Home
Acestea sunt ultimele postari ale sectiunii
Studiu asupra tipologiei umane PDF Print E-mail
Written by Maria Maftei   
Saturday, 20 February 2010 12:09

TIPUL AGRESIV – TREBUINŢĂ DE AGRESIVITATE FAŢĂ DE SEMENI

 

Pentru el viaţa este o luptă a tuturor împotriva tuturor

Atitudinea sa cel mai adesea este acoperită de o faţadă de suavă politeţe, de corectitudine, de camaraderie

La acest tip totul este axat pe „a fi”, „a deveni” sau cel puţin a părea tare şi inflexibil

Sentimentul dominat că numai cel mai bine adaptat supravieţuieşte

Trebuinţa de a avea control asupra celorlalţi

Exerciţiu pe faţă al puterii, manipulare indirectă prin suprasolicitudine sau punerea oamenilor în situaţia de a deveni „obligaţi”

El poate prefera să fie puterea din umbra tronului

Simte nevoia să exceleze, să aibă succes, prestigiu, indiferent de formă

O puternică trebuinţă de a-i exploata, de a-i păcăli, de a-i utiliza în folosul său

Orice situaţie sau relaţie este privită din punctul de vedere „Ce pot eu scoate din asta?”

Individul este conştient că toată lumea acţionează la fel ca şi ceea ce contează este să fie mai eficient ca ceilalţi

Pentru el „iubirea” joacă un rol neglijabil

Nu vede nici un motiv pentru care să aibă consideraţie faţă de ceilalţi

Trebuinţa de a ţine „frica sub control”

Este ager şi subtil în „a argumenta” şi nu va pregeta să facă totul de dragul de a dovedi că are dreptate

Când luptă se simte mai bine cu spatele la zid (nu îi place să fie înconjurat)

Nu va fi niciodată atât de naiv încât să treacă cu vederea la ceilalţi orice manifestare de ambiţie ignorantă sau orice altceva care să-i stânjenească propriile obiective

Interesul şi inteligenţa pe care le depune în muncă nu are decât un mijloc ce duce la un scop

Sterilitatea emoţională va avea drept efect asupra calităţii muncii sale → reducerea creativităţii

Atitudinea sa în privinţa onestităţii provine în parte dintr-o vicleană demascare a ipocriziilor curente

Sentimentele filantropice pentru dânsul devin simple prefixe

Există  o „logică subiectivă” în tendinţa „tipului agresiv” de a respinge simpatia reală şi bunăvoinţa

Surprinzător dacă se confruntă cu un spirit neîndoielnic, binevoitor, dublat de forţă el este capabil să îl recunoască şi să-l respecte

Este tipul de om care alungă cerşetorii de la uşă pentru că îi frânge inima

Ca un bun strateg, îşi calculează propriile şanse, forţele adversarilor şi posibilele capcane

Tema „blândeţii” o dispreţuieşte la ei dar o salută ca binevenită deoarece îşi permite să urmărească propriile scopuri

Pentru „tipul agresiv”, obligaţia „de a fi bun” va fi incompatibilă cu întreaga sa structură de viaţă şi apărând această tendinţă contrară el va refula astfel: tendinţele blânde le vor întării pe cele agresive făcându-le tot mai compulsive

A recunoaşte o eroare când nu este absolut necesar i se pare o manifestare de slăbiciune

Aprecierea sa despre sine are o logică riguroasă

CRUZIME → TĂRIE

LIPSA DE CONSIDERAŢIE → ONESTITATE

URMĂRIREA PROPRIILOR SCOPURI → REALISM


GRUPUL I TIPUL DOCIL – TREBUINŢĂ DE AFECŢIUNEA UMANĂ

 

Manifestă o marcantă trebuinţă de aprobare şi o trebuinţă specială de partener care să îndeplinească toate speranţele de viaţă şi să-şi asume responsabilitatea pentru bine şi rău, manipularea cu succes a acestui „partener” devenind sarcina predominantă

Aprecierile greşite cu privire la oameni nu sunt datorate incapacităţii sau a ignoranţei de a observa ci sun determinate de trebuinţele sale compulsive

Acest tip trebuie să fie plăcut, căutat, dorit, iubit, acceptat, binevenit, aprobat, apreciat, necesar, important, ajutat, protejat, îngrijit, călăuzit

Dacă subiectului îi este dezvăluit caracterul compulsiv al acestor trebuinţe el va afirma că sunt absolut necesare şi naturale

Trebuinţa de a satisface este atât de irezistibilă încât orice face nevroticul este orientat spre înfăptuirea acestui impuls

Încearcă în mod automat să treacă pe măsura aşteptărilor celorlalţi

Este orb în faţa faptului că în străfundul inimii sale, nu prea are grijă de ceilalţi şi tinde să-i considere ipocriţi

Se convinge pe sine că iubeşte pe oricine

Caută să evite certurile şi competiţia tinzând să ocupe un loc secundar

Orice dorinţă de răzbunare sau triumf asupra cuiva este profund reprimată încât el însuşi se minunează cât de conciliant este

Are sentimentul permanent că este slab şi neajutorat

În prezenţa unor persoane agresive sentimentul propriei nimiciri se accentuează şi mai mult

Îşi subestimează propriile calităţi, talente, capacităţi, posesiuni materiale

Stima faţă de sine creşte sau scade în raport cu aprobarea sau dezaprobarea lor, în raport cu afecţiunea sau lipsa de afecţiune

Poate admira ambiţia, cruzimea, lipsa de scrupule, în secret deoarece pentru el reprezintă forţa

Descoperim tendinţe agresiv puternic reprimate

În contrast cu aparenta hipersolicitudine dăm peste o lipsă de interes faţă de ceilalţi, atitudine de sfidare, tendinţe inconştiente de parazitare şi exploatare, înclinaţii de a controla şi manipula, trebuinţa de a excela şi de a se bucura de succese …….

Pentru a refula impulsurile agresive râvnitoare la putere el creează în locul acestor conflicte un sentiment de unitate, unanimitate, totalitate

Ţinând în frâu impulsurile agresive individul procedează invers şi ca să pară că nu doreşte ceva pentru sine, acesta place oricui menţinându-se mereu pe ultimul plan al scenei

Aceste eforturi inconştiente nu opresc impulsurile refulate. El se va întreba mereu „din ce cauză este el nenorocit” şi sub masca iubirii poate avea explozii mai mult sau mai puţin vehemente

Dacă ne explicăm structura tipului docil putem înţelege de ce iubirea este atât de importantă pentru el, de ce există întotdeauna „metoda” în sminteala lui

Exemplu: Sunt slab şi neputincios atât timp cât singur în această lume ostilă; neputinţa mea este un pericol şi o ameninţare dar … slăbiciunea mea este o comoară, căci el îmi va iubi slăbiciunea, iar eu mă voi bizui pe forţa lui

Dă orbeşte altora ceea ce el este împins să dorească de la ei

Indiferent de sentimentele sale reale el se va acuza mai degrabă pe sine decât pe alţii

Inhibiţiile sale îl împiedică să aibă interese sau bucurii egoiste

Orice lucru neîmpărtăşit cu ceilalţi devine lipsit de sens, astfel această restricţie rigidă a satisfacţiei îi sărăceşte viaţa

Dacă cineva nu-i onorează o invitaţie el înţelege raţional, dar în conformitate cu logica sa interioară particulară baremul stimei faţă de sine scade la 0

Dacă tipul docil este destul de norocos să fie compatibil cu un partener plin de bunăvoinţă suferinţa lui poate fi considerabil redusă


CONFLICTUL FUNDAMENTAL – SEMNALE

 

Detectarea conflictelor nu este un lucru uşor, ele fiind în mare parte inconştiente

Cum suspectăm conflictele subiacente?

Primul semnal simptomatic al conflictelor nerezolvate are ca efecte: stări de anxietate, de depresie, indecizie, inerţie, izolare

Celălalt semnal:

* INCONSECVENŢA *

Exemplul nr. 1: Un inginer care era convins că procedeul adoptat era greşit şi că i s-a făcut o nedreptate, nu mişcă nici un deget ca să protesteze

Accesele de oboseală şi iritabilitate trădează de fapt inconsecvenţa.

Cauza: Într-o discuţie privind unele probleme tehnice, opiniile sale au fost mai puţin acceptate, ba mai mult, la scurt timp este luată o decizie în absenţa sa, fără ai oferi acestuia să-şi prezinte sugestiile

Acesta desconsiderat nu mai manifestă împotrivire.

Furia ucigătoare din el se exprimă doar în vise.

O furie refulată → principala responsabilă de oboseală

Absenţa reacţiei → inconsecvenţă datorită factorilor conflictuali

Imagine exagerat de pozitivă despre sine

O imagine inconştientă → pur şi simplu el acţionează sub premisa că nimeni nu este mai competent şi inteligent în domeniul său

- Prietenia disimulată, camuflează porniri sadice de a mustra şi umili

Într-o bunătate excesivă ascunde un mod inconştient impulsul de a exploata

-  Trebuinţă de afecţiune şi aprobare asociată cu dorinţa de a părea corect şi raţional

REZULTATUL:

creşterea tensiunii interioare rămasă neobservată

oboseala → manifestarea exterioară a tensiunii paraliza orice acţiune → inconsecvenţa

factorii emoţionali sunt raţionalizaţi (ex. este o desconsideraţie, ideile mele sunt mai bune)

ATENŢIE!

O persoană întotdeauna generoasă cu alţii este zgârcită în privinţa celor mai mici cheltuieli pentru ea însăşi

Persoane clemente şi tolerante cu mai mulţi oameni sunt hipersevere şi exigente faţă de ele însele

* FURTUL *

-        Furtul poate fi nejustificat. În acel moment subiectul poate avea o trebuinţă nevrotică pronunţată de afecţiune şi solicitudine

- Este persecutat de impulsia inconştientă de a-i exploata pe ceilalţi → tehnica sa fiind câştigarea afecţiunii combinată cu intimidarea

Aceste tendinţe l-au făcut prin ele însele dispus şi doritor să primească ajutor şi sprijin

→ Se creează astfel o aroganţă inconştientă ce implică o mândrie vulnerabilă

Oamenii de lângă el trebuie să se simtă onoraţi să fie în serviciul lui.

Este umilitor pentru dânsul să ceară ajutor

Are aversiune pentru solicitări

Aspiră la independenţă

Este de netolerat pentru dânsul să admită că are obligaţii faţă de cineva

CONCLUZIA! În consecinţă, subiectul poate lua de la colegi, nemainumindu-l furt.

Prin cele relatate mai sus conflictul fundamental este rezultanta atitudinilor contradictorii pe care le dobândeşte subiectul nevrotic faţă de alte persoane.

*  *  *  *

Impulsiile compulsive → generate de sentimente de izolare (neputinţă, teamă, ostilitate) → securitate → în spatele lor → anxietatea (generată de caracterul lor compulsiv)

* ANXIETATEA – la copii

- Înţelegem sentimentul de insecuritate, izolare, lipsa de ajutor într-o lume potenţial ostilă

- Factori potrivnici din mediu care produc anxietatea la copii

- dominaţia directă sau indirectă

- indiferenţa

- comportamentul straniu

- lipsa de consideraţie pentru trebuinţele individuale ale copilului

- lipsa de călăuzire reală

- atitudini înjositoare

- prea multă admiraţie

- lipsa de căldură demnă de încredere

- nevoia de a lua parte a unuia dintre părinţi în disensiunile lor

- responsabilitatea prea mare sau prea mică

- hiperprotecţia

- izolarea de ceilalţi copii

- nedreptatea, discriminarea, atmosfera ostilă

- promisiuni menţinute

- Simţul copilului cu privire la ipocrizia secretă din mediu: sentimentul său că dragostea părinţilor, caritatea lor creştină (onestitatea, generozitatea pot fi doar simulări).

Parte a ceea ce copilul simte în această privinţă este realmente ipocrizie, dar o altă parte. Poate fi reacţia sa la toate contradicţiile pe care el se sesizează în comportamentul părinţilor.

Copilul tatonează căile pentru a se menţine pe linia de plutire într-o lume ameţitoare.

În pofida propriei sale neputinţe el inventează tactici de înfruntare a forţelor specifice care operează în mediul său.

Procedând astfel el dezvoltă trăsături de caracter durabile care devin parte a personalităţii sale şi anume „tendinţe nevrotice”.

Copilul se poate mişca înspre oameni, contra lor sau se poate îndepărta de ei.

În cazul în care „se mişcă printre oameni” el acceptă propria neputinţă şi împotriva temerilor şi a înstrăinării, caută să câştige afecţiunea celorlalţi.

Numai în felul acesta se poate simţi în siguranţă cu el.

Dacă în familie există părţi aflate în discordie el se va ataşa de persoanele cele mai puternice.

Conformându-se lor, el dobândeşte sentimentul apartenenţei şi a sprijinului care anulează astfel izolarea şi slăbiciunea.

În cazul în care „se mişcă împotriva oamenilor” el acceptă drept reală ostilitatea din jurul său şi se decide conştient sau inconştient să lupte.

Rebel prin definiţie se îndoieşte de sentimentele şi intenţiile bune ale semenilor faţă de el.

Doreşte să fie cel mai tare şi să învingă în parte pentru propria protecţie dar şi pentru răzbunare.

C. În cazul în care „se îndepărtează de oameni” nu doreşte să aparţină grupului , nici să lupte ca să se ţină deoparte.

Simte că nu are nimic în comun pentru ei, şi ei nu-l înţeleg în nici un chip.

Îşi construieşte o lume a sa cu natura, păpuşile, cu cărţile, cu visurile sale.

* TENDINŢE OPUSE LA FIINŢELE UMANE

- O feminitate exterioară implică o masculinitate interioară

- O extraversiune de suprafaţ1 ar indica o introversiune interioară.

- O preponderenţ1 exterioară a gândirii şi raţionamentului ar exprima o preponderenţă interioară a afectivităţii.

Aceste opoziţii sunt mai mult complementare decât conflictuale.

* ATITUDINE SOCOTITĂ PREDOMINANT RĂSTURNATĂ

Ex: O fată altădată băieţoasă, plină de ambiţie, nesupusă, după o decepţie amoroasă se poate transforma într-o femeie maleabilă, dependentă, în aparenţă lipsită de sete de putere.

Ex: O persoană izolată sub presiunea unor experienţe dure poate afişa o dependenţă morbidă.

****

Nevroticul nu este flexibil. Schimbările nu sunt niciodată radicale. El este impulsionat din interior să se conformeze, să lupte, să stea retras. Intră în panică dacă se comportă altfel.

La el anvergura conflictului se amplifică.

Atitudinile nu rămân restrânse la domeniul relaţiilor umane ci îi cuprind întreaga personalitate ca o tumoare malignă, sfârşind prin conflictul său cu sine şi cu viaţa în general.

* FUGA DE OAMENI

- Această caracteristică este ascunsă la tipul docil şi curios el este surprins şi înspăimântat când o descoperă, deoarece pătimaşa lui trebuinţă de claustrare îl face doritor să creadă că între el şi ceilalţi nu există nici un spaţiu gol.

- ÎNSTRĂINAREA DE SINE o paralizare faţă de experienţa emoţională, incertitudinea cu privire la ce eşti, ce iubeşti, urăşti, doreşti, speri, te temi, te ofensezi, crezi.

INDIVIZII RETRAŞI → ei pot trăi şi munci ca oameni vii, dar nu este viaţă în ei

→ capacitatea lor de a se privi pe ei înşişi cu un fel de interes obiectiv, ca unul care ar privi o operă de artă.

→ pot fi excelenţi observatori al proceselor ce se petrec în interiorul lor

→ trebuinţa lor interioară de a pune o distanţă emoţională între ei înşişi şi ceilalţi.

→ ei trag în jurul lor un cerc magic în care nimeni nu pătrunde dar de suprafaţă ei se înţeleg de minune cu oamenii

*AUTONOMIA

→ Un mod precar de a-şi menţine autonomia este acela de a-şi restrânge în mod conştient sau inconştient trebuinţele.

→ Principiul de bază este acela de a nu deveni niciodată ataşat de cineva sau de ceva încât acestea să devină indispensabile şi să pericliteze izolarea.

→ Un individ izolat poate fi capabil la desfătare reală, dar să nu depindă într-un fel de ceilalţi.

→ Evită competiţia, prestigiul, puterea.

→ Este înclinat să-şi restrângă tabieturile astfel încât să nu cheltuiască prea mult timp şi energie pentru câştigarea banilor cu care să le plătească.

→ Îndură boala deoarece îl sileşte să depindă de ceilalţi.

* SINGURĂTATEA

Orice întrebare cu privire la viaţa sa personală îl poate şoca; el tinde să se ascundă sub un val de discreţie.

Ex: La vârsta de 45 de ani, subiectul era încă iritat de ideea omniprezenţei lui Dumnezeu exact ca în copilărie când mama sa i-a spus că Dumnezeu îl priveşte printre jaluzele când el îşi rodea unghiile.

→ Preferă să muncească, să doarmă, să mănânce singur.

→ Când ascultă muzică, se plimbă sau stă de vorbă. Desfătarea reală vine mai târziu în retrospectivă.

→ Consideră independenţa sa un lucru de valoare absolută.

→ Refuzul său de a concura îi dă o anumită integritate

→ Independenţa sa este axată pe a nu fi influenţat, constrâns, legat, izolat.

* PRESIUNI FIZICE CARE ÎL CONSTRÂNG

- Gulerele, cravatele, cingătorile, pantofii.

- Intrarea într-un tunel poate produce anxietate.

- Obligaţiile pe termen lung sunt evitate (Ex: semnarea unui contract, concesionarea, căsătoria)

→ CĂSĂTORIA – întreprindere primejdioasă întrucât implică intimitate umană, având un atac de panică înainte de perfecţionarea sa.

→ Nu se conformează regulilor de comportament sau a tablelor de valori tradiţionale.

→ „Povaţa” este simţită ca tentativă de dominare.

→ Efectul „turn de fildeş” – nimeni nu poate trăi în izolare fără a fi deosebit de puternic, inventiv şi fără a se simţi important.

→ Dorinţa de a se simţi separat şi distinct de ceilalţi.

→ Se simte extraordinar de mândru că s-a putut ţine departe de influenţele nivelatoare de mediu.

→ Nimic extrinsec să nu-i fie injectat „fii îndeajuns ţie  însăţi”.

Morala: Nu are nici un sens a fi bun sau a fi rău, nu înseamnă nimic atâta timp cât eşti absolut sincer.

Păcatul cel mare este să cauţi simpatia şi să te aştepţi la ajutor.

→ La o distanţă securizată de semeni ei pot degaja şi exprima o mulţime de sentimente.

→ Pune accentul pe inteligenţă şi îşi înfrânează emoţiile.

→ Cu condiţia ca distanţa emoţională să fie garantată el poate fi capabil de o loialitate statornică.

→ Relaţiile sexuale – îl vor bucura dacă sunt tranzitorii şi nu-i stânjenesc viaţa.

→ Atunci când însinguratul este silit să aibă contacte strânse cu ceilalţi, el poate foarte repede să se degradeze → epuizare nervoasă.

→ Deteriorări funcţionale, alcoolism, suicid, depresie, incapacitate de muncă, episoade psihiatrice.

→ Teama de a se scufunda în masa amorfă a fiinţelor umane, teama de a-şi pierde unicitatea.

→ Aversiunea faţă de conflictele interioare.

→ Înainte de a accepta izolarea, individul parcurge adesea episoade de supunere, dependenţă, rebeliune agresivă şi neîndurătoare.

→ Una din multiplele căi nevrotice de creare a unei armonii artificiale este încercarea de soluţionare prin fugă.

→ Nici un fel de pace interioară sau libertate interioară nu poate fi realizată atâta timp cât continuă  să existe table de valori contradictorii.

La baza acestei „rezistenţe speciale” a însinguratului stă o logică simplă şi perfectă.

→ El nu doreşte să se confeseze sau să ia cunoştinţă de sine ca fiinţă umană.

* REZOLVAREA CONFLICTELOR PRIN IMAGINEA IDEALIZATĂ

→ Imaginea idealizată → eu fictiv → adevăr înşelător

→ Reprimarea unor aspecte ale personalităţii şi aducerea în prim-plan a opuselor acestora.

→ Pune o distanţă apreciabilă între sine şi semeni încât conflictele să devină neoperaţionale.

→ Conştientă sau inconştientă imaginea este în mare măsură departe de realitate.

→ Trăsăturile particulare ale imaginii variază şu sunt determinate de structura personalităţii.

Cu cât imaginea este mai nerealistă cu atât ea face ca individul să fie mai avid de afirmare exterioară.

→ Prin esenţă imaginea idealizată este un fenomen inconştient.

→ Dacă interesul este să se convingă pe sine că este însăşi imaginea sa idealizată, el îşi dezvoltă credinţa că este un spirit superior, o fiinţă umană perfectă în care greşelile sunt divine.

→ Dacă accentul este pus pe eul realist el este vrednic de tot dispreţul şi critica autodepreciatoare este pe prim-plan. Imaginea nerealistă = imagine dispreţuită.

→ Când apare discrepanţa dintre imaginea idealizată şi eul realist şi el este conştient de acesta subiectul ne face capul calendar cu ceea ce ar fi trebuit să simtă, să facă, să gândească.

Este convins de inerenta lui imperfecţiune şi în mod naiv trădează acest lucru prin credinţa că realmente ar fi putut să fie perfect dacă ar fi mai sever cu sine, mai controlat, mai precaut, mai circumspect.

→ Imaginea idealizată este statică. Nu este un scop la a cărui realizare trudeşte ci o idee fixă pe care o venerează.

→ Idealurile sunt dinamice şi generează stimulente în direcţia atingerii lor.

→ Imaginea idealizată este un obstacol  în calea dezvoltării, întrucât fie neagă neajunsurile fie le condamnă.

→ Idealurile adevărate îndeamnă la modestie, iar imaginea falsă la aroganţă.

→ Capacitatea subiectului de a-şi determina propriile acţiuni este în permanent slăbită de dependenţa sa faţă de semeni (răzvrătire oarbă, aspiraţia oarbă de a excela).

→ Conflictul fundamental îl divizează pe subiect în propria casă.

→ Se vede obligat să-şi dilate sentimentul propriei importanţe şi puteri.

→ Ceea ce un individ consideră a fi erorile şi neajunsurile sale depinde de ceea ce el acceptă sau respinge la el însuşi.

→ Procesele care operează la crearea eului fictiv sunt determinate de legi atât de precese, încât o cunoaştere a trăsăturilor ei specifice ne permit să facem deducţii exacte cu privire la adevărata structură a caracterului unei persoane.

→ Este dependent de confirmare permanentă din partea celorlalţi, sub formă de aprobare, admiraţie, linguşire, fără ca vreuna dintre acestea să-i dea totuşi mai mult decât o reasigurare.

→ Individul îşi pierde interesul faţă de viaţă, întrucât nu el este cel care o trăieşte, el nu poate lua decizii, pentru că de fapt nu ştie ce doreşte. Dacă apar dificultăţi, poate fi dominat de o senzaţie de irealitate, expresie a condiţiei sale permanente de a fi irealul însuşi.

→ Un individ îşi construieşte o imagine idealizată despre sine deoarece nu se poate tolera pe sine aşa cum este în realitate.

→ El nu poate învăţa din greşelile sale deoarece nu le poate vedea.

El pierde de fapt din vedere interesul propriei dezvoltări.

Ceea ce are el în minte atunci când vorbeşte de dezvoltare este o idee inconştientă privind crearea unei altfel de imagini idealizate mai perfecte, una în care să nu mai existe neajunsuri.

* MODALITĂŢI PRIN CARE NEVROTICUL ASTUPĂ REALITATEA CARACTERULUI SĂU

* EXTERIORIZAREA CONFLICTELOR

→ Individul aleargă cu totul afară din sine şi priveşte totul ca şi cum s-ar petrece în afară.

→ Este un fenomen de proiecţie → deplasarea la altcineva a unor tendinţe sau însuşiri blamabile (trădare, ambiţie, dominaţie, resemnare).

→ Exteriorizarea este un fenomen de deplasare a responsabilităţii în care defectele cuiva sunt trăite în ceilalţi într-o măsură mică sau mai mare.

→ Individul tinde să-şi exteriorizeze viaţa psihică, dar se tulbură atunci când nu are de ştire cât de oprimat se simte în el însuşi.

Se poate ca el să nu-şi simtă propria disperare, dar o trăieşte emoţional în ceilalţi.

Va simţi că cineva este supărat pe dânsul când în realitate el este supărat pe sine.

→ Eşecurile sale vor fi privite ca decret al destinului, succesele vor fi puse pe seama unor împrejurări fericite, buna sa dispoziţie pe seama vremii.

→ Cu cât mai radicală este exteriorizarea, cu atât mai mult individul devine fantomatic, participând activ la un proces dureros de autoeliminare.

EXTERIORIZAREA AUTODISPREŢULUI

Sentimentul că ceilalţi îl privesc de sus cu dispreţ.

Tip agresiv → se simte tot mai corect şi superior → E.A.=0

Tip docil → eşecul său de a se măsura cu imaginea falsă îl face să se simtă tot mai neajutorat → efectul fiind extrem de dăunător, subiectul devine fricos, circumspect, pretenţios, retras, dezgustător de recunoscător.

- Nu poate accepta o prietenie sinceră la adevărata ei valoare considerând-o  ca pe o nemeritată milă.

- Lipsit de apărare în faţa tipilor aroganţi.

- Calităţile pozitive sunt târâte în abisul sentimentului său de nevrednicie.

B. FURIA DE SINE

- Înţelege în plan intelectual cât de mari sunt încurcăturile sale nevrotice dar simte o furie de nestăpânit la ideea că a fost incapabil să le risipească → stare acută de panică

MODURI DE EXTERIORIZARE A MANIFESTĂRII FURIEI DE SINE

* Manifestarea ostilităţii nu este inhibată → furia exteriorizată

Apare ca iritabilitate, în general ca mânie bine determinată care vizează defectele celorlalţi.

* Exteriorizarea furiei îmbracă forma fricii permanenta ca nu cumva defectele intolerabile pentru el însuşi să-i înfurie pe ceilalţi.

Docilitatea compulsivă creşte conducându-l pe individ la autoeclipsare totală.

* Exteriorizarea furiei – focalizarea asupra unor tulburări somatice.

Furia împotriva eului sau atunci când nu este trăită ca atare → generează tensiuni fizice (maladii intestinale, dureri de cap, oboseală).

De regulă ei sunt dornici să atribuie tulburările lor psihice unor indispoziţii somatice.

Exemplu: tulburări intestinale → dieta proastă

oboseala                  → munca excesivă

reumatism               → umezeală

C. SENZAIA DE CONSTRÂNGERE INTERIOARĂ

- Impunerea pentru ceilalţi a aceloraşi standarde ca acelea care îl înfurie pe individul însuşi şi în aceiaşi desconsiderare privind fericirea lor.

- Fenomenul „proiecţie”→ trăirea ei în ceilalţi sau credinţa că ei sunt vinovaţi de existenţa ei → duplicitatea inconştientă.

Exemple: → Posibilitatea să-şi exprime pretenţiile arogante şi să fie în acelaşi timp prieten ideal.

→ Posibilitatea de a-şi menţine imaginea idealizată şi să facă de asemenea tot ce-i place (atitudini de infidelitate).

→ Intrigă şi manipulare, fără a-şi discredita imaginea idealizată, oferindu-i-se o excelentă posibilitate de a-şi vărsa furia pe o altă persoană mărindu-se dispreţul faţă de sine.

- Intenţia conştientă de a-l slăbi pe rival şi a-ţi întări propria poziţie

- Se face referire la experienţele din copilărie pentru a-şi reasigura anumite metehne.

Ex: Faptul că a văzut atâta ipocrizie în jurul său pe când era copil el ia pe mai târziu o atitudine cinică.

- Încetează să mai fie o forţă motrice acesta se vede pe sine ca pe o bilă care odată împinsă la vale este silită să se rostogolească.

* DEMERSURILE PENTRU INSTALAREA UNOR ARMONII ARTIFICIALE

- O minciună atrage după ea o altă minciună iar a treia este inventată pentru a o susţine şi aşa mai departe până când eşti prins într-o plasă din care nu poţi ieşi.

- El îşi creează un eu triumfător şi întărit dar în acelaşi timp provoacă o nouă fisură încercând să înlăture această fisură se regăseşte într-o situaţie deosebită pe câmpul de luptă. Pentru a evita primejdia recurge la „petele oarbe” (compartimentarea, raţionalizarea, autocontrolul excesiv, corectitudinea arbitrară, evazivitatea şi cinismul).

- Omul a devenit în atât de mare măsură pur şi simplu o rotiţă într-un sistem social complex, încât înstrăinarea de sine este aproape universală, iar valorile umane au decăzut nenumăratele contradicţii nesoluţionate din civilizaţia noastră a dezvoltat o „paralizie a percepţiei morale – standardele morale fiind aproape incerte.

A. RAŢIONALIZAREA

- Autoamăgire prin raţionament

Persoane care trăiesc în aceiaşi civilizaţie să raţionalizeze după acelaşi tipar, pe când în realitate există o mare deosebire de la individ la individ.

- Pentru ei raţionalizarea este calea de sprijinire a tentativelor nevrotice ajungând astfel să creeze armonia artificială de care are nevoie.

- Atitudinea predominantă întărită de raţionamentul autoamăgitor minimalizează conflictul şi remodelează personalitatea acestuia făcându-l adaptabil.

→ Tip social – dorinţa de a fi util chiar dacă sunt prezente tendinţe de dominare.

→ Tip agresiv – când lucrul este util neagă orice sentiment de simpatie.

B. AUTOCONTROL EXCESIV

- Nu îşi permit să fie duşi de valul entuziasmului, al excitaţiei sexuale, autocompătimirii sau mâniei.

- Nu se vor alcooliza ca să-şi înalţe spiritele

- Preferă să supere decât să fie anesteziaţi.

- Îşi păstrează coeziunea pur şi simplu prin imaginea lor idealizată.

- Furia refulată atinge o forţă explozivă şi la rându-i cere mai mult autocontrol. Atunci când nu funcţionează acesta intră în panică şi mai grav poate degenera

într-o formă de „frică de nebunie”.

C. CORECTITUDINEA ARBITRARĂ

- Are dublă funcţie de eliminare a îndoielii din interior şi a influenţei din afară.

- Îndoiala şi indecizia pot căpăta destulă intensitate încât să paralizeze orice acţiune.

- Când stăm la intersecţie, indecişi asupra direcţiei de urmat, agenţii exteriori pot fi uşor factori determinanţi.

- Indecizia poate fi efectul îndoielii asupra noastră înşine, asupra drepturilor noastre, asupra valorilor noastre.

- Subiectul tranşează conflictele o dată pentru totdeauna prin declararea în mod dogmatic că cineva este „invariabil corect”.

- Într-un sistem guvernat de o astfel de raţiune emoţiile sunt trădători din interior şi trebuie ţinute în frâu de către un control continuu.

- Într-un final este obţinută pacea, dar această pace este „pacea mormântului”. Aceşti indivizi detestă ideea de psihanaliză deoarece aceasta tulbură tabloul bine pus la punct.

D. EVAZIVITATEA

- Sunt defensivi şi ofensivi în acelaşi timp.

- Niciodată nu-i poţi fixa într-o afirmaţie.

- El neagă „să fi spus acel ceva” sau te asigură că l-ai înţeles greşit.

- Au o uimitoare capacitate de „înceţoşare a problemelor”.

Le este imposibil să facă un raport concret asupra unui incident.

Aceiaşi confuzie domneşte şi în viaţa lor (sunt ranchiunoşi la un moment dat, înţelegători în celălalt moment, uneori hiperpoliticos, alteori lipsiţi de consideraţie, autoritari în unele privinţe autoestompaţi în altele).

- Tânjesc după un partener dominator numai pentru a-l transforma într-o „rogojină de şters pe picioare”, apoi se întorc la atitudinea sa precedentă.

- După ce tratează rău pe cineva sunt copleşiţi de remuşcare, caută să îndrepte răul făcut, apoi se simt „prostănaci” şi revin la abuzuri.

E. CINISMUL

- Negarea şi ridiculizarea valorilor morale, prin acestea eliberându-l pe nevrotic de necesitatea de a clarifica ce crede el cu adevărat.

- Tot ce intră în calcul este aparenţă.

- Poţi face ce-ţi place atâta timp cât nu eşti prins cu mâţa în sac.

- Oricine nu este stupid este ipocrit.

- Modul în care el vorbeşte despre viaţa sa dezvăluie cinismul.

- Deşi crede în onestitate şi decenţă este invidios pe oricine îşi permit manevre necinstite.

* CONSECINŢE ALE CONFLICTELOR NEREZOLVATE

A. Teama că-ţi va fi tulburat echilibrul

- Cea mai vie expresie a acestei temeri este teama de nebunie.

- Este determinată de refularea impulsurilor de a face tot felul de lucruri smintite, cele mai multe de natură distructivă, fără ca el să se simtă vinovat.

- Teama de nebunie nu este totuşi de interpretat ca un indiciu că individul poate realmente înnebuni.

- Teama de nebunie este efemeră şi apare în condiţii de depresie acută.

- Este ameninţată imaginea idealizată → se creează o furie inconştientă care pune în pericol autocontrolul.

- Teama de nebunie operează pe căi ascunse, apare în forme vagi nedefinite şi poate fi provocată de orice schimbare în rutina vieţii.

Exemplu: O femeie care crede despre sine că este călită şi curajoasă are un acces de panică datorită unei situaţii dificile şi se confruntă cu un sentiment de neputinţă, teamă şi furie violentă.

Imaginea idealizată ® bloc de oţel ® se sparge producându-i acesteia teamă.

Ea şi-a creat o armonie artificială cu mare trudă şi trebuie să recunoască deodată că este dezbinată. Se simte cuprinsă de panică asociată cu transpiraţie, teama de leşin, frica că impulsiile violente vor scăpa de sub control.

TEAMA DE DEMASCARE

Sursa – multiplele duplicităţi care au dus la dezvoltarea şi consolidarea structurii însăşi.

- Individul doreşte să fie diferit de ceea ce este el în realitate.

- În plan conştient este mai interesat de opinia celorlalţi.

- Se teme de calităţile care nu se reflectă în caracterul său.

- Trebuinţa distructivă de a triumfa asupra celorlalţi.

- Simptomatic expresia sa extremă este roşirea sau teama de a roşi.

- Teama de demascare poate fi provocată de orice situaţie care înseamnă supunere la test.

- Persoana în cauză gândeşte de data asta mi-a mers dar ce se va întâmpla data viitoare

- Prudenţa în a fi iubit sau apreciat. El va gândi conştient sau inconştient Ei mă iubesc acum , dar dacă m-ar cunoaşte cu adevărat altele ar fi sentimentele lor.

- Mistificarea totală este utilizată de indiviyi de tip agresiv care trăiesc prin delegare un mijloc de a-i impresiona pe cei care doresc să-l exploateze.

- Orice încercare de a-I interoga va fi întâmpinată de un contraatac viclean.

TEAMA DE A FI DISPREŢUIT, UMILIT, RIDICOL

- Teama de umilire provine dintr-o stimă faţă de sine ultragiată.

- În timp ce nivelul stimei de sine realiste cade, ajunge la înălţime o mândrie nerealistă mândria de a fi extraordinar de bun, agresiv, unic, omnipotent

- Pe alt balansoar găsim o reducere a eului real al nevroticului datorată unei înălţări artificiale a celorlalţi la statura de uriaşi.

- Eclipsând marea zonă a eului prin refulare şi inhibiţie individul se pierde din vedere pe el însuşi.

- El se simte şi devine în realitate o umbră fără greutate şi substanţă.

- Centrul său de greutate ajunge să se afle mai mult în ceilalţi decât în el însuşi.

- Opinia celorlalţi capătă o putere discreţionară.

- Nu îndrăznesc să se apropie de oameni care li se par în vreun fel superiori  – să-şi exprime o opinie  -  să-şi exercite capacităţile creatoare

-  să fie creativi, să impresioneze

-  să ocupe o poziţie mai bună

D. TEAMA DE A SCHIMBA CEVA DE LA SINE

- Atitudini extreme – subiectul pluteşte într-o nebuloasă având sentimentul că schimbarea se produce printr-un miracol, fie încearcă să schimbe rapid şi cu prea puţină înţelegere.

- Ideea că spre a se autodesăvârşi trebie realmente să-şi schimbe atitudinile I impulsiile, îl şochează şi îl alarmează.

- Individul înţelege validitatea acţiunii dar o respinge inconştient.

- Presimţiri care stau în spatele fricii de schimbare – pierderea imaginii idealizate

-  transformarea în eul neacceptat

-  groaza de necunoscut

-  vânarea de fantome aducătoare de soluţii

-  teama de a fi incapabil la schimbare.

  • · SĂRĂCIREA PERSONALITĂŢII

RISIPA DE ENERGII UMANE

- Atunci când un individ este fundamental divizat, el nu-şi poate niciodată investi din toată inima energiile în ceva, ci doreşte întotdeauna să urmărească două sau mai multe scopuri incompatile.

- Îi amăgeşte pe ceilalţi cu credinţa că ei excelează în orice.

Exemplu   O femeie doreşte să fie mama ideală, bucătăreasa desăvârşită , gazdă perfectă, soţie devotată şi să aibă relaţii extraconjugale bine ascunse, să efectueze o muncă productivă.

® Ea va eşua obligatoriu în toate aceste obiective şi energiile vor fi risipite.

- O relevanţă mai generală are zădărnicirea unui singur obiectiv atunci când motivaţiile incompatibile se blochează reciproc.

Exemplu Individul poate avea o idee de reală valoare, pe care doreşte să o exprime într-o adunare. Dar el doreşte nu numai să o exprime într-un mod impresionant, punându-I pe ceilalţi în umbră, ci să fie şi îndrăgit, să evite şi criticile, iar din cauza exteriorizării autodispreţului anticipează în acelaşi timp ridicolul.

Rezultatul ® ideea pertinentă pe care o putea produce nu va ajunge niciodată la înfăptuire.

Nevroticii au o curioasă unicitate de scop.

Exemplu – Bărbaţi care pot sacrifica pe altarul ambiţiei inclusiv propria lor demnitate.

- Femei care nu vor altceva de la viaţă decât să fie iubite.

- Părinţi care se devotează în întregime copiilor.

Asemenea persoane lasă impresia sincerităţii, dar în realitate urmăresc un miraj care pare să le ofere o soluţie în conflictele lor.

Aparenta sinceritate este una a disperării mai degrabă decât una a integrării.

 

8. TULBURĂRI SIMPTOMATICE ALE RISIPEI DE ENERGII

ŞOVĂIALA

- Ei temporizează, procedează pe ocolite, se încred în şansă sau lasă decizia pe seama altcuiva.

- Ei pot să încurce în aşa fel problemele încât să nu mai lase nici o bază pe care să se ia o decizie.

- O decizie care trebuie  luată şi care este irevocabilă se dovedeşte a fi un adevărat chin şi îl poate expune pe individ panicii şi istovirii.

- De obicei lipsa de finalitate nu este recunoscută de persoana în cauză.

INEFICIENŢA

- Un rezervor de energie devine realmente disponibil atunci când cineva nu cade la primele semne de oboseală.

În acest context ineficienţa este aceea care rezultă din incapacitatea individului de a desfăşura efortul maxim.

INEFICIENŢA ÎN MUNCĂ

- Metoda conducerii unui automobil folosind foarte des frânele.

Ex  - Individul depune o uriaşă cantitate de efort în orice face, se revoltă în mod inconştient faţă de ceea ce simte a fi constrâns

- Impulsul de a desăvârşi cel mai mic detaliu

- Este furios pe el însuşi când nu se achită  în mod onorabil de sarcina de la prima încercare

- Ineficienţă ca încetineală, neîndemânare, neglijenţă.

- Din punct de vedere subiectiv ineficienţa înseamnă modul de a munci sub tensiune, cu consecinţa inevitabilă a epuizării rapide şi a nevoii de mult somn.

- Orice muncă în aceste condiţii îl detractează pe individ.

INEFICIENŢA ÎN RELAŢIILE CU OAMENII

- Dacă cineva doreşte să fie prietenos, dar în acelaşi timp respinge ideea din cauză că socoate că lucrul acesta înseamnă a te vârî în sufletul cuiva, el va fi pretenţios.

- Dacă doreşte să ceară ceva, dar simte că ar vrea să comande va fi lipsit de cordialitate.

- Dacă doreşte să se afirme, dar să se şi conformeze va fi ezitant.

- Dacă doreşte să stabilească legături cu oamenii, dar anticipează o respingere, va fi timid.

- Dacă doreşte să aibă relaţii sexuale, dar şi să-şi frustreze partenera va fi frigid.

Din toate acestea rezultă cu cât mai prezenţi sunt contraconcurenţii, cu atât mai mare este tensiunea celor trăite.

INERŢIA

- Se acuză însăşi de trândăvie.

- Au o aversiune conştientă faţă de orice fel de efort.

- Raţionalizează spunând că este de ajuns că ei sunt cu ideile şi alţii au grijă de detalii.

- Teama că efortul le-ar putea dăuna, prin prisma faptului că ei ştiu că obosesc uşor şi se intensifică la recomandarea medicilor atunci o iau drept epuizare reală

- Inerţia nevrotică paralizează iniţiativa şi acţiunea.

- Inerţia este rezultanta unei puternice înstrăinări de sine şi a lipsei de finalizare.

- Experienţa îndelungată a unor eforturi tensionate şi lipsite de satisfacţie îl cufundă pe individ într-o mare aparenţă.

Factorii care contribuie la acestea – imaginea idealizată

- tendinţe satanice

SIMULĂRI INCONŞTIENTE

SIMULAREA IUBIRII

- Diversitatea de sentimente şi năzuinţe care pot fi acoperite de termenul iubire.

- Într-o formă agresivă acest termen se defineşte ca o dorinţă de exploatare a partenerului şi dobândirea prin el a succesului, prestigiului şi a puterii.

- Trebuinţa de a se confunda cu partenerul şi a trăi prin el.

- Trebuinţa de admiraţie asigurându-şi afirmarea propriei imagini idealizate

- În civilizaţia noastră iubirea este o afecţiune rar autentică.

- Iubirea se poate transforma în dispreţ, ură sau indiferenţă.

- Sentimente care insuflă pseudoiubire ajung ajung în cele din urmă la suprafaţă.

- Simularea operează în relaţia părinte-copil, ăn prietenie precum şi în relaţiile sexuale.

SIMULAREA BUNĂTĂŢII

- Este înrudită cu simularea iubirii

- Caracteristica tipului docil întărită de o anumită imagine idealizată şi de trebuinţa de a ascunde orice impulsii agresive.

SIMULAREA INTERESULUI ŞI A CUNOAŞTERII

- Este vizibilă la cei afectaţi de propriile lor emoţii şi cred că viaţa lor poate fi dominată doar de intelect.

- Ei pretind a cunoaşte totul şi a fi interesaţi în toate cele.

- Apare la persoane care par devotate unei anumite vocaţii şi conştiente de acest lucru utilizează acest interes ca pe o treaptă pe calea succesului, a puteriisau a avantajului material.

SIMULAREA ONESTITĂŢII ŞI CORECTITUDINII

- Este cel mai adesea găsit la tipul agresiv, în special cînd acesta este marcat de tendinţe sadice.

- El susţine simularea iubirii şi a bunătăţii la ceilalţi şi crede că întrucât nu subscrie la ipocrizia generală care simulează generozitatea este cât se poate de onest.

- El are propriile ipocrizii, de un ordin diferit

® Lipsa lui de prejudecăţi obişnuite poate fi un protest orb şi negativist împotriva valorilor tradiţionale.

® Capacitatea de a spune nu poate fi nu tărie ci dorinţa de a-I frustra pe ceilalţi.

® Francheţea sa poate fi dorinţa de a ridiculiza şi umili.

® Dorinţa de a exploata poate sta în spatele legitimei urmăriri a intereselor personale.

SIMULAREA SUFERINŢEI

- Individul doreşte să se simtă maltratat, supus la cazne, având o trebuinţă de pedeapsă.

- Suferă mai mult decît ştie şi devine conştient de suferinţa sa numai când începe să se vindece.

- Dacă se lasă făcut în bucăţi în mod cert nu consimte la o asemenea vătămare pentru că o doreşte, ci pentru că necesităţile interne îl obligă să o facă.

- Dacă este un autoeclipsat şi oferă şi celălalt obraz, el urăşte în mod inconştient, dar se teme atît de mult de propria agresivitate încât trebuie să meargă la extrema opusă şi să se lase maltratat într-un fel sau altul.

- Are tendinţa de a exagera sau de a dramatiza orice mâhnire sau durere.

- Suferinţa poate fi simţită şi manifestată din motive ca

® Poate fi un apel la luarea în considerare sau la clemenţă.

® Poate fi utilizată în mod inconştient în scopul exploatării.

® Poate fi expresia unei dorinţe de răzbunare refulate şi folosită ca mijloc de exorcizare a unor sancţiuni.

® Îşi raportează suferinţa la cauze false şi lasă impresia că înoată pe nedrept în suferinţă.

® Îşi poate falsifica afectele şi poate crede că suferă pe când în realitate este plin de furie.

AROGANŢA INCONŞTIENTĂ

- Arogarea de către cineva a unor calităţi imaginare sau posedate într-o mai mică măsură decît se pretinde.

- Clamarea inconştientă a dreptului de a fi exigent şi trufaş faţă de ceilalţi.

- Orice aroganţă nevrotică este inconştientă prin faptul că persoana în cauză nu-şi dă seama de nici o falsă revendicare.

- Persoana cere în mod deschis prerogative speciale şi este şocată dacă acestea nu-I sunt acordate de la sine.

- Nici n individ nu este dispus să creadă sau să audă vreo mărginire care I s-ar putea aplica. Acesta mai degrabă s-ar mustra fără milă că a pierdut din vedere ceva decât să admită că cunoaşterea noastră este fragmentară.

- Se va învinui mai degrabă că a fost neatent şi trândav decât să admită că nimeni nu poate fi la fel de productiv întotdeauna.

- Cel mai sigur simptom al aroganţei este contradicţia dintre autoînvinuire cu atitudinea conciliantă şi iritarea faţă de orice critică sau neglijare venită din afară.

INCAPACITATEA DE A ADOPTA O POZIŢIE HOTĂRÂTĂ

- Mulţi nevrotici sunt uşor făcuţi să oscileze.

In mod inconştient sunt corupţi de ® ispita unei afecţiuni mai mari

® a unui prestigiu mai mare

® de ispita recunoaşterii, a puterii, a libertăţii

- Orice şuetă le poate schimba opinia.

- Orice dezamăgire sau dispreţ, ori ceea ce este simţit ca atare, poate fi un motiv pentru a rupe o prietenie.

- Orice dificultate poate transforma entuziasmul lor în apatie.

- Îşi poate schimba vederile religioase, politice sau ştiinţifice ca urmare a unui ataşament personal sau a unui resentiment ca apoi sub presiunea aluzivă a unei autorităţi sau a unui grup, să renunţe la poziţia lor, adesea fără a şti de ce şi-au schimbat opinia.

- Pote evita în mod inconştient oscilarea vădită fără a lua în primul rând o hotărâre stând la cotitură lăsând deschisă orice alternativă.

- Dorinţa conştientă de a fi cinstit face în multe situaţii dificilă adoptarea unor poziţii clare.

- Atitudinea lor de spectatori ai vieţii le permite o considerabilă obiectivitate în judecăţile lor.

- Este înclinat la o cerectitudine rigidă, el pare a avea o capacitate extraordinară de a arbora opinii clare, dar spre a le apăra sau a se lăuda cu ele.

- Înregistrează binele şi răul, valabilul şi nevalabilul fără a ajunge la vreo convingere proprie.

- Cînd acest tip este hotărât cel mai adesea este pentru că mai degrabă este încăpăţânat decât pentru că are convingeri autentice.

- Deoarece servesc la înăbuşirea îndoielilor sale, opiniile vor avea adesea un caracter dogmatic şi chiar fanatic.

El este ademenit de perspectiva puterii şi a succesului. Încrederea inspirată se reduce la limitele puse de impulsul său către dominaţie şi putere.

ATITUDINEA FAŢĂ DE RESPONSABILITATE

- A-şi asuma responsabilitatea pentru un nevrotic, este un lucru greu, de regulă el nu ştie ce face şi de aceea el procedează astfel, având un puternic interes subiectiv de a nu şti ce înseamnă afi responsabil.

- Se poate simţi caun inculpat pus mereu sub acuzare şi de aceea se află mereu în defensivă.

- Subiectul caută să se furişeze negând, uitând, minimalizând, substituind o motivaţie alteia, declarându-se neînţeles, creând confuzie.

- Se exclude pe sine admiţând oricând că soţia sau partenerul de afaceri sunt responsabili de dificultăţile din viaţa sa.

- Are un sentiment de omnipotenţă, pe baza căruia el înţelege să facă tot ce-i place, aşteptându-se să şi reuşească.

A recunoaşte inevitabilele consecinţe ar risipi acest sentiment.

- Incapacitatea intelectuală de a gândi prin prisma cauzei şi a efectului lasă de obicei impresia că este din naştere capabil să gândească doar prin prisma termenilor de greşeală şi pedeapsă.

- Pentru subiect de fapt apare doar imaginea sa idealizată. Această imagine nu permite posibilitatea răului. Prin urmare, dacă decizia sau acţiunea sa conduc la tulburare, el trebuie să falsifice starea de fapt şi să atribuie altcuiva consecinţele nefaste.

Exemplu

Subiectul este în fruntea unei organizaţii şi doreşte cu înflăcărare putere nelimitată şi prestigiu Nimic nu poate fi făcut sau decis fără el

El nu poate delega pe alţii să îndeplinească funcţii care, în virtutea pregătirii lor speciale puteau fi duse mai bine la capăt

Nu există nimic care să nu poată fi făcut cel mai bine de către el.

Nu doreşte ca altcineva să se simtă sau să devină important.

Rezultatul

® Aşteptările lui faţă de sine se izbesc însă de limite de timp şi energie.

® El doreşte nu numai să domine, poate fi îndatoritor şi simte trebuinţa de a fi supraomeneşte de bun.

® După aceste conflicte nerezolvate simptomatic el suferă de inerţie, somnolenţă, indecizie, temporizare ® în consecinţă nu-şi poate organiza timpul.

® Deoarece consideră punctualitatea la întâlniri ca pe o intolerabilă constrângere, trăieşte în secret bucuria de a-i face pe oameni să aştepte.

® Multe lucruri neimportante le face pur şi simplu pentru că-i măgulesc vanitatea.

® Imboldul de a fi bărbat devotat familiei îi consumă mult timp şi imaginaţie.

Fireşte lucrurile nu merg prea bine în organizaţie.

Negăsindu-şi nici un cusur el dă vina pe ceilalţi şi pe vitregia împrejurărilor.

Imaginea sa idealizată nu-I permite să vadă de la sine decât virtuţi ideale şi capacităţi nemărginite.

A-şi asuma responsabilitatea ar însemna să fie absolut conştient de lucruri pe care ţine atât de mult să le ascundă.

Pentru el consecinţele sunt opera celorlalţi deci nu există.

Evită orice recunoaştere a legilor cauzei şi a efectului.

Păcat pentru că dacă ar face-o, această lege i-ar putea da o lecţie formidabilă.

I-ar demonstra într-un mod foarte uşor de înţeles ca sistemul său de viaţă nu funcţionează şi că în pofida şireteniei şi a artificiilor sale inconştiente el nu poate pune în mişcare legile care operează în psihicul nostru.

Trebuie să-şi asume această atitudine critică, pentru că ştie prea bine că trufia este un păcat iar modestia o virtute.

Înlăturând aroganţa nerealistă care-i blochează cunoaşterea de sine şi îl înstrăinează de oameni în general, subiectul va învăţa că asumarea responsabilităţii pentru sine şi faţă de cineva este o condiţie indispensabilă a libertăţii sale interioare reale.

DISPERAREA

- Netezind drumul multiplelor angoase pentru individ fericirea sa este foarte adesea rezultatul unor condiţii contradictorii.

® El poate fi bucuros ca altul să preia conducerea societăţii dar ăn acelaşi timp se simte iritat de acest fapt.

® O femeie se poate bucura de succesul soţului, dar îl poate şi invidia în acelaşi timp.

® Ea poate fi fericită să dea o petrecere, dar poate dori ca totul să fie atît de perfect încât cade epuizată ănainte ca petrecerea să înceapă.

® Din aceste exemple rezultă

Subiectul îşi găseşte temporar fericirea, el este mult prea tulburat de multiplele sale angoase.

Când are întâmplări nefericite ele capătă în spiritul său proporţii exagerate.

Orice eşec minor îl cufundă în depresie.

Fiinţele umane pot suporta în mod vizibil  uimitor de multă suferinţă atâta timp cât există speranţa, dar încurcăturile nevrotice generează în mod invariabil multă disperare şi cu cât mai serioase sunt încurcăturile cu atît mai mare este disperarea.

Individul aşteaptă o lume mai bună în urma unor schimbări exterioare, dar în mod inevitabil el şi nevroza sa sunt aceiaşi în orice situaţie nouă.

Atitudini

® O disperare totală, rezultatul

unei iubiri neîmpărtăşite în adolescenţă

urmare a trădării unui prieten

a unei destituiri nedrepte

a eşecului la un examen

® O disperare profundă pe fondul unui optimism fabricat poate genera apariţia bruscă a ideii de sinucidere cu sau fără zguduire afectivă.

® Refuzul de a lua lucrurile în serios urmat de descurajarea în faţa unor dificultăţi, speriat atunci când se simte răscolit, preocupat să prevadă mai mult răul decât binele subiectul se afundă într-o disperare personală profundă.

Indiferent cât de inteligent este ea este raţioanalizată şi mascată încât să nu frapeze ca depresie într-o ultimă analiză ea este o depresie cronică.

Indivizii afectaţi funcţionează destul de bine, ei pot fi glumeţi, senini dar le poate lua ore întregi trezirea şi sculatul din pat dimineaţa.

În concluzie reintrarea zilnică în angrenajul vieţii este stopată de spiritul lor în permanenţă la ananghie.

Pentru ei viaţa este o constantă povară încât ei abia o mai simt ca atare şi obişnuiţi nici că se mai plâng de acest lucru.

® Sentimentul unei disperări conştiente – atitudini

Subiectul poate avea un pătrunzător simţ al destinului.

Adoptă o atitudine resemnată faţă de viaţă în general neaşteptând nimic de la ea şi pur şi simplu simţind că viaţa trebuie suportată.

Pentru el viaţa este esenţialmente tragică şi numai neghiobii se amăgesc cu privire la destinul imuabil al omului.

El nu va fi dispus să facă nici cel mai mic sacrificiu, să sufere cea mai mică neplăcere, să-şi asume cel mai mic risc.

Nu vede nici un motiv să facă sacrificii din moment ce nu acceptă nimic bun de la ele.

Se complace în situaţii cu totul nesatisfăcătoare deşi acestea ar putea fi îmbunătăţite cu puţin efort şi puţină iniţiativă.

Ce altă semnificaţie poate avea existenţa noastră decât aceea de a fi în întregime noi înşine.

Disperarea este produsul final al conflictelor nerezolvate, care îşi are rădăcina în lipsa de speranţă de a fi vreodată sincer şi nedivizat.

Trăirea repetată a eşecului intensifică disperarea fie din cauză că duce în permanenţă la risipirea energiilor în mai multe direcţii, fie din cauză că dificultăţile care apar în orice proces creator sunt suficiente ca să-l împiedice pe individ să facă noi eforturi.

Rezultatul trist este că subiectul îşi pierde încrederea în sine şi în dezvoltarea sa ca fiinţă umană, tinde să abandoneze, atitudina care deşi pare să treacă neobservată, este destul de gravă prin consecinţele sale rezultând moartea psihică.

În pofida disperării sale el poate să fie perfect capabil să-şi continue viaţa, să se ocupe de lucruri lumeşti, să se căsătorească, să procreeze, să dobândească onoare şi stimă şi…probabil că nimeni nu observă că în deplin sens al cuvântului, acesta este lipsit de eu.

Cel mai mare pericol este acela al pierderii propriului eu atât de pe tăcute ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Impulsiile sale instinctuale întru satisfacţie sunt în mod inevitabil frustrate de societate.

Idealurile autentice nu există. Dorinţa de împlinire este narcisică.

Omul este de la natură distructiv, iar instinctul morţii îl împinge să-i distrugă pe ceilalţi sau să sufere.

TENDINŢE SADICE

Subiectul poate renunţa la orice aspiraţie înaltă situîndu-se la periferia vieţii, încercând să-i smulgă o oarecare satisfacţie lansându-se în plăceri incidentale.

Se lasă să plutească în derivă, deteriorându-se, dezagregându-se.

Incapabil de vreo muncă stăruitoare se apucă de băut, jocuri de noroc, prostituţie. În ultim caz alcoolismul este un ultim stadiu al acestor tendinţe sadice.

Persoane lipsite de speranţă se pot arăta distructive, dar în acelaşi timp fac o încercare de restabilire printr-un mod de viaţă prin delegaţie aceasta fiind adevărata semnificaţie a tendinţelor sadice.

Tendinţele sadice sunt instinctuale, de exemplu

Aspiraţia la putere ca sublimare.

La persoana care priveşte viaţa ca pe o luptă a tuturor împotriva tuturor, năzuinţa spre putere poate fi sadică.

Un om poate fi angajat într-o luptă de importanţă personală sau generală în cursul căreia are de lovit nu numai în adversari ci şi în asociaţi.

Ostilitatea sa poate fi reactivă. El se simte lovit şi înfricoşat şi doreşte să riposteze cu o forţă care, deşi disproporţionată faţă de provocarea obiectivă, este în mod subiectiv cu totul de înţeles.

Dar atenţie!

Este uşor să induc în eroare pe cineva în această privinţă. Mult prea adesea este invocată o reacţie de legitimă apărare, pe când în realitate este în joc o tendinţă sadică.

ÎNROBIREA

Victima trebuie să fie o creatură lipsită de dorinţe, de sentimante sau de iniţiativă, fără nici o pretenţie faţă de stăpân.

Stăpânul educă şi modelează victima. Acesta poate manifesta o gelozie posesivă şi face uz de ea ca mijloc de tortură. În această relaţie stăpân-victimă înrobirea are un interes mai mare decât însăşi propria viaţă.

El îşi va neglija cariera, va renunţa la plăcerile sau avantajele întâlnirii altor persoane decât să-i permită partenerului vreo manifestare de independenţă.

Individul sadic îi va da partenerului  exact atât cât acestuia să i se pară că relaţia merită osteneala din partea sa.

El va satisface unele din trebuinţele partenerului din punct de vedere psihologic dar numai la un nivel de subzistenţă minim.

Nimeni nu-i va putea arăta înţelegere, sprijin, satisfacţie sexuală, nimeni nu-i va trezi asemenea interes, nimeni nu se va acomoda atât de bine cu dânsul.

Toate aceste tactici cu cât sunt mai posesive şi defăimătoare cu atât sunt mai eficiente pentru subiect în izolarea partenerului de ceilalţi.

Neînţelegând că el este acela care a creat aceste legături reacţionează invers şi reproşează partenerului că se agaţă de dânsul. Este o expresie a fricii şi resentimentului, cât şi mijloc de intimidare.

SATISFACŢIA DE A SE JUCA CU EMOŢIILE ALTUIA

- Este tipul de om care nu aşteaptă nimic de la propria viaţă fiind total absorbit de jocul însuşi.

- Ştie când să se arate interesat şi când să fie indiferent.

- Este hipersensibil în anticiparea şi observarea reacţiilor celui vizat.

- Ştie ce trezeşte şi blochează dorinţele.

- Sentimentele se limitează numai la cerinţele jocului sadic.

- Nu-l interesează nicidecum ce ar putea să însemne acest joc sadic în viaţa subiectului pradă.

- Cu acest calcul viclean conştient el continuă la nesfârşit acest joc al atracţiei şi respingerii, al farmecului şi dezamăgirii, al înălţării şi degradării care aduce bucurie dar şi durere.

EXPLOATAREA PARTENERULUI

- Nu este în mod necesar o iniţiativă sadică, ea poate fi utilizată pur şi simplu de dragul câştigului.

- În principal pentru sadic exploatarea devine un fel de pasiune aparte. Ceea ce contează este trăirea triumfului de a stoarce ce este mai bun în ceilalţi.

- Partenerul este supus la exigenţe tot mai mari, fiind culpabilizat sau umilit dacă nu le poate da curs.

- Subiectul sadic poate găsi întotdeauna o justificare pentru nemulţumirea sa.

- Are întotdeauna sentimentul că este tratat în mod incorect, formulând cerinţe tot mai mari.

- Îndeplinirea tuturor cerinţelor nu duce niciodată la recunoştinţă pentru dânsul.

- Trebuinţa de a suge ca un vampir ® vitalitatea emoţională a partenerului.

FRUSTRAREA PARTENERULUI

- Subiectul are un impuls activ de a strica socotelile celorlalţi, de a le ucide bucuria şi de a-i dezamăgi.

- Orice satisfacţie sau manifestare optimistă a partenerului îl provoacă aproape irezistibil pe sadic să-i aducă în vreun fel daune.

Exemplu – Dacă partenerul doreşte să aibă relaţii sexuale acesta se va arăta frigid şi impotent.

Dacă partenerul aşteaptă cu nerăbdare să-l vadă, el o face pe ursuzul.

Nu reuşeşte să facă nimic pozitiv.

Radiază pur şi simplu tristeţe.

Este de ajuns pentru el pur şi simplu să fie.

® Este de ajuns pentru el pur şi simplu să fie cu un rafinament perfect al voinţei de putere, cu o elegantă cruzime, radiind o mâhnire contagioasă, el înăbuşă şi cele mai elevate spirite şi sugrumă orice posibilitate de bucurie.

TENDINŢA DE A DEFĂIMA ŞI UMILI PE CEILALŢI

- Este extraordinar de ager în descoperirea şi darea în vileag a neajunsurilor şi punctelor slabe ale celorlalţi.

- Cunoaşte intuitiv care sunt zonele vulnerabile ale acestora, locul unde ei pot fi loviţi.

- Îşi utilizează fără milă intuiţia pentru critici păgubitoare.

- Este ros de îndoieli cu privire la competenţa sau integritatea celuilalt dar este cuprins de panică dacă sinceritatea propriilor îndoieli este pusă sub semnul întrebării Dacă aş putea să am încredere în acel individ.

Suspiciunea poate fi pur şi simplu o consecinţă a defăimării celuilalt în propriul său cuget.

- Pentru subiect există mai curând o patimă a defăimării.

- Este marele adept al exteriorizării  propriilor defecte în dauna celuilalt.

Exemplu

® Dacă a tulburat prin comportamentul său va arăta imediat preocupat sau dispreţ pentru instabilitatea emoţională a acelei persoane.

® Dacă partenerul intimidat nu este sincer cu dânsul îi va reproşa că este secretos şi mincinos.

NOTE PRIVIND SADISMUL

® Multe acte sadice sunt săvârşite cu o anumită excitaţie sau cu o patimă mistuitoare.

® Afectele vibrante sau excitaţii sunt de natură sexuală.

® Cruzimea copilului ® un răspuns la sentimentul de afi oprimat sau umilit. El se afirmă răzbunându-se pe cei slabi.

® Sadicul nu doreşte să distrugă pe acela de care el însuşi se ataşează, dar pentru că nu-şi poate trăi propria-i viaţă, se vede nevoit să uzeze de partener ca de o existenţă simbolică.

® Fericirea celorlalţi şi naivele lor speranţe de plăcere şi bucurie îl enervează.

® El nu poate ierta fericirea.

® Dacă ceilalţi sunt la fel de învinşi şi degradaţi ca dânsul, propria-i mizerie este atenuată prin faptul că nu se mai simte singurul care suferă.

® Latura urâtă a vieţii poate fi mai ales interesul de a-şi dovedi sieşi că nu are nimic de pierdut.

® Dacă este blazat va atribui această atitudine faptului că este sensibil la imperfecţiuni.

® Dacă nu are relaţii sexuale se simte deposedat, dacă are relaţii sexuale se simte umilit.

® În timp ce violează cele mai elementare cerinţe ale bunei-cuviinţe umane, adăposteşte în el o imagine idealizată a unor standarde morale deosebit de elevate.

® El poate avea succes în a fi rău, înotând în acest element cu un fel de desfătare disperată.

® Cu cît mai mult îi autodispreţuieşte pe ceilalţi cu atât mai puţin este conştient de propriul autodispreţ.

Când autodispreţul devine puternic cu atât mai mare este disperarea sa.

Rezultă astfel că a-i lovi pe ceilalţi este aşadar o chestiune de conservare.

® Corectitudinea pe care el o are de manifestat ca pe un scut împotriva autodispreţului, îi permite să o facă cu o deplină mulţumire de sine.

® Când modelează vieţile celorlaţi descoperă un sens substituitiv pentru propria-i viaţă.

® Când îi exploatează pe ceilalţi pe plan emoţional el se înzestrează pe el însuşi cu o viaţă emoţională tinzând spre o exaltare triumfătoare, echilibrându-şi foamea sa de emoţii şi excitare.

® A fi sadic înseamnă a trăi în mod agresiv şi în cea mai mare parte distructiv.

INTRODUCEREA ŞI REZUMATUL

De Valentin Rizea

După OUR INNER CONFLICTS A CONSTRUCTIVE THEORY OF NEUROSIS

W.W. NORTON COMPANY, NEW YORK, LONDON

De Karen Horney, psihanalistă la AMERICAN INSTITUTE FOR PSYCHOANALYSIS

 

 

 

 

 

 

 
« StartPrev16471164721647316474164751647616477164781647916480NextEnd »

Page 16473 of 16938

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 385 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 196 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou