Home Eseu George PETROVAI: ENIGMA VIEŢII – PARTE DIN SERIA INFINITĂ A ENIGMELOR UNIVERSULUI
George PETROVAI: ENIGMA VIEŢII – PARTE DIN SERIA INFINITĂ A ENIGMELOR UNIVERSULUI PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Wednesday, 11 January 2017 15:05

Obişnuinţa şi nepăsarea fac ca oamenii să considere că-i firesc să existe ei şi tot ce-i în jurul lor (soarele, stelele, luna, ziua şi noaptea, pământul şi anotimpurile, aerul şi apa, plantele şi animalele), chiar şi atunci când, parte fiind din infinita armonie universală, acţionează împotriva Firii. Preocupaţi până la obsesie de componenta materială a vieţii (unii să supravieţuiască, alţii să adune averi pe care le mănâncă moliile şi le fură hoţii), câţi dintre ei îşi fac timpul necesar să privească cu atenţie în jur şi apoi să mediteze cu multă uimire la perfecţiunea pretutindeni prezentă în macrounivers şi microunivers, în lumea vie şi nevie?!

De pildă, nu doar Pământul, ci întreg sistemul solar din care el face parte (Soarele este o stea de mărime medie), reprezintă un insignifiant fragment din copleşitoarea imensitate a Universului, care se presupune că ar avea peste 100 de miliarde de galaxii. Prin galaxie trebuie să concepem un uriaş ansamblu de stele, gaze şi alte materiale cosmice, ce se rotesc neîncetat în jurul unui nucleu central. Galaxia din care face parte sistemul nostru solar se numeşte Calea Lactee. Având în vedere că ea numără peste 100 de miliarde de stele (unii savanţi merg până la mii de miliarde!) şi că diametrul ei este de 100.000 ani lumină, adică de circa un miliard de miliarde de kilometri, nu-i de mirare că galaxiile sunt văzute de astronomi ca nişte universuri insulare.

Dar asta nu-i totul. Galaxiile nu sunt răspândite la întâmplare în spaţiul universului de universuri, ci, aidoma boabelor de strugure dintr-un ciorchine, ele sunt organizate în grupuri numite roiuri, din care deja pământenii au observat şi fotografiat câteva mii. Dacă roiul din care face parte Calea Lactee nu numără decât 20 de galaxii, alte roiuri galactice sunt formate din sute, ba chiar din mii de galaxii...În pofida dimensiunilor (distanţele dintre galaxiile unui roi sunt de ordinul milioanelor de ani lumină, iar distanţa dintre două roiuri de 100 milioane ani lumină), s-a constatat că, asemenea ciorchinilor, roiurile de galaxii sunt organizate în superroiuri! Avem astfel cea mai concludentă dovadă că nimic nu-i la întâmplare şi că Universul (totalitatea văzutelor şi nevăzutelor) trebuie considerat de orice om cu scaun la cap ca un sistem armonios şi ordonat.

Iată, de altminteri, motivul pentru care fostul astronaut John Glenn se întreabă şi, totodată, îi întreabă pe adepţii evoluţionismului în general, ai teoriei Big Bang-lui în special: „S-au putut produce toate astea din întâmplare?”...Şi tot el răspunde: „O Forţă oarecare le-a pus pe toate pe orbită şi veghează ca ele să continue să se menţină astfel”. Da, căci o desăvârşită organizare presupune existenţa unui desăvârşit Organizator!

Înşişi savanţii admit că prin materializarea energiei pot fi produse toate particulele elementare (în Genesa 1/1, Biblia înfăţişează în câteva cuvinte nelimitata sursă de energie situată la originea tuturor evenimentelor: „La început Dumnezeu a făcur cerurile şi pământul”) şi că a existat un început al creaţiei. Dar cum Big Bang-ul, imaginat ca o superhaotică bombă nucleară, este opusul ordinii şi armoniei universale, iată de ce pentru astrofizicianul John Gribbin „momentul creaţiei” rămâne un atare mister, încât se vede nevoit să încline balanţa disputelor în favoarea creaţionismului: „La urma urmei, poate că Dumnezeu a făcut toate acestea”...

Aceeaşi ordine şi precizie matematică este prezentă şi în infinitul mic, atomul nefiind altceva decât un sistem solar în miniatură: aidoma planetelor, electronii se rotesc fără încetare în jurul nucleului format din protoni şi neutroni, astfel că deosebirea dintre o substanţă şi alta este dată atât de compoziţia nucleului, cât şi de numărul electronilor ce gravitează pe orbite distincte.

Cât despre Pământ, astronauţii sunt de părere că este planeta cea mai atrăgătoare dintre toate, cu cerul ei albastru şi norii săi albi, iar savanţii nu prididesc să susţină că este „o sferă unică”, altfel spus o minune a Universului. Într-adevăr, căci toate au fost gândite de Inteligenţa supremă ca viaţa să fie posibilă pe micuţa Terra (deocamdată singura planetă „vie” din partea de Univers accesibilă omului):

1)Distanţa optimă dintre Pământ şi Soare (în medie, 149.600.000 kilometri): Viaţa n-ar fi cu putinţă nici la o distanţă mai mică (la fel ca planeta Mercur, unde temperatura diurnă depăşeşte 300 de grade, din pricina căldurii Pământul s-ar transforma într-un deşert pârjolit), nici la o distanţă mai mare, caz în care, din pricina frigului, planeta noastră s-ar transforma într-un deşert de gheaţă (pe Pluton, planeta cea mai îndepărtată de Soare, temperatura este de aproximativ 185 de grade sub zero)!

2)Viteza de rotaţie (mai exact de revoluţie) a Pământului este de 107.000 km/oră, vasăzică taman viteza necesară pentru a contrabalansa atracţia Soarelui şi a menţine planeta noastră la distanţa ideală (pentru viaţă) faţă de el. O viteză mai mică ar apropia Pământul de Soare, una mai mare l-ar îndepărta, cu fatalele consecinţe arătate mai sus.

3)În raport cu Soarele, axa în jurul căreia se roteşte Pământul are o înclinaţie de 23,5 grade. Fără această înclinaţie n-am avea anotimpuri, clima rămânând neschimbată pe tot parcursul anului.

4)Extraordinara atmosferă, atât ca scut pentru protecţia Pământului (ne apără de meteoriţi, filtrează radiaţiile solare dăunătoare, se comportă ca un uriaş şi generos izolator termic), cât şi în ceea ce priveşte ideala compoziţie a aerului pentru respiraţie şi pentru producerea hranei: 78% azot, 21% oxigen, 1% alte gaze. De pildă, se ştie prea bine că oamenii şi animalele nu pot trăi fără oxigen. Cu completarea că în stare pură el devine toxic atunci când este inspirat mai mult timp şi că o mai mare cantitate de oxigen ar duce la aprinderea instantanee a materialelor combustibile. Viaţa, prin urmare, este posibilă doar prin „diluarea” oxigenului în azot, acelaşi azot care creează diverşi compuşi în timpul descărcărilor electrice şi care, prin intermediul ploii, îngraşă solul. Tot aşa, bioxidul de carbon este indispensabil pentru întreţinerea circuitului vieţii, cu toate că ponderea lui în atmosferă este sub 1%: Oamenii şi animalele absorb oxigenul şi elimină bioxidul de carbon, iar plantele, aceste fantastice uzine ale naturii, absorb bioxidul de carbon, pentru ca prin tainicul proces de fotosinteză, proces ce implică vreo 70 de reacţii chimice distincte, să producă substanţele nutritive (glucide şi aminoacizi) şi să elibereze  oxigenul!

5)Apa este indispensabilă vieţii ca solvent universal (miile de substanţe necesare omului, animalelor şi plantelor trebuie vehiculate fie de sânge, fie de sevă) şi sub raport cantitativ: Prezentă la orice temperatură în cele trei stări de agregare (gazoasă sau sub formă de vapori, lichidă şi solidă), apa acoperă cam 70% din suprafaţa planetei, fiind de departe substanţa cea mai răspândită. Atât de răspândită în corpul omenesc (este respectată proporţia 70% lichid – 30% restul) şi în afara lui, încât nu lipseşte nici măcar din smalţul dinţilor!

6)Solul productiv nu numai că a fost fără cusur conceput (conţine toate elementele chimice necesare vieţii, plus nenumăratele microorganisme, bacterii şi vietăţi mai mari care-l fertilizează necontenit), dar mai prezintă şi uimitoare posibilităţi de regenerare.

N.B.: Oare pe aşa ceva se bizuie inconştientul om modern, de nu se mai opreşte din poluarea aerului, apei şi solului?!...

Dar cea mai incitantă enigmă pentru mintea umană o constituie viul în ceea ce priveşte taina apariţiei lui şi fenomenala complexitate a structurii sale: fiecare celulă vie conţine pînă la două sute de mii de miliarde de molecule; ADN-ul unei celule ar putea umple o mie de volume de câte 600 de pagini fiecare; cantitatea informaţiilor pe care le poate acumula creierul uman cu ponderea sa de doar 2% din greutatea corpului, în opinia lui Carl Sagan „ar umple douăzeci de milioane de volume, totalul celor care se află în cele mai mari biblioteci ale lumii”.

Da, o taină etern sâcâitoare pentru toţi aceia care caută dezlegarea ei în jenanta generaţie spontanee, neţinând seama nici de tranşanta concluzie a lui Louis Pasteur („Viaţa nu poate proveni decât dintr-o viaţă preexistentă!”) şi nici de justeţea afirmaţiei lui Michael Denton din cartea  Evoluţia - o teorie în criză: „Între o celulă vie şi cel mai ordonat sistem nebiologic, cum ar fi cristalul sau fulgul de zăpadă, există un abis atât de vast şi absolut cum nu ne putem închipui”.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 309 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 234 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou