Dintr-un munte de dorințe, cîte-n viață tot cerșim,

Câte Domnul, cât norocul, încă ni le-or împlini?

Cât rămân pe din-afară pentr-o viață viitoare?

Câte nimeni nu le știe, câte grele-s, cât ușoare?

Toți am vrea ca viața astra să ne deie mai de toate,

Bogăție, fericire și cât ține, sănătate,

Să ne-o trecem în iubire, de greșim s-avem iertare

Și așa până ne-om ducem, să fim vis în legănare.

Poate-așa a fost în raiul cela vechi, de la-nceput

Când Adamii lumii noastre au avut tot ce mi-au vrut,

Dar de-atâta bine încă și de viață-n bucurie,

Ei  mai mult au vrut să-mi aibă, toate-n lume să le știe.

                                     *

De-asta astăzi, de citi-vom mai atenți sfânta Scriptură,

Ea ne spune că de-atuncea, să ne fie-n vățătură,

Poruncit-a Preamăritul că prin muncă și sudoare

Să avem de-mbucătură, cât trăi-vom pe sub soare.

Chin ne fie-ntreaga viață, ca să știm să prețuim

Tot ce facem cu sudoarea zilnicită cât muncim,

Scurtă-mi fie bucuria, cât clipita călătoare

Că pre-am vrut  să fim ca zeii, noi nimicuri trecătoare.