL PRIM, vorbește doar la telefon;

DIRECTORUL, vorbește doar la telefon;

BEBE, omul cu pivniță, culă, local, unde se poate petrece în voie; vorbește la telefon;

CATRINA FLOAREA, o tovă care îl pune la respect pe Șef, când se vede cu „sacii în căruță”;

SURDU (alias Ilie Mihai), președintele consiliului raional, în cârdășie și cu Șeful;   

FLORINA, secretara secției de învățământ;

DORU, inspector școlar;

FLORICEL, inspector școlar, care întârzie un minut la ședință;

BĂBĂREL, secretarul organizației de partid;

UN  INSPECTOR ȘCOLAR;

ALT INSPECTOR ȘCOLAR;

INSPECTOR 1;

INSPECTOR 2;

INSPECTOR 3;

IORDAN, reprezentant al raionului de partid;

TOVARĂȘUL T., trimis al Ministerului Invățământului.

                                                         *

Precizare necesară: Orice asemănare cu realitatea vremii nu este deloc întâmplătoare!

                                                 ACTUL I

(Zi de sfârșit de vară. Un tânăr vine pe o alee și intră într-o clădire care avea deasupra ușii de la intrare o firmă mare: SECȚIA DE ÎNVĂȚĂMÂNT A RAIONULUI O. Se oprește în fața ușii, își face curaj și intră. Este emoționat, inima îi bate cu putere, urmând să aibă prima confruntare cu viața. Dă într-un coridor larg și lung, destul de întunecos, din care se intră în birouri. Citește: Secretariat, Contabilitate, Inspectori de specialitate, Inspectori de personal, Șeful secției. În fața acestui birou se oprește și el. Mai așteptau doi inși, bărbați, în vârstă cam de 50 de ani).

                                                        SCENA 1

                                       Bărbatul 1, Bărbatul 2, Tânărul

TÂNĂRUL (Salută): Bună ziua!

BĂRBATUL 1 (În șoaptă): Pssst! Încet, tinere, încet! Se aude înăuntru și deranjăm. Dacă-l supărăm pe d-l Marinescu, s-a zis cu noi, am bătut drumul degeaba. Nici nu ne mai primește. În șoaptă, băiete!

BĂRBATUL 2: Eeeei! Ai dreptate. Și io vin pe jos de la marginea raionului. Plecai de-aseară, cu ciumagu’ într-o mână, cu papornița în cealaltă. Când îmi obosea mâna cu papornița, băgam ciumagu’ prin urechi și-o luam pe umăr. Și hai-hai, hai-hai! până la târg. Vândui repede ce avui în paporniță la târg și iată-mă aici, aștept și io să mă primească șefu’.

BĂRBATUL 1: Și io venii pe picioare, dar fără nimic la mine, papornița mea a ajuns deja de câteva zile. Papornița mea a fost mai mare ca a ta și-a mai fost ceva și într-un plic. Io sunt sigur de reușită, cred că mă duc cu numirea acasă.

BĂRBATUL 2: Tu, băiete?

TÂNĂRUL: Vin și eu să cer un post în învățământ. Pleacă învățătoarea de la școala de la noi din sat și rămâne postul liber. Am auzit că încadrează și numai cu liceul pentru un an de zile.

BĂRBATUL 1: Ai terminat liceul?

TÂNĂRUL: L-am terminat la Craiova.

BĂRBATUL 2: Și ai și diplomă?

TÂNĂRUL: Am, nene, am diplomă de maturitate.

BĂRBATUL 2: Și tu vii numai așa… cu mâinile în pozânar? Sau și papornița ta a ajuns mai devreme, ca a mea?

TÂNĂRUL (Încurcat): Nici n-a ajuns, nici nu am adus…

BĂRBATUL 1: Are băiatu’ la teșcherea, ce te bagi tu? Nu umblă tinerii cu papornițe, vin cu teșchereaua plină, o golesc în sacul fără fund al șefului și-și rezolvă problema…

TÂNĂRUL (Sincer): Nu prea înțeleg eu despre ce vorbiți, adică ce-i cu papornița, cu teșchereaua și cu alte ălea. Paporniță n-am, teșcherea n-am, în poznar am 50 de bani, mi-i dădu mama la plecare, să-mi cumpăr o franzeluță și s-o mănânc goală, dacă mi-o fi foame. Că până ajung acasă, ehei! se face seară…

BĂRBATUL 2: Tu nu știi, că ești tânăr, dar tac-to nu știe? El de ce nu vine ca noi, cu papornițe pline și cu țeșchereaua gemând de poli? Nu știe cum merg treburile astăzi?   

TÂNĂRUL (Întristat): N-am tată. Tata a murit în februarie (Din ochi îi țâșnesc lacrimi. Își scoate din buzunar batista și se șterge la ochi. Continuă suspinând): De-ar fi trăit tata, n-aș fi acum, aici, aș fi fost la facultate. Așa…

BĂRBATUL 2 (Mișcat de spusele tânărului): Nu știui, că nu ziceam nimic. Îmi pare rău, măi băiete. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească! Poate tu o să ai noroc, dacă ești orfan. Mamă ai?

TÂNĂRUL: Am mamă, dar...

(Discuția le este întreruptă de femeia care iese de la șef).

                                                            SCENA 2

                                                  Cei dinainte, Femeia

FEMEIA (Închizând ușa în urma ei, zice): Intră cine urmează!

BĂRBATUL 1 (Își ia papornița în mână și ciomagul, își face cruce): Doamne-ajută! (Apasă clanța și intră).

                                                           SCENA 3

                                             Bărbatul 2, Tânărul, Femeia

BĂRBATUL 2 (Apropiindu-se de femeie, o întreabă în șoaptă): Făcuși ceva?

FEMEIA: Făcui, făcui! Păi dar?

BĂRBATUL 2: Ce stăturăți atâta?

FEMEIA: Ei, stăturăm! Până tratarăm, până căzurăm de acord, până scrise secretara, până puse ștampila, până…

BĂRBATUL 2 (Zâmbind): Da’ puse ștampila și pe tine?

FEMEIA (Zâmbind și ea și amenințând cu degetul arătător): Ei, și matale, nene! Unde îți fuge mintea! La lucruri slabe, deși ești om bătrân!

BĂRBATUL 2: Păi, după cât ești de tânără și de frumoasă, ar fi mare minune dacă ai accepta să-ți pună și ție o ștampilă? Ce-ai pierde, femeie? Nimic. Câștigul, ehei! ar fi nemăsurat!

FEMEIA (Deloc rușinată de gluma cam nesărată a bărbatului): Ai noroc că este băiatul ăsta aici, că ți-aș spune ceva de dulce, să mă ții minte cât îi trăi. Om bătrân și fără minte! Ai dat în mintea copiilor, să știi.

BĂRBATUL 2 (Vesel): Știi cum se zice: „De-ar fi omu’ cât de bătrân. tot ar mânca măr din sân.” Zici că sunt bătrân, pentru tine nu sunt bătrân, te asigur. Ai avea curaj să…

                                                       SCENA 4

                                 Femeia, Tânărul, Bărbatul 1, Bărbatul 2

BĂRBATUL 1 (Ieșind vesel din biroul șefului, anunță): Intră cine urmează! (În șoaptă): Am reușit. Fu bună papornița și teșchereaua. Îmi purtară noroc.

BĂRBATUL 2 (Se închină și el și zice): Doamne-ajută! (Intră).

                                                        SCENA 5

                                           Femeia, Tânărul , Bărbatul 1

   

BĂRBATUL 1 (Către femeie): Și tu reușiși, ai? Hai să ieșim și-mi povestești ce și cum!

FEMEIA (Vrea să-l pună la punct): Ce și cum nu-ți pot spune, nene. Ce pot eu da nu poți tu. Eu nu umblu cu papornițe, ci cu altceva mai de soi, ceva atât de dorit de bărbați…

BĂRBATUL 1 (Mirat): Ăstuia, femeie? Îi dai tu bucățica ta ăstuia? Tu nu-l văzuși cum arată? Să-l auzi pe ăsta gâfâind pe tine? Să te mai și pupe?

FEMEIA (Categorică): Ce nu face o femeie pentru copilul ei! Închide ochii, își astupă urechile și stă!!! Hai să mergem! (Ies).

                                                         SCENA 6

                                                    Tânărul (singur)

TÂNĂRUL (Împreunându-și palmele ca pentru rugăciune, își  zice): Înseamnă că eu n-am nicio șansă. Eu n-am nici paporniță, nici teșcherea, nici ce are atât de prețios femeia asta! Dacă-mi cere ceva, i-oi pune pe birou cei 50 de bani pe care îi am în buzunar, chit că oi răbda de foame, până când oi ajunge acasă. Am mai răbdat de foame, nu este prima dată Și i-oi spune: eu n-am tovarășe șef, decât 50 de bani, ce este pe mine și viața. Viața nu v-o pot da, că-mi trebuie mie, cu ce este pe mine nu aveți ce face! Așa că…” Dacă vrea, bine, dacă nu vrea, să fie sănătos! (Este întrerupt de Bărbatul 2, care deschide ușa și iese și el bucuros, strângând pumnii în semn de reușită).

                                                         SCENA 7

                                               Tânărul, Bărbatul 2

BĂRBATUL 2: Intră, tinere, și să ai și tu noroc, cum avurăm noi! Hai, du-te!

TÂNĂRUL (Dezamăgit): N-am nicio șansă, nene! Eu n-am nici paporniță, nici teșcherea, nici ce are tanti aia frumoasă, care ieși și ea victorioasă de la șef…

BĂRBATUL 2: De, neică, ce să zic eu? Dacă așa merg treburile la noi? Nu-ți pot spune de câte ori a umblat papornița asta până acum, ca să obțin hârtia asta! Hai, du-te! Du-te și să ai și tu noroc!

TÂNĂRUL: Mulțumesc, nene!

                                                       SCENA 8

                                              Șeful secției, Tânărul

TÂNĂRUL (Salută): Bună ziua!

ȘEFUL (Îl măsoară din cap până în picioare și-i răspunde): Cât de bună va fi, vom vedea. Apropie-te și spune-ți păsul cu convingere și concretețe! Cât mai scurt și cât mai concret. Să aud și să văd. Hai, dă-i drumul!     

TÂNĂRUL (Calm și privindu-l drept în față): De auzit, veți auzi, tovarășe inspector-șef, dar de văzut, sigur, nu veți vedea.

ȘEFUL (Mirat pentru spuse, dar și pentru curajul cu care îl privește): Adică?

TÂNĂRUL (Continuând să-l privească cu îndrăzneală): N-am, tovarășe inspector-șef. Și, de unde nu este, nici Dumnezeu n-are ce lua…

ȘEFUL (Începe să-și piardă răbdarea și dă primul semn de enervare. Întreabă): Ce n-ai, măi băiete?

TÂNĂRUL (Cu un ușor zâmbet ironic în colțul gurii): Paporniță, tovarășe inspector-șef, n-am, nici teșcherea n-am, cu atât mai puțin ce are femeia și doresc bărbații mult de tot, încât niciunul nu poate rezista ofertei. Cică oricât de mare șef ar fi, cum i se oferă, cum îngenunchează în fața ei…

ȘEFUL (Încruntat și alarmat): Ssssst!! Bate-te peste gură! De unde știi tu de…

TÂNĂRUL (Tot cu îndrăzneală): De la ușa dumneavoastră, tovarășe inspector-șef. Erau doi oameni: unul cu o paporniță mare și vorbiră, iar eu auzii, fără să vreau. Auzii și ce spuse femeia unuia, când ieși de la dumneavoastră. Mai ziseră ceva și de teșcherea, dar nu prea pricepui despre ce este vorbă. Nu auzii nici prea bine, că vorbeau în șoaptă. Pe femeie, însă, o auzii bine, că vorbi tare. Spuse că nu pot ei oferi cu papornițele lor și cu teșcherelele lor, oricât de burdușite ar fi, ce poate oferi ea. Dar eu la femei nu mă pricep, cum nu mă pricep nici la papornițe, nici la teșcherele.

ȘEFUL (Grăbit să treacă peste acest moment penibil, dându-și seama că băiatul acesta din fața lui face aluzie, de fapt, la el): Bine că nu auziși totul. Cine știe despre ce vorbiră și despre cine. Uită, băiete, și ce auziși. Uită. Cu cât mai iute, cu atât mai bine. (Luându-și ochii de la băiat, mai mult pentru el): Așa este când ai de-a face cu copii, ăștia își ciulesc urechile, aud și cine știe ce înțeleg. Te fac de pomina lumii! (Privindu-l din nou pe băiat): Tu de ce veniși singur?

TÂNĂRUL (Întristat): Eu îmi port singur de grijă, tovarășe inspector-șef! Sunt nevoit…

ȘEFUL:  Păi, tată n-ai?

TÂNĂRUL: N-am. Dacă aș avea, n-aș fi aici, acum…

ȘEFUL: Dar unde ai fi?

TÂNĂRUL: Aș fi pe o listă la facultate, scriind în dreptul meu REUȘIT. Aș aștepta să înceapă anul universitar și să încep și eu o viață nouă, cea de student.

ȘEFUL: Dar ce s-a întâmplat cu tatăl tău? V-a părăsit? S-a despărțit de mă-ta și…

TÂNĂRUL (Întrerupându-l): Nu, tovarășe inspector-șef, nu s-a despărțit de mama. A murit în februarie. A scăpat din iadul de la Mărășești, unde a luptat la baionetă, în bustul gol, că așa i-a surprind dușmanul dimineața și n-au mai apucat să se îmbrace, dar a pierdut lupta cu viața în timp de pace, la Filiași, pe un șantier. M-a lăsat pe mine asemenea puiului cu aripa ruptă tocmai în momentul în care trebuia să-și ia zborul…

ȘEFUL (Cu glas schimbat): Îmi pare rău! Și-acum?

TÂNĂRUL (Privindu-l iarăși în față): Îmi caut de lucru și am venit să vă rog să mă încadrați și pe mine ca învățător suplinitor pe postul ce rămâne liber în satul meu.

ȘEFUL: Din ce sat ești tu?

TÂNĂRUL: Din cătunul P. Este un singur post și mi-ar prinde bine. Nădăjduiesc să mă refac sufletește, să strâng niște bănuți, stând acasă, și s-o mai ajut și pe mama, tovarășe inspector-șef, căci este și bătrână și neputincioasă. Vă rog.

ȘEFUL (Pe gânduri): Înțeleg! Înțeleg! Dar nu pot, să știi. Sincer, nu pot! E dat deja. Am și eliberat hârtia. Nu pot. Sincer, nu pot! Nu pot!...

TÂNĂRUL (Insistă): Domnișoara Paulina, învățătoarea, mi-a spus că nu este dat. Că încă nu știe nimeni. Ea are aprobare de la regiune, de la tovarășul Corbu, și n-a ajuns la dumneavoastră. Va veni în zilele astea cu hârtia…

ȘEFUL (Categoric); Aici hotărăsc eu, băiete, tovarășul Corbu să fie sănătos și să facă bine să nu se amestece în ciorba mea. Pricepi?

TÂNĂRUL: Pricep, tovarășe inspector-șef, dar, să mă iertați, nu prea înțeleg…

ȘEFUL (Și mai categoric): Punct, băiete! Subiect închis! (După un moment de gândire): Fiindcă reprezinți un caz special, îți fac eu o ofertă. De nerefuzat, pot spune, și mai avantajoasă. Te duci la regiune, la Liceul Nr.1, îl știi, dacă ai terminat liceul la Craiova, participi la un examen scris la matematică și-ți dau, dacă treci examenul, o catedră de matematică de la școala din satul vecin, B. Poți locui acasă și faci naveta, distanța nefiind mare, doar urci coasta de la voi, cred că este vorba de vreo trei km., o nimica toată pentru un tânăr ca tine. (Scoate din sertar o hârtie, o completează, o semnează și o înmânează tânărului, zicând): Uite, cu asta te prezinți la examen. Cu rezultatul de acolo revii și, dacă este bun, s-a rezolvat.

TÂNĂRUL (Radiind de bucurie auzind spusele Șefului): Vă mulțumesc, tovarășe inspector-șef. Să fie acesta un semn că-și întoarce Dumnezeu fața și spre mine? M-aș bucura. Să aveți parte numai de bine toată viața! 

ȘEFUL: La revedere! Și să uiți ceea ce ai auzit așteptând la ușă, auzi?

TÂNĂRUL: Am și uitat! Am uitat totul!

ȘEFUL: Așa. Hai, du-te!

TÂNĂRUL: (Iese bucuros).

                                                           SCENA 9

                                                 Șeful, Tânăra, Tânărul

(După două săptămâni, Tânărul revine la Secția Raională de Învățământ. Este vesel, deschide fără nicio emoție ușa de la intrare, pătrunde în coridorul lung și se îndreaptă spre biroul Șefului. Nu mai aștepta nimeni. Stă puțin și ascultă. Nici din interior nu răzbate nici un zgomot. Să nu fie nimeni? Se hotărăște să încerce. Bate cu degetul în tocul ușii capitonate și nu mai așteaptă să i se spune din interior să intre, ci apasă clanța, deschide ușa și intră. Acum, aude glasul cunoscut al Șefului):

ȘEFUL (Răstit): Ți-a permis cineva să intri? Așteaptă, nu vezi că sunt ocupat?

TÂNĂRA (Care își aranjase părul în fața oglinzii și-și completa rujul de pe buze, intervine): Lasă-l. Eu îl auzii bătând în ușă. O fi crezut că nu este nimeni. Eu sunt gata și plec. Îți mulțumesc pentru tot, dar mai ales pentru hârtia asta.

ȘEFUL (Ridicându-se în picioare): Cu bine, dragă. Mergi liniștită. Te mai anunț eu când… Sau mai treci tu pe-aici…

TÂNĂRA (Fixându-l cu ochii plini de dorințe): Ori de câte ori voi trece, te voi căuta. Bine?

ȘEFUL (Nemulțumit de prezența băiatului, care este destul de mare să priceapă anumite lucruri, o expediază): Bine. La revedere!

TÂNĂRA (Îi mai face o plecăciune, își duce arătătorul la buze și pornește spre ușă. Șeful o conduce, îi deschide ușa și, apoi, o închide în urma ei).

                                                      SCENA 10

                                                    Șeful, Tânărul

ȘEFUL (Încruntat): Ei, tinere, ce vânt te-aduce pe la noi?

TÂNĂRUL (Cu îndrăzneală, știind că are la el un atu): Am fost la concurs la regiune pentru catedra de matematică de la școala din satul B., apropiat de staul meu natal. Dumneavoastră m-ați trimis, mi-ați dat și hârtie, ca să fiu primit, și mi-ați promis catedra, dacă reușesc să iau notă bună la proba scrisă…

ȘEFUL (Privindu-l ciudat): Și ai luat proba scrisă? Ia să văd!

TÂNĂRUL (Presimțind ceva, simte cum inima începe să-i bată puternic): Am luat nota maximă, tovarășe inspector-șef, și vă rog să vă țineți promisiunea…

ȘEFUL (Se uită la hârtie, vede nota 5 (cinci), se uită la tânăr cu milă și-i spune, fără să se uite la el, așezându-se pe scaun): De, măi băiete, tocmai am dat-o tinerei pe care o văzuși și tu. Fata plecă cu numirea, n-o mai pot lua înapoi. Îmi pare rău, n-am ce-ți face în momentul acesta. Dacă se va ivi vreo posibilitate, te țin minte, îmi lași adresa și te rezolv.

TÂNĂRUL (Își dă drumul): Mă rezolvați la Paștele cailor, tovarășe inspector-șef, dacă ați auzit de o astfel de scadență! Bine îmi spuneau oamenii aceia că fără paporniță și teșcherea bine burdușită de bani n-am nicio șansă. Sau femeia aceea cu darul ei bine ascuns, nevăzut de soare. Așa te dărui și tânăra asta pe care am surprins-o reparându-și ținuta?

ȘEFUL (Nervos): Nu fi obraznic, că te dau afară cu șuturi în partea dinapoi!

TÂNĂRUL (Îi ține piept): Serios? Încearcă, tovarășe inspector-șef, și-o să vezi ce urmează. Mai ai un pic de răbdare, îți mai spun două vorbe și te las. Ies singur. Te asigur că nu mă duc nici să te reclam la partid, cum ai merita, să stai liniștit și să continui cu matrapazlâcurile. Eu voi trece și peste momentul acesta dificil din viața mea și de va fi să lucrez pe brânci și voi reuși să ies la liman. Și nu oricum, pentru că ce am eu în capul acesta al meu nu poate să-mi ia nimeni. Oameni ca tine (Observând gestul Șefului, auzind că i se adresează astfel, precizează) - nu te burzului că nu folosesc pronumele de politețe, nu-l mai folosesc, fiindcă nu meriți, o să dispară, mai devreme sau mai târziu. De vei mai fi în funcție, când voi fi realizat, eu voi acela ce va da cu tine de-a dura. Ca să nu uiți, îți fac un cadou, un fel de acont: 50 de bani! Mâncarea mea pe o zi în aceste zile! Să-i păstrezi, căci, când va sosi scadența, ți-i cer, tovarășe inspector-șef! De mâine încolo voi lucra pe șantierul din apropiere, la lopată și la roabă. Plec cu un regret în plus: nici nu m-ai întrebat cum mă cheamă. Poate că este mai bine așa! (Îi întoarce spatele și iese, lăsând ușa larg deschisă, ca s-o închidă Șeful).

                                                    ACTUL II

(Peste câțiva ani, în centrul de raion se anunță o brigadă de inspecție complexă, condusă de un ins din Minister. Sunt vizate toate școlile din centrul de raion și nu numai. Alertă maximă. Măsuri peste măsuri, pregătiri peste pregătiri. În orășel, era un singur restaurant și un mic hotel. Șeful se dă de ceasul morții, neștiind de ce n-a fost anunțat întâi el, ci raionul de partid, personal tovarășul prim, cu care nu se prea avea bine. Dar nici rău, fiindcă om era și el și avusese să-și completeze studiile și se rezolvase mai mult decât onorabil. Trece la măsuri de primă urgență, menite să-i mulțumească pe cei din brigadă și totul să iasă bine. Mai ales el: masă, cazare, băutură din belșug, femei pentru cei care doresc, chefuri… Numai că urciorul nu se duce de prea multe ori la apă. „Acum este acum, Marinescule! – își zice. La treabă, băiatule! Ai mai trecut tu prin inspecții, prin verificări de tot felul și ai ieșit bine!” Se așează la masă, își trage telefonul în față, își șterge cu batista sudoarea de pe față și îl face să zbârnâie):

                                                       SCENA 1

                                                  Șeful (la telefon)

ȘEFUL: Alo?

TOVARĂȘUL PRIM: Da.

ȘEFUL (Chiar dacă nu-l vede pe cel de la capătul firului, face o plecăciune, încât fruntea îi atingea biroul):  Vă salut cu respect, tovarășe prim-secretar! Îmi pare bine să vă aud!

TOVARĂȘUL PRIM (Îl recunoaște și nu prea are chef de el, vrea să termine repede convorbirea): Bună ziua! Ce-i, Marinescule? Spune repede că mă așteaptă biroul la o scurtă ședință. Avem treburi importante și trebuie să luăm măsuri. Te ascult!

ȘEFUL (Timid): Se vorbește că vine o brigadă de la Minister pe linie de învățământ, dumneavoastră știți ceva?

TOVARĂȘUL PRIM (Vădit deranjat de îndrăzneala șefului secției de învățământ, îl repede): De când se ocupă primul secretar al raionului de partid de treburi de astea, Marinescule? Să vină, este treaba voastră, iar tu te pricepi de minune să ieși cu bine din astfel de situații. Ai probleme?

ȘEFUL: Nu, tovarășe prim-secretar, dar sunteți cel mai informat. Nimic nu mișcă fără să știți dumneavoastră. Conducătorul brigăzii trebuie să vă anunțe, să se prezinte, să-și declare intențiile și m-am gândit că nu este rău să vă întreb, să știu și eu cu un ceas mai repede. Iertați, dacă v-am deranjat. Promit solemn să n-o mai fac altă dată. Să trăiți! Iertați-mă!

TOVARĂȘUL PRIM: Marinescule, ia măsuri ca totul să fie bine, auzi? Să nu cumva să…

ȘEFUL (Aflat acum în picioare, face din nou o plecăciune, îndoindu-și trupul la 90 de grade): Să trăiți, tovarășe prim-secretar! Iau, iau toate măsurile, pun în mișcare întregul mecanism, o să-i fac să se simtă ca în rai. Doar n-or fi proști să nu profite. Și paturi calde vor fi, tovarășe-prim secretar!

TOVARĂȘUL PRIM: Văd că te pricepi, Marinescule? Doar ești trecut prin ciur și prin dârmon. Câte sfori ai tras tu până acum, te mai poți teme de ceva? Hai, succes!

ȘEFUL (Cu altă plecăciune): Vă mulțumesc, tovarășe prim-secretar, pentru apreciere și pentru indicații prețioase! Să trăiți! Să trăiți!!

                                                    SCENA 2

                                   Șeful, Directorul (la telefon)

ȘEFUL (Lăsat pe spate pe scaun, cu picioarele întinse, puse unul peste celălalt): Salut, directore!

DIRECTORUL (La celălalt capăt al firului, cu receptorul la ureche): Să trăiți!

ȘEFUL: Cum stai cu contribuția?

DIRECTORUL: Am strâns de la toți dascălii cât ați zis. S-au dat salariile ieri și au cotizat.

ȘEFUL: S-a fofilat cineva?

DIRECTORUL: Nici vorbă! Se poate? Păi eu ce sunt aici? Sunt director sau papugiu? Ca să nu zic aia calului!...

ȘEFUL: Așa te vreau, Negrea! Așa te vreau! Stâlp! Să nu sufle nimeni în fața ta! Fetele?

DIRECTORUL: Și fetele! Au fost puse în gardă. Se pregătesc și sufletește și trupește. Mai cu seamă trupește. Sunt profesioniste, tovarășe inspector-șef, ce să mai povestim. Știu meserie. Așteaptă să intre în acțiune.

ȘEFUL: Bine, directore! Te felicit. Să ajungă contribuția la mine, căci eu o voi plasa prin intermediar. Când termini treaba, vino la mine și mergem împreună să vorbim pentru masă la restaurant și să rezervăm camere la hotel, ca să nu mai primească pe nimeni în zilele în care va avea loc inspecția.

DIRECTORUL: Peste un ceas sunt la dumneavoastră. Am o oră, o fac și vin imediat. Aduc și contribuția, că poate va fi nevoie de bani, dacă faceți rezervare la hotel. Știți că nu se poate discuta oricum cu Ghioroianu, căci și hotelul este al lui, fără l’argent de cöté, cum zice franțuzul, sau banul jos, că așa vrea și românul.

                                                SCENA 3

                                               Șeful, Bebe

ȘEFUL (La telefon): Alo? Bebe? Sunt Marinescu. Ce faci, prietene?

BEBE : Să trăiți! Ce să fac? Suflu să nu crăp, șefule! Ha-ha-ha-ha! Dumneavoastră?

ȘEFUL: Eu sunt în fierbere, Bebișor! Clocotesc, nu altceva. Cum stai cu pivnița? Ai ceva în ea?

BEBE: Am șefule! Se poate să n-am? Nu se poate. Și când n-am, știi matale că fac rost cât ai zice pește. Doar ne respectăm blazonul și facem tot posibilul să nu ne pierdem clienții. Păi, cum?

ȘEFUL: De calitate, Bebe?

BEBE: De Drăgășani. Calitate extra. Alb, roșu, îmbuteliat. Dacă preferați și altceva, tot de soi, aducem…

ȘEFUL: N-ar fi rău, că nu știu ce-or prefera obrazele care ne vor vizita. Dar cula în ce stare este, Bebișor?

BEBE: Buuună! Doar de două ceasuri au plecat niște musafiri de 24 de K. Ei – niște armăsari, șefule, ele niște puicuțe cum nu prea vezi pe la noi. I-am văzut când au venit să deconteze. Am umflat nițel costul, că, de la așa oameni se poate. Nici nu s-au uitat la bani, mi-au mai lăsat și un ciubuc gras. Dar ți-oi mai povesti. Ai nevoie și de culă?

ȘEFUL: Încă nu sunt sigur sută la sută, dar e bine să fie pusă la punct.

BEBE: Se face, Șefule, se face. Știi cum se zice: „Pentru bani și ursul joacă!” Ha-ha-ha-ha! „Joacă, joacă Moș Martine, / Că-ți dau pită cu măsline…” La dispoziția dumneavoastră cu orice, la orice oră din zi și din noapte, Șefule. Altceva?

ȘEFUL: Deocamdată, nimic. Te voi suna când am nevoie de ceva.

BEBE: În regulă. Să trăiți! (După ce pune receptorul jos). Ce? Banii tăi nu merg? Heee! Dar ești șmecher, Șefule, că nu dai de la tine, strângi de la amărâții de dascăli, că le-ai pus bir ca pe vremea turcilor, iar tu trăiești ca un pașă! I-ai cumpărat pe toți de la tine în sus, de aceea te țin în funcție  și nu-ți clatină nimeni scaunul. Și ăștia cu partidul lor, partidul celor ce muncesc de la orașe și sate, partid al celor mulți și năpăstuiți, partid al dreptății, echității sociale, al lui dracul să-i pieptene, îi protejează tot pe-ăștia ca de-alde Marinescu… Doamne, Doamne! Mai vezi-i, Doamne, și pe-ăștia și mai dă-le câte una după ceafă! Ei! Ei! Ei!   

                                                      SCENA 4

                                             Șeful singur în birou

(După ce termină convorbirea cu personajul anterior, pune receptorul în furcă, zâmbește satisfăcut, își freacă și mâinile și se așează pe scaun la birou. Își sprijină capul pe coate și se gândește câteva momente. Clatină din cap, ca și cum ar răspunde afirmativ unei persoane imaginare, se ridică în picioare, se duce în fața oglinzii, își piaptănă părul, își potrivește cravata, își încheie vestonul la un nasture și revine la telefon. Trimite bezele cuiva și zice): Și-acum veni rândul tău, porumbița mea. Te lăsai la urmă, dar știi și tu că cei din urmă vor fi cei dintâi. Nu mai este mult și vei fi a mea. Scap de otrava pe care am avut-o până acum, iar tu îmi vei lumina viața până la sfârșitul zilelor. De când te visez lângă mine! De-atunci, de când ai apărut ca un meteor în biroul meu și mi-ai tulburat pentru totdeauna viața. Dar nu mai este mult. Te sun să-ți aud ciripitul tău atât de melodios. Mi-e atât de dor de el. (Mai trimite câteva bezele, face numărul și ridică receptorul. Îl pune la ureche, ascultă, dar nu răspunde nimeni. Bate de câteva ori în furcă și ascultă iar. Nu răspunde nimeni. Se enervează și bate tare și des în furcă. În sfârșit, i se răspunde cu un Da acru): Alo? Floricel? Ce faci, dragă, de ce nu răspunzi?

CATRINA FLOAREA (Nemulțumită, auzind cine o caută): La telefon tovarășa Floarea Catrina. Cine o caută?

ȘEFUL: Sunt eu, iubito, nu mă mai recunoști? Marinescu, pisoiul tău…  

CATRINA FLOAREA. Îmhî! N-ai înțeles că totul s-a terminat? De fapt, n-a fost nimic. Tu ți-ai făcut iluzii deșarte. A fost o rătăcire și-o regret. De-aș putea da timpul înapoi, să pot reveni la momentul acela penibil, acum te-aș scuipa și-aș pleca, chiar de-ar trebui să lucrez pe șantier ca tânărul acela, căruia îi făgăduisei catedra, o câștigase prin participarea la testare, dar mi-ai dat-o mie, că m-am lăsat spurcată de tine. Să mă lași în pace. Gata de-atunci. Ți-ai putut da seama că te-am ocolit tot timpul…

ȘEFUL (Nervos, o întrerupe): Tu ești nebună, Floricel? Cum să mă lași baltă, chiar acum?!

CATRINA FLOAREA: Dar ce este acum?

ȘEFUL: Acum, când am băgat divorțul de nevastă-mea și am decis să mă însor cu tine?

CATRINA FLOAREA. Cu mine? Ce vorbești, omule? Tu ești sănătos sau ți-ai pierdut mințile? Mai bine îmi pun ștreangul de gât, decât să… Fugi de-aici cu visurile tale idioate…

ȘEFUL: Dar mi-ai făgăduit, Floricel!

CATRINA FLOAREA: Ai visat, omule! Eu am promis unui singur om că mă voi căsători cu el și chiar o voi face cât de curând. Eu mă mărit, Marinescule, să știi și să stai departe de mine, că viitorul meu soț nu știe de glumă. Îți poate rupe și oasele și te zboară și de pe scaunul acela în care ai îmbătrânit în rele și ți-ai făcut toate mendrele. Adio și n-am cuvinte, Marinescule!

ȘEFUL: Și cu cine te măriți?

CATRINA FLOAREA. Mă mărit cu tovarășul Lupu. Îl cunoști și știi că nu te poți lua la trântă cu el. Șezi pe curul tău, Marinescule. Ai face bine să te duci să-ți retragi cererea de divorț și să încerci să te împaci cu nevastă-ta, dacă va mai vrea să mai conviețuiască cu o pramatie ca tine!

ȘEFUL (Amenințător): Tovarășa profesoară Catrina Floarea, vezi că eu te-am pus pe catedra aceea și …

CATRINA FLOAREA. Și ce, Șefule/? Mă dai afară? Sunt profesoară titulară, Marinescule, și nu mai poți face nimic. Ca să terminăm într-un mod mai vesel îți spun un banc. Zici că ți-am făgăduit ceva? Eu nu-mi aduc aminte, dar să admitem. Cică un pisoi, poate așa ca tine, se plimba pe malul unui râu. Un șoarece îl vede, o ia la goană și cade în apă. Era gata-gata să se înece. Strigă la pisoi: „Dragă pisoiule, decât să mă înec, mai bine mănâncă-mă tu. Salvează-mă!” Îi întinde pisoiul un băț, se agață șoarecele de el și reușește să ajungă la mal. Îl prinde pisoiul și începe să se lingă pe bot, bucuros că are ce mânca, fără prea mare efort. Dar șoarecele îi mai zice: „Dragă pisoiule, lasă-mă, te rog să mă usuc, nu mă mânca ud, că s-ar putea să ți se facă greață. Stau nițel la soare, mă scutur de apă și al tău sunt!” Și-l lasă, pisoiul. Se scutură șoarecele de apă, stă la soare, se întoarce de pe o parte pe alta și vede o gaură. Profită de neatenția pisoiului. Fuge și intră în gaură. Pisoiul pleacă mai departe cu buzele umflate. Când se depărtează suficient, iese în gura găurii și-i strigă: „Ce să-i faci, pisoiule? Multe se promit până când se ajunge la gaură!”. Ce să-i faci, Marinescule? Asta este situația. Tu înțelege ce vrei, dar la gaură n-ai ajuns și nici nu vei ajunge. (Închide trântind receptorul).

ȘEFUL (Cade moale pe scaun, se simte învins): Asta îmi mai trebuia. Fată, fată, ce-mi faci, fată? Merit eu o asemenea lovitură? Nu ții seama că ți-am făcut un bine, făcând cuiva un rău? Băiatul acela nu mă va uita toată viața, pentru că nu i-am dat catedra la care era îndreptățit! Mai bine nu-i dădeam telefon. Să nu fie cu ghinion!!  (Își prinde capul între palme și stă aplecat peste birou câtva timp. Tace. Se ridică în picioare brusc, pune mâna pe receptorul telefonului. Dar nu formează nici un număr. Gândește cu voce tare): Să-i dau telefon și ăstuia: Nu i-aș da că este cam scârțar, nu se satură, oricât i-ia da. Tot așteaptă să-i dai, să-i dai, să-i dai… Păi ce, eu îi belesc pe cei care vin la mine, ca să-i dau lui? El este președintele consiliului raional, îi are pe toți în subordine și poate învârti mai abitir ca mine. Să se străduiască și el mai mult, că eu mă străduiesc. (În cele din urmă, se hotărăște, apasă furca telefonului și formează numărul).

                                                     SCENA 5

                                                   Șeful, Surdu

SURDU: Alo, da?

ȘEFUL: Vă salut cu respect, tovarășe președinte Surdu!

SURDU (Întreabă răstit): Tu ești, Marinescule?

ȘEFUL (Parcă avându-l în față, face o plecăciune și răspunde cu un glas mieros): Eu sunt, tovarășe Surdu. Îmi permit să vă deranjez…

SURDU (Nu-l lasă să termine): Auzi, Marinescule? De când sunt eu pentru tine Surdu? Ai uitat cum mă cheamă?

ȘEFUL: N-am uitat, tovarășe Ilie Mihai, dar am gândit că suntem destul de apropiați și pot să mă adresez așa!

SURDU (Aspru): Nu într-atât de apropiați, încât să ne tragem de brăcinar, Marinescule! Deci, nu poți, că nu-ți dau voie. Ai grijă că mă superi și știi cât de rău pot fi. Spune repede ce vrei, că am treabă. Pe la noi se mai și lucrează, nu ca la voi…

ȘEFUL: Vreau să trec pe la dumneavoastră, să discutăm despre niște lucruri care urmează să se petreacă în raionul nostru. La telefon nu le putem discuta, că nu știm dacă nu ne aude cineva…

SURDU: Ce este așa de secret, Marinescule, de nu se poate discuta la telefon?

ȘEFUL: Este, tovarășe Ilie Mihai, că altfel nu v-aș fi sunat. Dacă vin acum, mă primiți în audiență?

SURDU: Te primesc, Marinescule, să aud despre ce este vorba, că te simt panicat. Ești gata să ajungi cu tălpile pe jar?  Trebuia să se întâmple odată și odată. Vino, dar să nu-mi ceri vreun ajutor, că nu ți-l dau. Dacă stau bine și mă gândesc, ai uitat, știi tu ce…

         ȘEFUL: Aduc, acum, și mălaiul… Am uitat, uita-m-ar relele, este pregătit, dar știe-mă sfântul de ce n-am ajuns cu el la dumneavoastră.

SURDU: Bine. Aștept, dar grăbește-te. Dacă nu ajungi într-un sfert de ceas, am plecat pe teren cu niște treburi.

ȘEFUL: Am înțeles, să trăiți! (Pune receptorul în furcă și trage o înjurătură): Băga-te-aș în mă-ta, nas coroiat! (Se îndreaptă spre ușă, îmbrăcându-și haina din mers, iese în coridor și se îndreaptă spre secretariat. Intră fără să mai bată la ușă).

                                                      SCENA 6

                                                  Șeful, secretara

ȘEFUL: Florina, anunță toți inspectorii, de fapt tot personalul, să fie prezenți la ora 13:00 fix la o scurtă ședință, Scurtă, dar importantă. Chiar deosebit de importantă, Florina. Nu știu dacă mă înțelegi cum zic…

SECRETARA: Înțeleg, tovarășe șef, cum să nu înțeleg: deosebit de importantă

ȘEFUL: Cu atât mai bine, să nu lipsească nimeni sau să întârzie vreunul. Cum am zis: ora 13:00 fix. Nu se admite nicio secundă de întârziere.

SECRETARA: Am înțeles, tovarășe șef. Unii poate au plecat pe teren, cu ăia ce fac? Cum îi anunț, tovarășe șef? Mă duc după ei?

ȘEFUL (Categoric): Te descurci, dragă, asta faci! De când pui întrebări idioate, fată? Am nevoie de ei ca de aer, înțelegi? M-am dus, treci le fapte (Iese).

                                                           SCENA 7

SECRETARA (Se ridică și zice înciudată, privind ușa pe care ieșise șeful): Duce-te-ai învârtindu-te și să vii când te-oi chema eu! Cum auziși de inspecție, cum te prinseră frigurile, tremuri din toate încheieturile, îți clănțănesc dinții în gură, de gândești că este moara de la Bulzești! Ți se apropie sorocul și te temi pentru ce va urma. Plângi după papornițe pline și după teșcherele burdușite? Te-ai îmbuibat destul, nemernicule, și a sosit vremea să decontezi… (Se deschide ușa și intră un inspector tânăr și simpatic, cu chef de glume):

                                                           SCENA 8

                                                      Secretara, Doru

DORU (Vesel): Salut, frumoaso!

SECRETARA: Dacă n-aș ști că glumești, ți-aș zice câteva, de ți-ar trosni urechile, Dorule!

DORU. Vrei să spui că nu ești frumoasă, frumoaso?

SECRETARA: Du-te naiba, inspectore. Pentru al meu sunt cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă, cea mai bună femeie din lume. Nu m-ar schimba cu alta, chiar de-ar fi cu stea în frunte…

DORU (În aceeași notă): Dar șeful nostru n-a pus încă ochii pe tine? Cum de-ai scăpat?

SECRETARA (Afectată de întrebare): Taci, Dorule, că mi-e scârbă numai dacă aud, darămite să mai pună și mâna pe mine! Te rog, încetează!

DORU: Bine, frumoaso, încetez, dar tu știi că eu glumesc cu tine. Îmi faci și mie un serviciu, frumoaso?

SECRETARA: Serviciu contra serviciu, Dorule, ești de acord?

DORU: Dacă este posibil să fac ceva pentru tine, cu cea mai mare plăcere, frumoaso. Spune!

SECRETARA: Îmi dădu ordin bulibașa ăsta să strâng toți inspectorii la o ședință la ora 13:00 fix. Tu te descurci mai bine decât mine. Vrei să iei în cârcă această sarcină? Dacă o rezolvi, fac și eu ce-mi ceri.

DORU: S-a făcut, frumoaso! Mai toți inspectorii sunt aici și-i anunț imediat. Cu cei care sunt plecați văd eu ce pot face. Dar să fii sigură că vor fi prezenți.

SECRETARA: Tu ce-mi ceri să-ți fac?

DDORU (Îi întinde un sul de coli ministeriale). Să-mi bați la mașină referatul acesta, căci eu bat tare încet. Culeg literele numai cu un deget, rar îl folosesc și pe cel de la mâna stângă, pe când tu bați la mașină cu ochii închiși. Ce zici, frumoaso?

SECRETARA (Preia sulul, îl desface și vede că nici nu este prea mult de lucru): S-a făcut, inspectore. Îmi spui în câte exemplare să-l bar și peste o oră vii după el.

DORU: Așa de repede?

SECRETARA: De-ai sta să-mi dictezi, l-aș termina și mai repede.

DORU. Nu stau, acum. Mă duc să mă ocup de anunțarea colegilor și, dacă rezolv repede, vin să-și dictez. Ești o bomboană, frumoaso!

SECRETARA: Sunt, Doru, pentru cine merită, dar pentru cine este al dracului sunt o otravă, Doruțule! Hai, du-te, să câștigăm timp.

DORU: Așa fac (Iese).

                                                      ACTUL III

(Decorul înfățișează o sală nu prea mare, în care se țineau ședințele personalului secției de învățământ. Este prevăzută cu măsuțe, scaune, o masă lungă, acoperită cu o față de masă de mătase de culoare roșie și franjuri de culoare galbenă pe margini. La această masă era locul șefului, a persoanelor venite din altă parte și a prezidiului, când era cazul. Pe peretele din față erau afișate portretele marilor dascăli ai omenirii, Marx, Engels, Lenin și Stalin, iar sub portretele lor era portretul secretarului general al partidului. În apropiere, lângă fereastră, la o măsuță, stă secretara, care întocmește procesul verbal de ședință. Este ora 13:00 fiz. Intră în sală șeful și salută):

                                                        SCENA 1

                      Inspectori școlari, secretara, șeful secției de învățământ

ȘEFUL: Bună ziua, tovarăși! 

VOCI (Se aud mai multe răspunsuri la salut): Bună ziua! Bună ziua, tovarășe șef! Bună să vă fie inima! Ca rachiul vinerea!...

ȘEFUL (Se duce la masă, se așează, se sprijină cu coatele pe masă, îi cuprinde cu privirile pe toți cei prezenți, și zâmbindu-le, zice): Observ că sunteți bine dispuși, înseamnă că ați dormit bine și v-ați satisfăcut nevestele și bărbații! (Se stârnește ușoară rumoare).

VOCE:  Care au neveste și care au bărbați! Care n-au au visat să aibă! (Rumoare).

                                                            SCENA 3

FLORICEL (Un inspector mai în vârstă deschide ușa și intră. Se scuză): Mă iertați, tovarășe șef, că am întârziat un minut, dar a fost musai să trec pe undeva…

ȘEFUL (Încruntat și categoric): Numai Cel din Cer se zice că iartă, eu nu am puterile lui. La ce oră te-a anunțat secretara să fii prezent în sală?

FLORICEL (Fără să stea pe gânduri): Nu m-a anunțat secretara, ci colegul nostru Doru…

ȘEFUL: Tovarășa secretară, auzi ce spune ăsta? Nu l-ai anunțat tu?

SECRETARA: L-am rugat pe Doru să mă ajute, să-i anunțe el pe cei plecați din localitate, că se deplasează mai ușor decât mine. Nu cred că am făcut cuiva vreun rău. Toți inspectorii sunt prezenți și nu știu de ce vă formalizați…

ȘEFUL (Ritos). Nu mă formalizez, dragă, dar îmi place să mi se respecte ordinele pe care le dau, întocmai, fără nicio abatere, să nu fie răstălmăcite în fel și chip. Din nerespectare, vine haosul, anarhia, treaba făcută de mântuială și ar trebui să știți că eu sunt cel mai mare dușman al lucrului făcut de mântuială. Să știi că te voi sancționa pentru neascultare, tovarășă secretară!

SECRETARA (Își pierde calmul și răbufnește): Să mă sancționați, tovarășe inspector-șef? Pe mine, care muncesc aici pe brânci? Eu vin prima și plec ultim de la slujbă, îmi fac treburile într-un mod exemplar și să mă sancționați pentru că am cerut ajutor unui prieten să rezolv o treabă care mi s-a pus în cârcă cu forța? Aș vrea s-o văd și pe-asta!

ȘEFUL (Parcă n-a auzit ce a spus secretara, i se adresează lui Floricel, întârziatul): Tu de ce vii după ora de începere a ședinței?

FLORICEL: Pentru simplul și omenescul motiv de a mă duce unde merge și împăratul pe jos, ca să mă exprim eufemistic, că mai sunt și urechi sensibile în sală. Și, deh! a trebuit să stau mai mult decât am calculat… (Inspectorii izbucnesc în râs, fapt care îl scoate din sărite pe șef):

ȘEFUL (Răstit și arătând cu arătătorul spre ușă): Ești și obraznic. Ieși afară! Ai intrat după mine și nu te mai primesc la ședință. Să te înveți minte și să învețe și alții care vor vrea să facă la fel! Ieși afară!

FLORICEL (Hotărât): Să ies afară? N-o să ies, să văd ce-mi faci! Și ce te agiți așa, ca și când a dat strechea în tine? Ai auzit de inspecție și ai intrat în panică? Nu te-ai gândit că va veni o vreme când va trebui să deconțezi! Sau te-a refuzat din nou profesoara aia căreia îi tragi clopotele de-o vremeși pentru care vrei să divorțezi de nevastă? Ai grijă, că mă calci pe bombeu și nu rabd!

ȘEFUL (Clocotind de furie): Taci! Taci!!

FLORICEL: Să tac? Credeai că noi nu știm? Toți știm. Și-o să mai auzi și altele, astăzi, că s-a umplut sacul și ne-am hotărât să-l deșertăm. Am fost niște proști1 Ce zic eu proști, lași ordinari, că te-am suportat atâta vreme, deși ți-am cunoscut toate matrapazlâcurile…

BĂBĂREL (Văzând că situația scapă de sub control, în calitate de secretar al organizației de partid, intervine): Tovarăși, eu zic să vă calmați și să trecem la ceea ce avem la ordinea de zi. La nervi, se spun multe și nu toate sunt bune. Vă rog.

ȘEFUL (Nu vrea să renunțe la decizia lui): Trecem la ordinea de zi, când ăsta părăsește sala.

FLORICEL (Amenințător): O părăsesc, dar te avertizez că tu vei părăși instituția cu coada între picioare…

UN INSPECTOR (Ridicându-se în picioare): Floricel are dreptate. Dacă pleacă el, plec și eu!

ALT INSPECTOR: Și eu. Cine ne mai urmează să se ridice în picioare și să se îndrepte spre ușă! (Aproape toți se ridică în picioare).

ȘEFUL: Atunci, duceți-vă dracului toți, să nu vă mai văd în fața ochilor! O să vă dau afară pe toți! Hai, plecați!!

FLORICEL: Îți vei lua tu tălpășița, dar noi nu!

BĂBĂREL (Intervine și dă situației o nouă turnură): Vă rog să-mi acordați și mie un minut, să vă spun două vorbe. Luați loc. Tovarășe șef, îmi permiteți și mie să iau loc lângă dumneavoastră?

ȘEFUL (Trăgând scaunul pe care să se așeze secretarul de partid): Poftiți, tovarășe Băbărel, luați loc!

BĂBĂREL (Se așează și cu calm, ca omul care se simte stăpân pe el și arogându-și misiunea de face pace): Reluați-vă locurile și stăpâniți-vă nervii! Vă rog! (Așteaptă câteva momente, să vadă ce se întâmplă, după care continuă): Așa. Mă bucur că sunteți înțelegători. Doar suntem colegi, și de breaslă, și cu cei mai mulți, și de partid. Vremelnic, eu sunt secretarul organizației de partid și sunt obligat să iau atitudine. Regret că s-a ajuns la…, pot să-i spun conflict. După părerea mea, amândoi ați greșit, dar nu analizăm acum partea de vină a fiecăruia. De va trebui, o vom face în cadrul organizației de partid…

FLORICEL: Tovarășe secretar, eu am întârziat un minut, tovarășul șef nici nu ajunsese bine la masă și eu am intrat. A fost o necesitate fiziologică și a trebuit s-o rezolv înainte de a începe ședința…

BĂBĂREL: Așa este, tovarășe Floricel, dar hai să le lăsăm. Din clipă în clipă, trebuie să apară aici o persoană de la Minister, însoțită de primul secretar al raionului de partid…

ȘEFUL (Sare ca ars, prevăzând un pericol iminent care îi amenința scaunul de șef al secției de învățământ): Cuuum? Și eu nu știu?! Pe mine de ce nu m-a anunțat?

BĂBĂREL (În aceeași notă de calm). A anunțat pe cine trebuia, nu era obligat să te anunțe pe tine…

ȘEFUL (Copleșit de vestea venită pe neașteptate într-un moment neprielnic): Înțeleg! Înțeleg! Înțeleg!... Înseamnă că mi-a sunat ceasul! Da, da, da! (Se ridică cu greu în picioare și cu o privire pierdută, zice): Colegi, c-am fost bun sau am fost rău, să mă judece cine este în drept s-o facă. Dar, cred că este momentul să-mi cer iertare, în primul rând vouă, pentru greșelile comise, cu voie ori fără voie…

FLORICEL. Și-acum, ce vrei? Să-ți pui cenușă în cap și să ne impresionezi pe noi? Fii demn, omule, și du-ți crucea până la sfârșit. Eu nu-ți port pică pentru ieșirea istericăde mai înainte. Păcate ai destule, că, de-ar fi să te apese, ar trebui să mergi de-a bușelea, n-ai putea sta pe verticală!

ȘEFUL: Păcate avem toți, prietene! Unii mai multe, alții mai puține. Și cele puține tot păcate se cheamă. În aceste momente de grea cumpănă pentru mine, e bine să ne iertăm unii pe alții. Eu vă cer iertare și recunosc că n-am fost un șef de secție prea bun și… (Îi vine să plângă și nu mai poate continua).

DORU: Îți faci autocritica, șefule? Ca la o ședință de partid, nădăjduind că vei fi iertat?

BĂBĂREL: Tovarășe inspector, nu vorbi despre ședințele de partid, că nu știi ce se întâmplă acolo. Când o să fii membru, vei afla cât de serioasă este activitatea în cadrul organizației de partid…

DORU: Avem, aici, un exemplu cât se poate de concludent, dar nu dezvolt…

BĂBĂREL: Bine faci că te oprești, dar, fiindcă ai adus vorba despre autocritică, fac o precizare utilă. Cel care are puterea să-și recunoască greșelile, le arată pe față și le regretă, poate să se și îndrepte. Nici pentru tovarășul Marinescu nu este totul pierdut. El este un cadru didactic bun și…

INSPECTOR 1: De unde știți, tovarășe Băbărel? A lucrat tovarășul Marinescu vreodată la catedră? S-a remarcat el prin rezultate deosebite? Nu, tovarășe Băbărel. El a terminat școala, cum o fi terminat-o, și dacă o fi terminat-o, căci sunt voci că nu și-a luat diploma, și a fost numit direct pe funcția de inspector școlar…

BĂBĂREL (Încearcă s-o scalde). Păi, s-a considerat că acolo este nevoie de el în momentul acela. Ce-i rău în asta?

INSPECTOR 1: Este, că n-avea nici un strop de experiență. Cum poate cineva desfășura muncă de îndrumare și control, fără să cunoască munca efectivă la catedră?!

INSPECTOR 2: Și numai după o lună de zile a și fost ridicat la rangul de șef de secție, unde este și acum de ani buni. Cu cele două numiri s-a încălcat grav Legea Învățământului, tovarășe secretar de partid. Și nu este bine.

BĂBĂREL: Așa a considerat conducerea partidului și nu sunt în măsură s-o judec eu. Sigur s-a convins că are viziune, este bine pregătit profesional și poate da o nouă orientare procesului instructiv-educativ din raionul nostru…

ÎNSPECTOR 3: Sau invers?

BĂBĂREL: Ce vrei să spui, tovarășe inspector Manea?

INSPECTOR 3: Între noi, circulă o glumă, care se potrivește așa de bine în cazul de față. Pot s-o spun, tovarășe secretar?

BĂBĂREL: Spune-o, tovarășe, dacă nu este porcoasă, că este prezent în sală și sexul frumos și sensibil

INSPECTOR 3: Nu este deloc porcoasă. Și de-ar fi, le place și fetelor să audă, dar nu este, vă asigur. Se zice că, atunci când nu ești bun la catedră, te pune partidul nostru drag director de școală; dacă nu ești bun nici ca director, te pune inspector școlar; nu faci față nici ca inspector, te pune șef de secție… (Face o pauză, ca să se potolească râsul din sală. Când încetează, continuă): Eu știu și ce va urma să facă în continuare tovarășul Marinescu…

BĂBĂREL: Ei, ia să auzim ce viitor îi prevezi tovarășului Marinescu?

INSPECTOR 3: Va fi promovat la partid. I se găsește ceva. Poate va fi și cooptat în cadrul comitetului raional de partid… Cu așa merite, orice este posibil, tovarășe Băbărel, ascultați ce vă spun eu! (Se stârnește iar râsul, care ține până când se aud bătăi în ușă):

BĂBĂREL: Da. Intrați!

                                            SCENA 4

                             Cei dinainte, Iordan, tov. T.

IORDAN (Deschide ușa și-l invită pe tov. T. să intre înaintea lui. Salută): Bună ziua! (Apoi, continuă): Constat că atmosfera este destinsă, semn că ați finalizat discuțiile și totul este în regulă. Dacă sunteți veseli, înseamnă că aveți motive și-mi pare bine. Oaspetele nostru a picat într-un moment favorabil și se va bucura și el. Nu vi-l prezint eu, că se va prezenta singur, nefiind străin de noi, deși vine tocmai de la București. Vi-l las aici, dar vi-i iau pe tovarășii Marinescu și Băbărel (Dă mâna cu tov. T. și iese, fiind urmat de cei doi).

INSPECTOR 3 (Neținând seama de prezența tovarășului T.): Ce vă spuneam, fraților, doar cu un minut mai devreme? Ei? Ați văzut cum se face la noi rocada?

TOVARĂȘUL T. Ca să mă simt și eu în apele mele cât timp vom sta împreună, îmi puteți spune despre ce vorbeați înainte de a veni noi? Sper că nu vă cer mult, dar vreau să înțeleg și eu ce este cu rocada. Tovarășe inspector?

INSPECROR 3: Mie îmi spun colegii Trancă, fiindcă mai trăncănesc. Mă cheamă Manea…

TOVARĂȘUL T. (Zâmbind): Cam toți românii au și porecle, tovarășe inspector, și, să fim sinceri, ni le însușim și nu ne deranjează. Românii noștri au simțul umorului foarte dezvoltat și nu este rău. Îmi pare bine să vă cunosc, tovarășe inspector Manea, zis Trancă, și vă spun că sunt și eu profesor de matematică, așa că priviți-mă ca pe un coleg, care, vremelnic, lucrează în Minister. Deci, colega, îmi spui ce-i cu rocada?

INSPECTOR 3: Mai trăncănesc eu, cum spun colegii, dar de cele mai multe ori nimeresc. Ca în cazul de față. Înaintea valului de veselie după care ați venit, le-am spus colegilor o glumă, nu-i spun banc, din care reieșea că o persoană care nu mai este bună de nimic ajunge să fie „promovată” – am făcut gestul cu ghilimelele – la partid. Să fiu mai concret, repet și pentru dumneavoastră: nu mai ești bun ca dascăl, te pun director; nu ești bun nici ca director, te pun inspector; nu ești bun ca inspector, te pun șef de secție; ei, când nici aici nu ești bun, nu mai au unde să te mai pună, te duc la partid. Ca urmare, cu Șeful nostru, Marinescu, că așa îl cheamă, dar cred că știți, nu ne vom mai întâlni prin secție. Nu-l vom mai vedea niciodată tolănit în fotoliul din fața biroului somptuos, mai tot timpul dormind, în care și-a petrecut veacul până acum…

INSPECTOR 4: Colega, dă-mi voie să te completez: când nu doarme, vorbește la telefon și pune pe ușă afișul: NU DERANJAȚI. CONVORBIRI TELEFONICE!

TOVARĂȘUL T. (Abținându-se cu greu să nu izbucnească în râs): Să înțeleg că…

INSPECTOR 4:  Înțelegeți ce vreți, noi ne vom bucura că vom scăpa de dracul. Adică de o mare pacoste! Iertați-mi duritatea exprimării, dar nu veți găsi un singur dascăl din tot raionul care să plângă după el. De-ar fi să povestim câte știm, n-am termina nici până mâine, tovarășe T.

VOCI: Așa este! Are dreptate!...

SECRETARA (Se ridică în picioare de la locul ei, își pune mâna la gură să-și înăbușe o exclamație, după care, emoționată, zice): Eu vă cunosc, tovarășe T.! De când ați intrat pe ușă, mă tot gândesc unde v-am mai văzut. Acum mi-am amintit! Sigur nu greșesc. Inspectorii sunt de față și pot confirma că am o memorie bună și de multe ori îi mai scot și pe ei din încurcătură, când nu-și aduc aminte ceva, apelează la mine și…

TOVARĂȘUL T. (Cam încurcat, încearcă să ocolească un răspuns ferm): Dumneavoastră sunteți secretara? Vedeți și auziți multe, dar, cu respect vă spun, se întâmplă să mai și greșiți. Eu vin pentru prima dată aici…

SECRETARA: Nu vă contrazic, fiindcă nu se cade, sunteți oaspetele nostru. Dacă mi-ar fi spus Doru așa ceva, l-aș fi trimis la plimbare, în felul meu, bineînțeles, cu cei cu care îmi permit…

TOVARĂȘUL T.: Iertați-mă, n-am vrut să vă jignesc! Vă rog să mă credeți, pur și simplu mi-a scăpat vorba din gură… Încă o dată, îmi cer iertare!

SECRETARA: Cu permisiunea dumneavoastră aș vrea să mă explic…

TOVARĂȘUL T.: Sigur, dar vă rog să luați loc, nu stați în picioare.

SECRETARA: Nu mi se pare, ci sunt convinsă! Tare bine semănați cu un tânăr. dacă închid ochii, îl văd și acum. A intrat la șef și i-a cerut un post de învățător în satul lui - știu și cum se numea și satul – „să facă rost de niște bani, să se poată duce la facultate în anul următor”. N-avea nici paporniță plină, nici teșcherea doldora. Încă nu știți nimic despre aceste obiecte, dar veți afla. Da, da! I-a spus Șefului că el n-are decât, rețineți, 50 de bani în buzunar, pe care i-i dăduse mama lui pentru hrană în ziua aceea… Nu mai pot continua, că-mi vine să plâng. Semăna așa de bine cu dumneavoastră… Ca două picături de apă… Veți spune iar că mă înșel, dar nu mă înșel… (Se așează pe scaun și-și pune ambele mâini la ochi, încercând să readucă în memorie figura acelui tânăr).

DORU: Secretara asta frumoasă are memorie de elefant. Peste puțin timp vă spune și cum era îmbrăcat tânărul cu care susține că semănați așa de bine.

TOVARĂȘUL T. (Emoționat, știind el de ce): Stimată Doamnă, recunosc că m-ați emoționat cu povestea dumneavoastră și promit să mai povestim. Chiar după ce terminăm aici, vă ascult întreaga poveste, poate vă mai amintiți și alte amănunte… Acum, să revenim la ale noastre. Vă întrebați de ce sunt eu aici? Este întrebarea la care răspund și vă rog să interveniți, să vă spuneți părerile, să faceți propuneri menite să pună lucrurile la punct. La Minister s-au primit multe reclamații despre neregulile și abuzurile conducerii. Nu le înșir, că sunt prea multe și, după câte am înțeles, cunoscute și de dumneavoastră. Eu sunt trimis și împuternicit să rămân în raion până punem lucrurile la punct. Vă spun de acum: cu tovarășul Marinescu nu vă mai întâlniți în funcția pe care a deținut-o până acum – apropo de premoniția colegului Manea. Va trebui să vă mai gândiți la un înlocuitor al fostului șef de secție. Dumneavoastră cunoașteți oamenii, veniți cu propuneri. Dacă vreunul dintre inspectori merită, vă rog să-l scoateți în față, îi puneți în cârcă răspunderea și jurați să-l sprijiniți în tot ce trebuie să facă…

SECRETARA (Îl întrerupe): Vă rog să mă iertați. Permiteți-mi să mă retrag în biroul meu câteva momente și revin. De proces-verbal nu cred că mai este vorba, așa că pot lipsi câteva clipe…

TOVARĂȘUL T.: Puteți să vă retrageți, desigur.. (În timp ce secretara se duce spre ușă, se uită după ea și clatină ușor din cap. Oare de ce?)

                                                   SCENA 5

                                    Cei dinainte, fără Secretară

DORU: Tovarășe T. îmi dați voie să vă spun două vorbe?

TOVARĂȘUL T.: Chiar vă rog, dar să fie despre problemele care ne preocupă.

DORU: Sigur. După ce veți sta de vorbă cu Secretara, veți recunoaște în fața noastră că are dreptate?

TOVARĂȘUL T.: Să aud întreaga poveste și, dacă va fi ceva de recunoscut, am s-o fac. Însă, îmi puteți spune ce relevanță ar avea faptul că aș fi sau nu tânărul despre care a adus vorbire simpatica Secretară?

DORU (Răspicat): Are, tovarășe T., căci eu voi veni cu propunerea pentru șefia secției de învățământ. Aș face-o acum, dar mai aștept puțin…

                                                    SCENA 6

                                 Cei dinainte, Secretara

SECRETARA (Revine în sală cu zâmbetul pe față; îl privește întâi pe tovarășul T., apoi pe inspectorii așezați la mese și cu ochii ațintiți asupra ei și zice): Mi-am reamintit precis-precis. Chiar cu nuanțe de culori. Mai vreți să știți despre tânărul despre care ziceam că…

TOVARĂȘUL T.: Spuneți, tovarășa Secretară. Sunt tare curios să aflu.

SECRETARA: Ca statură, nu era prea înalt, avea un păr rebel – al dumneavoastră nici acum nu vă prea ascultă…

TOVARĂȘUL T. (Zâmbind): Aveți dreptate, îmi cam face probleme, nu prea vrea să se lase îmblânzit! Altceva?

SECRETARA: Purta o cămașă cu mânecă scurtă de culoare bleumarin, pantaloni negri, bine călcați, și sandale de aceeași culoare. Ați purtat vreodată asemenea îmbrăcăminte, tovarășe T.? Dacă nu vreți. nu-mi răspundeți, că eu rămân la părerea mea, oricum.

TOVARĂȘUL T. (Ridică din umeri și nu răspunde): ?

SECRETARA (Continuă pe același ton și cu aceeași siguranță): Când a venit a doua oară, după testarea de la Craiova, era la fel îmbrăcat, dovadă că…, mă înțelegeți, poate intuiți și ce am gândit. Mi-amintesc și ce i-a spus Șefului tânărul, după ce acesta i-a comunicat că dăduse catedra de matematică cu câteva clipe înainte de a intra tânărul în birou. Nu le pot uita…

TOVARĂȘUL T.: V-a impresionat așa de tare?

SECRETARA: Sunt o fire sensibilă și… Ei, dar nu este vorba despre mine. A zis: „De mâine, voi lucra pe șantierul de construcții din apropiere, - se construia clădirea liceului – la lopată și la roabă! Îmi pare rău că nici nu m-ați întrebat cum mă cheamă!” Astea au fost vorbele lui, tovarășe T. S-a întors,  ieșit pe ușă și a lăsat-o larg deschisă. S-a dus și dus a fost, nu l-am mai văzut, aș putea spune…

TOVARĂȘUL T. (Luându-i vorba din gură): Înseamnă că nici dumneavoastră nu știți cum îl chema pe tânărul respectiv…

SECRETARA: Ba eu știu, tovarășe T. Aveam în mână adeverința cu care venise de la testare. M-am uitat pe ea și l-am reținut…

DORU (Ridicându-se în picioare): Spune-l, Florina! Spune-l, fată frumoasă! Are inițiala T. în nume sau în prenume?

TOVARĂȘUL T.: Spune-l, tovarășa Florina! Iată că aflai și eu cum vă cheamă!

SECRETARA: În chema Tudor. Tudor Popescu… Și era dintr-un sat, zicea el, aflat la o distanță de 12 km față de centrul de raion de astăzi…

TOVARĂȘUL T.: Și ați reținut și amănuntul acesta? De ce?

SECRETARA: M-a impresionat. Îi spusese Șefului, la prima venire, că făcuse gimnaziul aici și bătuse drumul ăsta, zilnic, dus-întors, încălțat cu opinci, când era frig, și desculț, când era cald. Vă dați seama ce înseamnă să…, dar nu mai zic nimic.

DORU: Acum, tovarășe T., ne spuneți și nouă cum vă numiți? Nume și prenume! Tudor Popescu?

TOVARĂȘUL T. (Recunoaște): Așa mă cheamă! Eu sunt tânărul despre care a povestit tovarășa Florina, secretara acestei instituții.

INSPECTORUL 1: Dorule, tovarășul T. a recunoscut. Tu ai promis că vei face propunerea pentru noul șef al secției de învățământ. S-o auzim!

DORU (Se ridică vesel în picioare și anunță): Am o misiune extrem de ușoară. Noul șef al Secției Raionale de Învățământ va fi tovarășul Tudor Popescu, aici de față. (Toți inspectorii se ridică în picioare și aplaudă).

TOVARĂȘUL T.: Stai! Stați! Nu vă grăbiți! Eu…

DORU: Ba nu stăm că, dacă stăm, ne stă norocul. Așa se zice pe la noi. Vă luăm pe sus, vă ducem la partid și totul s-a rezolvat. Haideți, fraților! Nu mai pierdem vremea. A sosit timpul să intrăm și noi în normalitate, să nu ne fie rușine că… Haideți!

TOVARĂȘUL T. (Intervine și-i oprește): Stai! Stai, tovarășe Doru. Dacă ca fi să fie, mult a fost, puțin a rămas. Am nevoie de un scurt răgaz…

INSPECTOR 2: Îl veți avea după ce veți accepta. Vrem să vă știm de-al nostru! Ce veți face în scurtul răgaz de care pomeniți?

TOVARĂȘUL T.: Mai multe. Întâi, să stau de vorbă cu mine însumi, în liniște. Apoi, să-mi văd Mama, pe care am lăsat-o singură și-am plecat pe drumul meu. N-am văzut-o de aproape un an de zile. De-aici până în satul meu, cum bine a ținut minte Doamna Florina, sunt 12 km. Vreau să-i bat din nou cu tălpile picioarelor. Am atâtea amintiri, încât aș putea scrie o carte. Aș vrea să-mi revăd școala, în drum, trec pe lângă casele a doi profesori dragi și-aș vrea să-i salut cu respectul pe care îl merită: pe nea Ioniță Bălașa, profesorul de matematică…

INSPECTORUL 4: Nu-l mai găsiți acasă. S-au dus la băiat, la Pitești, casa au vândut-o…

TOVARĂȘUL T.: Poate o găsesc acasă pe Doamna Nelica. Îi ziceam Zâna, Zâna cea bună…

INSPECTORUL 4: Pe ea o veți găsi. Și-acum, când zâmbește, face gropițe în obraji, iar cu privirile ce pornesc din ochii ei negri parcă te vrăjește!

TOVARĂȘUL T.: Mai am niște frați, niște prieteni… Deci, este nevoie de răgaz. Mai am și-o nevastă, este dăscăliță și are catedră în București la o școală de elită, un băiețel. Am o familie și-aș vrea să fim împreună, având nevoie unii de alții, zilnic.

DORU: Vă înțelegem, dar și aici este nevoie de dumneavoastră. Vă duceți pe drumul pe care l-ați bătut cu picioarele trei ani de zile și veniți decis să rămâneți aici. Noi, cei de-aici, in corpore, ne ducem la organul, știți care, și avansăm propunerea. Până veți veni, sperăm să rezolve locuința, loc de muncă pentru Doamna Popescu și ce mai trebuie. Eu zic să ne oprim aici, discuțiile mai departe nu mai au rost, problema fiind ca și rezolvată. Dumneavoastră o luați pe drum la vale, noi ne ducem aici, în apropiere. De acord, colegi?

INSPECTORII: Daaaa!

                     (În timp ce ies din sală, se lasă încet CORTINA). 

      

 

 

 
SUBIECTUL 1) “CAFEAUA” : “Expresia Ideii” - Mariana Bendou’s F.B. club PDF Print E-mail
User Rating: / 2
PoorBest 
Written by EXPRESIA IDEII(Mariana Bendou's Club)   
Thursday, 21 April 2011 16:22

 
Gențiana Groza: GENȚIGRAME PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Tuesday, 12 December 2017 10:30

 

(cu gândul la Moș Crăciun

ca să-i fie drumul bun)

 

Cum va circula Moșul?

Dacă drumul e stricat,

Nici îngust și nici prea lat,

Pune sania pe tren

…Și-o să vină fără ren.

 

 Scrisoare înduioșătoare

Moș Gerilă, singur cuc,

În coliba lui, sărac,

Cere și el pe Facebook

Măcar pânză pentru sac…

 
« StartPrev12345678910NextEnd »

Page 1 of 3267

Poemul din metrou