Home Eseu Cum trebuie să fie poetul
Cum trebuie să fie poetul PDF Print E-mail
User Rating: / 4
PoorBest 
Written by Remus Foltoş   
Tuesday, 08 February 2011 15:07

Ionuţ Caragea

33-bis

Fides, 2008

 

Ce poţi spune despre un om care spune despre el însuşi că este fratele geamăn al lui Hristos şi care pomeneşte de numele lui Iisus de nenumărate ori în titlurile dar şi în versurile sale?! Să credem, oare, că talentul izbitor, acablant, senzaţional al lui Ionuţ Caragea s-a grefat pe creştinismul sensului suferinţei? Oare numai atât? Nu. Vom spune mai mult şi mult mai mult. Inovator la modul abrupt, Ionuţ Caragea nu scrie de data asta cu sentimentul ci cu partea intelectivă a sufletului. Nu este un poet de „atmosferă” iar dacă ar fi unul de atmosferă, aceasta ar fi pur intelectivă, aş spune transcendentală. Asta i se potriveşte mai bine – nuanţa transcendentală a facerii textului…

Dar acest poet nu este numai intelectiv. Este ceva greu de definit la el. Poezia lui acţionează din toate direcţiile deodată şi dă efectul unei implozii în adâncimile sufletului. Dar „curentul literar” este de negăsit la el. Nu scrie în nici o manieră, nerespectând decât spiritul poeziei care de fapt îl şi domină căci poezia pluteşte, pentru el, deasupra suprafeţelor lucrurilor, gândurilor şi principiului metafizic din care ea însăşi îşi trage seva…

În primul rând, poezia lui Ionuţ Caragea mi se pare o lecţie de viaţă. Poezia s-a coborât din turnul de fildeş şi umblă prin lume determinând lectorul să îşi ascută urechea la ceea ce este mai bun în om, nu neapărat la fantazări fără rost imediat. Există o tentaţie a eticului în poezia autorului nostru. Există o angajare ex abrupto pentru o trăire creştină şi o percepţie profundă a lucrurilor. Lui Ionuţ Caragea nu-i plac căldiceii chiar dacă acest lucru nu se poate deduce direct din scrisul său…

Ionuţ Caragea este – spun asta fără a-l cunoaşte personal – un om minunat şi, mai mult, un poet de mare calibru. Căci a reuşi să treci cu vederea circumvoluţiunile dureroase pe care lucrurile le lasă în mintea ta – aşa cum ele numai perfecte nu sunt – înseamnă nu a cădea într-un păcat ci înseamnă a te înscrie pe calea unei trăiri şi gândiri ce depăşeşte imediatul, căutându-l astfel pe Dumnezeu în tocmai aceste semne pe care El le-a lăsat în lume. Înţelegerea suferinţei ca rezultat al imperfecţiunii ACESTEI lumi şi speranţa pe care numai Cerurile ţi-o pot reda, este mărturisirea credinţei de neclintit a lui Ionuţ…

Aş mai avea de adăugat că poezia lui Ionuţ va avea un cuvânt greu de spus nu peste multă vreme, atunci când criticii se vor fi lămurit asupra scrisului său. Mie mi-a fost de ajuns să-i citesc volumul „33-bis” şi o mulţime de alte poeme de pe net pentru a-mi da seama că este un poet desăvârşit – adică unul ce se lasă „prădat” de propria sa poezie şi face exact ceea ce-i dictează ea în momentul precumpănitor al inspiraţiei – căci Ionuţ nu scrie decât inspirat. De altfel nu vom întâlni la el nici o urmă de decalc, nici o urmă de supralicitare… Nu am nimic sau nu găsesc nimic să-i reproşez acestui poet, vreun viciu al textului său care este şi rămâne impecabil dar în acelaşi timp percutant şi grăitor – în efectul său vocal. De multe ori metafora este uitată pentru a da frâu liber unei exprimări cât se poate de directe, fără înconjur, mai exact, o transmisie care ea însăşi devine metaforă, luată ca ansamblu, ca tot unitar. În sfârşit, Ionuţ Caragea e un poet aşa cum şi-ar dori orice tânăr să fie, aşa cum, personal, visez că trebuie să fie poetul…

Felicitări sincere, Ionuţ!

 

Remus Foltoş

 

 

Întotdeauna oameni


întotdeauna căutăm ceea ce ne lipseşte

şi renunţăm la ceea ce ne lipseşte mai mult

întotdeauna privim mai departe

şi reuşim să fim cu-atât mai departe

de noi înşine

întotdeauna sperăm la ceva mai bun decât azi

şi mâine vom fi căutători de comori în trecut

întotdeauna facem aceleaşi greşeli

şi găsim întotdeauna o scuză:

a greşi e omeneşte şi totuşi

întotdeauna ni se arată o cale spre adevăr

şi cochetăm mereu cu minciuna

întotdeauna suntem romantici

şi până la urmă ne plictisim de atât romantism

şi suntem pragmatici până la

înalta trădare

ne vindem sufletele şi ne culcăm pe laurii

nimicniciei

întotdeauna fugim

de ceea ce ne poate atinge

de ceea ce ne poate face mai slabi

întotdeauna ne este frică de moarte

şi frica ne taie elanul în mici respiraţii

întotdeauna muncim

peste programul lui dumnezeu

întotdeauna spunem întotdeauna

şi niciodată nu încercăm

să fim veşnici

 

 

Transplant de inimă

 

şi chiar dacă trupul se-mbolnăveşte

şi simţi fiecare celulă cum moare

inima ta încă mai bate

obsedată de timp

obsedată de iubiri trecătoare

obsedată de propriul ecou

inima ta bate de până şi morţii se scoală

bate precum femeia bate covoare

bate precum copilul bate mingea în zid

bate şi tot se bate cu pumnii în piept

bate pentru o cauză pierdută

bate aşa de nebună

oare câte bătăi de inimă pot umple nimicul

tăcerea şi tot universul?

oare câte bătăi de inimă

au bătut la poarta ta

şi tu n-ai răspuns

ai lăsat doar uşa crăpată

spre nu ştiu ce paradis

în care nu voi fi niciodată

şi tot ce-mi rămâne de zis...

scoate-mi inima şi pune-o

în pieptul tău, doamnă moarte

ca să revii la viaţă

să-mi laşi şi mie capătul de aţă

 

 

Poezie bilingvă


este o zi când poezia aşteaptă

într-o staţie de metrou, în autobuz

într-o maşină rămasă în pană, pe o bancă în parc

lângă fântâna publică, în vechiul port

în bazilica doamnei noastre

este o zi când poezia aşteaptă

să-mpartă o masă frugală cu un poet flămând

venit de undeva de departe

este o zi când poezia aşteaptă sub o umbrelă

privind spre culisele unei furtuni

spre nu ştiu ce lizieră a gândurilor

este o zi, este o noapte părăsită de vise

este eroarea zilei de ieri

este o despărţire fără cuvinte

cu strângeri de mână, cu mănuşi elegante şi fine

ca pielea unui animal mort

je suis parti, je suis parti, je suis parti

nu-mi opri acest val ce se-nalţă

ca un tsunami şi curge

prin venele mele

priveşte, citeşte şi nu m-atinge

nu-mi da verdicte, nu-mi spune mie

ce-i rău şi ce-i bine

eu sunt dumnezeul cuvintelor mele

eu sunt crucea  mormântului meu

eu sunt politica inimii mele

eu sunt monarhia absolută a gândurilor mele

şi şi şi

şi aşa mai departe

este o zi când se construieşte încet o casă

în arborele vieţii mele

am mâinile reci

este o zi când statuia din marmură

vrea să evadeze din om

je suis parti, je suis parti, je suis parti

nu-mi ţine umbra de vorbă

nu-ţi sparge oglinda

nu arunca după mine cu cioburi

sau cu treizeci de-arginţi

eu sunt al nimănui şi al tuturor

şi nu mă vând pentru nimic în lume

prezentului

şi şi şi

este o zi când poezia aşteaptă să fie scrisă

pe altă limbă şi mă-ntreabă

străinule, tu din ce ţară vii?

 

 

Tatăl meu, Dumnezeu


mi-l imaginam aşa pe Dumnezeu

ca pe-un bărbat robust

trecut de puţin peste şaizeci de ani

cu părul alb şi mustaţă

spunând mereu bancuri despre fericire

mi-l imaginam aşa ca pe-un tată

care niciodată nu lua moartea prea în serios

şi voia să iasă la pensie

să vadă lumea în lung şi în lat

după ce-şi răstignise o cruce

în fiecare braţ

după ce-şi purtase copiii în cârcă

asemenea unui gigant suportând

pe umerii săi cerul

şi toată necuprinderea lui

după ce-şi ţinuse femeia în puf

şi verigheta pe deget

mi-l imaginam aşa pe Dumnezeu ca pe-un bătrân

singur şi frumos în singurătatea lui

privind undeva spre niciunde

căutând acel cuvânt

de la care-ncepuse tot nimicul ăsta

cu pene de struţo-cămilă

 

 

Iisus, poet de tranziţie

 

în biblioteca cerului

sunt doar biblii şi nicio carte

scrisă de caragea ionuţ

asta pentru că-n biblioteca cerului

nu există decât un singur poet

şi acesta se numeşte iisus

cuvintelor sale pilde le-au spus

dacă vreţi să aflaţi omul din spatele lor

să spuneţi tatăl nostru de trei ori în gând

şi să lăsaţi magdalenele-n pace

 

iisus este şi clasic şi simbolist şi postmodernist

şi numai douămiist nu vrea să fie

sau nu ştiu ce ştrumf

sau nu ştiu ce poet de-mprumut

de la un curent la altul

de la o muză la alta

 

iisus este poet de tranziţie

de la pământ la cer

şi de la cer la pământ

 

 

Iisus reloaded


ştiu ştiu ştiu şochează
probabil te-ai aşezat comod în fotoliu
îţi bei liniştit cafeaua şi aştepţi răstignirea poetică
în trei episoade

dar iisus lipseşte şi-a uitat rolul
nu moare nimeni
nicio cascadorie
pudoare
scroll down
boring

câteodată pe lumea aceasta
fiecare lucru trebuie să renască
precum omul în piatră
şi piatra în om într-o criză
terifiantă de fiere

o lume ce are nevoia imperioasă de horror
ca sângele de aer şi aerul de sânge
o dragoste astmatică
o dragoste leucemică

respirăm prin camere web
deschidem porţi virtuale
să ne ţinem de cald
şi tot mai vrem ca iisus
să ne fie herald

mă întreb de ce am scris aceste rânduri
împotriva cui protestez
împotriva celor care îşi beau liniştit cafeaua
de parcă nu s-ar fi-ntâmplat nimic

 

 

Autoportret cu ochii închişi

 

odată cu oamenii mor şi ideile măreţe

moare şi gloria lumii

vanitatea rămâne o zdreanţă

cu care orbii se şterg de lacrimi

 

ce fericit sunt când vine o poezie

aşa ca un înger ce-şi caută aripile

printre cuvintele mele

 

aşa ca o doamnă tăcută şi frumoasă

iubindu-mă departe de ochii lumii

 

aşa ca între două vieţi ca între două

pete de sânge ca între două şoapte

ca între două vise

 

aşa ca într-un autoportret

cu ochii închişi

 

 

Insomniac în lumea de apoi

 

nu mă sperie numele voastre

cât sunt încă-n viaţă nu am nevoie de voi

filozofii sterile definiţii concepte

cu toţii suntem capabili să-i punem

nimicului măşti

şi mă privesc în oglindă şi-mi spun

reinventează-te în fiece clipă

adăposteşte-te de cuvintele celorlalţi

lasă un dram de-nţelepciune

în ridul adânc

 

şi numele meu va cădea ca o piatră la fund

trăgându-mi trupul într-o învolburare de lacrimi

şi numele meu va străjui

la marginea dintre lumi pe o cruce de piatră

şi eu ca un insomniac

mă voi ruga mereu la penitenţă

mă voi ruga să dorm

întru neţărmurita clipă de uitare

fără judecata ce va să vină

aşa ca un necunoscut în valea regilor

acolo unde clepsidrele sunt goale

acolo unde istoria nu are nici început

nici sfârşit

 

nu mă sperie numele voastre

aşa cum mă sperie numele celui

ce nu voi mai fi

 

 

Rătăcit prin subteranele minţii

 

îţi voi zice în cât mai puţine păsări posibil

cât de negru e cerul spre care privesc

îţi voi zice cum îmi trece-amintirea prin faţă

ca o pisică neagră şi scuip

şi fac trei paşi înapoi

îţi voi zice cum se deposedează iubirea de arme

şi cum veşnicia este doar o afacere cu fântâni

în care se spală banii murdari

îţi voi zice cum a intrat un fir de nisip

în ochii timpului şi cum a lăcrimat pe ascuns

îţi voi zice cum cei mai buni prieteni

vin în vizită cel mai puţin

îţi voi zice cum prin subteranele minţii

dumnezeu se balansează pe un hamac plin de stele

îţi voi zice cum locuim unii-ntr-alţii

fără niciun motiv de a rămâne o viaţă în plus

îţi voi zice cum trag dintr-o ţigară umplută cu vid

şi mi se pare că miroase-a tămâie

îţi voi zice în cât mai puţine păsări posibil

cât de negru e cerul spre care privesc

şi cât de dor îmi era de zidul acela

la care morţii nu mai sunt plânşi

 

 

Întru marea împărăţie a cuvântului

 

parcă aş avea două cordoane ombilicale

unul la fiere şi unul la cap

şi prin ele mă hrănesc cu toate durerile

cu toată otrava şi înjurăturile lumii

şi când voi ajunge la cer

şi se va rupe apa născătoarei mele de poezie singurătatea

atunci voi fi cu adevărat fericit

ca un nou venit întru marea împărăţie

a cuvântului ce-nvaţă să meargă de-a buşilea

până când va sta drept şi tăcut

ca o cruce răstignită pe om

 

 

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 841 guests and 1 member online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 291 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou