Home Poezie Dana Maria OLTEANU: POEMELE GÂNDULUI MEU CURAT
Dana Maria OLTEANU: POEMELE GÂNDULUI MEU CURAT PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 06 November 2017 08:49

ÎMI TOT VERIFIC PALMA

ŞI ÎMI RENEG DESTINUL

Ce tragic, ferm şi-adanc, linii mi-au fost trasate,

Şi pe al lor sens unic, se scurge viaţa-n toate.

 

Neîndurat stilou! Necazuri, griji şi spaime,

Cu o cerneală grea, pe veci el le-a gravat,

Spăl ca şi un nebun furios aceste palme,

Unde eşti tu, Fortuna, că nu s-au curăţat!

 

Mă zbat în asta lume, dreptate să îmi fac,

Să-ncalc acest destin, să nu îi fac pe plac.

Dar harta mea din palmă,

A Cosmosului karma,

Tot pe aceleaşi drumuri mă rataceste-ntruna,

Până ce mă va face să îmi accept cununa.

 

Urc palmele spre cer, şi rog c-aceste linii

Să fie acum rescrise,  să-nlature dar spinii,

Şi strâng puternic pumnul, şi-nchid gura şi ochii.

Călătoresc în mine, de suflet să-m-apropii.

Şi sufletu-mi răspunde: tu linişte vei fi,

De-ndat ce mintea-ţi tace…  şi-atunci, tu o să ştii.

 

A LUI DOAMNĂ, NEPĂSARE

Pe drumul larg, bătut de soare

Trecea caleasca, strălucitoare.

Cu zgomot mult, cu tropot mare,

Cu ale ei roţi scrâşnitoare.

 

Pe perni mov moi, de catifea

Ce straşnic se mai lăfăia

Un domn, lângă domniţă să.

Zâmbea…  casca…  privea în zare

Lang-a lui doamnă, nepăsare.

 

Venea şi câte-un cerşetor

Cu ochi trişti, sfâşietori,

La geam să-l roage mult şi tare,

Don’şorul să-i dea ajutare.

Un ban…  sau orice de mâncare.

 

Dar domnu-i parca-n altă stare,

Prins de a lui grea visare.

Nu nu, răspunse el agale,

În a lui dulce nepăsare.

Oftând, trecuse mai departe-n

Caleaşca lui pe căi deşarte.

 

Afară-i zi, sau noapte chiar,

Stropii de ploaie-apar, dispar,

Se cântă vesel, sau trece-alaiul funerar,

Un obraz e stins, altu-i amar,

Ce-i pasă lui, să-i pese oare?

Binecuvântată, nepăsare.

 

De-o trece o zi, trei, paişpe, două,

De-o fi plină, sau lună nouă,

Părinţii vii, sau prinşi în rama,

Copii lăsaţi, neluaţi în seamă,

Vulpi alergând, dormind pe umeri,

Amor, ura, război şi temeri,

Lumea e mică, lumea e mare,

În a lui roză nepăsare.

 

Răspunsuri simple, de-nţeles

Domniţă cu drag i-a ales,

Nu-i pare rău, nici bine-i pare,

În a lui seacă, nepăsare.

 

Ha ha ha! Râdea ea tare,

A lui doamnă, nepăsare.

 

MAREA

Stau singură şi caut pe-al mării nisip fin,

Scoici mici, mărgăritare, sub cerul cel senin.

Şi sus privesc spre soare, şi pescăruş ascult,

Când valuri înspre mine-ntre ele se asmut.

Iar briza tot într-una sopteste-al ei suspin,

Când una şi iar una, poveşti vechi de alin…

 

Pe stancile-ascutite apar, dispar, apar,

Furios, iute şi straşnic, etern val după val.

Spume izbesc războinic, vrând parcă să arate,

Cine este stapanu-n asta albă cetate.

 

În zărea azurie vapoare mari cobor,

În zare s-au pierdut atâţia ochi de dor…

Acolo-n departare-i nedesluşit misterul,

Acolo ceru-i marea, iar marea este cerul…

 

CE DULCE ESTE VINUL !

Catifelat sau aspru,

Fructuos sau de-i picant,

Bogat, intens, matur,

Viu, nobil, elegant.

 

Auriu ori rubiniu,

Cu-aroma şi savoare,

Încet şi lin te poartă,

Spre lumi de dezmierdare.

 

Roze, sau alb, sau roşu,

Degrab’ vine suspinul,

Ce dulce e ispita…

Ce dulce este vinul!

 

Poveşti? O mie are!

Şopteşte, de-l asculţi.

Cu prinţi, regi, vrăjitoare,

Pe mări şi peste munţi.

 

Ei şi-au pierdut averea,

Inima şi destinul,

Strigând: Ah, dar, ce dulce!

Ce dulce este vinul!

 

Tot şi nimic ţi-aduce,

Licoare de fantasme,

Şi dragoste şi faima,

Şi adevăr, şi basme.

 

In vino veritas!

Spunea-nţelept, latinul.

Ce gust, ce foc, ce vrajă!

Ce dulce este vinul!

 

Un strop! O-nghiţitură!

De-ndat’ te-a transformat,

În cine vrei să fii,

Van Gogh, Verdi, Balzac.

 

Se duce tinereţea,

Se duce-amorul, chinul,

Dar ducă-se, dar, toate!

Ce dulce este vinul!

 

ÎN AŞTEPTARE, SUB CLAR DE LUNĂ

Ce tristă este luna,

Când tu, să-ntârzii pari,

În dulcea ei lumina,

Parc-ai venit… dispari…

 

Pe mica banca verde,

Sub salcia cu flori,

Ea stă îngândurată

Şi-aşteaptă în fiori.

 

La micile-adieri,

Ea tresărind întruna,

Suspin-acum încet,

Suspină ea şi lună.

 

Ce degete nervoase!

Ce mâini înfrigurate!

Ochi mari privesc în zare,

Ş-albastri şi-s departe…

 

Ce lunga-i aşteptarea!

Ce greu atârna timpul!

Ce-ar da să vin-acuma,

Mai repede, destinul.

 

O mai iubeşte încă...?

La fel ca prima oară...?

Gând, chin şi întrebare,

Apare iar şi iară…

 

Oh, Doamne!  El i-aici!

Sărut! Chicot! Iubire…

Sub luna Adam şi Eva,

Pierduţi în nemurire…

 

ODA FRUCTELOR

(satiră)

 

Căpşunele, piersicuţe,

Cireşele, pepenaşi,

Ananas şi corcoduşe,

Afine şi struguraşi.

 

Mure, caise şi kiwi,

Pere moi şi portocale,

Zmeură şi mere coapte,

Pe masă dom’şoara are.

 

Orice tânără domniţă, de se vrea slăbuţa tare,

Ronţăie cu poftă fructe toată ziulica mare...

 

Fiindcă ştie de la mama:

Fructul?  E medicament!

Nici măcar sportu’ nu poate să ţină fructului piept!

 

Kiwi? El îndată-ţi face,

Obraz fin şi luminos.

Para? Fără dar şi poate,

Picior suplu şi frumos.

 

Mărul face poponeţul,

Să ne fie mai bombat.

Portocala... ochiul face,

Să ne fie migdalat.

 

De vrei buze senzuale,

Roşii şi ceva mai groase,

Căpşunica-i o minune,

În cantităţi generoase.

 

Pepenele? Este musai

Să consumi până ce pici,

Asta dacă vrei să ai...

De’jte lungi şi-urechi mici.

 

Cu vreo patru piersicuţe,

De te speli pe cap, frumos,

Cosânzeană vei fi, dragă,

Cu păr lung şi mătăsos.

 

Murele fac sânul plin,

Struguri pe stomacul gol:

Un nas mic, ca de prinţesa,

Şi zambesc fermecător.

 

Gata! Ce mai tura vura,

Fructu-i  simplu şi facil.

Draga mea, pe lângă tine

Afrodita-i mic copil!

 

Chiar şi-un domn, trăznit de-amor,

Îndrăzneşte o-ntrebare:

Tânără domniţă scumpă,

Care ţi-e secretul, oare?’’

 

Hihi! Chicoti domniţa,

Fluturând genele-i lungi:

Vezi tu…  al meu tânăr domn,

Că secretul meu… e-n pom!

 

MOTĂNEL

Motănel cel scumpicel,

Tare drăgălaş e el,

Merge-ncetişor, se-alintă,

Pe sub piele-ncet îmi intră.

 

Ochişorii lui de jad,

Cafenii şi blânzi zâmbesc,

Secretos ei plănuiesc,

În capcana lor să cad,

(Eu nu lupt, şi tot zâmbesc!)

 

Ba se joacă, ba mai toarce,

Pupături şi mieuneli,

Îl dezmierd, zic:

„Vino-ncoace,

Sufletul ţi-l dăruiesc,

ţ simpatic,

te iubesc!”

-------------------------------------

OLTEANUDana Maria, poetă de factură neo-romantică. Născută la 4 septembrie 1982. Fondator şi proprietar al „Danara String Art”. Artist autodidact, cu experienţa artistică în muzică (membru al formaţiei BENETONE), pictură, desen, poezie şi tehnică de string art (https://www.etsy.com/shop/DanaraStringArt). Începând cu anul 2015, a transformat string art din hobby în activitate profesională prin realizarea de tablouri din cuie şi aţe pe lemn, instalaţii de artă vizuală şi ateliere de string art. Maestru practicant Reiki. Licenţiată în Economie, Comerţ şi Turism, cu experienţă profesională în copywriting & publicitate online.(George ROCA, Rexlibris Media Group, 6 noiembrie 2017)

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 252 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 291 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou