Home
Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Primim de la dl. Cristi Iordache PDF Print E-mail
User Rating: / 2
PoorBest 
Written by Alin Legănaru   
Thursday, 27 May 2010 15:41

13. 04. 2010

Undeva in Ardeal

 

JOCUL “DE-A  GĂSEŞTE CHEIA”

 

Aici.

Cum am ajuns aici nu se descrie. Pfff, ce reflexiv! Au existat factori, persoane  şi poate chiar propria voinţă. Am fost un răsfăţat al iubirii.

Iubirea.

Iubirea şi altruismul sunt subiecte pretenţioase, cu o conotaţie puternică în sfera comportamentală şi implicit în existenţă. Am fost privilegiat, întrucât am steaua mea, acolo, undeva. Două puncte cardinale, nord şi sud, ying şi yang, acolo steaua mea, aici eu.

Aici.

Aici sunt porţi înalte cu balamale şi zăvoare.

Oameni buni şi nebuni.

Regulamentul spune că nu îţi este permisă ieşirea, iar eu respect tabla de legi.

La dracu! Habar n-am dacă trăirea sau voinţa mă ţin aici.

Aici.

Aici am întâlnit un individ care m-a făcut să-mi tremure genunchii, buzele şi

să-mi plesnească inima.Vedea asta şi n-am avut decât să-mi recunosc starea.

L.A., că despre el este vorba, m-a supus unui test interesant acum, dar destul de ciudat şi dificil, pentru mine, atunci. L.A. mi-a marcat sosirea aici.

Aici.

Aici sunt porţi înalte cu balamale şi zăvoare.

Nu se iese.

Dar cum spuneam, aici, acolo sau pretutindeni, eu am steaua mea.

 

 

 

Frumoasa Fecioară a nopţii

 

 

Vă naşteţi copilelor în timp revolut

Şi-o mamă vă plânge-mpăcată.E greu

Când fecioarele sale sunt date tribut

Ţărânii ce-aşteptă lumina de zeu.

 

 

Vă naşteţi copilelor mai sus de pământ

Iar pântecul crud şi-ntunericul dens,

Se tânguie la gândul că prin legământ

Vă va da unei lumi fără sens.

 

Sunt mireanul pribeag, tu cenuşăreasa,

Găsit-am cărarea spre sufletul tău.

Fecioară, în fiece noapte ai vrea să

Îmi picuri lumina la mine în hău?

 

Vă naşteţi, copile şi sunteţi vânatul.

Căzute în arme de foc. E dorul,

Fecioară! Doar tu părăsit-ai înaltul

Matern, că arma îmi este amorul.

 

 

Aici.

Aici se pun lacăte pe porţile înalte cu balamale şi zăvoare. Eu mă joc “de-a  găseşte cheia”

Deocamdată singur.

Mai târziu…

 
OMAGIU PROFESORULUI EUGEN GROZA PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Iosif Popa   
Thursday, 27 May 2010 15:39

Albe flori de lăcrămioare,

Hai cântaţi-mi voi iubirea

Şi purtaţi în orice floare

Câte-o lacrimă de dor...

(Versuri dintr-un cântec

compus de Eugen Groza)

 

Eugen Groza s-a născut la  14 august 1921 în comuna Bratca, judeţul Bihor, fiu al învatatorului -devenit preot după pensionare - Gheorghe Groza şi al Victoriei, descendent a unei  familii de 14 generaţii de preoţi - proveniţi, potrivit legendei familiei, din Voievodul Dragoş, dealtfel numele de fată al Victoriei!

 

Un elev gojdist de faimă

 

Clasele primare le-a făcut în comuna natală, învăţătoare fiindu-i chiar sora mai mare, Sabina Groza. A absolvit mai departe prestigiosul liceu Emanoil Gojdu din Oradea. Ca elev, încă între anii 1937-40, a colaborat şi condus alături de distinsul profesor de limba română Augustin Cosma – cel pe care l-a apreciat până la sfârşitul vieţii - revista liceului Emmanuil Gojdu „Ţara Visurilor Noastre”. Atunci a fost ales şi preşedintele „Societăţii de lectură” a liceului, ca urmare a faptului că elevul Eugen Groza câştigase trei ani la rând premiul I pe ţară  al „Tinerimii Române”.

 

La toate serbările liceului, Eugen Groza s-a manifestat citind scrieri originale. În clasa a VIII-a (finală de liceu) el debutează în teatru cu o comedie originală inspirată din viaţa de elev: „Delta Inspiraţiilor”, după care publică piesa „Jertfa Întunericului’’ şi numeroase versuri, schiţe, etc. în revista „Ţara Visurilor Noastre”. Va colabora cu această revistă şi peste ani ca profesor.

 

Dramaturg în Bucureşti

 

A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti, precum şi Seminariul Pedagogic Titu Maiorescu (tot din Bucureşti), fiind discipolul  unor figuri legendare ale culturii române. Ca student, scrie câteva piese de teatru: „Umbra unui chip”, „A trecut o umbră”, „Cu aripile întinse”, piese care au fost respinse de cenzura antonesciană pe motiv că ar arăta tragicul şi zădărnicia războiului din Răsărit.

 

Piesa „Republica Sobolilor’’ a fost jucată  în anul 1942, cu un grup de studenţi, la teatrul „Comedia” din Bucureşti, bucurându-se de un mare succes şi intens ecou în presa vremii, aceasta fiind o discretă satiră la regimul legionar şi a rebeliunii. A fost încorporat în 1944 şi a participat în  război, alături de trupele române, ajungând până la Brno în Cehoslovacia. După război, Eugen Groza devine profesor al liceului Emanuil Gojdu din Oradea, liceu al cărui elev meritoriu fusese şi unde va deveni un strălucit dascăl, predând într-o manieră originală gramatica limbii române şi literatură.

 

Pofesor critic...

 

A fost un profesor dăruit meseriei sale, dârz şi curajos. În anul 1948, an al aşa-zisei Reforme a Învăţământului, când  marele poet naţional Mihai Eminescu nu mai  figura în programele şcolare, el, profesorul cu puterea pe care i-au dat-o vocaţia şi responsabilitatea a predat elevilor suplimentar, în afara programei, pe Eminescu, asumându-şi întreaga responsabilitate. Pentru a nu creea prejudicii elevilor, lecţiile erau facultative, fără note sau examene! Cu toate astea la acele lecţii nu a lipsit nici un elev şi toţi l-au ascultat cu emoţie şi mândrie.

 

Mai târziu, în anii grei ce urmează, când la Oradea primeai carne de 3 ori pe an  la: 1 Mai, 23 August şi 31 Decembrie, iată-l pe profesorul Eugen Groza predând cu un aer nevinovat la gramatică „numeralul”. Textul original exemplificativ suna cam aşa: „Mama pleacă la piaţă şi cumpără 1 curcan, 2 pui, 5 banane, 3 kg mandarine…”. Copiii hohotesc, bat din palme şi se miră, căci unii nici nu ştiu ce sunt aceste cuvinte! Părinţii se scandalizează sau se simt mândri (după poziţia socială...) dar cei mai mulţi îl gratulează pe profesor pentru curaj! Exemple cu asemenea texte „nevinovate”, sau  aprecieri şi declaraţii foarte curajoase pentru aceea epocă, continuă la nesfârşit, uneori cu repercusiuni administrative, dar mereu cu tot mai multă stimă şi preţuire din partea oamenilor adevăraţi!

 

Cu una din aceste „ocazii” au fost trimişi doi „tovarăşi de la judeţeana de partid” să-l asiste pe profesor la ore şi să-l surprindă... satirizând „binefacerile comuniste”. Ora la care au asistat avea ca temă nuvela „Alexandru Lăpuşneanu”, despre care profesorul a subliniat că este deosebit de potrivită pentru a fi ecranizată, cândva - aşa cum englezii făcuseră cu unele opere ale lui Shakespeare - dar numai când cinematografia românească... va fi capabilă să o transpună! Tovarăşii au raportat că profesorul nu are sentimente patriotice, critică cinematografia românească şi realizările comuniste, prezentând la ore un englez necunoscut pe care îl preamăreşte în detrimentul unui  scriitor român. Cei doi politruci propun scoaterea profesorului Groza din învăţământ. Totuşi, raportul de mazilire transmis ministerului nu se potriveşte cu investigaţiile ulterioare făcute de acest for. Lecţiile profesorului sunt considerate la un înalt nível didactic... aşa că eruditul profesor este promovat în loc să fie dat afară. Mai erau şi minţi luminate la conducere în aceea vreme!

 

Promotor cultural şi îndrumător al mişcării teatrale orădene

 

O altă faţetă a personalităţii omului de cultură care a fost Eugen Groza este cea de dramaturg şi îndrumător al mişcării teatrale româneşti din Oradea. El scrie şi regizează o serie de piese precum „Pe drumul luminii” şi „Într-un amurg de iarnă” închinate lui Emanuil Gojdu; poemul dramatic în versuri „Şerpii”, piesa „A mea a fost iubirea”  închinată marelui pedagog Johann Heinrich Pestalozzi, comedia şcolară „Când vine primăvara” - închinată viitoarei sale soţii. Urmează apoi „Dincolo de vale” şi pantonima „Partizanii” cu care va lua premiul I la un cuncurs local.

 

Între anii 1946-1948 el sprijină activitatea „Teatrului de Vest’’, aflat sub direcţia actorului Ştefan Iordăchescu, organizând matineele pentru elevi. A făcut această activitate cu atâta râvnă  încât publicul spectator al matineelor îl depăşea pe cel ale spectacolelor  obişnuite de dupămasă şi seară.

 

Între anii 1947-1948 Eugen Groza predă istoria teatrului universal la Conservatorul Sindicatelor Artiştilor şi Ziariştilori, organizat pe lângă Teatrul de Vest din Oradea. Ulterior, după ce renunţă la publicarea propriei „Istorii a  Teatrului”, la care lucrase  de-a lungul vietii, dăruieşte Teatrului de Stat Oradea cca 470 de volume bibliografice strânse în acest scop.

 

Între anii 1949-1973, înainte ca oraşul să aibă propriul teatru în limba română, Eugen Groza organizează  şi conduce  o formaţie de teatru a dascălilor, creată cu scopul declarat de a sensibiliza publicul orădean pentru ideea de teatru românesc. Cu această formaţie s-au pus în scenă peste 30 de piese din repertoriul românesc şi universal; s-au dat peste 120 de spectacole, majoritatea regizate de Eugen Groza şi în care neapărat juca şi el! Iată cateva titluri: „O scrisoare pierdută”, „O noapte furtunoasă”, „D-ale Carnavalului”, „Plicul”, „Omul care a văzut moartea”, „Escu”, „Deşteapta Pământului”, „Nunta”, „Nemaipomenita Pantofăreasă”, „Furtuna”, „Neamurile”, „Hangiţa”, „Doctor fără voie”, „Revizorul”, dar şi piese originale ale sale precum: „Întoarcerea lor”, „Când va suna clopoţelul” (premiată la un concurs zonal).

 

A participat la mai multe concursuri de teatru ajungând  până la faza finală a bienalei  I.L. Caragiale la Bucureşti cu „Căsătoria” de  Gogol – piesă în care Eugen Groza juca rolul principal iar soţia sa o interpreta Fyocla Ivanova – fapt care i-a (le-a) adus laude şi comentarii pozitive de presa „importantă” a vremii (Scânteia, Contemporanul, România Liberă, Informaţia Capitalei, Crişana).

 

În toată această perioadă a militat pentru ideea creării unui teatru în limba română în Oradea. Mai mult chiar, între anii 1953-55 acţionează ca secretar al Comitetului Cetăţenesc, constituit pentru înfiinţarea secţiei române a Teatrului de Stat din Oradea, deziderat ce se va şi împlini în 1955.

 

Întreaga activitata desfăşurată pentru înfiinţarea şi dezvoltarea  teatrului românesc în Bihor a fost  dovada menţionării rolului lui Eugen Groza în această ctitorire, cu ocazia  aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea teatrului orădean, când la simpozionul  organizat în onoarea acestui eveniment, la 25 noiembrie 2005, soţia sa a fost invitată să prezinte în locul defunctului activitatea depusă de acesta pentru înfiinţarea teatrului.

 

Scriitor şi jurnalist

 

Eugen Groza a colaborat cu scrieri la ziare şi reviste. A fost cronicar de teatru la ziarul Crişana. Revista „Familia” i-a publicat un tablou din piesa „Cărarea Pierdută”. A condus ca profesor revista şcolară „Ritmuri Incandescente” - revista Liceului de filologie-storie, apreciată foarte mult de cititori. A fost unul din membrii fondatori ai „Cenaclului Flacăra” din Oradea – precursor al celui înfiinţat de poetul Adrian Păunescu. O vreme a activat ca secretar al cenaclului „Iosif Vulcan”. În publicaţiile editate de acest cenaclu a apărut cu lucrări originale precum: „File din istoria teatrului bihorean”, fragmente din nuvela „Soare pe ape”, schiţa inspirată din viaţa şcolii „Într-o singură zi”, ş.a.

 

Eugen Groza a fost în primul rând profesor, un profesor care s-a dăruit total, cu pasiune, meseriei sale. A fost foarte iubit şi apreciat de elevii săi cu care s-a mândrit, majoritatea acestora devenind oameni valoroşi - nu puţini, personalităţi artistice de notorietate - iar câţiva dintre ei, repere  ale culturii române! Actorii: Cornel Dumitraş, Silvia Gingulescu, Nicolae Barosan, Ion Tifor, Gheorghe Şimonca, A. Andreescu; regizorii Szombati Gile Otto şi Dan Alexandrescu, dar şi Radu Iftimovici pecum şi celebrul chirurg Ioan Pop de Popa i-ai fost elevi. Titus Popovici s-a format şi a debutat sub îndrumarea sa, iar Ana Blandiana a fost eleva lui în tot ciclul liceal, fiindu-ui inclusiv diriginte, fapt pomenit deseori în amintirile ilustrei poete!

 

În anii 2007-2008, după ani de la moartea lui, probabil tot ei, foştii lui elevi, au propus ca una din străzile oraşului Oradea să poarte numele profesorului Eugen Groza. Această propunere a devenit apoi hotărâre a Primăriei Municipiului Oradea...

 
Dincolo e focul PDF Print E-mail
User Rating: / 73
PoorBest 
Written by Llelu Nicolae Vălăreanu(Sârbu)   
Wednesday, 14 April 2010 16:34
Curg fântânile-n cuvinte de sticlă
lacrimile ploii prefăcute-n vin
să-mi limpezesc glasul cu tandreţe
de întâmplările căzute în gol
tu departe o amfora plină
cu tot ce s-a sedimentat
împarţi trecutul lucrării

dincolo e focul care mistuie inima
trecere a timpului prin săbii de umbre
lumina îţi topeşte ceară pe frunte
turnat în bronz in statuile
din piaţa mare a oraşului medieval
în care porumbeii consumă pacea
de la oameni din palme

în turnul cu ceas pasărea nopţii
e gata să fure întunericul
în trupul tău lumina
a pus lampioane colorate
pentru clipele care vor urca
către fiecare stea din univers
 
OROLOGIILE BUNICULUI PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Tiberiu Cosovan   
Thursday, 27 May 2010 15:35

Gheorghe Matei, sau Bunicul cum îi spun toţi cei care-l cunosc respectându-i venerabila vârstă nonagenară, nu poate să se înşele niciodată asupra orei, fie ea din zi sau din noapte.

 

În micro-apartamentul său din Suceava, în care locuieşte singur din anul 2001, de când a rămas văduv prin trecerea în veşnicie a soţiei sale, timpul se scurge măsurat cu exactitate de cele 20 de orologii, ceasuri mari, de masă sau de perete, care-i împodobesc încăperea.

 

Meserie şi bătaie

 

Născut la Zvoriştea, la jumătatea celui de-al doilea deceniu al secolului XX, Gheorghe Matei a urmat Şcoala de Arte şi Meserii de la Cernăuţi unde a învăţat tainele mecanicii fine meşterind cu precădere mecanisme de ceasuri.

 

La şcoala în care, aşa cum îşi aminteşte el, se spunea că „bătaia este ruptă din rai”, a învăţat meserie, dar a încasat şi „corecţii la palmă” de la inginerul şef Vaskavoivici „până se umfla mâna cât pâinea” şi a stat în genunchi pe grăunţe. „Din te miri ce - îşi aminteşte el - primeam câţiva pumni după cap şi picioare în fund”.

 

Primul ceas, pe care l-a avut încă din şcoală, era un ceasornic de buzunar marca Roskopatent. Piesele veneau din Germania, iar elevii montau ceasurile la orele de practică.

 

Cu gândul la colegii săi de la Cernăuţi, Gheorghe Matei spune încet: „Din 30 de colegi câţi am fost, numai eu mai trăiesc. Toţi au murit”.

 

Ciorbă din picioare de cal cu tot cu potcoave

După absolvirea şcolii a fost încorporat la Regimentul 6 Vânători, din cadrul Diviziei 14 Infanterie. A făcut armata la Bălţi, în Basarabia, “atunci când Basarabia era a noastră”. După modificările teritoriale din vara anului 1940, Gheorghe Matei a revenit la Suceava şi a lucrat un timp în Poliţie (cu gradul de plutonier) dar, la 17 aprilie 1944, a fost mobilizat şi trimis din nou în Basarabia unde a ajuns pe frontul de la Odesa. A căzut prizonier la sovietici cu tot regimentul şi, vreme de 5 ani, a lucrat la minele de cărbuni din Donbas. Au fost vremuri grele şi povesteşte că, până când perimetrul lagărului de prizonieri a fost împrejmuit cu sârmă ghimpată şi s-a amenajat, cât de cât, o veche cazarmă militară, prizonierii au stat 12 zile sub cerul liber. Mureau câte 20 de oameni pe noapte din pricina dizenteriei. În lagărul de la Holona Balka, în care a mâncat „ciorbă din picioare de cal cu tot cu potcoave”, au murit din toamna anului 1944 până în anul 1949, din cei 20.000 de prizonieri (12.000 români şi 8.000 germani), peste 2.000 de oameni. „Cărau morţii noaptea cu camioanele”, îşi aminteşte el.

 

„Am lucrat ca meseriaş liber”

 

Gheorghe Matei a rezistat, a răzbit prin toate greutăţile şi a revenit în satul său de baştină. Nu s-a împăcat cu noul regim comunist. “Comuniştii - spune el - au făcut din cai măgari şi din golani funcţionari”. Cu o meserie bună la bază şi-a rostuit singur destinul: “N-am vrut să fiu supus nimănui şi am lucrat ca meseriaş liber. În 1950 mi-am deschis la Zvoriştea propriul meu atelier de lăcătuşărie mecanică”. Pentru că n-a vrut să fie cu comuniştii, a pierdut 4 ha de pământ şi, deşi şi-a plătit ca meseriaş independent asigurările sociale, nu i s-au recunoscut 10 ani de vechime în muncă. Mai târziu, pe la începutul anilor ’60, s-a angajat la Combinatul de Celuloză şi Hârtie din Suceava, unde a lucrat ca maistru AMC (aparate de măsură şi control). A ieşit la pensie în anul 1976. Este veteran de război şi păstrează pe perete, în ramă, brevetul medaliei cu care a fost decorat. Din cei doi fii ai săi mai trăieşte unul, fost maistru mecanic, acum pensionar şi el, în vârstă de peste 70 de ani.

 

„Aurul e ochiul dracului”

 

Din reparatul ceasurilor nu s-a îmbogăţit, dar nici nu a trăit în lipsuri. Printre clienţii săi erau oameni cu poziţii sociale bune, ofiţeri, medici, avocaţi. Exista o reţea de voiajori care aduceau ceasuri şi piese de schimb din străinătate. Aduceau şi bijuterii, dar acestea nu l-au tentat niciodată. „Am urât aurul - spune el - puteam să procur aur de la voiajori dar nu mi-a plăcut, m-am ferit de el. E periculos. Aurul e ochiul dracului”. Îmi arată un ceas mare de birou, decorat frumos, care imită un ceasornic ce se găsea pe vasul “Titanic”. “Pe Titanic - spune Bunicul - erau numai oameni bogaţi, dar aurul nu le-a purtat noroc!”. Fiecare din ceasurile sale are o formă aparte şi dispune de mecanisme rotative cu diverse figurine. Dar toate funcţionează numai cu baterii electrice. „Am renunţat la ceasurile mai vechi, mecanice, pentru că la vârsta mea nu mai pot să le întorc. Astea, cu baterii, nu mai trebuie întoarse”.

 

„Dumnezeu m-a ţinut”

 

Ceasurile au fost procurate fie din magazine, fie de la voiajorii care aduceau piese de schimb pentru reparaţiile pe care încă le mai făcea cu câţiva ani în urmă. Ceasuri cu pendulă, cu cuc, cu fel de fel de figurine rotative fabricate în Germania, Rusia, China, Thailanda sau Japonia. Lângă perete, cu o lampă cu braţ flexibil fixată pe colţ, se află masa de lucru. „Masă specială, elveţiană” spune Bunicul, cu sertare pline cu piese de ceasuri şi instrumente. Mă invită mai aproape şi scoate dintr-un sertar o trusă de buzunar pe care, cândva, o purta permanent cu el. „Reparam ceasurile pe stradă - îşi aminteşte cu nostalgie - acum mai meşteresc doar la ceasuri mari. Nu mai văd aşa bine ca odinioară”. La plecare, îmi arată pe perete o icoană cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos. E veche, mama lui a cumpărat-o de la nişte femei care veniseră din Basarabia. „Dumnezeu m-a ţinut”, îmi spune Bunicul la despărţire şi închide uşa încet în urma mea.

Pe scări, coborând, auzeam bătăile ceasornicelor care marcau ora exactă. Rămas singur, Bunicul le privea, cu siguranţă, atent şi verifica dacă nu cumva a rămas vreunul în urmă.

 
Primim de la dl. George Roca: PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Alin Legănaru   
Thursday, 27 May 2010 15:25

COMITETUL ROMÂNO-AMERICAN PENTRU BASARABIA

 

SCRISOARE DESCHISĂ D-LUI MARIAN LUPU

 

 

Scrisoare deschisa adresata d-lui Marian Lupu, liderul Partidului Democrat şi aspirant la preşedintia Republicii Moldova

 

 

 

Domnule Marian Lupu,

 

Recent ati acordat un interviu in care ati abordat problmea relatiilor dintre Romania si republica Moldova. Intr-un limbaj elevat si cu argumente solide ati vorbit lingvistic romaneste, dar politic v-ati exprimat… moldoveneste. Vrem sa spunem ca ati folosit argumentele pe care le-a incubat Uniunea Sovietica in 1924 la Balta (sper ca stiti la ce ne referim), apoi le-a impus la Yalta, si ulterior le-a promovat din nou la Malta. Va felicitam pentru argumentatie si limbaj, dar numai atat. La urmatorul joc international, Basarabia va uita si de Balta, si de Yalta si de Malta. Basta! Va reveni la adevarata ei patrie.

 

In calitate de presedintele al Partidului Democrat din Moldova (metamorfozat recent din PCM) trebue sa fiti intr-adear realist. Va rugam sa nu confundati insa realismul rece si rational, realism promovat pana la un punct si de Uniunea Europeana si sustinut pana in panzele albe de Moscova. Nu uitati ca de 200 de ani Moscova ne mutileaza sufletele si tara cu tot felul de argumente mincinoase. De la un om inteligent si educat ca dvs. ne asteptam sa optati insa clar, fie cu Rusia fie cu Romania. Altfel, veti fi abandonat si de popor si de istorie atunci cand va sosi momentul. Nu uitati ca si Moscova respecta claritatea si curajul si rade cu o gura pana la urechi cand aude de argument sofiste si moldoveniste…

 

Ati vorbit de doua state vecine. Ce state? Un stat national cu o existenta multimilenara si o creatie artificiala a pactului Ribbentrop-Molotov impotriva naturii? Ati uitat sa mentionati faptul ca acest infam pact a fost denuntat de majoritatea conducatorilor tarilor libere, inclusiv Rusia! Ati vorbit de „necesitatea unui tratat de frontiera.” Ce frontiera domnule Lupu? Una care sa desparta acelasi popor si sa perpetueze vechea nedreptate? Ganditi-va la Germania! Ati oferit apoi exemplul tratatului semnat de Romania cu Ucraina, dar ati ignorat faptul ca Ucrainienii sunt un cu totul alt popor iar majoritatea „Moldovenilor” sunt Romani. Ati vorbit deasemenea despre minoritati care s-ar opune apropierii de tara, dar uitati ca in toata lumea exista minoritati si ca drepturilor acestora sunt pe deplin respectate intr-o Romanie Europeana.

 

Domnule Marian Lupu, uitati-va in inima si vedeti ce sunteti. Daca sunteti Roman intoarceti definitiv spatele trecutului bolsevic si lasati sufletul sa infloreasca pe pamantul lui natal dela Nistru pana la Tisa. Optand sa mergeti catre Europa, asa cum se pare ca ati ales, dar privind tot timpul inapoi spre Moscova, nu veti face altceva decat sa va impiedicati, sa va impotmoliti, si sa tariti din nou si poporul in mocirla.

 

Singura salvare a Basarabiei Domnule Lupu este impreuna cu Romania. Atata timp cat veti urmari cu determinare acest scop, puteti face si unele mici concesii tactice! Dar numai in acest scop. Si retineti ca reintregirea tarii nu se face din interese materiale. Reunirea tine de inima si de suflet. Reunirea e sfanta si ea va trai vesnic prin reinviere.

 

Ganditi-va la sutele de mii de confrati dintre Prut si Nistru, arestati, schingiuiti, executati, deportati, ori ingropati in morminte comune si fara cruci prin Siberia, Kazakhstan ori prin alte gulaguri sovietice. Ei au murit cu suflete crestine si cu ganduri curate romanesti. Nu-i lasati sa moara a doua oara! Fiti un erou domnule Lupu si veti ramane in istorie. Iar noi Romanii si oamenii de buna credinta de pretutindeni vom fi alaturi de Dvs.

 

Hristos a Inviat!

3 Aprilie 2010

The Romanian - American Committee for Bessarabia

c/o “Holy Cross” Romanian Orthodox Church

5150 Leesburg Pike, Alexandria, VA 22302-1030.

E-mail : This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it

Comitetul Romano-American pentru Basarabia

 

Prof. Dr. Claude G. Matase

Prim Vice-Presedinte

Prof. Dr. Nicholas Dima

Prim Vice-Presedinte

Ing. Valentin V. Ţepordei:

Vice Presedinte Comunicatii

Dr. Silviu Ziscovici;

Vice Presedinte Relatii Publice

 
« StartPrev3121312231233124312531263127312831293130NextEnd »

Page 3125 of 3240

Poemul din metrou