Home
Revistă de cultură,civilizaţie şi atitudine morală
Gheorghe Răducan: În Sfârșit PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 14 August 2017 12:23
    
 
 
Unde calcă piciorul sălbatic, bolta eternă cu mii de firide plânge-a vieții ursită pe umărul muntelui, în Sfârșit.
Când vezi grădini plantate pe sâni bosumflați – plenipotențiali, iar bruma-ți coboară cu zăpada în cârcă, înseamnă că ai ajuns în Sfârșit. Dacă adormi învins ori învinsă în templul tăcerii singure, ești pe-a vieții colină şi ușuratic ca un fulg supus mâniei derbedeiască spui: Aș dori să scutur anii, tot în Sfârșit ai ajuns.
În Sfârșit, bagi cu migală votu-n urna sinucigașă pentru a repeta ca patefonul lui Aladin  necontenit că în Sfârșit o vei duce bine, dar constați cu cocleală la lingurică, tu constați, că doar nu te-o consta(ta) altcineva că în Sfârșit nu este așa de bine, ba chiar rău…
Și dacă firescul Sfârșit îți dă târcoale clandestin de „angelice”, concluzia ta este că fluvii adânci zgomotoase spre al soarelui veșnic altar te vor dejghioca în sânul pământului, în Sfârșit.
Când șeful te bate zdravăn pe umăr de ți se furișează lumina printre storuri, zici singur și sigur că ai ajuns în grațiile lui, în Sfârșit.
Asta doar două, trei secunde, că aceeași voce bahică se va rostogoli-n urechile-ți în care-ți respiră pacea nopții în cântec și fum de tămâie (acum):
-          Bă, scap de tine, în Sfârșit!
Ploaia va începe să-ți plângă amarnic statuia-ți  uitată în rogojină încinsă și rostești monosilabic:
- Ce vis frumos îmi fu, Doamne!
Îți iei viața tânără și te duci! Te duci în Sfârșit! Te duci în Sfârșit unde nu este supărare nici suspin. Nu sunt bani, sensuri giratorii, milițieni, politicieni, totul este gratis și se bea numai cafea dulce cu caimacul pe stânga, iar gândurile nu te mai dor la… încheieturi și din când în când să mai auzi dintr-un Sfârșit: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.”…
Auzi toate acestea printre bolovani stropiți cu vin, busuioc și tămâie… incandescentă, dar… ești în Sfârșit.
 
Vavila Popovici: DESPRE DISCREȚIE PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Tuesday, 15 August 2017 14:52

   

 

    Nu poate exista grație, acolo unde nu există discreție” – Miguel de Cervantes

  

DISCRÉȚIE conform DEX’09 este o însușire manifestată prin rezervă în atitudine, reținere în vorbe și în fapte; calitatea de a nu atrage atenția, a nu șoca, prin aspect în special, spre deosebire de expresia „la discreție” care înseamnă a oferi ceva, a face ceva fără restricție. Discreția mai este considerată ca o calitate de a păstra o taină care îți este încredințată, sau o taină a ta pe care trebuie să o păstrezi cu decență, nu pentru a-i minți pe ceilalți, ci pentru a-i menaja, a nu lovi în concepțiile lor tradiționale, bine și cu folos înrădăcinate.

   Din păcate s-a cam renunțat la această calitate, termenul – discreție – nu mai este atât de imperativ, oamenii au libertatea de a ști, au devenit dornici de a afla picanterii din viața oricui, își permit să ceară niște drepturi complet aberante, fără însă a avea în vedere și anumite responsabilități, comportamente, menajamente necesare și chiar fără a gândi la consecințe.

   Oamenii discreți au trăit și trăiesc întotdeauna mai departe de agitația vieții. În ei nu găsești nimic prefăcut, teatral sau artificial. Se fac aproape neobservați și apar doar când este nevoie de a manifesta gesturi de altruism, ca de exemplu gestul de încurajare a unei persoane care se află într-un impas etc. Un om discret este liniștit, bun și înțelept. El se manifestă exuberant sau pasional în muncă și în acte de creație. Știe când trebuie să vorbească, când trebuie să acționeze, și în ce mod, pentru a nu-i tulbura pe cei din jurul lui. Nu va face mărturisiri în fața ecranelor care să șocheze, doar pentru a fi în centrul atenției. Va fi sincer în expunere, dar în același timp va fi și discret.

   Dacă un om, fie el mediocru, fie un om cultivat, va comite o indiscreție, îl vom putem descoperi ca un om care, este altfel decât ni l-am imaginat. Din dorința de a epata, își va exprima păreri care vor indigna oamenii cu bun simț, oamenii care țin la tradiții, la educația pe care au primit-o sau pe care și-au însușit-o. Putem să-l suspectăm de o judecată limitată, necontrolându-și cuvintele sau ideile expuse, nedându-și seama că există momente când tăcerea e cel mai bun lucru pe care-l poate face, sau să refuze o pledoarie care îi este cerută, provocată, dacă nu stăpânește bine subiectul sau dacă nu poate să-l expună în limitele bunei cuviințe.

   Discreția este o trăsătură foarte fină a unui caracter care include pe lângă bunul simț – inteligență, sensibilitate, iubire. Unui om cult nu i se permite a fi dur; el nu trebuie să împrumute comportamentul unui politician, vrând să dovedească că are dreptul de a exprima idei moderne, călcând în picioare tradițiile unui popor.

   Omul poate fi indiscret cu privire la propria-i ființă, dar și aici există limitele bunului simț, adică spui atât cât este onorabil/suportabil din viața ta, și nu treci în sfera vulgarității, sau nu spui lucruri care nu-i interesează pe ceilalți. Valabil – în vorbire, dar și în scriere.

   Avem libertate, dar libertatea nu trebuie să ne vicieze viața. Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) în Critica rațiunii pure spune: „Conceptele morale nu sunt concepte absolut pure ale intelectului, căci la baza lor se afla ceva empiric (plăcerea sau neplăcerea). Totuși, având în vedere principiul prin care rațiunea pune limite libertății anarhice în sine (…), conceptele morale pot servi ca exemple de concepte pure ale rațiunii”. Iar în Critica rațiunii practice: „Rațiunea nu poate cunoaște totul. Ea este deci limitată în domeniul cunoașterii. În schimb are o valoare în domeniul practic, așadar moral”.

   Românul Petre Țuțea credea că „libertatea omului este partea divină din el”, și comentând mai pe larg, o asemăna cu „o frânghie agățată de undeva, de sus. Te poți urca pe ea la cer, participând la actul mântuirii tale creștine, sau poți să cobori în întuneric”. În cartea Omul – tratat de antropologie creștină, Țuțea aduce în discuție concepția economistului și sociologului german Werner Sombart (1863-1941), „Omul este o ființă care aparține la două lumi și al cărui destin este să poarte în sine acest dezacord între spirit și natură, și să lupte cu el până la moarte. […] Omul trebuie să se adeverească în lupta dintre constrângere și libertate.

   În fine, este important cum ne manifestăm, dar și despre ce vorbim și felul în care vorbim în public, la interviuri televizate, fiindcă putem leza sufletele și gândirea unor semeni. Cu atât mai mare ar trebui să fie această responsabilitate, când ea vine din partea unor intelectuali. Ar trebui să ne gândim și la adolescenții noștri care urmăresc acțiunile dar și pledoaria oamenilor maturi, în căutarea unor exemple de viață, de conduită, vrând să-și formeze un crez, o personalitate. Acțiunile și pledoariile oamenilor maturi îi vor influența, desigur. Ne-am gândit că de vorbele și acțiunile noastre pot depinde destinele unor adolescenți în formare, ei fiind speranța propășirii nației?

   O analiză și o părere, de exemplu, trebuie dată cu flexibilitate, fără pic de ură sau dispreț pentru tradiție. Cum adică, „Familia tradițională nu este reală, este un basm”? Nu este oare o insultă indirectă la femeile vieților noastre? Femeile despre care Marquez spunea că „întrețin neliniștea lumii”, acea minunată neliniște! Religia creștină ne învață că „familia reprezintă un adevărat izvor de viață. Familia este singura care înnoiește permanent lumea, aducând cu sine copii care, mai apoi, vor deveni cei ce vor întemeia la rândul lor alte familii, așa dar, familia conferă prin structura sa unitate întregii societăți”. Este un neadevăr această învățătură creștină? Nu îi judecă și nu-i condamnă nimeni pe cei care gândesc altfel, dar s-ar cere gândirea logică asupra libertății, se cere bun simț, se cere acea Discreție, pentru a nu se intra în conflict. Cu alte cuvinte, iată ce vor oamenii: să primeze discreția, rațiunea și respectul pentru valorile spirituale. Și sunt mulți care se conformează acestui deziderat. Mai dăună zi am citit că undeva s-a făcut sex în spațiul public. Este posibil să ajungem să ne comportăm ca animalele? La ce ne-a folosit civilizația de mii de ani?

  Judecătorul Daniela Pantazi, amintea într-un eseu, vorbele lui Voltaire: „Fii sincer, dar discret, deschis, dar înțelept; și fără să-l risipești, iubește adevărul”. Deci, a fi altfel nu înseamnă să fii fals, nu înseamnă să minți, să ascunzi, ci să fii sincer și să păstrezi discreția necesară. Cei care o fac, nu deranjează pe alții și astfel se evită neînțelegerea, conflictul.

   Un om discret înseamnă un om care arată modestie, răbdare față de ceilalți și astfel se respectă pe sine. Se spune că unii oameni au în sânge discreția, alții și-au educat-o sau și-o pot educa. Nu ne putem permite păreri sau gesturi extravagante, bazate pe cunoștințe ale experienței personale de viață, fie că părerile sunt sincere, fie că sunt false, și a le expune într-un fel, din dorința de a șoca, de a arăta că poți dărâma o tradiție. Dacă „Sinceritatea este de sticlă, discreția este un diamant”, spunea scriitorul francez André Maurois (1885-1967).

    În cele din urmă nu libertatea este aceea care ne tulbură atmosfera, ci răutatea din sufletele noastre și  convingerea greșită care-i determină pe oameni să se exprime sau să se manifeste uneori extrem de violent. Ne-au dovedit-o și evenimentele tragice din ultimele zile din orașul Charlottesville din statul Virginia – Statele Unite. „Am spus de multe ori înainte, indiferent de culoarea pielii noastre, trăim după aceleași legi, salutăm același  steag măreț și cu toții am fost făcuți de același Dumnezeu atotputernic”, a spus președintele american. 

 
Mircea Dorin ISTRATE: EU SUNT UN OM DE ȚARĂ PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Saturday, 19 August 2017 10:53

 

Eu sunt un om de țară, deși domnit prin lume

Și mai citit ca alții, tot satul mi-e aproape,

C-aicea mi se-nvață mai toate câte-s bune

Și  veșnicia însăși din el vrea să se-adape.

 

Eu sunt un om de țară, cu sufletul în humă,

Înfiorat când iese sămânța spre lumină,

Prea întristat când seacă izvoru-n Curmătură,

Și bucuros când podul și șura-mi este plină.

 

Eu sunt un om de țară, smerit și-durător

Și păstrător de datini născute din credință,

De sfinte obiceiuri, care de-atâtea ori

Ne-au rânduit viața să fim cu biruință.

 

Eu sunt un om de țară, bătând aceeași urmă

Deschisă de strămoșii ce-au vraut-o spre lumină,

Mereu gândind la moșu, la buna și la mumă,

La Sfânta Născătoare ce m-a-nălțat din tină.

 

Eu sunt un om de țară, cu gândul la icoane

Și rugi mereu nălțate la sfintele altare,

Să cer pentru nemșugul de Gheorghe și de Ioane,

Jertfelnici cu păcate, smerită îndurare.

 

Eu sunt un om de țară și-așa rămân vecie

Că sunt, cum moșu spus-a, făcut din ăsta lut,

Și-n el mă voi întoarce să fiu statornicie

La țara asta-n care, mai toți am încăput.  

 

Eu sunt un om de țară, cu satul scurs prin vene

Și  dragoste de dânsul, întocmai ca și voi,

Iar când din el m-oi duce, îmi iau să duc cu mine

Doar urmă însfințită a carului cu boi.

 

Cu ea voi fi de-apururi mereu la mine-acasă

Oriunde prin cerescuri mă voi afla cândva

Și-așa, ce-o fi cu mine-n vecie nu-mi mai pasă,

Că eu m-oi ști aicea, mereu în vatra sa.

 

 
Codrin Țapu: O privire neconvențională asupra dreptei credințe PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Saturday, 19 August 2017 10:50
 
 
 Într-o lume în care fanatismul religios, ce atacă dinspre țările sărace din sud-est și războiul cu spiritualitatea, care își găsește sălașul în ținuturile bogate din nord-vest sunt cei doi nebuni care atacă, în diagonală, Regele Om, cartea Izvoarele uitate ale dreptei credințe, de Ernest W. E. Herman, publicată in anul 2015, în cea de-a doua ediție, la Editura Carmel Print este, privită in ansamblu, un binevenit apel la tradiție și toleranță.
            Cartea a fost concepută ca o introducere în învățătura, cultul și viața creștinilor. Ea expune probleme fundamentale de teologie precum: Biblia si Sfânta Traditie, pocăința, crucea, botezul si “nasterea de sus” sau “nasterea din nou”, preoția, iconologia, cultul sfinților si învățătura despre moaste, mântuirea dupa moarte, mariologia. Din păcate, cartea nu abordează si alte probleme esențiale, cum sunt: Dumnezeu ca ființă ascunsă și revelată, problema răului, natura mântuirii, însemnătatea credinței, rugăciunea. Dogmele nu sunt văzute aici ca subiecte abstracte pentru dezbaterea teologică, ci drept  probleme relevante pentru  toate domeniile vieții individuale. De-a lungul întregii cărți, autorul înfățișează sensuri controversate pe care învățătura ortodoxă le poate căpăta, apelând la numeroase citate din texte ortodoxe consacrate, de la Sfinții Părinți și până la teologii contemporani. Deși nedeclarat, cartea se plasează pe poziții de tip neoprotestant, propunând o reinterpretare a ”ortodoxiei” ca o reîntoarcere la un creștinism primar  reconstituit pe baze scripturistice.
Autorul se situează pe o poziție dogmatică, ce poate trezi neliniște într-o societate seculară pentru care fervoarea religioasă este adesea un subiect incomod; de asemenea, cartea se păstrează strict în cadrele ecumenismului creștin, fără a face saltul către o deschidere inter-religioasă ori către o comunicare cu spiritele agnostice.
Lectura “printre rânduri” a acestei cărti ne pune în evidență câteva specificități ale creștinismului ortodox.
Prima particularitate este legată de reprezentarea lui Dumnezeu. Dacă în creștinătatea occidentală reprezentările Divinității sunt adesea directe, ortodoxiei îi este specific simbolismul. Dumnezeu, în viziunea ortodoxă, se situează în mod radical deasupra oricărei posibilități de reprezentare umană; de aceea ortodocșii găsesc necesar să se refere la El nu prin afirmații directe, ci prin imagini. Teologia ortodoxă este una în mare măsură simbolică. Cu toate acestea, potrivit autorului, simbolurile, prin ele însele, sunt insuficiente pentru a reda transcendența și totala alteritate a Divinității. Recunoscând misterul eteric al lui Dumnezeu, ortodoxia pune sub semnul întrebării aserțiunea potrivit căreia rațiunea poate fi calea către înțelegerea Divinității. Prin folosirea de simboluri și imagini, înțelegerea ortodoxă a lui Dumnezeu transcende limbajul.
În al doilea rând, în ortodoxie, păcatul este perceput diferit față de spiritualitatea occidentală. Dacă tradiția vestică privește păcatul printr-o lentilă juridică, ortodoxia îl pune sub o lupă terapeutică, soteriologică. Pentru tradiția ortodoxă, păcatul originar al lui Adam afectează întreagă rasă umană și are atât consecințe fizice, cât și spirituale: el duce nu doar la boală și moarte fizică, ci și la slăbiciune și paralizie morală. Dacă tradiția apuseană vede păcatul ca pe o vină ce trebuie pedepsită, ortodoxia îl consideră în termeni mai degrabă medicali, ca o boală ce trebuie vindecată.
            De asemenea, fără a intra în subtilități teologice, se poate afirma că în creștinismul răsăritean dimensiunea mistică a rugăciunii prevalează asupra celei contemplative, dominante în Apus.
Nu în ultimul rând, ortodoxia acordă o înaltă adorație Sfântului Duh. Dacă în Occident, aceastei a Treia Persoane a Sfintei Treimi nu I se acordă o atenție specială, fiind văzută ca un fel de mesager ce purcede de la Tatăl și de la Fiul, în ortodoxie se accentuează faptul că Duhul Sfânt este co-egal și co-etern cu Tatăl și cu Fiul –  El nu este doar o funcție ce depinde de Aceștia sau un intermediar pe care Ei îl folosesc.
 
            Potrivit cărții, dreapta credință poate fi privită nu doar ca o confesiune, ci, în sens larg, ca un mod de viațăparticular, dar care nu face, în cele din urmă, decât să sublinieze unitatea întregii creștinătăți, bazată pe Sfânta Evanghelie. Astfel, Evanghelia rămâne principiul unificator pentru toate denominațiunile creștine.
 
 Într-o țară precum România ultimelor decenii, în care dubla lovitură a ateismului comunist și a materialismului consumist a zguduit spiritualitatea, trezind-o spre un suflu nou, învățătuile din această carte, în măsura în care respectă toate confesiunile și religiile, fără a pretinde să li se substituie, reprezintă un act de informare util și o privire diferită asupra unei milenare tradiții care a devenit sursă de îmbogățire a spiritualității contemporane de pretutindeni.
 
 
Gențiana Groza: GENȚIGRAME DE VACANȚĂ PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Saturday, 19 August 2017 13:41

 

Piele faină, uimitoare

După ce au fost la mare

 

Unul cu pielea ca brânza

--Alb din cap până-n picioare

După ce ai fost la mare?

--Noaptea-n club m-am amuzat,

Ziua-n pat…m-am tot bronzat.

Unul roșu ca racul

--Cum din cap până-n picioare

Ești o rană, ars de soare?

--Îmi răspunde: asta-i bună,

Doară n-oi fi ars de lună

 
« StartPrev12345678910NextEnd »

Page 2 of 3156

Poemul din metrou