Home
Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Nicolae Posta: Ziua internațională a muntelui aniversată…la munte PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 11 December 2017 10:54

 

Declarată încă din 2003 ca „Zi internațională a muntelui”, data de 11 decembrie nu putea lipsi din calendarul expediționar al montaniarzilor dâmbovițeni grupați în jurul Asociației Chindia Jurasic Park, ei efectuând, în weekendul anterior zilei (9-10 decembrie 2017) o reușită tură de iarnă pe potecile înzăpezite ale Bucegilor.

După multiplele expediții externe desfășurate în acest an:

  • Mai – Ben Nevis (Scoția)
  • Iunie – Grossglockner (Austria)
  • Iulie – Musala (Bulgaria)
  • Septembrie Dolomiți (Italia) și Gouter–Mont Blanc (Franța)

„dinozaurii” dâmbovițeni au atacat cea mai frumoasă vale din Bucegi, valea Horoabei, în condițiile unei ture de iarnă. După studierea prognozei meteo și anunțarea prealabilă a Salvamontului Dâmbovița, șase montaniarzi (dintre care unul, chiar începător pe acest traseu) au intrat pe vale sâmbătă, pe la ora 12 și, după 7 ore de luptă cu zăpada mare (dar stabilă) de pe vale și cu vântul care bătea în golul alpin, au ajuns cu bine tot Salvamont Dâmbovița unde au anunțat ieșirea cu bine din traseu. Experiența lor și echipamentul adecvat turei și momentului au fost atuuri în abordarea traseului și în reușita încheierii lui cu bine. Cazarea a fost la A.N.S.M.R. unde seara, „la gura sobei” au ascultat din minunatele „povești” ale vechilor oameni de munte, Doina și Mircea Opriș. Fiindcă, „Ziua internațională a muntelui”, pune accent pe conștientizarea importanței munților pentru viață, pe evidențierea oportunităților sau constrângerilor dezvoltării zonelor montane, discuțiile au „alunecat” și spre aceste aspecte, atât la această cabană, cât și la alți prieteni de la cabanele Gura de Rai sau Bolboci.

         O nouă tură reușită, o nouă etapă de antrenament pentru viitoarele expediții ale anului 2018 (vom reveni cu detalii), un prilej de a toasta și pentru cei 34 de ani de când ducem simbolurile și spiritul Chindiei pe creste montane.

La mulți ani, oameni de munte!

La mulți ani, tuturor celor care apreciază și sprijină acțiunile noastre!

 
Gențiana Groza: GENȚIGRAME PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Tuesday, 12 December 2017 10:30

 

(cu gândul la Moș Crăciun

ca să-i fie drumul bun)

 

Cum va circula Moșul?

Dacă drumul e stricat,

Nici îngust și nici prea lat,

Pune sania pe tren

…Și-o să vină fără ren.

 

 Scrisoare înduioșătoare

Moș Gerilă, singur cuc,

În coliba lui, sărac,

Cere și el pe Facebook

Măcar pânză pentru sac…

 
Stelian Gomboș: Dumnezeu detestă încrâncenarea… PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Wednesday, 13 December 2017 13:26

 

Da, prea multă încrâncenare, prea mult stres, prea multă birocraţie, prea multe reguli, indicaţii şi legi, norme ori canoane!...

În vremurile şi în lumea această trăim noi, astăzi, când bieţii oameni sunt copleşiţi de povara multor cerinţe, revendicări şi pretenţii, de tot felul şi din tot locul!...

Eu, unul, sunt convins că Dumnezeu ar prefera, în schimbul tuturor acestor măsuri, care mai de care mai coercitive, cei şapte ani de acasă, buna creştere ori sănătoasa educaţie şi, mai ales, ar dori să primeze numai o singură regulă/normă: cea a bunului simţ!...

Altminteri, vedem, observăm şi constatăm, pe zi ce trece, lăsându-ne un gust amar, tot mai multă nesimţire, indolenţă, aroganţă, altfel zis, tot mai mult tupeu, stări de fapt care declanşează, produc şi provoacă, în noi, mult dezgust, multă dezamăgire, mult stres, multă frică şi multă încrâncenare!...

În pofida unor atari condiţii, poate şi ca un gest reflex, totuşi, noi trebuie/suntem chemaţi să-i binecuvântăm pe cei ce ne bleastămă, să-i iubim şi să-i iertăm pe cei care ne urăsc şi ne hulesc pe noi – a se vedea, de pildă, comportamentul şi atitudinea mărturisitorilor noştri din temniţele comuniste, cu alte cuvinte, să întoarcem răului cu bine, stresului cu detaşare, încrâncenării cu zâmbet, tristeţii, generalizate şi cotidiene, cu veselie, supărării cu bucurie, răcelii/împietririi şi nesimţirii sufleteşti cu căldură şi sensibilitate spirituală, lucrurilor complicate să le răspundem cu lucruri simple, utile, funcţionale şi eficiente sau, mai ales, suficiente!...

Uşor de zis, greu de făcut şi, totuşi, nu imposibil, mai cu seamă, dacă în tot locul şi în tot momentul vieţii noastre, tumultuoase, slabe şi neputincioase, îi cerem ajutorul şi purtarea de grijă, proniatoare, lui Dumnezeu – Care doreşte milă iar nu jertfă, seninătate şi detaşare iar nu crispare, destindere iar nu constrângere, faţă luminoasă iar nu una întunecată, posacă şi posomorâtă!...

Să ne aducem, aminte, cu toţii, că îndemnul lui Iisus Hristos a fost: Bucuraţi-vă!...

Păi, unde, când şi, îndeosebi, cum ne mai bucurăm noi, astăzi, în condiţiile în care, din nefericire, suntem atât de prinşi în capcana, vâltoarea şi avalanşa acestei lumi, uitând, sărmanii de noi, că Iisus Hristos - Dumnezeu Cel Adevărat şi Împărăţia Lui Cea Binecuvântată şi Sfântă, nu sunt din lumea aceasta!...

Iată, cum, din păcate, ne-a cuprins, probabil pe cei mai mulţi dintre noi, duhul acestui veac, înşelător, care de la amăgire ne va duce la dezamăgire precum şi purtarea secularizată a acestei vieţi, în care ne-am construit proprii dumnezei – puterea, banul, averea, dorinţa de stăpânire – dusă până la dictatură şi sclavie, din aceasta modernă, apoi slava şi suficienţa de sine, deşartă, dusă până la exacerbarea eului şi egoului nostru, care a ajuns până la idolatrizarea propriei noastre persoane, fapte ce duc la mândrie, egoism, orgoliu nemăsurat, vanitate, dorinţa de a poseda, de a ne răzbuna şi multe altele!...

Fraţilor, haideţi să ne revenim din toată această stare/cuprindere, ameţitoare, din toată această beţie înşelătoare, până nu este prea târziu!...

Să revenim la lucrurile frumoase, simple, discrete dar concrete, să fie cuvântul nostru dres cu sare „ce este da să fie da iar ce este nu să rămână nu!”, atât şi nimic mai mult, nimic altceva!...

Să încercăm să ne redobândim încrederea pierdută, în Dumnezeu, în oameni şi, nu în ultimul rând, în noi înşine!...

Cu un cuvânt: să ne bucurăm/să ne veselim de tot şi de toate, de tot ce este în jurul nostru, de viaţa pe care ne-a dăruită Dumnezeu – Preabunul şi Preamilostivul, de oamenii din jurul nostru, să fim, cu toţii, radioşi, luminoşi, calmi, aşezaţi, calculaţi, cumpătaţi, măsuraţi şi, mai ales, neîncrâncenaţi, căci Dumnezeu este al libertăţii iar nu al încrâncenării, al dragostei iar nu al ostilităţii, al iubirii iar nu al adversităţii, vrăjmăşiei sau duşmăniei!...

Părinţii duhovniceşti ai Bisericii noastre, întrebaţi fiind când anume se va apropia sfârşitul lumii, au răspuns, cu toţii, la unison că, atunci va veni sfârşitul când nu va fi cărare/alee/potecă de la un vecin la altul, ori dumneavoastră credeţi că toate reţelele moderne de socializare pot substitui/înlocui vecinătatea, amiciţia, prietenia, frăţietatea, unitatea şi solidaritatea care au dispărut dintre noi?!...

Nu credeţi, oare, că suntem atât de încrâncenaţi şi datorită faptului că suntem atât de singuri, şi de singulari, dezbinaţi, izolaţi şi egoişti, în condiţiile în care Dumnezeu este al comuniunii şi al comunităţii, al păcii şi al armoniei, al înfrăţirii sau al înfierii şi al înrudirii!...

În altă ordine de idei, nu credeţi, oare, că toată această frică, angoasă şi spaimă ce ne-a cuprins pe mulţi dintre noi nu este (şi) produsul înregimentării noastre în sisteme, curente şi ideologii, năravuri ori apucături, care mai de care, mai ciudate sau mai bizare?!...

Credeţi că (mai) simţim, noi, acum, de unde ne paşte pericolul, eventual dacă (mai) realizăm/conştientizăm noi aşa ceva?!...

Dumneavoastră ce ziceţi, ce părere aveţi?...

Când aveţi puţin timp, vreme şi răgaz, în clipele/momentele în care vă (mai) trageţi puţin sufletul, gândiţi-vă la toate acestea, însă, fără încrâncenare, ci numai cu credinţă, cu nădejde şi cu dragoste, pentru dumneavoastră şi pentru omul/semenul/fratele dumneavoastră, contemporan!...

 
Sergiu Găbureac: Rușine, domnule ministru al Comunicațiilor ! PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Wednesday, 13 December 2017 11:23

 

Cum am distribuit această știre am și fost restricționat pe facebook.
Chiar în halul ăsta a ajuns antidemocrația în România ?

Solicit dlui ministru al Comunicațiilor deblocarea mea imediată de pe facebook.

Distribuiți, să se vadă că nu ne este frică !

Rușine, domnule ministru al Comunicațiilor !

Ce înseamnă fariseismul la conducătorii români actuali !

După lacrimile de crocodil din Parlament, col. Cristina, rândunica șefă de la firma căpușă Romfilatelia, scoate un timbru în amintirea regelui Mihai I al României. 

Foarte bine, vor zice cei mai mulți, dar în ce constă parșivenia, vă veți întreba !?!

În loc să fie la tariful cel mai utilizat în România pentru scrisorile simple, 1,30 L, a fost scos la un tarif cu o utilizare extrem de redusă la C.N. Poșta Română S.A.

La alte emisiuni, Romfilatelia scoate tot felul de valori, în tot felul de paginări speculative, cearșafuri întregi, acum un timbru și acela destinat doar celor câteva sute de colecționari. 

Ce să știe tot românul ?

Cele mai folosite tarife poștale de C.N. Poșta Română S.A.:

Corespondenţă internă standard 1,30 lei

Corespondenţă internă cu ramburs 4,30 lei

Corespondenţă internă cu confirmare de primire 6,30 lei

Corespondenţă internațională prioritar/neprioritar 

Corespondenţă internaţională standard 3,50 lei

Corespondenţă internaţională cu ramburs 19,20 lei

Corespondenţă internaţională cu conf. de primire 27,20 lei

 
Carmen ONICA- DRUŢU: INSTANT KARMA (VERSURI) PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Thursday, 14 December 2017 09:49

Te iubesc

Te sărut, cu fluturii suflării...,

Te cuprind, cu braţele gândirii...,

Te înalţ, prin focul rugăciunii...,

Te doinesc, prin picurii luminii...,

Te vrăjesc, cu aura visării...,

Te încing, cu liana sperării...,

Te iubesc, cu energia firii...

 

Instant Karma

Azi a înviat un lotus profund

Pe un firicel neutru de stea,

Un fluture a simţit haloul

Şi-a venit, dar a murit înroşit

Pe un hublou aurit de strigăt.

 

Dans final

Încă un dans iubite, te rog,

Vreau ca sufletele să cadă

Strivite de paşii de ceară,

Tresăltând discreţi în seară.

 

Încă un dans iubite, te rog,

Să ne fie ultim mir în deşert

Înainte de a fi doar regret.

 

Lacrimi dispărute

Fărâme cristaline

Căzute-n abis,

Nu vă mai simt,

Nu vă mai plâng,

Sunteţi doar vis?

 

Focuri arse pe altar

Efemer colb,

Nu vă mai cânt

Nu vă mai sorb,

Nu aveţi har?

 

Albastru maxim

Strâng umerii copacilor

Şi plâng cu strigăte albastre

 

Sorb lacul perlelor din scoici

Şi plâng cu măscărici albaştri,

 

Sting focul rădăcinilor,

Şi plâng cu balene albastre,

 

Smulg seva urmei de umbră

Şi plâng cu pescăruşi albaştri.

 

O mare de lacrimi, Cătălina

M-am născut din lacrimi,

M-am plămădit cu lacrimi,

M-am exprimat prin lacrimi,

Am vieţuit prin lacrimi,

Am rezistat, cât o lacrimă,

Am visat printre lacrimi,

M-am alintat, cu lacrimi,

Am iubit, fiecare lacrimă,

Am dispărut într-o lacrimă,

Am trecut în Apoi – fără lacrimi,

Apoi e viaţă fără lacrimi.

 

Aritmat

Măruntaie de stele

În peniţe au ritmat,

Dans sinistru,

Surâs clacat,

 

Coifuri de lumina

În cer au ritmat,

Paşi fără rimă,

Dor narat.

 

Recreere

Orice om e un şase plus

Un divin răsărit opus,

Sebumul ornicului dus,

Pragul întâiului răspuns,

După şapte zisu-i sedus.

Sfiosul şapte s-a expus

Şi-a radiat un şapte plus.

 

Apusul dimineţilor

La apelul ritual

Azi n-a răspuns dimineaţa,

Se adormise cu poveşti

Pe crupa unui nor

Din faurii serii.

 

La chemarea zării

Ieri nu ardea apusul,

Se amăgise cu ploi

Pe harpa unei corăbii

Din nările mării.

 

La apus de dimineaţă

Ne mişcăm năuciţi

Visăm de mâine treziţi

La straja unui soare

Din ochii incolori.

 

Sub zodia căderilor libere

În dictatura mănuşilor fine,

Sub zodia speranţelor debile,

Mişcăm o roată fără ax,

Sorbind puterea în balans.

 

În patimile inimilor sterpe,

Sub povara zborurilor cerate,

Purtăm o soartă fără ceas,

Zorind căderea în extaz.

 

Revelaţie

Când plânge pădurea

Pe brazde de oţel,

 

Când sfârâie pruncii

În felia lor mamă

 

E jale în lume

Prăpăd pe pământ,

 

Când iertarea-i arsă

De-o secetă oarbă,

 

Când pacea e-nchisă

În carcere ude,

 

Ruşinea dispare

Omătu-i infect,

 

Pierdută e viaţa

Şi rodu-i deşert.

 

Demistificare

Prinzi noaptea din cădere

Înghit pierdută luna,

Te-neci cu-a mea tăcere

Înduri tăcut furtuna,

 

Ne-ascunde printre şoapte

Ne-ncinge-n şoldul vieţii,

Printre cămăşi de şarpe

Ne plimbă azi poeţii,

 

O mască de viu naşte

Pe-un chip de armă stată,

Iubirea retrăieşte

Sorbind natură moartă,

 

În pături de jăratic

Te-nalţă a mea rugă,

Suflarea ta e-n farmec

Iertarea noastră-n fugă.

 

Am aflat

Un heruvim mi-a dăruit

Praf de verticalitate,

L-am înfrăţit, fir lângă fir,

Puţinul astfel a sporit

Prin sângele şi apa mea,

Din preaplin am dăruit

Şi astfel am aflat iubirea.

 

Şi râsul se învaţă

Învăţ să râd astăzi

Şi râd un râs năvalnic,

Debutez apoi ca regizor,

Regizez iluzia râsului,

Surâsul de lună plină,

Nasc râsului un prunc

Un altfel de măscărici.

 

Somn de toamnă

Prin focurile toamnei

Calci ne-nţeleasă fată,

Netrebnica cenuşă

Cu văluri te îmbie

 

Prin pale jucăuşe

Treci fără de sfială,

Torida lor cântare

Cu întrebări te cheamă.

 

Prin rotocoale repezi

Dansezi copilă brună,

A viilor descântec

Te gâdilă-n căuşe,

 

Prin mijlocul vâltorii

Păleşti fiică uitată,

În ameţirea calda

Tăcândă te topeşti...

 

Când primăvara e cer

Plouă pe muşchi de înserare

Cu somn în cingători de vise,

Iar toaca maicilor cărare

Musteşte împănată-n roze.

 

Înoadă luna în epilog

Prin lanţ fecund de ierburi calde,

Păduri de păsări călătoare

De dorul pământului olog.

 

Risipă de toamnă

Cu fruntea prinsă de genunchi

Noaptea respiră risipă,

Ronţăind zării alune

Cojile norilor cerne,

 

Care pline cu nemurire

Colindă cărări de fapte,

Ninse de pletele lunii.

Dă-mi noroc!

 

Colindător printre lacrimi

Opreşte-te o clipă în loc,

În cetatea de patimi

 

Colindă-mă cu noroc!

Trubadur printre astre

Opreşte-te o clipă în loc

În oraşul de caste

Colindă-mă cu noroc!

 

Dincolo de cer

Vino dragule-n iatac de stele,

Pe laviţa miresmei de lumină,

Din urmele albastrei vii

Vom împleti un veac ecouri

 

Cântă-mi din cerbii suflării

Pe-o cergă plânsă de seninuri,

Boncăluind un dans nestins

Vom învăţa iubirea increată.

Din iubire

 

Lovi-te-ar câmpii ploii mele

Usca-te-ar clapele de viaţă

Rupe-te-ar slova mea de foc

Umple-te-ar pleata de paiaţă.

 

Afla-te-ar gândul sorţii mele,

Lega-te-ar coardele de vrere,

Sorbi-te-ar duhul meu de soc,

Uita-te-ar bruma prin iubire.

 

Lovi-te-ar vântul sorţii mele

Uita-te-ar bruma prin durere

Prinde-te-ar suflul meu de foc

Lovi-te-ar ploile tăcerii.

 

Râsul zădărniciei

Să râzi când lumea plânge

Prin giulgiuri destrămate,

Luptând pentru cavouri

Răpuse de prădare,

 

Să râzi când neaua înoată

Prin piepturi înjungheate,

Visând pentru îngheţuri

Încinse de uitare,

   

Să râzi de poţi străine

Prin gurile simţirii,

Din pâinea însângerată

Zadarnic ai gustat.

 

Zei vechi şi noi

Românie, ţară, învie!

Plozii călăilor tăi renasc

Urlând doină de armie,

Iubirea în clondir s-a spart

De sufletul plânsului rănit,

Hotar între două lumini,

Pe altarele noului zeu

Doar negurile s-au muncit,

Uitată pacea s-a pierdut

Când lupta singuri am ales.

 

Jocuri paralele

Dumnezeu a dat în lume

Pulsul silabelor sale,

Surâzând printre suspine

Ordonă un marş agale,

 

Către cetele de roze

Care plouă printre lauri,

 

Domnul meu a srâns în vânturi

Jocul duhurilor sale,

Suspinând printre surâsuri

Hotărî un zbor andante,

Pentru hoardele de vise

Care adie printre fauri,

 

Sus dorm virgule saline,

Pretutindeni doar balauri.

 

Mărturisiri

Nu am rădăcini

Sunt de la Sfântul Duh,

Ivită din cuvânt

Suflată pe pământ,

Rod de ceruri

Adiere de cânt,

Ploaie de soare

Înălţare de vânt,

Cărămidă de gând,

Răsad singuratic

Aruncat şi uitat.

 

Sărut

Floare de alint,

Zbatere de gând,

Aprinsă faclă,

Lapsus profund.

 

Suflet evreu

 

Duh stins,

Duh prelins,

Suflet greu-

Suflet evreu,

 

Duh prins,

Duh învins

Suflet greu-

Suflet evreu,

 

Duh tern,

Duh peren,

Suflet zeu-

Suflet evreu,

 

Suflet nou,

Suflet erou,

Suflet zeu-

Suflet evreu.

 

Doar omul

Morala de a fi om

E un cuplet: eu şi el

Unite-n concept

Acolo trece doar el,

Pierdută sunt eu

În ideea de om.

 

Rugă

Doamne te rog arzând

Să plouă cu sfânt,

În cerc şi-n cuvânt;

În cer şi pe pământ

Duşii aripi poarte,

Prin sorii de şoapte

Din somnul de carte,

Să fie doar noapte,

Îngerii prin fapte.

 

Mă dor

Ştiu lacrimi ce nu vor să moară,

Ştiu şi mă dor,

Ştiu săgetătoare cuvinte,

Ştiu şi mă dor,

Ştiu copii uitaţi vii,

Ştiu şi mă dor,

Ştiu frunze ce dispar solitare,

Ştiu şi mă dor,

Ştiu viţe negre de iubire,

Ştiu şi mă dor,

Ştiu zâmbete ucise-n primăvară,

Ştiu şi mă dor...

 

Uman

E toamnă, iar e toamnă

Şi-n suflet şi-n inimă,

Pustiul a intrat uşor,

 

O iarnă, iar o iarnă

În viaţă-mi va sosi,

Şi totul va fi ce-a fost

un nor,

 

Un vânt, iar un vânt

Va bate trupu-nălţat,

Pustiul va fi doar vis,

 

O furtună, iar o furtună

Va răscoli mutul vis,

Şi totul va fi ce-a fost

un dor,

 

O ploaie, iar o ploaie

Îmi va ploua iubirea,

Şi ochiul înegrit,

O speranţă, iar o speranţă

Va apărea în veri târzii,

Şi totul va fi ce-a fost,

nimic,

 

O tăcere, iar o tăcere

Va toarce a vieţii caier,

De încercări de zbor,

 

O căldură, iar o căldură

Va topi dorul din duh,

Şi totul va fi ce-a fost,

Amintire.

 

Mister

Într-un parc cu sens unic

Am fost doar două bănci,

Născute pentru un mister,

Dar rostul ni l-a furat

Un călător în sine,

Ne-am privit cu patimă

Printre palmele norilor,

Timp de nouă minuni

Şi-am rămas astăzi

Doar schelete de vise

ăutând un nou mister.

Cădere

 

În umbra crucii,

Răsar a mărilor ii

Omul s-a topit

Printre nori risipit.

 

Pe fire de cer,

Cristale sonore pier

Duhul s-a fărâmat

De-a nepăsării stat.

 

Regret

Un Christ ţintit pe cruce

Prin lacrimi de lumină,

Ne plânge din tăcere

Speranţele de lemn,

 

Veşted ne e amurgul

Tămâie înserarea,

Părerile sunt multe

Iubirile-au muţit,

 

Cerşim acum un zâmbet

Dorim o-nseninare,

Doar adormiri plăpânde

Primim prin albe umbre.

 

Dunăre

Din maxilarul unui munte

Ţâşneşti, tu neagră apă,

Hora şi doinele cărunte

Din vine ţi s-adapă

 

Din dura stâncă a celţilor

Porneşti, tu amplu strigăt,

O învingătoare a munţilor

Cu-a valurilor cumpăt

 

Din unirea unor aure

Te iveşti, tu dulce apă,

A zece naţii născătoare

Din pântecu-ţi de fată.

 

Din păcura abisurilor

Apari, tu înviere,

O izbăvire a oamenilor,

Cu-a undelor menire.

 

Nu-mi pasă

Ei şi ce

Dacă-îmbătrânesc?

Bătrâni,

Copacii tot rodesc

 

Ei şi ce

Dacă-nălbesc?

Dalbe,

 Ninsorile  încălzesc

 

Ei şi ce

Dacă orbesc?

Oarbe,

Florile încîntă

 

Ei şi ce,

Dacă surzesc?

Surde,

Muştele tot zburdă.

 

Metamorfoză

Prin potop de menghine,

Ai zărit mercenare

Ferestre de suflare arzândă,

Ai trecut pragul torid,

Te-ai dezarmat surâzând

Iubirea ţi-a rănit pulsul.

 

Reunire

Lyncşii zărilor

Înghit visele,

 

Flămândă de tine

Alerg spre orizont,

 

Pierdută închin

Aripi înaltului,

 

Sfâşiat în tine

Aduni aripile,

 

Esenţa stelelor

Frânge regretele.

 

Cromatica

În creuzete

Sentimentele ţipă,

Cuvintele torc:

de albastru,

de alb,

de noi

şi de soartă;

 

În carusele noi

Marionetele scâncesc,

Lacrimile se-ntorc:

la soare,

la nord,

la alb

şi-n albastru.

 

Ecou

Moartea toarce

Printre zăbrele,

Caricaturi noi,

 

Fum de lauri

Tresar în noi,

Ecou de fiori.

 

Adolescenţă

Fior clandestin

Ridică-te lin,

Pătrunde în destin

Stai cât o minune,

În puţinul meu vad

Promit să te ascund,

Petreceţi finalul

În forul matinal,

Dintre azi şi mâine,

Nu-mi deflora visul

E un precar răsad,

Pentru anii din mine.

 

Zbucium

S-au năruit toţi trandafirii

Sub gheaţa candelelor mute,

În şiruri dese ţes iubirii

Tăpşan de roade slute.

 

S-au risipit toţi albatroşii

Sub pleata arderilor scunde,

În clipe aspre cânt măririi

Acord de clape crude.

 

Evadare

Iubirea mirul şi-a pierdut

Prin rănile pământului,

Din maci şi ierburi de tăcere

Ung leac pe-a suflului durere,

Din ploaia zborului căzut

Înghit a lacului alint,

Şi-alerg spre zarul de lumină

Din grota duhului prin tine.

 

Luptă!

Soldat, pe frontul vieţii

Iubirile-s pierdute

Prin tainice poteci,

 

Ochii  se-nchid agale

În trestiile cărunte

Din râsetele seci,

 

Te luptă cu uitarea

Şi-aprinde inimi calde

Din lacrimile reci!

 

Risipă

Azi şomez pasăre călătoare,

Ieri eram vânzătorul de soare,

Acum m-am irosit visând

Ce-aş putea eu să mai vând?

Poate un grăunte de vânt

Sau lacrimile unui cuvânt

Şi aşa aş ucide răul din noi.

 

A fi

A fi om,

Ce mirare!

 

A fi iubit,

Ce disperare!

 

A fi fericit,

Ce visare!

 

A fi singur,

Ce căutare!

 

Îndemn

De prinzi şuviţa rimei,

Tu s-o-npleteşti cu duh

Şi-n armonie s-o prefaci,

De-o storci cu râvnă,

Finalul va fi întocmai

Ca o lună împlinită

De-atingi  cumva o poezie,

Tu n-o răni căci doare

Şi sângerează a tăcere.

 

Pelerin

Pelerin la rodu vieţii

M-am trezit dintr-odată,

Zâmbitor către iubire

Şi uimit în faţa nopţii,

Soldul viselor văzându-l

Risipit în nemurire,

Peregrin devin la ziuă

Melancolic la-nserare.

 

Poezia nopţii

Santinela nopţii plânge

Mii de frunze aurii,

Norii adormiţi şi-i strânge

Între stranii melodii,

 

Fantomatică chemare

ânge mute ziduri vii,

Apele feline-adună

Dintre razele zglobii,

 

Licurici iubire-aprinde

În suflările călâi,

Seva zbaterilor cântă

Între slovele felii.

 

Vis

M-am strecurat ast-noapte

O secundă-n luna

Şi-am tremurat o şoaptă

Pe-o clepsidră brună,

Dar mi-am aflat iubitul

Adormit pe un gând

Şi-am mântuit o undă

Din morile de vânt,

Prin zbateri fecunde

Am înflorit un vis

 

Păcatul toamnei

Cerul apele descântă,

Undele-o moliftă cântă,

Zilele păcate răsfiră

Pierdute-n ghicitu-n frunze,

Rătăcite două frunţi

O viaţă-mpreună visează,

Gând la gând cu tristeţe.

 

Leac

Iubirea mirul şi-a pierdut

Prin rănile pământului,

Din maci şi ierburi de tăcere

Un leac pe-a suflului durere,

Din ploaia zborului căzut

Înghit al lacului alint

Şi-alerg spre zarul de lumină,

Din grota duhului prin tine.

Primăvară vie

 

Din templul florilor,

Când s-au întins privirile

Pe palmele luminii,

În genunchi pe brume,

Duhul de mine slobozit

Află o primăvară vie.

 

Alter Ego

Reaprind cu orele mele

Vinele adormitului ieri,

Crucea – axul zilelor duble

Curge prin corp de primăveri

Aflu doar licurii stinşi

Dintr-un sărut de infinit,

Un Alter Ego pentru vise

Din nara vremii a sosit.

 

Noi nu murim!

Noi nu murim

O, Doamne,

Nu murim,

Ne perindăm

O clipă, printre sele,

Tergiversăm un pact

De alianţă,

Dar ne întoarcem

Doamne spre Pământ

Şi-apoi ne ningem

Tainic prin albastru

 

Putere nouă

Pierdute pucuri

Ale Turnului Babel

V-aţi aruncat în mine,

Clepsidră moartă

Am fost

Ş-am reînviat har

Prin fibrele timpului,

Pentru încă o oră,

Ora noii puteri.

 

Doar poezia...

Efemeridă pedantă

Ne strecori in ocheade

Muzica sorţilor duse,

Ne picuri apusuri seduse,

Colinde pierdute

În fiecare poet,

 

Cariatidă galantă

Ne arunci în lucire

Fiordul viselor mute

Ne dărui flăcări slute

Rătăciri uitate

Prin fiecare poem.

 

Nadir tomnatec

O frunză s-a strivit

Prelung geamăt albastru,

Suflul i s-a topit

Prin vertical cadastru,

Rătăcirea i s-a oprit

Într-un sor de toamnă

 

Culpa de a visa

În amnezie căzută,

Basoreliful privirii

Prin vânturi colindă,

Somnambulul rostirii

Acuză duhul iubirii,

De fraudă crudă.

 

Invitaţie

Dacă vrei să vii o seară

Pe crupa calpului pătrat

Ne vom cânta mătănii,

Prin zbatere de gânduri

Ne-om căuta şi ne-om afla...

De vei veni,

Să vii printre cei vii.

 

Mesaj în alabastru

S-au răstignit în tine alabastru

În chip de Mag sihastru,

Pulsul şi lacrimile daltei,

Lucinde ocheade şlefuite

Mirată mulţumire sacră

Din efemer decantată.

 

Tablou

Clepsidre platinate

Pătrund crenelurile,

Bolţilor ciuruite

De zborul păsărilor,

 

Îngeri aureolaţi

Închină aripile,

Luturilor ceruite

De mierea sorilor,

 

Cariatide caste

Sprijină firidele,

Norilor înălbiţi

De laptele florilor.

 

Noapte păgână

E vremea nocturnelor mreje

Printre înlănţuite ruje,

Dorul urnelor se-mpleteşte

Într-un tărâm al cenuşii,

 

Undele valsează alene

Dansul zoritelor cadâne,

Ispita umbrelor selene

Iveşte a mării Corane.

-------------------------------

Carmen ONICA-DRUŢU, născută la Bârlad, pe 3 mai 1976. Am absolvit Liceul „Gheorghe Roşca Codreanu” din Bârlad. A activat în Cenaclul „Al.Vlahuţă” (1998-1999) al Casei de Cultură „George Tutoveanu”. A publicat în revista „Pareri tutovene”, (1998-2000) şi în revista creştină “Florile dalbe” 1998. A publicat în volumul colectiv de autori „După 20 de ani…”, 1998  şi apoi în volumul „Puterea cuvântului” 2000. Absolventă a Universitătii Bucureşti, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, specialitatea „Psihopedagogie”. A debutat în anul 2016 cu volumul de versuri „Suflet de alabastru” (Editura Sfera). În anii 2015 şi 2016 a fost premiată la concursul „Învingător prin artă” (Iaşi-Bălţi) , cu premiul întâi.(George ROCA, Rexlibris Media Group. Sydney, Australia, 10 decembrie 2017)

 
« StartPrev12345678910NextEnd »

Page 2 of 3264

Poemul din metrou