Home Epigrama Deania neagră, de Alexandru Petria, se lansează la Bookfest 2011. Prezintă Liviu Antonesei, Dan Mir
Deania neagră, de Alexandru Petria, se lansează la Bookfest 2011. Prezintă Liviu Antonesei, Dan Mir PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Wednesday, 25 May 2011 20:03

 

Deania neagră, cel mai recent volum de proză semnat de Alexandru Petria şi apărut la Editura Herg Benet, va avea lansarea în cadrul târgului de carte Bookfest 2011  (Romexpo, Bucureşti), sâmbătă, 28 mai, de la ora 12, la standul Elefant.ro.

 

Cartea va fi prezentată de către Liviu Antonesei, Dan Mircea Cipariu şi Marius Ghilezan, în prezenţa autorului.

 

Noua carte a lui Alexandru Petria include 27 scurte povestiri, ipostaze ale unui acelaşi oraş provincial din România, imaginara localitate Deania, în care viaţa de zi cu zi a locuitorilor săi urmează logica desprinderii şi cuprinderii într-o Realitate personală şi nefiltrată, prin fapte care aparent nu au valenţe revelatoare dar care sunt cu atât mai mult autentice şi exemplificative, într-o atmosferă psihologizantă care nu se cere judecată ci doar înţeleasă şi tolerată prin canoanele normalităţii.

 

Chiar încă dinainte de apariție, volumul Deania neagră a stârnit reacții de un entuziasm pe bună dreptate greu temperat, din care merită să le amintim pe cele ale scriitorilor Liviu Antonesei, Dan-Silviu Boerescu și Petru Popescu:

„O carte pe care am citit-o „dintr-o bucată” şi pe care am recitit-o imediat, dar tot am rămas sur ma soif – mi-ar fi plăcut să fie măcar de două-trei ori mai voluminoasă! Prin ce m-a cucerit? Prin micile „poveşti” atroce, gingaşe sau gingaş-atroce, câteodată chiar „crude şi insolite”, prin caracterele excelent schiţate în două trei pagini, prin calitatea stilului, excelent adaptat de autor micilor spaţii explorate. Nu mă îndoiesc că voi deschide adesea această „casetă de bijuterii”, pentru a revedea un inel, o agrafă, un colier. Şi, de bună seamă, aş fi foarte bucuros dacă autorul ar recidiva cât de repede.” (Liviu Antonesei)

„Cine spune că, în țara lui Caragiale (I.L.), marea literatură nu se poate naște din teme „mărunte”? Instantaneele în proză ale lui Alexandru Petria surprind o lume la intersecția fabulosului nebănuit cu pitorescul jegos, cartografiind universul în continuă schimbare, aproape volatil, al contemporaneității mărunte. Scriitorul reușește această performanță cu cinism narativ bine stăpânit, cu tandrețe, chiar… dar una deloc lipsită de cruzime. Bine ați venit într-o cușcă a maimuțelor actualizată în Deania neagră! ” (Dan-Silviu Boerescu)

„Prozele scurte ale lui Alexandru Petria sunt pline de surprize – ca, de pildă, fantezia personajului Todoran, care, după un act sexual familiar şi fără magie, visează deodată că are umerii şi braţele acoperite de porumbei. O altă lume nevăzută, uneori sinistră, alteori de vis, este ceea ce oferă autorul înăuntrul trăirilor tuturor personajelor, declarate – şi cunoscute – în mod intenţionat mediocre, tocmai pentru a ni se arăta că, de fapt, sunt misterioase. Cel mai misterios rămâne autorul însuşi. După un asalt anecdotal şi imaginar unanim foarte bine scris, ne rămâne încă necunoscut, dar dator să ni se desfăşoare în narative mai lungi. Sunt extrem de curios să continui să-l citesc.” (Petru Popescu)

*

Un fragment din povestirea „Când este în toane bune cucul”, din volumul Deania negră, poate fi citit mai jos:

Când a murit Afinia, cei apropiaţi au fost curentaţi, ai zice. Se împiedecau unii de alţii, nu pune aia acolo, pune-o dincolo, sună în stânga, ba în dreapta, cheamă popa, comandă coroanele, vorbeşte cu groparii, pentru sicriu, anunţă prietenii, am uitat ceva?

După ce doctorul Chiorean a certificat decesul, au spălat-o pe Afinia şi au îmbrăcat-o cu haine noi. Sergiu, întrând în cameră, revenit de la magazin, a observat că pe talpa pantofului drept al Afiniei a rămas o etichetă galbenă.

Spre seară, doi haidamaci au adus sicriul.

- E o treabă, cucoană, i s-a adresat unul cu început de chelie bunicii lui Sergiu.

- Ce treabă?

- Nasoală, a naibii, nu merge capacul, se băgă în discuţie şi celălalt, cu cel puţin 47 la bocanci.

- Dar pentru o sticlă de palincă o dăm gata…, reluă primul.

Sergiu se uita nedumerit, toţi din familie au ieşit, de el au uitat. A văzut cum cei doi o aşază pe Afinia pe podea, pe covorul înflorat, cu faţa în jos, cum cheliosul îi pune sub faţă o pernă cu broderii. Apoi cum haidamacul cu 47 la bocanci s-a lăsat cu greutatea unui picior pe coloana vertebrală a Afiniei, de mai multe ori, până oasele au pârâit. Haidamacii au băut câte un gât de palincă.

*

Alexandru Petria s-a născut la 27 februarie 1968, în orașul Dej, județul Cluj. Debutul publicistic și poetic și l-a făcut în “Tribuna”, în 1983. Printre cărțile publicate se numără “Neguțătorul de arome”(1991, poeme), “33 de poeme”(1992) și “La ce bun poeții...”(colectiv, interviuri). În 2010,  i-a apărut romanul Zilele mele cu Renata, la editura Tritonic. În decursul carierei sale, Petria a colaborat sporadic la toate revistele literare importante.

După 1989, Alexandru Petria a devenit șeful Comisiei pentru abuzuri și drepturile omului în CPUN-ul municipiului Dej. Împreună cu Radu Saplacan și Zorin Diaconescu, el a întemeiat săptămânalul dejean “Gazeta someșeană”- primul număr a fost scos în 23 decembrie 1989. În 1992, el a fost candidat din partea Mișcarii Ecologiste din România la Camera Deputaților. Între anii 1992 și1994, pe vremea directoratului lui Alex Ștefănescu, a fost redactor de investigații la revista bucureșteană “Zig-Zag”. Între anii 1994-1995, a fost reporter de investigații la ziarul “Cotidianul”. În intervalul 1995-1996, Petria a fost redactor șef al săptămânalului bucureștean pentru comercianți “Hermes” și redactor la săptămânalul “Partener” publicat de trustul “Romania Azi”. După reîntoarcerea în Ardeal, a fost redactorul șef al săptămânalului “Monitorul de Someș”, apoi, în 2000, a fondat propria sa publicație, lunarul “Realitatatea de Bistrișa-Năsăud, Dej și Gherla”, al cărei director este și în prezent.

 

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 415 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 212 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 



Poemul din metrou