Home
Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Tudor Petcu: Metafora dialogului cu Dumnezeu PDF Print E-mail
User Rating: / 2
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Tuesday, 15 August 2017 11:16

 

            Creaţia poetică a reprezentat întotdeauna acea treaptă către Absolutul dialogului cu Universul Demiurgic ce îşi găseşte ecou în fiecare conştiinţă îndrăgostită şi pătrunsă de ispitele metaforice. Adesea, o poezie devine sau ar trebui să devină o conştiinţă a sensibilităţii creatoare personale, a unui fel de dialog interior care nu obligă, ci provoacă.

            Adesea, eu însumi, care, cel puţin pentru moment, am optat pentru alte genuri şi gusturi literare, am păşit sfios pe strada inimii datorită suavităţii glasului poetic autentic, cel fără de care nu aş fi putut înţelege frumuseţea ascunsă a rigidităţii filosofice sau misterele tainice ale reacţiilor teologale. Poezia este probabil singurul act literar şi auctorial care deschide calea infinită a Cuvântului, neînchizându-l într-un sistem, aşa cum uneori, chiar anumite tipuri de romane educaţionale o fac. A nu se uita, de exemplu, cazul scriitorului francez Raymond Abellio, care, o dată cu romanul La structure absolue, încerca să arate că nici literatura nu mai este capabilă să câştige pariul infinitului, întrucât ideile sunt menite să devină prizoniere într-o temniţă a sistemului.

            Însă poezia, sau cel puţin dulceaţa poetică din care au gustat atâtea minţi obosite aflate în nevoia de a găsi o mângâiere, nu se rezumă la un sistem, nu se rezumă la o idee, ci ară terenul fertil al Nevăzutului şi Neprezentabilului pentru a-l pune pe cititor în relaţie cu sinele său uitat sau abandonat.

            Istoria literară şi, în general, cea a culturii universale, a recurs în nenumărate rânduri la diferite artificii tehnice, la un melanj stilistic veşnic supus transformării ce a contribuit fără doar şi poate la arhitectonica sau geniul spiritului occidental. Altfel, noi ca cititori sau literaţi ai secolului XXI nu am mai fi beneficiat de simbolism, dadaism, realism sau romatism care, într-un fel reprezintă inclusiv moştenirea noilor tendinţe literare, oricare ar fi ele. Dar cert este că acele curente menţionate mai sus au convins cu adevărat în momentul în care au îmbrăcat haina poetică, renunţând la ochelarii conceptuali. Cu alte cuvinte, în paradigma poetică acele curente literare au dobândit intuiţia, care nu-şi poate atinge desăvârşirea în alte genuri sau demersuri intelectuale. Într-un cuvânt, poezia înseamnă intuiţie, nu întâmplător Goethe considera că omul nu îl vede pe Dumnezeu, ci îl intuieşte. Sau la fel de frumos se pronunţa şi un alt poet german al secolului XIX, Hölderlin, pentru care poezia este cel mai dulce medicament de care poate avea parte un suflet bolnav sau rătăcit.

            Înainte de a intra în adevăratul miez al problemei de faţă, cel care contează cu adevărat, aş mai adăuga faptul că poezia, indiferent de curentul în care este încadrată din punctul de vedere al unor critici, nu este asemenea unui produs ce poartă o etichetă, ci acel paratrăznet personal, cel mai personal cu putinţă, care îl apără pe poet de el însuşi. Poezia, o dată percepută şi asumată astfel, devină hrană veşnică pentru toate sufletele ce se vor succeda pe acest Pământ, măcinat dar motivat de persistenţa întrebărilor.

            Calităţile în funţie de care eu personal aş defini poezia şi la care nu am ezitat să fac referire, le-am regăsit dintotdeauna în orizontul lăuntric dezvăluit cu măiestrie de creaţia poetică a Lilianei Petcu, ce ne oferă acum un nou volum, intitulat Fluturi de cristal. O poetă care nu ascunde o lume interioară pe care, ulterior o dezvăluie, ci o cetate interioară al cărei sens, noi cititorii, suntem invitaţi să-l descoperim: Virgula e pusă între Univers şi...noi/Ne aşteaptă desfătări, chirciri, stagnare.../Cresc adesea ierburi strecurate-n ploi/Şi uscate-n vânt cu urme de urcare (Virgulă şi Punct).

            Liliana Petcu, asemenea unui ecou uitat în depărtare, dezrobită de patima trufiei ideatice, se evidenţiază ca un spirit capabil să strige cu glasul interior, al inimii împotriva separării de Arhitectul Universului, dându-ne de înţeles că acasă cu adevărat putem fi doar la umbra Arborelui din al cărui Fruct se desfată cele văzute şi nevăzute în Univers: Fă-mi adăpost la umbra Ta/Fă-mi adăpost în tine/Când mă trezesc să-mi fii umbrar/Şi înveliş în mine/Fă-mi adăpost în trupul Tău/Fă-mi adăpost de noapte/Să pot dormi pe urma ta/Cu visul peste pleope/Primeşte-Mă în palma Ta/Cu degete mă strânge/Să nu mă tem de vremea rea/Când tunetul mă frânge/Primeşte-mă la sânul Tău/M-acoperă cu straiul/Ce-mi va fi haină în cuvânt/Şi-mi va îndulci graiul/Fă-mi adăpost la umbra Ta/Fă-mi adăpost în mine/Când voi dormi să-mi fii mormânt/Şi învelit cu Tine (Cu Tine).

            Observăm, aşadar, că în poezia Lilianei Petcu, divinitatea joacă un rol esenţial, demonstrându-ne că Dumnezeu reprezintă Alteritatea noastră principală. De fapt, aş spune, că în cazul acestei poete, capabilă să îşi trăiască Devenirea în propria-i intimitate a gândurilor duhovniceşti, este vorba despre un pariu al metaforei dialogului cu Dumnezeu pe care îl câştigă doar cel ce îşi asumă curajul smereniei.

            Liliana Petcu dă dovadă şi de o adevărată putere a deducţiei logice şi filosofice în volumul Fluturi de cristal, în sensul în care trimiterile sale directe către Dumnezeu scot în evidenţă şi valoarea supremă a Timpului, care în fond, reprezintă funcţia divină a Universului: Clipirea lui e-a timpului zvâcnire/Cărări pierdute în ascunsul fără trup/Poveşti ştiute doar de-a mea trăire/Ziditte-n geana timpului ce a trecut (Geana timpului).

            Volumul de faţă este constituit, alcătuit de către autoare asemenea unui buchet de reflecţii metafizice şi duhovniceşti, de exerciţii isihiaste, având la un moment dat de a face cu un manual de isihasm poetic. Spun acest lucru, gândindu-mă la faptul că în spatele fiecărui vers al Lilianei Petcu, se poate intui şi simţi un ocean de întrebări şi căutări, o răbdare aurită în urma căreia se produce mierea binefăcătoare şi tămăduitoare a gândului lucrător, neobosit de care anatomia sufletească şi intelectuală are atâta nevoie.

            Liliana Petcu, poet cu chip de filosof şi filosof cu chip de poet, se caracterizează şi prin singularitatea de a îndrăzni să locuiască în ea însăşi, de a se desăvârşi în propria sa naturaleţe interioară, aşa cum ne arată următoarele versuri: Mă prind de cuiul Sfintei Cruci/Iar degetele-mi crapă/Mi se prelinge prin rărunchi/Tot ce-a pătat odată (Mă ştii).

            Având de a face cu acest specatcol impresionant de mărturii despre sine pe care Liliana Petcu ni-l oferă, aş fi tentat să mă raportez la volumul Fluturi de cristal ca la un izvor nesecat de înţelepciune, ca la o colecţie de diamante sapienţiale ce sunt lăsate fiecăruia dintre noi care doreşte să iasă de sub dictatura prosperităţii cotidiene pentru a simţi fiorul şi binecuvântarea penitenţei sufleteşti ca trambulină înspre Bine, Adevăr şi armonie universală.

            În general, poezia Lilianei Petcu, neluând în considerare doar volumul Fluturi de cristal, se doreşte a fi un îndrumar al curajului de gândi pe cont propriu, aşa cum îşi dorea şi Martin Heidegger în prima jumătate a secolului XX, atunci când omul încă nu ajunsese să gândească. De asemenea, poeta ne propune în permanenţă să ne dezbrăcăm sufletul de haina cea veche şi să îl îmbrăcăm în haina cea nouă în vederea ieşirii noastre din Întuneric. Versurile Lilianei Petcu ne dau ocazia de a descoperi un spirit ce a învăţat lecţia independenţei faţă de prejudecăţi dar şi o apologie a celor mai alese virtuţi pe care nu le transformă în manifeste, ci în trăiri pe care le dă în vileag, după cum Socrate îi sugerează lui Parmenides în dialogul Gorgias al lui Platon.

            Întorcându-ne însă la volumul Fluturi de cristal, despre care scriu cu mare emoţie şi bucurie, ar trebui să luăm în considerare şi voinţa poetei de a diversifica propriul său buchet prin capacitatea de a alătura versurilor poetice o serie de psalmi cu efecte revelatorii care conving de fapt că omului chiar îi este dat să trăiască în orizontul întru concret şi pentru revelare: Copilul de ieri, a învăţat să Te caute în buzunarul de la pieptul lui; Unii mi-au spus că Te găsesc în stele, alţii au crezut că te pot găsi în cărţi, dar eu, Te-am respirat în suflarea mea; Mulţi m-au lăsat, dar singurul care rămâne cu mine vreau să fii TU! (Psalmi). De asemenea, cititorul poate întâlni în volum suave poeme dedicate naturii, florilor, iubirii: Îţi întorci trupul blând după soare/Fremătândă-ţi trăieşti al tău rost/Iar abstrusul din tine mă doare/Enigmatică Floare de Colţ (Floare de Colţ) sau Surâs albastru, călător/Înfăşurat în frunze/Mi-ai picurat arsură-n dor/Şi-o lacrimă pe buze,/Pe fruntea cerului ai pus/Un rid de-nţelepciune/Pe gura mea un cald sărut/Cu-n gest de plecăciune (Surâs călător).

            Aşa cum spuneam, şi nu ezit să afirm încă o dată, Liliana Petcu este asemenea acelui ecou uitat pe care, o dată ce îl auzim, suntem întâmpinaţi de zâmbetul pătrunzător al smereniei şi blândeţii reflexive, de un chip nealterat de răstignirea la care este supusă privirea contemporană, de un cavaler al tăcerii care ştie să se exprime în lumina decalogului dialogului interior care devine metaforă a dialogului cu Dumnezeu.

            Pe de altă parte, îndrăznesc să recomand volumul Fluturi de cristal şi ca urmare a faptului că acesta din urmă este asemenea unei epifanii în alb care ne obligă simţurile şi să regândim gândirea, să redobândim talentul de întreba şi răbdarea de a găsi răspunsul. Răsfoind paginile volumului pe marginea căruia vorbesc vom fi precum Pelerinul Rus, îndrumat în cele din urmă de Avva Serafim pentru a dobândi conştiinţa Adevărului. Închei aceste modeste rânduri şi gânduri, exprimându-mi bucuria nemărginită de a fi contemporan cu un spirit poetic atât de cuprinzător cum este Liliana Petcu, al cărei mesaj se va reflecta şi mai departe, în multe alte creaţii, din care noi, am putea să ne inspirăm ca să ajungem la Izvor. O dovadă vie în acest sens este următoarea poezie: Am învăţat trecând mereu prin anotimpuri/Că fiecare-şi cântă nota sa/Din partitura anilor trecuţi în vânturi/Sub degete ce-apasă clipa grea/Pe un pian suav cu clape bicolore/În care albul se-mpleteşte în surâs/Cu negrul trist al vremurilor rele/Când melodia se-ntrupează stinsă-n plâns/Am învăţat şi că în zâmbete se-ntoarce/De fiecare dată când târziu sfârşim/Un drum închis c-o poartă ferecată/La care nu mai vrem zadarnic să lovim/Şi-am înţeles că zâmbetul naşte culoare/Care îşi schimbă tonul sigur zi de zi/Iar partitura anilor plecaţi aiurea/Şi-aşteaptă degetele calde care-o vor struni (Am învăţat).

 
Cornelia CHIFU: CÂNTEC DE LEAGĂN PENTRU ABI (POEZII PENTRU COPII) 1 PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Wednesday, 16 August 2017 12:53

 

PRIMII PAŞI

A pornit încet băiatul

La plimbare pe covor.

Buni îi măsoară pasul:

Este mic, şovăitor,

Repede să-l prind! N-ajunge!

Tata sare-n ajutor.

 

LIBELULA BALERINĂ

Cine zburdă prin lumină

În tutu de balerină

Diafană, graţioasă,

Pe sub salcia pletoasă?

 

Libelula zburătoare.

Azi, maestră-dansatoare,

Pe a lacului oglindă

La spectacol ne invită.

 

Apa susură şi cântă,

Balerina se avântă

În valsuri şi piruete

Admirată de egrete.

 

Dinspre trestia înaltă,

O lăcustă acrobată

Cu pretenţii de artistă

Se anunţă prim-solistă

 

Cu ţânţarul partener

Apărut dintr-un ungher

Au pornit în pas de doi

Printre frunze de trifoi.

                                          

BUCHETUL PRIMĂVERII

Zambile şi lalele

Din straturi ne zâmbesc,

Soseşte primăvara,

Narcisele-nfloresc.

 

Brânduşe, viorele,

Gingaşii ghiocei,

De-a valma prin pădure

Răsar în drumul ei

                                                         

Se bucură copiii

Din marginea cărării

Şi fir cu fir adună

Buchetul primăverii.

 

PRIMĂVARA GOSPODINĂ

Primăvara gospodină

Roboteşte prin grădină

Printre straturi cu legume

Ceapă verde să adune

 

Salată cu multe foi

Şi spanac şi usturoi

O ridiche arătoasă,

Mare, roşie, gustoasă.

 

Din toate prepară-ndată

O salată asortată,

Bogată în vitamine

Pentru mine, pentru tine

 

Cu poftă să o serveşti,

Să creşti mare, ca-n poveşti.

 

GRIVEI

Ham, ham, ham, latră Grivei 

Căţeluşule, ce vrei?

Îţi aduc îndată oase,

Cum îţi plac ţie, gustoase,

 

Dar te rog, nu mai lătra,

Doarme păpuşica mea!

Căţeluşul credincios

Dă din coadă bucuros,

 

Stă cuminte lângă uşă

Şi-o păzeşte pe păpuşă.

 

A B C – UL VITAMINELOR

Vitamina  „A” de vrei,

Să mănânci mulţi morcovei.

 

În banana bine coaptă

Vitamina „B” te-aşteptă.

 

Vitamina „C”, fireşte,

În lămâie se găseşte.

 

Din porumb, din cereale,

Vitamina „D” apare.

 

Din varza cu foi o mie

Vitamina „E” te-mbie.

 

Voi, copii, mă ascultaţi,

Legume să consumaţi,

Mere şi struguri zemoşi,

Să fiţi veşnic sănătoşi!

 

ÎN PĂDUREA CEA UMBROASĂ

În pădurea cea umbroasă

Multe vietăţi au casă:

Vulpea stă în vizuină

Cu bursucul e vecină.

Ursul doarme în bârlog

Învelit într-un cojoc.

Veveriţele roşcate,

În scorburi întunecate.

În desişuri nepătrunse

Căprioare stau ascunse.

Urecheatul iepuraş

Prin tufiş sapă sălaş.

Sub frunzişul foşnitor

Are-ariciul dormitor

Şi mai întâlneşti aici

Muşuroaie de furnici,

Melcul cu casa-n spinare

Şi-alte mici vieţuitoare.

Ştii şi tu vreo două, trei?

Poţi continua, de vrei.

 

PICA

Şade Pica-n colivie

Cu hăinuţa cenuşie

Ce zice numai ea ştie

Şi fetiţa grijulie

Ce-o ascultă şi-o priveşte

Cum „vorbeşte” păsăreşte.

Ea crede că-i mulţumeşte

Fiindcă zilnic o hrăneşte

Cu fructe şi cu grăunţe

Şi mai mari şi mai micuţe.

Fiecare ciripit

Este un cuvânt vrăjit,

O magie-adevărată:

Fata lasă totul baltă,

Dă fuga la colivie,

Pune apă în cutie,

Curăţă şi primeneşte,

Iar când totul isprăveşte,

Cu-n surâs prietenesc

Îi şopteşte: „Te iubesc!”

 

POVESTEA IERNII

Povestea iernii-ncepe

Cu primul fulg de nea,

Un strop de apă vie

Ce-i preschimbat în stea

De-mpărăteasa Iarnă,

Să-i fie ajutor

Când cerne peste lume

Veşmânt strălucitor

Cu broderii de gheaţă

Ţesute la fereşti

Şi salbe de cristale,

Podoabe din poveşti.

Grăbită pregăteşte

Tărâmul fermecat

În care să domnească

Cu Albul-Împărat

Ierni lungi şi fericite,

Bogate în nămeţi,

S-ajungă împreună

Albite bătrâneţi

 

MĂRŢIŞOARE

Mărţişoare, mărţişoare,

Curcubee de culoare,

Zbor de flutur, chip de floare

Printre razele de soare.

.

Buburuze, ghiocei,

Poţi alege tot ce vrei.

Prinse-n şnur cu gingăşie

Sunt a  inimii solie.

 

Mărţişoare, mărţişoare,

Primăvară călătoare,

Bucurie şi candoare,

Daruri pentru fiecare.

 
Volumul Nr.1"EXPRESIA IDEII" PDF Print E-mail
Written by Mariana Bendou   
Wednesday, 08 June 2011 20:32

VOLUMUL EXPRESIA IDEII (Nr1- Fruntea cerului asuda)

http://issuu.com/sdfgrve/docs/expresiaideiifb

Fruntea cerului asudă

(creația unui club virtual găzduit de Facebook )

Antologia de față reprezintă un îndemn pentru a scrie – act de eliberare de sub povara existenței. Orice act de acest gen implică o recunoaștere a nevoilor de alt ordin decât cel fiziologic, ontologicul stând la baza unei dezavuări sublime a sufletului.

Volumul, o antologie a unor energii creatoare care au încercat să se ridice din lumesc prin transfigurarea dorințelor și idealurilor proprii, este unul al debutului pe tărâmul internetului. Tronează peste acest volum bunul simț al penei și al gândului împlinit spre menirea fiecăruia. Toți autorii, cu frunțile mai încrețite sau mai descrețite de fiorul trupului ca reflecție a sufletului, au așternut stih de viață și de moarte sub imboldul soarelui care degajă energii vitale pentru seva poeziei. Această antologie reprezintă și o premieră prin faptul că este un demers care a străbătut fizicul, ea fiind creația unui club virtual pe care situl Facebook l-a găzduit. Acest demers conturează o antologie unică prin forma de interacțiune a celor care trăiesc poetic în paginile cărții. Se observă faptul că paradigma centrală, cea care dă unitate, este decorporalizarea sinelui, a intimismului și a marilor reflecții asupra propriului destin în lumea care ne găzduiește fugitiv. Volumul este deschis de către poetul SORIN OLARIU care ne dăruiește fereastra sufletului prin versuri sensibile, un exemplu fiind poemul “Sfinx de ceară” unde lumina și întunericul devin elemente antinomice ale vieții și morții: “mi-e frică de lumină/ o brazdă-mi sapă ziua / străin devine trupul / dar e târziu şi ziua / mă-nvăluie”. Sunt elemente ce susțin trăiri în mister și conduc spre izbăvirea sufletului prin cuvântul poetic. Poeta VIOLETTA PETRE susține în poezia “Zborul meu albastru” referențialitatea necesității scrierii în pofida tuturor elementelor care pot întuneca zarea reflexivității ființei care se îndreaptă inevitabil către lumina și flacăra reveriei : Cu litere de apă sculptez limba de foc  / ce scrie în lumină un nume cu noroc [ …] mi-e flacără nestinsă dorinţa de lumină / şi zborul meu albastru şi verde mi-este vină”.

Un demers de ordin lingvistic este întreprins de către poetul IONEL STOIŢ (“La dzâua muierilor” – scrisă în limba românilor din Banatul Sârbesc) care lasă versul vechi al românilor Sud-Dunăreni să elogieze iubirea și ielele ca element de transcendere și reverie cu ajutorul elementelor bahice:Trăiască muierili / Şî să golim păharili!" / Daia vedz noi ne-mbătăm / Că nu pucem să le răbdăm / Nişi fără iele nu pucem / Ş-atunşi îi musai să bem”. Iubirea este relevată și de VIOLETTA PETRE în poemul “Ascunde-mă în tine“: “Noi suntem începutul iubirilor postume / Trăind în cercul nostru ce nu mai e rotund “și de cãtre LILIANA RAMONA ALBU care în “Clipe minunate...” relevă cu suavitate iubirea și îmbrățișarea ca moment al împlinirii sufletești, dar și moment de geneză creator de vers: “Clipe minunate, iubire curate / Au sosit la mine / Să mă îmbrățişeze”. Acest referent este textualizat și de către CIPRIAN STANESCU care ne îndeamnă “Să iubeşti”:  “Numai când întâlneşti iubirea cea curată / Simți că trăieşti cum n-ai trăit vreodată.” Iubirea reprezintă motorul acestei antologii deoarece majoritatea celor care își destăinuie trăirile simt iubirea ca pe un act acut al sufletului, un pas de transfigurare spre alt plan ontologic (CONSTANTIN GRECU în poemul  “Sufletul, pereche, dublu” :  “Se revarsă ca un fluviu, sufletul, pereche, dublu, / fiinţa mea în fiinţa ta “ ; DIANA CIURTIN în poemul “povesteşte-mi!” : “povesteşte-mi ce rafală de vânt nebună, / te-a invitat să mă cunoşti” sau VERONICA CRĂCIUN în poemul “vals” – Eu... sunt doar tăcere, / când, muzica-n surdină, / plutește și-alinã.”) Această antologie poetică se vrea un mănunchi de reflecții filozofice și religioase, elemente comune ale unei gândiri ce are capacitatea să își ridice privirea din cotidian și să viseze spre transcendent. Poezia BOGDANEI ELENA SIMIONESCU “apără-ţi templul, Ioane!” sugerează trăirea în păcatul originar și nevoia de regăsire: “Căci, eu, Ioane, sunt om slab  şi păcătos, / Tu eşti un înger, eu nu mai sunt frumos…/ Mi-am întunecat sufletul, făcând vrerea lor / Şi greu păcatele, în trup, mă dor! “

Reflexivitatea și nevoia de înțelegere a sensului vieții și menirii în viață sunt elemente ce sunt dezvoltate în poezia lui MARIAN DRAGOMIR în poemul “Gândirea” sugerează condiția imposibilă de a crea “genialitatea are un gust pervers / gânduri aliniate biologic”, la fel și poemele IOANEI VOICILĂ DOBRE, “Acrobaţie” : “Am clădit un vis, / drum suspendat / şi merg pe el, / pe vârfuri, / temătoare”, cel al lui SILVIAN DOBRE : “Așa e viața tuturor / E ca si fulgul trecător”, poemul lui GABRIEL MANOLESCU : “Eu, doamnă” : “Eu doamnă, sunt un scrib sărac / Cu sărăcia mă împac / Când n-am cerneala scriu cu sânge / Când nu am vise, mi le fac” ; dar şi  VASILICA ILIE, în poemul “Atitudine” , spune : “nu voi părăsi locul de baştină / voi săpa adânc în stâncă / să găsesc izvorul / dătător de viaţă nouă” la fel ca şi  MARIANA DOBRIN, în poemul “Viaţa ca o luptă” : “Nu vreau să cred / că doar în gol / la mine roata / se învârte” sau ODETA TATARU :  “De ce te inundă teroare / Şi fructele-au gustul amar, / Ţi-e frică de vânt şi de mare”. De asemenea se remarcă paradigma întoarcerii către sine ca element al germenului creativ în poezia lui  IULICÃ ŢENEAsuflet pribeag” unde elementul cathartic al zborului descătușat devine elementul ce conferă idealul Sunt un porumbel alb / și-mi scutur aripa deasupra lumii, sunt un mac roșu/ și mă aprind pe câmp ca o torță”.

În locul unui final aș dori să prezint și poezia celei care a susținut acest proiect, doamna MARIANA BENDOU, care își revendică întreaga sa creație pământului, creație în care originea este un lucru asumat și doar privirea spre cer poate să ne facă să ne depășim. Poeziile domniei sale sunt poeme în care se zărește patosul și credința că omul, creatorul, poate să își depășească veşmântul pământesc și să treacă în alt plan ontologic doar prin recunoașterea propriei corporalități:

“Pământ” : “Regăsindu-te mă întorc / În braţele tale / Pământ” sau  “plouă” :  “Fruntea cerului asudă / Stropi mărunţi / În poala stâncii”…

prof. drd. Marian Dragomir

(cenaclul “Atitudini” – Casa de Culturã I. L. Caragiale, Ploiești)

 
Deania neagră, de Alexandru Petria, se lansează la Bookfest 2011. Prezintă Liviu Antonesei, Dan Mir PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Wednesday, 25 May 2011 20:03

 

Deania neagră, cel mai recent volum de proză semnat de Alexandru Petria şi apărut la Editura Herg Benet, va avea lansarea în cadrul târgului de carte Bookfest 2011  (Romexpo, Bucureşti), sâmbătă, 28 mai, de la ora 12, la standul Elefant.ro.

 

Cartea va fi prezentată de către Liviu Antonesei, Dan Mircea Cipariu şi Marius Ghilezan, în prezenţa autorului.

 

Noua carte a lui Alexandru Petria include 27 scurte povestiri, ipostaze ale unui acelaşi oraş provincial din România, imaginara localitate Deania, în care viaţa de zi cu zi a locuitorilor săi urmează logica desprinderii şi cuprinderii într-o Realitate personală şi nefiltrată, prin fapte care aparent nu au valenţe revelatoare dar care sunt cu atât mai mult autentice şi exemplificative, într-o atmosferă psihologizantă care nu se cere judecată ci doar înţeleasă şi tolerată prin canoanele normalităţii.

 

Chiar încă dinainte de apariție, volumul Deania neagră a stârnit reacții de un entuziasm pe bună dreptate greu temperat, din care merită să le amintim pe cele ale scriitorilor Liviu Antonesei, Dan-Silviu Boerescu și Petru Popescu:

„O carte pe care am citit-o „dintr-o bucată” şi pe care am recitit-o imediat, dar tot am rămas sur ma soif – mi-ar fi plăcut să fie măcar de două-trei ori mai voluminoasă! Prin ce m-a cucerit? Prin micile „poveşti” atroce, gingaşe sau gingaş-atroce, câteodată chiar „crude şi insolite”, prin caracterele excelent schiţate în două trei pagini, prin calitatea stilului, excelent adaptat de autor micilor spaţii explorate. Nu mă îndoiesc că voi deschide adesea această „casetă de bijuterii”, pentru a revedea un inel, o agrafă, un colier. Şi, de bună seamă, aş fi foarte bucuros dacă autorul ar recidiva cât de repede.” (Liviu Antonesei)

„Cine spune că, în țara lui Caragiale (I.L.), marea literatură nu se poate naște din teme „mărunte”? Instantaneele în proză ale lui Alexandru Petria surprind o lume la intersecția fabulosului nebănuit cu pitorescul jegos, cartografiind universul în continuă schimbare, aproape volatil, al contemporaneității mărunte. Scriitorul reușește această performanță cu cinism narativ bine stăpânit, cu tandrețe, chiar… dar una deloc lipsită de cruzime. Bine ați venit într-o cușcă a maimuțelor actualizată în Deania neagră! ” (Dan-Silviu Boerescu)

„Prozele scurte ale lui Alexandru Petria sunt pline de surprize – ca, de pildă, fantezia personajului Todoran, care, după un act sexual familiar şi fără magie, visează deodată că are umerii şi braţele acoperite de porumbei. O altă lume nevăzută, uneori sinistră, alteori de vis, este ceea ce oferă autorul înăuntrul trăirilor tuturor personajelor, declarate – şi cunoscute – în mod intenţionat mediocre, tocmai pentru a ni se arăta că, de fapt, sunt misterioase. Cel mai misterios rămâne autorul însuşi. După un asalt anecdotal şi imaginar unanim foarte bine scris, ne rămâne încă necunoscut, dar dator să ni se desfăşoare în narative mai lungi. Sunt extrem de curios să continui să-l citesc.” (Petru Popescu)

*

Un fragment din povestirea „Când este în toane bune cucul”, din volumul Deania negră, poate fi citit mai jos:

Când a murit Afinia, cei apropiaţi au fost curentaţi, ai zice. Se împiedecau unii de alţii, nu pune aia acolo, pune-o dincolo, sună în stânga, ba în dreapta, cheamă popa, comandă coroanele, vorbeşte cu groparii, pentru sicriu, anunţă prietenii, am uitat ceva?

După ce doctorul Chiorean a certificat decesul, au spălat-o pe Afinia şi au îmbrăcat-o cu haine noi. Sergiu, întrând în cameră, revenit de la magazin, a observat că pe talpa pantofului drept al Afiniei a rămas o etichetă galbenă.

Spre seară, doi haidamaci au adus sicriul.

- E o treabă, cucoană, i s-a adresat unul cu început de chelie bunicii lui Sergiu.

- Ce treabă?

- Nasoală, a naibii, nu merge capacul, se băgă în discuţie şi celălalt, cu cel puţin 47 la bocanci.

- Dar pentru o sticlă de palincă o dăm gata…, reluă primul.

Sergiu se uita nedumerit, toţi din familie au ieşit, de el au uitat. A văzut cum cei doi o aşază pe Afinia pe podea, pe covorul înflorat, cu faţa în jos, cum cheliosul îi pune sub faţă o pernă cu broderii. Apoi cum haidamacul cu 47 la bocanci s-a lăsat cu greutatea unui picior pe coloana vertebrală a Afiniei, de mai multe ori, până oasele au pârâit. Haidamacii au băut câte un gât de palincă.

*

Alexandru Petria s-a născut la 27 februarie 1968, în orașul Dej, județul Cluj. Debutul publicistic și poetic și l-a făcut în “Tribuna”, în 1983. Printre cărțile publicate se numără “Neguțătorul de arome”(1991, poeme), “33 de poeme”(1992) și “La ce bun poeții...”(colectiv, interviuri). În 2010,  i-a apărut romanul Zilele mele cu Renata, la editura Tritonic. În decursul carierei sale, Petria a colaborat sporadic la toate revistele literare importante.

După 1989, Alexandru Petria a devenit șeful Comisiei pentru abuzuri și drepturile omului în CPUN-ul municipiului Dej. Împreună cu Radu Saplacan și Zorin Diaconescu, el a întemeiat săptămânalul dejean “Gazeta someșeană”- primul număr a fost scos în 23 decembrie 1989. În 1992, el a fost candidat din partea Mișcarii Ecologiste din România la Camera Deputaților. Între anii 1992 și1994, pe vremea directoratului lui Alex Ștefănescu, a fost redactor de investigații la revista bucureșteană “Zig-Zag”. Între anii 1994-1995, a fost reporter de investigații la ziarul “Cotidianul”. În intervalul 1995-1996, Petria a fost redactor șef al săptămânalului bucureștean pentru comercianți “Hermes” și redactor la săptămânalul “Partener” publicat de trustul “Romania Azi”. După reîntoarcerea în Ardeal, a fost redactorul șef al săptămânalului “Monitorul de Someș”, apoi, în 2000, a fondat propria sa publicație, lunarul “Realitatatea de Bistrișa-Năsăud, Dej și Gherla”, al cărei director este și în prezent.

 
Primii autori validaţi pentru Antologia "Cuvântul în timp" PDF Print E-mail
User Rating: / 9
PoorBest 
Written by Grigore Timoceanu   
Tuesday, 05 July 2011 11:46

COMUNICAT 

Editura „Grinta” împreună cu editura „Singur” va edita şi va tipări până la data de 15.08.2011, volumul „CUVÂNTUL ÎN TIMP” – antologie de poezie, proză şi eseistică.

Cartea va avea un număr de 384 de pagini dintre care 24 color      (cu pozele autorilor), format 15x22cm., coperta policromie, plastifiată lucios. Textele, CV-urile şi fotografiile color ale autorilor se vor expedia pe adresa This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it până la data de 25.07.2011. De asemenea, autorii vor trimite şi un scurt răspuns la întrebarea:             

CE V-A ÎNDEMNAT SĂ VĂ APUCAŢI DE SCRIS? 

Fiecare autor va beneficia de un spaţiu tipografic de 10-16 pagini, ceea ce înseamnă că va trebui să trimită texte în format A4 între 8 şi 10 pagini; de asemenea fotografiile color vor avea dimensiunea minimă de 5x7cm.

Antologia va fi mediatizată de către GRUPUL MEDIA SINGUR şi AGENŢIA LITERARĂ „SINGUR” şi va fi prezentată în lunile septembrie şi octombrie în cadrul unor emisiuni la Radio România Actualităţi.

Taxa de coeditare este de 500,00 lei pentru fiecare autor, care va primi 20 de exemplare din tirajul tipărit. Această sumă se va achita în contul editurii „GRINTA” (cod fiscal RO6081420) IBAN RO34 CARP 0130 0003 0203 RO01 deschis la Banca Carpatica, filiala Cluj, până la data de 25.07.2011. 

Autorii care vor intra în această antologie vor fi validaţi de un Grup Consultativ format din: Gabriel Cojocaru, Ştefan Doru Dăncuş, Ioan Pavel Azap şi Felix Nicolau.

Volumul va fi lansat şi în cadrul Târgului de Carte „GAUDEAMUS” care va avea loc la sfârşitul lunii noiembrie la Bucureşti. 

În prima etapă au fost validaţi următorii autori: SILVIA KATZ (PROZĂ); SILVANA COJOCĂRAŞU (POEZIE); VASILE LUŢAI (POEZIE); ADRIAN BOTEZ (POEZIE ŞI PROZĂ); DAN MARIUS DRĂGAN (POEZIE); ADRIAN SUCIU (POEZIE); MIRCEA GĂLĂŢEAN (ESEU); ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ (PROZĂ); FELIX NICOLAU (PROZĂ); GELU DRAGOŞ (POEZIE); MENUŢ MAXIMINIAN (PROZĂ) ŞI IOAN DRAGOŞ (POEZIE).

AUTORII DIN DIASPORA VOR ACHITA TAXA DE COEDITARE ÎN VALOARE DE 150 EU ÎN CONTUL IBAN RO88CARP013000030203EU01 DESCHIS LA Banca Comercială “CARPATICA” S.A. fil. Cluj.

Ştefan Doru DĂNCUŞ

Gabriel COJOCARU

 
« StartPrev12345678910NextEnd »

Page 10 of 3156

Poemul din metrou