Home
Acestea sunt ultimele postari ale sectiunii
Fetişism-reflecţii dintr-un fotoliu batrân PDF Print E-mail
User Rating: / 5
PoorBest 
Written by Emil Iliescu   
Thursday, 04 March 2010 18:56

Se aşternuse întunericul peste hainele prinse ordonat pe cuierele uriaşe ale curăţătoriei. Fiecare lucru, în sacul lui de plastic, respirând aerul nou al trecerii vaporilor chimici sau al maşinilor de spălat automate peste chipul maculat al ţesăturilor. Era vremea ca toate acele podoabe vestimentare să prindă viaţă. Aşa cum se întâmpla în fiecare noapte. Aşa cum se întâmplă în fiecare curăţătorie chimică din lume. Indiferent de meridian şi paralelă. Fiecare haină cu povestea ei, cu zaţul amintirilor prin care a trecut alături de cei care au îmbrăcat-o. Căci hainele noastre reprezintă un alter ego material, o existenţă dublă, o umbră stacojie a trecerii noastre prin lume. Şi, întotdeauna, ele poartă sub croiul lor sentimente, oameni şi locuri prin care, alături de noi, şi-au petrecut fiinţa lor de velur, mătase chinezească, gabardină, camgarn sau camel hair.

Şoapte răzleţe se alergau prin colţurile camerei uriaşe de depozitare. Cămăşi multicolore îşi povesteau plimbările prin parcuri sub ninsoarea florilor de cais. Paltoane serioase, aproape grave, aduceau vorba de iernile când peste umerii lor se troieniseră zăpezi de gânduri. Pantalonii sau rochiile cu imprimeuri răscoleau imagini cu seri romantice, sub lumini de policandru, în înlănţuirea paşilor unor dansuri ce apropie sufletele. Într-un colţ doar stăpânea tristeţea. Acolo unde era atârnat un hanorac bărbătesc, ca cel purtat de tinerii avizi de drumeţii montane. Îmbrăţişat într-o culoare de azur stins. Şi o canadiană cu fermoar de plastic pe mijloc, sângerie, cu faldurile creponate.

-         Am ştiut, de cum te-am zărit în valţurile monstruoase ale maşinii de spălat, că tu eşti, îi şopti timid canadiana, sacul de plastic în care îşi legăna fiinţa vălurindu-se ca o apă de câmpie.

-         Îmi este ruşine să recunosc, îi spuse hanoracul, tremurând parcă de ruşine sub gluga de ploaie. Mi-au trebuit clipe bune până să te recunosc! Dacă nu era parfumul...

-         Parfumul Estelei...ştiam că nu-l vei uita niciodată...Ştiam de atunci, de când Grig i-a şoptit pe poteca spre cabana „Trei brazi” că, dacă ar fi ca ea să se rătăcească vreodată prin lumea largă, o va găsi oricând după aroma indicibilă a parfumului ei...

-         Violete de Parma... şopti hanoracul, strângându-şi parcă într-un gest de îmbrăţişare târzie reverele. Într-adevăr, un parfum pe care nu-l poţi uita niciodată! Care i-a inoculat fiecare moleculă din trupul lui Grig cu adierea lui. Făcându-l atât de fericit! Iluzoriu de fericit!

-         Fericirea este o stare de fapt, de cele mai multe ori trecătoare, murmură timid canadiana. Asta nu înţeleg oamenii care ar vrea ca ea să fie veşnică. Şi printre ei se află şi Grig al tău...

-         Se afla, se afla atunci, când sus, pe munte, stelele acelea pâlpâind i se păreau ochii unui univers care clipea şi respira doar pentru ei doi.

-         A spus el asta? Nu-mi amintesc!

-         Nu, nu a spus-o, a gândit-o! Dar eu am simţit reverberaţia acelui gând prin toţi porii mei de ţesătură sintetică. Nu ţi s-a întâmplat să te pătrundă până în ultima cută sentimentele ce au marcat-o, uneori, pe Estela?

-         Ba da! Dar atunci, pe munte, un singur gând îi tulbura fiinţa...

-         Gândul că peste câteva zile fiecare va pleca spre casa lui, nu?

-         Da!

-         Dar bine, era un lucru firesc, din moment ce fiecare avea pe deget un inel...Fiecare era aşteptat de altcineva acasă...Fiecare purta sau dăduse altcuiva un alt nume...Aşa este viaţa şi ei ştiau că acest scenariu se va juca până la ultima replică.

-         Au încercat să se amăgească unul pe altul din spatele unui spaţiu virtual, aflat între pixelii unui ecran. Acolo unde, de fapt, s-au şi cunoscut. Mesengerul ăsta, un Hermes Trismegistos modern şi tragic, înşelător de tragic...Şi ei aflaţi atât de aproape unul de altul, în acelaşi oraş, dar despărţiţi de atâtea bariere sociale... Înlănţuiţi de un inel fatidic, având gravat pe el numele altcuiva, acceptat cândva din iubire... Atât de aproape şi, totuşi, despărţiţi doar de un ecran de vise...Ţii minte cât de multe speranţe îşi făcuseră atunci, la munte, la acea întâlnire...

-         Şi în cele câteva care au urmat...

-         Da, aşa este! Sperau că vor reuşi să spargă barierele timpului şi spaţiului ce-i despărţeau şi vor găsi împreună calea spagirică, colacul salvator care să-i ţină pe acelaşi ţărm de mare liniştită.

-         Cât sunt de inocenţi oamenii şi cât de puţin judecă atunci când iubesc...!

-         Când doar cred că iubesc, vecina mea de solvenţi şi aburi ce ne-au distrus o parte din rezistenţa materială! Ca să iubeşti pe cineva cu adevărat trebuie să fii alături de el ceas de ceas, paşii tăi să fie umbra paşilor lui, prima rază de soare să o împarţi doar cu el, după ce tot împreună aţi descoperit ochiul tainic al nopţii...Nu despărţiţi de bariere sociale, de cutume nemiloase, trăind în spatele unor mesaje înşelătoare...

-         Ai dreptate, oamenii trăiesc de cele mai multe ori în spatele unor sintagme efemere, sub semnul cuvintelor care nu sunt altceva decât nişte sentinţe amăgitoare. Cuvântul odată rostit, totul este pecetluit. La noi, mişcarea unei cute sau valul unui fald luat de vânt nu sunt gesturi ultime...Oricând, o altă pală de vânt, dintr-o altă direcţie, ne poate atinge şi ne poate schimba starea sufletească...

-         Cuvintele i-au unit şi tot ele au fost cele care au pus capăt acestei poveşti nefireşti de scurte de dragoste... Pe acelaşi ecran lipsit de sentimente, fără scrupule când este vorba de a trimite un mess de despărţire...

-         Ce a mai rămas acum din zbaterea sufletească a Estelei, de acolo, din jurul focului de tabără de la cabană, când îşi pusese capul pe umărul lui Grig, spunându-i că ar vrea să-l poată purta în sufletul ei peste tot prin lume?

-         O palidă mângâiere a reverelor mele, atunci când, uneori, îşi pleacă tristă faţa între ele şi şopteşte: „Grig, mă auzi? Unde eşti? Ce faci? De ce, de ce viaţa asta este aşa de crudă? Atât mi-a mai rămas acum, doar mirosul pielii tale, când vreau să-mi amintesc de amurgurile acelea minunate, de foşnetul hanoracului tău cufundat în covorul albăstrelelor pe care ne-am întins şi am privit cerul acela ca un ochi de mare stinsă.

-         Şi Grig nu face decât să se îmbrace mai mereu cu alcătuirea mea translucidă şi să îşi plece buzele uneori peste mânecile mele şoptind că au păstrat mirosul Estelei, purtând aura ei acum fantomatică prin parfumul violetelor de sub draperiile ploilor de toamnă, prin macerarea grăunţelor albe din fulgii de zăpadă ai iernii, prin mătasea din privirea florilor sub adierea primăverii...

-         Doar atât să mai fi rămas din acel sentiment care-i mistuia atunci pe amândoi? O aducere aminte plină de tristeţe a unui miros, a unei atingeri, a unui gest, a unei palide şoapte?

-         Atât! Un singur sentiment, fetişismul exacerbat, a mai rămas sub crusta copacului de iubire ce încerca pe atunci să crească din trupurile lor.

-         Dar bine, acesta este un sentiment lipsit de consistenţă, înşelător! Cum poţi să-ţi aminteşti de cineva numai purtând olfactiv trecerea fiinţei sale prin viaţa ta, impregnată doar într-un obiect vestimentar?

-         Pentru ei doi acesta nu a fost şi nu va fi niciodată un sentiment iluzoriu, roşcovano! Fiindcă atunci, când persoana nu mai face parte fizic din viaţa ta, rămâi măcar cu acest petec material, neînsufleţit, care suntem noi, purtând în fiecare moleculă mirosul, atingerea, şoapta lui sau a ei, cu care te poţi alina din când în când!

-         Când vine Grig să te ia acasă?

-         Mâine dimineaţă!

-         Şi Estela vine tot mâine...dar depinde de programul de la grădiniţă a lui Mihai...azi au serbare...

-         Poate se vor reîntâlni!

-         Poate, deşi eu cred că o suferinţă în plus nu face decât să doară mai tare!

-         Ce se întâmplă? se văluri hanoracul lui Grig sub platoşa de plastic a sacului său. Nu se mai aude nimeni în jurul nostru. De ce au tăcut cu toţii?

-         S-a făcut deja ziuă! A venit personalul de serviciu! Trebuie să plecăm din lume asta spre lumea noastră...Pentru noi acum începe noaptea tăcerii!

-         Noapte bună, Estela!

-         Noapte bună, Grig!

 

 

 

 
« StartPrev16461164621646316464164651646616467164681646916470NextEnd »

Page 16464 of 17056

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 529 guests and 1 member online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 235 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou