Home
Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
GRIGORIE M. CROITORU: DOMNUL MARINESCU sau PAPORNIȚE ȘI TEȘCHERELE PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Sunday, 29 October 2017 11:13

                                    

                                                   - teatru scurt –

 

PERSONAJELE, în ordinea intrării în scenă:

TÂNĂRUL, 18 ani, proaspăt absolvent de liceu, caută o slujbă;

BĂRBATUL 1, țăran, 45 – 50 de ani, cu paporniță și teșcherea doldora;

BĂRBATUL 2, asemenea;

FEMEIA, tânără, frumoasă și darnică, dar nu umblă cu papornițe, are ceva mai de preț;

ȘEFUL (d-l Marinescu), 50 de ani, plesnește de sănătate, mare iubitor de papornițe și teșcherele, dar nu goale, ci pline; șeful secției de învățământ raionale;

TÂNĂRĂ, frumoasă și darnică;

TOVARĂȘUL PRIM, vorbește doar la telefon;

DIRECTORUL, vorbește doar la telefon;

BEBE, omul cu pivniță, culă, local, unde se poate petrece în voie; vorbește la telefon;

CATRINA FLOAREA, o tovă care îl pune la respect pe Șef, când se vede cu „sacii în căruță”;

SURDU (alias Ilie Mihai), președintele consiliului raional, în cârdășie și cu Șeful;   

FLORINA, secretara secției de învățământ;

DORU, inspector școlar;

FLORICEL, inspector școlar, care întârzie un minut la ședință;

BĂBĂREL, secretarul organizației de partid;

UN  INSPECTOR ȘCOLAR;

ALT INSPECTOR ȘCOLAR;

INSPECTOR 1;

INSPECTOR 2;

INSPECTOR 3;

IORDAN, reprezentant al raionului de partid;

TOVARĂȘUL T., trimis al Ministerului Invățământului.

                                                         *

Precizare necesară: Orice asemănare cu realitatea vremii nu este deloc întâmplătoare!

                                                 ACTUL I

(Zi de sfârșit de vară. Un tânăr vine pe o alee și intră într-o clădire care avea deasupra ușii de la intrare o firmă mare: SECȚIA DE ÎNVĂȚĂMÂNT A RAIONULUI O. Se oprește în fața ușii, își face curaj și intră. Este emoționat, inima îi bate cu putere, urmând să aibă prima confruntare cu viața. Dă într-un coridor larg și lung, destul de întunecos, din care se intră în birouri. Citește: Secretariat, Contabilitate, Inspectori de specialitate, Inspectori de personal, Șeful secției. În fața acestui birou se oprește și el. Mai așteptau doi inși, bărbați, în vârstă cam de 50 de ani).

                                                        SCENA 1

                                       Bărbatul 1, Bărbatul 2, Tânărul

TÂNĂRUL (Salută): Bună ziua!

BĂRBATUL 1 (În șoaptă): Pssst! Încet, tinere, încet! Se aude înăuntru și deranjăm. Dacă-l supărăm pe d-l Marinescu, s-a zis cu noi, am bătut drumul degeaba. Nici nu ne mai primește. În șoaptă, băiete!

BĂRBATUL 2: Eeeei! Ai dreptate. Și io vin pe jos de la marginea raionului. Plecai de-aseară, cu ciumagu’ într-o mână, cu papornița în cealaltă. Când îmi obosea mâna cu papornița, băgam ciumagu’ prin urechi și-o luam pe umăr. Și hai-hai, hai-hai! până la târg. Vândui repede ce avui în paporniță la târg și iată-mă aici, aștept și io să mă primească șefu’.

BĂRBATUL 1: Și io venii pe picioare, dar fără nimic la mine, papornița mea a ajuns deja de câteva zile. Papornița mea a fost mai mare ca a ta și-a mai fost ceva și într-un plic. Io sunt sigur de reușită, cred că mă duc cu numirea acasă.

BĂRBATUL 2: Tu, băiete?

TÂNĂRUL: Vin și eu să cer un post în învățământ. Pleacă învățătoarea de la școala de la noi din sat și rămâne postul liber. Am auzit că încadrează și numai cu liceul pentru un an de zile.

BĂRBATUL 1: Ai terminat liceul?

TÂNĂRUL: L-am terminat la Craiova.

BĂRBATUL 2: Și ai și diplomă?

TÂNĂRUL: Am, nene, am diplomă de maturitate.

BĂRBATUL 2: Și tu vii numai așa… cu mâinile în pozânar? Sau și papornița ta a ajuns mai devreme, ca a mea?

TÂNĂRUL (Încurcat): Nici n-a ajuns, nici nu am adus…

BĂRBATUL 1: Are băiatu’ la teșcherea, ce te bagi tu? Nu umblă tinerii cu papornițe, vin cu teșchereaua plină, o golesc în sacul fără fund al șefului și-și rezolvă problema…

TÂNĂRUL (Sincer): Nu prea înțeleg eu despre ce vorbiți, adică ce-i cu papornița, cu teșchereaua și cu alte ălea. Paporniță n-am, teșcherea n-am, în poznar am 50 de bani, mi-i dădu mama la plecare, să-mi cumpăr o franzeluță și s-o mănânc goală, dacă mi-o fi foame. Că până ajung acasă, ehei! se face seară…

BĂRBATUL 2: Tu nu știi, că ești tânăr, dar tac-to nu știe? El de ce nu vine ca noi, cu papornițe pline și cu țeșchereaua gemând de poli? Nu știe cum merg treburile astăzi?   

TÂNĂRUL (Întristat): N-am tată. Tata a murit în februarie (Din ochi îi țâșnesc lacrimi. Își scoate din buzunar batista și se șterge la ochi. Continuă suspinând): De-ar fi trăit tata, n-aș fi acum, aici, aș fi fost la facultate. Așa…

BĂRBATUL 2 (Mișcat de spusele tânărului): Nu știui, că nu ziceam nimic. Îmi pare rău, măi băiete. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească! Poate tu o să ai noroc, dacă ești orfan. Mamă ai?

TÂNĂRUL: Am mamă, dar...

(Discuția le este întreruptă de femeia care iese de la șef).

                                                            SCENA 2

                                                  Cei dinainte, Femeia

FEMEIA (Închizând ușa în urma ei, zice): Intră cine urmează!

BĂRBATUL 1 (Își ia papornița în mână și ciomagul, își face cruce): Doamne-ajută! (Apasă clanța și intră).

                                                           SCENA 3

                                             Bărbatul 2, Tânărul, Femeia

BĂRBATUL 2 (Apropiindu-se de femeie, o întreabă în șoaptă): Făcuși ceva?

FEMEIA: Făcui, făcui! Păi dar?

BĂRBATUL 2: Ce stăturăți atâta?

FEMEIA: Ei, stăturăm! Până tratarăm, până căzurăm de acord, până scrise secretara, până puse ștampila, până…

BĂRBATUL 2 (Zâmbind): Da’ puse ștampila și pe tine?

FEMEIA (Zâmbind și ea și amenințând cu degetul arătător): Ei, și matale, nene! Unde îți fuge mintea! La lucruri slabe, deși ești om bătrân!

BĂRBATUL 2: Păi, după cât ești de tânără și de frumoasă, ar fi mare minune dacă ai accepta să-ți pună și ție o ștampilă? Ce-ai pierde, femeie? Nimic. Câștigul, ehei! ar fi nemăsurat!

FEMEIA (Deloc rușinată de gluma cam nesărată a bărbatului): Ai noroc că este băiatul ăsta aici, că ți-aș spune ceva de dulce, să mă ții minte cât îi trăi. Om bătrân și fără minte! Ai dat în mintea copiilor, să știi.

BĂRBATUL 2 (Vesel): Știi cum se zice: „De-ar fi omu’ cât de bătrân. tot ar mânca măr din sân.” Zici că sunt bătrân, pentru tine nu sunt bătrân, te asigur. Ai avea curaj să…

                                                       SCENA 4

                                 Femeia, Tânărul, Bărbatul 1, Bărbatul 2

BĂRBATUL 1 (Ieșind vesel din biroul șefului, anunță): Intră cine urmează! (În șoaptă): Am reușit. Fu bună papornița și teșchereaua. Îmi purtară noroc.

BĂRBATUL 2 (Se închină și el și zice): Doamne-ajută! (Intră).

                                                        SCENA 5

                                           Femeia, Tânărul , Bărbatul 1

   

BĂRBATUL 1 (Către femeie): Și tu reușiși, ai? Hai să ieșim și-mi povestești ce și cum!

FEMEIA (Vrea să-l pună la punct): Ce și cum nu-ți pot spune, nene. Ce pot eu da nu poți tu. Eu nu umblu cu papornițe, ci cu altceva mai de soi, ceva atât de dorit de bărbați…

BĂRBATUL 1 (Mirat): Ăstuia, femeie? Îi dai tu bucățica ta ăstuia? Tu nu-l văzuși cum arată? Să-l auzi pe ăsta gâfâind pe tine? Să te mai și pupe?

FEMEIA (Categorică): Ce nu face o femeie pentru copilul ei! Închide ochii, își astupă urechile și stă!!! Hai să mergem! (Ies).

                                                         SCENA 6

                                                    Tânărul (singur)

TÂNĂRUL (Împreunându-și palmele ca pentru rugăciune, își  zice): Înseamnă că eu n-am nicio șansă. Eu n-am nici paporniță, nici teșcherea, nici ce are atât de prețios femeia asta! Dacă-mi cere ceva, i-oi pune pe birou cei 50 de bani pe care îi am în buzunar, chit că oi răbda de foame, până când oi ajunge acasă. Am mai răbdat de foame, nu este prima dată Și i-oi spune: eu n-am tovarășe șef, decât 50 de bani, ce este pe mine și viața. Viața nu v-o pot da, că-mi trebuie mie, cu ce este pe mine nu aveți ce face! Așa că…” Dacă vrea, bine, dacă nu vrea, să fie sănătos! (Este întrerupt de Bărbatul 2, care deschide ușa și iese și el bucuros, strângând pumnii în semn de reușită).

                                                         SCENA 7

                                               Tânărul, Bărbatul 2

BĂRBATUL 2: Intră, tinere, și să ai și tu noroc, cum avurăm noi! Hai, du-te!

TÂNĂRUL (Dezamăgit): N-am nicio șansă, nene! Eu n-am nici paporniță, nici teșcherea, nici ce are tanti aia frumoasă, care ieși și ea victorioasă de la șef…

BĂRBATUL 2: De, neică, ce să zic eu? Dacă așa merg treburile la noi? Nu-ți pot spune de câte ori a umblat papornița asta până acum, ca să obțin hârtia asta! Hai, du-te! Du-te și să ai și tu noroc!

TÂNĂRUL: Mulțumesc, nene!

                                                       SCENA 8

                                              Șeful secției, Tânărul

TÂNĂRUL (Salută): Bună ziua!

ȘEFUL (Îl măsoară din cap până în picioare și-i răspunde): Cât de bună va fi, vom vedea. Apropie-te și spune-ți păsul cu convingere și concretețe! Cât mai scurt și cât mai concret. Să aud și să văd. Hai, dă-i drumul!     

TÂNĂRUL (Calm și privindu-l drept în față): De auzit, veți auzi, tovarășe inspector-șef, dar de văzut, sigur, nu veți vedea.

ȘEFUL (Mirat pentru spuse, dar și pentru curajul cu care îl privește): Adică?

TÂNĂRUL (Continuând să-l privească cu îndrăzneală): N-am, tovarășe inspector-șef. Și, de unde nu este, nici Dumnezeu n-are ce lua…

ȘEFUL (Începe să-și piardă răbdarea și dă primul semn de enervare. Întreabă): Ce n-ai, măi băiete?

TÂNĂRUL (Cu un ușor zâmbet ironic în colțul gurii): Paporniță, tovarășe inspector-șef, n-am, nici teșcherea n-am, cu atât mai puțin ce are femeia și doresc bărbații mult de tot, încât niciunul nu poate rezista ofertei. Cică oricât de mare șef ar fi, cum i se oferă, cum îngenunchează în fața ei…

ȘEFUL (Încruntat și alarmat): Ssssst!! Bate-te peste gură! De unde știi tu de…

TÂNĂRUL (Tot cu îndrăzneală): De la ușa dumneavoastră, tovarășe inspector-șef. Erau doi oameni: unul cu o paporniță mare și vorbiră, iar eu auzii, fără să vreau. Auzii și ce spuse femeia unuia, când ieși de la dumneavoastră. Mai ziseră ceva și de teșcherea, dar nu prea pricepui despre ce este vorbă. Nu auzii nici prea bine, că vorbeau în șoaptă. Pe femeie, însă, o auzii bine, că vorbi tare. Spuse că nu pot ei oferi cu papornițele lor și cu teșcherelele lor, oricât de burdușite ar fi, ce poate oferi ea. Dar eu la femei nu mă pricep, cum nu mă pricep nici la papornițe, nici la teșcherele.

ȘEFUL (Grăbit să treacă peste acest moment penibil, dându-și seama că băiatul acesta din fața lui face aluzie, de fapt, la el): Bine că nu auziși totul. Cine știe despre ce vorbiră și despre cine. Uită, băiete, și ce auziși. Uită. Cu cât mai iute, cu atât mai bine. (Luându-și ochii de la băiat, mai mult pentru el): Așa este când ai de-a face cu copii, ăștia își ciulesc urechile, aud și cine știe ce înțeleg. Te fac de pomina lumii! (Privindu-l din nou pe băiat): Tu de ce veniși singur?

TÂNĂRUL (Întristat): Eu îmi port singur de grijă, tovarășe inspector-șef! Sunt nevoit…

ȘEFUL:  Păi, tată n-ai?

TÂNĂRUL: N-am. Dacă aș avea, n-aș fi aici, acum…

ȘEFUL: Dar unde ai fi?

TÂNĂRUL: Aș fi pe o listă la facultate, scriind în dreptul meu REUȘIT. Aș aștepta să înceapă anul universitar și să încep și eu o viață nouă, cea de student.

ȘEFUL: Dar ce s-a întâmplat cu tatăl tău? V-a părăsit? S-a despărțit de mă-ta și…

TÂNĂRUL (Întrerupându-l): Nu, tovarășe inspector-șef, nu s-a despărțit de mama. A murit în februarie. A scăpat din iadul de la Mărășești, unde a luptat la baionetă, în bustul gol, că așa i-a surprind dușmanul dimineața și n-au mai apucat să se îmbrace, dar a pierdut lupta cu viața în timp de pace, la Filiași, pe un șantier. M-a lăsat pe mine asemenea puiului cu aripa ruptă tocmai în momentul în care trebuia să-și ia zborul…

ȘEFUL (Cu glas schimbat): Îmi pare rău! Și-acum?

TÂNĂRUL (Privindu-l iarăși în față): Îmi caut de lucru și am venit să vă rog să mă încadrați și pe mine ca învățător suplinitor pe postul ce rămâne liber în satul meu.

ȘEFUL: Din ce sat ești tu?

TÂNĂRUL: Din cătunul P. Este un singur post și mi-ar prinde bine. Nădăjduiesc să mă refac sufletește, să strâng niște bănuți, stând acasă, și s-o mai ajut și pe mama, tovarășe inspector-șef, căci este și bătrână și neputincioasă. Vă rog.

ȘEFUL (Pe gânduri): Înțeleg! Înțeleg! Dar nu pot, să știi. Sincer, nu pot! E dat deja. Am și eliberat hârtia. Nu pot. Sincer, nu pot! Nu pot!...

TÂNĂRUL (Insistă): Domnișoara Paulina, învățătoarea, mi-a spus că nu este dat. Că încă nu știe nimeni. Ea are aprobare de la regiune, de la tovarășul Corbu, și n-a ajuns la dumneavoastră. Va veni în zilele astea cu hârtia…

ȘEFUL (Categoric); Aici hotărăsc eu, băiete, tovarășul Corbu să fie sănătos și să facă bine să nu se amestece în ciorba mea. Pricepi?

TÂNĂRUL: Pricep, tovarășe inspector-șef, dar, să mă iertați, nu prea înțeleg…

ȘEFUL (Și mai categoric): Punct, băiete! Subiect închis! (După un moment de gândire): Fiindcă reprezinți un caz special, îți fac eu o ofertă. De nerefuzat, pot spune, și mai avantajoasă. Te duci la regiune, la Liceul Nr.1, îl știi, dacă ai terminat liceul la Craiova, participi la un examen scris la matematică și-ți dau, dacă treci examenul, o catedră de matematică de la școala din satul vecin, B. Poți locui acasă și faci naveta, distanța nefiind mare, doar urci coasta de la voi, cred că este vorba de vreo trei km., o nimica toată pentru un tânăr ca tine. (Scoate din sertar o hârtie, o completează, o semnează și o înmânează tânărului, zicând): Uite, cu asta te prezinți la examen. Cu rezultatul de acolo revii și, dacă este bun, s-a rezolvat.

TÂNĂRUL (Radiind de bucurie auzind spusele Șefului): Vă mulțumesc, tovarășe inspector-șef. Să fie acesta un semn că-și întoarce Dumnezeu fața și spre mine? M-aș bucura. Să aveți parte numai de bine toată viața! 

ȘEFUL: La revedere! Și să uiți ceea ce ai auzit așteptând la ușă, auzi?

TÂNĂRUL: Am și uitat! Am uitat totul!

ȘEFUL: Așa. Hai, du-te!

TÂNĂRUL: (Iese bucuros).

                                                           SCENA 9

                                                 Șeful, Tânăra, Tânărul

(După două săptămâni, Tânărul revine la Secția Raională de Învățământ. Este vesel, deschide fără nicio emoție ușa de la intrare, pătrunde în coridorul lung și se îndreaptă spre biroul Șefului. Nu mai aștepta nimeni. Stă puțin și ascultă. Nici din interior nu răzbate nici un zgomot. Să nu fie nimeni? Se hotărăște să încerce. Bate cu degetul în tocul ușii capitonate și nu mai așteaptă să i se spune din interior să intre, ci apasă clanța, deschide ușa și intră. Acum, aude glasul cunoscut al Șefului):

ȘEFUL (Răstit): Ți-a permis cineva să intri? Așteaptă, nu vezi că sunt ocupat?

TÂNĂRA (Care își aranjase părul în fața oglinzii și-și completa rujul de pe buze, intervine): Lasă-l. Eu îl auzii bătând în ușă. O fi crezut că nu este nimeni. Eu sunt gata și plec. Îți mulțumesc pentru tot, dar mai ales pentru hârtia asta.

ȘEFUL (Ridicându-se în picioare): Cu bine, dragă. Mergi liniștită. Te mai anunț eu când… Sau mai treci tu pe-aici…

TÂNĂRA (Fixându-l cu ochii plini de dorințe): Ori de câte ori voi trece, te voi căuta. Bine?

ȘEFUL (Nemulțumit de prezența băiatului, care este destul de mare să priceapă anumite lucruri, o expediază): Bine. La revedere!

TÂNĂRA (Îi mai face o plecăciune, își duce arătătorul la buze și pornește spre ușă. Șeful o conduce, îi deschide ușa și, apoi, o închide în urma ei).

                                                      SCENA 10

                                                    Șeful, Tânărul

ȘEFUL (Încruntat): Ei, tinere, ce vânt te-aduce pe la noi?

TÂNĂRUL (Cu îndrăzneală, știind că are la el un atu): Am fost la concurs la regiune pentru catedra de matematică de la școala din satul B., apropiat de staul meu natal. Dumneavoastră m-ați trimis, mi-ați dat și hârtie, ca să fiu primit, și mi-ați promis catedra, dacă reușesc să iau notă bună la proba scrisă…

ȘEFUL (Privindu-l ciudat): Și ai luat proba scrisă? Ia să văd!

TÂNĂRUL (Presimțind ceva, simte cum inima începe să-i bată puternic): Am luat nota maximă, tovarășe inspector-șef, și vă rog să vă țineți promisiunea…

ȘEFUL (Se uită la hârtie, vede nota 5 (cinci), se uită la tânăr cu milă și-i spune, fără să se uite la el, așezându-se pe scaun): De, măi băiete, tocmai am dat-o tinerei pe care o văzuși și tu. Fata plecă cu numirea, n-o mai pot lua înapoi. Îmi pare rău, n-am ce-ți face în momentul acesta. Dacă se va ivi vreo posibilitate, te țin minte, îmi lași adresa și te rezolv.

TÂNĂRUL (Își dă drumul): Mă rezolvați la Paștele cailor, tovarășe inspector-șef, dacă ați auzit de o astfel de scadență! Bine îmi spuneau oamenii aceia că fără paporniță și teșcherea bine burdușită de bani n-am nicio șansă. Sau femeia aceea cu darul ei bine ascuns, nevăzut de soare. Așa te dărui și tânăra asta pe care am surprins-o reparându-și ținuta?

ȘEFUL (Nervos): Nu fi obraznic, că te dau afară cu șuturi în partea dinapoi!

TÂNĂRUL (Îi ține piept): Serios? Încearcă, tovarășe inspector-șef, și-o să vezi ce urmează. Mai ai un pic de răbdare, îți mai spun două vorbe și te las. Ies singur. Te asigur că nu mă duc nici să te reclam la partid, cum ai merita, să stai liniștit și să continui cu matrapazlâcurile. Eu voi trece și peste momentul acesta dificil din viața mea și de va fi să lucrez pe brânci și voi reuși să ies la liman. Și nu oricum, pentru că ce am eu în capul acesta al meu nu poate să-mi ia nimeni. Oameni ca tine (Observând gestul Șefului, auzind că i se adresează astfel, precizează) - nu te burzului că nu folosesc pronumele de politețe, nu-l mai folosesc, fiindcă nu meriți, o să dispară, mai devreme sau mai târziu. De vei mai fi în funcție, când voi fi realizat, eu voi acela ce va da cu tine de-a dura. Ca să nu uiți, îți fac un cadou, un fel de acont: 50 de bani! Mâncarea mea pe o zi în aceste zile! Să-i păstrezi, căci, când va sosi scadența, ți-i cer, tovarășe inspector-șef! De mâine încolo voi lucra pe șantierul din apropiere, la lopată și la roabă. Plec cu un regret în plus: nici nu m-ai întrebat cum mă cheamă. Poate că este mai bine așa! (Îi întoarce spatele și iese, lăsând ușa larg deschisă, ca s-o închidă Șeful).

                                                    ACTUL II

(Peste câțiva ani, în centrul de raion se anunță o brigadă de inspecție complexă, condusă de un ins din Minister. Sunt vizate toate școlile din centrul de raion și nu numai. Alertă maximă. Măsuri peste măsuri, pregătiri peste pregătiri. În orășel, era un singur restaurant și un mic hotel. Șeful se dă de ceasul morții, neștiind de ce n-a fost anunțat întâi el, ci raionul de partid, personal tovarășul prim, cu care nu se prea avea bine. Dar nici rău, fiindcă om era și el și avusese să-și completeze studiile și se rezolvase mai mult decât onorabil. Trece la măsuri de primă urgență, menite să-i mulțumească pe cei din brigadă și totul să iasă bine. Mai ales el: masă, cazare, băutură din belșug, femei pentru cei care doresc, chefuri… Numai că urciorul nu se duce de prea multe ori la apă. „Acum este acum, Marinescule! – își zice. La treabă, băiatule! Ai mai trecut tu prin inspecții, prin verificări de tot felul și ai ieșit bine!” Se așează la masă, își trage telefonul în față, își șterge cu batista sudoarea de pe față și îl face să zbârnâie):

                                                       SCENA 1

                                                  Șeful (la telefon)

ȘEFUL: Alo?

TOVARĂȘUL PRIM: Da.

ȘEFUL (Chiar dacă nu-l vede pe cel de la capătul firului, face o plecăciune, încât fruntea îi atingea biroul):  Vă salut cu respect, tovarășe prim-secretar! Îmi pare bine să vă aud!

TOVARĂȘUL PRIM (Îl recunoaște și nu prea are chef de el, vrea să termine repede convorbirea): Bună ziua! Ce-i, Marinescule? Spune repede că mă așteaptă biroul la o scurtă ședință. Avem treburi importante și trebuie să luăm măsuri. Te ascult!

ȘEFUL (Timid): Se vorbește că vine o brigadă de la Minister pe linie de învățământ, dumneavoastră știți ceva?

TOVARĂȘUL PRIM (Vădit deranjat de îndrăzneala șefului secției de învățământ, îl repede): De când se ocupă primul secretar al raionului de partid de treburi de astea, Marinescule? Să vină, este treaba voastră, iar tu te pricepi de minune să ieși cu bine din astfel de situații. Ai probleme?

ȘEFUL: Nu, tovarășe prim-secretar, dar sunteți cel mai informat. Nimic nu mișcă fără să știți dumneavoastră. Conducătorul brigăzii trebuie să vă anunțe, să se prezinte, să-și declare intențiile și m-am gândit că nu este rău să vă întreb, să știu și eu cu un ceas mai repede. Iertați, dacă v-am deranjat. Promit solemn să n-o mai fac altă dată. Să trăiți! Iertați-mă!

TOVARĂȘUL PRIM: Marinescule, ia măsuri ca totul să fie bine, auzi? Să nu cumva să…

ȘEFUL (Aflat acum în picioare, face din nou o plecăciune, îndoindu-și trupul la 90 de grade): Să trăiți, tovarășe prim-secretar! Iau, iau toate măsurile, pun în mișcare întregul mecanism, o să-i fac să se simtă ca în rai. Doar n-or fi proști să nu profite. Și paturi calde vor fi, tovarășe-prim secretar!

TOVARĂȘUL PRIM: Văd că te pricepi, Marinescule? Doar ești trecut prin ciur și prin dârmon. Câte sfori ai tras tu până acum, te mai poți teme de ceva? Hai, succes!

ȘEFUL (Cu altă plecăciune): Vă mulțumesc, tovarășe prim-secretar, pentru apreciere și pentru indicații prețioase! Să trăiți! Să trăiți!!

                                                    SCENA 2

                                   Șeful, Directorul (la telefon)

ȘEFUL (Lăsat pe spate pe scaun, cu picioarele întinse, puse unul peste celălalt): Salut, directore!

DIRECTORUL (La celălalt capăt al firului, cu receptorul la ureche): Să trăiți!

ȘEFUL: Cum stai cu contribuția?

DIRECTORUL: Am strâns de la toți dascălii cât ați zis. S-au dat salariile ieri și au cotizat.

ȘEFUL: S-a fofilat cineva?

DIRECTORUL: Nici vorbă! Se poate? Păi eu ce sunt aici? Sunt director sau papugiu? Ca să nu zic aia calului!...

ȘEFUL: Așa te vreau, Negrea! Așa te vreau! Stâlp! Să nu sufle nimeni în fața ta! Fetele?

DIRECTORUL: Și fetele! Au fost puse în gardă. Se pregătesc și sufletește și trupește. Mai cu seamă trupește. Sunt profesioniste, tovarășe inspector-șef, ce să mai povestim. Știu meserie. Așteaptă să intre în acțiune.

ȘEFUL: Bine, directore! Te felicit. Să ajungă contribuția la mine, căci eu o voi plasa prin intermediar. Când termini treaba, vino la mine și mergem împreună să vorbim pentru masă la restaurant și să rezervăm camere la hotel, ca să nu mai primească pe nimeni în zilele în care va avea loc inspecția.

DIRECTORUL: Peste un ceas sunt la dumneavoastră. Am o oră, o fac și vin imediat. Aduc și contribuția, că poate va fi nevoie de bani, dacă faceți rezervare la hotel. Știți că nu se poate discuta oricum cu Ghioroianu, căci și hotelul este al lui, fără l’argent de cöté, cum zice franțuzul, sau banul jos, că așa vrea și românul.

                                                SCENA 3

                                               Șeful, Bebe

ȘEFUL (La telefon): Alo? Bebe? Sunt Marinescu. Ce faci, prietene?

BEBE : Să trăiți! Ce să fac? Suflu să nu crăp, șefule! Ha-ha-ha-ha! Dumneavoastră?

ȘEFUL: Eu sunt în fierbere, Bebișor! Clocotesc, nu altceva. Cum stai cu pivnița? Ai ceva în ea?

BEBE: Am șefule! Se poate să n-am? Nu se poate. Și când n-am, știi matale că fac rost cât ai zice pește. Doar ne respectăm blazonul și facem tot posibilul să nu ne pierdem clienții. Păi, cum?

ȘEFUL: De calitate, Bebe?

BEBE: De Drăgășani. Calitate extra. Alb, roșu, îmbuteliat. Dacă preferați și altceva, tot de soi, aducem…

ȘEFUL: N-ar fi rău, că nu știu ce-or prefera obrazele care ne vor vizita. Dar cula în ce stare este, Bebișor?

BEBE: Buuună! Doar de două ceasuri au plecat niște musafiri de 24 de K. Ei – niște armăsari, șefule, ele niște puicuțe cum nu prea vezi pe la noi. I-am văzut când au venit să deconteze. Am umflat nițel costul, că, de la așa oameni se poate. Nici nu s-au uitat la bani, mi-au mai lăsat și un ciubuc gras. Dar ți-oi mai povesti. Ai nevoie și de culă?

ȘEFUL: Încă nu sunt sigur sută la sută, dar e bine să fie pusă la punct.

BEBE: Se face, Șefule, se face. Știi cum se zice: „Pentru bani și ursul joacă!” Ha-ha-ha-ha! „Joacă, joacă Moș Martine, / Că-ți dau pită cu măsline…” La dispoziția dumneavoastră cu orice, la orice oră din zi și din noapte, Șefule. Altceva?

ȘEFUL: Deocamdată, nimic. Te voi suna când am nevoie de ceva.

BEBE: În regulă. Să trăiți! (După ce pune receptorul jos). Ce? Banii tăi nu merg? Heee! Dar ești șmecher, Șefule, că nu dai de la tine, strângi de la amărâții de dascăli, că le-ai pus bir ca pe vremea turcilor, iar tu trăiești ca un pașă! I-ai cumpărat pe toți de la tine în sus, de aceea te țin în funcție  și nu-ți clatină nimeni scaunul. Și ăștia cu partidul lor, partidul celor ce muncesc de la orașe și sate, partid al celor mulți și năpăstuiți, partid al dreptății, echității sociale, al lui dracul să-i pieptene, îi protejează tot pe-ăștia ca de-alde Marinescu… Doamne, Doamne! Mai vezi-i, Doamne, și pe-ăștia și mai dă-le câte una după ceafă! Ei! Ei! Ei!   

                                                      SCENA 4

                                             Șeful singur în birou

(După ce termină convorbirea cu personajul anterior, pune receptorul în furcă, zâmbește satisfăcut, își freacă și mâinile și se așează pe scaun la birou. Își sprijină capul pe coate și se gândește câteva momente. Clatină din cap, ca și cum ar răspunde afirmativ unei persoane imaginare, se ridică în picioare, se duce în fața oglinzii, își piaptănă părul, își potrivește cravata, își încheie vestonul la un nasture și revine la telefon. Trimite bezele cuiva și zice): Și-acum veni rândul tău, porumbița mea. Te lăsai la urmă, dar știi și tu că cei din urmă vor fi cei dintâi. Nu mai este mult și vei fi a mea. Scap de otrava pe care am avut-o până acum, iar tu îmi vei lumina viața până la sfârșitul zilelor. De când te visez lângă mine! De-atunci, de când ai apărut ca un meteor în biroul meu și mi-ai tulburat pentru totdeauna viața. Dar nu mai este mult. Te sun să-ți aud ciripitul tău atât de melodios. Mi-e atât de dor de el. (Mai trimite câteva bezele, face numărul și ridică receptorul. Îl pune la ureche, ascultă, dar nu răspunde nimeni. Bate de câteva ori în furcă și ascultă iar. Nu răspunde nimeni. Se enervează și bate tare și des în furcă. În sfârșit, i se răspunde cu un Da acru): Alo? Floricel? Ce faci, dragă, de ce nu răspunzi?

CATRINA FLOAREA (Nemulțumită, auzind cine o caută): La telefon tovarășa Floarea Catrina. Cine o caută?

ȘEFUL: Sunt eu, iubito, nu mă mai recunoști? Marinescu, pisoiul tău…  

CATRINA FLOAREA. Îmhî! N-ai înțeles că totul s-a terminat? De fapt, n-a fost nimic. Tu ți-ai făcut iluzii deșarte. A fost o rătăcire și-o regret. De-aș putea da timpul înapoi, să pot reveni la momentul acela penibil, acum te-aș scuipa și-aș pleca, chiar de-ar trebui să lucrez pe șantier ca tânărul acela, căruia îi făgăduisei catedra, o câștigase prin participarea la testare, dar mi-ai dat-o mie, că m-am lăsat spurcată de tine. Să mă lași în pace. Gata de-atunci. Ți-ai putut da seama că te-am ocolit tot timpul…

ȘEFUL (Nervos, o întrerupe): Tu ești nebună, Floricel? Cum să mă lași baltă, chiar acum?!

CATRINA FLOAREA: Dar ce este acum?

ȘEFUL: Acum, când am băgat divorțul de nevastă-mea și am decis să mă însor cu tine?

CATRINA FLOAREA. Cu mine? Ce vorbești, omule? Tu ești sănătos sau ți-ai pierdut mințile? Mai bine îmi pun ștreangul de gât, decât să… Fugi de-aici cu visurile tale idioate…

ȘEFUL: Dar mi-ai făgăduit, Floricel!

CATRINA FLOAREA: Ai visat, omule! Eu am promis unui singur om că mă voi căsători cu el și chiar o voi face cât de curând. Eu mă mărit, Marinescule, să știi și să stai departe de mine, că viitorul meu soț nu știe de glumă. Îți poate rupe și oasele și te zboară și de pe scaunul acela în care ai îmbătrânit în rele și ți-ai făcut toate mendrele. Adio și n-am cuvinte, Marinescule!

ȘEFUL: Și cu cine te măriți?

CATRINA FLOAREA. Mă mărit cu tovarășul Lupu. Îl cunoști și știi că nu te poți lua la trântă cu el. Șezi pe curul tău, Marinescule. Ai face bine să te duci să-ți retragi cererea de divorț și să încerci să te împaci cu nevastă-ta, dacă va mai vrea să mai conviețuiască cu o pramatie ca tine!

ȘEFUL (Amenințător): Tovarășa profesoară Catrina Floarea, vezi că eu te-am pus pe catedra aceea și …

CATRINA FLOAREA. Și ce, Șefule/? Mă dai afară? Sunt profesoară titulară, Marinescule, și nu mai poți face nimic. Ca să terminăm într-un mod mai vesel îți spun un banc. Zici că ți-am făgăduit ceva? Eu nu-mi aduc aminte, dar să admitem. Cică un pisoi, poate așa ca tine, se plimba pe malul unui râu. Un șoarece îl vede, o ia la goană și cade în apă. Era gata-gata să se înece. Strigă la pisoi: „Dragă pisoiule, decât să mă înec, mai bine mănâncă-mă tu. Salvează-mă!” Îi întinde pisoiul un băț, se agață șoarecele de el și reușește să ajungă la mal. Îl prinde pisoiul și începe să se lingă pe bot, bucuros că are ce mânca, fără prea mare efort. Dar șoarecele îi mai zice: „Dragă pisoiule, lasă-mă, te rog să mă usuc, nu mă mânca ud, că s-ar putea să ți se facă greață. Stau nițel la soare, mă scutur de apă și al tău sunt!” Și-l lasă, pisoiul. Se scutură șoarecele de apă, stă la soare, se întoarce de pe o parte pe alta și vede o gaură. Profită de neatenția pisoiului. Fuge și intră în gaură. Pisoiul pleacă mai departe cu buzele umflate. Când se depărtează suficient, iese în gura găurii și-i strigă: „Ce să-i faci, pisoiule? Multe se promit până când se ajunge la gaură!”. Ce să-i faci, Marinescule? Asta este situația. Tu înțelege ce vrei, dar la gaură n-ai ajuns și nici nu vei ajunge. (Închide trântind receptorul).

ȘEFUL (Cade moale pe scaun, se simte învins): Asta îmi mai trebuia. Fată, fată, ce-mi faci, fată? Merit eu o asemenea lovitură? Nu ții seama că ți-am făcut un bine, făcând cuiva un rău? Băiatul acela nu mă va uita toată viața, pentru că nu i-am dat catedra la care era îndreptățit! Mai bine nu-i dădeam telefon. Să nu fie cu ghinion!!  (Își prinde capul între palme și stă aplecat peste birou câtva timp. Tace. Se ridică în picioare brusc, pune mâna pe receptorul telefonului. Dar nu formează nici un număr. Gândește cu voce tare): Să-i dau telefon și ăstuia: Nu i-aș da că este cam scârțar, nu se satură, oricât i-ia da. Tot așteaptă să-i dai, să-i dai, să-i dai… Păi ce, eu îi belesc pe cei care vin la mine, ca să-i dau lui? El este președintele consiliului raional, îi are pe toți în subordine și poate învârti mai abitir ca mine. Să se străduiască și el mai mult, că eu mă străduiesc. (În cele din urmă, se hotărăște, apasă furca telefonului și formează numărul).

                                                     SCENA 5

                                                   Șeful, Surdu

SURDU: Alo, da?

ȘEFUL: Vă salut cu respect, tovarășe președinte Surdu!

SURDU (Întreabă răstit): Tu ești, Marinescule?

ȘEFUL (Parcă avându-l în față, face o plecăciune și răspunde cu un glas mieros): Eu sunt, tovarășe Surdu. Îmi permit să vă deranjez…

SURDU (Nu-l lasă să termine): Auzi, Marinescule? De când sunt eu pentru tine Surdu? Ai uitat cum mă cheamă?

ȘEFUL: N-am uitat, tovarășe Ilie Mihai, dar am gândit că suntem destul de apropiați și pot să mă adresez așa!

SURDU (Aspru): Nu într-atât de apropiați, încât să ne tragem de brăcinar, Marinescule! Deci, nu poți, că nu-ți dau voie. Ai grijă că mă superi și știi cât de rău pot fi. Spune repede ce vrei, că am treabă. Pe la noi se mai și lucrează, nu ca la voi…

ȘEFUL: Vreau să trec pe la dumneavoastră, să discutăm despre niște lucruri care urmează să se petreacă în raionul nostru. La telefon nu le putem discuta, că nu știm dacă nu ne aude cineva…

SURDU: Ce este așa de secret, Marinescule, de nu se poate discuta la telefon?

ȘEFUL: Este, tovarășe Ilie Mihai, că altfel nu v-aș fi sunat. Dacă vin acum, mă primiți în audiență?

SURDU: Te primesc, Marinescule, să aud despre ce este vorba, că te simt panicat. Ești gata să ajungi cu tălpile pe jar?  Trebuia să se întâmple odată și odată. Vino, dar să nu-mi ceri vreun ajutor, că nu ți-l dau. Dacă stau bine și mă gândesc, ai uitat, știi tu ce…

         ȘEFUL: Aduc, acum, și mălaiul… Am uitat, uita-m-ar relele, este pregătit, dar știe-mă sfântul de ce n-am ajuns cu el la dumneavoastră.

SURDU: Bine. Aștept, dar grăbește-te. Dacă nu ajungi într-un sfert de ceas, am plecat pe teren cu niște treburi.

ȘEFUL: Am înțeles, să trăiți! (Pune receptorul în furcă și trage o înjurătură): Băga-te-aș în mă-ta, nas coroiat! (Se îndreaptă spre ușă, îmbrăcându-și haina din mers, iese în coridor și se îndreaptă spre secretariat. Intră fără să mai bată la ușă).

                                                      SCENA 6

                                                  Șeful, secretara

ȘEFUL: Florina, anunță toți inspectorii, de fapt tot personalul, să fie prezenți la ora 13:00 fix la o scurtă ședință, Scurtă, dar importantă. Chiar deosebit de importantă, Florina. Nu știu dacă mă înțelegi cum zic…

SECRETARA: Înțeleg, tovarășe șef, cum să nu înțeleg: deosebit de importantă

ȘEFUL: Cu atât mai bine, să nu lipsească nimeni sau să întârzie vreunul. Cum am zis: ora 13:00 fix. Nu se admite nicio secundă de întârziere.

SECRETARA: Am înțeles, tovarășe șef. Unii poate au plecat pe teren, cu ăia ce fac? Cum îi anunț, tovarășe șef? Mă duc după ei?

ȘEFUL (Categoric): Te descurci, dragă, asta faci! De când pui întrebări idioate, fată? Am nevoie de ei ca de aer, înțelegi? M-am dus, treci le fapte (Iese).

                                                           SCENA 7

SECRETARA (Se ridică și zice înciudată, privind ușa pe care ieșise șeful): Duce-te-ai învârtindu-te și să vii când te-oi chema eu! Cum auziși de inspecție, cum te prinseră frigurile, tremuri din toate încheieturile, îți clănțănesc dinții în gură, de gândești că este moara de la Bulzești! Ți se apropie sorocul și te temi pentru ce va urma. Plângi după papornițe pline și după teșcherele burdușite? Te-ai îmbuibat destul, nemernicule, și a sosit vremea să decontezi… (Se deschide ușa și intră un inspector tânăr și simpatic, cu chef de glume):

                                                           SCENA 8

                                                      Secretara, Doru

DORU (Vesel): Salut, frumoaso!

SECRETARA: Dacă n-aș ști că glumești, ți-aș zice câteva, de ți-ar trosni urechile, Dorule!

DORU. Vrei să spui că nu ești frumoasă, frumoaso?

SECRETARA: Du-te naiba, inspectore. Pentru al meu sunt cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă, cea mai bună femeie din lume. Nu m-ar schimba cu alta, chiar de-ar fi cu stea în frunte…

DORU (În aceeași notă): Dar șeful nostru n-a pus încă ochii pe tine? Cum de-ai scăpat?

SECRETARA (Afectată de întrebare): Taci, Dorule, că mi-e scârbă numai dacă aud, darămite să mai pună și mâna pe mine! Te rog, încetează!

DORU: Bine, frumoaso, încetez, dar tu știi că eu glumesc cu tine. Îmi faci și mie un serviciu, frumoaso?

SECRETARA: Serviciu contra serviciu, Dorule, ești de acord?

DORU: Dacă este posibil să fac ceva pentru tine, cu cea mai mare plăcere, frumoaso. Spune!

SECRETARA: Îmi dădu ordin bulibașa ăsta să strâng toți inspectorii la o ședință la ora 13:00 fix. Tu te descurci mai bine decât mine. Vrei să iei în cârcă această sarcină? Dacă o rezolvi, fac și eu ce-mi ceri.

DORU: S-a făcut, frumoaso! Mai toți inspectorii sunt aici și-i anunț imediat. Cu cei care sunt plecați văd eu ce pot face. Dar să fii sigură că vor fi prezenți.

SECRETARA: Tu ce-mi ceri să-ți fac?

DDORU (Îi întinde un sul de coli ministeriale). Să-mi bați la mașină referatul acesta, căci eu bat tare încet. Culeg literele numai cu un deget, rar îl folosesc și pe cel de la mâna stângă, pe când tu bați la mașină cu ochii închiși. Ce zici, frumoaso?

SECRETARA (Preia sulul, îl desface și vede că nici nu este prea mult de lucru): S-a făcut, inspectore. Îmi spui în câte exemplare să-l bar și peste o oră vii după el.

DORU: Așa de repede?

SECRETARA: De-ai sta să-mi dictezi, l-aș termina și mai repede.

DORU. Nu stau, acum. Mă duc să mă ocup de anunțarea colegilor și, dacă rezolv repede, vin să-și dictez. Ești o bomboană, frumoaso!

SECRETARA: Sunt, Doru, pentru cine merită, dar pentru cine este al dracului sunt o otravă, Doruțule! Hai, du-te, să câștigăm timp.

DORU: Așa fac (Iese).

                                                      ACTUL III

(Decorul înfățișează o sală nu prea mare, în care se țineau ședințele personalului secției de învățământ. Este prevăzută cu măsuțe, scaune, o masă lungă, acoperită cu o față de masă de mătase de culoare roșie și franjuri de culoare galbenă pe margini. La această masă era locul șefului, a persoanelor venite din altă parte și a prezidiului, când era cazul. Pe peretele din față erau afișate portretele marilor dascăli ai omenirii, Marx, Engels, Lenin și Stalin, iar sub portretele lor era portretul secretarului general al partidului. În apropiere, lângă fereastră, la o măsuță, stă secretara, care întocmește procesul verbal de ședință. Este ora 13:00 fiz. Intră în sală șeful și salută):

                                                        SCENA 1

                      Inspectori școlari, secretara, șeful secției de învățământ

ȘEFUL: Bună ziua, tovarăși! 

VOCI (Se aud mai multe răspunsuri la salut): Bună ziua! Bună ziua, tovarășe șef! Bună să vă fie inima! Ca rachiul vinerea!...

ȘEFUL (Se duce la masă, se așează, se sprijină cu coatele pe masă, îi cuprinde cu privirile pe toți cei prezenți, și zâmbindu-le, zice): Observ că sunteți bine dispuși, înseamnă că ați dormit bine și v-ați satisfăcut nevestele și bărbații! (Se stârnește ușoară rumoare).

VOCE:  Care au neveste și care au bărbați! Care n-au au visat să aibă! (Rumoare).

                                                            SCENA 3

FLORICEL (Un inspector mai în vârstă deschide ușa și intră. Se scuză): Mă iertați, tovarășe șef, că am întârziat un minut, dar a fost musai să trec pe undeva…

ȘEFUL (Încruntat și categoric): Numai Cel din Cer se zice că iartă, eu nu am puterile lui. La ce oră te-a anunțat secretara să fii prezent în sală?

FLORICEL (Fără să stea pe gânduri): Nu m-a anunțat secretara, ci colegul nostru Doru…

ȘEFUL: Tovarășa secretară, auzi ce spune ăsta? Nu l-ai anunțat tu?

SECRETARA: L-am rugat pe Doru să mă ajute, să-i anunțe el pe cei plecați din localitate, că se deplasează mai ușor decât mine. Nu cred că am făcut cuiva vreun rău. Toți inspectorii sunt prezenți și nu știu de ce vă formalizați…

ȘEFUL (Ritos). Nu mă formalizez, dragă, dar îmi place să mi se respecte ordinele pe care le dau, întocmai, fără nicio abatere, să nu fie răstălmăcite în fel și chip. Din nerespectare, vine haosul, anarhia, treaba făcută de mântuială și ar trebui să știți că eu sunt cel mai mare dușman al lucrului făcut de mântuială. Să știi că te voi sancționa pentru neascultare, tovarășă secretară!

SECRETARA (Își pierde calmul și răbufnește): Să mă sancționați, tovarășe inspector-șef? Pe mine, care muncesc aici pe brânci? Eu vin prima și plec ultim de la slujbă, îmi fac treburile într-un mod exemplar și să mă sancționați pentru că am cerut ajutor unui prieten să rezolv o treabă care mi s-a pus în cârcă cu forța? Aș vrea s-o văd și pe-asta!

ȘEFUL (Parcă n-a auzit ce a spus secretara, i se adresează lui Floricel, întârziatul): Tu de ce vii după ora de începere a ședinței?

FLORICEL: Pentru simplul și omenescul motiv de a mă duce unde merge și împăratul pe jos, ca să mă exprim eufemistic, că mai sunt și urechi sensibile în sală. Și, deh! a trebuit să stau mai mult decât am calculat… (Inspectorii izbucnesc în râs, fapt care îl scoate din sărite pe șef):

ȘEFUL (Răstit și arătând cu arătătorul spre ușă): Ești și obraznic. Ieși afară! Ai intrat după mine și nu te mai primesc la ședință. Să te înveți minte și să învețe și alții care vor vrea să facă la fel! Ieși afară!

FLORICEL (Hotărât): Să ies afară? N-o să ies, să văd ce-mi faci! Și ce te agiți așa, ca și când a dat strechea în tine? Ai auzit de inspecție și ai intrat în panică? Nu te-ai gândit că va veni o vreme când va trebui să deconțezi! Sau te-a refuzat din nou profesoara aia căreia îi tragi clopotele de-o vremeși pentru care vrei să divorțezi de nevastă? Ai grijă, că mă calci pe bombeu și nu rabd!

ȘEFUL (Clocotind de furie): Taci! Taci!!

FLORICEL: Să tac? Credeai că noi nu știm? Toți știm. Și-o să mai auzi și altele, astăzi, că s-a umplut sacul și ne-am hotărât să-l deșertăm. Am fost niște proști1 Ce zic eu proști, lași ordinari, că te-am suportat atâta vreme, deși ți-am cunoscut toate matrapazlâcurile…

BĂBĂREL (Văzând că situația scapă de sub control, în calitate de secretar al organizației de partid, intervine): Tovarăși, eu zic să vă calmați și să trecem la ceea ce avem la ordinea de zi. La nervi, se spun multe și nu toate sunt bune. Vă rog.

ȘEFUL (Nu vrea să renunțe la decizia lui): Trecem la ordinea de zi, când ăsta părăsește sala.

FLORICEL (Amenințător): O părăsesc, dar te avertizez că tu vei părăși instituția cu coada între picioare…

UN INSPECTOR (Ridicându-se în picioare): Floricel are dreptate. Dacă pleacă el, plec și eu!

ALT INSPECTOR: Și eu. Cine ne mai urmează să se ridice în picioare și să se îndrepte spre ușă! (Aproape toți se ridică în picioare).

ȘEFUL: Atunci, duceți-vă dracului toți, să nu vă mai văd în fața ochilor! O să vă dau afară pe toți! Hai, plecați!!

FLORICEL: Îți vei lua tu tălpășița, dar noi nu!

BĂBĂREL (Intervine și dă situației o nouă turnură): Vă rog să-mi acordați și mie un minut, să vă spun două vorbe. Luați loc. Tovarășe șef, îmi permiteți și mie să iau loc lângă dumneavoastră?

ȘEFUL (Trăgând scaunul pe care să se așeze secretarul de partid): Poftiți, tovarășe Băbărel, luați loc!

BĂBĂREL (Se așează și cu calm, ca omul care se simte stăpân pe el și arogându-și misiunea de face pace): Reluați-vă locurile și stăpâniți-vă nervii! Vă rog! (Așteaptă câteva momente, să vadă ce se întâmplă, după care continuă): Așa. Mă bucur că sunteți înțelegători. Doar suntem colegi, și de breaslă, și cu cei mai mulți, și de partid. Vremelnic, eu sunt secretarul organizației de partid și sunt obligat să iau atitudine. Regret că s-a ajuns la…, pot să-i spun conflict. După părerea mea, amândoi ați greșit, dar nu analizăm acum partea de vină a fiecăruia. De va trebui, o vom face în cadrul organizației de partid…

FLORICEL: Tovarășe secretar, eu am întârziat un minut, tovarășul șef nici nu ajunsese bine la masă și eu am intrat. A fost o necesitate fiziologică și a trebuit s-o rezolv înainte de a începe ședința…

BĂBĂREL: Așa este, tovarășe Floricel, dar hai să le lăsăm. Din clipă în clipă, trebuie să apară aici o persoană de la Minister, însoțită de primul secretar al raionului de partid…

ȘEFUL (Sare ca ars, prevăzând un pericol iminent care îi amenința scaunul de șef al secției de învățământ): Cuuum? Și eu nu știu?! Pe mine de ce nu m-a anunțat?

BĂBĂREL (În aceeași notă de calm). A anunțat pe cine trebuia, nu era obligat să te anunțe pe tine…

ȘEFUL (Copleșit de vestea venită pe neașteptate într-un moment neprielnic): Înțeleg! Înțeleg! Înțeleg!... Înseamnă că mi-a sunat ceasul! Da, da, da! (Se ridică cu greu în picioare și cu o privire pierdută, zice): Colegi, c-am fost bun sau am fost rău, să mă judece cine este în drept s-o facă. Dar, cred că este momentul să-mi cer iertare, în primul rând vouă, pentru greșelile comise, cu voie ori fără voie…

FLORICEL. Și-acum, ce vrei? Să-ți pui cenușă în cap și să ne impresionezi pe noi? Fii demn, omule, și du-ți crucea până la sfârșit. Eu nu-ți port pică pentru ieșirea istericăde mai înainte. Păcate ai destule, că, de-ar fi să te apese, ar trebui să mergi de-a bușelea, n-ai putea sta pe verticală!

ȘEFUL: Păcate avem toți, prietene! Unii mai multe, alții mai puține. Și cele puține tot păcate se cheamă. În aceste momente de grea cumpănă pentru mine, e bine să ne iertăm unii pe alții. Eu vă cer iertare și recunosc că n-am fost un șef de secție prea bun și… (Îi vine să plângă și nu mai poate continua).

DORU: Îți faci autocritica, șefule? Ca la o ședință de partid, nădăjduind că vei fi iertat?

BĂBĂREL: Tovarășe inspector, nu vorbi despre ședințele de partid, că nu știi ce se întâmplă acolo. Când o să fii membru, vei afla cât de serioasă este activitatea în cadrul organizației de partid…

DORU: Avem, aici, un exemplu cât se poate de concludent, dar nu dezvolt…

BĂBĂREL: Bine faci că te oprești, dar, fiindcă ai adus vorba despre autocritică, fac o precizare utilă. Cel care are puterea să-și recunoască greșelile, le arată pe față și le regretă, poate să se și îndrepte. Nici pentru tovarășul Marinescu nu este totul pierdut. El este un cadru didactic bun și…

INSPECTOR 1: De unde știți, tovarășe Băbărel? A lucrat tovarășul Marinescu vreodată la catedră? S-a remarcat el prin rezultate deosebite? Nu, tovarășe Băbărel. El a terminat școala, cum o fi terminat-o, și dacă o fi terminat-o, căci sunt voci că nu și-a luat diploma, și a fost numit direct pe funcția de inspector școlar…

BĂBĂREL (Încearcă s-o scalde). Păi, s-a considerat că acolo este nevoie de el în momentul acela. Ce-i rău în asta?

INSPECTOR 1: Este, că n-avea nici un strop de experiență. Cum poate cineva desfășura muncă de îndrumare și control, fără să cunoască munca efectivă la catedră?!

INSPECTOR 2: Și numai după o lună de zile a și fost ridicat la rangul de șef de secție, unde este și acum de ani buni. Cu cele două numiri s-a încălcat grav Legea Învățământului, tovarășe secretar de partid. Și nu este bine.

BĂBĂREL: Așa a considerat conducerea partidului și nu sunt în măsură s-o judec eu. Sigur s-a convins că are viziune, este bine pregătit profesional și poate da o nouă orientare procesului instructiv-educativ din raionul nostru…

ÎNSPECTOR 3: Sau invers?

BĂBĂREL: Ce vrei să spui, tovarășe inspector Manea?

INSPECTOR 3: Între noi, circulă o glumă, care se potrivește așa de bine în cazul de față. Pot s-o spun, tovarășe secretar?

BĂBĂREL: Spune-o, tovarășe, dacă nu este porcoasă, că este prezent în sală și sexul frumos și sensibil

INSPECTOR 3: Nu este deloc porcoasă. Și de-ar fi, le place și fetelor să audă, dar nu este, vă asigur. Se zice că, atunci când nu ești bun la catedră, te pune partidul nostru drag director de școală; dacă nu ești bun nici ca director, te pune inspector școlar; nu faci față nici ca inspector, te pune șef de secție… (Face o pauză, ca să se potolească râsul din sală. Când încetează, continuă): Eu știu și ce va urma să facă în continuare tovarășul Marinescu…

BĂBĂREL: Ei, ia să auzim ce viitor îi prevezi tovarășului Marinescu?

INSPECTOR 3: Va fi promovat la partid. I se găsește ceva. Poate va fi și cooptat în cadrul comitetului raional de partid… Cu așa merite, orice este posibil, tovarășe Băbărel, ascultați ce vă spun eu! (Se stârnește iar râsul, care ține până când se aud bătăi în ușă):

BĂBĂREL: Da. Intrați!

                                            SCENA 4

                             Cei dinainte, Iordan, tov. T.

IORDAN (Deschide ușa și-l invită pe tov. T. să intre înaintea lui. Salută): Bună ziua! (Apoi, continuă): Constat că atmosfera este destinsă, semn că ați finalizat discuțiile și totul este în regulă. Dacă sunteți veseli, înseamnă că aveți motive și-mi pare bine. Oaspetele nostru a picat într-un moment favorabil și se va bucura și el. Nu vi-l prezint eu, că se va prezenta singur, nefiind străin de noi, deși vine tocmai de la București. Vi-l las aici, dar vi-i iau pe tovarășii Marinescu și Băbărel (Dă mâna cu tov. T. și iese, fiind urmat de cei doi).

INSPECTOR 3 (Neținând seama de prezența tovarășului T.): Ce vă spuneam, fraților, doar cu un minut mai devreme? Ei? Ați văzut cum se face la noi rocada?

TOVARĂȘUL T. Ca să mă simt și eu în apele mele cât timp vom sta împreună, îmi puteți spune despre ce vorbeați înainte de a veni noi? Sper că nu vă cer mult, dar vreau să înțeleg și eu ce este cu rocada. Tovarășe inspector?

INSPECROR 3: Mie îmi spun colegii Trancă, fiindcă mai trăncănesc. Mă cheamă Manea…

TOVARĂȘUL T. (Zâmbind): Cam toți românii au și porecle, tovarășe inspector, și, să fim sinceri, ni le însușim și nu ne deranjează. Românii noștri au simțul umorului foarte dezvoltat și nu este rău. Îmi pare bine să vă cunosc, tovarășe inspector Manea, zis Trancă, și vă spun că sunt și eu profesor de matematică, așa că priviți-mă ca pe un coleg, care, vremelnic, lucrează în Minister. Deci, colega, îmi spui ce-i cu rocada?

INSPECTOR 3: Mai trăncănesc eu, cum spun colegii, dar de cele mai multe ori nimeresc. Ca în cazul de față. Înaintea valului de veselie după care ați venit, le-am spus colegilor o glumă, nu-i spun banc, din care reieșea că o persoană care nu mai este bună de nimic ajunge să fie „promovată” – am făcut gestul cu ghilimelele – la partid. Să fiu mai concret, repet și pentru dumneavoastră: nu mai ești bun ca dascăl, te pun director; nu ești bun nici ca director, te pun inspector; nu ești bun ca inspector, te pun șef de secție; ei, când nici aici nu ești bun, nu mai au unde să te mai pună, te duc la partid. Ca urmare, cu Șeful nostru, Marinescu, că așa îl cheamă, dar cred că știți, nu ne vom mai întâlni prin secție. Nu-l vom mai vedea niciodată tolănit în fotoliul din fața biroului somptuos, mai tot timpul dormind, în care și-a petrecut veacul până acum…

INSPECTOR 4: Colega, dă-mi voie să te completez: când nu doarme, vorbește la telefon și pune pe ușă afișul: NU DERANJAȚI. CONVORBIRI TELEFONICE!

TOVARĂȘUL T. (Abținându-se cu greu să nu izbucnească în râs): Să înțeleg că…

INSPECTOR 4:  Înțelegeți ce vreți, noi ne vom bucura că vom scăpa de dracul. Adică de o mare pacoste! Iertați-mi duritatea exprimării, dar nu veți găsi un singur dascăl din tot raionul care să plângă după el. De-ar fi să povestim câte știm, n-am termina nici până mâine, tovarășe T.

VOCI: Așa este! Are dreptate!...

SECRETARA (Se ridică în picioare de la locul ei, își pune mâna la gură să-și înăbușe o exclamație, după care, emoționată, zice): Eu vă cunosc, tovarășe T.! De când ați intrat pe ușă, mă tot gândesc unde v-am mai văzut. Acum mi-am amintit! Sigur nu greșesc. Inspectorii sunt de față și pot confirma că am o memorie bună și de multe ori îi mai scot și pe ei din încurcătură, când nu-și aduc aminte ceva, apelează la mine și…

TOVARĂȘUL T. (Cam încurcat, încearcă să ocolească un răspuns ferm): Dumneavoastră sunteți secretara? Vedeți și auziți multe, dar, cu respect vă spun, se întâmplă să mai și greșiți. Eu vin pentru prima dată aici…

SECRETARA: Nu vă contrazic, fiindcă nu se cade, sunteți oaspetele nostru. Dacă mi-ar fi spus Doru așa ceva, l-aș fi trimis la plimbare, în felul meu, bineînțeles, cu cei cu care îmi permit…

TOVARĂȘUL T.: Iertați-mă, n-am vrut să vă jignesc! Vă rog să mă credeți, pur și simplu mi-a scăpat vorba din gură… Încă o dată, îmi cer iertare!

SECRETARA: Cu permisiunea dumneavoastră aș vrea să mă explic…

TOVARĂȘUL T.: Sigur, dar vă rog să luați loc, nu stați în picioare.

SECRETARA: Nu mi se pare, ci sunt convinsă! Tare bine semănați cu un tânăr. dacă închid ochii, îl văd și acum. A intrat la șef și i-a cerut un post de învățător în satul lui - știu și cum se numea și satul – „să facă rost de niște bani, să se poată duce la facultate în anul următor”. N-avea nici paporniță plină, nici teșcherea doldora. Încă nu știți nimic despre aceste obiecte, dar veți afla. Da, da! I-a spus Șefului că el n-are decât, rețineți, 50 de bani în buzunar, pe care i-i dăduse mama lui pentru hrană în ziua aceea… Nu mai pot continua, că-mi vine să plâng. Semăna așa de bine cu dumneavoastră… Ca două picături de apă… Veți spune iar că mă înșel, dar nu mă înșel… (Se așează pe scaun și-și pune ambele mâini la ochi, încercând să readucă în memorie figura acelui tânăr).

DORU: Secretara asta frumoasă are memorie de elefant. Peste puțin timp vă spune și cum era îmbrăcat tânărul cu care susține că semănați așa de bine.

TOVARĂȘUL T. (Emoționat, știind el de ce): Stimată Doamnă, recunosc că m-ați emoționat cu povestea dumneavoastră și promit să mai povestim. Chiar după ce terminăm aici, vă ascult întreaga poveste, poate vă mai amintiți și alte amănunte… Acum, să revenim la ale noastre. Vă întrebați de ce sunt eu aici? Este întrebarea la care răspund și vă rog să interveniți, să vă spuneți părerile, să faceți propuneri menite să pună lucrurile la punct. La Minister s-au primit multe reclamații despre neregulile și abuzurile conducerii. Nu le înșir, că sunt prea multe și, după câte am înțeles, cunoscute și de dumneavoastră. Eu sunt trimis și împuternicit să rămân în raion până punem lucrurile la punct. Vă spun de acum: cu tovarășul Marinescu nu vă mai întâlniți în funcția pe care a deținut-o până acum – apropo de premoniția colegului Manea. Va trebui să vă mai gândiți la un înlocuitor al fostului șef de secție. Dumneavoastră cunoașteți oamenii, veniți cu propuneri. Dacă vreunul dintre inspectori merită, vă rog să-l scoateți în față, îi puneți în cârcă răspunderea și jurați să-l sprijiniți în tot ce trebuie să facă…

SECRETARA (Îl întrerupe): Vă rog să mă iertați. Permiteți-mi să mă retrag în biroul meu câteva momente și revin. De proces-verbal nu cred că mai este vorba, așa că pot lipsi câteva clipe…

TOVARĂȘUL T.: Puteți să vă retrageți, desigur.. (În timp ce secretara se duce spre ușă, se uită după ea și clatină ușor din cap. Oare de ce?)

                                                   SCENA 5

                                    Cei dinainte, fără Secretară

DORU: Tovarășe T. îmi dați voie să vă spun două vorbe?

TOVARĂȘUL T.: Chiar vă rog, dar să fie despre problemele care ne preocupă.

DORU: Sigur. După ce veți sta de vorbă cu Secretara, veți recunoaște în fața noastră că are dreptate?

TOVARĂȘUL T.: Să aud întreaga poveste și, dacă va fi ceva de recunoscut, am s-o fac. Însă, îmi puteți spune ce relevanță ar avea faptul că aș fi sau nu tânărul despre care a adus vorbire simpatica Secretară?

DORU (Răspicat): Are, tovarășe T., căci eu voi veni cu propunerea pentru șefia secției de învățământ. Aș face-o acum, dar mai aștept puțin…

                                                    SCENA 6

                                 Cei dinainte, Secretara

SECRETARA (Revine în sală cu zâmbetul pe față; îl privește întâi pe tovarășul T., apoi pe inspectorii așezați la mese și cu ochii ațintiți asupra ei și zice): Mi-am reamintit precis-precis. Chiar cu nuanțe de culori. Mai vreți să știți despre tânărul despre care ziceam că…

TOVARĂȘUL T.: Spuneți, tovarășa Secretară. Sunt tare curios să aflu.

SECRETARA: Ca statură, nu era prea înalt, avea un păr rebel – al dumneavoastră nici acum nu vă prea ascultă…

TOVARĂȘUL T. (Zâmbind): Aveți dreptate, îmi cam face probleme, nu prea vrea să se lase îmblânzit! Altceva?

SECRETARA: Purta o cămașă cu mânecă scurtă de culoare bleumarin, pantaloni negri, bine călcați, și sandale de aceeași culoare. Ați purtat vreodată asemenea îmbrăcăminte, tovarășe T.? Dacă nu vreți. nu-mi răspundeți, că eu rămân la părerea mea, oricum.

TOVARĂȘUL T. (Ridică din umeri și nu răspunde): ?

SECRETARA (Continuă pe același ton și cu aceeași siguranță): Când a venit a doua oară, după testarea de la Craiova, era la fel îmbrăcat, dovadă că…, mă înțelegeți, poate intuiți și ce am gândit. Mi-amintesc și ce i-a spus Șefului tânărul, după ce acesta i-a comunicat că dăduse catedra de matematică cu câteva clipe înainte de a intra tânărul în birou. Nu le pot uita…

TOVARĂȘUL T.: V-a impresionat așa de tare?

SECRETARA: Sunt o fire sensibilă și… Ei, dar nu este vorba despre mine. A zis: „De mâine, voi lucra pe șantierul de construcții din apropiere, - se construia clădirea liceului – la lopată și la roabă! Îmi pare rău că nici nu m-ați întrebat cum mă cheamă!” Astea au fost vorbele lui, tovarășe T. S-a întors,  ieșit pe ușă și a lăsat-o larg deschisă. S-a dus și dus a fost, nu l-am mai văzut, aș putea spune…

TOVARĂȘUL T. (Luându-i vorba din gură): Înseamnă că nici dumneavoastră nu știți cum îl chema pe tânărul respectiv…

SECRETARA: Ba eu știu, tovarășe T. Aveam în mână adeverința cu care venise de la testare. M-am uitat pe ea și l-am reținut…

DORU (Ridicându-se în picioare): Spune-l, Florina! Spune-l, fată frumoasă! Are inițiala T. în nume sau în prenume?

TOVARĂȘUL T.: Spune-l, tovarășa Florina! Iată că aflai și eu cum vă cheamă!

SECRETARA: În chema Tudor. Tudor Popescu… Și era dintr-un sat, zicea el, aflat la o distanță de 12 km față de centrul de raion de astăzi…

TOVARĂȘUL T.: Și ați reținut și amănuntul acesta? De ce?

SECRETARA: M-a impresionat. Îi spusese Șefului, la prima venire, că făcuse gimnaziul aici și bătuse drumul ăsta, zilnic, dus-întors, încălțat cu opinci, când era frig, și desculț, când era cald. Vă dați seama ce înseamnă să…, dar nu mai zic nimic.

DORU: Acum, tovarășe T., ne spuneți și nouă cum vă numiți? Nume și prenume! Tudor Popescu?

TOVARĂȘUL T. (Recunoaște): Așa mă cheamă! Eu sunt tânărul despre care a povestit tovarășa Florina, secretara acestei instituții.

INSPECTORUL 1: Dorule, tovarășul T. a recunoscut. Tu ai promis că vei face propunerea pentru noul șef al secției de învățământ. S-o auzim!

DORU (Se ridică vesel în picioare și anunță): Am o misiune extrem de ușoară. Noul șef al Secției Raionale de Învățământ va fi tovarășul Tudor Popescu, aici de față. (Toți inspectorii se ridică în picioare și aplaudă).

TOVARĂȘUL T.: Stai! Stați! Nu vă grăbiți! Eu…

DORU: Ba nu stăm că, dacă stăm, ne stă norocul. Așa se zice pe la noi. Vă luăm pe sus, vă ducem la partid și totul s-a rezolvat. Haideți, fraților! Nu mai pierdem vremea. A sosit timpul să intrăm și noi în normalitate, să nu ne fie rușine că… Haideți!

TOVARĂȘUL T. (Intervine și-i oprește): Stai! Stai, tovarășe Doru. Dacă ca fi să fie, mult a fost, puțin a rămas. Am nevoie de un scurt răgaz…

INSPECTOR 2: Îl veți avea după ce veți accepta. Vrem să vă știm de-al nostru! Ce veți face în scurtul răgaz de care pomeniți?

TOVARĂȘUL T.: Mai multe. Întâi, să stau de vorbă cu mine însumi, în liniște. Apoi, să-mi văd Mama, pe care am lăsat-o singură și-am plecat pe drumul meu. N-am văzut-o de aproape un an de zile. De-aici până în satul meu, cum bine a ținut minte Doamna Florina, sunt 12 km. Vreau să-i bat din nou cu tălpile picioarelor. Am atâtea amintiri, încât aș putea scrie o carte. Aș vrea să-mi revăd școala, în drum, trec pe lângă casele a doi profesori dragi și-aș vrea să-i salut cu respectul pe care îl merită: pe nea Ioniță Bălașa, profesorul de matematică…

INSPECTORUL 4: Nu-l mai găsiți acasă. S-au dus la băiat, la Pitești, casa au vândut-o…

TOVARĂȘUL T.: Poate o găsesc acasă pe Doamna Nelica. Îi ziceam Zâna, Zâna cea bună…

INSPECTORUL 4: Pe ea o veți găsi. Și-acum, când zâmbește, face gropițe în obraji, iar cu privirile ce pornesc din ochii ei negri parcă te vrăjește!

TOVARĂȘUL T.: Mai am niște frați, niște prieteni… Deci, este nevoie de răgaz. Mai am și-o nevastă, este dăscăliță și are catedră în București la o școală de elită, un băiețel. Am o familie și-aș vrea să fim împreună, având nevoie unii de alții, zilnic.

DORU: Vă înțelegem, dar și aici este nevoie de dumneavoastră. Vă duceți pe drumul pe care l-ați bătut cu picioarele trei ani de zile și veniți decis să rămâneți aici. Noi, cei de-aici, in corpore, ne ducem la organul, știți care, și avansăm propunerea. Până veți veni, sperăm să rezolve locuința, loc de muncă pentru Doamna Popescu și ce mai trebuie. Eu zic să ne oprim aici, discuțiile mai departe nu mai au rost, problema fiind ca și rezolvată. Dumneavoastră o luați pe drum la vale, noi ne ducem aici, în apropiere. De acord, colegi?

INSPECTORII: Daaaa!

                     (În timp ce ies din sală, se lasă încet CORTINA). 

      

 

 

 
Gențiana Groza: GENȚIGRAME PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Wednesday, 28 February 2018 10:54
  1. Cerințe ,, minime,, pentru o femeie

Să își crească-al său odor,

Să șofeze, să gătească,

Să fie antreprenor

Și în plus…să și trăiască!

 

2.Grija politicienilor pentru vârstnici

Despre pensie grăiesc

Ne arată că fac totul,

Ne iubesc și e firesc

…Doar se-apropie iar votul.

 
Viorel ROMAN: STATUL CATOLIC CU POPOR ORTODOX E ROMÂNIA? PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Friday, 04 May 2018 10:09

 

Klaus Werner Iohannis, preşedintele României reprezintă statul acquis-ului catolic, capitalismului UE/NATO, Imperiului Sf. Petru şi este capul Bisericii Ortodoxe în simfonie cu Statul. În acesta dublă calitate e inimaginabil ca un ortodox pune la îndoială voinţa Împăratului Bizanţului, Tarului Rus, ale lui Stalin, Putin, sau la români ale lui Vlad Ţepeş, Fanarioţilor, Anei Pauker, Dej, Ceauşescu, Iliescu... Preşedintelui, ales de toţi românii.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD (fost PMR, PCR, FSN), reprezintă devălmăşia ortodoxă moldo-valaha, Imperiul Sf. Andrei, teocraţia neo-feudală, paternalismul Fanarului, de aceea se îndoieşte de legitimitatea UE/NATO, cu toate angajamentele în acest sens.

Ortodoxo-comunistii au lichidat Biserica unită cu Roma, intelectualitatea filo-occidentală şi după 1989, se aşteptau ca Biserica şi activul lor de Partid să fie lichidate, la fel. Mare a fost mirarea tovarăşilor când au văzut nu-s nici măcar condamnaţi pentru genocidul lor religios, cultural, că rămân cu Bisericile luate ilegal, că omul Moscovei şi al Partidului, Iliescu rămâne la putere. În acest context e firesc ca Dragnea vrea „să trăiască în capitalism cu devălmăşie socialistă“, să devină şeful Statului, Partidului, Guvernului, Justiţiei şi Bisericii. Vrednic este! I-a cântat deja şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.Statele Paralele reprezentate de Iohannis şi Dragnea sunt ilegitime, fiecare din perspectiva celuilalt, şi într-un conflict surd, permanent. Cu Armata Roșie în RPR şi cu Partidul lui Ceauşescu în RSR, supuşii urmau fără să crâncnească voinţa Secretarului General al PCR-ului trimis de Cel de Sus. Acum cu Armata NATO şi cu UE ortodocşii au libertatea de mişcare, a cuvântului şi se pot prevala de drepturile occidentalilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar nostaligia după paternalismul oriental nu dispare peste noapte.

Din anul 2007, după aderarea la Europa, preşedintele ţării, partide politice, parlamentul, guvernul, justiţia s-au obligat să implementeaze acquis-ul catolic, adică drepturile și obligațiile care decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene, în contradicţie cu tradiţia strămoşească, cutuma teocraţiei, după cum vedem în zilele noastre. După Brexit, un Romxit şi integrarea în Imperiile teocrate euro-asiatice rus sau turc nu este exclusă, dar e puţin probabilă, având în vedere că cinci milioane trăiesc, au votat pentru occident, şi lipsa de credibilitate a „miticilor“ortodocşi moldo-valahi în Ardeal, Banat, Bihor şi Maramureş.

* * *

Puţină istorie. Germanii lichidează Imperiul Roman de Apus, iar islamo-arabi pe cel de Răsărit. În sec. VIII. Grecii se salvează în Asia Mică, Constantinopol şi fac din Imperiul Roman un „regat grecesc“, anti-latin, Bizantin. Romani persecutaţi se asimilează sau fug în munţi, pe insule sau la nord de Dunăre, dar şi aici le se impune cu forţa ierarhia ortodoxă bizantina, altfel le tăia popă (greco-slav) limba latină". Astfel supravieţuiesc ei şi sub sultanul turc şi patriarhul său grec până la Mihai Viteazul, care sub egida Ligii Creştine (NATO) condusă de Papa şi a Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană (UE), uneşte Tara Românească, Moldova cu Transilvania. Unirea nu rezistă din cauza incompatibilităţii dintre greco-ortodoxie şi catolicism de la aceea vreme.

Un secol mai târziu, ardeleni se unesc cu Roma şi Biserica Unită, Școala Ardeleana pun bazele emancipării naţiunii, statului occidental, democratic, capitalist, care se înfăptuieşte la Marea Unire, 1918. Războiul dintre Statele Paralele Ilegitime - catolic vs ortodox - din perioada interbelică se încheie cu victoria ortodoxo-comunistilor, care desfiinţează Biserica unită, reorientează 2.000 de biserici cu baioneta de la Roma spre Bucureşti/Moscova şi face din Şcoala Ardeleana greco-catolică, una fără Dumnezeu. Şi azi moldo-valahaii vor să fie model de urmat pentru toţi romanii şi prezintă Scoala Ardeleana ca iluministă, nu catolică.

1989, URSS, urmaşa Bizanţului dispare şi România (fără Basarabia) revine la civilizaţia euro-atlantică, UE/NATO, dar românii nu pot renunţa la o mie de ani de evlavie orientală, ceea ce creeaza dificultăţi în relaţiile cu occidentalii. Asta vedem de la Mihai Viteazul, la Unirea cu Roma, la încercarea de catolicizare sub Cuza, la Marea Unire, în perioada interbelică (cu rege catolic şi 25% din populaţie filo-occidentala), la vizita Fericitului papa Ioan Paul ÎI la Bucureşti, la Centenarul, la care nu mai vine papa Francisc.

Speranţa, şansa refacerii unităţii creştine a anului revoluţionar 1989 nu s-a fructificat, aşa că deja nemulţumirea generală în est şi vest generează un război rece religios. Care Stat Paralel Ilegitim se va impune la Dunărea de jos, la Porţile Orientului, statul de drept occidental sau paternalismul fanariot, libertate contractuală sau neo-iobagia neo-fanariotă, democraţia occidentală catolică sau teocraţia orientală, euro-asiatica, individualismul sau devălmăşia ortodoxă moldo-valaha, socialismul sau capitalismul, ortodoxia sau catolicismul?

Vor reuşi romanii în State Paralele Ilegitime despărţite de Carpaţi să găsească o cale comună de emancipare socială şi naţională în civilizaţia euro-atlantica, pentru care optează deja mai mult decât cinci milioane bajenite în UE/Europa? Sau vor recădea, ca de atâtea ori în istoria lor, în servitutea teocratică euro-asiatică turco-greco-pravoslavnica? În lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi constantinopolitane?

(va continua)

 
ȘTEFAN DORU DĂNCUȘ: „DINCOACE DE GEAM” (FRAGMENT) PDF Print E-mail
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Sunday, 29 April 2018 11:37

 

Scrisul la comandă mi se pare o corvoadă, dar am promis că răspund la ancheta despre „instituția cetitului”. Ar trebui să-mi iau inima în dinți și să mă apuc de treabă.

Fiind Anul Nou, telefoanele au sunat continuu, până după 12.00 noaptea. Anul trecut au fost aproape mute. Să interpretez asta ca pe o reușită încadrare socială?Nu știu dacă îmi folosește la ceva.

Am citit „Apologia invizibilului” de Remus Foltoș; bună carte!

În dimineața asta toate mi se par derizorii. M-am apucat de băut o sticlă cu vin. Am închis calculatorul - nu-mi arde de internet.

N-am greșit când am scris despre „prea târziu” și „prea devreme” în „Eliberarea”. Mă uit la modul alienant în care funcționează totul în jur. N-am fost destul de puternic să schimb „mersul lumii” - în fond, nimeni nu poate. Sau nu poate prea curând. Lumea niciodată nu e pregătită pentru schimbare.

E ora 6.30 - mi-am făcut o cafea. S-a mai dus un an. Am intrat în U. E. În România - un nou val de scumpiri.

În spatele blocurilor cerul e roșu; plebea pleacă la lucru. Voi ieși afară și eu, îmi voi compune moaca socială și „voi lupta pentru existență”.

Să dau mâncare vrăbiilor. Cineva a lucrat în construcții, avea de luat vreo 10.000 de euro. N-a văzut nici un ban.

Până la urmă au venit și cei de la „ajutoare umanitare”, le-am dat niște bani; și tânărului popă ce mi-a cântat „Boboteaza”. Dacă am, cum să nu le dau?

E clar că în viziunea celor ce conduc actualmente lumea, totul trebuie să se transforme într-o firmă impozabilă. Nu trebuie să existe „persoane fizice”, toate ființele omenești trebuie să fie „juridice”. Încet-încet, civilizația banului va pune gheara pe viețile tuturor. Acesta este adevărul despre „apocalipsa” atât de ordinar mediatizată în filmele acestui timp. Cum aș putea opune altceva, când ei au toată media de partea lor? „Scapă cine poate”, gândesc. Sper să găsesc un minim auditoriu pentru ce spun.

Discuții pe tema integrării europene. Adică nimic. Povești despre „taxa de protecție”, despre cum va evolua violența și la români. Nu simt nevoia „taxei de protecție” - cică este poliție pentru asta. „Statul” a creat sisteme și sub-sisteme mână-n mână cu borfașii. N-am ce aștepta, trebuie să-mi fiu suficient.

Nimic n-am făcut în câteva zile - am dat-o pe coniac. Vegetal fraier cum sunt, îmi spun: De mâine - la lucru; suntem în Europa, ce bufetul comunal!

Afacerea cu flori aduse din Olanda te solicită în salturi, sunt momente când trebuie să muncești zi și noapte, sunt zile întregi când stai și bei coniac. Dar actele, miile de hârtii pe care le ai de făcut te împiedică mereu. Statul îți urmărește fiecare ban, să nu cumva să-i înșeli pe componenții săi, că trebuie plătiți pentru leneveală!

Ce să-i spui iubitei tale femei? Ea a auzit totul, a văzut totul, ai fost al ei cu totul. Poate privirea de cățeluș recunoscător ce bea un litru de coniac pe zi să-ți fie mirare și acceptare. Și atunci cum să n-o iubești mai mult decât pe tine însuți?

Eu - cum să nu scriu poezii pentru ea? Cântece? Cărți pentru ea? E pervers. S-o învăț despre moartea mea. Da. S-o pregătesc. Deci - să apară cu moartea mea la braț și să spună, în zeflemea, onoratei asistențe, că trăiesc. Onorata văduvă Gabriella să mă declare, de față cu toate onoratele fețe, viu, în pofida certificatului de deces. Ce altă dovadă de iubire să cer femeii mele?

Am recitit pasaje din cărțile mele - sunt uriaș! Dar abia m-am apucat de devenit „celebru” că m-am și plictisit. Am dat mereu valori altora, ignorându-mă. Am ridicat o lume în spate și acum coloana vertebrală cedează.

Nu sunt fericit? Ba da, sunt.

Mă gândesc la coperta unei cărți: titlul ei trebuie să conțină litera „T” care să fie desenată ca o spadă ce cade într-o carte numită „Literatura română”. Să spun - primului volum - „Literatura română, actul I”. Să urmeze apoi și altele: ce ironie! Mâine-poimâine, cineva care mi-a auzit gândurile, să facă asta ca și cum el ar fi gestat minunata idee.

Să fii singur. Să vezi că ideile tale ajung undeva, bat în mințile cuiva. Și când apar, când se-ntorc din călătoriile lor, prăfuite de cuvintele cele mai frumoase, să zâmbești; a mai trecut un veac din viața ta.

Ura. Mereu ura, atributul omului social. Scapă-mă, Doamne!

Mă cutremur: oare chiar voi fi singur când voi îmbătrâni? Nu în fața lui Dumnezeu voi fi înfricoșat, ci în fața neputinței mele! Dă, Doamne, să-mi fie frică azi, în timp util!

Ar trebui să n-am gânduri negre, că doar am bani, am perspective. Atunci de ce mă doare spatele? Dau conotații tragice și faptului că n-am văzut omăt anul ăsta!

Pentru cine vreau să fiu „mare scriitor”? Pentru Dăncuș.

Să merg, așadar, să mă fac „social” - neplăcere. Să-mi iau din nou pielea de vierme, să mă înrolez în șiragul de viermi stradali. Să fiu o pocitanie în plus.

Voi face asta, cu toată oroarea ce-o simt. Mă voi întoarce și iar voi scrie cât de singur am rămas.

Executat „îndatoriri sociale”. Acasă. O sticlă de coniac. Apă minerală. Vai, inima.

Gânduri. Tăcere. Păsări. Fereastra deschisă a bucătăriei - vine primăvara, cred. O țigară. Gabriella râde de una singură descoperind expresii englezești (stă cu dicționarul în față și scrie „scrisori de intenție” pentru diverse firme din Olanda). Eu. Ce lumină-i afară!

Trebuie să fiu mai atent cu inima, nu e cazul de mers pe la vreun spital. Singur, numai eu și chitara. Nimeni în lumea mea. Nici măcar păsări la geam. Trădătoarele.

Zi de stat acasă. Primăvăratic.

Vorbe și povești despre valori materiale. Iar eu de ce, cum, pentru cine? Cui vreau să predau o lume nouă? Sunt dărâmat.

Mereu există rezolvări pentru probleme - de aceea omul viu are activitate. Omul mort are o singură problemă: cea a anduranței la Dumnezeu.

De n-ar fi lehamitea asta m-aș apuca de scris. Dar e - și n-am medicament.

Beau vin. De vreo săptămână simt o apăsare la inimă. De la vin? De la țigări? De la coniac?

Adrian Suciu vrea să scriem o carte împreună. Voi participa, deși n-am fost niciodată adeptul cărților editate în comun.

Dorin Ștef mi-a trimis un fragment dintr-o carte a sa. Acolo unde eu văd o nouă direcție în critica literară, alții văd o catastrofă. L-am încurajat cum m-am priceput.

E vreo 12 și ceva noaptea, ascult Rolling Stones.

M-a sunat Nicolae Scheianu să intru cu 5% în ziarul pe care-l face Ioan Romeo Roșiianu acum - „NeCenzurat”. I-am spus că nu investesc în presă, dar îi livrez materiale gratuit. Că are rate la mașină, că ia salariu mic la cultură, unde e, că... Bine, îți voi trimite, am zis. Știu și eu? Poate că sunt celebru, vorba lui Adrian Suciu: „Păi, ești celebru, ce mai vrei?” - cred că dacă m-ar întreba cineva ce e celebritatea, n-aș ști ce să răspund.

I-am spus Gabriellei: „Nu mă iubi acum, urmărește-mă toată viața. Vom fi împreună când o parte a vieții mele va fi devenit moarte.”

A plâns: „Mă părăsești?”

Am zis: „Plec să ucid o parte din mine.”

Am plecat. Ea avea 13 ani.

Primarul din Lungulețu îl presează pe Constantin Predescu Neacșu să termine urgent monografia comunei.

Șmecherii de la firma „Eurodin” nu vor să ne dea restul banilor, după ce-am construit vila primarului general al capitalei, Adriean Videanu, pe malul lacului Snagov. Să facem scandal în presă?

Volumul comun scris cu Adrian Suciu continuă. El este în sistemul în care se minte zi de zi, îl sperie vitalitatea vieții normale.

Acestea sunt, totuși, cuvintele. Adică „minciuni”, cum zice el. Mi-e milă de el. Voi muri mai târziu.

Stare ambiguă - nici bine, nici rău. O sticlă cu vin. Imaginez zeci, sute de cadre referitoare la ce e important în viața noastră. Nimic nu mă mai ia prin surprindere. Cred și eu, după ce am traversat anul 2005 și n-am murit!

Mi-e groază de cariera mea literară, în ultima vreme numai la afaceri mi-e gândul. Adrian Suciu, cu cartea lui comună, m-a scos din letargie. Oare mai am încredere în lume ori e doar o expresie pe care o folosesc în gol?

Dorin Ștef îmi spune că materialul ce apare în foileton în ziarul lor a produs rumori printre scriitorii băimăreni.

Mă gândesc la o variantă financiară de-a mai scoate o carte - deocamdată nu e posibil. Așa că-mi rămâne fâțâiala pe internet.

Am primit „Miorița s-a născut în Maramureș” a lui Dorin Ștef - îmi vine să-l cred. În fond, chiar dacă „Miorița” n-a apărut în Maramureș - am rămas înmărmurit în fața variantelor baladei pe care le-a dat. Îți vine să plângi.

Participarea mea la acest început de an e inobservabilă și așa vreau să rămână pe veci: „Când n-ai mâini te-aude Dumnezeu mai clar” - scriam.

„Aceasta mi-e ultima viață” - desfășurată pe coordonatele renunțărilor și sacrificiilor. Nu simt durere că mi se cer bani. Totuși, nesimțire și obrăznicie numesc aceste împunsături de suliță care, în fond, lovesc în gol. Aleagă-se praful și pulberea de valorile de hârtie!

Cică să gândesc pozitiv, că e bine. Mda. Să mă duc la biserică, deși o văd ca pe-o construcție plină de farisei.

Abia am obținut puțină glorie literară, că m-am tolănit la umbra ei. Alții sunt metodici, fixați pe scop.

Idee: să merg să răstorn o gașcă de cărți pe holurile Casei Presei Libere. Ori să dau câte o foaie cu un poem al meu, tuturor consumatorilor de prin barurile și grădinile de vară ale Bucureștiului.

Știu că a vorbi cu Dumnezeu e un subiect perimat - s-au priceput tot felul de idioți să-L demonetizeze. Eu spun: dacă omul crede în Dumnezeu, și Dumnezeu crede în om. Ca replică la „Dacă te uiți prea atent în întuneric, și întunericul se uită în tine”, sau cam așa ceva, nu știu cine a spus.

Telefon de la Nicolae Scheianu: să-i trimit urgent poeme care să apară în „NeCenzurat”.

Omenirea întreagă a ajuns să „execute” ceva. Suntem niște simpli executanți cu toții. Eu, Omul, ce execut?

Idee: să fac o revistă în care pe redactori să-i cheme Dăncuș, cu pseudonimele de rigoare. Să o scriu eu.

Când te plictisește vinul, ți se face silă de țigări și cafea, de toate drogurile de peste zi - ce te faci?

Idee: Soarele este alimentat de sufletele păcătoșilor, care ard acolo. Savanții au prezis stingerea acestuia la un moment dat. Înseamnă că tot mai puține suflete ar merge să ardă. Apocalipsa, „ploaia de foc”, ar putea fi revolta acelor suflete; înfrânte, ar putea urma acea 1000 de ani de pace. S-ar putea scrie o carte cu acest subiect.

Cartea scrisă cu A. Suciu se numește „Sex cu femei”. I s-a făcut o propunere de editare de la „Cartea Românească”.

Epoca internetului a făcut din toți artiștii sclavii calculatorului. Ce să cauți cu volume tipărite printre ei?, le aruncă într-un colț și-și amintesc de tine doar când le ești necesar. Atunci îți dau telefon și te laudă, îți spun că ți-au citit cartea, că așa și pe dincolo.

A crede ori a nu crede în Dumnezeu. Calea de mijloc e violența.

George Ioniță mi-a lăsat cartea lui, când am deschis-o am constatat că era și un text scris de mine, mai demult.

Mă simt sărbătorește. Se oficiază slujbe nefăcute vreodată de popii acestui timp. Trupul și sufletul îmi sunt sunt o biserică adevărată. Dumnezeu este bun. Stau la masă cu diavolul - țigara și alcoolul; dar Dumnezeu este bun.

Incredibil! Vecina bate la ușă, și-a cumpărat o floare și vrea pământ. Gratis. Azi și viața mea este grats.

Ascult muzică folk și beau coniac. Păsările mă întreabă de ce nu scriu. Da, ar trebui să scriu „o cântare nouă”. Nu știu la ce folosește, dar dacă trebuie...

Am citit de curând „Oameni și demoni” a părintelui Rodion din Rusia, în care se vorbește împotriva forțelor oculte, a vrăjitoriilor și paranormalului. Și eu am o reținere în ceea ce privește extrasenzorialul. Sunt sfâșiat.

Astă noapte m-am uitat la diverse filme pe internet - trăim într-o lume aproape cucerită de diavol.

În țările dezvoltate, familiile se destramă deoarece soții nu au timp unul de altul. În România au prea mult, așa că tot la despărțire se ajunge: românii se plictisesc.

M-am blocat în formolul amintirilor. Rememorez întâmplări, îmi amintesc de oameni - dar nu scriu nimic. Aș putea, cu puțină bunăvoință, sistematiza paginile de față. „evanghelia” nu-mi place - trebuie s-o revizuiesc; dacă aș lucra 2 ore pe zi, într-o lună aș putea să-i dau formă finală, dar n-o fac. Nu fac nimic, îmi iau câte-un vin.

 
PROGRAM SALONUL LITERAR "ROTONDA PLOPILOR APRINŞI" RM. VALCEA 10-16 mai 2018 PDF Print E-mail
User Rating: / 3
PoorBest 
Written by Emilia Danescu   
Tuesday, 08 May 2018 05:49

Râmnicu Vâlcea – Capitală a literelor și artelor

PROGRAMUL

MANIFESTĂRILOR CULTURAL-ARTISTICE

10 - 16 mai 2018

Sub înaltul patronaj al Prefecturii județului Vâlcea

Salonul Național de Literatură și Artă

„Rotonda Plopilor Aprinși” - Râmnicu Vâlcea, ediția a VIII-a

Festivalul Cărții la Râmnic, ediția a V-a

Manifestările au loc

ÎN ANUL CENTENAR AL MARII UNIRI

ca prefață la

Ziua Râmnicului

– 20 Mai 2018 –

630 DE ANI DE ATESTARE DOCUMENTARĂ

Organizatori: Fundația Culturală „Curierul de Vâlcea” și Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Sibiu

Invitați de onoare (circa 40): academicieni, profesori universitari, scriitori, editori, artiști plastici, muzicieni, reputați oameni de cultură din România (din orașele: București, Cluj-Napoca, Sibiu, Satu Mare, Timișoara, Tg. Mureș, Iași, Brașov, Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Tulcea, Reșița, Târgu Secuiesc, Slatina, Pitești, Curtea de Argeș, Târgu Jiu, Târgoviște, din municipiul gazdă Rm. Vâlcea și din alte localități ale județului Vâlcea.

Invitați de peste hotare: Ucraina - Nordul Bucovinei, Republica Moldova - Basarabia, din Turcia, Italia, Germania, Spania, Franța și Canada.

Joi, 10 mai 2018

16.00 - 19.30 – Grand Hotel Sofianu – Sala Mare, etaj I

  • Deschiderea Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, ediția a VIII-a, în prezența reprezentanților oficiali ai Municipiului Râmnicu Vâlcea și Județului Vâlcea; invitaților din țară și de peste hotare.

-          Cuvânt de Înțelepciune rostit de ÎPS Dr. VARSANUFIE, Arhiepiscopul Râmnicului.

  • Cuvinte de salut: Prefectul județului, Președintele Consiliului Județean, Primarul municipiului Rm. Vâlcea Spectacol festiv „Râmnicul nostru – oraș voievodal”
  • – Spectacol festiv

     Cu binecuvântarea ÎPS Dr. Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului:

Concert susținut de Corala Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” și Formația instrumentală a Arhiepiscopiei Râmnicului, dirijate de Arhid. Prof. Dr. Codruț Dumitru Scurtu, cu participarea Sopranei Monica Valentina Scurtu.

  • - Lansare „RÂMNIC – 630” și GALA PREMIILOR

-          „RUGĂ” de Florian Saioc, recită actorul Sandu Ariston Cupcea, din Chișinău (5 min.)

  • Lansarea antologiei jubiliare „Râmnic – 630”. Apare sub coordonarea scriitorului Ioan Barbu.

Antologia va fi prezentată de scriitorii Passionaria Stoicescu, Ion Andreiță, Nicolae Dan Fruntelată și Prof. univ. Nicolae Sava, pictorul care a realizat ilustrația volumului.

  • Gala Premiilor Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși” și Festivalului Cărți la Râmnic

Marele Premiu pentru Cultură „Prof. univ. dr. ing. Pompiliu Manea”. Alte premii: Premiul „Râmnic - 630” pentru Cartea Anului; Premiul „Clio – Marea Unire – un secol de Istorie (1918 – 2018)”; Premiul „Alex Bucur – carte pentru copii și tineret”; Premiul Gib I. Mihăescu „OPERA OMNIA”; Premiul Dragoș Vrânceanu „OPERA OMNIA”; Premiul „Constantin Iliescu” OPERA OMNIA.

Decernarea Trofeului „CERURILE OLTULUI” pentru; Poezie, Proză scurtă, Roman, Teatru, Publicistică și eseu contemporan, Critică și istorie literară, Revistă literară, Artă plastică, Muzică, Editură,09.

Decernarea Premiului Special al revistelor „Rotonda valahă” și „Cervantes”.

Premiile vor fi înmânate de Acad. Mihai Cimpoi, Președinte de onoare al Salonului Național de Literatură și Artă, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, un delegat din conducerea Firmei TEMCO din Cluj-Napoca, directorul Bibliotecii Naționale a României, Inspector General al Inspectoratului Școlar Județean și Directorul Direcției de cultură Vâlcea.

  • – Cu cantautorul Traian Chiricuță despre ”Femeile la care încă ținem…”
  • - Restaurant Grand Hotel Sofianu:

Dineu în onoarea oaspeților din țară și de peste hotare

Vineri, 11 mai 2018

9.30 - 10.00 – Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”

• Deschiderea Festivalului Cărții la Râmnic, ediția a V-a, sub deviza „CARTEA E VIAȚA – RÂMNIC 630”.

Editurile invitate cu standuri: Praxis - Arhiepiscopia Râmnicului, Betta București, Zodia Fecioarei Pitești, Rovine București, Inspirescu Satu Mare, Ștef Drobeta-Turnu Severin, Singur Târgoviște, Pietrele Doamnei (Domnești – Argeș), Tipo Moldova Iași, Rawes Coms București, Arefeana București, Scrisul Românesc Craiova, Academica Brâncuși Târgu Jiu, Floare Albastră București și Antim Ivireanul Râmnicu Vâlcea.

Cuvânt de salut: Acad. Vasile Tărâțeanu (Ucraina) - Președinte de onoare al    Festivalului Cărții la Râmnic.

          

• 10.00 - 11.00: „EROII MEMORIEI NOASTRE”    

-          Prezentarea cărții în curs de apariție „Cimitire românești în Franța”. (Peste 3000 de ostași români din Primul Război Mondial își dorm somnul de veci în pământul Franței).

Prezintă autorul: scriitorul francez Jean-Yves Conrad – decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” al României, Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Recent, la Salonul Cărții de la Paris, a primit din partea Institutului Cultural Român Premiul de Excelenţă în arte şi cultură, distincţie onorifică de recunoaştere a transmiterii internaţionale a valorilor culturale româneşti şi a francofoniei.

    • 11.00 - 12.15 – Evocare: „Eroul vâlcean Lt. Alexandru Costeanu”. Prezintă scriitorul Alex Cetățeanu (Canada), nepotul eroului legendar, cu nume de stradă în Rm. Vâlcea.

- Lectură în public: „Atacul dela cota 461 Muncelu”, fragment din     volumul apărut în 1936 „Amintiri din război” de Dumitru .

C. Măldărescu. Citește fiul autorului, Ion Măldărescu.

- „Monumentele veșniciei” de Ioan Barbu, în lectura autorului.

10.00 - 12.00 – Palatul copiilor din Rm. Vâlcea

• „Copii, citiți-mă!”

-          Passionaria Stoicescu, zâna poeziei cu pana înaripată, în dialog cu… păsărele măiastre ale Palatului din Parcul Mircea Voievod, despre „Cartea înaripată”.

12.30 - 15.00 – Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”

  1. Concert extraordinar:

De la Beethoven la Paul Constantinescu

           La pian: CARMEN DANIELA (Germania)

  1. Intermézzo: 30 de minute cu Geo Cărbunescu. Prezentarea recentului

său album de romanțe „Eminescu”. Cântă acompaniat de pianista

și compozitoarea Carmen Daniela.

17.00 - 19.30 – Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”

-          Reviste în Agora: „Martyria” a Arhiepiscopiei Râmnicului, „Vatra veche” Tg. Mureș, „Poesis” Satu Mare, „Curtea de la Argeș”, „Mantaua lui Gogol” București, „Bucureștiul literar și artistic”, „Arena literară” București, „Cervantes” Satu Mare, „Seniorii” Rm. Vâlcea, „Scrisul Românesc” Craiova, „Cafeneaua literară” Pitești, „Noul Literator” Craiova, „Arca lui Noe” Drobeta - Tr. Severin, „Rapsodia”, „Euphorion” și „Cenaclul de la Păltiniș” (toate trei din Sibiu), „Cultura vâlceană”, „Rotonda valahă” Rm. Vâlcea.

Colectivul de redacție „Rotonda valahă” – prezintă revista cu nr. 9 (aprilie - iunie 2018) , care apare sub genericul „Un secol de Literatură Română”.

Moderatori: Acad. Gheorghe Păun și Florentin Popescu

Sâmbătă, 12 mai 2018

• ZIUA ARTELOR. Are loc sub genericul „Simbolurile care unesc Râmnicul prin cuvânt și culoare”

Invitați de onoare: Petru Lucaci, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, Gh. Dican, vicepreședinte al UAP, Luiza Barcan, critic de artă, Tina Popa, Angela Tomaselli Marin Răducu, Dan Cioca, Tudor Meiloiu, maeștri ai picturii românești.

10.00 - 12.00: Galeria Cozia – Pasaj 1

     Vernisajul expoziției „Icoane românești”.

Expun: Nicolae, Irina și Bogdan Sava, precum și Eduard Stoenică,

între cei mai importanți pictori iconari ai zilelor noastre.  

Moment muzical în organizarea asociațiilor culturale Irina Șațchi și Piano Forte.

12.30 - 14.00: Muzeul de Artă „Casa Simian” - curtea interioară

Vernisajul expoziției de pictură „Copacul copilăriei” . Lucrări ale elevilor implicați în proiectul educațional „Micii pictori mari” inițiat și desfășurat de pictorul Gh. Dican, președintele Filialei Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

16.00 - 17.30 – „Artă vizuală la Clinica Sofianu”

Vernisajul expozițiilor „Sculpturi” de Radu Adrian și „Lucrări în sticlă” de Eugenia Enescu.

Curator – Nicolae Sofianu

(Clinica Sofianu se află pe Bdul Dem Rădulescu, la nr. 142, în cartierul Ostroveni, municipiul Rm. Vâlcea.)

18.00 – 19.00

   • Vizită la Galeria de Artă ARTEX din Rm. Vâlcea

   Pe simeze - lucrări ale pictorului-actor Ștefan Sileanu.

  • 19.00 – 20.00 – Muzică și poezie – „Răsfoiesc un foc din scoarță-n scoarță” :, cu mult îndrăgitul cantautor Traian Chiricuță.

Duminică, 13 mai 2018

  • Depunerea unei coroane de flori la Monumentul George Țărnea
  • – 15 ani de la trecerea poetului în eternitate.
  • Evocarea memoriei Poetului iubirii: Ioan Barbu, Aureliu Goci și Nicolae Dan Fruntelată.
  • Moment liric: Mihaela Aionesei (Tg. Secuiesc)
  • 11:30 - 14:00 Întâlnire cu istoria Râmnicului:

Vizită la Mănăstirea Cozia, ctitoria Marelui Voievod Mircea și la

Muzeul Mănăstirii Cozia.

•   „600 de ani de la moartea celui mai viteaz şi mai ager dintre principii creştini - Mircea cel Bătrân.Orașul domniei mele, numit Râmnic - scaun episcopal și capitală a tipografilor – 630 de ani de atestare documentară”.

Prezintă Pr. Prof. Dr. Ștefan Zară, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Nicolae” din Rm. Vâlcea

                     

15.30 – 20.00 - Excursie în Municipiul Drăgășani: Vizitarea Muzeului viei și vinului din localitate. • Degustarea unor soiuri de vinuri din Podgoria Drăgășani (în două crame din zonă)

Luni, 14 mai 2018

   Manifestări sub genericul RÂMNIC – CETATEA CĂRȚII

   Sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea

    

               • 9.30 - 11.00 – Evocare literară – Nicolae Labiș

„Poet pururi tânăr în luptă cu inerția”, cu participarea sorei poetului, Margareta Labișși a scriitoarei Filoteea Barbu Stoian,care l-a cunoscut, în tinerețe, pe autorul „primelor iubiri”.

11.00 - 12.30 - Medalion literar

     La Aniversară: Scriitorul Ioan Barbu – 80

   - Expoziție cu cărți ale autorului. Prezintă Ion Predescu

- Lansarea volumului omagial „Ziua când înfloresc salcâmii…” ,

antologie alcătuită de Emil Pădurețu

- Lectură în public: „Centrul lumii” de Ioan Barbu.

Citește: Sandu Ariston Cupcea, actor din Chișinău”

Moderator: Mihai Antonescu

•   12.30 - 15.30 - Medalion literar

OSMAN BOZKURT, poet din Turcia, i nvitat de onoare al Festivalului Cărții la Râmnic Se va prezenta recentul său volum de poeme Șoapta viselor” (Editura Betta) în traducere în limba română de Nermin Yusuf și Nevzat Yusuf Sarigöl, cu o Prefață de Emil Lungeanu – toți prezenți la dezbatere.

- „Antologie de poezie turcă modernă” Prezintă: Marian Ilie, Emil Lungeanu, Nicolae Dan Fruntelată, Aureliu Goci.

Moderator: Nicolae Roșu

•   16.30 - 17.30 – Moment lirico-muzical sub genericul „Basarabia – lacrima neamului românesc”

Participă poeți, actori și soliști prezenți la Festivalul Național „Rotonda Plopilor Aprinși”

-          17.30 – 21.00 -    TURNEUL CĂRȚILOR

-          În PREMIERĂ INTERNAȚIONALĂ: „Memorii” de Nicolae Tabacovici, ofițer român mediator în Primul Război Mondial. Volum bilingv, în română și franchează. Traducere în limba franceză de Jean-Yves Conrad.

-          Cartea a apărut la Editura Antim Ivireanul, în mai 2018.

PREMIERE NAȚIONALE: „Scriitorul și cartea sa”

                Participă scriitorii și editurile cu cele mai recente cărți.

                 Moderatori; Ioan Barbu și George Terziu

Marți, 15 mai 2018

12.00 - 14.30 – Sala Lahovari - Dezbatere pe tema: „Relația biunivocă dintre    dimensiunea economico-socială și cea cultural-artistică din societățile europene”.

• Întâlnire cu elevii din clasele XI și XII ai Colegiului Național Al. Lahovari.

Participă Prof. dr. Lilian Zamfiroiu, Ambasadorul României în Marele Ducat de Luxemburg, Inspectorul General al Inspectoratului Școlar și scriitorii Passionaria Stoicescu, Margareta Labiș, Filoteea Barbu Stoian, Anca Sârghie, Maria Mona Vâlceanu, Ion C. Ștefan, Lucian Gruia, Jean-Yves Conrad (Franța), Alex Cetățeanu (Canada), Eliza Roha, Mihaela Aionesei, Dumitru Tâlvescu, Florentin Popescu, George Terziu, Mihai Antonescu, Nicolae Dan Fruntelată, Paula Romanescu, Victoria Milescu, Ana Hâncu, Răzvan Nicula, Lia-Maria Andreiță, Ion Andreiță, Vasile Szolga, Emilia Dănescu, Dan Şalapa, Dragon Nedelcu, Constantin Pădureanu, Sandu Cupcea (Chișinău), Nicolae Sârbu, Ion Predescu, Ioan Barbu ș.a.

• „CASA OLTENEASCĂ” – Km. 7 pe DN 7 Rm. Vâlcea - Pitești

• Masă oferită de Asociația Culturală „Curierul de Vâlcea”, cu participarea oaspeților din țară și de peste hotare și a invitaților din Vâlcea.

  • Invitați de onoare pe… scena muzicii: Recital „Haiducii din Amărăști” în frunte cu primarul comunei, Constantin Drăghici; Recital Ion Lupu (solist de muzică populară) și Geo Cărbunescu (romanțe vechi și noi). Concert folk (interpreți surpriză).

Miercuri, 16 mai 2018

• După micul dejun, organizatorii își vor lua La revedere de la oaspeții din țară și de peste hotare.

Președinte de Onoare                             Președinte Executiv

                        

Acad. Mihai Cimpoi                                 Prof. Ioan Barbu

                                                                                                                           

 
« StartPrev12345678910NextEnd »

Page 7 of 3415

Poemul din metrou