Home Eseu George PETROVAI: DIN DIALECTICA SAU ÎNCEPUTUL DISCURSULUI SEMIOTIC AL LUI AUGUSTIN DE HIPONA
George PETROVAI: DIN DIALECTICA SAU ÎNCEPUTUL DISCURSULUI SEMIOTIC AL LUI AUGUSTIN DE HIPONA PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 01 May 2017 12:10

Fiind De dialectica opera de tinereţe a celui ce avea să devină unul dintre cei mai importanţi filosofi şi teologi creştini şi a cărui operă se va constitui în puntea de legătură dintre filosofia antică şi cea medievală (după toate probabilităţile, opusculul în discuţie  a fost scris între anii 387-391, adică în aceeaşi perioadă când apare opera certă De musica şi, ca atare, mai înainte de momentul crucial al convertirii sale la creştinism, fapt care explică absenţa din micul tratat a oricărei trimiteri sau aluzii la învăţăturile creştine), iată de ce m-am ferit ca, pentru această etapă din viaţa faimosului gânditor şi autor, să-i spun, precum catolicii, Sfântul Augustin sau, precum ortodocşii, Fericitul Augustin.

Pesemne că unii cititori se vor întreba de ce în fraza de mai sus am întrebuinţat sintagma „operă certă”. Pentru că nu numai că tratatul Principia rhetorices, elaborat în această perioadă, are o autenticitate îndoielnică, dar – ne informează Eugen Munteanu, tălmăcitorul scrierii „De dialectica” (Editura Humanitas, Bucureşti, 1991) – înşişi benedictinii maurini, în celebra lor ediţie, „includ opusculul în Appendix, printre alte spuria, considerându-l inautentic”. Două sunt motivele pentru care benedictinii pun sub semnul întrebării paternitatea lui Augustin asupra opusculului:

a)În el, aşa cum era obiceiul lui Augustin în opere de acest gen, „nu este indicat în mod explicit drumul de la cele corporale către cele spirituale”;

            b)Lucrarea nu a fost elaborată sub formă de dialog, adică aşa cum Augustin menţionează în Retractationes că, în scopul educării fiului său Adeodatus, în tinereţe a scris mai multe lucrări (retorică, muzică etc.), printre care şi una , sub formă de dialog, despre dialectică, lucrări care au rămas doar nişte fragmente incipiente din vastitatea operelor proiectate.

           

Dar, ne înştiinţează mai departe E. Munteanu, argumentele de factură textuală, filologică şi ideatică fac ca astăzi să nu se mai îndoiască nimeni de „certa paternitate a lui Augustin asupra lucrării”: absenţa indicaţiilor privind drumul de la cele corporale către cele spirituale se explică prin caracterul neterminat al lucrării (dovadă că în De musica respectivul aspect este prezentat la urmă), iar faptul că De dialectica nu este un dialog, decurge – aşa cum a explicat Augustin în Retractationes – din caracterul de schiţă al acestei opere. Însă tonul predominant al discursului, ilustrat prin abundenţa adresării la persoana a II-a singular, este cela al magistrului către discipolul său, ceea ce face dovada evidentă că, într-adevăr, autorul avea intenţia să-i dea forma unui dialog.

           

În sfârşit, argumentul cel mai concludent în sprijinul paternităţii este prezenţa în Capitolul VII a indicaţiei asupra numelui autorului, Augustin folosindu-şi propriul nume pentru a  arăta modalităţile de impresionare a auditoriului prin semnul verbal: „(...) aşa cum, la rostirea numelui Augustinus, cel căruia îi sunt cunoscut se gândeşte la mine şi nimic altceva”.

           

Pentru corecta încadrare a opuscului De dialectica în sistemul conceptual-semiotic al celui care, alături de Ambrozie, Ieronim şi Grigore cel Mare, este considerat unul din cei Patru Părinţi ai Bisericii occidentale şi a cărui gândire eminamente logică a inrâurit într-un mod copios întreaga cugetare europeană (Descartes, Thomas d’Aquino, Luther, Calvin etc.), trebuie făcute în prealabil următoarele trei precizări:

            1)Fiu al păcatului în tinereţe şi mai târziu profesor de retorică, în cele din urmă, ceea ce înseamnă mai înainte de convertire, Augustin se dedică filosofiei, trecând de la maniheism la scepticism (lui îi revine celebra formulare „Dubito ergo cogito” – Mă îndoiesc, deci gândesc, care l-a influenţat hotărâtor pe Descartes) şi apoi la neoplatonism, şcoala contemporană cu el. Fireşte că în aceste condiţii propice enciclopedismului şi necontenitei desăvârşiri spirituale, tânărul Augustin asimilează în primul rând platonismul şi stoicismul din îmbelşugata filosofie antică greacă şi, totodată, demonstrează că şi-a însuşit la perfecţie logica aristotelică (în cele zece capitole ale micului tratat De dialectica, el face la tot pasul dovada că stăpâneşte atât formele logice – silogismul, judecata şi noţiunea cu conţinutul şi sfera ei, respectiv sensul şi semnificaţia cuvântului prin care aceasta este exprimată, cât şi operaţiile logice, precum ampla şi amănunţita clasificare a ambiguităţilor din capitolele IX şi X, dar mai ales definiţia: „Dialectica este ştiinţa de a purta bine dezbaterile”, „Cuvintele sunt semne ale lucrurilor atunci când îşi primesc puterea de semnificare de la ele”, „Vis verbi sau ‘puterea de semnificare a cuvântului’ este ceva prin care ne dăm seama de valoarea cuvântului (...) şi care impresionează pe ascultător fie prin el însuşi, fie prin ceea ce semnifică, fie prin amândouă deopotrivă”, „Omul este un animal raţional muritor”, „Echivocurile sunt noţiuni care nu se pot cuprinde într-o singură definiţie în aceeaşi măsură în care se pot totuşi cuprinde într-un singur nume”), astfel încât, din plin înzestrat cu toate cele necesare cugetării inspirate, el se impune nu numai ca „cel mai mare semiotician al Antichităţii”, iar prin aceasta drept „un precursor direct şi imediat al teoriilor moderne ale lui Saussure şi Pierce” (Eugen Munteanu), ci şi ca gânditorul care în filosofia europeană a făcut trecerea de la timpul ciclic la cel linear-istoric, respectiv ca teologul referenţial, care în lucrarea De civitate Dei, identifică Cetatea lui Dumnezeu cu Biserica, drept urmare pledează pentru separarea Statului de Biserică.

            2)Dialectica este concepută de către Augustin ca o metadisciplină, care se împarte în cuvinte şi semnificaţii, altfel spus în „lucruri despre care se vorbeşte şi cuvinte prin care se vorbeşte”. Opusculul în discuţie „încearcă delimitarea sferei de interes a dialecticii de cele ale gramaticii şi retoricii, cu care se află strâns îmbinată prin obiectul comun, limbajul uman (definit dintr-o perspectivă constant semiotică)” (Munteanu), aşa încât cele trei discipline alcătuiesc împreună trivium sau stadiul elementar în sistemul educaţional al celor „şapte arte liberale” (gramatica, retorica, dialectica, muzica, geometria, aritmetica, filosofia), sistem imitat după modelul paidetic grecesc şi care va funcţiona în lumea apuseană încă multă vreme.

            3)În cartea a II-a din tratatul De doctrina christiana, filosoful nostru înţelege prin dialectică o preocupare pozitivă din punct de vedere creştin, recomandând/autorizând ca ea să fie utilizată (alături de retorică, ştiinţele naturii, ştiinţa numerelor şi ştiinţa definiţiilor) în hermeneutica scripturală, o hermeneutică ce respinge astrologia, divinaţia şi alte forme de gândire magică. De asemenea, în De magistro el ne atrage atenţia asupra „vanităţii cercetării pur formale a comportamentului semiotic al omului”, convins fiind că totul s-ar reduce la un joc pueril atunci când scopul suprem al acestei cercetări n-ar fi „găsirea căilor optime spre achiziţii filosofice şi teologice superioare”. Iată motivul pentru care, ne spune E. Munteanu, prin „interesul aproape obstinat arătat de Augustin studiului semnelor”, teza sa fundamentală „Nicio cunoaştere nu se poate dobândi sau transmite fără a recurge la ajutorul semnelor” este înfiptă în gândirea europeană medievală şi modernă „mult mai mult decât ar părea la prima vedere”, dar că el nu cade niciodată în cursa ce-i ameninţă îndeosebi pe cercetătorii moderni, anume aceea „de a studia semnele în sine, pentru ele însele”.

           

Cu convingerea nestrămutată că „doctrina conţinută şi vehiculată de semne este mult mai însemnată decât semnele în sine” (De magistro, IX), totodată puternic influenţat de neoplatonism, este întru totul firesc ca în De civitate Dei adevărul să-i apară ca o iluminare divină, iar cunoaşterea, acest ultim temei al fiinţei, să fie condiţionată de Dumnezeu. Această concepţie, dezvoltată ulterior de Thomas d’Aquino până la ultimele ei resurse, va deveni clasică în gândirea teologică. Cu completarea că, întrucât este dat şi preexistent, adevărul nu se dobândeşte în mod progresiv, ci „în simultaneitatea iluminării lui noetice”!

           

Dacă aşa stau lucrurile, atunci care este rostul semnelor şi de ce Augustin le acordă atâta importanţă? Răspunsul la această întrebare, îl aflăm în dialogul De magistro: „Cunoaşterea semnelor asigură punctul de plecare din exterior (foris) către interiorul spiritului cunoscător (intus)”.Vasăzică, semnele nu produc cunoaştere, ci doar declanşează mişcarea dinspre exterior către interior. Da, căci „Omul interior” este sediul adevărului, care se exteriorizează prin semne şi astfel se lasă cunoscut. Regula este următoarea: Deoarece orice lucru este un semn prin care Dumnezeu vrea să ne înveţe ceva (semnele sunt fie naturale, bunăoară aşa ca fumul, fie date, precum cuvintele), „toate semnele converg spre acel Magister interior, care singur discerne adevărul de falsitate”.

           

Această idee devine o adevărată profesiune de credinţă la preotul şi apoi la episcopul din nordul Africii (s-a născut în anul 354 e.n. în fosta provincie romană Numidia şi a murit în anul 430), după cum scrie în De Genesi contra Manichaeos („Însăşi utilizarea semnelor a fost o consecinţă a păcatului”, căci dacă înainte de căderea în păcat, omul putea să-L cunoască direct pe Dumnezeu, după aceea semnele i-au fost date omului pentru a putea lua legătura cu El), respectiv în De musica: Instituind comunicarea indirectă prin semne, Dumnezeu a limitat posibilitatea omului de a-i subjuga pe ceilalţi.

           

Deosebit de important pentru concepţia şi atitudinea umanisto-creştină a lui Augustin este faptul că acesta recunoaşte tuturor limbilor „dreptul şi capacitatea de a primi mesajul scriptural” (anticii păgâni ignorau toate celelalte limbi în afară de latină şi greacă). De altminteri, în amplul tratat De doctrina christiana, care din toate punctele de vedere constituie „o sinteză a concepţiilor sale lingvistice, retorice şi filosofice şi în care perspectiva semiologică se deschide spre un orizont mai larg” (E. Munteanu), el arată că păcatul trufiei, al cărui semn este Turnul Babel, a avut drept rezultat diversificarea limbilor în urma scindării limbii originare.

           

Conştient de complexitatea raporturilor dintre semne şi cei ce le utilizează, Augustin ajunge la concluzia că trebuie disociată dialectica de retorică, cele două ramuri conexe ale unei metadiscipline concepută şi perfect articulată ca doctrină a semnelor.

           

Apropierea epistemologică dintre dialectică şi retorică nu este nouă, deoarece ea se constată atât la stoici cât şi în Retorica lui Aristotel. Pe urmele stoicilor (etimologia acestora este subordonată ştiinţei definiţiilor), Augustin la rândul lui include etimologia în dialectica sa, fapt care se explică prin caracterul pronunţat semiologic al investigaţiilor întreprinse. Dar contrar opiniei stoicilor că „nu există cuvânt căruia să nu i se poată da o explicaţie”, gânditorul nostru crede că „ar fi fără rost să abordăm o astfel de activitate, căci n-am mai termina niciodată” (De dialectica, VI).

Tot aşa, în comparaţie cu Aristotel, filosoful care a acordat o importanţă minoră semnelor în raport cu lucrurile desemnate (în Retorica, Stagiritul consideră că „numele sunt imitaţii, iar vocea cea mai imitativă dintre toate facultăţile noastre”), Augustin conferă semnelor demnitate, „singura în măsură să explice succesele epistemologice, precizia terminologică, exactitatea şi profunzimea stratificărilor taxonomice, rafinamentul conceptual din speculaţia scolastică de mai târziu” (E. Munteanu).

Punctul de vedere al lui Ludwig Wittgenstein este că Augustin „descrie un sistem de comunicare; numai că nu tot ceea ce numim limbaj este reprezentat de acest sistem”.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 343 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 429 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou