Home
Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
dimineaţa longevivă ca o statuie în mijlocul piaţetei PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by sorin lucaci   
Sunday, 07 March 2010 18:56

eram undeva la înăltimea situaţiei
şi o priveam cu oarecare detaşare
un pic de aroganţă un pic de infatuare
o controlam eram acolo zilnic
în stânga şi-n dreapta zăceau îmbuibate de alcool
zeci de fotolii zeci de perne pluşate
zeci de tablouri şi un fum gros de ţigări mentolate
„blestemaţi de o vârstă de femeie
ne fumam moştenirea propriului paradis”
în braţe cu o icoană de patrimoniu volatilizată
prin orientul îndepărtat
ce altceva puteam face în spatiul lipicios cu dâre de umezeală
de noroi şi sudoare alunecând pe fruntea rece ca o transalpină
ce altceva puteam stârni în mintea scarabeului
decât un scrâşnet sinistru al uşii de metal
ca o lovitură de teatru izbind în moalele capului
prin aburul coridoarelor se strecoară marionetele jucăuşe
păpuşarul adoarme în braţele fetiţei precum
aerul adoarme ca un copil între peretii de abur ai ceştii cu ceai
îi simţi respiraţia alergând pe vârful picioarelor să nu facă zgomot
îi simţi privirea cum loveşte plexul
cum loveşte irisul declanşând bucuria curcubeului
nici dimineaţa impudică longevivă ca o statuie în mijlocul piaţetei
nici plictiseala din care savurezi cu poftă doar contururile palide ale zilei
nu te mai satisface
şi totul rămâne inert ca o balerină cu mâneci bufante şi accesorii lollipops
si perimetrul mic al cutiuţei muzicale în care valsează pantofiorii donna karan
are glezne articulate şi doar strângând butoanele de pe talia ei
va face un mic pas de menuet
în timp ce baţi darabana încet peste culcuşul îngerului

fredonând un hit ca un vin învechit

 
PASTILA SĂPTĂMÂNII (11) PDF Print E-mail
Written by Zoltan Terner   
Monday, 15 February 2010 10:11

DE-ALE SUFLETULUI

Mă întrebi, fiule, ce este sufletul. De unde să ştiu? Cineva foarte înţelept spunea  că este  viaţa vieţii, că e scânteia de dumnezeire dată ca împrumut fiecărui om. Cum e asta, eu însumi nu înţeleg prea bine. Poate nimeni nu înţelege.

 

Pe om ar trebui să-l poţi recunoaşte după suflet. Dar nu se poate. Fiecare îşi arată doar faţa. Sau masca.

 

Nu simţi uneori că propriul tău suflet ţi-a devenit străin?

 

N-ai cum să ştii ce e în sufletul meu. Ar trebui să-l pipăi cu sufletul tău. Ai putea?  E singura cale de a ajunge la sufletul cuiva.

 

Fă-ţi drum mai des, iubito, prin lumea sufletului meu. Ia-mă cu tine pe cărările tale sufleteşti.

 

Nu aduna, copile, decât lucruri pe care simţi că ai putea să le  insufleţeşti, dând fiecăruia câte o picătură din însufleţirea sufletului tău.

 

Nu-ţi fie teamă, prietene, nici de apele uneori prea învolburate ale sufletului meu, nici de focul lui, adeseori prea înteţit.

 

Nu pot să-mi scot din suflet nici uimirile, nici mirările, nici întrebările sau  nedumeririle.

 

Nici  revoltele. Mai ales revoltele.

 

De ce plânge câteodată sufletul meu sau al tău? El simte când i se termină câte un drum. Sau când pierde vreun rost.

 

Nu te speria, copile, aşa orbitoare cum îţi apar, ele sunt doar lumini sufleteşti. Sunt singurele lumini ale fiinţei omeneşti care te  orbesc ca să te facă mai văzător.

 

Nu-ţi simt sufletul. Ce se întâmplă cu tine? Sau poate cu mine? Mereu se poate strica ceva în viaţa sufletului: îl pierzi, îl murdăreşti, îl strici, îl înstrăinezi, îl urâţeşti.

 

Cel mai greu anotimp al omului e iarna sufletului. E mai grea decât cea a trupului, a cărnii.

 

Sufletul! Chiar dacă nu ştii ce-i aia, nu râde, omule, când auzi acest cuvânt. E bun la ceva şi sufletul. Chiar „bun la toate” cum spunea versul răposatului poet  Marin Sorescu.

 

Nu-ţi lăsa sufletul să slugărească cu supunere carnea şi patimile ei. Nu-l pune la jug ca să are pustietăţile tale omeneşti.

 

Tu ai plecat, tată, de-o veşnicie, dar eu mai aud şi acum muzica sufletului tău. E o minune, ca multe ale sufletului.

 

Unde sălăşluieşte sufletul tău, vecine? În sacul de gunoi pe care-l duci la tobogan, în automobilul tău lucios, în noul tău televizor cu plasmă, în lanţul de aur pe care-l porţi? În strălucitoarea uscăciunea a vieţii tale? De ce nu ai loc pentru suflet chiar în sufletul tău?

Nu-ţi oropsi niciodată sufletul,fiule. Nu-l lăsa să flămânzească, să sufere de sete, să se usuce de dorul unui suflet-pereche.

 

Nu râde, trecătorule! Degeaba te prefaci că n-ai suflet.

 

Află, dacă nu ştii, omule, că lanţurile sufleteşti sunt cele mai uşoare dar şi cele mai grele.

 

Nu lăsa uliul să dea iama în poiata sufletului tău.

 

Nu intra cu bocancii înnoroiaţi în sufletul vreunui om. Şterge-te cuviincios pe picioare. Bate la uşă, nu da buzna. Nu strica florile sufletului nimănui.

 

Ce ciudat! Trupul mi-e pe înserate, iar sufletul e încă la amiază. Nu te mai pot ajunge din urmă, suflete al meu, mereu jucăuş.

 

Sufletele noastre s-au întâlnit şi s-au recunoscut. Al tău era în floare, al meu dădea în copt. Atunci ni s-au lipit suflet de suflet. Îţi mai aduci aminte, iubito?

 

Ne purtăm paşii şi acum, pe înnoptate, prin grădinile închipuirilor şi jocurilor noastre copilăreşti. Acolo e încă primăvară cu merii în floare, iar liliacul îşi revarsă mireasma peste apele sufletelor noastre încă nu de tot prihănite.

 

Iar după ce vor trece toate cele, sufletele noastre îşi vor aminti cu duioşie de trupurile noastre vii şi tinere de odinioară.

 

Ca mâine, suflete, nu-ţi va mai lipsi nimeni şi nimic. Îi vei avea pe toţi şi le vei avea pe toate. Te vei face una cu marele suflet al lumii. Şi însufleţi-te-vei ca niciodată. Până atunci, suflete al sufletului meu de aici şi de acum, mai ai multe bucurii de întâmpinat, multe lumini şi umbre de încercat şi multe uimiri de trăit.

 
ÎN SFÂRŞIT, AUSTRALIA PDF Print E-mail
Written by Ovidiu Creangă   
Monday, 15 February 2010 09:55

 

În Australia am fost cu inginerul Simion Boboc, funcţionar la Primăria Municipiului Bucureşti. Noi am venit din Singapore unde am fost şeful unei delegaţii numeroase şi am să le spun pe nume pe cei ce-mi mai aduc aminte. De la Românoexport era Ion Şiraev, şef de servici, care trebuia sa vândă textile şi să cumpere iută din care pe atunci se făceau saci. Mai era şi Nicolae Angelescu de la Autotractorul, care impreună cu un tip ce nu mai ştiu cum îl chema de la Tractorul Roşu Braşov, trebuiau să vândă tractoare. Şi a mai lipit de delegaţia noastră şi pe Simion Boboc, care nu avea nici o legatură cu problemele noastre ci era plasat de Securitate.

 

Boboc a fost totuşi băiat „salon” şi ne-a spus, „băieţi să vă ţineţi gura lipită ca să nu-mi daţi mie de lucru”. Şi muncitorul de la Tractorul Roşu era tot informator fiindcă l-am urmărit şi în fiecare seară scria pagini întregi ferindu-se de noi. Eu aveam ca sarcină sa cumpăr cinci mii de tone de cauciuc natural sortul RSS1 care este calitatea cea mai bună, care pe atunci la bursa cauciucului din Singapore se vindea cu 500 de dollari americani tona. Însă sarcina mea era un pietroi legat de gât, că trebuia să cumpăr cauciucul „în compensaţie” adică să cumpăr o marfă „tare” cauciucul natural în compensaţie cu nişte mărfuri foarte greu vandabile, tractoare şi textile. Era foarte greu să concurezi cu Caterpillar marcă americană care era pe piaţă de zeci de ani, aveau un servis pus la punct şi tractoare uşoare cu consum redus de motorină. Ale noastre erau greoaie, nu aveam nici un servis şi manevrarea volanului nu era automată şi chinezii care sunt deobicei mici şi pricăjiţi nu le puteau manevra. Am vândut totuşi în Singapore 92 de bucăţi pe care ei le utilizau să strângă nisipul de pe plaje si să extragă din el un minereu de cositor. Am avut numai necazuri cu cele 92 de tractoare că au început să aibă defecţiuni şi noi nu aveam piese de schimb, şi până veneau de la Braşov, treceau câteva luni. Şiraev a reuşit să vândă nişte textile, dar eu nu puteam compensa două milioane şi jumătate de dolari cu nişte mărfuri nevandabile.

 

(...) De la Singapore până la Sydney am zburat la o altitudine destul de joasă şi am putut vedea nişte privelişti încântătoare, munţi împăduriţi, păduri nesfârşite, şi apoi zone întinse de ape albastre verzui. Ajunşi în Sydney, ce ne-a izbit a fost limbajul, care nu era engleza cu care eram noi obişnuiţi ci un jargon colţuros care abia îl înţelegeam. Mai apoi ne-am lămurit, Australia era locul de surghiun al Imperiului Britanic. Aici erau deportaţi cei mai periculoşi bandiţi şi răufăcători şi prostituatele rebele. Ei s-au combinat între ei şi au dat naştere la naţiunea australiană care mai păstrează unele caracteristici, în special în limbaj.

 

(...) Pentru noi Australia era o lume nouă şi interesantă. Ne-a uimit cât de ieftin era vinul local, adică australian. Era foarte bun, noi cumpăram zilnic o sticla de 3 litri pe care până seara o „stingeam”. Zilnic cumpăram o găină friptă, care cred că avea peste două kilograme şi  sticla de 3 litri de vin. Asta era norma noastra zilnică, care costa sub cinci dolari. Ne-am dus la agenţia noastră economică, dar am fost primiţi cu destulă răceală. De unde în alte ţări cei de la agenţie se gudurau pe lângă noi, ăştia din Sydney ne-au tratat cu sictir aristocrat. Noi nu am avut încotro şi am redus sejurul nostru în Australia la două săptămâni, cu toate că nu aveam de făcut nimic dar prea era frumoasă Australia ca să o părăsim repede. Al doilea oraş ca mărime este Melbourne, însă noi am stat numai în Sydney. Sydney este un oraş mare şi modern cu o populaţie de 4,3 milioane de locuitori. Melbourne este al doilea cu o populaţie de 3,7 milioane de locuitori şi a luat naştere cu 47 de ani după Sydney. În Sydney este o puternică comunitate românească, însă una şi mai puternică este comunitatea greacă. Am văzut un cartier întreg cu denumirea străzilor şi inscripţiile de pe tranvaie scrise în limba greacă. Când englezii au furat acest teritoriu de la stăpânii lor de drept, populaţia de aboriginali, i-a masacrat şi persecutat fără milă. (...) Şi acum băştinaşii trăiesc în rezervaţii şi au un standard de viaţă foarte scăzut. Până nu demult, Australia nu permitea chinezilor să intre în ţara lor, fiind foarte rasişti, cu timpul însă le-a mai trecut.

 

Un prieten de al meu chinez din Singapore, care a urmat Politehnica la Sydney, mi-a povestit o întâmplare hazlie de a lui legată de ura australienilor împotriva chinezilor.  Când s-a dus prima dată la Sydney, funcţionarul de la immigration când i-a luat paşaportul să il verifice l-a întrebat: „Did you come here today?” (Ai venit aici azi?). După cum am spus jargonul australian este engleza criminalilor şi prostituatelor de pe timpuri şi funcţionarul la „today” adică astăzi a pronunţat „tu dai” care înseamnă „să mori” care se scrie „to die”. Prietenul meu ştiind aversiunea australienilor împotriva chinejilor a înţeles „tu ai venit aici să mori?”. I-a sărit smalţul şi a încept să-l înjure pe ofiţerul de la ghişeu. Până la urmă s-a lămurit şi şi-a cerut scuze.

 

Australienii la „hand” care însemnă mână şi se pronunţă „hend” pronunţă cum se scrie „hand”. Dar cu toate aceste neînsemnate inconveniente mi-a plăcut enorm Australia. Preţul la alimente şi băuturi (ce ne interesa pe noi) erau foarte scăzut. (...)

 

Am intrat cu Spiridon Boboc într-un butic cu suveniruri pentru turişti. Vânzătoarea, o doamnă drăguţă după ce ne analizează amănunţit ne întreabă: „Sunteţi români ce bine-mi pare că aud limba mea maternă. Eu sunt evreică româncă plecată de pe timpul lui Gheorghiu Dej în 1950. Mai vine maşina neagră noaptea să aresteze oameni şi să-i bage la puşcărie cum făcea când eram noi în România ?”. Noi de colo minţind ca nişte măgari: „Da de unde, acum este libertate totală poţi să spui ce vrei, poţi să face ce-ţi place şi nu ţi se întâmplă nimic” Nu ştiu cât ne-a crezut ea dar noi eram „prelucraţi” cum să ne comportăm: „Dar vedem că vorbiţi foarte bine româneşte după atâţia ani”. „Toată comunitatea noastră de evrei din România vorbim acasă şi între noi numai româneşte, copii noştri înainte de a învăţa engleza în şcoală, învaţă româna în familie. Limba maternă nu se uită nicodată!”. Şi atunci ne-am gândit cu ciudă şi ruşine cum românii noştri se chinuie să-şi înveţe copiii engleza şi să uite româna ca lor le este ruşine că sunt români.

 

Am mai întâlnit evrei români şi în Singapore şi în Rio de Janeiro în Brazilia şi mi-au spus exact acelaşi lucru, ei nu au uitat limba română, îşi învaţă copiii româna şi vorbesc acasă şi între ei numai româneşte. Acum la noi a venit în vizită o colegă de a Luminiţei, fata mea, arhitectă şi ea, ce s-a stabilit de mult în Israel. A venit cu fata ei Rodica, ce s-a născut în Israel. Şi Cecilia, aşa o cheamă pe colega Luminiţei, şi fata ei vorbesc neoş româneşte, şi nepoata mea Ruxandra, fata lui Monica, cealaltă fată a mea, care a venit în Canada când avea 12 ani, se chinuie când i te adresezi în română, că aşa au învăţat-o părinţii, adică copiii mei. În schimb Daniel, tot nepot de al meu, băiatul Luminiţei, care s-a născut în Canada, vorbeşte româneşte (cu un slab accent englezesc). Este cum îi educi pe copiii, şi daca „nu-ţi este ruşine ca eşti român”. Am un prieten foarte bun pe Robert şi nevasta lui Suzy, pe care îi ştiu din Singapore de acum 30-40 de ani. Ei locuesc în Perth al patrulea mare oraş al Australiei cu o populaţie de un milion şi jumătate de locuitori, de pe latura de vest a Australiei. Numele lui chinez este Ng Soo Lam m-a vizitat de când sunt în Canada de doua ori.

 

Când m-am gândit să părăsesc „raiul” lui Ceauşescu, Australia a fost una din ţările care mă tenta, dar până la urmă mi-am schimbat gândul deoarece este prea departe de România. Canada este la o distanţă de 7 ore pe când Australia de 22 ore, este pe partea cealaltă a pământului. Am luat în calcul şi ţările europene, în special Germania, unde aş fi avut şi un avantaj să dovedesc că bunicul meu Vasile Olarescu la origine era Schneider deci german, care înseamnă croitor.

 

(Notă: Dintre ţările pe care le-am vizitat cea mai puternică impresie mi-a făcut-o Singapore, Scoţia apoi Australia, motiv pentru care în acest volumaş dedic câte un capitol pentru fiecare.)

 
Inchide muzica proasta a lumii PDF Print E-mail
User Rating: / 14
PoorBest 
Written by Calin Abrahamfi   
Sunday, 07 March 2010 19:35

tii minte cum imi sopteai

ca nu-ti doresti decat o liniste calda

inchide muzica proasta a lumii raspundeam

selecteaza si surdo-mutii ei

te voi zari poate zambind fericita

voi bea nenumarate pahare de vin in cinstea bucuriilor tale

imi va creste un pantece mare si plin

pe el ma voi urca in raiul betivilor de viata

un pantece unde inoata in deriva

poeme nescrise abandonate pe tarmurile orelor tale

inca port si blestemul cocoasei diforme

a noptilor in care am facut dragoste cu absentele tale

cu neiubirile cu transpiratia fara trup

sub umbrele cailor verzi ce se alergau in cerc

si nu mai stiu cum sa-mi opresc visul

care taie adanc si insamanteaza acest destin

povara sa-l duci in coapsele in sanii in buzele tale

pana cand vei lepada toate apusurile

intr-o oglinda sparta

in trei sute saizeci si cinci de cuvinte

ale cantecului meu

ale linistii tale

 

 

 
tulpini de răcoare PDF Print E-mail
User Rating: / 3
PoorBest 
Written by Nache Mamier Angela   
Sunday, 07 March 2010 10:18

câte braţe şi degete are pământul
câte pupile uscate-n noroi
umbrele plopilor dor cum se-ntorc
întâlnind peste tot doar o iarbă prăfoasă
răsucind în mareea de asfalt şi beton
rădăcinile albe rădăcina lor groasă
cu un braţ zvârcolindu-se-n somn
îndărătnic
insurecţia sevei construieşte tulpini
de răcoare
şi brazde-n tărâmul luminii
albastru
tâmpla oraşului crin aburind
în mantaua de mătase şi ceaţă îşi
revarsă polenul sclipind
în volutele alb încordate-ale zilei
şi-n vlaga zemoasă-
răsăritul de soare-
fructul cu care-şi mângâie buzele vii
dimineaţa

 
« StartPrev3091309230933094309530963097309830993100NextEnd »

Page 3093 of 3156

Poemul din metrou