Home
Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Claviatura (Keyboard) PDF Print E-mail
User Rating: / 2
PoorBest 
Written by Stănescu Aurel Avram   
Monday, 23 August 2010 20:00
Iubita mea e o himera
cu chip învăluit în ceaţă
dar nu îmi pasă… mă ştie şi mă vrea
chiar dacă sunt bătrân şi hâd
chiar dacă îmi târăsc piciorul
iar mâna nu pot să întind.
eu, îi vorbesc în şoaptă
ea, mă ascultă, surâde
reflectă şi acceptă
chiar dac-o apăs cu nerozii
mă lasă-ntotdeauna
să-i ating gândul tainic
îmi dă speranţă
şi mă învăluie c-o muzică divină din veacuri viitoare
ei nu-i trebuie frumuseţe, nici violenţă
ci numai clipe fericite
mă roagă-ntruna fremătând
să n-o reped, să nu fiu crud
c-atâta îşi doreşte-n schimb
să-i mângâi clapele… mai blând.
 
ÎN CĂUTAREA RĂSPUNSULUI LA ÎNTREBĂRILE FUNDAMENTALE ALE EXISTENŢEI PDF Print E-mail
User Rating: / 4
PoorBest 
Written by Octavian Curpaş   
Friday, 10 September 2010 12:29

Motto:

„Cine eşti tu, ce zici tu despre tine însuţi?

Întrebările acestea îţi sunt vital necesare.”

 

 

 

 

 

ŢON Iosif

Alege viaţa

Editura Cartea creştină

2007, Oradea, 154 pag.

ISBN: 9789739317887

 

 

„Alege viaţa” reprezintă o provocare de a gândi asupra drumului pe care mergem, asupra a ceea ce suntem şi ceea ce facem, asupra destinului nostru ce se reflectă în fiecare lucru din ceea ce numim atât de uşor, ca fiind „viaţa noastră”. A alege viaţa reprezintă prin urmare, un act fundamental de a merge în direcţia cea bună, de a renunţa la orice cărare ce duce în moarte, de a căuta să ieşim din labirintul situaţiilor ce ne aruncă în vârtejuri care în final, ne distrug cu desăvârşire.

Iosif Ţon şi scrierile sale

 

Iosif Ţon s-a născut pe 30 septembrie 1934. Licenţiat al Facultăţii de Limba şi Literatura Română din Cluj, acesta îşi continuă studiile la Seminarul Baptist din Bucureşti şi apoi, la Oxford University, în Anglia. Iosif Ţon este pastor mai întâi, la Biserica Baptistă din Ploieşti, apoi la Biserica Baptistă Nr. 2 din Oradea. Începând din 1973, de-a lungul a opt ani, Iosif Ţon este arestat de mai multe ori, astfel că în 1981, obligat fiind de autorităţile comuniste, acesta părăseşte împreună cu familia sa România, stabilindu-se în Wheaton, Illinois, SUA.

 

Iosif Ţon este autorul volumelor „Confruntări”, „Credinţa adevărată”, „Fiţi oameni”, „Trăind prezentul în lumina viitorului”, „Curs de viaţă spirituală” (vol. 1, 2 şi 3), „Oameni mari din Vechiul Testament”, „Viaţa de familie”, „Să ne cunoaştem crezul”.

 

„Alege viaţa” – o carte apel

 

Cartea lui Iosif Ţon - „Alege viaţa” este un strigăt, un apel, o adresare plină de căldură şi sensibilitate către orice om, pentru a merge în direcţia cea bună, a-L alege pe Hristos şi a urma destinul celor ce vor fi mântuiţi. De fapt, „Alege viaţa” nu este o carte, ci un mesaj adresat pe tot parcursul anului 1978, sub forma unei suite de opt predici, prin care se caută explicarea planului cosmic al lui Dumnezeu cu omul.

 

Deşi aceste cuvinte au fost gândite la început pentru a fi auzite, totuşi punerea lor ]n formă scrisă nu scade cu nimic din puterea pe care autorul a reuşit să o aşeze în cuvintele pe care le-a adresat la acea dată. În general, trecerea de la cuvântul vorbit la cel scris poate genera anumite probleme de înţelegere sau de interpretare, dar cu toate acestea, în cazul de faţă putem spune că exprimarea orală a condus la o cursivitate a textului scris ce se recomandă de la sine cititorului prin intermediul unei abordări facil de urmărit, în fraze şi expresii ce se reţin cu uşurinţă, prin ilustraţii care conferă plasticitate mesajului scris şi nu în ultimul rând, printr-un apel emoţional care nu poate să rămână fără ecou.

 

„Cine eşti tu...?”

 

„Cine eşti tu, ce zici tu despre tine însuţi? Întrebările acestea îţi sunt vital necesare. Tu trebuie să afli cine eşti, să ştii de unde vii, unde te duci şi de ce eşti aici, în lumea aceasta. Acestea sunt întrebările fundamentale ale existenţei umane. Cine nu şi le pune şi cine nu găseşte răspunsul bun la ele îşi iroseşte viaţa şi îşi ratează destinul.”

 

Într-o astfel de atmosferă a căutării, a regăsirii, a cizelării unei identităţi în Isus Hristos, Iosif Ţon ne poartă pe parcursul a opt etape, de-a lungul capitolelor principale ale planului de mântuire şi astfel citim despre: originea răului în univers, păcatul şi consecinţele lui, cine este Isus Hristos, ce înseamnă credinţa, ce este pocăinţa, la ce se referă viaţa cu Isus Hristos, cum poţi deveni un om după inima lui Dumnezeu şi ce va semnifica a doua venire a lui Hristos. Vedem astfel cum cu un talent de maestru, pastorul Iosif Ţon ne conduce în stilul său caracteristic, adică sistematic şi pas cu pas, către o înţelegere suficientă a drumului spiritual pe care trebuie să îl urmăm în viaţă, cu alte cuvinte, ne îndrumă să ajungem să alegem viaţa.

 

„Să avem certitudinea că El există”

„Mesajul acesta este dedicat căutătorilor de Dumnezeu, acelora care nu fac parte dintre cei care Îl cunosc pe Dumnezeu, şi acestora voi căuta să le explic cât se poate mai limpede de ce este atât de greu să Îl cunoaştem pe Dumnezeu, ce ne separă de El, cum putem totuşi să-L găsim şi mai mult, să fim siguri că L-am găsit, să avem certitudinea că El există şi că El este în fiecare dintre cei care L-au căutat din toată inima.”

 

Într-un discurs ce evoluează cursiv, asemenea unei ape limpezi ce pleacă de la izvoare, Iosif Ţon ne conduce să înţelegem originea alienării umane în raport cu Dumnezeu, cauzele care au condus la separarea lumii noastre de Creatorul său, chemându-ne să ne întoarcem la Cel care ne este Dumnezeu şi Tatăl, să primim oferta Sa de mântuire şi să devenim oameni adevăraţi, oameni noi, oameni drepţi, oameni după voia Sa.

 

Lumea şi teoriile ei

 

Având la bază o christologie foarte bine pusă la punct dogmatic şi având şi talentul de a comunica în cuvinte simple şi uşor de înţeles taina evlaviei, prin manifestarea lui Dumnezeu în Fiul Său, scriitorul reuşeşte să imprime în mintea cititorului o amprentă de neşters asupra intenţiilor clare pe care Creatorul nostru le are cu fiecare dintre noi, fapt bine exprimat prin intermediul cuvintelor Sfintelor Scripturi. Într-o diatribă nemiloasă cu necredinţa, într-o polemică ce nu admite compromis cu ateismul, Iosif Ţon, cu un talent pastoral de excepţie, unit şi cu vocaţia de predicator, caută să îl smulgă pe cititor din adormirea pe care teoriile seducătoare ale acestei lumi o aduce asupra celor care înainte de a-şi da seama, ajung să fie cuprinşi de o neştiinţă condamnabilă asupra planurilor lui Dumnezeu.

 

„Lumea aceasta te-a învăţat să gândeşti că ai apărut la întâmplare şi că nu eşti mai mult decât un animal. Eşti mai mult doar prin faptul că gândeşti. Atâta eşti. Dar în esenţă, eşti o fiinţă născută la întâmplare, fără rost şi fără viitor.”

 

„Acum este clipa de har”

 

Din această condiţie amorfă, din această nebuloasă a pierii, Dumnezeu caută să ne scape şi acesta este mesajul central al cărţii „Alege viaţa” - fapt care o recomandă oricui, creştin sau ateu, oferindu-ne învăţătură, călăuzire, putere şi o iubire mistuitoare faţă de Cel care Şi-a dat viaţa pentru noi, adică faţă de Isus Hristos. Am putea spune că nu este o carte pur şi simplu religioasă, că nu are de-a face cu nimic cu limbajul de lemn al exprimărilor religioase, ci vorbim despre un mesaj viu, uşor de înţeles şi puternic în a-l transforma pe cititor.

 

„Acum este clipa de har. Acum este clipa în care hotărăşti ce va fi atunci când Hristos va reveni. Pentru că acum vei hotărî dacă vei sta la dreapta sau la stânga Lui.” Aceasta este chemarea, aici se află alegerea vieţii.

 
ZILE ÎNSEMNATE PDF Print E-mail
User Rating: / 2
PoorBest 
Written by Elena Buică   
Thursday, 09 September 2010 08:43

Motto:

A sosit vacanţa

Cu trenul din Franţa,

Cărţile pe foc,

Hai copii la joc!

 

 

 

Fără să fim superstiţioşi, când cernem evenimentele care au rămas înscrise mai viu în memorie, constatăm că apar de-a lungul mai multor ani câteva date în care se succed întâmplări înrudite între ele şi dacă le punem cap la cap, dau o anume culoare vieţii noastre. În afara zilelor de naştere şi a sărbătorile care se succed anual, se încheagă făptura unor date care ne privesc personal. Pentru toată lumea civilizată, ziua începerii anului şcolar este o zi care ne întoarce faţa cu ani în urmă la lungul şir al începutului de an şcolar, cu precădere spre ziua de neuitat a clasei întâi, a primului contact cu şcoala, cu banca şi draga noastră învăţătoare, DOAMNA, în cuvântul căreia credeam aşa cum credeam că ziua urmează după noapte.

 

Trăiesc şi eu ca oricare adierea primelor amintiri pentru pregătirea anului şcolar, cu uniforma nouă, cu ghiozdan în care, pe vremea mea, stătea la loc de cinste tăbliţa marcată  cu liniuţe roşii pe o faţă şi cu pătrăţele pe cealaltă, iar  pe marginea de lemn, printr-o găurică, erau legate de două sforicele buretele de şters tăbiţa şi condeiul de care trebuia să avem grijă să nu se frângă şi să ne aducă  vărsarea de lacrimi pentru o asemenea întâmplare. Lângă tăbliţă, stăteau alături puse cu multă grijă, aritmetica şi abecedarul cu multe poze colorate şi cu primele litere şi cuvinte pe care le memorasem din zbor, dar simulam descifrarea cu o anume intonaţie care însoţea degetul arătător plimbându-se pe pagină: O-I… OI.  În clasele următoare grija mare era pentru felul cum duceam în mână călimara cu cerneală, ţinută drept, ca să nu se verse, în timp ce tocul cu peniţa stăteau în penar aranjate cu multă grijă. Peniţa era controlată atent să nu aibă vârful despicat, căci pe atunci caligrafia era la loc de mare preţ. Mai apoi, un motiv de semeţie era rostitirea tablei înmulţirii fără răsuflare, pe o melodie lineară, dar ritmată. Simt şi acum fiorul necunoscutului acelor începuturi de an şcolar. Aveam unghiile tăiate, urechile şi gâtul curat, batista în buzunar era spălată şi călcată, dar eram îngrijorată de ce-o zice DOAMNA de degetele mele de culoarea maronie a cojilor de nuci care nu voia să se ducă oricât îmi frecam mâinile cu nisip, căci săpunul nu ajuta la nimic.

 

În anii următori, acestor zile de început de septembrie, li s-au adăugat regretele că s-a terminat vacanţa, suspinul despărţirilor, dar şi bucuria reîntâlnirilor sau speranţa sosirii următoarelor vacanţe, pe atunci, neapărat – cu trenul din Franţa!

 

Toate aceste amintiri comune cu ale tuturor şcolarilor, au început pentru mine să se individualizeze la 18 ani când  am fost nevoită să întrerup şirul anilor de studii din tumultosul Bucureşti şi să iau viaţa pe cont propriu, într-un colţ de lume îndepărtat, undeva sub un deal, de parcă era  uitat de Domnul, o vatră a vieţii arhaice, deşi nu era departe de Oradea, în comuna Ineu de Criş. Atunci, in 1952, pentru mine ca invăţătoare-profesoară suplinitoare, iar acum pentru nepoata mea, Mara-Elena, la cei 18 ani, care a plecat la Ottawa pentru studii universitare, începutul lui septembrie a marcat hotarul unor noi destine. Pentru fiecare a însemnat prima despărţire mai îndelungată de familie, dar mai ales, aducătoare de schimbări majore. Acum am condus-o cu gândul şi cu sufletul privind cu ochii ca prin ceaţă deasă spe drumul ei de viitor şi întorcându-mi ochii minţii pe cel al meu din trecut care mi-a adus schimbări  simţite ca un şoc şi mi-au marcat profund  următorii ani. Am devenit alt om din care n-a mai rămas decât sufletul de copil de care nu m-am putut despărţi nici acum. Mă întreb cum va arăta nepoata mea când va termina studiile, căci la terminarea studiilor fiicei mele, parcă era, dar parcă nu mai era tot ea cea în care sculptasem cu migală şi neţărmurită dragoste anumite trăsături.

 

Acum n-am plâns în stradă când mi-am petrecut nepoata cu privirea plecând la Ottawa. Am stat locului ca o stană de piatră privind în gol. Am plâns înainte de a ieşi din casă, atunci când m-a invitat  să iau loc ca să îmi cânte la pian piesa îndrăgită de toată familia fiindcă era piesa ei dragă, Le Coucou (Rondeau) de Louis-Claude Daquin (1694-1772). Era un gest de rămas bun, dar şi de recunoştinţă pentru lungul şir de ani în care am stat langă ea la lecţiile de pian, lecţii care şi ele se încheiau acum stinându-se în acordul final. În legănarea ritmului de rondo am simţit că se leagănă întreaga lumea cu mine. Ne-am îmbrăţişat îndelung în ritmul sacadat al lacrimilor venite din străfundul pieptului. Apoi iar m-am dus cu gândul la lungul şir de ani marcaţi de zilele începutului de septembrie.

 

Fiecare septembrie îmi aducea un nou an şcolar pentru fiica mea ca eleva, apoi ca studenta, iar profesional, mi-aducea copii noi, clase noi, colegi de muncă noi, uneori şcoli noi, metode de învăţământ noi şi nu de puţine ori chiar localităţi noi. Prntre atâtea nouăţi aduse de toamne  se numară şi anii de studii universitare pe care i-am făcut cu ceva întârziere datorită vremurilor potrivnice, iar în anul acesta, trăiesc alături de fiica mea, bucuria primului început de an şcolar când ea îşi va conduce ca directoare adjunctă colectivul de 87 de profesori la un prestigios liceu din Toronto.

 

În lungul şir al începuturilor de septembrie, am apucat să trăiesc şi vremea ieşirii mele din lumea şcolilor încheiată  în lacrimile pensionării. Dar până să apuc să trag aer adânc în piept pentru alean, un alt început de septembrie, mai precis, în noaptea lui 31 august spre 1 septembrie, m-a adus definitiv în Canada, căci nepoţica începea şcoala şi cine putea mai bine să-i supravegheze paşii decât draga de Buni. Şi odată ajunsă aici, Buni iarăşi a trecut prin mari prefaceri, cele ale strămutării, dar a acceptat totul din plină inimă.

 

Şi iată-mă acum, la acest septembrie 2010, când iar mi s-a golit inima odată cu plecarea nepoatei mele dragi. Parcă nu mai ştiu ce să fac cu mâinile care nu-şi mai găsesc rostul ca până acum. E casa goală, deşi îi simt prezenţa în tot şi în toate. Nu-i mai aud vocea, nu-i mai simt mişcarea, nu-i mai aud cântecele la pian. Şi parcă e un făcut, afară plouă şi e frig, nu pot ieşi cu caţeluşa la plimbare decât pe fugă şi zgriburind şi stau şi iaraşi mă gândesc la zilele începutului de septembrie încercând să străpung timpul în viitor să vad ce-mi mai poate aduce. O adiere calda a sperantei şi a încrederii mă face să întorc capul spre răsarit şi să rostesc, ajută Doamne!

 
POEME ESTIVALE PDF Print E-mail
User Rating: / 2
PoorBest 
Written by Georgeta Resteman   
Monday, 23 August 2010 11:49
FURTUNA

 

Un vuiet năprasnic răzbate din zare

Se-ntunecă cerul cu nori duşi de vânt

Iar fulgere stranii ţintesc spre pământ

Lovind nemiloase şi munte şi mare.

 

Plânge pădurea sub ploaie şi geme

Şi ramuri se rup şi se scutură flori

Neputinţa-mi aduce în suflet fiori

Privesc năruirea-n decor de blesteme.

 

Se scurg ape repezi şi pline de lut

Şi totu-i cuprins sub furii de şuvoaie

Pământul musteşte sub lacrimi de ploaie

Speranţe-ngropând  în destinu-i durut.

 

Grădina-i răpusă de ape şi vânt

Dalii semeţe se frâng sub furtună

Petale rănite pe alei se adună

În râuri de frunze tristeţi fremătând.

 

Săgeţi de lumină din ceruri de sus

Ţintesc şi străpung întristatul meleag

Ce leagăn de vise mi-a fost şi mi-e drag

Se scutură norii venind din apus.

 

O rugă fierbinte-mi cuprinde fiinţa

Doamne, ne lasă speranţa de-a fi

Mai buni, dă-ne dreptul mereu a iubi

Potoleşte futuna, 'ntăreşte credinţa

Ne dă bunătate şi-n noapte şi-n zi

Suntem doar fărâme-ntrupând neputinţa

 

 

PLOAIA

 

Plouă  şi cerul se scurge spre noi

Mă biciue aprig rafale de vânt

Alunec în iarbă-n sărut de pământ

Mi-e sufletul searbăd şi ochii-mi sunt goi.

 

Rămân neclintită şi-mi las fruntea lin

Să-şi spele tristeţea în lacrimi de flori

Culeg cu iubire şi-aşez subsiori

Petale rănite din cupe de crin.

 

Mă-nvăluie apele tulburi ce curg

Şuvoaie m-acopăr dar eu le ignor

Mi-e gândul durut de tristeţe şi dor

Îmi tremură trupul în tristul amurg.

 

Deodată potopul din jur se opreşte

Dar stau nemişcată timid-aşteptând

O rază de soare s-apară râzând

Căci ploaia din mine căldură-şi doreşte.

 

Speranţe de bine-mpletesc în cununi

Şi doruri aştern în tăceri ferecate

Cărări de lumină râvnesc, din păcate,

În linişti se-ascund blestemate furtuni...

 

 

DESCÂTECUL PLOII

 

Se scutură norii, furtună şi ropot

Lovesc picuri mari în ferestre

Săgeţi de lumină şi dangăt de clopot

Străpung  întinderi ecvestre.

 

E timpul de-acuma în ritmuri de suflet

Cu zbateri, nelinişti, durere

Iar ruga-mi se 'nalţă-n al ploii descântec

Şi rupe a nopţii  tăcere.

 

Doamne, te-ndură opreşte furtuna

Şi linişti aşterne în noi,

Lasă-ne clipa şi-ntinde-ne mâna

Suntem copleşiti de nevoi

 

Iar sufletul geme de răni şi tristeţi

Tu spală-i cu dragoste faţa

Aşterne în inimi mereu frumuseţi

Să dăruie pace, să-nsenine viaţa.

Oradea, 16 august 2010

 

 

SALCÂMII-AU INFLORIT TÂRZIU

 

Salcâmii-au înflorit aici târziu

Şi răspândesc miresme-alese-n jur

În sufletu-mi până mai ieri pustiu

Aduc lumină, talismanul pur.

 

O port cu drag şi simt că urc spre cer

Ating în treacăt norii prin albastru

Iar drumul lin mă duce spre mister

Ce îl dezleagă-apoi al zilei astru.

 

Lumina vie-n suflet dă putere

Să birui orice urmă de-ntristare

Cu floarea de salcâm uit de durere

Parfumul ei sublim e alinare.

 

Visez... te-aştept să-ti mângâi fruntea

Ochii să-ţi spăl în lacrima fântânii

O cale de lumină ne fie veşnic puntea

Spre dragostea sublimă când înfloresc salcâmii.

 

În pace şi-armonie sa ne iubim o viaţă

Flori de salcâm şi linişti s-aşternem peste noi

Cu soarele iubirii în orice dimineaţă

Să ne trezim în tihnă tu, eu, noi amândoi.

 

 

ÎNCÂNTARE

 

Cântecul ierbii

foşnetul  frunzelor

unduirea florilor

adieri de vânt spulberând tristeţi

 

zumzet de albine

tril de păsărele

susur de izvoare

toate – adunate-n corul iubiri,

aştern pace,

dăruiesc dragoste

sufletelor însingurate

până mai ieri...

 

 

VISARE

Miresmele de fân cosit

Şi dulce susur de izvor

Mi-aduc  în suflet plin de dor

În chip de înger, om iubit.

 

E-atâta linişte în jur

Şi-atâta frumuseţe-n cale

Te-aştept aici, să vii agale

Oblăduit de gându-mi pur.

 

Să împletim cununi de flori

În dimineţile cu rouă

Îmbrăţişaţi sub lună nouă

Să toarcem vise până-n zori.

 

Nu ştiu ce crezi... eu sunt aşa

Trăiesc prin ce-i frumos şi bun

Iar sufletul zălog mi-l pun

Om drag, sosit pe-un colţ de stea.

 

 

LIMPEZIME DE SUFLET

Îmi limpezesc privirile-n boabe de rouă

cu buzele arse de doruri

le sorb liniştită răcoarea

din ierburi ucise ieri de arşiţă,

primenite azi noapte în strigăt de lună nouă

se 'nalţă perdele de aburi

dansând graţios înspre nouri

iar eu, răstignită-ntre vise

le-admir năucită splendoarea.

 

leneşe flori

trezite de coruri de greieri

îşi ridică-amorţite petalele fine,

despletindu-şi corole

pe fragezii lujeri

dăruiesc tot nectarul

spre harnice, neîntrecute albine.

 

Din linişti se naşte un murmur

sub umăr de deal

preludiu de viaţă

ce prinde alene contur

prin frunza de-alun

răzbate un cânt de caval

scăldându-mi întreaga fiinţă

în aerul pur.

 

Gândul mă poartă spre tine,

te mângâi, te-ador

te-aş strânge în braţe,

săruturi ţi-aş da şi iubire...

sunt suflet de floare

născută din lacrimi şi dor

şi-n dulce visare

te-aştept năzuind fericire...

 

 

SENTIMENTE

 

Sfârşit de iulie... şi ziua minunată

Îmi dăruie cu razele de soare

Un colţ de rai unde nimic nu doare

Şi-n care am simţit întâia dată

 

Că-n viaţă, rostul de-a trăi frumos

Şi de-a iubi la fel, cu toată fiinţa

E ca o dulce vrajă ce stăruie-n dorinţa

De-a fi mereu deschisă, cu suflet luminos.

 

Adie dinspre codrii un vânt călduţ şi lin

Un cântecel de greier şi-un fluture pribeag

Mi te aduc aproape, iubite, suflet drag,

Miresme-n fân cosit ne-nvăluie sublim.

 

Grădina-i înflorită şi plină de culori

Mă plimb printre răzoare-admirându-le sfiirea

Sunt plină de speranţă şi-ţi dărui fericirea

De-a vieţui-n iubire şi în alint de flori

 

Ce-mbată cu miresme-n decor dumnezeiesc

Iar tu, zidind altare din dalii îmi surâzi

Ai ochi plini de lumină şi-n pace te afunzi

Te iau timid de mână şoptindu-ţi...te iubesc!

 

 

NU TE VREAU, TOAMNĂ!

 

Mi-e frică de tine, toamnă!

ştiu că spulberi corole

şi alungi speranţe

rătăcindu-mi gândurile

bruma ta arde iarba crudă

şi-ofileşte

una câte una

petalele

adâncindu-le ridurile...

nu te vreau, doamnă de aramă!

vreau verde şi flori

şi vise-mplinite,

curcubee-n culori

zămislite din abur de  suflete

şi mai vreau să admir

poala grădinii mele

udă de-atâtea lacrimi de rouă

străluciri de stele vreau

şi picuri de mir

nu te vreau, toamnă

când bate vântul puternic

plângând printre ramuri dezgolite

şi-ntr-una plouă...plouă...

 
Urmează-mă PDF Print E-mail
User Rating: / 5
PoorBest 
Written by Dorina Şişu   
Monday, 23 August 2010 11:26

când echilibrul îţi dă târcoale

un glonţ îţi face cu ochiul

naivitatea pare o poezie de succes

mai bâzâie vocea ta caldă

în gustul cafelei

zulufii îmi atârnă pe tavanul tău

cât crezi că te aştept lângă becul spart

în jurul respiraţiei mele

se aude un ticăit lat

cică e un ecou inofensiv

e pustiul

am înălţat toate dimineţile

în dreptul numelui tău

lumea

ca o frunză

tremură sub razele ce curg pe tine


 
« StartPrev3091309230933094309530963097309830993100NextEnd »

Page 3093 of 3265

Poemul din metrou