Home
Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Milena Munteanu Lițoiu: Nu știusem despre Félix Leclerc... PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Friday, 08 December 2017 10:55
 
“Moi, mes souliers” – “Eu și pantofii mei” - din suita “ONLY in Canada”

“Pluie ou neige

Chance ou malchance,

Deuils ou fêtes,

Un oiseau chante.”

Félix Leclerc

 

“Ploaie sau zăpadă,

Cu noroc sau fără,

Doliu ori sărbătoare

O pasăre cântă”

Félix Leclerc

 

Nu știusem despre Félix  Leclerc, până în ziua în care niște Québécois mi-au arătat o carte semnată de el, “tocmai primită de la Montréal”. Citesc câteva cuvinte critice foarte încurajatoare și promițătoare care vorbesc despre originalitatea autorului. Aflu chiar că el NU este  “doar un reziduu literar al lecturilor sale”. Minunat, asta chiar îmi stârnește interesul. Autorul se dovedește a fi, așa cum anunțau criticii săi literari, un produs al propriei deveniri. Deschid cartea mai mult din curiozitate, să aflu cine a fost el de fapt. S-a născut în "savana" Québecului, dintr-o mamă idealistă, visătoare și un tată practic și-nțelept în toate.

Cartea cucerește prin franchețe, umor, vorbe de duh învățate acasă și prin aventura descoperirii lumii departe de casă. Mai întâi a lucrat la un post de radio din Québec City la care s-a angajat cam din întâmplare, apoi la Montréal, văzut ca metropolă, prin ochii celui crescut la țară, cu sfiala celui tocmai ieșit din vizuina lui de “lièvre” (iepure sălbatic), cu care era obișnuit de acasă. Revine frecvent la satul său natal, ba chiar se întoarce la coarnele boilor după ce își lasă slujba de crainic la radio. Revine astfel la înțelepciunea părinților, continuând chiar să viseze înalt așa cum îl învățase mama sa.

Într-o vreme când Canada era percepută din exterior mai mult ca un rezervor imens de apă și ca o sursă primară de lemn, el se încăpățânează să cânte, să scrie, să facă teatru și să-și definească o traiectorie ieșită din harta preocupărilor locale ale timpului. Lumea mai cânta și în satul lui, dar numai după ce-și termina munca câmpului. Nimeni nu mai văzuse până atunci un iepure-cântăreț, așa cum probabil s-ar fi auto-intitulat.

Leclerc trăiește cu intensitate, descoperind lumea în diversele ei forme și manifestări, comparând cu bucurie moduri de viață.

Turul de concerte ținut în Europa și Alger îl face pe artist să-și realizeze nostalgia după locurile sale natale.

Leclerc a descoperirit lumea parcurgând drumul în sens invers nouă. El pleca din Canada natală, unde ai lui erau niște noi veniți, îndreptându-se spre orașele intens culturale ale Europei.

Observ de fapt că rădăcinile au de-a face cu locul nașterii, copilăria fără griji și cu locul unde visezi prima dată la stele. În  cazul lui Québec-ul nici nu fusese pământul moșilor lui îndepărtați, ba dimpotrivă, generații fără număr își duseseră viața în Franța, ce era acum vizitată cu ochi străini, dar cu bucuria reconectării la magia locurilor ce zamisliseră chiar limba pe care o vorbea.

Mi se pare interesantă nevoia lui explicită de a visa "de ce să nu visez, de vreme ce asta am făcut mai toată viața, lucrând în fiecare zi spre visul meu, până ce a devenit realitate...", exprimând dorința de a se căuta pe sine însuși, în loc să se încadreze în tipare de împrumut. El se făurea dinăuntru, păstrând caracteristicile umanității născute la țară, ochiul proaspăt și disponibilitatea de a rămâne mereu uimit în fața vieții. Se minunează pe măsură ce își trăiește visul, atât de înalt, că deabia putuse fi gândit. Viața se dovedește a fi surprinzătoare, prin accea că i-a depășit chiar lui așteptările, ducându-l încă mai departe decât putuse visa. E pătruns astfel de recunoștință pentru reușita de a-și fi lăsat amprenta în viața celor din jur.


“Moi, mes souliers", este o lecție despre cum se poate culege, din mers “Le p'tit Bonheur” - “Mica fericire”- darși despre cum se poate călători, elegant, prin viață, spre țeluri înalte.

"Mes souliers ont bien voyagé...". Pantofii lui au traversat țări, au râs și au plâns, s-au întristat de necazurile lumii, au fost încântați de revenirea lor acasă, s-au bucurat de prospețimea și tinerețea țării lui, pe care o găsește unică în lume, frumoasă ca nicicare alta.

La momentul bilanțului, Leclerc găsește că:

   “J'ai mesuré les jours et les ai trouvés longs,

    J'ai mesuré les nuits et c'était bien profonds,

    Puis j'ai sondé ma peine, n'ai pas touché le fond”.

Leclerc a trăit sondându-și adâncurile, trăindu-și bucuriile și tristețile, râzând și plângând, inspirat de minunile și suferința lumii. Învățând de la colbul adunat pe pantofii lui obosiți de atâta drum lung, Félix speră că omul se va înălța deasupra condiției sale, o urare explicită pe care o adresează deschis cititorului: "Je te le souhaite." "Ți-o doresc din plin."

E o urare splendidă de zbor înalt, în adevăr și frumusețe. Căci, da, viața îți poate întrece chiar așteptările și imaginația, pe măsură ce călătorești și îți lași amprenta în sufletele oamenilor. “Moi, mes souliers” arată că viața se poate străbate doar cu o pereche de pantofi prăfuiți, uzați (cu cât mai umblați, cu atât mai bine), ce-ți duc pașii, unul câte unul, spre visul ce-l visezi, lăsând în spate urmele destinului tău. Făurit chiar de tine. 
 
Gențiana Groza: GENȚIGRAME PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Friday, 08 December 2017 14:41

 

Lozincă la proteste

 

Jos cu ,,Statul Paralel,,!

E corupt, e foarte clar,

Vrem în locul lui, alt fel,

Statul…,,Perpendicular,,!

 

Carnea de oaie, brand românesc

 

Gustul este foarte bun,

Că-i țurcană sau bălaie,

Pui pe masa de Crăciun

…Tobă și șorici de oaie.

 
Sergiu Găbureac: Rușine, domnule ministru al Comunicațiilor ! PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Wednesday, 13 December 2017 11:23

 

Cum am distribuit această știre am și fost restricționat pe facebook.
Chiar în halul ăsta a ajuns antidemocrația în România ?

Solicit dlui ministru al Comunicațiilor deblocarea mea imediată de pe facebook.

Distribuiți, să se vadă că nu ne este frică !

Rușine, domnule ministru al Comunicațiilor !

Ce înseamnă fariseismul la conducătorii români actuali !

După lacrimile de crocodil din Parlament, col. Cristina, rândunica șefă de la firma căpușă Romfilatelia, scoate un timbru în amintirea regelui Mihai I al României. 

Foarte bine, vor zice cei mai mulți, dar în ce constă parșivenia, vă veți întreba !?!

În loc să fie la tariful cel mai utilizat în România pentru scrisorile simple, 1,30 L, a fost scos la un tarif cu o utilizare extrem de redusă la C.N. Poșta Română S.A.

La alte emisiuni, Romfilatelia scoate tot felul de valori, în tot felul de paginări speculative, cearșafuri întregi, acum un timbru și acela destinat doar celor câteva sute de colecționari. 

Ce să știe tot românul ?

Cele mai folosite tarife poștale de C.N. Poșta Română S.A.:

Corespondenţă internă standard 1,30 lei

Corespondenţă internă cu ramburs 4,30 lei

Corespondenţă internă cu confirmare de primire 6,30 lei

Corespondenţă internațională prioritar/neprioritar 

Corespondenţă internaţională standard 3,50 lei

Corespondenţă internaţională cu ramburs 19,20 lei

Corespondenţă internaţională cu conf. de primire 27,20 lei

 
Nicolae Posta: Ziua internațională a muntelui aniversată…la munte PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 11 December 2017 10:54

 

Declarată încă din 2003 ca „Zi internațională a muntelui”, data de 11 decembrie nu putea lipsi din calendarul expediționar al montaniarzilor dâmbovițeni grupați în jurul Asociației Chindia Jurasic Park, ei efectuând, în weekendul anterior zilei (9-10 decembrie 2017) o reușită tură de iarnă pe potecile înzăpezite ale Bucegilor.

După multiplele expediții externe desfășurate în acest an:

  • Mai – Ben Nevis (Scoția)
  • Iunie – Grossglockner (Austria)
  • Iulie – Musala (Bulgaria)
  • Septembrie Dolomiți (Italia) și Gouter–Mont Blanc (Franța)

„dinozaurii” dâmbovițeni au atacat cea mai frumoasă vale din Bucegi, valea Horoabei, în condițiile unei ture de iarnă. După studierea prognozei meteo și anunțarea prealabilă a Salvamontului Dâmbovița, șase montaniarzi (dintre care unul, chiar începător pe acest traseu) au intrat pe vale sâmbătă, pe la ora 12 și, după 7 ore de luptă cu zăpada mare (dar stabilă) de pe vale și cu vântul care bătea în golul alpin, au ajuns cu bine tot Salvamont Dâmbovița unde au anunțat ieșirea cu bine din traseu. Experiența lor și echipamentul adecvat turei și momentului au fost atuuri în abordarea traseului și în reușita încheierii lui cu bine. Cazarea a fost la A.N.S.M.R. unde seara, „la gura sobei” au ascultat din minunatele „povești” ale vechilor oameni de munte, Doina și Mircea Opriș. Fiindcă, „Ziua internațională a muntelui”, pune accent pe conștientizarea importanței munților pentru viață, pe evidențierea oportunităților sau constrângerilor dezvoltării zonelor montane, discuțiile au „alunecat” și spre aceste aspecte, atât la această cabană, cât și la alți prieteni de la cabanele Gura de Rai sau Bolboci.

         O nouă tură reușită, o nouă etapă de antrenament pentru viitoarele expediții ale anului 2018 (vom reveni cu detalii), un prilej de a toasta și pentru cei 34 de ani de când ducem simbolurile și spiritul Chindiei pe creste montane.

La mulți ani, oameni de munte!

La mulți ani, tuturor celor care apreciază și sprijină acțiunile noastre!

 
Mircea Dorin Istrate: VALOAREA CLIPEI PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Friday, 15 December 2017 11:03

 

Nu te grăbi clipito, mai stai puțin în loc,

C-ai ostenit de-acuma-n a ta călătorie,

Mai odihnește și tu, că doară n-o fi foc,

Că tu ești, știi prea bine, sămânță de vecie.

 

Mai lasă-mi timp de-o sfadă, de-o lungă bucurie,

 De ce vor vrea simțirea și inima să-mi facă,

De-o dulce întâlnire, de patimă, iubire,

Ce-atunci, în tinerețe, lăsatu-le-am să treacă.

 

De cea copilărie, un rai cu dulce miere,

De fericirea toată prea repede pierdută,

De visele de-atuncea, trecută adiere,

Neștearsă aminte, ce-acu-i durere mută.

 

De toate câte viața le-a dat și-apoi le cere

Să fie împlinite în trecerea prin lume,

Să poți a ști ce-nseamnă iubire și durere,

Și cum făcută-i viața, din rele și din bune.

 

Așa că stai clipito, măcar un bob zăbavă

Să-mi rânduiesc mai toate ce-n viață le-am făcut,

Vecia te așteaptă, că nu e nici o grabă,

Să retrăiesc cu gându-mi,  plăceri din cel trecut.

 

Apoi, îți ia tu partea din viața cea rămasă,

Scurteaz-o c-o clipită când ea s-o termina,

N-o fi vre-o supărare, aproape că nu-mi pasă

De tu vei fi atuncea, cât toată viața mea.

 
« StartPrev12345678910NextEnd »

Page 4 of 3265

Poemul din metrou