Home
Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Mircea Dorin ISTRATE: Poeme PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Tuesday, 19 September 2017 10:22

 

VÂNZĂTORI  DE  NEAM  ȘI  ȚARĂ

Vă-ntrebați ce va fi mâine, cu ce astăzi încă-mi știți,

Voi mai răi ca păcătoșii ce vă credeți a fi sfinți?

Văicăriților ce-ntr-una doar sudalme proferați

La mai tot ce-n jurul vostru de atingeți, profanați. 

    

După chipul vostru fi-va lumea care va să vină,

Și cum astăzi se arată, afundată în mocirlă

Ea s-o-ntinde, ca  și râia peste tot și peste toate

Că nu-i mod să-i pui zăbală, la prostie, neagră noapte.

 

Chipul vostru în oglindă nu-l vedeți cum vă arată

De căt ură-aveți în suflet și prostie adunată?

Hâdă e oglinda voastră? ori a vostru ochi întors

Vede-n mincinoasa sticlă, doar un mândru Făt-Frumos?

 

Voi gunoiu țării mele ce ne dați mai nou povețe,

Vânători de interese, trădători cu două fețe,

Vânzători de neam și țară, sus în jilțuri priponiți,

Voi schimbați destinul nostru după vrerea ce-o simțiți?

 

Noi suntem a voastră vină că vă ținem colo, sus,

Că v-alegem, rând vă vină, tot mințindu-ne în spus,

Noi tot credem, ca tâmpiții, că vezi Doamne,  fără voi

Țara mâine praf se face, înecată în nevoi.

 

Ne-om trezi poate odată, pănă nu va fi târziu

Să schimbăm această lume cu gust acru și sălciu,

Pân-atunci, această țară e la mâna orișicui,

Mi se târguie și vinde, cum vrea , mușchii dumnealui.

 

PICURĂ-MI  PE  SUFLET

 

Picură-mi pe suflet toamno, din a ta minunăție  

Bobi de smirnă parfumată în căuș de nostalgie,

Unde sufletu-mi se zbate de o vreme întristat

Că cea vară de jăratic a plecat și ma lăsat.

 

Tu, cu-aromele-ți de miere fă cumva de-ademenește

Sufletu-mi și-a mea simțire, că apoi împărătește

Te-oi plăti, de bună samă, de va fi să mă-nvioi

Și să ții pe-aicea vremea, fără vânturi, fără ploi.

 

Lasă-mi ziua numa-n soare să ne mângăie frățește,

Umple cu dulceață via când ce-a frunză ruginește,

Parfumează pruna, mărul și cea galbenă gutuie

Cu mirosuri lenevoase de căpșună și tămâie.

 

Iar pe mine, du-mă încă într-o altă veche toamnă

Să-mi pun vremea ta de miere pe a sufletului rană,

Că trecute-mi sunt de-acuma clipa marilor iubiri,

Ce ferite de uitare, stau cuminți, în amintiri.

 

Tu, stârnește-mi dară taina dintr-o țandără de gând

Să-mi aduc de-acum aminte, cu-al meu suflet lăcrimând,

Cum  a fost atunci, odată, clipa de dumnezeire

Când, c-o tânără codană fost-am boabă de iubire.

 

Și-apoi lasă-mă cu gându-mi să trăiesc trecuta clipă,

Taină dulce, urcătoare, pe a visului aripă,

Ce ne-a pus atunci în raiul îndulcitului lumesc,

Și cu sufletele încă, umblătoare prin ceresc.

 

Tu, să-ți vezi de ale tale și de roada-ți îndulcită,

Că de-i face toate astea, tu, de mine îndrăgită

Fi-vei toamno de acuma cât mai am pe lume ani,

Și-o să-ți fac o poezie, că sărac îmi sunt de bani.

 

 
Stelian Gomboş: Din seria: “Memoria în dezbatere…” PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Friday, 22 September 2017 10:06

 

 

 

 

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul şi viziunea sa cu privire la relaţia Stat – Biserică precum şi folosul, participarea sau impactul creştinilor  ortodocşi români în Uniunea Europeană de astăzi…

Introducere – câteva date istorice şi referinţe biografice

 

Cu ajutorul lui Dumnezeu ne bucurăm, în aceste vremuri, frământate, amestecate şi vitrege, sufletele de pacea, care izvorăşte din smerita slujire şi pomenire a Sfântului Antim Ivireanul – Ierarhul, Mitropolitul, ctitor de cultură, spiritualitate şi viaţă duhovnicească în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu şi de mulţi Sfinţi Români printre care, la loc de frunte se numără ierarhul Georgian, motiv pentru care, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 28 - 29 octombrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română.

Urmare acestui fapt, şi în aceste momente constatăm faptul că există o contribuţie permanentă a vieţii monahale la bunăstarea morală şi duhovnicească a societăţii româneşti de la începutul sec. XXI, iar această lucrare ar fi fost cu siguranţă incompletă dacă Dumnezeu nu ar fi binecuvântat pământul românesc (şi) cu foloasele trudei şi jertfei de sine pe care Sfântul Antim le-a dăruit românilor.

Considerat cel mai de seamă Mitropolit al Ţării Româneşti din toată istoria ei, Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul rămâne în memoria Bisericii noastre ca o personalitate de o complexitate rar întâlnită. Tipograf, arhitect de biserici, caligraf, sculptor, predicator fără egal, cunoscător al multor limbi străine, Ierarhul, Mitropolitul de origine georgiană, s-a dovedit în acelaşi timp a fi un bun chivernisitor al Bisericii, cu spirit filantropic şi aplecare spre nevoile credincioşilor pe care i-a păstorit.

Ceea ce a lăsat posterităţii, opera sa omiletică, Didahiile, ne arată că avem în faţă un orator neîntrecut.

Mănăstirea Antim din Bucureşti, ctitoria sa, este şi ea un semn al iubirii de Dumnezeu şi al priceperii Mitropolitului, iar testamentul scris de el mărturiseşte dragostea pe care o nutrea faţă de păstoriţii săi lipsiţi de cele materiale.

Pentru toate aceste fapte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe Mitropolitul Antim Ivireanul în rândul sfinţilor la 21 iunie 1992. (Cf. Pr. Conf. Univ. Dr. Mihai Săsăujan - http://ziarullumina.ro/sfantul-ierarh-antim-ivireanul-cu-suflet-de-roman-39124.html - 27.09.2009/30.03.2016).

Altfel spus,acest ales al lui Dumnezeu s-a născut în Iviria (Georgia de astăzi) pe la anii 1650, din părinţi dreptcredincioşi, Ioan şi Maria, primind numele de botez Andrei. Crescut în duhul tradiţiei ortodoxe, tânărul Andrei a primit de la Dumnezeu darul picturii şi sculpturii bisericeşti.

Odată, năvălind turcii pe meleagurile sale natale, a fost luat rob şi a îndurat amărăciunile şi umilinţele vieţii printre cei străini de neamul lui şi de credinţa creştină.

După un timp a fost răscumpărat de către Patriarhul Ierusalimului - Dositei Notara, care l-a și tuns în monahism.

Desăvârşindu-şi priceperea artistică şi cunoaşterea limbilor greacă, turcă şi arabă, Antim Ivireanul a fost trimis în Moldova, la Iași, ca Stareț al Mănăstirii Cetățuia, pentru a organiza o tipografie grecească.

Acolo a cunoscut lucrarea cărturărească a Sfântului Mitropolit Dosoftei și a fost inițiat în meșteșugul tiparului de învățatul Episcop Mitrofan al Hușilor.

Pe la anul 1690 a venit în Ţara Românească, unde a fost rânduit de către Binecredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanu la tipărirea cărţilor bisericeşti.

A fost Stareț la Mănăstirea Snagov, lângă Bucureşti, iar în vara anului 1691, fostul Episcop al Huşilor, Mitrofan, i-a lăsat în grijă Sfântului tipografia Mitropoliei Ţării Româneşti.

În vara anului 1694, înţelegând valoarea educaţiei prin carte a oamenilor, a creat la Mănăstirea Snagov o renumită şcoală tipografică, ostenindu-se neîncetat pentru desăvârşirea ,,meşteşugului tipografiei şi îndireptărilor cuvintelor româneşti”, adevărate comori de cărţi ieşind din mâinile lui, dintre care amintim numai câteva: Antologhionul, Evangheliarul, Floarea Darurilor, Carte sau Lumină, Octoihul, Capete de Poruncă, Învăţătură Bisericească, Mărturisirea Ortodoxă, primul Liturghier Greco - Arab, Ceaslovul Greco – Slavo - Român.

La 16 martie 1705 a fost ales Episcop de Râmnicu Vâlcea, dovedind şi aici frumoase calităţi de bun iconom şi om de carte, tipărind în mai puţin de trei ani 9 cărţi, cea mai importantă fiind Tomul bucuriei, cu aproape 800 de pagini, cuprinzând cinci lucrări polemice îndreptate împotriva apusenilor, care încercau să dezbine Ortodoxia şi în Ţările Române, mai ales în Ardeal.

S-a preocupat, totodată, şi de repararea, zugrăvirea şi sfinţirea multor biserici şi a Mănăstirilor Strehaia, Surpatele, Cozia şi Govora.

Cu totul deosebit este faptul că Mitropolitul Antim Ivireanul a început seria unor tipărituri menite să ducă la biruinţa limbii române în Biserica noastră.

Astfel, în anul 1706 a tipărit Molitvelnicul, prima ediţie românească în Muntenia.

La 22 februarie 1708, în Duminica Ortodoxiei, a fost înscăunat Mitropolit al Ţării Româneşti ca urmare a recomandării testamentare a Mitropolitului Teodosie, cel care a păstorit credincioşii din Ţara Românească, timp de 40 ani.

Imediat după înscăunare, Mitropolitul Antim Ivireanul a mutat tipografia de la Râmnic la Târgovişte, unde a imprimat alte 18 cărţi, dintre care 11 în româneşte.

În anul 1713 a tipărit Liturghierul, integral în româneşte, consfinţind biruinţa limbii române în cultul Bisericii.

Cea mai valoroasă lucrare a Mitropolitului Antim Ivireanul o constituie Didahiile. Sunt 28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale, la diferite sărbători împărăteşti sau ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor, la care se adaugă şapte cuvântări ocazionale.

Mitropolitul Antim Ivireanul a desfăşurat o bogată activitate tipografică (63 de cărţi, 39 fiind lucrate cu mâna sa, 21 în limba română).

Este bine de reţinut şi de ştiut că Sfântul Ierarh Antim Ivireanul n-a tipărit cărţi pentru a-i rămâne numele în-semnat pentru posteritate, ci a ales pe acelea care erau cele mai de folos preoţilor şi credincioşilor, pe înţelesul tuturor, în limba vorbită a poporului, limbă pe care el a îmbogăţit-o şi a înfrumuseţat-o, devenind astfel întemeietorul limbii literare, cultice şi liturgice româneşti.

Începută în primăvara anului 1713, Mănăstirea Tuturor Sfinţilor, construită în Bucureşti de către Mitropolitul Antim, după planurile proprii, poartă cu adevărat pecetea sufletească a ctitorului ei.

,,Această sfântă biserică, ce am zidit întru slava lui Dumnezeu şi întru cinstea şi pomenirea Tuturor Sfinţilor, fiind rodul ostenelilor mele cele multe, am dat-o şi am închinat-o cu mare plecăciune şi cucernicie marelui Dumnezeu” – scria Mitropolitul Antim Ivireanul în Aşezământul Mânăstirii, Testamentul pe care l-a lăsat vieţuitorilor acestui sfânt locaş.

Acestea le-a scris cerându-le să-şi împlinească menirea cât mai deplin, potrivit poruncilor evanghelice, spre folosul şi mântuirea credincioşilor, spre ajutorarea celor lipsiţi şi spre mângâierea celor întristaţi.

Nici o altă personalitate, în vremea aceea, nu s-a aplecat cu atâta hotărâre şi curaj, cu atâta dragoste şi înţelegere spre cei săraci şi uitaţi.

Bun patriot şi luptător împotriva asupririi turceşti care deja prevestea instalarea regimului fanariot, Mitropolitul Antim Ivireanul a fost arestat, în luna martie anul 1716, şi a îndurat umilinţe şi chinuri în temniţele domneşti până toamna, când a fost caterisit pe nedrept, fiind condamnat la închisoare pe viaţă la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.

Pe drum însă, ostaşii turci l-au omorât şi i-au aruncat trupul în apele râului Tungia, lângă Adrianopol.

Prin faptele şi darurile sale deosebite, prin smerenia sa, prin dragostea de Biserică şi de semeni, prin îndemnurile la pocăinţă, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a luminat viaţa duhovnicească a vremii sale.

Abia în anul 1966, Patriarhia Ecumenică a ridicat caterisirea ce a fost aruncată în mod nedrept asupra Sfântului Ierarh Martir şi Mucenic Antim Ivireanul, pentru ca în anul 1992, Mitropolitul Antim să fie trecut în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, ca Sfânt Ierarh şi Sfinţit Mucenic, rânduindu-se ca zi de pomenire anuală data de 27 septembrie.

Cu alte cuvinte, aşadar, La 21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut pe Mitropolitul Antim Ivireanul în rândul sfinţilor, fiind prăznuit în fiecare an, cu mare cinste, multă recunoştinţă, aleasă preţuire, deosebită admiraţie şi cucernică evlavie, în ziua de 27 septembrie.

Este considerat cel mai de seamă Mitropolit al Ţării Româneşti din toată istoria ei. Prin întreaga sa activitate pastorală, tipografică şi predicatorială, ca Episcop şi Mitropolit, Sfântul Antim a întruchipat pe adevăratul păstor care-şi pune sufletul pentru credincioşii săi.

Viaţa lui a fost o întreagă jertfă de muncă şi de râvnă pentru ridicarea Bisericii şi luminarea credincioşilor.

Deşi străin de neam, el a învăţat limba românească în chip desăvârşit, lăsându-ne în tălmăcirile şi prefeţele sale, în didahiile şi în sfaturile sale duhovniceşti cel mai frumos grai românesc. (Cf. http://basilica.ro/sfantul-ierarh-martir-antim-ivireanul/ - 01.01.2016/30.03.2016; Pr. Conf. Univ. Dr. Mihai Săsăujan - http://ziarullumina.ro/sfantul-ierarh-antim-ivireanul-cu-suflet-de-roman-39124.html - 27.09.2009/30.03.2016).

Câteva cuvinte cu privirea la relaţia şi raporturile Stat – Biserică din perspectiva Sfântului Antim Ivireanul

            Prin urmare, despre Sfântul Antim Ivireanul se poate discuta din multe unghiuri de abordare: teologice, culturale, duhovniceşti şi lista poate continua.

Credem că Sfântul Ierarh Antim Ivireanul este unul din simbolurile renaşterii vieţii monahale, culturale şi spirituale dar şi a credinţei pe pământurile Munteniei şi Olteniei, exemplu de demn urmat pentru noi în aşezarea corectă şi autentică a Bisericii în relaţia cu societatea actuală atât de supusă presiunilor secularizării şi relativizării oricăror valori morale.

Mănăstirea ctitorită de Sfântul Antim cu Hramul „Tuturor Sfinţilor” din Bucureşti este nu numai spaţiu fizic, concret a slujirii lui Dumnezeu în post, rugăciune, smerenie şi ascultare, ci şi izvor de viaţă creştină, loc de pelerinaj pentru oamenii care trăiesc în tumultul cotidian, prilej de împăcare cu Dumnezeu, cu sine şi cu aproapele.

Cunoaşterea vieţii, a faptelor şi ctitoriilor cărturăreşti ale Sfântului Antim înseamnă pentru credincios lucrarea la care este chemat fiecare dintre noi în vremurile de acum.

            În altă ordine de idei, România s-a avântat pe drumul integrării europene. Aderarea României la Uniunea Europeană a reprezentat şi cred că (mai) reprezintă în continuare, o mare oportunitate pentru români şi pentru Biserica neamului nostru de a mărturisi Europei despre valorile inestimabile pe care Ortodoxia le poartă de milenii, Sfântul Antim Ivireanul şi moştenirea pe care ne-a lăsat-o, ocupând un loc de seamă în acest demers.

Mărturisirea începe de aici, din ţară, prin împreună - lucrarea, colaborarea şi sinergia la care sunt rânduite Biserica şi Statul, două entităţi care departe de a se exclude reciproc, sunt chemate să slujească poporul român prin respectul şi susţinerea reciprocă în elaborarea răspunsurilor cerute de exigenţele etapei istorice prin care trece ţara noastră, în momentul de faţă.

Fără pretenţia de a răspunde acestei probleme în întregime sau de a reuşi să epuizez abordarea acestei teme referitoare la Uniunea Europeană şi poziţia noastră faţă de ea, ca şi creştini ortodocşi ce ne străduim să trăim şi să împlinim învăţătura Bisericii, trebuie, totuşi, să-mi accentuez convingerea că acest subiect presupune mult realism, clarviziune şi suficient discernământ.

Acest realism ne cheamă pe noi la evidenţierea a două principii esenţiale referitoare la relaţia noastră cu Uniunea Europeană, primul fiind acela că nu Uniunea Europeană reprezintă o problemă ci propria noastră prezenţă în cadrul ei, iar al doilea se cuprinde în faptul că problema noii compoziţii şi sinteze nu este de sorginte politică sau economică ci de natură culturală şi spirituală.

Dincolo de influenţele permanente ale Occidentului în ţările răsăritene, deosebirea de cultură dintre Europa apuseană şi popoarele ortodoxe rămâne, în multe locuri de nedepăşit.

Drept urmare, creştinul ortodox trebuie să intre într-un mod cât mai conştient în Uniunea Europeană, însoţit fiind de anumite certitudini şi atitudini, care îi vor delimita în continuare prezenţa şi statutul său în ea şi, în general, în noua realitate şi mentalitate europeană.

De la el se cere să aibă o conştiinţă clară a diferenţei foarte pronunţată dintre civilizaţia răsăriteană, ortodoxă şi cea occidental-apuseană. Civilizaţia care s-a format prin simbioza dintre spiritul romanic, elenist (grecesc) şi ortodoxia creştină, adică civilizaţia vechii Uniuni Europene, comună atât Apusului cât şi Răsăritului din primul mileniu, este o civilizaţie theonomă şi theocentrică.

Toate manifestările creştinului ortodox poartă amprenta luptei omului spre desăvârşirea existenţei lui prin dumnezeiescul Har necreat, şi lucrător de îndumnezeire. Scopul civilizaţiei creştin - ortodoxe nu este doar civilizarea ori îmbunătăţirea etică a omului, ci depăşirea faptului de a fi o creatură zidită, prin schimbarea omului în dumnezeu – om, după Har.

De aceea, modelul antropologic al Ortodoxiei nu este omul bun şi virtuos, dintr-o perspectivă umanistă şi umanizantă, ci Dumnezeu – Omul Iisus Hristos.

            Aşadar, Uniunea Europeană se prezintă pentru Ortodoxie ca un teren ce trebuie cercetat cu dorinţa de realizare a misiunii sfinte, ca fiind un spaţiu de mărturie şi de mărturisire a cuvântului şi a modului ori a atitudinii de viaţă care reprezintă esenţa şi fundamentul Tradiţiei Ortodoxe.

Bineînţeles, misiunea sfântă, se referă în fond, nu la variata conducere a spaţiului european, ci la popoarele ei, ceea ce chiar s-a petrecut în primele secole ale Creştinătăţii, între graniţele Imperiului Roman de atunci.

Tocmai aceasta poate să constituie misiunea noastră ca ortodocşi în Uniunea Europeană a bătrânului continent iar această prezenţă trebuie să fie, în primul rând, una liturgică şi spirituală, duhovnicească.

Sfânta Liturghie cu întregul nostru cult reprezintă cel mai valoros tezaur al nostru (nu afirmăm acest lucru din triumfalism) fiindcă ea cuprinde şi salvează dinamic trăirea şi viaţa noastră, credinţa şi modul teologic de existenţă al Sfinţilor noştri.

Tradiţia ascetică a Sfinţilor alcătuieşte izvorul civilizaţiei noastre, a cărei chintesenţă este principiul creştin potrivit căruia „Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte 20, 35), care, în acest fel, nu împărtăşeşte lăcomia, avariţia egoistă şi isteria individualistă.

În consecinţă, nu este greu să îndreptăţească cineva neliniştile, zbaterile şi frământările acelora care cunosc Ortodoxia prin experienţa lor, pentru viitorul nu doar al Ortodoxiei, ci şi al ortodocşilor în Europa, şi nu nu numai în ea.

Pentru că acest viitor se află în strânsă legătură cu felul de a fi al Ortodoxiei care este reprezentată în Uniunea Europeană prin noi înşine, ca ortodocşi, cu alte cuvinte prin recunoaşterea şi mărturia propriei noastre legături pe care o avem cu Tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

Deoarece numai Sfinţii sunt purtători substanţiali, autentici şi adevăraţi mărturisitori ai Ortodoxiei.

Dat fiind faptul că mănăstirile, ca mijloc de mărturie şi de mărturisire, salvează în felul cel mai corect modul de existenţă, ca predare integrală de sine Harului Divin, mănăstirea va fi, în cele din urmă şi în europeana noastră diaspora, cristelniţa perpetuă spre (re)botezarea şi (re)naşterea nu doar a celorlalţi europeni ai noştri, ci şi a ortodocşilor înşişi.

Dacă cineva ţine seama de căutările şi preocupările europene contemporane – în special la nivelul poporului – care fac posibilă misiunea sfântă a Ortodoxiei, relatările de mai sus se confirmă a fi realiste şi aplicabile.

Omul european poartă în chip vizibil rănile unei deziluzii existenţiale tragice, trăind într-un vid sufletesc – spiritual, care îl aduce permanent mai aproape de Orientul Apropiat, Îndepărtat sau Mijlociu.

Prin moartea Metafizicii, el caută Adevărul (care îl va face liber) ca experienţă de trăire şi de aceea se refugiază în diferite practici şi artificii spirituale ori substituţi religioşi, care sunt oferiţi de către ocultismul oriental.

Tocmai la această solicitare poate să răspundă Ortodoxia, însă numai atunci când îşi menţine autenticitatea ei, căci dacă Europa are încă suspine şi dureri în alienarea ei, acest lucru se datorează, în cea mai mare parte şi inconsecvenţei noastre, fiindcă suntem, de foarte multe ori, ortodocşi doar cu numele nu şi cu fapta, precum şi a modului greşit în care purtăm dialogul cu ea.

Câteva concluzii şi încheierea

În concluzie, doresc să subliniez faptul că a sosit vremea şi ceasul pentru reevaluarea metodei dialogului nostru teologic, bine articulat şi judicios argumentat sau elaborat, cu Europa şi cu Creştinătatea apuseană.

Căci numai în cadrul spiritualităţii patristice şi autentice este cu putinţă perceperea, din punct de vedere ortodox, a unităţii creştine, ecumenice. În lipsa acestei unităţi creştine şi ecumenice, autentice, adică a Ortodoxiei celei perene, nu poate fi zidită, vreodată unitatea şi simbioza în Europa unită – pentru care ne rugăm să fie spre binele nostru cel pământesc şi, mai ales, cel ceresc şi spre Slava lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat!...

În încheiere voi remarca şi sublinia faptul că, Sfântul Antim Ivireanul a fost nu doar un mare ctitor, dar şi un înţelept sfătuitor al Domnitorilor Ţării Româneşti, mai cu seamă a Sfântului Constantin Vodă Brâncoveanu.

Acest Sfânt a susţinut politica Statului în măsura în care aceasta slujea interesele poporului drept - credincios, dar nu a ezitat să manifeste o opoziţie fermă faţă de intruziunile nocive ale puterii de stat în viaţa eclesială, atunci când a fost cazul.

Atitudinea pe care Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a avut-o în relaţiile cu puterea statală a fost întemeiată pe dragoste creştină, pe curaj profetic şi pe jertfa personală, de sine.

Fără a intra, de fapt, în conflict cu autoritatea Voievodului, Sfântul Mitropolit Antim a reuşit să „dea Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”!...

            Relaţia dintre Biserică şi Stat a cunoscut în România post - decembristă o evoluţie care se caracterizează prin tendinţe de armonizare a politicilor sociale, precum şi de înţelegerea clară, corectă a rolului şi a locului deţinute de către cei doi parteneri în lucrarea comună de slujire a poporului nostru.

            Cu siguranţă că exemplul Sfântului Ierarh Antim este de mare folos pentru Biserica noastră, cea luptătoare a lui Iisus Hristos, în demersul ei permanent de mărturisire a cuvântului dumnezeiesc.

Dintr-o atare perspectivă, Statul este arealul în care slujitorii Bisericii sunt chemaţi să mărturisească cele de folos împlinirii demersurilor de dreptate socială, de bunăstare materială şi spirituală pe care orice stat modern caută să le împlinească pentru cetăţenii săi.

Zestrea de valori spirituale, culturale şi materiale a Bisericii la care Sfântul Antim Ivireanul, deşi nu a fost român de origine, are o contribuţie însemnată, este absolut necesară pentru definirea corectă a locului şi a rolului României ca stat membru al Uniunii Europene.

            Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe Române în faţa lui Dumnezeu şi a naţiunii române este egală cu responsabilitatea Statului Român, respectul, armonia şi colaborarea fiind considerate repere fundamentale ale relaţiilor dintre Biserică şi Stat în contextul integrării României în Uniunea Europeană.

            Aşadar, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul rămâne pentru noi un model de viaţă duhovnicească, de slujire şi mai ales de echilibru, un Sfânt care ne arată calea demnă de urmat spre dezvoltarea relaţiei dintre Biserică şi Stat, o relaţie care, fiind caracterizată prin cunoaştere reciprocă, respect şi eficientă colaborare, va fi benefică cetăţenilor ţării noastre.

            Am convingerea că tot ceea ce se mărturiseşte, în această perioadă, despre Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul, şi la Bucureşti – la ctitoria sa monahală, sau la Râmnicu Vâlcea, precum şi în alte părţi, reprezintă nu numai o contribuţie importantă la cunoaşterea vieţii şi slujirii Sfântului, cât mai ales o actualizare şi o aşezare folositoare a moştenirii lăsate nouă de acesta, în contextul existenţei noastre de oameni ai începutului de mileniu III…

Dumnezeu să ne ajute în slujirea la care am fost chemaţi şi aşezaţi fiecare dintre noi, iar bineplăcutul Sfânt şi Slujitor al Bisericii noastre să ne învrednicească prin rugăciunile sale la Scaunul Ceresc pentru a-i purta peste timp moştenirea!...

 
Volumul Nr.1"EXPRESIA IDEII" PDF Print E-mail
Written by Mariana Bendou   
Wednesday, 08 June 2011 20:32

VOLUMUL EXPRESIA IDEII (Nr1- Fruntea cerului asuda)

http://issuu.com/sdfgrve/docs/expresiaideiifb

Fruntea cerului asudă

(creația unui club virtual găzduit de Facebook )

Antologia de față reprezintă un îndemn pentru a scrie – act de eliberare de sub povara existenței. Orice act de acest gen implică o recunoaștere a nevoilor de alt ordin decât cel fiziologic, ontologicul stând la baza unei dezavuări sublime a sufletului.

Volumul, o antologie a unor energii creatoare care au încercat să se ridice din lumesc prin transfigurarea dorințelor și idealurilor proprii, este unul al debutului pe tărâmul internetului. Tronează peste acest volum bunul simț al penei și al gândului împlinit spre menirea fiecăruia. Toți autorii, cu frunțile mai încrețite sau mai descrețite de fiorul trupului ca reflecție a sufletului, au așternut stih de viață și de moarte sub imboldul soarelui care degajă energii vitale pentru seva poeziei. Această antologie reprezintă și o premieră prin faptul că este un demers care a străbătut fizicul, ea fiind creația unui club virtual pe care situl Facebook l-a găzduit. Acest demers conturează o antologie unică prin forma de interacțiune a celor care trăiesc poetic în paginile cărții. Se observă faptul că paradigma centrală, cea care dă unitate, este decorporalizarea sinelui, a intimismului și a marilor reflecții asupra propriului destin în lumea care ne găzduiește fugitiv. Volumul este deschis de către poetul SORIN OLARIU care ne dăruiește fereastra sufletului prin versuri sensibile, un exemplu fiind poemul “Sfinx de ceară” unde lumina și întunericul devin elemente antinomice ale vieții și morții: “mi-e frică de lumină/ o brazdă-mi sapă ziua / străin devine trupul / dar e târziu şi ziua / mă-nvăluie”. Sunt elemente ce susțin trăiri în mister și conduc spre izbăvirea sufletului prin cuvântul poetic. Poeta VIOLETTA PETRE susține în poezia “Zborul meu albastru” referențialitatea necesității scrierii în pofida tuturor elementelor care pot întuneca zarea reflexivității ființei care se îndreaptă inevitabil către lumina și flacăra reveriei : Cu litere de apă sculptez limba de foc  / ce scrie în lumină un nume cu noroc [ …] mi-e flacără nestinsă dorinţa de lumină / şi zborul meu albastru şi verde mi-este vină”.

Un demers de ordin lingvistic este întreprins de către poetul IONEL STOIŢ (“La dzâua muierilor” – scrisă în limba românilor din Banatul Sârbesc) care lasă versul vechi al românilor Sud-Dunăreni să elogieze iubirea și ielele ca element de transcendere și reverie cu ajutorul elementelor bahice:Trăiască muierili / Şî să golim păharili!" / Daia vedz noi ne-mbătăm / Că nu pucem să le răbdăm / Nişi fără iele nu pucem / Ş-atunşi îi musai să bem”. Iubirea este relevată și de VIOLETTA PETRE în poemul “Ascunde-mă în tine“: “Noi suntem începutul iubirilor postume / Trăind în cercul nostru ce nu mai e rotund “și de cãtre LILIANA RAMONA ALBU care în “Clipe minunate...” relevă cu suavitate iubirea și îmbrățișarea ca moment al împlinirii sufletești, dar și moment de geneză creator de vers: “Clipe minunate, iubire curate / Au sosit la mine / Să mă îmbrățişeze”. Acest referent este textualizat și de către CIPRIAN STANESCU care ne îndeamnă “Să iubeşti”:  “Numai când întâlneşti iubirea cea curată / Simți că trăieşti cum n-ai trăit vreodată.” Iubirea reprezintă motorul acestei antologii deoarece majoritatea celor care își destăinuie trăirile simt iubirea ca pe un act acut al sufletului, un pas de transfigurare spre alt plan ontologic (CONSTANTIN GRECU în poemul  “Sufletul, pereche, dublu” :  “Se revarsă ca un fluviu, sufletul, pereche, dublu, / fiinţa mea în fiinţa ta “ ; DIANA CIURTIN în poemul “povesteşte-mi!” : “povesteşte-mi ce rafală de vânt nebună, / te-a invitat să mă cunoşti” sau VERONICA CRĂCIUN în poemul “vals” – Eu... sunt doar tăcere, / când, muzica-n surdină, / plutește și-alinã.”) Această antologie poetică se vrea un mănunchi de reflecții filozofice și religioase, elemente comune ale unei gândiri ce are capacitatea să își ridice privirea din cotidian și să viseze spre transcendent. Poezia BOGDANEI ELENA SIMIONESCU “apără-ţi templul, Ioane!” sugerează trăirea în păcatul originar și nevoia de regăsire: “Căci, eu, Ioane, sunt om slab  şi păcătos, / Tu eşti un înger, eu nu mai sunt frumos…/ Mi-am întunecat sufletul, făcând vrerea lor / Şi greu păcatele, în trup, mă dor! “

Reflexivitatea și nevoia de înțelegere a sensului vieții și menirii în viață sunt elemente ce sunt dezvoltate în poezia lui MARIAN DRAGOMIR în poemul “Gândirea” sugerează condiția imposibilă de a crea “genialitatea are un gust pervers / gânduri aliniate biologic”, la fel și poemele IOANEI VOICILĂ DOBRE, “Acrobaţie” : “Am clădit un vis, / drum suspendat / şi merg pe el, / pe vârfuri, / temătoare”, cel al lui SILVIAN DOBRE : “Așa e viața tuturor / E ca si fulgul trecător”, poemul lui GABRIEL MANOLESCU : “Eu, doamnă” : “Eu doamnă, sunt un scrib sărac / Cu sărăcia mă împac / Când n-am cerneala scriu cu sânge / Când nu am vise, mi le fac” ; dar şi  VASILICA ILIE, în poemul “Atitudine” , spune : “nu voi părăsi locul de baştină / voi săpa adânc în stâncă / să găsesc izvorul / dătător de viaţă nouă” la fel ca şi  MARIANA DOBRIN, în poemul “Viaţa ca o luptă” : “Nu vreau să cred / că doar în gol / la mine roata / se învârte” sau ODETA TATARU :  “De ce te inundă teroare / Şi fructele-au gustul amar, / Ţi-e frică de vânt şi de mare”. De asemenea se remarcă paradigma întoarcerii către sine ca element al germenului creativ în poezia lui  IULICÃ ŢENEAsuflet pribeag” unde elementul cathartic al zborului descătușat devine elementul ce conferă idealul Sunt un porumbel alb / și-mi scutur aripa deasupra lumii, sunt un mac roșu/ și mă aprind pe câmp ca o torță”.

În locul unui final aș dori să prezint și poezia celei care a susținut acest proiect, doamna MARIANA BENDOU, care își revendică întreaga sa creație pământului, creație în care originea este un lucru asumat și doar privirea spre cer poate să ne facă să ne depășim. Poeziile domniei sale sunt poeme în care se zărește patosul și credința că omul, creatorul, poate să își depășească veşmântul pământesc și să treacă în alt plan ontologic doar prin recunoașterea propriei corporalități:

“Pământ” : “Regăsindu-te mă întorc / În braţele tale / Pământ” sau  “plouă” :  “Fruntea cerului asudă / Stropi mărunţi / În poala stâncii”…

prof. drd. Marian Dragomir

(cenaclul “Atitudini” – Casa de Culturã I. L. Caragiale, Ploiești)

 
Deania neagră, de Alexandru Petria, se lansează la Bookfest 2011. Prezintă Liviu Antonesei, Dan Mir PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Wednesday, 25 May 2011 20:03

 

Deania neagră, cel mai recent volum de proză semnat de Alexandru Petria şi apărut la Editura Herg Benet, va avea lansarea în cadrul târgului de carte Bookfest 2011  (Romexpo, Bucureşti), sâmbătă, 28 mai, de la ora 12, la standul Elefant.ro.

 

Cartea va fi prezentată de către Liviu Antonesei, Dan Mircea Cipariu şi Marius Ghilezan, în prezenţa autorului.

 

Noua carte a lui Alexandru Petria include 27 scurte povestiri, ipostaze ale unui acelaşi oraş provincial din România, imaginara localitate Deania, în care viaţa de zi cu zi a locuitorilor săi urmează logica desprinderii şi cuprinderii într-o Realitate personală şi nefiltrată, prin fapte care aparent nu au valenţe revelatoare dar care sunt cu atât mai mult autentice şi exemplificative, într-o atmosferă psihologizantă care nu se cere judecată ci doar înţeleasă şi tolerată prin canoanele normalităţii.

 

Chiar încă dinainte de apariție, volumul Deania neagră a stârnit reacții de un entuziasm pe bună dreptate greu temperat, din care merită să le amintim pe cele ale scriitorilor Liviu Antonesei, Dan-Silviu Boerescu și Petru Popescu:

„O carte pe care am citit-o „dintr-o bucată” şi pe care am recitit-o imediat, dar tot am rămas sur ma soif – mi-ar fi plăcut să fie măcar de două-trei ori mai voluminoasă! Prin ce m-a cucerit? Prin micile „poveşti” atroce, gingaşe sau gingaş-atroce, câteodată chiar „crude şi insolite”, prin caracterele excelent schiţate în două trei pagini, prin calitatea stilului, excelent adaptat de autor micilor spaţii explorate. Nu mă îndoiesc că voi deschide adesea această „casetă de bijuterii”, pentru a revedea un inel, o agrafă, un colier. Şi, de bună seamă, aş fi foarte bucuros dacă autorul ar recidiva cât de repede.” (Liviu Antonesei)

„Cine spune că, în țara lui Caragiale (I.L.), marea literatură nu se poate naște din teme „mărunte”? Instantaneele în proză ale lui Alexandru Petria surprind o lume la intersecția fabulosului nebănuit cu pitorescul jegos, cartografiind universul în continuă schimbare, aproape volatil, al contemporaneității mărunte. Scriitorul reușește această performanță cu cinism narativ bine stăpânit, cu tandrețe, chiar… dar una deloc lipsită de cruzime. Bine ați venit într-o cușcă a maimuțelor actualizată în Deania neagră! ” (Dan-Silviu Boerescu)

„Prozele scurte ale lui Alexandru Petria sunt pline de surprize – ca, de pildă, fantezia personajului Todoran, care, după un act sexual familiar şi fără magie, visează deodată că are umerii şi braţele acoperite de porumbei. O altă lume nevăzută, uneori sinistră, alteori de vis, este ceea ce oferă autorul înăuntrul trăirilor tuturor personajelor, declarate – şi cunoscute – în mod intenţionat mediocre, tocmai pentru a ni se arăta că, de fapt, sunt misterioase. Cel mai misterios rămâne autorul însuşi. După un asalt anecdotal şi imaginar unanim foarte bine scris, ne rămâne încă necunoscut, dar dator să ni se desfăşoare în narative mai lungi. Sunt extrem de curios să continui să-l citesc.” (Petru Popescu)

*

Un fragment din povestirea „Când este în toane bune cucul”, din volumul Deania negră, poate fi citit mai jos:

Când a murit Afinia, cei apropiaţi au fost curentaţi, ai zice. Se împiedecau unii de alţii, nu pune aia acolo, pune-o dincolo, sună în stânga, ba în dreapta, cheamă popa, comandă coroanele, vorbeşte cu groparii, pentru sicriu, anunţă prietenii, am uitat ceva?

După ce doctorul Chiorean a certificat decesul, au spălat-o pe Afinia şi au îmbrăcat-o cu haine noi. Sergiu, întrând în cameră, revenit de la magazin, a observat că pe talpa pantofului drept al Afiniei a rămas o etichetă galbenă.

Spre seară, doi haidamaci au adus sicriul.

- E o treabă, cucoană, i s-a adresat unul cu început de chelie bunicii lui Sergiu.

- Ce treabă?

- Nasoală, a naibii, nu merge capacul, se băgă în discuţie şi celălalt, cu cel puţin 47 la bocanci.

- Dar pentru o sticlă de palincă o dăm gata…, reluă primul.

Sergiu se uita nedumerit, toţi din familie au ieşit, de el au uitat. A văzut cum cei doi o aşază pe Afinia pe podea, pe covorul înflorat, cu faţa în jos, cum cheliosul îi pune sub faţă o pernă cu broderii. Apoi cum haidamacul cu 47 la bocanci s-a lăsat cu greutatea unui picior pe coloana vertebrală a Afiniei, de mai multe ori, până oasele au pârâit. Haidamacii au băut câte un gât de palincă.

*

Alexandru Petria s-a născut la 27 februarie 1968, în orașul Dej, județul Cluj. Debutul publicistic și poetic și l-a făcut în “Tribuna”, în 1983. Printre cărțile publicate se numără “Neguțătorul de arome”(1991, poeme), “33 de poeme”(1992) și “La ce bun poeții...”(colectiv, interviuri). În 2010,  i-a apărut romanul Zilele mele cu Renata, la editura Tritonic. În decursul carierei sale, Petria a colaborat sporadic la toate revistele literare importante.

După 1989, Alexandru Petria a devenit șeful Comisiei pentru abuzuri și drepturile omului în CPUN-ul municipiului Dej. Împreună cu Radu Saplacan și Zorin Diaconescu, el a întemeiat săptămânalul dejean “Gazeta someșeană”- primul număr a fost scos în 23 decembrie 1989. În 1992, el a fost candidat din partea Mișcarii Ecologiste din România la Camera Deputaților. Între anii 1992 și1994, pe vremea directoratului lui Alex Ștefănescu, a fost redactor de investigații la revista bucureșteană “Zig-Zag”. Între anii 1994-1995, a fost reporter de investigații la ziarul “Cotidianul”. În intervalul 1995-1996, Petria a fost redactor șef al săptămânalului bucureștean pentru comercianți “Hermes” și redactor la săptămânalul “Partener” publicat de trustul “Romania Azi”. După reîntoarcerea în Ardeal, a fost redactorul șef al săptămânalului “Monitorul de Someș”, apoi, în 2000, a fondat propria sa publicație, lunarul “Realitatatea de Bistrișa-Năsăud, Dej și Gherla”, al cărei director este și în prezent.

 
Primii autori validaţi pentru Antologia "Cuvântul în timp" PDF Print E-mail
User Rating: / 9
PoorBest 
Written by Grigore Timoceanu   
Tuesday, 05 July 2011 11:46

COMUNICAT 

Editura „Grinta” împreună cu editura „Singur” va edita şi va tipări până la data de 15.08.2011, volumul „CUVÂNTUL ÎN TIMP” – antologie de poezie, proză şi eseistică.

Cartea va avea un număr de 384 de pagini dintre care 24 color      (cu pozele autorilor), format 15x22cm., coperta policromie, plastifiată lucios. Textele, CV-urile şi fotografiile color ale autorilor se vor expedia pe adresa This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it până la data de 25.07.2011. De asemenea, autorii vor trimite şi un scurt răspuns la întrebarea:             

CE V-A ÎNDEMNAT SĂ VĂ APUCAŢI DE SCRIS? 

Fiecare autor va beneficia de un spaţiu tipografic de 10-16 pagini, ceea ce înseamnă că va trebui să trimită texte în format A4 între 8 şi 10 pagini; de asemenea fotografiile color vor avea dimensiunea minimă de 5x7cm.

Antologia va fi mediatizată de către GRUPUL MEDIA SINGUR şi AGENŢIA LITERARĂ „SINGUR” şi va fi prezentată în lunile septembrie şi octombrie în cadrul unor emisiuni la Radio România Actualităţi.

Taxa de coeditare este de 500,00 lei pentru fiecare autor, care va primi 20 de exemplare din tirajul tipărit. Această sumă se va achita în contul editurii „GRINTA” (cod fiscal RO6081420) IBAN RO34 CARP 0130 0003 0203 RO01 deschis la Banca Carpatica, filiala Cluj, până la data de 25.07.2011. 

Autorii care vor intra în această antologie vor fi validaţi de un Grup Consultativ format din: Gabriel Cojocaru, Ştefan Doru Dăncuş, Ioan Pavel Azap şi Felix Nicolau.

Volumul va fi lansat şi în cadrul Târgului de Carte „GAUDEAMUS” care va avea loc la sfârşitul lunii noiembrie la Bucureşti. 

În prima etapă au fost validaţi următorii autori: SILVIA KATZ (PROZĂ); SILVANA COJOCĂRAŞU (POEZIE); VASILE LUŢAI (POEZIE); ADRIAN BOTEZ (POEZIE ŞI PROZĂ); DAN MARIUS DRĂGAN (POEZIE); ADRIAN SUCIU (POEZIE); MIRCEA GĂLĂŢEAN (ESEU); ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ (PROZĂ); FELIX NICOLAU (PROZĂ); GELU DRAGOŞ (POEZIE); MENUŢ MAXIMINIAN (PROZĂ) ŞI IOAN DRAGOŞ (POEZIE).

AUTORII DIN DIASPORA VOR ACHITA TAXA DE COEDITARE ÎN VALOARE DE 150 EU ÎN CONTUL IBAN RO88CARP013000030203EU01 DESCHIS LA Banca Comercială “CARPATICA” S.A. fil. Cluj.

Ştefan Doru DĂNCUŞ

Gabriel COJOCARU

 
« StartPrev12345678910NextEnd »

Page 10 of 3181

Poemul din metrou