Home Eseu Vavila Popovici: NEVOIA DE DIALOG ȘI DE TOLERANȚĂ
Vavila Popovici: NEVOIA DE DIALOG ȘI DE TOLERANȚĂ PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Friday, 26 May 2017 11:40

    

Toleranța este celălalt nume al libertății.” – Mahatma Gandi

   Oamenii comunică între ei, fac schimb de idei, încearcă să se înțeleagă, să creeze acea armonie mult dorită. Dar pentru aceasta trebuie să asculte multe păreri, afirmații, uneori contraziceri, toate făcute cu scopul ajungerii la înțelegere. Dialogăm ca atare, înțelegând prin aceasta modul de expunere a ideilor, în numele propriu sau al unei comunități mai mici sau mai mari. Trăind într-o societate nevrotică, nu mai dialogăm în sens socratic – ca pe vremuri – , meditativ, reflexiv, acordând interes și atenție spuselor celuilalt, ci luptăm să avem noi dreptate, neglijând total sau parțial ideile celuilalt. Suntem martorii sau exponenții defulărilor de tot felul, considerându-se deținătorii adevărului absolut și obstrucționând în acest mod dialogul. Se instituie, de multe ori, un dialog al surzilor. Puțini sunt cei care recunosc necesitatea dialogului social cu un comportament respectabil, păstrând cu strictețe principiile generale care guvernează dialogul. Cel care îmbracă veșmântul obștesc se impune să uite de propria lui persoană și să ia în considerare pe ceilalți, pe care îi reprezintă și în numele cărora vorbește. Cel învestit să poarte dialogul, se impune să fie pătruns de idealul în care crede și să aibă puterea de a stârni interesul partenerului de discuție pentru convingerile sale. În același timp el trebuie să fie însoțit de o ținută morală și sufletească înaltă. Partenerul de dialog se impune să fie conciliant și răbdător, dar și exigent. Cel ce rabdă nu poate fi înfrânt cu ușurință, dimpotrivă, victoria se dovedește a fi, de multe ori, de partea lui. În același timp putem învăța în timpul dialogului, chiar și din incisivitatea partenerului, fără ca ea să treacă în necuviință, așa cum se întâmplă de multe ori, în viața social-politică din țara noastră, dar și în multe alte țări. La rândul ei, necuviința exacerbată naște teamă, neliniște, agitație, răbufnire din partea celuilalt/celorlalți și uneori se răsfrânge asupra unor segmente ale populației. Abordând problematica incisivității într-un dialog, se crede că nu este necesar să se răspundă în același mod, deși trebuie spus că nici bunul simț exagerat nu dă rezultate. A fi și puțin „fanatic” în susținerea unei idei de adevăr și dreptate bine argumentate, se crede că poate fi binevenită. Este preferabil să spunem adevărul așa cum este el, decât să se mintă. Multe adevăruri se spun chiar și în glumă și pot avea același efect.

   Asistăm în prezent la prea multe tactici de acuzare în dialogurile purtate, ceea ce pune pe adversari în postura de a fi mereu într-o poziție de apărare. Astfel, într-un dialog se poate descoperi vanitatea și ambiția unui partener. Cel care are menirea să reprezinte un partid, de exemplu, în relațiile cu alte partide, sau un conducător de țară în relație cu alți conducători, trebuie să fie înzestrat cu temperament echilibrat și puternic, pătruns de o vocație autentică a demnității permanente și a lucidității. Desigur, într-un dialog se pot face și concesii de moment sau chiar pe termen lung. Orice concesie însă, trebuie să fie în deplină concordanță cu conștiința, pentru ca mai târziu să nu fie dăunătoare. De aceea, compromisul trebuie dublat de prudență, căci, de multe ori „graba strică treaba”, ca și mânia, fiindcă „omul la mânie poate cădea-n nebunie”, ele fiind contrare unui dialog autentic și eficient. Practica a demonstrat că avem datoria să fim mereu prudenți în orice act.

   Ca ideal și misiune, sintetizând cele arătate, dialogul trebuie să aibă atracție și valoare cu totul aparte, atribuindu-i-se și alte însușiri cum ar fi: cultură generală aleasă, politețe, abordare metodică a chestiunilor invocate, puterea judecății limpezi, flexibilitate asociată cu consecvență, putere de adaptare, tact, temperament, stăpânire de sine, rezistență fizică și, nu în ultimul rând, respect. Să nu uităm că în orice relație respectul și încrederea reciprocă sunt o sursă a succesului. Comportamentele recente ale unor politicieni sunt exemple în acest sens. Mai sunt însă și alte comportamente care bulversează oamenii prin inconsecvență, minciună, viclenie sau/și totala lipsă de viziune. Miza succesului este abordarea unui dialog într-o manieră civilizată, reală și constructivă în fața noilor probleme cu care se confruntă societatea și statele în care trăim.

   Toleranța înseamnă să îi respecți pe ceilalți și să înveți de la ei. Presupune deschidere, empatie. Interesant și foarte verosimil este faptul că oamenii care călătoresc mult, învață să fie toleranți, aceasta explicându-se prin variația locurilor vizitate, întâlnirea cu oameni diferiți și obiceiuri diferite. Începi să înțelegi comportamentul celorlalți, să crezi că ei pot avea dreptate în ceea ce susțin sau în modul în care se manifestă, compari, cântărești și ajungi să accepți alteritatea, fiindcă toleranța reprezintă armonia în diferențe, cuvântul toleranță provenind din latinescul tolerare care înseamnă a suporta. O persoană tolerantă acceptă diversitatea și nu are idei preconcepute despre ceilalți pe baza diferențelor de religie, rasă, gen, preferințe de orice tip. Dacă trăim în armonie cu ceilalți și căutăm soluții în loc să iscăm conflicte, putem să ne concentrăm mai mult pe elementele comune decât pe diferențe. Toleranța înseamnă și flexibilitate, adică să-i accepți cu ușurință pe cei din jur, cu dreptul lor de a fi așa cum își doresc. Promovarea toleranței și modelarea atitudinilor față de diferite opinii, se învață în cadrul familiei, în școli și la locul de muncă, folosind mijloace de informare în masă, favorizând dialogul și dezbaterile libere, deschise. Este posibil ca o persoană să fie în dezacord cu părerile tale, dar în același timp să le respecte. A nu fi în acord cu cineva nu înseamnă să fii intolerant, nu te obligă nimeni să accepți un comportament deplasat, dar înseamnă că toată lumea merită să fie tratată cu respect, respectul putându-se propaga în valuri. Este necesar a gândi rațional înainte de a vorbi, a fii binevoitor și răbdător ascultând ce are de spus cineva înainte să reacționezi, a încerca un punct de vedere comun, un interes comun. Astfel se va merge pe val, se va putea ajunge pe creasta valului, cu mic consum de energie și în mod folositor, și nu contra valului, când poți ajunge la pierderea puterii și chiar la înec.

   Biblia nu ne vorbește de toleranță, dar ne vorbește de dragoste, și dragostea înseamnă îngăduință, respect și considerație pe care trebuie să le ai față de cel de lângă tine, despre renunțarea la egoism, la păcate, acele negații ale virtuților care nu plac Divinității.   

   Noțiunea de toleranță a apărut de abia în istoria culturii europene la începutul secolului al XVI-lea, în strânsă legătură cu gândirea umanistă, întruchipată în mai multe personalități, precum cea a poetului, romancierului, filozofului Voltaire (1694-1778) care definea toleranța ca apanaj al umanității, spunând că toți suntem caracterizați de slăbiciuni și erori, și trebuie sa ne iertăm reciproc. Aceasta ar fi cea dintâi lege a naturii, a conviețuirii mai susținea alt filozof. Adevărat text al iluminismului, „Tratat despre toleranță” al lui Voltaireeste o pledoarie  împotriva persecuțiilor religioase, fenomen extrem de răspândit în Europa occidentală vreme de secole. Voltaire a militat în favoarea drepturilor civile, a libertăților și toleranței universale, condamnând totodată tirania superstiției și recomandând „rațiunea”. El a fost și un bun cunoscător al Bibliei și al literaturii patristice, aceste cunoștințe fiindu-i pârghiile de care s-a servit pentru a-și ilustra ideile cu argumente greu de combătut. Filosoful iluminist pleda pentru toleranță față de semeni, indiferent de credința lor religioasă, fiind esențială pentru o societate umanizată și progresistă. „Oare când vom începe să aplicăm adevăratele principii ale umanității?” întreba Voltaire în această lucrare.

   De asemeni scriitorul, filozoful german Gotthold Lessing (1729-1781) a pledat și el pentru toleranța față de alte religii ale lumii, apărând în acest mod, libertatea religioasă; Alfred Fouillée (1838-1912) considera că evoluția nu poate fi obținută fără psihic, adică sentimentul, dorința, gândirea în libertate, că libertatea nu poate fi câștigată decât progresiv și nu poate fi concepută izolat, ființa perfectă în sine fiind aceea care este bună pentru ceilalți, oamenii trebuind să lucreze împreună pentru „triumful bunătății morale”.

   Adevărata toleranță, în spirit umanist, înseamnă însă mai mult decât o simplă „suportare”, ea presupune respectul opiniei contrare și este strâns legată de libertatea persoanei. Prin toleranță se respectă deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire și puncte de vedere, alte stiluri și moduri de viață. Necesitatea spiritului de toleranță este valabilă în politică, dar depășește și acest domeniu.

   Înainte de apariția noțiunii de toleranță, se vorbea despre „bunul simț” ca fiind cel ce făcea de multe ori regulile, atunci când părerile erau contradictorii. Părintele, scriitorul Nicolae Steinhardt (1912-1989) amintea că Biserica întotdeauna a mers pe drumul echilibrului și al bunului simț, iar „pe cărările sofisticate au mers ereziile”. Toleranțae parte a conținutului interior sufletesc pe care unii îl au, alții au nevoie să-l aibă. Lipsa toleranței înseamnă egoism, iar egoismul este sursa răului în această lume. Trist este să constatăm că el sporește o dată cu civilizația ce pare să-l stimuleze și să-l întrețină. Egoismul va descrește, afirmă unii, doar atunci când viața morală va predomina asupra vieții materiale. Când se va înțelege că egoismul este cauza care naște orgoliul, ambiția, lăcomia, invidia, ura, gelozia, comportamente care rănesc puternic și produc tulburări în relațiile sociale, provocând permanente disensiuni, distrugând încrederea, făcând din prieten un adversar, atunci și numai atunci se va înțelege că acest viciu este incompatibil cu fericirea, cu siguranța propriei noastre vieți.

   Toleranța trebuie practicată de către indivizi, grupuri și state, ea fiind virtutea care contribuie la înlocuirea învrăjbirii cu pacea, lumina și armonia. A fi tolerant înseamnă a fi îngăduitor, indulgent, iertător. Unii dintre semenii noștri sunt hărăziți cu această trăsătură, alții o dobândesc prin educație, iar alții nu vor să dobândească, determinând tot felul de neliniști pe Pământ.

   S-a pus întrebarea care sunt limitele toleranței și răspunsul a fost: Acceptarea diferențelor nu înseamnă renunțarea la opiniile și convingerile noastre, ci presupune exprimarea acestora în așa fel încât să nu fie încălcat dreptul celorlalți de a-și exprima opiniile și convingerile. Pe de altă parte nu putem accepta în numele toleranței abateri de la valorile morale sau încălcarea demnității umane; nu putem fi indulgenți, și din exces de toleranță să acceptăm distrugerea unor bunuri sau furtul, pentru că ar fi vorba de persoane cu un alt mod de viață și atunci suntem nevoiți să luăm măsuri. Și ne întrebăm: Ce fel de măsuri?

   În data de 22 mai 2017, în orașul cosmopolit Manchester din Anglia, oraș în care, se cunoaște, toleranța este la cote maxime existând respectul pentru celălalt/ceilalți, s-a produs un atac barbar de către un tânăr născut în Manchester, în 1994, într-o familie de refugiați libieni, pe nume Salman Abedi, acesta fiind ghidat de islamism – doctrina politică ce se folosește de religia islam pentru a propovădui intoleranța. Au murit și au fost răniți copii și tineri. A fost cel mai sângeros atac terorist după cel din 2005 din metroul londonez, când au murit 52 de persoane, iar acum 22 de persoane au fost omorâte și 119 rănite. Răul a pătruns în inima acelui tânăr umilindu-l, fiindcă așa cum spune filozoful Gabriel Liiceanu în cartea „Despre limită”: „Umilința este un hotar impus” pe care tânărul l-a acceptat, și în loc să-și hotărască el un ideal frumos pentru viață, alții au hotărât pentru el actul criminal de intoleranță, un adevărat „atentat la libertate”.   

   Cu toată durerea produsă atâtor familii, cei care au analizat intenția și fapta teroristului, spun că important ar fi să nu se dorească răzbunarea, ca în sufletele oamenilor să precumpănească aceleași valori în care s-a crezut și până acum, și aceasta pentru că teroriștii știu că unii occidentali îi confundă cu întreaga lume musulmană și „ prin aceasta ISIS urmărește provocarea unei reacții generale anti-islam, care să ducă la un război”. Este ura, setea lor de violență, de sânge, din lipsă de respect față de credințele și obiceiurile celorlalți, față de civilizația dobândită cu atâta efort. „Este o formă de război psihologic, dus cu armele terorismului, pentru care  trebuie avut răbdare și tact”, apreciază un important analist politic militar. Dar despre limita răbdării, ne spune cineva, ceva?

   Intoleranța se face simțită tot mai puternic la nivel mondial, fiind alimentată de prejudecăți rasiale și etnice, de naționalism și de extremism religios. Biblia ne spune că Isus Hristos a observat intoleranța: „Iudeii și samaritenii se urau cu înverșunare” (Ioan 4-9); „Femeile erau considerate inferioare bărbaților și tratate în consecință, iar conducătorii religioși îi disprețuiau pe oamenii de rând” (Ioan 7-49). Isus era bun, răbdător și tolerant, deoarece el venise nu ca să-i judece pe oameni, ci să-i vindece din punct de vedere spiritual, într-un moment al degradării vieții. „Iubirea a fost principala sa forță motivațională” (Ioan 3-17; 13-34). Nu ura, ci iubirea stă la baza toleranței: „Mai presus de toate, să aveți o iubire profundă unii față de alții, căci iubirea acoperă o mulțime de păcate” (1 Petru 4-8).

   Și totuși, din punct de vedere rațional, conform Bibliei, toleranța trebuie să aibă limite. Deși a fost un model de toleranță, Isus nu a tolerat indecența, ipocrizia și alte forme de răutate. Mai mult, el le-a condamnat cu curaj, afirmând: „Cine practică lucruri rele urăște lumina…”(Ioan 3-20).

   În prezent, majoritatea țărilor încearcă să facă tot posibilul pentru a se menține ordinea, pacea. Ca urmare, se stabilesc limite rezonabile în ce privește comportamentul cetățenilor, prin legi. Responsabilitatea Statelor este de a încuraja respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale pentru toți oamenii, fără deosebire de rasă, sex, limbă, origine națională, religie și de a combate intoleranța. Este necesar a se lua toate măsurile necesare pentru promovarea toleranței în societatea noastră, toleranța nefiind numai un principiu, dar și o condiție necesară progresului economic și social al tuturor națiunilor.

   Și închei cu cuvintele marelui scriitor francez Victor Hugo: ,,Toleranțaeste singura flacără care poate lumina înăuntrul unui suflet mare.Toleranțastă în fruntea tuturor celorlalte virtuți”. Vor învăța cândva aceste suflete ale tinerilor vânduți diavolului, prețul dragostei, al toleranței și al vieții dăruite de Dumnezeu? 

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 356 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 234 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou