Home
Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Ion Pachia-Tatomirescu: Titu Maiorescu şi grobianu-i plagiator... PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Thursday, 08 February 2018 14:20

 

Titu Maiorescu şi grobianu-i plagiator din „Condiţiunea materială a poeziei“ în 2017

 

Opera de estetician şi de critic / istoric literar a lui Titu Maiorescu îşi arată rigoarea proiectului şi stilisticele-i peceţi de aur încă din orizontul de primăvară al anului 1867, spre a-şi înrăzări apoi – în ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea şi în primele două decenii ale secolului al XX-lea – admirabilele studii ce au trasat direcţia modernă în cultura valahă dintre anii 1860 şi 1917* : «O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867» (în revista Convorbiri literare, anul I, nr. 1 / 1 martie 1867) / «Poezia română. Cercetare critică. Urmată de o alegere de poezii» (Iaşi, 1867), «Asupra poeziei populare» (în revista Convorbiri literare, anul al II-lea, nr. 22 / 15 ianuarie 1868 ‒ cf. MCrit-1966, pp. 1 / 10; HDplr, 85 sq. / PTConv-2527), «Direcţia nouă» (1872), «Literatura română şi străinătatea» (1882), «Comediile d-lui Caragiale» (1885), «Poeţi şi critici» (1886), «În lături !» (1886), «Eminescu şi poeziile lui» (1889), «Leon Negruzzi şi Junimea» (1890), «Ioan Popovici-Bănăţeanul» (1895), «În memoria poetului dialectal Victor Vlad Delamarina (1898), «Oratori, retori, limbuţi» (1902), «Poeziile d-lui Octavian Goga...» („fevruarie 1906“), «Povestirile d-lui Mihail Sadoveanu...» („martie 1906“), «Nuvelele d-lui I. A. Brătescu-Voineşti...» („martie 1907“),«În chestia poeziei populare...» („mai 1909“) etc. (cf. MCrit-1908 / MCrit-1966).

Multe dintre tezele lui Titu Maiorescu din secolul al XIX-lea îşi dovedesc valabilitatea / viabilitatea şi dincoace de trecerea „furtunosului“ secol al XX-lea.

O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867. Publicat de Titu Maiorescu în primul număr al revistei «Convorbiri literare» (Iaşi, anul I, nr. 1 / 1 martie 1867), apoi în volumul apărut acelaşi an, «Poezia română. Cercetare critică. urmată de o alegere de poezii» (Iaşi, 1867), studiul «O cercetare critică a poeziei române de la 1867» este alcătuit din două părţi:

(I) Condiţiunea materială a poeziei (cu „subcapitolele“: «Teorie», «Cuvinte mai concrete», «Epitete», «Personificări», «Comparări şi metafore» şi «Poezia politică»);

(II) Condiţiunea ideală a poeziei (cu: «Teorie», «Grabnica mişcare», «Exagerarea», «Diminutivele», «Culminarea» şi «Rezumat»).

În prima parte a acestui studiu, Condiţiunea materială a poeziei, Titu Maiorescu abordează categoria estetică a frumosului în poezia valahă şi în cea universală:

«Poezia, ca toate artele, este chemată să exprime frumosul» (MCrit, I, 9).

Spre deosebire de ştiinţe ‒ care relevă adevărul prin mijloace de cercetare aplicată ‒, poezia / artele, după cum subliniază în 1867 Titu Maiorescu, se constituie drept „estetic adevăr“, drept «idei manifestate în materie sensibilă» (ibid. / s. n.).

Fiecare artă are materialul ei specific prin care îşi „încorporează“ ideea sensilibizatoare de suflet şi purificator-înălţătoare de spirit în direct-proporţionalitate, mai întâi, în „artistul-autor-prim-trăitor“, şi, apoi, în Distinsul Receptor:

«...astfel, sculptura îşi taie ideea în lemn sau în piatră, pictura şi-o exprimă prin culori, muzica prin sonuri; numai poezia (şi aici vedem prima ei distingere de celelalte arte) nu află în lumea fizică un material gata pentru scopurile ei»;

trebuie reţinut faptul că «toate cuvintele auzite nu sunt material, ci numai organ de comunicare»;

«colorile picturei sunt dar un adevărat material, asemenea sonurile muzicei, piatra sculpturei; însă cuvintele poeziei sunt de regulă numai un mijloc de comunicare între poet şi auditoriu»;

materia / materialul în care operează / modelează poetul nu se găseşte „în exterior“ ‒ ca pentru autor-sculptor / pictor / muzician ‒, ci „în interior“, în cuvinte (semnificanţi / semnificaţi, dar ca în clasicism / romantism, ori ca în parnasianism / simbolism, nicidecum ca materie decurgând din cuvânt / noncuvânt, potrivit principiului estetic al paradoxismului de după 1965:     

«...materialul poetului nu se află în lumea din afară; el se cuprinde numai în conştiinţa noastră şi se compune din imaginile reproduse ce ni le deşteaptă auzirea cuvintelor poetice» (MCrit, I, 10).

.

De fapt, primacondiţiune materială, sau mecanică“, adică rostirea (în comunicarea obişnuită / nonpoetică de cuvinte) aparţine (exterior / interior, prin aparatul fonator) tuturor oamenilor, dar ‒ graţie numai celor hărăziţi a fi poeţi ‒ pentru a produce o poezie, rostirea / scrierea de cuvinte obligatoriu trebuie să genereze catharsis:

adică «...să se deştepte prin cuvintele ei imagini sensibile în fantazia auditoriului; şi tocmai prin aceasta poezia se deosebeşte de proză ca un gen aparte, cu propria sa raţiune de a fi; cuvântul prozaic este chemat a-mi da noţiuni, însă aceste noţiuni sunt abstracte, logice, desmaterializate, şi pot constitui astfel un adevăr şi o ştiinţă, dar niciodată o artă şi o operă frumoasă; frumosul nu este o idee teoretică, ci o idee învălită şi încorporată în formă sensibilă, şi de aceea cuvântul poetic trebuie să-mi reproducă forma aceasta.» (MCrit, I, 11).

În ceea ce priveşte mijloacele poetice care să sensibilizeze Distinsul Receptor, Titu Maiorescu recomandă «alegerea cuvântului celui mai puţin abstract» (MCrit, I, 14); ilustrează aserţiunea cu exemple din Andrei Mureşanu («N-ajunge iataganul barbarei semilune»), Schiller, Camoëns, La Fontaine, Shakespeare şi Victor Hugo

(şi, în paranteză fie spus, nu neapărat numai către cei cuprinşi de „cosmopolitismită citatologică“, maladie multiseculară „pe la noi“: Titu Maiorescu se dovedeşte a fi un mare patriot valah până şi în ordinea „citatelor“ / „citărilor“, aducând în „panoul central al aserţiunii“, mai întâi, autorul din Patria lui culturală / spirituală, apoi pe cei străini, ştiindu-se bine că dacă nu eşti profund-naţional, nu ai cum să fii universal).

Al doilea mijloc utilizat de poeţi pentru sensibilizarea Distinsului Receptor este cel desemnat prin sintagma teoretic-literară de epitet ornant; conceptul este ilustrat cu grăitoare exemple din poezia naţional-valahă şi universală, din Homer, Shakespeare (Macbeth – «Căci fiecare pune degetul ciuntit / Pe zbârcitele buze»), Alecsandri (Groza: «Galben ca făclia de galbenă ceară»), Andrei Mureşanu, D. Bolintineanu ş. a.

În al treilea rând, Maiorescu pune personificarea, «condiţiune neapărată a frumosului poetic»; şi de această dată exemplifică din Homer («săgeata zboară cu voluptate pentru a gusta carnea inimică»), Horaţiu, Sofocle, Shakespeare, Bolintineanu, Grigore Alexandrescu («Râul înapoi se trage, munţii vârful îşi clătesc»), Iancu Văcărescu ş. a.

În al patrulea rând, esteticianul recomandă „comparaţiunea, metafora, în general, tropul“, cu accentuarea faptului că exprimarea unei idei sub o formă sensibilă corespunzătoare nu se poate face decât în acest chip, folosind epitete, personificări, metafore, comparaţii, poetul salvându-şi astfel comunicarea de la limbajul banal de zi cu zi, limbaj comun tuturor.

După cum s-a mai relevat, condiţiunea materială a poeziei rezidă în utilizarea de către poet a celor mai plastice, a celor mai revelatorii / sinestezice figuri de stil, spre a produce în Distinsul Receptor catharsisul (supra).

În partea a doua a studiului din 1867, Condiţiunea ideală a poeziei, Titu Maiorescu atrage atenţia asupra unei vechi împărţiri a obiectelor gândirii umane: obiectele lumii interioare / sufleteşti şi obiectele lumii exterioare / fizice:

«astfel, toate obiectele gândirii, fie externe, fie interne, se pot privi împreună şi se pot apoi deosebi dintr-un alt punct de vedere: în obiecte ale raţiunii reci sau logice şi în obiecte ale simţimântului sau pasionale, deosebire întemeiată pe cunoscuta dezbinare între minte şi inimă» (MCrit, I, 34).

„Condiţiunea ideală a poeziei“ este aşadar exprimarea întotdeauna a sentimentelor profunde, a pasiunilor, purificând sufletul, înăltând spiritul uman:

«frumoasele arte şi poezia mai întâi sunt al inteligenţei repaos»; «în această stare a inteligenţei active se coboară arta ca o mângâiere binefăcătoare; ea prinde atenţia neliniştită şi agitată spre infinit şi înfăţişându-i o idee mărginită în forma sensibilă a frumosului, îi dă liniştea contemplativă şi un repaos intelectual» (ibid.).

Trei sunt maiorescienele calităţi ideale ale poeziei:

(1) dinamica trecerii de la o idee la alta şi «în genere o mişcare abundantă a gândirii»;

(2) dezvoltarea grabnică şi crescândă spre culminarea finală («strofa culminantă să ne facă impresia cea mai mare» – MCrit, I, 73);

(3) hiperbolizarea realului  

‒ şi asemănarea «între poezie şi pasiune este un fel de exagerare a gândirii; orice simţimânt produce o încordare extraordinară a înţelegerii momentane şi sub presiunea ei ideile lucrează asupra conştiinţei noastre cu acea energie caracteristică al cărui rezultat este mărirea obiectelor şi perceperea lor în proporţii şi sub colori neobişnuite»; «din aceea că poezia, ca şi pasiunea, măreşte obiectul şi se înalţă într-o sferă mai distinsă, rezultă ex contrario, că ea trebuie să se ferească de micşorare şi de înjosire; vorbind mai întâi de defectul micşorării, atingem o chestiune destul de importantă pentru poezia română actuală: chestiunea diminutivelor; formele de substantive şi adjective în ică, ţică, şică, oară etc. sunt astăzi viţiul contagios de care sufer mai toate poeziile române; câte scapă de înjosirea ideilor mor de boala diminutivelor» (MCrit, I, 60).

Titu Maiorescu amendează „linguşirile bizantine“ din textele poetaştrilor în care se întâlneşte „o abundenţă de diminutive“ de tipul: cruciuliţă, garofiţă, guriţă, Ioniţică, Mariţă, picioruşe, versuleţe etc.

(«Scumpa mea Mariţă, / Zâna mea din cer, / Ia dă-mi o guriţă / Asta-i tot ce cer / Ş-apoi Ioniţică...»; «De-ţi place, scumpă Lino, aceste versuleţe» etc. – ibid.), «terminaţiuni linse şi corupte», «forme de copii» etc.

Titu Maiorescu nu respinge tot „locul special al diminutivului“, aducând şi un exemplu de „bun diminutiv personificator“ din Goethe: «De sub pământ / Un ghiocel / Abia ieşise / Tinerel. / Veni o albină, / Gustă din el...» (ibid. / s. n.).

În finalul studiului «O  cercetare critică asupra poeziei române de la 1867», esteticianul certifică:

«...poezia cere, ca o condiţie materială a existenţei ei, imagini sensibile»; iar condiţia ei ideală rezidă în «simţiminte şi pasiuni» („trăiri la cea mai înaltă tensiune“ / „incandescenţă a firelor fiinţial-wolframice până la trecerea în starea fotonilor“); «din condiţiunea materială se explică determinarea cuvintelor, epitetele, personificările şi comparaţiunile juste şi nouă şi totdeodată regula negativă ca poezia să se ferească de noţiuni abstracte; din condiţia ideală se explică mişcarea reprezentărilor, mărirea obiectului şi dezvoltarera grabnică spre culminare»; «totdeodată regula negativă că poezia să se ferească de obiecte ale simplei reflecţiuni» (MCrit, I, 79 / s. n.).

Titu Maiorescu mai ridică şi problema deontologiei critic-literare, având „menirea“ să certifice „modelele bune“:

«O critică serioasă trebuie să arate modelele bune câte au mai rămas şi să le distingă de cele rele şi, curăţind astfel literatura de mulţimea erorilor, să prepare junei generaţiuni un câmp liber pentru îndreptare» (MCrit, I, 80).

Acest prim şi important studiu maiorescian de poetică mai dezvăluie şi antrenează totodată şi o funcţie „eminamente pragmatică“ a esteticii**.

 Bibliografia siglatăşi notele de sub asterisc :

  • HDplr  = Ion Hangiu, Dicţionar al presei literare româneşti (17901982), Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987.
  • MCrit-1908 = Titu Maiorescu, Critice, I ‒ III, Bucureşti, Ed. „Minerva“, 1908.
  • MCrit, I, II= Titu Maiorescu,Critice(ediţie îngrijită şi tabel cronologic de Domnica Filimon; introducere de Eugen Todoran), vol. I, II, Bucureşti, Editura Minerva, 1973.
  • MCrit-1966 = Titu Maiorescu, Critice, antologie şi prefaţă de Paul Georgescu, text stabilit de Domnica Stoicescu, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1966 (pagini A-5: 622).
  • PTConv-2527= Ion Pachia-Tatomirescu, «Convorbiri literare», în revista online, Confluenţe literare ‒ ISSN 2359-7593, directori-fondatori: Octavian Lupu / Bucureşti şi George Roca / Australia ‒, anul al VII-lea, ediţia nr. 2527, vineri, 1 Decembrie 2017 ‒ cf. http://confluente.org/ion_pachia_tatomirescu_1512118589.html.

* Variante ale întregului studiu, Titu Maiorescu şi deschiderile moderne ale culturii valahe dintre anii 1860 şi 1917, de Ion Pachia-Tatomirescu, pot fi aflate de Distinsul Receptor în revistele:

Rostirea Românească (Timişoara, ISSN 1224-0478, redactor-şef: Anghel Dumbrăveanu), anul XI, nr. 4-5-6 / 7-8-9 (aprilie-mai-iunie / iulie-august-septembrie), 2005 (partea I : în paginile 154 – 162), şi (partea a 2-a) în nr. 10-11-12 (octombrie-noiembrie-decembrie) / 2005;

Noi, Nu !(Cluj-Napoca, «revistă de atitudine şi cultură»), numărul din 24 decembrie 2008 ‒

cf. http://www.revistanoinu.com/arata/personalitati-simboluri/titu-maiorescu-si-deschiderile-moderniste-ale-culturii-literaturii-romane-dintre-1862-si-1917;

Confluenţe literare (ISSN 2359-7593, directori-fondatori: Octavian Lupu / Bucureşti şi George Roca / Australia), anul al VIII-lea, în şapte părţi, respectiv, în ediţiile 2584 ‒ 2590:

nr. 2584, 27 ianuarie 2018 ‒ cf. http://confluente.org/ion_pachia_tatomirescu_1517025646.html;

nr. 2585, din 28 ianuarie 2018 ‒ cf. http://confluente.org/ion_pachia_tatomirescu_1517107841.html;

nr. 2586, 29 ianuarie 2018 ‒ cf. http://confluente.org/ion_pachia_tatomirescu_1517199367.html;

nr. 2587, 30 ianuarie 2018 ‒ cf. http://confluente.org/ion_pachia_tatomirescu_1517284855.html;

nr. 2588, miercuri, 31 ianuarie 2018 ‒ cf. http://confluente.org/ion_pachia_tatomirescu_1517374380.html;

nr. 2589, 1 februarie 2018 ‒ cf. http://confluente.org/ion_pachia_tatomirescu_1517458532.html;

nr. 2590, vineri, 2 februarie 2018 ‒ cf. http://confluente.org/ion_pachia_tatomirescu_1517549242.html.

**După un veac şi jumătate, şi Titu Maiorescu fu plagiat chiar cu nesimţire grobiană... Nu ţineam neapărat să-ţi adresez această „lămuritoare epistolă deschis-privitoare“, Distinse Receptor

(da, mi-aş fi dorit eu să nu fie „privitoare“, ci „privighetoare“, cum cu subtilă „bineţe“ ne-ar fi murmurat gândul de la Piramida Extraplată de Tibissiara > Timişoara-Dacia, „d-aici“ / „d’acia“),

pe care ţi-o trimit în astă dimineaţă de 31 ianuarie, 2018, „scrisoare deschis-privitoare“ spre a fi aşternută chiar şi sub acest titlu ca de zadarnică „jalbă-n proţap“: După un veac şi jumătate, şi Titu Maiorescu fu plagiat chiar cu nesimţire grobiană, în anul 2017, de mondialu de la Făurei-Brăila“ ‒,

„corespondenţă deschis-privitor-lămuritoare“, desigur, la „îndreptăţitu-ţi chestionar furtunos“ încredinţat telefonic în convorbirea-ne de ieri-seară.

Poate, şi pentru că, din răpciune-2017

‒ de când un fost alumn de-al meu mi-a dăruit cartea Iubiri înrourate, «antologie de poezie românească» întocmită de o poetă cacofonică (zămislitoare, între nenumărate altele, de „stih cu suflu genialoid“  ca, de exemplu, «Iar zorii îi cad în genunchi ca ciorchinii» / p. 6), Liliana Liciu, Făurei, Editura Liric Graph (ISBN 978-606-8835-14-3), „Colecţia Grai românesc“, 2017 (pagini A-5: 244), unde, în întregul paginii a patra (v. infra), găseşti „corpul delict“, adică „textul furat“ de poetastrul-pseudo-editor (de la Liric Graph de Făurei),Trandafir Sîmpetru (născut la 19 aprilie 1962, în Jîrlău-Brăila), sau „documentul indiscutabil“, „dovada fraudei intelectuale“ din studiul «O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867», scris / publicat de marele critic / estetician, Titu Maiorescu, în revista Convorbiri literare, anul I, nr. 1 / 1 martie 1867 ‒

şi până în prezent (cum, de altfel, chiar de câteva decenii), văzând că Legea împotriva plagiatorilor

(de dinainte de 1989, lege care, mai mult ca sigur, n-a fost abrogată şi potrivit căreia plagiatorul primea închisoare între şase luni şi trei ani)

nu s-a aplicatavalanşei de plagiatori-doctoranzi / doctori-miniştri / premieri din România“ şi ajungând la concluzia că „hoţia a devenit politică de statdemocrat-junglier nu numai în Patria Noastră“

(vezi că am evitat să fac „rima nemerniciei: hoţia-România“, deoarece, elementar-de-logic, nimeni şi niciodată nu trebuie să confunde Poporul / Ţara cu pătura corupt-conducătoare / distrugătoare / profanatoare impusă de hienizatoarele partide politice interne / imperial-externe respectivei Naţiuni),

am renunţat ladatoria de a sesiza

(exceptând doar „Instituţia Anti-Plagiat / Anti-Plagiatori“ fondată de Alexandru Dobrescu, autorul celebrei lucrări, Corsarii minţii. Istoria ilustrată a plagiatului la români, I / Iaşi, Editura Emolis [ISBN 978-973-88381-1-6]), 2007),

ori de a adresa scrisori deschiseorganelor abilitate în acest sens („giratoriu“) al legii în discuţie

(Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului ‒ pentru că „Iubiri înrourate“ / Liric Graph ţine de „un proiect“ bine finanţat „sub egida unor ministere“ la care-s angajaţi „coordonatorii“ / „editorii“, în majoritatea lor, „neprofesionişti“ / „nespecialişti“ în realizarea unor astfel de proiecte / lucrări: Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Interne etc.; Uniunea Scriitorilor din România ‒ căci un plagiator ca Trandafir Sîmpetru, fie el şi «preşedintele Uniunii Mondiale a poeţilor din România», nu are ce căuta în Uniunea Scriitorilor  din România, deşi, după „informaţiile Inter-Net“, T. Sîmpetru ce «a publicat 18 volume de poezie şi un roman» este «administrator al unei firme de construcţii, dar şi membru al Uniunii Scriitorilor din România» ‒ cf. http://adevarul.ro/locale/braila/trandafir-sampetru-antreprenorul-scris-19-carti-1_50bd5bfe7c42d5a663cabf93/index.html ; etc.).

Da, Distinse Receptor, „mai în valea“ Revoluţiei Anticomuniste Valahe din Decembrie 1989, tot mai mulţi impostori şi plagiatori s-au ivit ‒ droaie, asemenea „ciupercilor după ploaie“ (scuză-mi involuntara rimă), impostori şi plagiatori ‒ unii chiar considerându-se „preşedinţi ai Uniunii Mondiale a Poeţilor din România“ („uniune“ despre care nu există informaţii şi care nu trebuie confundată nicidecum cu Uniunea Scriitorilor Europeni de Limbă Română de are sediul în Chişinău, str. Columna 99), preşedinţi impostori / plagiatori ca Trandafir Sîmpetru, „mondial-editorul“ de la Liric Graph, din urbea judeţean-băileană, Făurei, „patroni de edituri“ ce încă nu ştiu „regulile despărţirii în silabe“, ce nu se pricep nici măcar să pagineze o carte, ori pe care pagină să-i pună „caseta cu Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României“, patroni de „reviste provincial-de-centrale“ ş. a. / etc.

Aşadar, Distinse Receptor, în urmă cu „peste 150 de ani“, în studiul O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, Titu Maiorescu a scris„violet pe alb“

(în prima parte a studiului, Condiţiunea materială a poeziei, parte de unde Trandafir Sîmpetru a plagiat cu mârlănească nesimţire; frazele plagiate suntbolduite“ de noi; „nebolduite“ am lăsat frazele „sărite“ de Trandafir Sîmpetru pentru ca Distinsul Receptor să-şi dea seama şi mai bine, poate, şi de „pregătirea / capacitatea estetică a plagiatorului“):

«Poezia, ca toate artele, este chemată să exprime frumosul; în deosebire de știință, care se ocupă de adevăr. Cea dintâi și cea mai mare diferență între adevăr și frumos este că adevărul cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă. Este dar o condițiune elementară a fiecărei lucrări artistice de a avea un material în care sau prin care să-și realizeze obiectul. Astfel, sculptura își taie ideea în lemn sau în piatră, pictura și-o exprimă prin culori, muzica prin sonuri. Numai poezia (și aci vedem prima ei distingere de celelalte arte) nu află în lumea fizică un material gata pentru scopurile ei. Căci cuvintele auzite nu sunt material, ci numai organ de comunicare [...].

Unde este atunci materialul sensibil al poetului, fără de care nu poate exista arta ? Materialul poetului nu se află în lumea dinafară; el se cuprinde numai în conștiința noastră și se compune din imaginile reproduse ce ni le deșteaptă auzirea cuvintelor poetice.

Când cetim, d. e., la Bolintineanu: „Într-o sală-ntinsă, printre căpitani, / Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. / Astfel printre trestii tinere-nverzite / Un stejar întinde brațe veștejite. / Astfel după dealuri verzi și numai flori / Stă bătrânul munte albit de ninsori.“, partea materială din ceea ce este frumos în această poezie sunt imaginile provocate în fantezia noastră prin cuvintele poetului: „Mircea încărcat de ani, ca un stejar ce-și întinde brațe veștejite printre trestii, ca un munte albit de ninsori de pe dealuri verzi“ etc.

Prima condițiune dar, o condițiune materială sau mecanică, pentru ca să existe o poezie în genere, fie epică, fie lirică, fie dramatică, este: ca să se deștepte prin cuvintele ei imagini sensibile în fantezia auditoriului, și tocmai prin aceasta poezia se deosebește de proză ca un gen aparte, cu propria sa rațiune de a fi. Cuvântul prozaic este chemat a-mi da noțiuni, însă aceste noțiuni sunt abstracte, logice, desmaterializate, și pot constitui astfel un adevăr și o știință, dar niciodată o artă și o operă frumoasă. Frumosul nu este o idee teoretică, ci o idee învăluită și încorporată în formă sensibilă, și de aceea cuvântul poetic trebuie să-mi reproducă această formă [...]. Prin urmare, un șir de cuvinte care nu cuprind alta decât noțiuni reci, abstracte, fără imaginațiune sensibilă, fie ele oricât de bine rimate și împărțite în silabe ritmice și în strofe, totuși nu sunt și nu pot fi poezie, ci rămân proză, o proză rimată»

(MCrit, I, 9 sqq. ; cf. https://ro.wikisource.org/wiki/O_cercetare_critic%C4%83_asupra_poeziei_rom%C3%A2ne).

Şi, Distinse Receptor, în urmă cu cu vreo cinci luni, în anul 2017, un „mondial“ din urbea Făurei a judeţului Brăila, de vreme ce se împăunează şi cu titlul de «preşedinte al Uniunii Mondiale a poeţilor din România», mai mult ca sigur, spre „a se releva mai mare“ chiar decât preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, distins maiorescolog, aşadar, un „mondial“ din urbea Făurei-Brăila, ignobilul poetastru, Trandafir Sîmpetru, autorul textului În loc de prefaţă (vide supra, pagina scanată „din locul fotografiei“) şi totodată „editorul de la Liric Graph“ al antologiei Iubiri înrourate (Făurei, Liric Graph, 2017, p. 4), „antologie coordonată“ de poetesa „fără studii de specialitate“, Liliana Liciu, aşadar, Trandafir Sîmpetru fraudează / plagiază „negru pe alb“ (în întregul text redat mai jos „cu cea mai mare fidelitate“, frazele plagiate suntbolduite“ de noi; „nebolduite“ sunt „substituitor-prefaţatoarele“ fraze „estetic-genialoide“ şi „trandafirat-mistreţesc-sâmpetrene“):

«În loc de prefaţă // Poezia, ca toate artele, este chemată să exprime frumosul, spre / deosebire de ştiinţă, care se ocupă de adevăr. / Cea dintâi şi cea mai mare diferenţă între adevăr şi frumos este / că adevărul cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde idei / manifestate în materie sensibilă. / Poeziile din prezenta antologie „Iubiri înrourate“, ne sunt / prezentate de către dragii noştri colaboratori, ca partea materială / din ceea ce este frumos în această lucrare, sunt imagini / provocate în fantezia noastră prin cuvintele poeţilor enumeraţi / aici. Prima condiţie dar, o condiţie materială sau mecanică, / pentru ca să existe o poezie în genere, fie epică, fie lirică, fie / dramatică, este: ca să deştepte prin cuvintele ei imagini sensibile / în fantezia cititorului, şi tocmai prin aceasta poezia se / deosebeşte de proză ca un gen aparte, cu propria sa raţiune de a / fi. Frumosul nu este o idee teoretică, ci o idee învăluită şi / încorporată în formă sensibilă, şi de aceea cuvântul poetic / trebuie să ne producă această formă perfectă a sufletului / nostru interior !. / IUBIRI ÎNROURATE este o antologie care merită să fie citită / de către publicul iubitor de poezie şi care merită să stea la loc de / cinste. // Trandafir Sîmpetru / Preşedintele Uniunii Mondiale a poeţilor din România» (După cum s-a mai spus, textul În loc de prefaţă, de Trandafir Sîmpetru, este reprodus din Iubiri înrourate ‒ «antologie de poezie românească» întocmită de Liliana Liciu, Făurei, Editura Liric Graph [ISBN 978-606-8835-14-3], „Colecţia Grai românesc“, 2017, p. 4).

  

 
Dorel SCHOR: SCHIŢE UMORISTICE (117) - UN AMERICAN LA ROMA PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Saturday, 10 February 2018 11:14

 

Ultima oară când am fost la Roma, am locuit în plin centru, pe o stradă agitată, nu departe de monumentele istorice pe care le întâlneşti acolo la fiecare doi, trei paşi. Era cam pe la sfârşitul toamnei, numărul turiştilor era în continuă scădere şi, de aceea, consideram eu naiv, toată escapadă trebuia să revină mai ieftin.

Am găsit o cameră destul de curăţica la o pensiune condusă cu temperament şi energie de o cucoană cu părul pus permanent pe bigudiuri, ceea ce ar fi putut fi o performanţă, dacă nu m-aş fi prins, după vreo două zile, că e o modalitate inteligenta de disimulare a perucii. Proprietăreasa inclusese în preţul pensiunii şi micul dejun dar, deşi nu sunt pretenţios din cale afară, am hotărât după o singură probă, să încerc o altă variantă de hrănire.

Varianta se afla chiar peste drum, sub forma unei băcanii de cartier, acel gen inteligent şi simpatic de magazin alimentar unde poţi achiziţiona în cinci minute tot ce doreşti, adică o franzelă, ceva mezel, brânză, unt, coca-cola, nişte napolitane, mă rog, fără prea multă bătaie de cap. Singura dificultate era de a ajunge de pe trotoarul pensiunii, care era în stânga străzii, pe trotoarul băcăniei, care era pe malul ei drept. Semaforul din colţul străzii nu-mi putea fi de nici un folos, decât doar dacă aş fi intenţionat, ferească sfântul, să mă sinucid, pentru că şoferii italieni nu au nici un respect pentru culorile convenţionale.

Am ieşit din această dilemă cu ajutorul unui trecător amabil, desigur om cu experienţă, care m-a învăţat să iau un autobuz, să călătoresc până la capăt şi să revin, staţia de vizavi fiind nu departe de locul unde intenţionam eu să ajung. Metodă s-a dovedit perfectă, răpindu-mi nu mai mult de douăzeci de minute pe zi, dus-întors.

Proprietarul micului magazin era om la toate, adică el te îndruma, porţiona, ambala, te servea, făcea socoteală pe un petec de hârtie şi încasa plata. Totul cu un zâmbet amabil, intim, larg şi permanent şi cu un potop de vorbe care mă intimida. Pe mine, chiar de la a doua vizită mă consideră turist american, probabil datorită faptului că îi plăteam în bancnote de o sută de dolari şi nu mă tocmeam de loc cu dânsul. Ceea ce nu mă împiedică să verific socoteala încă din momentul când urcăm în autobuz cu intenţia să revin vizavi. Am înţeles dintr-o singură privire de nespecialist că respectivul mă furase la adunare, fără ruşine. Nu numai că făcuse erori grosolane, bineînţeles în avantajul lui, dar şi când îmi dăduse restul de la sută de dolari, în euro, rotunjise suma în folosul lui şi încă la o paritate care nu ţinea seama de situaţia internaţională.Nu-i nimic, mi-am zis, să-i fie de bine, doar n-am să-mi sacrific concediul pentru atâta lucru, n-are decât să-i iasă pe nas!

În ziua următoare însă, am sesizat încă un aspect: nu numai că neruşinatul mă fură la socoteală, dar umfla şi preţurile en detail pe care le nota. Una spunea şi altă scria... Încât, chiar dacă ar fi calculat corect totalul, deja plăteam banditului mai mult pentru fiecare articol în parte. Am zâmbit în sinea mea şi l-am lăsat să se bucure, să se creadă deştept şi pe mine să mă ia drept un yankeu cu cap pătrat. Evident, când mi-a schimbat sută, m-a potcovit şi acolo cu câţiva cenţi... Dar ce contează câţiva cenţi la un american bogat, lua-l-ar naiba de potlogar...

După cum e şi normal, fiind avizat, în zilele următoare am fost foarte atent la modul cum mafiotul cântăreşte. Intuiţia mea s-a dovedit perfectă, pentru că mizerabilul fură fără ruşine, apăsând cu degetul gros pe talger, în partea unde punea marfă. Nu am vrut însă să-mi stric cheful. M-am bucurat de bucuria lui şi am înghiţit şi găluşca asta! I-am dat suta de dolari, mi-am încasat restul foarte calm şi l-am lăsat să-şi facă încă o dată mendrele... După care, că orice american la Roma, am plecat voios să vizitez Vaticanul.

Ei bine, probabil că nesimţirea acestor tâlhari nu are limite. Dacă a văzut că nu-i spun nimic şi plătesc cu generozitate de capitalist prosper, ce credeţi că a mai inventat individul? Profitând de neatenţia mea, în ziua următoare, mi-a schimbat articolele alese cu altele mai ieftine. Ajuns la pensiune, am găsit în loc de unt margarina, chiflele pe care eu le alesesem calde erau vechi, iar salamul avea un miros de săptămâna trecută...

Asta era prea de tot! Vorba aia: şi la calitate, şi la cantitate şi cu banii luaţi?! M-am decis să nu mai cumpăr la el nici măcar un chibrit... Mai ales că venise vremea să-mi schimb domiciliul. Oricum, văzusem Roma mai mult sau mai puţin şi-i plasasem băcanului cu destul succes toate bancnotele de o sută. Chiar dacă ar fi fost tâmpit din naştere, era momentul să se prindă că dolarii nu erau chiar sută la sută, cum să spun, originali...! Aşa că i-am salutat pe el şi pe gazda cu bigudiuri cu tot respectul:

- A rividerci, pungaşilor! Totul are o limită!!

----------------------

 
Valeriu Dulgheru: BLESTEMUL CARE URMĂREȘTE DREAPTA ÎN BASARABIA PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 19 February 2018 13:25

 

Neamul tracilor este cel mai numeros, după cel al inzilor (cei care locuiau la Indus). Dacă ar avea un singur cârmuitor sau dacă tracii s-ar înțelege între ei, el ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decât toate neamurile, după socotința mea. Dar acest lucru este cu neputință și niciodată nu se va înfăptui. De aceea sunt aceștia slabi.

(Herodot, „părintele istoriei”, apr. 2500 de ani în urmă)

           Este ca un blestem care ne urmărește de peste 2000 de ani. Pe parcursul multimilionarei istorii stră-strămoșii noștri au avut de pătimit din cauza că nu au fost uniți (poate cu excepția perioadelor lui Burebista și Decebal când, uniți fiind, i-au impus pe puternicii lumii (romani-n.n.) să-i respecte). Și astăzi se aud aceleași constatări: Unioniștii nu se pot uni între ei, cum pot să facă unirea cu România. Și asta e bine” spunea deunăzi la un post de televiziune kremlinezul socialist Gh. Novac. Are dreptate talimbul. Dacă nu faci unirea între unioniști despre care unire cu Țara poate fi vorba. Desigur, pentru cozile de topor o astfel de stare e bine, e chiar foarte bine. Nestingheriți de nimeni pot face orice. Dar oare bravii noștri lideri de partide de dreapta nu înțeleg acest lucru: dezuniți sunt foarte bine pentru kremlinezii socialiști, devin subiectul glumelor lor de prost gust. Să fi pierdut ei completamente elementarul simț al realității, al elementarei demnități (niște derbedei analfabeți dar obraznici își șterg picioarele de ei la diverse emisiuni televizate), capacitatea de a valorifica cele peste 30% din potențialul unionist acordat cu atâta generozitate de electorat. Fiind numeric majoritari în Basarabia cu circa 82%, dintre care peste 30% de unioniști, românii moldoveni de parcă nici n-ar exista. Kremlinezul Dodon îi numește minoritate etnică. Puținii alogeni susținuți de o masă de cozi de topor și rătăciți, conduc în continuare turma. Dreapta unionistă organizată în partide practic nu există. Timp de peste 25 de ani acest segment a fost permanent bântuit de diverse războaie fratricide: de la frontul popular îngropat de trădătorul Iu. Roșca care se lupta împotriva tuturor cu gândire românească, până la Partidul Liberal de astăzi care se luptă și el cu toți „trădătorii liberali” de pe dreapta. Nu mai ajung forțe să se lupte contra dușmanilor adevărați.

Un barometru al existenței și activității unui partid este cum și cât se vorbește, se scrie despre el. Despre PSRM, așa numitul partid de opoziție, și liderul lui neformal Dodon se vorbește mult. Într-un fel î-i invidiez pentru organizarea bună care lipsește partidelor de dreapta. Despre PCRM acuma aproape că nu se vorbește. Deci, acest partid practic nu mai există, locul lui pe stânga ocupându-l PSRM. Pe segmentul de centru la începuturi se plasa PSDM cu Oazu Nantoi în frunte, despre care acuma nu se mai aude nimic. Deci, de facto nu există. Locul lui l-a ocupat PD, partidul puterii, despre care se vorbește și se scrie mult, fapt ce demonstrează, de asemenea, că există cu toate coțcăriile pe care le-a comis pentru a ajunge unic partid de guvernământ. Despre PLDM, cel mai puternic altă dată, după PCRM, partid din ultimii 20 de ani, astăzi practic nu se mai vorbește nimic. Însă pe acest segment au apărut formațiunile PAS și PDA despre care se scrie și se vorbește mult. Chiar dacă este unul tânăr partidul PAS are un lider integru, destul de dinamic (a se vedea ultimele vizite la Bruxel și în SUA) și credibil (cele peste 48%, oficiale dar în realitate mai multe vorbesc despre aceasta).

Despre partidele de dreapta aproape că nu se vorbește nimic, foarte puțin participă la diferite emisiuni televizate, dar acest an este unul electoral. Partidele, care prin definiție ar trebui să fie active toți patru ani între ciclurile de alegeri, sunt pasive. Asta nu înseamnă că pe segmentul de dreapta e liniște și toți tac. Pe anumite segmente se înregistrează o activitate unionistă deosebit de intensă. Presa, în special a kremlinezului Dodon, explodează de fiecare dată când ex-președintele României Traian Băsescu împreună cu Partidul Unității Naționale (PUN) se întâlnește cu adepții unionismului, potențiali alegători, în diferite centre ale Basarabiei (ultima, care s-a bucurat de un răsunet extrem de mare, a fost cea de la Nisporeni, ce vorbește despre faptul că curentul unionist este în așteptare). O altă explozie neașteptată a unionismului în Basarabia este și seria Declarațiilor de Unire cu România semnate de autoritățile locale (până în prezent sunt 34 de localități, inclusiv primăria or. Cimișlia, dar la sigur vor fi mai multe). Bravii noștri frați și surori, care sunt talpa Țării, n-au mai așteptat inițiative de la Centru (de fapt acest Centru actualmente nu există), și fac singuri Unirea. O fac așa cum pot, dar i-au pus pe jar pe cozile de topor. Ei le-au întins o mână de ajutor partidelor de dreapta pentru a se uni, iar liderii lor tac.

Kremlinezul Dodon a declarat un adevărat război autorităților locale care au semnat Declarații de Unire cu România. Într-un stil kgb-ist (a avut de la cine învăța!) Dodon îi intimidează, îi persecută, activând cozile de topor, de care niciodată nu am dus lipsă în Basarabia, pe care le-a pus să semneze așa numitele declarații antiunire. Seară de seară demonstrează la televiziunile lui (NTV, Accent ș.a., cu intrarea în vigoare a Legii de securizare a spațiului informațional a rămas fără sprijinul unei duzini de posturi rusești) harta Republicii „înroșită” de stegulețele roșii puse în localitățile unde precum că au fost semnate aceste declarații. Înțeleg și ei prea bine ce valoare au aceste declarații antiunire organizate de valeții lui Dodon, de aceea se tem de unire ca dracu de tămâie și sunt atât de puși împotriva unioniștilor. „Unirea înseamnă război civil (este o declarație extrem de periculoasă enunțată de așa numitul „președinte al întregului popor”). Noi stataliștii spunem „Ne projdet (Nu va merge). Va fi exact ca și războiul de pe Nistru” a declarat belicos deunăzi kremlinezul Dodon. Moș Ion trebuie să știe că e un fals cras ca și toată această făcătură de socialism (cu socialiști milionari!) și statalism (cu trădători de neam). Tocmai acum 25 de ani în urmă acești „mari stataliști de astăzi” erau de cealaltă parte a baricadei și luptau împreună cu Rușii împotriva statalității Republicii Moldova. Să fi fost mai înainte născuți sunt sigur că kremlinezul Dodon împreună cu valeții săi Ivan Ceban, Novak, Batrîncea, Țîrdea ar fi participat cu arma’n mână alături de prietenul său Rogozin (pe care acum î-l apără cu atâta zel!) în războiul de pe Nistru de partea rușilor împotriva Republicii Moldova. Drept dovadă este tembelismul de care dă dovadă acest pui de cuc cocoțat accidental (din prostia noastră – n.n.) în fruntea acestui stat împotriva căruia lucrează: se închină până la pământ în fața celuia care a dus un război împotriva statalității tânărului stat apărut pe harta lumii; depune flori la monumentul cazacilor și strânsurii de lepădături aduse de pe întreg teritoriul Rusiei la Nistru să distrugă gospodăriile oamenilor pașnici, să-i omoare, să violeze tinerele noastre doar pentru faptul că hotărâseră să trăiască de capul lor, fără stăpânul de la Kremlin. Să fi știut pe mâinile cui va nimeri acest stat, pe care l-au apărat cu sângele lor, bravii noștri apărători, nu și-ar fi jertfit viețile. Acum cântă altfel falșii stataliști dar vocea le e falsă. Tot mai mulți înțeleg că acest stat artificial a eșuat, că unica soluție de revenire la normal (un trai decent, siguranță în ziua de mâine în această zonă gri geopolitică extrem de incertă) este unirea cu Țara, iar Dodonii, Șapovalovii, antistataliștii de ieri, au devenit „mari apărători ai Moldovei”. Curat murdar în stil basarabean.

Și bășcănița brează I. Vlah declara deunăzi înainte de „marele hural” al găgăuzilor de la Tomai planificat pentru 24.02.2018 (la care găgăuzii vor lua decizia de a face front comun cu Dodon împotriva unionismului!) în același stil (de parcă ar fi trase la indigo la ambasada Rusiei!): „Ca și acum 25 de ani noi vom fi pentru o Moldovă suverană și independentă”. Încă un fals (se comportă de parcă noi, băștinașii, am fi niște aborigeni cu mintea scurtă). 25 de ani în urmă Găgăuzia cu Transnistria optau (inclusiv prin referendum și acțiuni) că doresc să revină în urss-ul care deja dăduse ortul popii, luptau împotriva statalității Republicii Moldova.

Dați-mi vreo 1,5 luni și vedeți ce voi face” a declarat recent Dodon. Dar noi știm și fără aceste 1,5 luni ce poți face, am văzut în acest an de președinție dodonistă: vei organiza o lovitură de stat; vei chema armata rusă care „să nu admită vărsări de sânge” (scenariu cunoscut: în decembrie 1989 armata sovietică era concentrată la toate granițele cu România (Ungaria, Bulgaria, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească) și aștepta să intre în România pentru a stopa „vărsările de sânge” în potențialele conflicte pe care tot ei le organizau (în special, între securitate și armată, armată și civili)). În stilul mentorilor săi Dodon își ține armata mereu pe baricade în stare de luptă, iar cei de pe dreapta stau liniștiți în foișoarele lor virtuale. Dodon a format o garda tânără din valeți bătăioși (Ivan Ceban, Novak, Țîrdea, Batrâncea, pe timpuri în pcrm erau Muntean, Petrenko ș.a.) care sunt trimiși de șef la toate televiziunile. Este un mod de a câștiga timp suplimentar în eter pentru a-și promova ideile trăsnite (o bună oportunitate pe care n-o folosesc cei de pe dreapta!), îngrădind însă accesul reprezentanților altor formațiuni politice și ai societății civile la televiziunile lor. La întrebarea unui reprezentant al partidului PAS de ce nu sunt admiși la posturile lui Dodon (NTV, Accent TV) socialistul Novac a răspuns „Dar ce să caute ei la aceste televiziuni”. Obraznic, nu-i așa.

Spuneam ceva timp în urmă că numărătoarea inversă a început: până la alegerile parlamentare din noiembrie au mai rămas vreo 270 de zile. Liderii de dreapta consideră că e mult de aceea își permit acest comportament iresponsabil. Însă orice om cu mintea trează înțelege că e foarte puțin, în special, în condițiile unui adevărat război declarat de kremlinezul Dodon unionismului. Să vedem ce avem totuși pe dreapta la ziua de azi? Există de iure cel mai important altă dată partid de dreapta Partidul Liberal în frunte cu M. Ghimpu, Partidul Național Liberal (V. Pavlicenco), Partidul Reformator Liberal (I. Hadârcă) și a apărut acum Partidul Unității Naționale din fuzionarea partidului „Dreapta” a dnei A. Guțu și grupul lui A. Șalaru, președinte de onoare al căruia este ex președintele Traian Băsescu. Ce va face și cum se va pregăti liderul PL de alegeri a devenit cunoscut din mai multe declarații anterioare. A devenit însă foarte clar după declarațiile iresponsabile făcute de liderul M. Ghimpu la TV7 în emisiunea cu N. Morari și A. Popov, și ale lui D. Chirtoacă după părăsirea PL-ului de către organizația locală Băcioi. La întrebarea moderatoarei N. Morari cum o să procedeze în următoarele alegeri M. Ghimpu a răspuns: „Tot o să fie bine când va fi Unire. O să dăm jos acest binom (Dodon+Plahotniuc – n.n. Cum domnule Ghimpu?)”. A. Popov „Este posibil ca unioniștii să meargă în bloc?”. M. Ghimpu: „Plahotniuc are interesul ca unioniștii să se unească într-un bloc și să cadă în bloc (argumentând că blocul din 2 partide trebuie să ia 9%, din 3 partide – 12% ș.a.m.d., dar cine vă încurcă să vă altoiți pe tulpina unui singur partid. De menționat că înainte de alegerile parlamentare din a. 2001 dreapta, aflându-se în aceeași situație ca și acum, s-a propus ca PNȚCD (V. Muravscu), PL (M. Rusu) să fuzioneze cu PSL al lui O. Serebrian care însă a eșuat, astfel comuniștilor fiindu-le puse pe tavă vreo 20 de mandate. Acum riscăm să-i punem pe tavă kremlinezului Dodon mai multe mandate)… Nu mai vreau să mă unesc cu cineva ca să fiu iarăși trădat. Cu cine să te unește dacă ei au trădat.” (este clar că dorește să meargă de unul singur fără nicio șansă de a trece barajul de 6%, acest lucru trebuie să-l înțeleagă membrii de partid, organizațiile teritoriale). A. Popov: „Considerați că în alegerile parlamentare ve-ți lua de trei ori mai mult decât în prezidențiale? (unde a luat apr. 2%!)”. Întrebarea a rămas fără răspuns. A. Popov: „Mai sunt partide unioniste, de ex. PUN”. M. Ghimpu:„PUN-ul nu. Ei sunt unioniști sub Plahotniuc. Ați auzit vreodată ca ei să-l critice pe Plahotniuc?”. A. Popov: „De ce nu-i cedați postul de președinte al partidului lui D. Chirtoacă”. M. Ghimpu: „Dacă nu era primar ar fi fost președinte de partid. Două sunt prea grele”. Ei bine, acum nu mai este primar. „Trebuie sa ne concentrăm la alegerile parlamentare și să dăm jos guvernarea” a declarat în final M. Ghimpu. Foarte frumos dar cum, cu cine? De unul singur? „Inițiativa cu Unirea cu România (se referea la semnarea Declarațiilor de Unire!) de la noi a plecat” a trântit-o liderul PL. Fals! Primarul din Parcova, primul care a semnat Declarația de Unire, este din PLDM. Al doilea primar semnatar de la Feștelița – este de la PD. Printre cei 34 de semnatari la moment dacă se strâng vre-o 10 liberali. În loc să vină la fiecare emisiune cu cele două sticle de vin „Unirea 2018” mai bine ar veni cu declarațiile de unire a tuturor primarilor liberali (după spusele lui M. Ghimpu sunt vreo 50). La întrebarea N. Morari „Câți primari PL au mai rămas în partid? M. Ghimpu a răspuns: „50 primari PL. Aproape toți. Partidul este. Toate structurile există. Partidul e o bombonică”, ca doar peste câteva zile să apară declarația organizației locale Băcioi de părăsire a PL-ului și aderare la PUN. La reacția bolnăvicioasă a liderului PL M. Ghimpu mă așteptam însă am fost șocat de aceeași reacție a lui D. Chirtoacă, care i-a învinuit de plahotniucism (acum e la modă!), iar pe T. Băsescu (de la care a avut atâta sprijin) – de miopie. De menționat că comuna Băcioi a fost a 21 autoritate locală semnatară a Declarației de Unire (măcar pentru aceasta nu meritau o astfel de atitudine din partea foștilor lor șefi!). De ce dl D. Chirtoacă și-a permis astfel de declarații? Orice om cu mintea limpede vede că PL se îndreaptă cu viteză în groapă. Acest proces este amplificat de conducerea iresponsabilă a Partidului pe parcursul ultimilor cinci ani. Cu regret, cu mare regret D. Chirtoacă, în care mai aveam o oarecare speranță, nu a putut să se ridice la înălțimea unui lider unionist, rămânând în continuare doar nepotul președintelui M. Ghimpu. Este o mare pierdere pentru dreapta. PL având mai multe primării (la alegerile din 2015 a obținut 50 de primării) ar fi putut contribui la fortificarea blocului de dreapta. Acum nu este altă variantă decât ca primăriile liberale să adere la PUN. Ar fi o mare greșeală a primăriilor dacă vor adera la alte partide - PD, PNL, PPEM.

Și atunci ce-i de făcut? Mai exista o speranță după reuniunea de la București din 20 august 2017, unde toate organizațiile de tineret („Tinerii Moldovei”, „ODIP” ș.m.a.), Acțiunea 2012, Sfatul Țării 2 – în total peste 130 de organizații civice, întreaga diasporă, au semnat o declarație prin care le-au cerut liderilor partidelor de dreapta să se așeze la masa de tratative și să constituie Alianța „Centenarul” în viitoarele alegeri. Au organizat prima masă rotundă la care, din cauza blestematei rânze moldovenești, nu s-a hotărât nimic, fiind planificată însă următoarea masă rotundă la Chișinău în septembrie. Au trecut de atunci șase luni de zile iar carul stă pe loc. Luând în considerație ultimele declarații ale lui M. Ghimpu (PL), dar și ale dnei V. Pavlicenco (PNL), este clar că în acest timp foarte scurt cât a mai rămas până la alegeri nu se va reuși de a mai construi ceva nou. Participarea separată a PL, PNL, PLR este sortită eșecului. Nu au nicio șansă de a trece barajul de 6%. Dacă vor face acest lucru asta va fi catalogată de către segmentul unionist, de către bravii semnatari ai Declarațiilor de Unire cu România, drept trădare a unionismului. Este absolut clar că în situația actuală PUN (ar putea, într-adevăr, deveni al unității naționale!) în frunte cu Tr. Băsescu este unica formațiune capabilă să coaguleze așchiile unioniste de pe dreapta. Aceasta ar fi cea mai bună și realizabilă soluție a partidei unioniste pentru participare pe liste de partid. Chiar dacă partidele PSRM și PDM se află într-o situație mult mai favorabilă grație potențialului administrativ masiv, dar și cadrului legislativ pe care și l-au creat (în primul rând votul mixt!) există reale șanse de a obține un scor bun prin înaintarea candidaților unici pe circumscripțiile uninominale. Să ne amintim că în alegerile din 1989 în sovietul suprem al urss și cele din 1990 în sovietul suprem al rssm Partidul Comunist a avut un potențial administrativ enorm însă a pierdut. Dacă prin consens se va ajunge la înaintarea a câte un singur candidat din partea dreptei în cele 51 de circumscripții uninominale sunt șanse reale de a le câștiga. Aici îmi permit să visez puțin: pe 25 martie la Marea Adunare Națională vor fi date citirii Declarațiile de Unire cu România din cel puțin jumătate din cele 914 comune și 60 de orașe și centre raionale. De asemenea, va fi dată citirii lista candidaților unioniști în toate cele 51 de circumscripții. În momentul când pe circumscripție se vor bate doi unioniști va câștiga al treilea socialist sau democrat.

Dacă va fi ratată și această șansă foarte favorabilă Unirii atunci va trebui să ne pregătim bagajele pentru reluarea turismului siberian. Să fie foarte clar că Dodon cu Putin în spate nu vor rata șansa de a prelua întreaga putere și a reorienta această corabie naufragiată pre nume Basarabia spre estul sălbatic. Proiectul lui Putin „Novorosia” va intra în faza de realizare îndată după alegerile din toamnă. Despre aceasta vorbește și kremlinezul ucrainean de la Donețk Zaharcenko care a declarat foarte clar (dar pin gura lui vorbește Kremlinul!) că Basarabia trebuie să devină parte a Novorosiei. Și am vrut să adaug. Știți, strămoșii noștri ne-au trasat o harta. Au fost listate Harkov, Tavrida. Ne vom extinde puțin. Probabil că vom avea nevoie și de Basarabia….“ – a spus Zaharcenko la un miting organizat în Donețk. Atunci vom fi duși ca oile în gulagul siberian, care deja este pregătit pentru primirea locatarilor. Ce o fi făcut oare kremlinezul Dodon în vizita lui din Altai?

Să ne ajute Dumnezeu să evităm repetarea iadului siberian!

 
george FILIP: DANS STRANIU… PDF Print E-mail
User Rating: / 2
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 19 February 2018 12:52

 

“Cenaclul George FILIP” oferă mărţişoare


Pentru Isabella Bernardo şi
Sylvio Suga


eu nu sunt sculptor - Isabella,
să te cioplesc în miez de stânci
sunt doar poet, cu fără ţară,
ce-ţi sorb privirile adânci…

 

eu am venit din stepa vieţii,
pe jos - un straniu trecător
ce în morgana vieţii tale
aş vrea să mă adăp cu dor.

 

azvârle-mi nişte visuri blonde,
să-mi fac din ele cnut de foc
şi singur - să îmi biciui trupul
prea-blestemat de nenoroc.

 

la eşafodul…ca-n Golgota, 
s-aduci un znop de trandafiri
şi să-l deplângi, fecioaro-Doamnă,
pe cel din urmă dintre miri.

 

s-arunci o cofă cu licoare
peste buşteanu-nsângerat 
şi să-l visezi…măcar o dată,
pe cel ce-n ceruri a plecat.

 

iar de-l vei întâlni pe gâde,
să-i dai o glajă cu rachii,
că a fost foarte blând - fecioaro,
când m-a hulit dintre cei vii.

 

apoi să-ţi pui broboadă albă,
ca la un tăinuit festin
şi să dansezi - zeiţă blondă
ca la o nuntă-n cer…AMIN!

 
Salonul Editorial "Ion Heliade Radulescu" - George Coanda, Alex Valcu si Stefan Doru Dancus PDF Print E-mail
User Rating: / 4
PoorBest 
Written by Cristi Iordache   
Monday, 11 October 2010 09:35

 

Editia a IX-a - Targoviste - 8-10 octombrie

 
« StartPrev12345678910NextEnd »

Page 6 of 3331

Poemul din metrou