Home Poezie Laura MUSTEŢIU: LECŢIA VIEŢII
Laura MUSTEŢIU: LECŢIA VIEŢII PDF Print E-mail
User Rating: / 2
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Tuesday, 09 January 2018 12:05

Suav,

suspină o umbră în tăcere,
plângându-şi soarta'n lacrimi efemere,
privind cu disperare'n ceruri,
apoi trecând cu inima prin foc şi geruri,
zeiţa viselor de pe câmpii,

din vremuri.

 

Strigându-şi jalea,

'nfiorând izvoare,

lăsând şi râuri tulburi să devină clare,
o stea se stinge pe o punte,

pierzând a ei lumina sfântă

pe un vârf de munte,
în timp ce-n marea depãrtare,

ceva, strigă din piept atât de tare,
izbind prin vijelii hotărâtoare,

cu munţii-n mare.

O, viaţa!

îţi iubesc încercările!

Cum poţi să rupi într-o secundă aşteptările?
Apoi, cu inima profund r
ănită,

laşi pe-o prispă, sprijinită,
punându-mi pe-un cuvânt nespus,

prin amintiri revoltãtoare,
atâtea adevăruri mari,

lăuzitoare.

 

O, viaţa,

cu-ale tale mii de chipuri,

cu vise răsfirate prin nisipuri...
O, viaţa,

ce striveşti cu pumnul nedreptatea,
apoi, săruţi în zorii zilei tandru,

pietatea.
lăsând în urma ta parfumul,

vanitatea,

O, viaţa,

te chem din doruri,

te chem din fapte,
zeiţa zorilor,

dintr-un oraş pierdut al florilor,
spune-mi să uit într-un sfârşit,

mieroase şoapte...
Arat
ă-mi drumul cel senin şi drept

şi când e noapte!

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 565 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 235 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou