Home
Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
RĂZVAN DINU: Artista vizuală Mirela Trăistaru este invitată să susțină un performance în Elveția PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 11 June 2018 11:37

 

Artista vizuală Mirela Trăistaru este invitată să susțină un performance în Elveția

100 Connection from # Mirela Trăistaru

Clubul Român Baden (Elveția) vă invită joi, 28 iunie 2018, ora 18.30, la Cabaret Voltaire din Zürich, să participați la evenimentul 100 Connections from susținut de artistul vizual Mirela Trăistaru, doctorand la Universitatea de Vest din Timișoara.

Coordonator proiect: Conf. Dr. Habil Ioan Augustin Pop

Moderator: Katharine Siegling, Referent Art Culture Aubach Embassy of Art / NGU Zürich

Moment de poezie: Miral Solcanu

Regia: Chris Simion-Mercurian

Cabaret Voltaire este locul în care, cu un secol în urmă, artistul și scriitorul român Tristan Tzara a inițiat mișcarea de avangardă DADA. Cei peste 100 de ani de relații culturale România-Elveția sunt marcați printr-un performance în care arta plastică, literatura și teatrul se împletesc.

Tristan Tzara, Marcel Iancu și Lucian Blaga sunt doar câteva nume sonore care au trăit și creat în Elveția. De la Tristan Tzara și apariția Cabaret Voltaire am traversat un veac de utopii și idealuri, de răsturnări de convenții. Artista contemporană Mirela Trăistaru își asumă climatul artistic interactiv al secolului XX și exploatează culoarea dincolo de coloriști, dincolo de convenții, transformă trupul în peisaj, în manifest, în scriitură, în motiv decorativ desprins din istoria ancestrală.

Invitația se adresează publicului iubitor de artă și specialiștilor din domeniu, cu ocazia evenimentului de body painting susținut de Mirela Trăistaru, artist, scenograf, pictor și doctorand la Universitatea de Vest din Timișoara.

Curatorul evenimentului este Ioan Augustin Pop, artist și coordonator doctoral în cadrul aceleiași universități timișorene.

Proiectul conceput de curator și Mirela Trăistaru pornește de la fundalul moștenit de tradiția avangardei și ne aduce azi, în 2018.

Pentru acestea, dragi iubitori ai artelor, vă invităm să fiți alături de noi.

Fițți altfel, fiți DADA!

Eveniment privat:

Celebration 100 Identity

Duminica, 1 iulie 2018, Aubach Embassy of Art Rapperswill, St. Gallen (Elveția)

 
VAVILA POPOVICI: SIMONA HALEP PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Wednesday, 20 June 2018 08:58

 

 “Podoaba vieții este talentul, cununa talentului – caracterul.”- Simion Mehedinti

Jucătoarea de tenis Simona Halep, numarul 1 mondial, a cucerit trofeul la Roland Gaross în data de 9 iunie 2018. Imediat după obținerea acestui trofeu a rostit printre alte cuvinte: “Mă simt împlinită profesional, sunt numărul 1, am trofeul de mare șlem, dar cariera mea nu se încheie aici. Când s-a cântat imnul  a fost cel mai mare și important moment din viața mea. Rar îmi dau lacrimile pe teren, dar atunci a fost ceva deosebit…”

Sosind în țară, în cadrul unei ceremonii organizate pe Arena Națională din Capitală, în seara zilei de 11 iunie, la care au participat aproximativ 20.000 de bucuresteni a fost intens aplaudată. Prezentatoarea – Primarul general al capitalei, Gabriela Firea – a fost huiduită de către cei prezenți, în momentul apariției alături de câștigătoarea trofeului. Grandomania Primăriței a umbrit momentul, și nu era nevoie de această umbră, în plină lumină emanată de Simona Halep.

Ulterior, unii membri ai Partidului Social Democrat au încercat denaturarea celor întâmplate, în scopul de a proteja pe membra partidului lor – Gabriela Firea, facând o manipulare îngrozitoare pe internet. A fost, precum s-a exprimat jurnalistul clujean Rareș Bogdan: “Mizerie incredibilă din laboratoarele PSD”. Încercarea a dat greș întrucât adevarații români, cei care simt românește, au protestat. Cel de la care a pornit ideea a fost, în final, sancționat de către partid. Acum citesc că Primarul Capitalei ar fi recunoscut că a greșit, înțelegand probabil, lecția de smerenie oferită de popor, căci “întâia temelie pentru ca omul să deslușească și să deosebească adevărul este smerenia”.

Simona Halep, tânăra sinceră cu sufletul curat, a explicat că ea nu face politică, că a vrut să arate poporului trofeul câștigat, pentru a se bucura împreună.

În tribuna Arenei, tatăl Simonei a fost și el fericit în aceste momente. Să ne întrebăm: Câți părinți nu încearcă să-și ajute copiii să-și cultive talentul? Câți dintre copii ajung să răspundă pozitiv la eforturile proprii și la cele ale părinților? Or, acest copil talentat al familiei Halep și-a dăruit timpul copilăriei, al adolescenței, al tinereții acestui sport, urmându-și idealul cu credință. Fiindcă valoarea talentului o dă munca susținută a persoanei cu caracter puternic, cu dorința de a reuși, cu maxim efort depus și sacrificiu. Talentul ajutat și de desteptaciune, iată, te ajută să-ți găsești și să-ți făurești un destin.

În revista satirică franceză “Charlie Hebdo” a apărut o caricatură înfățișând-o pe Simona Halep în finala Roland Gaross cu trofeul în mâini și strigând “Fier vechi, fier vechi!”, caricatura fiind o imitație nereușită, chiar sfidătoare, ce denaturează originalul, ridiculizând persoana, și a ridiculiza înseamnă a-ți bate joc, a face pe cineva să pară ridicol.

În ambele încercări de denigrare, respectivii s-au folosit de libertatea de exprimare, ne ținând seama de existența unui “gard”, cel al bunului simț și de demnitatea persoanei rănite. Și acolo unde acesta lipsește, năpădesc buruienile în grădina libertății.

Simona trebuie să știe că succesul stârnește și invidia, și răutatea unora. Ea trebuie să fie convinsă că poporul român, lumea întreagă – o  apreciază și o iubește pentru darul făcut.

Indiferența, neacordarea atenției acestor gesturi, este calea cea mai bună. “Câinii latră, ursul trece”, cel mare cu voința și idealul său, cei mici rămânând cu sărmana lor neputință.

 
Salonul Editorial "Ion Heliade Radulescu" - George Coanda, Alex Valcu si Stefan Doru Dancus PDF Print E-mail
User Rating: / 4
PoorBest 
Written by Cristi Iordache   
Monday, 11 October 2010 09:35

 

Editia a IX-a - Targoviste - 8-10 octombrie

 
MIRCEA DORIN ISTRATE: Poeme PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Saturday, 23 June 2018 10:50

 

22.06.1504, ziua în care s-a veşnicit

         prea-luminatul domn moldovean.

 

MĂRITE   ŞTEFANE

      

Mărite Stefane, mai dă-ne poruncă

Înhamă-ne Doamne la greaua ta muncă,

Mai ţine-ne-n viaţă în lupte de-o vară

Să ştim ce înseamnă iubirea de ţară.

 

În posturi ne ţine, şi-n grea rugăciune,

Tămâie ne fie în lacrini şi-n pâine,

Iar gândul ni-l pune în aspră căinţă

Să ştim ce înseamnă, tăria-n credinţă.,

 

Că astăzi pe toate pirdutu-le-am Doamne

Stricatu-s-a rândul, iar cele icoane

Ce fost-au în veacuri mereu sărutate

Căzut-au din rame, uitate-s şi-s sparte.

 

În tine iar pus-am speranţa cea sfântă

Acum când a noastră viaţă e frântă,

Mai vino Ştefane, şi dă-ne tărie

Şi iartă-ne Doamne că fost-am pustie.

 

De nu vii acuma să pui iară frâie

La ’noastre păcate crescute-n prostie,

Ne-om duce-n pierzare cu toţi şi cu toate,

Şi nimeni pe lume de-acol’ nu ne-o scoate.

 

                 

 

 

 

 

MAI VINO STEFANE

 

Văratice vremuri se-ngână întruna,

Senină e bolta, trecută-i furtuna,

Din câmpuri de luptă primită-n urale

Se-ntoarce oştirea lui Ştefan cel Mare .

 

Scăpat-a iar ţara de mâna păgână,

Iar cea bărbătoasă oştire română

Avându-l de-a dreapta pe bun Dumnezeu

Unită-n credinţă, învins-a mereu .

 

Dar Ştefan îmi ştie c-o astfel de faptă

Îsi are-nmiită vremelnică plată

În vieţi ce norodul le pune-n altare

Să-mi fie la Domnul, răsplata cea mare .

 

Doar astfel rămâne în suflete ura

De duşmanii care îmi vor bătătura ,

Şi roada-n sudoare muncită cu greu

Şi viaţa dorita în bine mereu .

 

Războiul e poarta spre cea libertate

Când ţara îşi ţine a sa demnitate,

Când vremile-ncearcă virtutea străbună,

Tăria din oameni aflaţi în furtună.

 

El Ştefan îşi simte cum inima-i plânge

Şi mâna pe paloş a ură îmi strânge,

Că sfânta-i moşie prea des e călcată

Iar moartea-n oştire îmi seceră roată .

 

N-apucă cea rană la loc să se-nchidă

Că lacomii duşmani, aicea-s în tindă

Şi iară îmi buciumă jalea pe dealuri

Să-mi strângă plugarii spre-a oştilor maluri .

 

Îmi pare că soarta a vrut ca-n urcare

El Ştefan, să-mi aibă bătută cărare

Cu faptele sale măreţe, de glorii,

Rămase ca pilde, în cărţi de istorii .

 

Puţini sunt aceia ce-n vremuri aprinse

Mi-au stat în picioare clădind a lor vise,

Puterea le-a dat-o din cer Dumnezeu

Şi ţara ce fostu-le-aproape la greu .

 

Mai vino Ştefane la cruce de veacuri

S-aduci mântuire şi sfintele leacuri,

Că ţara ta geme şi n-are speranţă,

Mai dă-ne Ştefane, o pildă de viaţă!

 

Noi suntem aicea, cu gândul la tine,

Nevolnici în fapte, cazute ruine

Rămaşi fără vlagă, netrebnici, atei,

În vremi mincinoas, slugarnici mişei .

 

În noi stricăciunea-i o boala, se vinde,

Se-ntinde ca râia, ca lepra cuprinde,

La tine e leacul mărite Ştefane,

Mai vino odata şi-ajuta-ne Doamne !

 

                     

 

 

GRĂDINĂ-N PREACURAT

Din timpuri vechi, bătrâne, vecini fără rușine

Tot ruptu-mi-au Ardealul luîndu-l cu-mprumut,

Bucata de moșie, o știe orișicine

Că-i moștenirea noastră, din vremuri de-nceput.

 

Străvechea noastră limbă, credința și-obiceiuri

Și datina și portul mereu le-am dus cu noi,

Ei huma doar luatu-au, nicicum a noastre drepturi

Și visul că odată scăpa-vom din nevoi.

 

E prea frumos Ardealul și-s mulți cei râvnitorii

Ce și-l doresc de-apururi le fie giuvaier,

E boabă de lumină, pe când ei sunt doar norii

Vremelniciți pe-aicea, dar mâine sigur pier.

 

Tot ce-i de preț în lume cu luptă mi se ține,

Cu jertfă se plătește să-l știm a prețui,

Chiar de ni rău acuma, cel bine mâine vine

S-arate că dreptatea și-aici s-onfăptui.

 

Deci, nu uitați, c-Ardealul nu-i huma cea de tină

Ce-o ară nevoiașul să aibă de-mbucat,

E-a Maicii Născătore, frumoasa Ei grădină,

Ne fie spre vecie cuibar de preacurat.

 
Dragu Cătălin POPIAN: SFÂNTA NOAPTE PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Thursday, 04 January 2018 10:13

DRAMĂ RELIGIOASĂ

ÎN 4 ACTE

 

Dragi prieteni şi fraţi

Vă urez un Crăciun fericit şi un An Nou şi mai fericit, victorioşi prin Hristos Mântuitorul, Copil atotputernic.

Cu această ocazie, vă trimit un text inedit, o piesă de +Maestrul CC Popian, artistul şi bunicul vieţii mele. A fost scrisă pentru echipa de teatru a Episcopiei Rîmnicului, în 1929. Şi dată cu mult succes în acele vremi în Oltenia şi în toată ţara. Ea desfăşoară în versuri şi dramatism minunăţiile şi grozăviile întâmplate în jurul Naşterii Mântuitorului. Sper că citind-o, că veţi distra, veţi medita, veţi avea câteva momente înălţătoare. Când va vrea Domnul, voi reuşi s-o public împreună cu întreaga lui operă. Deocamdată, am transcris-o din vechile manuscrise şi v-o prezint cum s-ar zice, în premieră. La mulţi ani! (Părintele Dragu Cătălin Popian)

***

C. POPIAN

SFÂNTA NOAPTE

Dramă religioasă în 4 acte.

1929. R. Vâlcea

Originală.

N.A.

*Am prelucrat una după A. Pan, în vers popular şi am tipărit-o în 2 ediţii, ambele epuizate,(1912 şi 1916)

(Actuala piesă nu are nimic comun cu cea prelucrată după Anton Pan şi care se numeşte Naşterea lui Christos. n.n.)

 

PERSOANELE

Irod, împăratul iudeilor

Un centurion roman

Iosif, logodnicul Mariei

Maria,(Fecioara)

Gabriel, (Arhanghelul)

Soldatul I (roman)

Soldatul II (roman)

Coridon

Acteon

Miron = păstori.

Baltazar

Melhior

Gaspar (e tânăr la 45 de ani, îmbrăcat ca şef beduin, oacheş la chip)

= Magi din răsărit

Sfetnicul lui Irod (ebreu bătrân)

Ana

Avdia

Micheia

Osias = cărturari, membri ai Sinedriului

Împărăteasa

Un sclav

O voce

Soldaţi, arhierei, cor, orchestră, popor.

 

ACTUL I

Poarta palatului lui Irod, în fund la dreapta. Spre stânga vedem spre Betleemul Iudeii ( în zare).

Corul şi orchestra (în depărtare, cântă):

Marşul Regilor, (melodia de G. Bizet)

În zori am dat de-alaiul minunat

A trei mari regi ce se duceau departe

În zori am dat de-alaiul minunat

A trei mari regi p-un lung drum înşirat.

Întâi veneau guarzii ce-i păzeau, bărbaţi viteji şi treizeci copii de casă,

Întâi veneau guarzii ce-i păzeau, şi-n straie scumpe îmbrăcaţi erau.

Şi-apoi, pe carul lor cel aurit, apar 3 regi smeriţi ca nişte îngeri

Şi-apoi, pe carul lor cel aurit, apar 3 regi de flamuri adumbriţi.

O mândră stea pe regi îi conducea

Pe drumuri lungi, naintea unui staul.

O mândră stea pe regi îi conducea

La ieslea-n care Dumnezeu dormea.

La Pruncul Sfânt, născut pe-acest pământ

Se duc smeriţi tre regi să se închine

Spre Pruncul Sfânt, născut pe-acest pământ, păşesc, şi laude smerite-i cânt.

Din sacul lor, aur lucitor, ei scot şi-i dau şi aur şi tămâie

Din sacul lor, aur lucitor, dau Pruncului de viaţă dătător.

SCENA I

Gabriel: (Cu spadă în mâna dreaptă, c-o floare albă-n mâna stângă)

Sunt Gabriel şi Vestitor am fost chiar de la început

Serv credincios lui Jehova de fire Cel neîncăput.

Eu am făcut pe Daniel vedenia ca s-o înţeleagă

Şi far i-am stat spre-a-i lumina să scrie cartea sa întreagă.

Şi am vestit pe Manoah, că fiu avea-va pe Samson

Cel ce-a ucis pe filisteni, din peştera lui Simeon.

Eu, Anei şi lui Ioachim i-am dus întâiul, bucuria

Că din ei, fiică va ieşi, şi că se va chema Maria.

Iar Zahariei, la altar i-am prezis, tot eu, viitorul

C-aşa bătrân, va avea fiu pe Înainte Mergătorul.

La rându-i şi Mariei, iară, vestea cea bună-am dus-o eu

Că-n pântece a zămislit pe Fiul drag lui Dumnezeu.

Şi dacă astăzi mă cobor  din bolta cerului albastru

Este ca lumii să vestesc că-n noaptea asta iese-un astru.

Ce-n raze vii, strălucitoare va colinda întreg pământul

Şi se opri-va peste-un staul în care trup va lua Cuvântul.

În noaptea asta se îmbracă întreaga lume-n haină nouă

Şi-n suflet picură lumina ca stropii argintii de rouă.

Se prăbuşi-vor în ţărână toţi zeii cei ciopliţi în piatră

Căci Mielul se sălăşlui-va sus în palat şi jos în şatră.

El, orbilor va da lumină şi muţilor le va da gură

Şi peste toţi împrăştia-va dumnezeiasca lui căldură.

Păstorii zgribuliţi de brumă, s-or minuna de-atâta soare

Şi regi vestiţi călători-vor după steluţa lucitoare.

Şi-n calea lor vor duce vestea aducătoare de noroc

Pentru-a-ntări cele prezise, din prooroc în prooroc.

Voi, scuturaţi-vă de patimi, vă îmbrăcaţi cu înfrăţirea

Fiţi gata să-l primiţi în suflet, căci El v-aduce mântuirea.

De toată grija cea lumească, o clipă să vă lepădaţi

Şi în cântări de bucurie pe Domnul Sfânt să-l lăudaţi.

(iese)

Scena II

Iosif şi Maria (obosiţi de tot)

Maria

Să mai cercăm şi la poart-asta, să batem, poate ne răspunde

Iosif: De nu vor fi-npietriţi şi ăştia

Maria: Atuncea, unde mergem, unde ?

Unde-odihnim a noastre trupuri, când toţi ne-alungă ca pe câini ?

Şi sarcin-asta... şi vânt rece... şi-o veşnicie până mâini.

Iosif: Vezi, tu, aicea-i mai răcoare decât la noi în Nazaret

Şi lumea-i rea...

Maria: Încearcă-a bate; dar, dă mai tare !

Iosif: Ba, încet

Că, iar mă pomenesc c-o slugă că îmi trânteşte uşa-n nas

De-mi taie pofta de-ospeţie.

Maria: Eu, pân-atunci, mai fac popas

Colea, pe treapta asta rece, că-mi tremură cele picioare

Şi ameţesc, mi-e grea suflarea şi trupu-ntreg parcă mă doare.

(Se-aşează pe o treaptă de marmură)

Iosif: (ciocăneşte cu băţul în poartă. Deodată se aud chiuituri înăuntru palatului şi cântece de veselie)

O voce (din palat): Mărire ţie, Joe, o, Bachus, salve ţie !

Tu nobilă matroană, atâta măreţie, în jurul tău desfăşuri...

Altă voce : Să cânte corul dară

Şi jertfe să se-aducă pe sfântul său altar.

(Scandal mare, urale, chiote)

Iosif: (bătând mai tare cu cârja): Nebuni fi-vor oameni-ăştia, ori petrec în astă seară ?

Scena III

Aceiaşi, un sclav

Sclavul: Ce izbeşti aşa bătrâne, vrei să scoţi o lume-afară?

Ce tot ciocăneşti în poartă, ori eşti chiar scrântit la minte ?

Iosif: Să-ţi răspund, mi-e peste poate, căci n-aşi mai găsi cuvinte.

Sunt străin şi-n noaptea neagră nici un adăpost n-aflai

Pentru mine şi-o femeie.

Sclavul (în zeflemea): Dar căruţă n-ai şi cai ?

Că sunt gata chiar acuma să te-adăpostesc cu tot

Ba vă punem chiar la masă ! O, bătu-te-ar de netot

Tu nu simţi că-n casa asta este mare sărbătoare?

Că e zi de veselie, păgânească închinare ?

Voi sunteţi străini, aşa e ?

Iosif: Streini zici? Aşa ne chemi?

Blestemat să-ţi fie neamul dac-un pic tu nu te temi

Ca să faci strein pe unul din sămânţa lui Avram.

Noi, streini ? Şi voi petreceţi, faceţi mare baeram !

Sclavul: (dându-i brânci pe scară):

Fii cuviincios, bătrâne, crezi c-aici ţi-ai găsit prostul?
Dac-o iei aşa, atuncia, îţi aştern eu adăpostul.

După veşmintele voastre bine văd că faceţi parte

Din murdara seminţie a Ebreilor ; departe

Deci, de noi, mila pentru voi; chiar acuma de-aţi pieri.

Domnul şi stăpânul casei nu vă poate suferi !

Puteţi bate mai încolo, pe la hanuri mărginaşe

Sunt destule-n târgul ăsta, ca şi-n orice oraşe.

Nu cereţi aici, odihna, nişte javre de evrei

Plecaţi, dară ! (îl îmbrânceşte tare şi-i închide uşa).

Iosif: (în genunchi): Streini, noi suntem şi stăpâni sunt numai ei .

(Iar se aud urale şi strigăte de veselie)

Când noi tremurăm la scară, ei petrec în voie bună.

Şi suntem în ţara noastră şi ne încălzim la lună

Noi, stăpânitori de veacuri al acestui sfânt pământ

Nu putem, din el, pretinde decât locul de mormânt.

Fii prea lăudat, o, Jahve, şi ca Tine, lăudat

Fie şi-Abraam şi Jacov ce Chananul ni l-a dat.

Dară noi, nişte netrebnici, am iubit cele deşarte

Şi-am ajuns la uşi streine...

Maria: Să cercăm în altă parte

Căci îmi e peste putinţă ca să mai suport durerea.

Iosif:  L-altă  uşe? Unde-afla-vor oropsiţii mângâierea?

Noi, cei urgisiţi de soartă, noi cei depărtaţi de milă

Când stăpânitori vremelnici ne înghit numai de silă.

Unde eşti, Joşua Navi, cu prăpădul de oştire

Să –l întuneci iar pe soare, să ne duci aşa-n neştire

Ca să curăţim Cananul de Venere şi Bacante

Şi să piară cântăreţii imnurilor sacro sante!?

Da, aici e ospăţ mare, aici cidrul curge-n spume

Peste sânuri de matroane cari nu merit- acest nume

Cari şi-au uita menirea şi deprinsu-s-au dezmăţul

Cari se capăt-aşa lezne, când orgie e ospăţul.

(ridicând pumnii şi lovind în porţi):

Samson doarme? Cum n-aude glasul unui neam ce geme?

Maria: Nu doarme Samson, bătrâne!

Iosif: O, popor roman, te teme !

Maria: (vine-ncet lângă el şi-l trage de haină):

Linişteşte-te, bătrâne, nu te mai zdrobi zadarnic

Căci pedeapsa li-i aproape, vor avea sfârşit amarnic !

Noi, vom merge-n altă parte;  acum iar mă simt în stare

Să mai prelungesc durerea.

Iosif: Ei, să n-afle îndurare

Nici în ceasul cel din urmă. Aaa, tâlhari şi ucigaşi !

Maria: De pedeapsă nu se iartă niciodată cel trufaş.

(Maria şi Iosif vor să plece, dar scena se umple de lumină şi apare Gabriel. Ei cad cu faţa în ţărână speriaţi)

Scena IV

Gabriel:

Gabriel:

Prea mărită fii, Marie, pururi binecuvântată

Căci aleasă eşti, din toate, să fii Maică Preacurată

Şi, ca să se împlinească întru tot proorocirea

Veniţi să v-arăt eu locul de-unde pleacă mântuirea.

Căci în bezna unei peşteri, într-un loc întunecos

Va să naşti  Lumina lumii ce se va numi Hristos.

Ursită eşti tu, Fecioară, cum bine ai fost vestită

Ca, ştergând păcatul Evei, să fii veşnic fericită.

Maria şi Iosif (cu faţa la pământ):

Glas din cer îmi porunceşte, roaba Domnului eu sunt

Deci, te voi urma, pe dată, n-am  să calc al Lui cuvânt.

Dacă Sfântul Duh în mine, pe Dumnezeu zămislit-a

Ce-s eu vrednic a răspunde, dintre toate, fericita ?

Hai, să mergem, dar, bătrâne.

Iosif:

Da, să mergem, scump copil

Gabriel : După dâra de lumină a servului Gavriil.

(Ei pornesc şi depărtându-se, poarta casei se deschide şi doi oşteni romani apar. La vederea dârei de lumină, cad cu faţa la pământ)

Scena V

Cor şi orchestră:  Imnul lui K. M.von Weber

(Rar şi crescendo):

Mergi copilă, mergi sfioasă

Spre peştera-ntunecoasă

Acolo coboară stele

Te înalţă, treci de ele, să  treci de ele.

Doamne sfinte, către Tine

Ce n-ai început, nici fine

Rugăciunea mea s-avântă

Ţine-mă sub paza-ţi sfântă

Sub paza-ţi sfântă !

Soldat I

Ce să fie asta,frate ? Pe o dâră de lumină,

O vedenie!

Soldatul II

Ce vedenie ? O zee şi doi oameni cari se-nchină

Şi-apoi, n-auzi tu ce imnuri, parcă vin din altă lume ?

Hei, să ştii că vracii astăzi n-au pierdut vremea cu glume

De ce cheful se ridică chiar aşa ? Şi deodată

Împăratul cu glas aprig şi cu faţa-ntunecată

Dă porunci să iasă oastea spre a cerceta oraşul?

Soldatul I:

Cine ştie, astronomii, ce vor fi citit în stele ?

Soldatul II

Tot ce ştiu e că-mpăratul trece azi prin ceasuri grele

Geme-ntr-una, s-oţereşte, şi cu ochi sticloşi de groază

Cu privirea-i rătăcită, stă pe tronu-i şi visează

Vorbind singur, pomeneşte de un crai ce se va naşte

Şi-i va uzurpa domnia.

Soldatul I

De, păcatul lui îl paşte !

Bine ştii cât e de vesel când înoată-n sânge cald

Când cad leşuri dupe leşuri în val verde de smarald.

Şi când fiarele sfâşie în circ, prinşii de război

Dupe obiceiul Romei; nu mai e om, ci strigoi !

Când eşti plin de-aşa păcate, poţi dormi o noapte bună ?

Eu am spintecat doar unul şi n-am odihnit o lună.

Ce-s atâtea chefuri, frate? Ce, atâta desfrânare?

Am văzut femei pierdute, pază sfintelor altare!

Fără frică, orişicine profanează, azi, un templu

Şi-mpăratul, nu odată, a fost primul, el, exemplu.

Soldat II

Trebuie să piar-odată, o aşa de grea ruşine

Când din munte privesc ţara, să m-arunc în rîpă-mi vine

Soldat I

Cred că semne chiar de-a surda nu se fac peste tărie.

Văzuşi cele trei vedenii pe o dungă argintie

Şi-auzişi cum glas, aievea, ciripi pe lângă poartă.

Eu mă prind că va să-nvie până chiar şi Marea Moartă....

Corul şi orchestra (mistic, de la distanţă, intonează armonios. Soldaţii ascultă înmărmuriţi):

Andantino:Colindul:

Nouă azi ne-a răsărit

Domnul Iisus Hristos

Mesia Cel mult dorit

Domnul Iisus Hristos.

Din Fecioară s-a născut

Si cu lapte s-a crescut

Cu scutice s-a-nfăşat

Şi în braţe s-a purtat

Cum e robul de smerit

Şi pe noi ne-a mântuit,

Domnul Iisus Hristos.

(Pe măsură ce cântul se pierde soldaţii pornesc maşinal pe locul unde a fost dâra de lumină)

Scena VI

Irod (aiurit, coboară în scenă, trântind poarta dupe el. Se opreşte brusc, se freacă la ochi; soldaţii se trezesc şi trec imediat unul  de-a dreapta şi altul de-a stânga lui şi înapoi)

Sfetnicul ( e bătrân, evreu dintre farisei şi e socrul lui Irod )

Ave Caesar ! multe zile Jehova să-ţi dăruiască

Dar nu pot s-ascund povestea ce a prins să se lăţească

Irod: O poveste ? Pân-acuma, poveşti fost-au toate cele

De-am ajuns să-mi scutur carnea, parc-aş fi mâncat din ele?

Poveşti sunt visele negre care îmi alungă-n noapte

Toate clipele de-odihnă, de tresar la orice şoapte ?

Spune, dară, ce poveste a mai ispitit cetatea

Peste care eu adus-am răul tot şi nedreptatea ?

Sfetnicul:

Crai puternici, cu cămile, cu servi mulţi şi daruri multe

Fac ca lumea să se plece şi minciuna lor s-asculte

Despre un copil minune căruia îi zic Mesia

Ce s-ar naşte-n noaptea asta şi-ar domni peste Iudeia

Irod.

Eşti nebun ? Ori vrei să-ţi şadă capul jos lângă picioare

Ori în temniţa negrită să mucezeşti la răcoare?

Crai puternici, în cetatea-mi cu cămile şi cu robi !

Ha ! Dar  oastea-mi, ce păzeşte ? Eu am oaste de neghiobi ?

Sfetnicul

Au trecur prin streji şi nimeni nu le-a stat de împotrivă

Blânzi ca mieii, dulci la vorbă şi cu faţa milostivă.

Înainte-n chip de pază mergeau guarzi cu coif de aur

Şi treizeci copii de casă cari duceau un scump tezaur

Pe un car ca din poveste, adumbriţi de mândre flamuri.

Ca trei sfinţi steteau ei, regii, mari cârmuitori de neamuri.

Înapoia lor, cămile,  cu căpestre lungi de fir

Şi-armăsari cu coade albe de pe la Diarbechir.

Au o stea drept călăuză, căci sunt cititori în astre

Faţa lor era senină ca-nălţimile albastre

Şi de slaba-ţi stăpânire ar fi spus că nu se tem...

Irod (teribil):

Ha, destul ! Te crăp în două! Tu, mă turburi când eu gem ?

La ce bun să am în casă slugi cu platoşe de-aramă

Când dujmanul zace-n mine măruntaiele-mi făramă !

Şi, cu cât încui zăvoare, cu cât pui mai multe streji

Cu atât aci, (arată la inimă) dujmanii stau la pândă, aprigi, treji. (îşi rupe chiotora)

Aer vreau ! Mă-nec, mă-năbuş; îmi simt sufletul la gură

Rege-s eu, ori o nimică? (învins) Sunt o biată secătură.

La ce bun supuşi, avere, dacă n-am o vorbă bună ?

Dacă-n visurile mele, cu ghimpi, capu-mi se-ncunună?

Vracii-mi spun că se va naşte un copil şi-o lume nouă

Că topise-vor toţi zeii ca de soare-n strop de rouă.

Iară regii şi-mpăraţii de domnie pământească

Vor rămâne o poveste; şi că pacea-o să domnească

(rîde, halucinează)

Ha, ha ha, ce nebunie ? Cum se poate ? Un Irod

Mare şi atotputernic peste un viteaz norod

Să se clatine în faţa unor visuri cu copii?

(Scuturându-se)

Hei, la naiba, nu se prinde; astea-s, toate, nerozii.

Visurile-s pentru fete, pentru oameni cu păcate

Pentru cei ce zac în temniţi, cu zăbrele ferecate.

(dâra de lumină pătrunde în scenă. Toţi rămân înmărmuriţi.)

Corul şi orchestra

(cântă): O mândră stea pe regi îi conducea.........

(se cântă toată bucata)

Irod (în genunchi)

O nălucă este omul, o minciună viaţa lui !

Cine poate sta-mpotrivă la voinţa cerului ?

Împărat, pumn de ţărână şi munte de răutate

Printre nori îşi poartă fruntea şi orbit de nedreptate

Seamănul, pigmeu îi pare, el e totul, numai el;

Dar sub talpa grea a vremii, cade frânt ca un surcel.

Ce putere omenească te înfrânt-a până azi ?

Te întreabă, o, Iroade !

Gabriel (de afară)

E-n zadar, căci astăzi... cazi !

Irod (privind cerul)

Glas de trâmbiţi şi chimvale; regii trec să se închine !

Simt aicea cum se pierde tot ce e regesc în mine.

(Cortina cade încet).

ACTUL II

(Noapte pe câmp, pe cer o singură stea. Păstorii dorm lungiţi pe jos în neregulă).

Scena I

Cor de copii, Orchestră, Gabriel

Cor de copii, Orchestră.

Andantino. Muzica de D. G. Kiriac

Sfântul Domn Iisus/ astăzi ni se-arată

Blând şi mititel/ lumea spre El cată

Pruncuşor înfăşăţel/şi la faţă frumuşel

Îngerii veniră/naşterea vestiră

Dupe stea magii-au pornit/ la Cel mult dorit

Lui Iisus ei s-au plecat/scumpe daruri Lui i-au dat.

Sfinte Domn Iisus, Tu eşti zi frumoasă

Pentru cei sărmani, holdă eşti, mănoasă

Pruncuşor înfăşăţel/şi la faţă frumuşel

Îngerii veniră/naşterea vestiră

Dupe stea magii-au pornit/ la Cel mult dorit, etc........

Scena II

Păstorii

Coridon

Se întâmplă câteodată visuri foarte curioase

Dar ca să visezi minuni în aşa pustietate

Unde lupii, doar la vreme, săvârşesc câte-o minune

Când uităm afar-din staul, aşa .. câte-o slăbiciune...

Însă lupii ştiu că urlă, dar eu auzii cântare

Şi acolo, pe tărie, străluceşte-o stea mai mare.

I-aş scula pe-ai miei tovarăşi, dar mi-e că mă fac de-ocară

Au mai rîs de mine-odată când visasem o comoară.

Ia să mă mai culc o ţâră, să văz eu ce mai visez

Şi de-oi mai avea vedenii, iau ciomagul şi-i pisez

Pân’ m-or crede. ( se culcă)

Acteon:

Ce ţi-e vere, de bolboroseşti prin somn ?

Nu cumva mai visaşi iară că s-a mai născut un domn?

Zău dacă n-ai tu plezneală de nu ne dai bună pace

Dup-atâta osteneală, să dorm şi eu cum îmi place.

Coridon:

Ho, mă, ho! Lovite-ar ciuma, că-i dormi pe-ailantă lume

Pân ţi s-or cufunda ochii

Acteon

Fii mai cu cântar la glume !

(Ambii se culcă. Dupe o mică pauză, corul începe din nou: Sfântul Domn Iisus)

Coridon (sare drept în sus):

Somnurosule Acteon, ia ciuleşte din ureche

Şi ascultă, frăţioare, vezi, sunt eu ciupit de streche ?

Ori în câmpul nostru luciu unde doar jivine urlă

Coborâtu-s-a tot cerul, de nu ştii de-i rai ori târlă.

I-auzi, cântă sfinţii îngeri de te vindecă la rană

Acteon

Bag de seamă că în ceruri nu e lume năzdrăvană.

(mişcă pe Miron)

Scoal-prietene şi-ascultă cântări sfinte de chimvale

Coridon

(făcând mâna streaşină şi ridicându-se pe genunchi)

Dar, să vezi, măre fârtate, către peştera din vale

Roi de îngeri şi lumină câtă n-are sfântul soare

Miron (întinzându-se)

Măi, ce năbuşală vere, şi aseară, ce răcoare !

Acteon: Scoală măi şi uite colo să vezi ce n-ai mai văzut

Miron: E vreun colţ în câmpul ăsta unde Miron n-a şezut ?

Coridon : Bă, dar orb să fii măi vere, şi tot ai vedea lumina

Miron : Vreun pârlog ce arde-n vale, asta poate fi pricina.

Coridon : D-apăi tu n-auzişi glasuri şi cântări cu dulci cuvinte?

Miron: Parcă n-au trecut, şoimane, pe aici şi mai nainte !

Ia să mă lăsaţi în pace, că-s sătul eu de palavre,

Noaptea voi îmi stricaţi somnul, ziua: latră cele javre

Ştiu că vouă vă prieşte ca să staţi colea la stână

Îngroşându-vă la ceafă, mâncând brânză şi smântână

Voi nu staţi cu mine-n pripăt şi nu luaţi vântul în piept

Coridon : Ori ce-ar fi, să crezi ce spunem, pare-mi –se c-ar fi drept

Corul Îngerilor şi orchestra

Colind de D G Kiriac

Moderato, a modo de canon

În cetatea Betleem/ Am venit ca să vedem

Pre cel Prunc acum născut/ De din vremuri cunoscut

Dupe semne c-o să stea/ De deasupra Lui o stea

Un luceafăr lucitor/Pretutindeni vestitor

Că venit-a pe pământ/ Fiul Domnului Cel sfânt

Steaua ne-a călăuzit/ Drumul ei l-am urmărit

Însă-aici la Betleem/ N-am putut s-o mai vedem

Ca o taină s-a ascuns / În văzduhul nepătruns.

(În tot timpul cât se cântă, păstorii stau în genunchi cu mâinile pliate pentru rugăciune, privind fix la stea)

Miron:

Acum nu mai am ce zice, fiindc-am priceput, fârtate

Că n-a fost doar o părere, ci sunt lucruri minunate.

Povestitu-mi-a bunicul că ar fi proorocia

Că la Vitleemul nostru va să se nască Mesia.

Şi că tot la cărţi mai spune că al lumilor Stăpân

Va avea în loc de leagăn ieslea cu ogrinji de fân.

Fraţilor, să lăsăm somnul şi să fim mai cuvioşi

Şi să ne-ndreptăm spre ceata celor buni şi credincioşi.

Acteon:

Să-mi iertaţi, măi fraţi, cuvântul, dar vă pun o întrebare:

Împăratul de-o să afle, nu-i va fi cu supărare ?

Coridon : Ba i-o fi, că e mai fiară decât lupul din pădure

Acteon : Hei, şi-apoi ? Mai fost-au şi-alţii cari ajuns-au sub secure.

Coridon : De, să nu grăiesc o vorbă aruncată-ntr-un ceas rău

Bine nu i-o fi; c-aicea este cum vrea Dumnezeu.

Peste zeii lui de piatră, cumpăraţi de la păgâni

Cu care-a spurcat pământul ăsta-al nostru din străbuni

Străluceşte ca un soare Dumnezeul lui Avram

Irod, dară, se topi-va ca un lucru de haram.

Acteon : Bine mă, voi bateţi câmpii şi-mi daţi zor cu Iehova

Dar cum ? Iehova se naşte pe aici pe undeva?

Jehova credeam că este un unchiaş cu barba mare

Şi, ca să se nască iară, nu vă pare de mirare ?

Miron:

Chiar că eşti prostuţ fârtate şi în cap ai doar bureţi

Păi tu nu asculţi în templu când citeşte din profeţi

Că spre-a lumii mântuire, un Mesia va să vie

Să întemeieze-n lume o nouă Împărăţie ?

Coridon:

Eu vă rog s-aveţi răbdare cât a soarbe –un blid de linte

Şi să-mi ascultaţi şi mie visul ce-avui mai nainte:

Veţi vedea cum că prin mine vă vorbeşte-un prooroc

Acteon:

Un cioban nu are minte, nici să umpli-un năpârstoc.

Miron:

Leagă clanţa, măi neroade; tu nu ştii că uneori

Duhul Domnului grăieşte prin gura unor păstori?

Nu s-a arătat lui Moise şi lui frate-său Aron

Să-şi lase turma să meargă, să piardă pe Faraon ?

Dară Jacov, tatăl nostru, nu era păstor în seara

Când de la pământ la ceruri el îşi sprijineşte scara

Ca să urce şi coboare îngerii lui Dumnezeu?

Acteon :

Tu te duci mai des la templu, că ştii carte, însă eu....

Miron :

Tu eşti prost şi-atâta totul; lasă visul să şi-l spuie

Coridon :

Acteon (rîzând): Uite o scară; vrea în ceruri să vă suie

Coridon : (ridică ciomagul să-l lovească)

Acteon: Iaca tac

Coridon: C-atâta trebe să mai caşci odată gura.

Miron : Haide-ncepe şi-o s-asculte şi-Acteon, învăţătura.

Coridon:

De cum aţipii, măi frate, mă cuprinse-un vis cumplit:

Parcă s-aprinsese cerul, acolo , în răsărit.

Şi din nori aprinşi de flăcări, răsărea un Împărat

Care nu avea nici spadă şi nici cal înveşmântat.

El, păstor zicea că este; dar n-avea sac şi ciomag

Şi-i curgea vorba din gură ca celui mai meşter mag.

(Ascultătorii devin din ce în ce mai uimiţi şi mai impresionaţi)

De-ntâlnea un orb în cale, El îndată-i da vedere

Da-i zicea: ai două haine, să dai una cui îţi cere

Şi mai zicea că bogaţii pe săraci să n-asuprească

Şi să fie blând şi darnic cine vrea să moştenească

Un colţ bun în sânul dulce al părintelui Avram.

Acteon: Eu să ştiu că merg acolo, azi aş vinde tot ce am .

Coridon (continuă pasional, iar ceilalţi îl urmăresc într-un crescendo de extaz)

Şi cum sta pe vârf de munte, jos în poale s-adunase

Sumedenie de neamuri; părăsiser-a lor case

Unii îşi lăsară luntrea şi năvod şi pescuire

Şi mergeau după acela ce-mpărţea la toţi iubire.

Numai hăt, departe-n zare, se mişca pe o câmpie

Altă ceată, purtând suliţi, şi-nainte-i o solie

De-nvăţaţi şi capi de lege, cari spre munte se mişcară

Şi pe -acel păstor îl prinse şi-n sobor îl judecară.

Şi-n bătăi, scuipări şi sânge, pe o cruce-l ţintuiră.

El zâmbia, încât şi gâzii de răbdarea-i se-ngroziră.

Când fu sufletul să-i iasă, s-a cutremurat pământul

Şi un trăznet sparse norii... dar n-am auzit cuvântul

Ce-a grăit, că-mi sări somnul şi....

Acteon ( fără ironie): mă deşteptaşi pe mine!

(Umilit şi cucernic): Uite-acuma pricep şi eu, semnele, şi mi-e ruşine....

(După câteva momente de descumpănire şi teamă sfântă ce-i apucase pe toţi):

Miron:

Ce să mai lungim povestea ? Ar fi să pierdem din vreme.

C-ar mai fi doar o părere, nu avem de ce ne teme.

Visu-acesta, prevestit e, de ai noştri sfinţi Profeţi

Hai să ne-nchinăm acolo, ca oameni cinstiţi şi drepţi.

Mesia, de-o fi acela ce luceşte ca un soare

Apoi care fericire decât asta e mai mare ?

Acteon :

Bine, mergem; dar ce facem, măi fârtate, oilor?

Le lăsăm aşa în voie, pradă bună lupilor ?

Noi, altă avere n-avem şi-avem case şi copii.

Coridon :

Oile le pierzi ? dar Mielu-mparte multe alte bucurii.

Nu uita că mori ca mâine şi nu iei cu tine-n cer

Nici chiar lutul.

Miron  Fapte bune

Coridon : Singurele ce nu pier.

(Începe a cânta fiecare-n parte, acompaniat de orchestră ):

Coridon :

Eu am două mii de oi/ tot codalbe şi plăviţe

Am să-i duc doi mieluşei/ mititei şi bălănei

Preamărire lui Hristos

Domnul Cel prea luminos

Acteon

Înspre Vitleem voi trece/ şi- i voi duce un berbece

Cu corniţe răsucite/ şi cu flori mândru gătite,

Că e împărat Hristos/ Soarele Cel luminos.

Miron :

La-mpărătescul locaş/ eu, păstor lângă oraş

O biseric-am să-i fac/ Să fie la toţi pe plac

Din peşteră păstorească/ biserică creştinească

Împăratului Hristos/ Domnul Cel prea luminos.

(Toţi trei înaintează în faţa scenii şi cântă împreună cu corul şi orchestra):

Colindul:

Trei păstori se întâlniră / Trei păstori se întâlniră

Raza soarelui, floarea soarelui / Şi aşa se sfătuiră

Haideţi fraţilor să mergem / floricele să culegem

Şi să facem o cunună/ s-o-mpletim cu voie bună

Şi s-o ducem lui Hristos/ să ne fie de folos.

(Pe măsură ce cântul se îndreaptă spre sfârşit, păstorii pornesc spre fundul scenei în direcţia grotei dela Betleem, iar cortina cade foarte încet).

 

ACTUL III

(Decorul actului I)

Cor şi orchestră, din ce în ce mai pronunţat, marşul de la început pe muzica lui Georges Bizet

Marşul Regilor

În zori am dat de-alaiul minunat

A trei mari regi ce se duceau departe

În zori am dat de-alaiul minunat

A trei mari regi p-un lung drum înşirat. Etc......

Scena I

Gaspar, Melhior, Baltazar, trei magi în costumele timpului

Gaspar

Regi măreţi, care vi-i sfatul dacă steaua s-a ascuns ?

Baltazar:

Cer senin de-aveam azi-noapte, aşi fi studiat de-ajuns.

Totuşi, dup-a mea părere, steaua se va ivi iară

Melhior:

Vorba este c-avem termen să-l aflăm în astă seară

Căci atunci, ce-ar zice lumea despre-ntreaga noastră ştiinţă?

Baltazar:

Mă bazez pe-nvăţătura-mi îmbinată cu credinţă.

Şi părerea mea v-am spus-o

Gaspar: Să nu-ntrebăm pe Irod !

Baltazar: Irod e certat cu cartea, cu morala...

Melhior: Un nărod

Care stă fără sfială-n fruntea oştii păgâneşti

Şi e putred până-n oase de păcate omeneşti.

Nu-i vorbă, poporul ăsta nu merită altă soartă

E mai mort ca un cadavru, e mai mort ca Marea Moartă

Dar, oricât, nu-i regesc lucru să batjocoreşti o ţară

Cine nu-nţelege asta, nu e rege, ci ocară!

Gaspar:

Hai să ne oprim o clipă şi să-i cerem o-ntâlnire

Într-un loc

Melhior: Aicea, chiar că nu e timpul de gândire.

N-am plecat în vizitarea împăraţilor vecini

Nu uitaţi că azi noi suntem nişte simpli pelerini.

Baltazar:

Vom strica vorba degeaba. Irod, după câte-aflai

E atât de strâmt la minte, încât vracii lui...

Gaspar: Vai, vai,

Vai de ţara-al cărei rege se conduce după vraci.

Melhior: La evrei povestea-i veche: vracii lor, ce să le faci ?

Irod crede că se-aude că Mesia-i pământean

Că se naşte să-i ia tronul...

Baltazar:

Pângărit de un tiran.

Ba nu-i rău să ne petrecem câteva clipite-n şagă

Să-l încolţim cu-ntrebarea, să vedem: o să-nţeleagă

Că noi, cititori în stele, dacă suntem, suntem regi

Şi că de-am pornit încoace, nu suntem nişte pribegi.

Noi, ne vom purta cu cinste, vom vorbi cuviincios

El de-şi va-njosi coroana şi va fi răutăcios,

Apoi, vom găsi cuvinte inspirate de credinţă

Să-l punem la-ncurcătură şi să cadă-n umilinţă

(Se aude un sunet prelung de trâmbiţă)

Gaspar:

Un semnal de peste ziduri, cineva pare că vine...

Vreun paznic ne zărit-a...

Melhior: Tot ce ne-am dorit !

Baltazar:

Mai bine;

Că nevoie de-a trimite vreun sol,nu mai încape.

Scena II

Aceiaşi, un centurion

Centurionul (oprindu-se în poartă, se uită înapoi)

O voce ( din interiorul curţii palatului )

Împăratu-acum consultă tocmai murmurul de ape

Vezi de caută cu grije cei trei regi din răsărit

Melhior: Câteşi trei, aici aşteaptă

Centurionul: Jupiter fie mărit !

Dupe voi, o lume-ntreagă de oşteni, fără odihnă

Caută întreg oraşul şi voi povestiţi în tihnă.

Împăratul, chiar acuma, pe toţi trei vrea să vază

Baltazar:

Suntem gata să răspundem; luna este la amiază

Şi ni-i grabă să ne ducem către locul de-nchinare

Unde trebuie să nască Impăratul cel mai mare.

Du-te la Irod şi-i spune că trei regi aşteaptă-n poartă

Că-s grăbiţi, că-ntreg alaiul prin Jerusalim se poartă

Şi că e rugat să vină ca să fie salutat

După care, vor purcede

Centurionul:

De, e lucru cam ciudat

Melhior: Vizită-n palat nu-i facem; dac-avem ceva de-ales

Se va hotărî aicea

Centurionul: Crailor, am înţeles ! (iese)

Scena III

Craii ( singuri)

Baltazar:

Poate că era mai bine să ne ducem noi la el !

Melhior:

Ba, cum i-obosit de vise şi muncit, se face miel.

Oricât de pornit veni-va, noi nu-i facem temenele.

Chiar la vorbe de ocară, nu ne sinchisim de ele.

Trage spada? Noi n-o tragem; îl împungem cu privirea.

Gaspar: Nu cu spada se câştigă cerul,

Baltazar: Viaţa,

Melhior: Nemurirea...

Îngerul când ne chemat-a din a noastre ţări cu soare

Nu ne-a-ncredinţat pieirii, ci steluţei călătoare.

Orice om în a lui viaţă e condus de-o stea anume.

Curaj, dar ; şi-a noastră faimă s-o lăţi-n întreaga lume.

(Se aude trâmbiţat prelung şi Irod apare urmat de curteni. Salută dupe obiceiul romanilor. Regii răspund, salutând oriental.)

Scena IV

Aceiaşi, Irod:

Irod: Era bine ca-ntâlnirea să fie, după cădere

Într-o sală de primire, mai regeşte...

Melhior: De părere

Noi am fost să fie-aicea; ne iertaţi, v-am obosit

Irod: Bun venit vă poftesc, dară

Toţii Craii: Majestate, bun găsit !

Irod: Regilor cu strae mândre şi cu strălucit alai

Cum de v-aţi pornit deodată la un drum, atâţia Crai ?

Unde mergeţi ? La plimbare ? Încotro? Spre care ţară?

Baltazar:

Sire, încotro pornit-am, va s-ajungem astă seară.

Ne cam miră întrebarea pusă de un rege care

Stă vecin lângă minune şi nu-i gata de-nchinare.

Noi venirăm pân-la tine ca să aflăm desluşire

Încotro se află locul dătător de mântuire.

Irod:

Bine, dar, până aicea, cum de n-aţi rătăcit drumul

Şi de ce, oprirea voastră fu tocmai Jerusalimul ?

Gaspar:

Pân-aicea, o steluţă ne conduse pas cu pas

Şi-n cetate cum intrarăm, pe-ntuneric am rămas.

Şi, citind în cărţi, văzurăm, din profeţi cum se vesteşte

Că Mântuitorul lumii...

Irod: .. e ceva ce mă uimeşte.

Prooroci, stea călătoare şi-un mântuitor de lume

În regatul meu ? Credeam că numai vracii, doar, sunt buni de glume.

Vă văd oameni cu bărbi albe şi purtaţi sceptru de regi

Dar ce spuneţi, nu sunt vorbe de bărbaţi cu minţi întregi.

Eu ştiu că peste Iudeea şi pe-acest bătrân norod

Împuternicit de Roma sunt doar eu; nu-s eu, Irod ?

Nu-i a mea această spadă ? Ăst palat nu este-al meu ?

Poate dorm; nu-s eu, acesta ? Spuneţi: eu sunt, ori nu-s eu ?

Sfetnicul bătrân (ebreu dintre sinedrişti, socrul lui Irod):

Luminate, nu-i nevoie să te tulburi peste fire

Oamenii veniră numai ca să-ţi ceară desluşire:

Ştii ceva despre Mesia cel proorocit în cărţi ?

Despre care ei aflat-au că se naşte-n aste părţi ?

Irod:

Eu, să ştiu ? Eu stau cu nasul, toată ziua-n papiruse ?

Voi, răspundeţi: ce preziceri, pentru el, stau în cărţi scrise ?

Baltazar:

Dacă-i vorba după carte, pierdem vremea în zadar

Toate cele le citit-a astronomul Baltazar.

Noi când am pornit pe cale, acum un an şi mai bine

Studiasem tot ce scris ie; şi, de te-ntrebăm pe tine

Datoria doar ne facem, să nu te nesocotim;

Găsim că-i treabă regească c-am venit să te vestim.

Am dorit să te cunoaştem, să vedem pe norocosul

Pe ale cărui meleaguri va să se nască Cristosul.

Că aicea se va naşte şi în noaptea asta chiar,

Nu încape îndoială..

Irod (brusc): Nu se poate ! Aşa dar

Dupe-o stea, o viziune, voi mi-aţi zăpăcit poporul

Care forfote pe uliţi căutând mântuitorul

Aţi ţinut mult ca în treacăt să v-abateţi şi la mine ?   

N-aţi ştiut că spada asta... ( o trage)

Melhior: N-o atinge; e ruşine

Ca în noaptea asta mâna-ţi, măcar, să atingă spada

Că eşti mare şi puternic cu asta vrei să faci dovada ?

Pleacă-ţi capul; e mai bine ; şi te roagă ca şi noi

Să ni se dechidă calea către El.

Irod:

E vai de voi

Lucrurile de-or sta altcum şi v-oi prinde cu minciuna.

Mulţi spioni au dat pe-aicea; dar i-am prins întotdeauna.

Gaspar:

Nici n-am bănuit vreodată să-ntâlnim în lunga cale

O primire-aşa anostă ca-n ţara Măriei Tale.

Păi, de ne era dorinţa ca să-ţi tulburăm norodul

Nu-ţi mai ciocăneam la poartă; dezlegam noi singuri nodul.

Noi spioni ? Spionii pleacă cu împărătesc alai?

Cu sute de robi, cămile şi curteni călări pe cai ?

Încărcaţi de daruri scumpe pentru Mesia gătite?

Părăsind popor şi tronuri, dupe basme născocite ?

N-avem arme, o, Iroade; căci n-am plecat la război

N-avem platoşi de aramă; dar purtăm aici, în noi

Nestrămutata credinţă în ceea ce va să fie:

Despre un Prunc sfânt ce-L naşte feciorelnica Marie.

Eram toţi la Craiul-frate, Baltazar învăţătorul

Petreceam frumos la nuntă; îşi căsătorea feciorul.

Peste noapte, fiecărui i s-a arătat în vis

Îngerul Gavril, şi-i spuse: Să porneşti, căci este scris

Că la Betleem, cu daruri, să te duci şi să te-nchini.

Noi, tustrei, şi visu-acelaşi, regi astronomi, buni vecini:

Eu, o stea dupe tărie vă voi da să vă conducă.

Baltazare, ai cuvântul:

Baltazar:

Ce cuvânt ? Cu gând de ducă

Ne gătirăm fiecare, dupe cum ne cere rangul.

Vremea când sosi

Gaspar: Nainte, Baltazar !

Gaspar şi Melhior: Noi ţineam hangul...

Irod:

Sunteţi şi glumeţi acuma; vă dă mâna, oameni mari

Regi şi cititori în stele, astronomi şi cărturari

Cu ţări dulci, cu mândru soare şi izvoare cristaline..

Ia-n să fiţi colea-n Judeea, veşnic pizmuiţi, ca mine!

Mie cine vru să-mi spună despre-o naştere divină?

Sunt iudeu; dar mama-mi dete creştere-n lume streină.

Fericit e acel rege care datina cunoaşte

Care suge-al ţării lapte şi-apoi neamul lui îl paşte.

Acel rege simte-ntocmai ca ţăranul de la plug

Care pe plugar cunoaşte, sapă, coasă, tăfălug...

Eu, sărmanul, ce văzut-am decât capete tăiate

Sânge din belşug, ospăţuri şi spinări încovoiate!

Cine dintre scribii- aceştia, mi-au deschis cărţile sfinte

Pentru ca acuma, gura-mi, desluşiri să vă cuvînte ?

Melhior:

Ba, eu, pe cât ştiu, în cartea Isaiei Proorocul

Spune că în Vitleemul Judeii se află locul

Unde va veni Mesia să ia trup dintr-o fecioară

Adumbrită de puterea unui Duh Sfânt..

Irod (oţerindu-se):

Mă-nfioară

Credinţa atât de oarbă ce pe voi vă stăpâneşte !

Mă-nchin înaintea voastră şi aşa fiind, fireşte

Vă fac adânca rugare ca să rămâneţi la mine.

Nu-i frumos, trei regi să-ntrebe la-ntâmplare pe oricine.

Neamul ăsta de bicisnici nici nu înţelege bine

Ce înseamnă oaspeţi nobili; împietriţi în nesimţire

Ei pun capul în cenuşe şi îşi bat cu pumnii pieptul

Omorându-te cu Legea...

Sfetnicul:

Luminate, aveţi tot dreptul

Însă cărturarii noştri fură oare întrebaţi ?

Irod (teribil, rîzând nervos)

Cărturarii ? Centurioane, voi să fie ascultaţi !

Vreau să vadă oamenii-ăştia pe-ai Judeii farisei.

Chiam-aicea Sanhedrinul, fiindc-aşa naiv fusei

Şi nu cercetai Scriptura, nu-ntrebai pe învăţaţi

Rău ce-mi pare, dragi prieteni că n-aveţi pe ce să staţi.

Centurionul:

Învăţaţii laolaltă în sala de chibzuire

Cercetează tocmai cartea cu astă proorocire.

Irod:

Spune-le să vină-aicea, să le auzim cuvântul

N-or fi-n stare să răspundă, îi fac una cu pământul

(Centurionul iese, cărturarii şi fariseii vin cântând un imn de slavă lui Jehova)

Scena V.

Aceiaşi, Corul cărturarilor şi fariseilor

(cântă acompaniaţi de orchestră Imnul din Opera Moise de Rossini. In depărtare se aude în pauze o vioară care cântă acelaş imn Dal tuo stellato soglio, prelucrat de Paganini ):

Din înstelat locaşu-ţi, o, Doamne, ne priveşte

De păcătoşi ai milă, de-al tău, de-al tău popor

Ne dă putere, Sfinte, necazul să-ndurăm

Ţie ne rugăm. Ţie ne rugăm.

Susţine-n noi credinţa ca-n veci să adorăm

Şi Sfântului Tău Nume în veci să ne-nchinăm.

Tu eşti Părinte bun, Tu eşti Părinte bun.

Tu ce cu-a ta putere, ordoni la elemente,

Măreţ, puternic sprijin fii celor rătăciţi.

În aste imnuri triste coboară-o, Doamne, Tu eşti Părinte bun.

 Tu eşti, tu eşti prea bun !!!!...... Amin...

(Învăţaţii salută pe Irod şi rămân înşiraţi toţi în stânga scenii. Irod cu suita ocupă centrul. Magii, dreapta scenii. )

Irod:

V-am aşteptat cu răbdare deşi nu e timp de rugă

Micheia

În numele tuturora, mă închin, supusă slugă

Era ceasul rugăciunii şi ne facem datoria

Irod:

Credeam că vă bateţi capul să aflaţi despre Mesia.

Osias:

Semnul vremii nu e încă şi te turburi fără vreme

Irod:

Ce ? Când forfotă o lume, voi îmi spuneţi : nu te teme ?

Când magi, cititori în stele, îmi spun lucruri minunate,

Voi, cu mutre de făţarnici şi cu frunţi înseninate

Spuneţi că n-a sosit vremea şi că pot fi liniştit?

Ana

Ca  Irod pe lume altul nu este mai iscusit.

Şi mă mir cum, Luminate, poţi pleca a ta ureche

Să asculţi minciuna unor mincinoşi fără pereche.

Îi cunoaştem noi pe magii făcători de calendare

Pe cititorii de stele care nu plătesc vreo dare

Dacă, din tolba regească aruncă-n al nost-popor

Zâzanie şi revoltă drept un biet mântuitor

Melhior:

Avem voie, Majestate ?

Baltazar:

Frate, nu te tulbura

Vom răspunde cei din urmă

Irod: (lui Baltazar): Cum voieşti Măria Ta !

Marii preoţi au cuvântul, fiind vorba de o-ntâmplare

Ce se desfăşoar-aicea-n ţara lor şi nu-n oricare..

Ana:

Aşa dară, deschid cartea unde Isaia zice

C-o fecioară fiu va naşte şi c-aceea, prea ferice

Se va coborî din David. Pruncul ei, Emanuel

Se chema-va. Unde însă, nu pomeneşte nici el.

Micheia:

Ba n-ai citit tocmai bine cartea marelui Profet:

Acolo spune anume că va fi din Nazaret

Adică-n vecinătate, nu ştiu locul cum să-l chem

Irod (nervos): Scurt de minte !

Avdia: Luminate, pare-mi-se Vitleem

Irod: Ţi se pare, nu ştii bine, cum ştiu magii, he he hei,...

Voi citiţi pe cărţi soioase, ei în stele

Ana :

Dacă vrei

Să ştii, după legea noastră, ai un pic de îndurare

Şi ne lasă să răspundem fără de cutremurare.

Marele profet Mihea zice-n sfintele lui cărţi:

Şi tu Betleeme, mare fi-vei în aceste părţi

Căci din tine se va naşte păstor poporului meu

Asta-nseamnă că-i al nostru: Mesia va fi iudeu.

Irod: Altceva mai pipăelnic, mai pe şleau, mai desluşit.

Micheia: De, poate şi proorocii, ici colea să fi greşit.

Ana: Asta nu se poate; sfinţii cei plăcuţi lui Jehova

Nu se spune nicăierea c-au greşit pe undeva .

Micheia: De ce dară, Osias zice în a sa proorocire:

Din Egipt voi chema fiul!

Irod: Asta este peste fire!

Voi cu toţii studiaţi legea, dar în lege vă-ncurcaţi

Ana: Nu sunt toţi tari în Scriptură

Irod: Ca p-o minge m-aruncaţi!
Altceva mai bun!

Ana: Să caut ce ne spune Ieremia

Avida: Tot mai tare-n prevestire e slăvitul Isaia.

Ieremia spune numai: că va fi plângere-n Rama

Că Rahel va plânge fiii

Irod: D-asta mai c-aşi ţine seama !

Avdia: Da, va fi plângere multă şi pe mame jale mare

Căci li se vor tăia pruncii, de ostaşi, pe cât îmi pare  .

S-o chema Nazarineanul cel ce se va-naşte atunci

Irod: Cum văd eu, în noaptea asta o să vă cam pun la munci !

Micheia: Tot mai lămurit îmi pare prea măritul Isaia

Când spune că proorocitul prunc-care va fi Mesia-

Se va naşte între mare şi între râul Iordan

Între ţările Naftali, Zabulon şi a lui Dan.

Că aceste ţări, din beznă vor fi scoase la lumină

Dacă nu spune şi ziua, eu nu cred să am vreo vină....

Ana: El va alunga pe diavoli şi bolnavi va vindeca.

Irod: De voi trăi pân-atuncia, pe toţi vă voi spinteca !

Ana: Da, însă Hosia zice că Mesia va veni

Pentru păcătoşi, lunatici... pentru a-i înzdrăveni.

Deci: că nu-s semnele vremii, nici nu-ncape îndoială,

Dreptul Maleahi zice şi eu spun fără sfială:

Că-nainte de Mesia, va sosi un vestitor

Irod: Poate Hermes, negustorul

Ana:

Eu sunt foarte ‘ncrezător

În aşa proorocie, când în scrierile sale

Pune -naintea Mesiei un pregătitor de cale

Şi Isaia mai spune că: Mesia nu-i de loc

Rege pământean, El fi-va cel mai mare prooroc !

El va face judecata vestită păgânătăţii,

Şi cuvântu-i va fi tunet împotriva răutăţii.

Şi la glasul judecăţii nu va fi jale pe uliţi

Şi soldaţi nu vor împunge vinovaţii cu-a lor suliţi.

Feştilele fumegânde n-or apuca să se stingă

Trestiile mlădioase n-or apuca să se frângă

Pân-ce Duhu-i nu va trece la victorie deplină.

Irod:

O, destul, destule vorbe; eu, lumină vreau, lumină !

Să vedem ce spun acuma magii de la răsărit

Astronoame Baltazare, ai cuvântul

Baltazar:

Prea mărit

Să fii strălucite Rege, pentru-atâta-nţelepciune

Pentr-atâta dărnicie cu care dai iertăciune

Unor oameni cari se cheamă sfetnicii Măriei Tale

Mie unuia mi-e scârbă...

Melhior şi Gaspar (deodată):

Iară nouă ne e jale

Ana (vrea să protesteze):

Irod: Nici o vorbă ! Ei tăcură ca şi când n-avură grai.

Baltazar: Şi-i târziu şi ni-e de grabă

Gaspar: Şi ne-aşteaptă un alai.

Baltazar:

Deci, voi căuta, o, Rege, să vorbesc cât mai puţin

Şi-apoi n-aş vrea pe un Rege în picioare atât să-l ţin.

Ceia ce s-a spus din carte şi chiar prin gurile lor

Noi ştiam de mai nainte şi am spus-o tuturor

Tocmai de-aia, astă seară ne găsim în ăst oraş

Încrezători că-n chiar noaptea asta, micul îngeraş

Pe aici, de tot aproape, cu toată slava cerească

Va lua chip de om ca cele scrise să se împlinească.

Dar, desigur, întrebarea o să fie: cine-o spune ?

Şi-atunci cer îngăduială să povestesc o minune:

(pauză)

Eram tânăr şi ferice, şi iubeam pe o regină

Care domnea peste Saba şi era de farmec plină.

Dar ea m’a trădat; şi-atuncia, am căzut în mâini dujmane.

Fui zdrobit în bătălie şi cu trupul plin de rane

Am zăcut: o lună, două, nu mai îmi aduc aminte.

Ştiu atât: c-am văzut moartea; însă ea, o, Doamne Sfinte

Ea se mărită cu altul. Mă făcui, mai târziu, bine.

Dar, în loc s-o uit, aicea, se topea inima-n mine

Fiindcă ea era mai bună decât visul; ca dorinţa

De frumoasă şi vioaie. Şi ca să-mi impun voinţa

Am chemat bărbaţi la mine cu cap bun şi suflet rece

Şi m-am pus să fac ştiinţă. Ce frumos e a-ţi petrece

Nopţile, citind în stele despre-a omenirii soarte

Şi-am uitat a mă mai teme şi de viaţă şi de moarte.

Adevăr nu este altul decât singur Dumnezeu.

Şi, tot privind cu ocheanul, iată ce am văzut eu:

O steluţă mititică, dar mai vie decât toate

Care stete în lunetă pân-la ziuă-ntreaga noapte.

Apoi a venit un înger şi-mi şopti lângă ureche:

Să urmezi steluţa asta, mândră fără de pereche

O urmezi un an de-a rândul pe pământul ca un ou

Până dai de-un prunc în iesle, între un măgar şi-un bou

Fiindc-acela fi-va singur, împărat peste-mpăraţi.

Şi-am plecat, luînd la dreapta şi la stânga pe-aceşti fraţi.

Melhior:

Şi-am înfrânt făţărnicia şi, încrezători în stea

Am pornit cu-alai şi daruri până unde stătu ea

Gaspar.

Am fost vărsător de sânge şi-am înăbuşit cruzimea

M-am văzut mic şi nemernic, am concediat oştimea

Şi, propovăduind pacea în întreg regatul meu

Am făgăduit să nu stau pân – nu văd pe Dumnezeu.

Şi-am tot mers. Şi, ce e frica ? Nici o frică n-am simţit

Şi-n drum n-am urmărit alta decât chipul prea-sfinţit.

Baltazar:

Iar aicea, chiar la poarta-ţi, îngeri iar văzui în cale

Cari cântau: Mărire-n ceruri, pace popoarelor tale !...

Irod (Pare gânditor, dar este speriat şi agasat):

Voi m-aţi năucit cu totul şi v-aş chema visători!

Dar, dacă în faţa morţii, voi zâmbiţi nepăsători...

Voi plutiţi deasupra lumii încărcată de păcate

Şi nu vă-nchideţi ca mine în celule ferecate.

Voi citiţi pe ceru-albastru şi-aveţi inima senină.

Mergeţi dar şi cătaţi singuri izvoraşul de lumină.

Veţi descoperi misterul ? Trimiteţi la mine crainic

Vreau şi eu în noaptea asta să fiu iertător şi darnic.

Cu alai şi slugi, cu daruri, să merg şi eu să mă-nchin

(către sfetnici)

Voi duceţi-vă! Al meu suflet poate va scăpa de chin

Hai, întoarceţi-vă-n templu şi mai ticluiţi vreo jalbă

Către Cezar ; vedeţi, spuneţi că nu-mbrăcai toga albă

Şi c-am spus la oaspeţi vorba ruşinoasă că-s Judeu !

Ana (şi dupe el toţi, cu mâinile la piept)

Luminate, niciodată noi....

Irod ( făcând un gest ) Destul, o, fariseu !

(Fariseii şi cărturarii pornesc spre poartă cântând. Irod salută pe magi şi porneşte şi el cu suita încet spre poartă. Poarta se închide greoaie, cântecul se pierde încet)

Gaspar : Am pierdut atâta vreme fără pic de folosinţă

Melhior:  Ori şireţi sunt cărturarii ori sunt plini de neştiinţă

Baltazar: Ori se încăpăţânează a susţine că doar ei

Sunt chemaţi să înţeleagă cele scrise

Gaspar: Sunt mişei

Şi Irod un prost, ce-acuma, săturat de-atâta sânge

Are remuşcări, vedenii şi putere doar de-a plânge.

Să pornim; şi ţinta noastră să ne fie Vitleemul.

Mergem drept, căci tot aicea e imboldul, e îndemnul

(arată inima)

(Pornesc maşinal ; corul începe dulce şi mistic)

Corul :

Plecarea magilore: colind de D. G. Kiriac

Allegro.

La la la la

Dacă Magii au plecat

De la Craiul fermecat

Steaua iar le-a răsărit

Drumul ei l-au urmărit

Pân’ n-a fost oprită sus

Unde s-a născut Iisus

Magii dorm visând şi-aşteaptă

Răsplătirea lor cea dreaptă, la la la la........

Scena VI

Irod/Sfetnicul bătrân

Irod (tremurând de mânie şi enervare)

M-am urcat în turn de-a dreptul să citesc şi eu în stele

Şi din cer veni un cântec, pleoapele se închid grele

Şi văzui în fundul minţii, într-o clipă, ca-ntr-o noapte...

Iar un spirit la ureche îmi rosti aceste şoapte:

Regii-au dispărut în beznă conduşi numai de o stea

Şi-n cale numai de tine unul altui povestea.

Unul dintre ei, mai tânăr, mai frumos, mai învăţat

Le-a spus: taina este taină: nu vom spune ce-am aflat.

Şi, m-am coborât în grabă, căci m-a prins un frig cumplit.

Sfetnicul :

Să dau ordin să se-aducă ceva pentru învelit ?

Irod:

Dacă frigul este-aicea (arată inima) cu ce -l poţi îndepărta ?

Sfetnicul : Cu încredere deplină în înţelepciunea ta.

Irod: (privind în urma regilor)

Cum v-aţi depărtat oracoli ? O, de ce nu veniţi iară ?

Căci va fi plângere mare, sabia va merge-n ţară.

Pe toţi preoţii lui Jahve îi voi mai scurta c-o palmă.

(gândindu-se la copilul Mesia):

Şi nici tu nu scapi, copile, de regeasca mea sudalmă.

Sfetnicul

Rege, ăsta mi-este capul, ţi-l pot pune la picioare

Irod: (continuând cu înverşunare):

Pământul  va face spume ca a apelor vâltoare

Da, se va-nroşi şi apa, că va curge sânge mult

Căci de vraci şi de-ai mei sfetnici eu nu vreau să mai ascult.

Sfetnice, două preziceri se-mpliniră pân-acuma

Una, că o stea se stinge şi un tron piere ca spuma.

Înştiinţarea nou sosită poate fi şi rea şi bună.

Orişicum, până acuma s-o primim ca pe-o arvună

Deşi arvuna aceasta pare-a nu fi-nşelătoare

Dar spectacolul, vederea, e de tot îngrozitoare.

Uite, se zbârleşte părul pe trupul ăsta regesc

Capu-mi urlă ca o moară de simt că înebunesc.

Cugetul meu mă îndeamnă ca să fac un nou măcel,

Dar pe cine tai? Dujmanul, unde este ? Cine-i el ?

Haidem sfetnice să mergem, căci se revarsă de zori

Şi nu-i vară să ne cânte în stufişi privighetori.

Haide, să amăgim lumea cu chip vesel fericit

Chipul trebue s-ascundă ce creerul a gândit.

(Intră amândoi în palat, palatul se luminează roşu de aprinderea cerului în răsărit. Corul izbucneşte. Scena este în plin întuneric.)

Corul (cântă pe melodia de D. Chirescu în timp ce apare arhanghelul Gabriel care stă în mijloc cu spada întinsă spre palat ):

Sfânt Sfânt, Sfânt, este Domnul Savaot.

Plin e cerul şi pământul de mărirea ta. Osana Osana întru cei de sus ! Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului

Osana întru cei de sus !

ACTUL IV

(Acelaş decor ca-n actul 3)

Scena I

Centurionul, Sfetnicul şi doi soldaţi romani.

Centurionul:

Au trecut trei zile- aproape şi cei regi nu mai veniră

Sfetnicul:

Şi, dupe semnele date, cele scrise se-mpliniră.

Astăzi se-ntruneşte sfatul pentru ca să hotărască

Dacă, de toţi pruncii, ţara trebuie s-o curăţească

Eu, unul, pe jumătate, sunt ieşit din balamale;

N-am gustat în două zile decât câteva curmale

Iar bătrâna mea soţie într-atât s-a speriat

Fiindcă d-atâta cruzime, poporul s-a-nfuriat !

Nu mai vrea să ţină seama de nimica şi de nime..

Centurionul:

Bine, dar, copiii ăştia nu sunt numai din prostime.

Un măcel aşa de groaznic nici că s-a mai pomenit

Să s-aleagă numai pruncii; împăratu-a-nebunit

Parc-ar fi stană de piatră, nu mai are simţăminte

Sfetnicul: Vezi, el n-a fost niciodată şi n-o să fie părinte

Centurionul

Cred că de-o afla Cezarul n-o să mai fie nimica.

Sfetnicul: Şi împărăteasa, biata, plânge toată ziulica,

Şi-i îmbrăţişează gâtul şi sandalele-i sărută

El nici nu apleacă ochii şi în furie se frământă.

Crede, el, nenorocitul că, făcând aşa tăiere

Va ucide pe Mesia.

Centurionul

Ce stranie mângâiere!

Şi, soldaţii refuzară aşa cruntă misiune

Un roman nu e capabil de aşa deşertăciune.

A tocmit cu plată mare o ceată de derbedei

Să-mplinească –aşa ispravă.

Sfetnicul: Sper că nu vor fi Iudei !

(Din depărtare se aude un vaer mare şi o jelanie cântată. Cei din scenă rămân nemişcaţi, ascultând o clipă, îngroziţi)

Auzi, a-nceput urgia; se îndreaptă spre cetate

Centurionul

Da, dar şi răscoala-i gata; cetele înfuriate

Pregătesc un atac groaznic, chiar asupra lui Irod

Sfetnicul: E puternică Cetatea!

Centurionul

Da; dar capu-i e nărod.

(Corul se desluşeşte din ce în ce mai bine. Cântă O puternice Iroade de D. G. Kiriac).

Corul:

O, puternice Iroade / mii de lumi sunt supărate

C-ai făcut un mare rău/ Negândind la Dumnezeu

C-ai ucis nenumăraţi / Prunci sărmani nevinovaţi

Îngerii s-au speriat / Dumnezeu s-a mâniat

Rânduit-a Dumnezeu/ Împărat în locul tău

Pe Iisus Hristos mărit / Mesia Cel mult dorit.

Scena II

Aceiaşi, Irod, Împărăteasa

Irod ( vine furios, ea se ţine dupe el şi în scenă îi cade în genunchi)

Nu-i destul! Setea de sânge, viu fiind, n-oi sătura-o.

Doamna:

Pe cenuşa mamei tale, te conjur ; pe viaţa-mi: na-o !

Uite, nu mă scol de-aicea, taie-mi capul; dar, sfârşeşte !

Sângele de prunc îneacă pe-orice mamă !

Irod: Înebuneşte

Chiar acum, de vrei; te-ntinde la pământ, te scoală iară,

Rupe-ţi haina de pe tine, fă-mă-ncaltea de ocară,

Despuiată şi cu părul despletit, plin de scaieţi

Du-te, strânge de pe uliţi hârci schiloade de băieţi,

Fă-le salbă şi le poartă pe plăpândul tău grumaz

Şi te-i vindeca de spaimă !

Doamna (aiurând): Mare dulce, blând talaz

Cer albastru, plin de stele, cum mai plângi picuri de rouă

Când atâtea mame varsă lacrimi pentru-o groapă nouă ?

Cum fui eu ursită astăzi să suport aşa durere ?

Dumnezeule-al tăriei, cum de mi-ai mai dat putere ?

O, de l-aş întoarce-o clipă din adânca-i rătăcire

Şi pe-atâţi copii ai ţării să-i scutesc de la pieire !

Irod:

Când săgeata ucigaşe aruncat-a fost, ea zboară

Şi n-alege; te fereşte, deci din cale-i !

Doamna : Că m-omoară ?

Asta vreau; arunc-o dară ! (Se ridică şi dezgoleşte pieptul)

Irod:

(trăgând jungherul): Fugi, femeie, că acuma

Îmi spăl junghiul, nu mă face; he ! te-ai întrecut cu gluma !

Sfetnicul:

Şaptezeci de ani ca clipa îmi călătoresc prin faţă;

Dar, ce văd, nici auzit-am, nici chiar în întreaga-mi viaţă.

Ginere şi împărate, însuşi cerul te- ameninţă.

Nu-l vezi negru ? Să te rabde, nu-i mai este cu putinţă.

Şi-apoi, nu-ţi pare prea lungă noaptea asta ? I-e ruşine

Zilei ca să mai apară; S-a-ngrozit şi ea de tine !

N-auzi cântece de jale ? N-auzi urlet de norod?

Taţii-aicea năvăli-vor ca să-ţi cânte de prohod.

Irod:

Taci, znamenie bătrână; cobe, că te crăp în două !

Cântă-n pod o cucuvaie pentru domnia cea nouă.

Ori, poporu-i cucuvaie ? Păi atunci voi fi eu, vultur !

Sfetnicul:

Înaintea avalanşei, vulturul devine flutur.

Şi-apoi, nu odată, şoimul fu ucis de-o cucuvaie.

Irod: Destul, zic ! Uit tot, şi-acuma dau poruncă să te taie !

Sfetnicul : (tace şi se închină)

Rău îmi pare că azi, sfatu-mi, nu mai are însemnare

Doamna: Vai de capul ce de sfetnici l-aşa vremi, nevoie n-are.

Înţeleg dacă omorul care-l faci ţi-ar da izbândă;

Însă, oricât sânge-ar curge, fiara-ţi fi-va tot flămândă.

Şi-apoi, cârmuirea-ţi aspră presărată doar de rele

Singură-ţi va-nfige junghiul sângerat, până-n prăsele.

Odioasa crimă de-astăzi nu îngăduie-aşteptare;

Îţi vei lua răsplata-aicea.

Irod: Tu-mi treci peste-orice răbdare

Nu uita că-s soţ şi rege, totodată; te opresc

Să mai scoţi o vorbă numai

Doamna:

Fără voia-ţi, azi vorbesc !

Moartea ce mi-o dă hangeru-ţi e izbândă; spre cetate

Tu n-auzi cum vine marea de capete-nfuriate ?

Într-un ceas vor fi aicea şi-or preface în cenuşe

Cuibul ăsta plin de sânge.

Irod:

Centurioane, afar- pe uşe

Dă-o; şi, de-a dreptu-n fiare şi apoi la închisoare.

Doamna:

Era bine-mpărăteasa să fie otrăvitoare,

În comploturile-urzite de miniştri şi de sfat.

Dar a stat împărăteasă şi de ei n-a ascultat.

Nu mi-e teamă azi de moarte, mi-era teamă altădată.

Dintre mamele ce ţipă, nu-i niciuna cea căutată.

Ceia, e proteguită de o stea din înălţime.

Eu mă urc până la dânsa, ea nu coboară la tine.

Haidem, dar, centurioane; îmi dă braţul, mă ridică

Să pornim pe dâra albă, de Irod nu mai mi-e frică

Uite, colo printre nouri, pe spate de Hieruvimi

Drăgălaşi, un Prunc se poartă, strejuit de Serafimi.

Gardă-i fac şi cântă-n surle şi tobiţe şi chimvale.

Hai şi tu cu noi, bătrâne, lăsăm pe Irod pe cale.

Calea lui, bătătorită doar cu chiaguri mari de sânge

Şi, drept muzică, urlatul unui neam care se stinge.

Unui neam a cărui lacrimi pot să potolească vântul

Dar nu pe Irod; (arată cu mâna spre Betleem ): acolo e El: Mesia, Cuvântul.

Corul şi orchestra cântă: O Iroade tiran mare.

Scena III

Irod.

(Împărăteasa, Centurionul şi Sfetnicul ies maşinal pe dâra de lumină care re-apare şi pe care au mers Craii regi magi. Irod rămâne buimac. Vrea să se repeadă dupe ei dar nu poate să se mişte din loc. Vrea să tragă spada, dar nu poate. Îşi pipăie pumnalul şi privindu-l lung cu ochii turburi):

Irod:

Eşti în mâna mea ? Eşti roşu? Eşti svântat şi umed încă ?

Am lovit într-o femeie ori înfiptu-te-am în stâncă ?

(Se freacă la ochi şi priveşte aevea. După o pauză)

Dacă adânceşti în minte orice gând, înebuneşti.

(răcnind)

Sfetnice, Centurioane, Doamna mea ! Nici tu nu eşti ?

Cum, sunt singur? Sunt cu moartea? Moartea e sfârşit vieţii

Şi în tot palatul ăsta, doar eu sunt tovarăş ceţii

Ce-a cuprins întreg ţinutul încă de la asfinţit?

Cine m-ar vedea aice, singur, m-ar chema zmintit.

Ce-am făcut eu de mi-e teamă mâinile să le privesc?

Ochi-mi se-mpăienjenează, ziduri cad şi mă strivesc !

(fuge şi dă cu pumnii-n poartă)

Hei, deschideţi, e-mpăratul, părăsit de voi, oşteni

O voce:

E zadarnic ajutorul cerşit de la pământeni !

Scena IV

Irod, Sinedriul

(Poarta se deschide. Arhiereii vin cu toţii. Irod se retrage lângă zidul cetăţii)

Irod: Cine sunteţi voi ? Dujmanii? Aţi spart zidul ?

Ana: Împărate

Zidurile nu-s de ceară

Irod: Sunt pe sânge înălţate.

Ce se-aude ? Rugăciune în Scriptură-aţi mai făcut?

Ana: Semnul vremii, cât se pare, este-un Prunc abia născut

Irod: Lăsaţi asta ! E răscoală? Aţi trimis oşteni spre ea?

Micheia: Aşteptăm din clipă-n clipă un răspuns, şi vom vedea

Ce e de făcut. Mulţimea s-a cam mâniat de vestea

Că va fi tăiere

Irod: Acuma, iar începeţi cu povestea:

Plângere va fi în Rama, căci Rahel va plânge fiii

Scena V

Cei de sus, Coridon

(Vine cu faţa însângerândă, cu hainele sfâşiate şi dârz):

Unde pot afla pe-acela  ce ne-a spintecat copiii?

O, Iroade, tiran mare, ţara-i toată turburată

Şi nu-i mai grozavă marea, cât ar fi de-nfuriată.

Azi a-ngheţat orice zâmbet de pe buzele arzânde

Şi -şi dau mamele suflarea pe mormane fumegânde

Gemetele de durere se înalţă pân-la cer

Dar copilul ce tu cauţi nu se află...

Toţi: Ce mister

Coridon:

Am venit să-ţi spun că oastea a rămas neputincioasă

Unii au plecat cu magii după steaua luminoasă

Doamna înseşi, nebunită de grozava privelişte

De pe cap îşi rupe părul şi-l împarte pe mirişte

Tot ce are-n piept suflare a pornit încoa-n neştire

Să te-nnăbuşe-n cetate pentru-a ţării izbăvire.

Tu, n-avuşi copii, tirane,tu nu ştii ce e mai bun

Irod:

Ieşi afară! N-am nevoie de-un nou sfetnic ! Ce nebun !

Coridon:

N-am venit să plec; dorinţa-mi e să fiu eu cel dintâi

Care să-mi răzbun copilul; azi sunt fără căpătâi

Nu mai am decât viaţa care nu face-un argint

(Se aud urlete de norod)

Irod: Ieşi afară !

Coridon : Niciodată ! Am jurat şi eu nu mint !

Irod (coboară furios la el. Un duel năpraznic se încinge. Coridon având pumnal scurt cade trăznit de spada lui Irod).

Irod:

Şi voi, toţi, priviţi, nemernici, parc-aţi fi ciopliţi în piatră ?

Atunci, na ! vă tai grămadă ! Şi un câine şi tot latră.

(Loveşte pe Ana şi pe Micheia, care cad morţi. Ceilalţi fug încotro văd cu ochii. Corul cântă teribil):

Corul : O, Iroade, tiran mare !......

Irod (după o pauză, răcnind grozav):

Acum simt cum se închiagă sângele pe mâna-mi rece

Fiori îmi înghiaţă trupul şi un junghi prin el îmi trece

Mantia mi se desprinde, coroana-mi zdrobeşte ţeasta

Cum nu-i nimeni să m-ajute ? Toţi sunt morţi în ţara asta ?

Unde sunt pretorienii cei cu coifuri de aramă?

Unde sunt legionarii? Uite, porţile se darmă

(halucinează)

Uite, duhuri necurate, de ele cetatea-i plină

Nu ţipaţi ! Împărăteasa doarme! Vreau lumină

Vreau o stea şi trei prieteni şi copilul ca să-l tai

Şi să mi-l îngrop cu pompă şi împărătesc alai.

(Vede o nălucă şi aleargă, târându-se pe genunchi s-o prindă. Îşi prinde mâna stângă cu cea dreaptă):

Stai aici! Te-am prins; din mâna-mi, nu mai scapi, să fii strigoi

Scena VI

Gabriel :

Nici un pas mai mult; pământul, unde-l calci, îl spurci; napoi !

Irod (se ridică în picioare, orbit de raze. Scoate pumnalul şi vrea să se junghie, dar pumnalul îi scapă jos. Se înăbuşe, se desface la gât, cade-n genunchi din nou şi se prăbuşeşte pe scări trăznit de apoplexie)

Corul şi orchestra:

Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul....

(Defilează prin scenă maestoşi: soldaţi romani, Craii, păstorii, arhiereii, cei vii şi cei morţi, împreună. Lumină verde. Steluţa pe tărie, la orizont. Muzică puternică.)

Cortina

C. Popian, 1929, - XI- 27. R.Vâlcii.

 
« StartPrev12345678910NextEnd »

Page 6 of 3444

Poemul din metrou