Home Eseu George PETROVAI: TRUDA CA UN SCOP ÎN SINE, NIMĂNUI NU FACE BINE!
George PETROVAI: TRUDA CA UN SCOP ÎN SINE, NIMĂNUI NU FACE BINE! PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Saturday, 28 January 2017 20:32

Fiind o activitate conştientă (la drept vorbind însăşi chintesenţa conştienţei umane, căci ei i se datorează împlinirea şi bucuria de-a trăi cu rost), fireşte că munca este inseparabilă de sensul existenţial impus de către Atotputernic omului postadamic: „(...) blestemat este acuma pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale” (Genesa 3/17).

Vasăzică o neîncetată suferinţă de la naşterea şi până la moartea fiecărui om (suferinţa, marea descoperire a lui Buddha, dimpreună cu căile ce trebuie urmate pentru eliminarea ei), doar rar şi pentru scurt timp întreruptă de acele satisfacţii, pe care ne-am obişnuit să le închidem în vagul concept de fericire. Dar, deşi fericirea nu-i decât un ideal pentru pământenii visători şi căutători, respectiv o cruntă amăgire pentru apucătorii condamnaţi la neîmplinire, totuşi, o omenire lipsită de visuri şi iluzii ar fi un nonsens absolut...

Fireşte, după cum în decursul istoriei lor pământenii s-au împărţit în stăpâni şi sclavi, adică în oameni văzuţi ca scop în sine (privilegiaţii) şi oameni trataţi ca mijloc (truditorii), tot astfel munca a fost privită în două chipuri diametral opuse: ca singurul mijloc de existenţă impus maselor oprimate de către sforarii (la noi ciocoii porecliţi băieţii deştepţi) care ştiu prea bine că „Cine munceşte n-are timp să facă bani”, aşa că acţionează în consecinţă; ca blestemul din care, este de părere Emil Cioran, omul stăpân doar pe capacitatea lui de efort fizic şi/sau intelectual, a făcut o voluptate, cu convingerea transmisă din generaţie în generaţie de către Fr. Engels că „munca l-a creat pe om” şi de către aproape toată suflarea că munca înnobilează.

Opinia lui Cioran în această preadelicată chestiune este atât de diferită, încât negreşit că merită să fie cât mai des menţionată, pentru că numai astfel ea poate fi înţeleasă de fiecare după puteri şi apoi pusă în practică după împrejurări: „Munca susţinută şi neîncetată tâmpeşte, trivializează şi impersonalizează”; „Munca adevărată, care ar fi o activitate de continuă transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de ieşire din centrul fiinţei”; „Munca în exces dezumanizează, de aceea e imperativ să vedem munca cel mult ca pe un rău necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de câte ori avem ocazia, dacă vrem să ne păstrăm integritatea fizică şi sănătatea mintală”.

Aşadar, profundul şi incomodul nostru compatriot trage semnalul de alarmă în legătură cu dezumanizarea generată de munca în exces, fie că ea se datorează lăcomiei individului de-a avea din ce în ce mai multe comori pe care „le mănâncă moliile” şi „le fură hoţii”, fie că este impusă de binomul nepăsarea legiuitorilor - rapacitatea patronilor.

De unde, aflăm din documentele istorice, interesul şi dorinţa înţelepţilor lumii de-a reglementa raporturile dintre cârmuitori şi supuşi, potrivit anticei spuse că a guverna se cheamă a rectifica. Iată-l, de pildă, pe chinezul Meng Zi (Mencius), unul dintre cei mai  valoroşi discipoli ai lui Confucius, care cu aproape două mii cinci sute de ani în urmă se arăta atât de preocupat de soarta poporului său, încât n-a ezitat să afirme: „Poporul este cel mai important într-un stat; zeii Pământului şi ai Recoltei sunt secundari; suveranul este cel mai puţin important”, fapt pentru care, convins că natura omului este esenţialmente bună, el propune principilor ca bază a guvernării Omenia superioară (în chineză Ren, virtutea prin excelenţă la Confucius). Totodată, socotind că-i nedrept ca un principe să le ceară supuşilor ţinuţi în mizerie o anumită ţinută morală, Meng Zi reuşeşte, ne spune Max Kaltenmark în Filozofia chineză (Editura Humanitas, 1995), ca prin senzaţionalele lui opinii să insufle confucianismului „germenii democraţiei”: afirmă cu curaj întâietatea poporului (identifică glasul acestuia cu voinţa Cerului!) şi susţine sus şi tare că „uciderea unui tiran nu constituie un regicid”, ba chiar propune un proiect de umanizare a sistemului funciar de la acea vreme – organizarea raţională a familiilor ţărăneşti şi desfiinţarea şerbiei prin împărţirea pământului.

Tot aşa, în tratatul „Destinul omenirii”, gânditorul român P.P. Negulescu prezintă îngrijorarea învăţaţilor europeni din perioada interbelică vizavi de „uniformizarea, depersonalizarea şi mecanizarea omenirii”, proces în desfăşurare prin care „omul nu mai este decât o anexă a maşinii; mai mult încă, devine el însuşi o maşină, sau şi mai puţin, o mică piesă dintr-un vast mecanism”...

Astăzi, prin continua perfecţionare a exploatării intensive, depersonalizarea a făcut din lucrător un desăvârşit robot  jovial. Dar şi mai grav este ca oamenii, sau, mă rog, grosul acestora, să n-aibă locuri de muncă. Pentru că atunci nu numai că ei dau uitării această elementară obligaţie umană şi socială (ajung să se bizuie în exclusivitate pe ajutorul social), dar – în absenţa celor mai pricăjite forme de subzistenţă – pun cu nădejde umărul pentru ridicarea dezumanizării la cotele înfricoşătoarei bestializări de tip infracţional.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 292 guests and 1 member online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 235 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou