Home
Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Mihaela GHEORGHIU: Întrebări fragmentate PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Thursday, 10 May 2018 10:54

 

Visăm împreună acelaşi vis, eu şi fratele meu tăcut, geană în geană.

 Soarele cade oblic în toamna plină de lumină.

         Doctoriţa cu părul alb luptă să trăiască, fiecare respiraţie e chinuită, trupul fragil are o inimă prea mare, o inimă care a crescut în interiorul toracelui ca un nufăr otrăvit, sufocând-o.

         Trăsăturile, încă frumoase, sunt o mască pentru durere.

         Mă ia de mână :

         – Nu vreau să mor, doamna doctor!

         Eu…am abandonat lupta în faţa inevitabilului fiziologic şi ştiinţific?

         M-au secat, de credinţa în miraculos, cei care au murit pe masă?

         Niciodată n-am crezut că voi înceta să lupt…şi totuşi, fratele meu tăcut îşi strânge aripile, din scoarţa copacilor curge miere si sânge.

         Calc pe frunzele aurii, în liniştea toamnei.

         Se agaţă de mine, cu mâinile ei fragile, mâini care au mângâiat, mâini care au consolat.

         – Doamnă doctor, vreau să mai trăiesc!

          Ochii ei mari, cenuşii, frumoşi, cerşesc speranţă.

         Ies afară în soare, în lumină, în toamna vie şi parfumată.

         Niciodată n-am crezut că o să pierd un om, niciodată, până în ultima clipă! Fantasmele îmi învăluie gândurile.

          În Catedrală, cad în genunchi în faţa icoanelor şi mă rog pentru viaţă, pentru doctoriţa cu părul alb din patul de spital, pentru sufletele celor care au murit în mâna mea, pentru bietul meu suflet contorsionat.

         Toamna mă cuprinde în braţele ei de aramă…

         Cândva… dealurile păreau pârguite de soare, pârâul era viu ca un şarpe cu solzii de argint, printre frunze şi brânduşe de toamnă..

         Cândva… aşteptam căprioare să vină, cu ochii lor mari si botul umed…îl aşteptam pe Hyperion să coboare din nemurirea crudă şi rece în toamna de aur, lângă pârâul de foc, alături de brânduşele cu toată aroma anotimpului.

         A murit doamna doctor cu ochii cenuşii.

         Inima ei a încetat să mai bată.

         I-aş duce brânduşe de toamnă, la fel de fragile.

        Când a murit bunicul, a plouat aspru, muşcând pământul.

Azi a fost soare și lumină din umbrele copacilor, toamna  arcuită ca un armăsar în galop, peste dealuri.

          Fetiţa cu bucle blonde si ochi căprui mă ia, iar, de mână.

         – Hai să ne jucăm!

           Şi copilăria izbucneşte în mine, cu toate culorile şi aromele.

         Era toamnă, toamnă cu struguri vineți, în via aprinsă de flăcări, într-o noapte cu lună.                      .

         Dimineţile clipeau reci, cocorii plecau în săgeţi negre, pe cerul albastru intens.

         Mergeam la grădina de la gară, la cules prune.

      Bunicul  scutura pomii, eu si bunica culegeam fructele viorii din iarbă. Mirosea a coş pârguit, a fân cosit şi a pământ.

         Din prune se făcea ţuică.

        Plecam pe întuneric, cu butoaiele în căruţ. Stele scăpărau în cale. La cazan, bărbaţi cu ochi sticloşi strângeau lichidul distilat în damigene mari.

         Ţuica o bea nenea Imbre, din pahare mici, transparente, în timp ce trăgea, cu sete, din veşnica ţigară.

         Nenea Imbre a tăiat şi iepurele alb, pufos, cu ochii roşii, care a ronţăit, o primăvară întreagă, iarbă crudă şi vie tânără.

         Am plâns.

         Bunica l-a gătit.

         Nu am vrut să mă ating de carne.

         Perele cădeau pe acoperişul bucătăriei de vară – poc! poc ! -. Se zdrobeau de asfalt, răspândind aroma lor dulce. Bunicul le aduna, le zdrobea şi le arunca în butoiul pentru ţuică.

         Crizantemele înfloreau bogat şi alb, răspândind miros aspru, de brumă.

         Le culegeam şi le duceam la cimitir de Arhanghel.

         Aprindeam lumânări şi le aşezam la adăpost de vânt.

         Creşteau flori mici pe morminte, iar crucea de marmură, cu poza străbunicului, era roasă de vreme. Cimitirul era plin de flori, cerul – albastru – peste dealurile coapte.

         Mă gândeam la bunicul, la Dode – primul dispărut. Bunicul e în vântul care mângâie lanurile de porumb, în norul alb şi pufos de la orizont, în ploaia care cade, bogată, peste lume.

           E decembrie şi plâng pietrele.

         Aş vrea să mă plimb cu sania trasă de cai, să miros brazii sub zăpadă.

         E seara de Crăciun şi e linişte. Focul arde în sobă, iar bradul priveşte pe fereastră. E tânăr şi frumos bradul, cu acele lui verzi şi parfumul vioriu.. Casa bunicilor e pustie fără Dode.

         Demult….venea Crăciunul.

         Bunica şi străbunica pregăteau mâncăruri nenumărate : sarmale, friptură, cremeş, cornuleţe. Bunica făcea tort de ciocolată cu trei etaje. Separa albuşele de gălbenuşe, storcea untul de apă, bătea, cu telul, albuşele până când se înfoiau ca o rochie de mireasă. Mirosea a ciocolată şi a vanilie. Eu lingeam bolul în care se făcea crema. Aragazul şi maşina de gătit din bucătăria de vară duduiau, eu desenam, cu degetul, pe geamul aburit, case cu hornuri, brazi, globuri.

         Sosea şi mami.

          – Mami, mami!

O aşteptam la geam.

Moskvitch-ul, de culoarea oului de raţă, înota, agale, prin troiene, încărcat până la refuz.

          – Mami, mami!

Bradul, mirosind a pădure şi a căprioare, strălucea, uşor, în întuneric.

Îmi plăcea să stau sub brad cu lumina stinsă, visând.

Mami mă învăţa franceza şi-mi povestea aventurile ei : plimbările cu barca în Deltă, nuferii albi şi mami, cu undiţa, în faţa cortului, pe o insulă pierdută în Paradis, ploaia torenţială pe drumul de întoarcere şi dansul cu cearşaful în jurul focului de tabără, înzăpezirea de la Suru şi pozele cu mult soare şi multă zăpadă în faţa cabanei, apoi coborârea, prin nămeţii până la brâu….plimbările, cu licurici în păr, la izvoare, în Olăneşti şi drumul către Piatra Scrisă….

         Venea și Moşul….intram, iscodind prin cameră vreo prezenţă necunoscută, apoi mă repezeam sub brad şi desfăceam hârtia lucioasă, grăbită să ajung în miezul lucrurilor.

       – Am primit patine…am primit patine!

         Erau albe, cu lama argintie. Le-am pus în picioare şi am mers toată seara cu ele prin casă. Dimineaţa am început să patinez, de mână cu tata, pe strada îngheţată. Aerul era rece, tăios, mă dureau gambele, dar zburam, zburam!

         E iar decembrie şi soarele s-a transformat în lup.

         M-am pierdut undeva, pe drum. Mi-am pierdut aripile şi mirosul de lapte.

         Am insomnii şi miros a ierburi. E încă zăpadă, un strat subţire, deasupra lucrurilor.

         Am crescut cumva din mine. E altcineva în locul meu, cu aceeaşi ochi, cu acelaşi glas.

        – Cine sunt eu ? De unde vin ?

         Era seară, bunica stingea luminile şi aprindea veioza cu lumină de miere.

          – Cine sunt eu ?

         Umbrele se proiectau viorii pe pereţi.

         Ochii clipeau a somn alb, pufos…

        – Cine sunt eu ?

         Bunica mă învelea în plapumele apretate, visul îşi întindea aripile lungi, fâlfâind uşor…

        – Cine sunt eu ?….

Focul se stingea în sobă,viorile de jar mureau în ele însele…

 
VAVILA POPOVICI: Obrăznicia proletară PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Friday, 18 May 2018 08:42

 

„Cultura merită riscuri, riscuri enorme. Fără cultură suntem cu toții doar bestii totalitariste”.

Norman Mailer

  

Pentru bolșevici, cultura trecutului, creatorii și reprezentanții săi puteau fi aruncați în „groapa de gunoi a istoriei”, după cunoscuta expresie a unuia dintre liderii bolșevici. În loc, urma să fie creată și impusă „cultura proletară” (proletkult) – cultura socialistă de mai târziu – al cărei scop era formarea „omului nou”. Despre bunul simț al „omului nou” nu se vorbea, fiindcă el era înlocuit cu nerușinarea.

   Comuniștii de la noi din țară au copiat comportamentul bolșevic, considerând că în viață trebuie să înveți să te descurci cum poți mai bine, nu trebuie să te lași călcat în picioare, trebuie să reacționezi prin atitudine violentă, să fii mereu deasupra celuilalt. Marx împărțise lumea în clase și accentuase ceea ce le deosebea, nicidecum ceea ce le unea. Pe unii i-a declarat „buni” iar pe alții „răi”. Pe cei „buni” i-a îndemnat să-i urască pe cei „răi” și să elimine clasa lor prin luptă.

   Puii comuniștilor crescuți în ideologia familiei lor și a celor din jur, numiți astăzi neocomuniștii zilelor noastre, gândesc aidoma: Decât să stai cuminte în colțul tău, mai bine să fii îndrăzneț. Iar pentru ei îndrăzneala este egală cu obrăznicia, întrucât îndrăzneala lor ajunge să nu aibă limite. Ei nu pot face diferența între aceste două feluri de comportament și lipsiți de bun simț, de înțelegere, de respect, se comportă obraznic.

   Zicala românească mai puțin elegantă: „S-a suit scroafa-n copac”, se referă la cei care provin din familii sărace (datorită lenei) și care au fost lipsiți de educație, de bunele maniere, sau dintre cei cu venituri mici, medii, dar cu ifose de snobism, specimene de oameni mediocri, „impotenți” și care ajung „potenți” peste noapte, lipsindu-le însă exercițiul puterii conducătoare, experiența necesară.

   Lichele, oameni fără merite, fără să fi făcut ceva pentru societate, simt dintr-odată nevoia / gustul de preamărire. Ei nu mai țin cont de onoare, de respect pentru alții care au realizări în viața lor, care au profesat conform pregătirii lor, și trec la arma imediat următoare a obrăzniciei, comportamentul arogant.

   Albert Einstein spunea: „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va depăși interacțiunea umană. Lumea va avea o generație de idioți”. Din nefericire, se pare că am ajuns să trăim acea zi. E suficient să ne uităm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, la oamenii care sunt promovați în funcții de conducere. Trăim într-o vreme a mediocrității, a lipsei de cultură, lipsei de profesionalism, a incapacității în acțiune. O vreme în care când prostul își găsește sprijin în alt prost. Și se adună proștii ca într-un ciorchine (alura unei familii): … „bob cu bob să ne unim…”. Și s-au unit!

Auzim obraznice întrebări, obraznice răspunsuri, obraznice decizii, fără consultări, fără a ține seamă de părerile și drepturile altora de a cunoaște problemele și de a lua decizii. Ei trec, cum spune proverbul, și peste cadavre.

   Obraznicii au diferite profesii și diferite vârste, pot fi femei, bărbați. Constatăm cu regret că, în zilele noastre unele femei întrec bărbații în acest comportament, pierzând din gingășia, prudența care le caracteriza altădată.

   Obraznicul este omul lipsit de respect, de scrupule, față de cei din jurul său, dar care nu uită uneori să se aplece în fața unei persoane de la care vrea să obțină un profit care să-i satisfacă orgoliul. Este, deci, ori cameleonic, ori slugarnic. Este nesimțit fiindcă nu-i pasă de lovitura pe care i-o dă celui de lângă el și nici de reacția acestuia. Deși ar trebui să aibă respect pentru educația omului din fața lui, încearcă să-l umilească cu obrăznicia sa. În acel moment se remarcă două nivele de discuții, de pregătire, de educație, unul al omului cu realizări practice și de bun simț obținute în viață, și altul afirmându-se printr-o obrăznicie proletară, exagerată cochetărie și purtând o prea mare pălărie… Vorba jurnalistului bine cunoscut „un neica nimeni”, sub o pălărie care-i ascunde lipsa de cultură, de dotare intelectuală.

   De cele mai multe ori obrăznicia este rezultatul unei educații greșite din familie. În general copiii răsfățați devin obraznici. Și au fost destui copii răsfățați înainte de 1989, copiii protipendadei comuniste, dar și a celor care s-au ridicat prea sus, și au ajuns acolo unde nu le era locul. Au fost și mai sunt părinți care încurajează obrăznicia, considerând că în viață trebuie să înveți să te descurci oricum, lovind în dreapta și-n stânga ta, necunoscând granița dintre îndrăzneală și obrăznicie. Să ai obraz de scoarță fardat!

   Faptul că individul nu conștientizează defectele sale, denotă lipsă de inteligență, și din nou, de bun simț. Iată cum proverbul „Obraznicul mănâncă praznicul”, în doar câteva cuvinte exprimă plastic, situația în care o persoană impertinentă obține ceea ce dorește, deși nu merită, de multe ori prin minciună, spoială și îndrăzneală. Persoanei respective nu-i pasă de ce cred sau spun ceilalți! „Obrăznicia, boală fără leac.”

   De obicei, după îndrăzneală urmează aroganța care reprezintă o formă particulară a obrăzniciei, și mai apoi – nesimțirea și nepăsarea pentru erorile făcute, pe care le consideră normale, firești, și la reproșuri răspunde cu o nevinovăție candidă, etalează o sinceritate obraznică, stâlcește până și limba în care se exprimă și ne provoacă râsul. Dar continuă a se comporta în același mod. Persoana mimează simplitatea alături de îndrăzneala fără limite. Simplitatea, dacă nu ar fi mimată ar putea avea și evlavie înlăuntrul ei și ceva copilăresc, ceea ce nu este cazul. Este redat tabloul lumii în care trăim, o lume strâmbă, meschină. 

   Astfel de persoane ajung să ne dezamăgească prin lipsa de cultură, de respect pentru poporul acesta căruia nu-i lipsește bunul simț, fiindcă nu i l-a putut nimeni fura. Măcar atât i-a mai rămas. „Cel obraznic de dinainte-ți ia, fără a cere ceva. Ferește-te să nu-ți ia tot”, spune alt proverb.

   Norocul nostru este că „Cerul i-a dăruit omului, spre a-i recompensa toate greutățile, trei lucruri: speranța, visul și zâmbetul...”. 

 
GENȚIANA GROZA: Pe cărări de munte PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Wednesday, 23 May 2018 11:29

 

Haiku

***Valea Prahovei

învăluită în mister-

clipa juneții

 

***Zi calmă de mai-

Ninge cu flori de salcâm

pe umerii goi

 

***Salcâmi în floare

sub soarele amiezii-

gândul la cei dragi

 
CNDB: CNDB prezintă „Ciocanul fără stăpân”... PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Tuesday, 22 May 2018 08:53

 

CNDB prezintă „Ciocanul fără stăpân” la Bruxelles în anul Centenarului Marii Uniri

 

CNDB participă la evenimentul Too Soon Too Late. Performative dialogue, care va avea loc pe 26 și 27 mai 2018 la Bruxelles, cu o reconstrucţie scenică a spectacolului semnat de coregraful avangardist Stere Popescu.

București, 21 mai 2018 - Centrul Național al Dansului București (CNDB) și Institutul Cultural Român (ICR) din Bruxelles vor reprezenta România la evenimentul Too Soon Too Late. Performative dialogue, parte a proiectului de cooperare europeană Remembering 1918 / European Dreams of Becoming Modern, inițiat și organizat de Arts and Theatre Institute (Cehia) și Czech Centre Brussels.

În cadrul evenimentului găzduit de BOZAR (Palais des Beaux-Arts) din Bruxelles, artiștii Florin Flueraș și Brynjar Bandlien vor prezenta reconstrucția scenică a spectacolului „Ciocanul fără stăpân”, realizat în 1965 de Stere Popescu. La Too Soon Too Late. Performative dialogue mai participă artiști din Austria, Belgia, Cehia, Lituania, Polonia, Slovacia și Ungaria.

Reprezentațiile - piese de dans, artă performativă și instalații video - cu o durată de 90 de minute, vor avea loc simultan în spațiile BOZAR (www.bozar.be). Acestea vor avea loc după cum urmează:

Sâmbătă 26 mai, de la ora 17:00

Duminică 27 mai 2018, de la ora 16.00 și de la ora 19.30

O conferință de presă va avea loc la Bozar în data de 25 mai, ora 20.00

Anul 1918 marchează nu numai nașterea noilor state naționale, ci este un puternic simbol al dorinței lumii Europene de a construi un viitor mai bun și de a îmbrățișa modernitatea. În anii ce au urmat declarației de independență, în întreaga regiune au avut loc profunde schimbări sociale și politice: se creează democrațiile, se testează limitele politicilor de masă, se inventează statul social și, nu în ultimul rând, experimentarea fără precedent în artă, științe și tehnologii, care continuă să inspire și astăzi lumea întreagă.

Ce am păstrat din acea perioadă? Care este astăzi înțelesul anvagardelor? Și care este rolul memoriei istoriei în artă în ziua de azi? Too Soon Too Late răspunde acestor întrebări prin expoziția performativă care reflectă schimbările formative ce au avut loc în acești 100 de ani în „Noua Europă” și în egală măsură moștenirea avangardei, trei generații mai târziu. ” (Arts and Theatre Institute & Czech Centre Brussels)

„Ciocanul fără stăpân”, o lucrare originală semnată de coregraful avangardist Stere Popescu, pe muzica lui Pierre Boulez, a avut premiera la Festivalul Internațional de Dans de la Paris în 1965. În 2009, Florin Flueraș și Brynjar Bandlien au realizat reconstrucţia scenică a spectacolului în cadrul programului What to affirm, what to perform/cartografierea istoriei invizibile", reluând-o apoi în 2015, în cadrul proiectului CNDB „Time Dance Connection. Bucharest in action".

„What to affirm, what to perform/cartografierea istoriei invizibile" este un amplu program inițiat în 2008 de Tanzquartier Wien și Centrul Național al Dansului București, Centre for Drama Art Zagreb și Revista Maska – Ljubljana, în cooperare cu Allianz Kulturstiftung, care s-a desfășurat pe parcursul a doi ani.

Programul s-a născut din nevoia de a recupera și înțelege trecutul coregrafic și performativ din spații geografice precum România, Austria, Croația sau Slovenia, trecând prin travaliul intens și foarte dificil de recuperare a istoriei „invizibile”, ascunsă în arhive și biblioteci publice și (mai ales) private, dar și în istorisirile depozitate în memoria subiectivă a puținilor martori rămași în viață.

Parteneri media CNDB: AGERPRES, B-Critic, Bucharest City App, Dilema Veche, Feeder.ro, Graphic Front, Radio România Cultural, RFI România, Revista Arta, Revista Arte și Meserii, Revista Atelierul, Revista CARIERE,  Revista Zeppelin, Liternet, Orașulm.eu, Onlinegallery, Șapte Seri, Scena.ro, SUB25, TANĂNANA, Umblat.ro, Veioza Arte, Zelist.

 
VALERIU DULGHERU: A APĂRUT ȘANSA DE A-L PUNE CU BOTUL PE LABE PE KREMLINEZUL SOCIALIST IVAN CEBAN PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Wednesday, 23 May 2018 11:32

 

Situația de duminică a fost o repetare a electoralelor precedente. Sondajele arătau ieșirea în turul doi a lui Ivan Ceban (ceea ce sa și întâmplat) și a doamnei primar interimar „candidat independent” Silvia Radu. Televiziunile lui Dodon seară de seară î-i lustruiau imaginea și demonstrau orășeanului de rând cât de bun primar va fi „gospodarul” Ivan Ceban (fostul bos Voronin i-a dat un nume mult mai caracteristic – Vanea megafonul), care-și „face planuri” până în a. 2040. Televiziunile lui Plahotniuc î-i lustruiau imaginea „candidatului independent ,gospodinei” Silvia Radu. Televiziunile celor doi nu îi atacau pe protejații lor. În pofida acestui atac propagandistic acerb ambele partide au pierdut chiar dacă Ivan Ceban a câștigat cu peste 40%. Prin victoria lui Andrei Năstase a fost dejucat planul Plahotniuc-Dodon în Capitală. 32,12% pe un segment deosebit de fărâmițat, indiscutabil este o victorie a democrației. Acum se cere mobilizarea tuturor forțelor democrate pentru a-l învinge în turul doi pe acest kremlinez înfumurat Ivan Ceban. Este o acțiune deosebit de importantă și în contextul alegerilor parlamentare din toamnă. „Astăzi capitala, mâine întreaga țară” - sloganul socialiștilor este deosebit de periculos dacă va fi pus în aplicare. Dodonizarea întregii Republici în această perioadă relativ favorabilă de apropiere de România și Uniunea Europeană va fi catastrofală.

De aceea mă adresez tuturor susținătorilor lui Constantin Codreanu, printre care mă număr și eu, să-l susținem pe Andrei Năstase în turul doi ca unică șansă de a pune buldogul socialist cu botul pe labe acum și a crea o șansă în alegerile parlamentare din toamnă.

Am spus-o permanent, iar acum repet: cu victoria lui Andrei Năstase pe centru dreapta a apărut o șansă reală de a coaliza forțele, reprezentate odinioară de PLDM prin formarea blocului electoral PAS+PDA+PLDM în importantele, cardinalele alegeri parlamentare din toamnă.

Ce avem pe dreapta? Deocamdată nimic. Totuși, aceste alegeri au fost ca o hârtie de turnesol. Cu rezultatul de 4.55% Constantin Codreanu este pe locul 4. Este un rezultat bun pentru un partid tânăr care participă la un prim scrutin electoral. A fost necesară susținerea lui Constantin Codreanu în acest scrutin pentru a demonstra și lui M. Ghimpu că pe dreapta a apărut o noua forță capabilă să unifice dreapta. Rezultatul mult prea modest al lui V. Munteanu (ia jucat festa nu calitățile personale pe care indubitabil le are, ci imaginea proastă a conducerii PL în ultimul timp. PL a tot dat înapoi ca racul: de la 24.37% în primul tur și 61.17% în turul doi luate de încă necunoscutul pe atunci Dorin Chirtoacă la primele alegeri locale din 2007 (în plin regim comunist cu un contracandidat comunist!), la  53.54% în turul II la ultimele alegeri luate în fața candidatului socialiștilor Z. Greceanîi (46.46%) și doar 3.61% luate în scrutinul de duminică) demonstrează un fapt mult prea evident pentru mulți, nu însă și pentru conducerea PL.

Este absolut clar că se cere imperios o reformatare a dreptei. Din păcate pentru dreapta din Basarabia în scurta ei istorie modernă astfel de procese au avut loc în repetate rânduri. Partidele care au intrat în recesiune nu și-au mai revenit și au nimerit la groapa de gunoi politic. Așa s-a întâmplat cu ppcd-ul lui Iu. Roșca (dar și cu PFD, care a avut o viață și mai scurtă!) care prin alianța voroșchistă a deraiat complet. În locul lor în 2007 apăruse o forță nouă promițătoare pe dreapta – Partidul Liberal cu locomotiva Dorin Chirtoacă. Din păcate recesiunea acestui partid promițător de dreapta a început (din cauza conducerii proaste a partidului!) încă la sfârșitul a. 2012 cu plecarea vicepreședintelui PL Anatol Petrencu, istoric și politican valoros (de menționat că prin fuzionarea partidului MAE la PL au venit întregi organizații teritoriale dar și patrimoniu). Doar peste câteva luni, în a. 2013 Partidul este din nou părăsit de grupul Hadârcă (prim vice-președinte PL), constituit din 7 deputați (din totalul de 12!) care ulterior a format Partidul Liberal Reformator, inclusiv, ministrul apărării V. Marinuță. Unica revendicare a grupului reformator era alegerea în funcția de președinte al Partidului a tânărului (promițător pe atunci) Dorin Chirtoacă. De ce nu a acceptat propunerea obtuzul Mihai Ghimpu? Astăzi, la sigur, ar fi fost o cu totul altă situație. Ulterior Partidul a mai fost părăsit rând pe rând de personalități marcante precum A. Șalaru (prim vicepreședinte), de asemenea, de organizații teritoriale întregi precum cea de Cahul, condusă de vicepreședintele raionului V. Cășuneanu, de la Bubuieci în frunte cu primarul  Ion Şaranuţ ș.a. Printre ultimii care au părăsit PL este deputatul Iurie Dârda (susținător fervent al Partidului), care consideră că PL nu se va apropia nici de pragul de trecere în Parlament la viitoare alegeri, pentru că în partid nu există o voință de schimbare:

Din păcate, PL se pare că este deja la final de drum, tare sper că greșesc când scriu asta, dar cu actualul mod de a face politica nu cred că va reuși nici măcar să se apropie de pragul de trecere în Parlament la viitoarele alegeri. Am constatat că voința de schimbare pe interior nu există, este o lipsă totală de energie, nu există un plan de ieșire din această criză și nici nu văd cine l-ar putea face. Oricine vine cu un plan care presupune schimbări pe interior este perceput ca un dușman care vrea să aducă la schimbări în conducerea partidului”. Este opinia venită din interior. Într-adevăr, PL este la final de drum.

            Și atunci ce-i de făcut? Este clar că trebuie făcută unificarea pe dreapta. Dar cu cine s-o faci? Nu mi-a plăcut deloc comportamentul lui Valeriu Munteanu la confruntarea electorală de la ProTV cu Constantin Codreanu și Alexandra Can. Tânărul Codreanu era atacat bădărănește de cei doi, care au venit „pregătiți” (cu câtă râvnă au săpat și scos la suprafață „kompromatul” de parca în fața lor s-ar fi aflat Ivan Ceban!) cu diferite tâmpenii dezonorante. Mi-a displăcut înverșunarea cu care unionistul V. Munteanu î-l ataca pe unionistul C. Codreanu (pe dna A. Can nu o consider prea mare și valoroasă unionistă!). Spre onoarea lui C. Codreanu nu s-a coborât la nivelul de mahalagii al celor doi.

Ceea ce a de venit foarte clar este faptul că acum pe ruinele PL, trebuie să apară o nouă forță care să unifice toate așchiile liberale. PNL cu tradiționalele rezultate de sub 1% (în scrutinul de duminică a luat tocmai 0,17%), PL cu doar 3.61% în scrutinul de duminică și de 1,8% în alegerile prezidențiale, probabil nu vor merge la unificarea forțelor unioniste. Liderii acestor partiduțe, ca adevărați kamikaze, vor duce partidele pe care le conduc până la groapa de gunoi politic. Să luăm în seamă rezultatele testului electoral de duminică în spinoasa cale de unificare a forțelor unioniste. Trebuie să se pledeze pentru unificarea forțelor liberale prounioniste în baza partidului care a trecut testul de duminică – Partidul Unității Naționale al lui Traian Băsescu. Liderii acestor partiduțe liberale trebuie să rămână cu fundul gol, fără susținere. Aceasta depinde în mare parte de membrii de rând și organizațiile locale.

 
« StartPrev12345678910NextEnd »

Page 2 of 3418

Poemul din metrou