Home Poezie Mircea Dorin Istrate: Poeme
Mircea Dorin Istrate: Poeme PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Tuesday, 06 February 2018 13:10

 

MAI    MULT    ÎN    NENOROC

Am fost trecuţi adesea prin sabie şi foc

Şi-am fost trădaţi, ca Domnul, mereu de-a noastre Iude,

Puţin ne fost-a bine, mai mult în nenoroc

Ne-am dus scurtimea vieţii, aicea şi ori unde.

 

E prea frumoasă ţara, prea plină şi bogată

De  daruri ce Măritul le-a pus s-avem aici,

Păcat că dinspre-afară mereu e-nconjurată

De large guri flămânde, neprieteni, inamici.

 

Ne tot unim de-o vreme, iar alţii ne destramă

Pe vorbe mincinoase, pe-argintul vânzător,

Aşa c-a- noastră viaţă mereu am pus-o vamă

Norocului ce-ntr-una, a fost de partea lor.

 

Am frământat istorii, să ţinem bine minte

Că suntem străvechime din daci nemuritori,

Că ne luăm, fiţi siguri, tot ce-am pierdut ’nainte

Chiar de va trece-o vreme, că suntem răbdători.

 

În Domnul ni-i nădejdea, în glie ni-i tăria

Că-n ea ne ţin în spate cohorte de strămoşi,

Cât ele-n noi le-om duce, să ştiţi că veşnicia

Şi-o face-aici cuibarul, şi fi-vom norocoşi.

         

RĂBDĂTOR

Înjuraţi-mă pe rupte,

Sare pune-mi-ţi pe rană,

Spuneţi vrute şi nevrute

Toate pân’ la, biata mamă.

 

Puneţi-mi în cârcă rele,

Spuneţi vorbe de ocară,

Aruncaţi cuvinte grele,

Toate pân’ la, biata ţară.

 

Blestemaţi-mă în voie

Şi huliţi-mă mereu,

Voi  răbda de-o fi nevoie

Toate pân’ la, neamul meu.

 

De când umbră facem lumii

Suntem blânzi şi răbdători,

Dar de-mi vei jigni strămoşii,

Nu-ţi rămân prea mult dator.

 

Iar de vă legaţi de mamă,

De-a mea ţară, neamul meu,

De nimic n-oi ţine seamă,

Vă ferească Dumnezeu.

 

Şi-apoi dacă drag Ardealul

Şi-ai săi oameni mi-i înjuri,

Nu-mi ajungă văi şi dealul

Să astup a voastre guri.

                ***

De-mi stârniţi cumva mânia

Şi vă arde de bătaie,

Peste voi întoarcem glia

Să vă-ngroape, în uitare.

 

ZEII    LUMII   NOI

Noi eram aici când lumea era vis de început,

Când prin alte părţi viaţa încolţea între strânsori,

Când din palma veşniciei, unde toţi am încăput

S-au desprins cuibare-n care, gângureau mici puişori.

                                  ***

Păstorindu-şi turme grase pe-a Carpaţilor spinare,

Bacii noştri din vechime şi-au întins mereu moşia,

Tot lărgind şi tot lungindu-şi în spre dunga cea de zare

Neamul şi împărăţia, să le-ncapă dăinuirea.

 

În desaga înflorată pus-au faguri de cuvinte,

Le-ndulcească lunga cale pân la marginea de lume,

Datini încă şi-obiceiuri învăţate din-nainte

Şi-a măreţului Zamolxes, legi ştiute şi cutume.

 

Apoi timpuri după timpuri, pe cărări de ei ştiute

Au cătat tot mai departe iarbă crudă şi-ndesată,

Şi-au iernat în cele locuri ani şi veacuri ne-ntrerupte,

Tot topinduse-n nădejdea, c-or veni napoi, vreodată.

 

Răbdători cu a lor soartă, buni la suflet şi cuminţi,

Au rămas acol’ departe stâlpi de ţară împlântaţi,

Şi-apoi veacuri trecătoare s-au ţinut în gând uniţi

Cu-a lor buni ce-şi dorm vecia, în cuibare din Carpaţi.

 

Azi de-i cauţi, sunt uitare în cea lume deşirată,

Doar în port şi-n vechi cuvinte îi simţim că-s neam cu noi,

Martori vii la începuturi, fraţi am fost cu ei odată

Într-o vreme când pe-aicea, eram zeii lumii noi.

                         ****

Dus-am tainiţă în suflet, că ne ştim nemuritori,

Aşezaţi de mult aicea ca Adamii în lumesc,

Ca să toarcem firul vremii, tot trecând în următorii,

Până cănd  aicea fi-va, raiul lumii, pământesc.

 

COMORI    ÎN     PODUL    CASEI

Mă  urc în podul casei ca hoţul pe furiş

Să căt copilăria sub streaşină lăsată,

Aici am pus-odată în tainic ascunziş,

S-o am în vreme lungă, minune preacurată.

 

Sub pânză de paianjen, de vremi în colţuri roasă,

Îmi doarme în uitare  o lume ce-i apusă,

Clipită veşnicită din viaţa cea întoarsă,

Pruncie dezmierdată, în puf de vise pusă

 

                           *

Întorc cheiţa-n broască şi lada fermecată

Îmi dă napoi comoara ce-n drept mi se cuvine,

Să-mi bucure simţirea , s-o facă-nfiorată

Că am găsit acolo,  fărâma mea din mine.

 

Mărgeaua colorată, briceagul ruginit,

Bănuţii puşi de-oparte, câştig la colindat,

Medalia lui moşu, căluţul meu iubit,

Sunt lăcrimate clipe, rămase-n neuitat.

 

Atinge-le-oi cu mâna, cum mângâi o icoană

Şi m-oi ruga la Domnul întoarcă-mi timp trecut,

Să-mi ia din astă viaţă, la schimb, cât vrea ca vamă,

Dar lasă-mi doar o ziuă, acolo să mă mut.

 

Să merg desculţ prin ploaie, să caut cuib de ciori,

Să lenevesc în soare pe margini de Târnavă,

Să-mi umplu pălăria cu fragi dulcii şi moi,

Să fur culoarea toamnei din codrii de aramă.

 

La stâna cea bătrână să căt ciuperci prin iarbă,

Cireşe la vecina să-i fur, măcar de-un sân,

Să sperii pui de grauri, prin colilii şi nalbă,

Îar noaptea bolta-ntreagă s-o număr stând în fân.

                              ***

Dar taote-mi sunt făcute să-mi stea în legea firii,

Iar ce-i trecut odată napoi  nicicând nu vine,

Degeaba-ncerc acuma la porţile măriri,

Trecut,  trecut rămâne, cu tot ce-i rău şi bine.

 

BĂTRÂNII  STRĂMUTAŢI

E seara aşteptată, afară ninge lin,

Oraşul mi se scaldă în valuri de lumină,

La masa ne-ncepută, lâng-un pahar de vin

Stau doi moşnegi ce-aşteaptă ceva, ce nu mai vine.

 

De cănd lăsat-au satul, urmându-i pe copii,

Şi lumea lor trăită, în toate preaştiută,

În ei s-a rupt norocul , şi-acum deşi sunt vii

Murit-a-n ei speranţa jertfelnică şi sfăntă.

 

Nimic nu e pe-aicea ca-n lumea lor din sat,

Nici aerul nu-i aspru, nici apa n-are gust,

I-atâta gălăgie, mai totu-i mestecat,

Ce-a pâine e amară, iar vinu-i acru must.

 

Vecini-s unu-n altul, tot timpul încuiaţi,

Hodină nu-i , că-s muzici ce cântă în pereţi,

Nici prunci nu salută, iar oameni-s certaţi

Pe toate ce-s în lume şi-apoi prea des îs beţi.

 

Puţini pe la biserici se duc de sărbători,

De post, doar vorba vine, că nimeni nu-l mai ţine,

Îmi umblă toţi pe uluţi şi-apoi de-atâtea ori

Se-njură-n gura mare, de sfinte n-au ruşine.

 

Crăciunul e ca mâine, dar nu-i miros de sfânt,

De cozonaci cu nucă, sarmale, mere coapte,

Nu-i liniştea-nsfinţită ce cade pe pământ

Când vin colindătorii la porţi, în sfânta noapte.

 

Nici sufletul nu saltă şi nici nu se-nfioară,

Nici gândul nu se-nalţă spre Domnul în ceresc,

Nici ruga nu-i cerşită la Maica cea Fecioară,

N-au frică păcătoşii şi nici nu se căiesc.

 

Nimic nu-i ca acasă,  smerit şi cu trăire

Din veac în veac lăsate mereu prin muritori,

În datină să-mi steie şi-n bună rânduire

Să se-nsfinţească toate, când vin colindători.

                                ***

Vă duceţi dar la ţară, acolo toate-s sfinte

Făcute cum se cere, de-atâtea mii de ori,

Aşa-s ţinute-acolo din vremile-nvechite

Şi-aşa vecii s-or face, trecând prin următori.

 

MÂNTUIREA    NEAMULUI.

Se mântuie un neam aflat în viaţă

Prin morţii lui căzuţi în bătălie,

De nu, va rătăci mereu prin ceaţă

Şi parte n-o avea la veşnicie.

 

Se mântuie un neam aflat în viaţă

Prin vii lui aflaţi la datorie,

De nu-i aveţi, tot rătăcind prin viaţă

Veţi fi cât veţi trăi pe astă glie.

 

Se mântuie un neam în astă viaţă

Cât fii lui câştig-o bătălie,

De vrednici nu-s, veţi rătăci prin ceaţă

Trudind mereu, la alţi stăpâni pe glie.

 

Se mântuie un neam în astă viaţă

Când toţi îmi sunt părtaşi la bătălie,

Să nu se  rătăcească-n deasa ceaţă

 Uniţi ar trebui cu toţi să-mi fie.

 

UITATELE     SCRISORI

Lasă-ţi picurate lacrimi să-ţi sărute

Rânduri adormite puse pe-o scrisoare,

Ce demult, odată, scrisu-le-ai vrăjite

Când a ta simţire, vru să te-nfioare.

 

Şi te du cu gândul la acele timpuri,

Când doi ochi în rouă fost-au sărutaţi,

Când plăceri cuprins-au sângele din trupuri

Şi bujori pe-obrazu-ţi, pus-au ruşinaţi.

 

Când beţia clipei te-a topit pe dată

În visări de miere spre Dumnezeiesc,

Când ardeai de doruri, ce vroiau să facă

Din a ta fiinţă, flacără-n cresc.

 

Pus-ai pe hârtie vraja celor gânduri

Către cela care, tainic l-ai iubit,

Şi-ndulcite vorbe, tremurate rânduri

Din fântâni de suflet, toate ţi-au pornit.

                            ***

Azi, citind scrisoarea din cel timp de miere

Vin spre tine vremuri în văpăi trăite,

Ţi se-ascund în minte, suflet în durere,

Că nimic acuma, nu-i ca mai ’nainte.

 

ŢARA   DE    SUB    ŢARĂ

Dorm somn de veci în huma ţării strămoşii care nu-i mai ştim,

Ţinându-ne pe noi pe umeri să împlinim al lor destin,

Să ducem viaţa mai departe, aicea unde fost-am puşi

De Domnul, în vecia clipei, de taţii noştri, care-s duşi.

 

Acolo-s toţi, nici unul lipsă din câţi trăit-au pe pământ,

’Napoi întorşi, de la bunicul şi pân’ la cel de început,

Ei sunt cei vechi, noi cei din urmă, abia acum pe-aici veniţi,

Prea mici în fapte, ei icoane-n altarul ţării plin de sfinţi.

 

Puteri ne daţi din a vost suflet când plugul cerul vost’ îl ară,

Că-n cele large dedesubturi voi sunteţi ţara de sub ţară,

Aicea sus stăm o clipită, la voi vecii neterminate,

Aici aflăm ce voi făcut-aţi, acol’ sunteţi a voastre fapte.

 

Neţine Domnul pe aicea să vadă cât vom face bine

Cât punem, spre a Sa mărire, cât ne jertfim şi pentru cine,

Cât hulpavi suntem şi cât lacomi, cât laşi şi cât de trădători

Suntem cu ţara ce ne ţine şi ne mai iartă uneori

.

Putem schimba a noastre fapte, ne fie veşnic ’nălţătoare,

Să laşe dâră de lumină prin lumea asta trecătoare,

Că toate cele ce aicea, de-alungul vieţii câştigăm,

În lumea umbrelor le ducem, vecii acol’ să înfruntăm.

 

Fiţi dară buni şi drepţi şi oameni, cât astă lume veţi străbate,

Spălaţi-vă în bune fapte de ştiţi c-aveţi în voi păcate,

Că jos cum mergeţi şi rămâneţi vecia toată s-o slujiţi,

Ca păcătoşii cei netrebnici, ori miruiţi ca nişte sfinţi.

 

ÎN   SEARA   VREMILOR   TRECUTE

În seara vremilor trecute, când luna sus pe bolţi răsare,

Tu ca de-atâtea ori iubito te duci cu gându-n depărtare

Şi-n noapte, ochii minţii tale tot cată timpuri îndulcite

În care tu erai minunea, clipitelor neprihănite

 

Pierdută-mi stai în aşteptare, ca să cobor din al tău vis,

Să-ţi bat în tocul de la poartă, şi-aşa precum odat’ ţi-am zis,

Să te răpesc, şi-o zi din viaţă să fim a lumii doi nebuni,

Topiţi în vremea tinereţii, din anii noştri, ceea buni.

 

Ca şi atunci, te-oi ţine-n braţe, şi-n spusa mutelor cuvinte

A noastre suflete-n văpaie s-or înţelege din-nainte,

Eu lungi săruturi îţi voi pune pe-a tale gene-nlăcrimate,

Tu, buze arse, doritoare, îmi vei plăti nenumărate.

 

Şi-apoi, dacă ne-o vrea vecia ne-ncapă-n clipa ei cuminte,

Ne facă lungi şi nesfârşite aceste timpuri fericite,

Când nopţile pe flori de nuferi te-oi trece lumea ca luntraşii,

În urma ta, ca rob netrebnic, ţi-oi săruta de-apururi paşii.

 

Târziu în noapre ne vom face din gânduri calde jurăminte

Şi cu peceţi de dulci săruturi le-om face toate însfinţite,

Iar când miji-vor încă zorii, cea vrajă care se destramă,

Ne va lăsa, ca altădată, în inimi, neînchisă rană.

 

Tu iar vei sta în nopţi de miere rugându-ţi vremile trecute

Să-ţi privegheze somnul tainic, ca amintiri să te sărute,

Că ce au fost a tinereţii clipite puse-n sfântul mir,

Acum le-ascunzi, de ochii lumii, în bobul lacrimii, divin.

 

CĂUTATĂ   CALE.

S-au dus acele timpuri cînd omul era sfânt,

Când fapte ’nălţătoare năşteau din al său gând,

Iar sufletul în toate la Domnul închinat

Mi se-ntărea-n credinţă, departe de păcat.

 

Azi oamenii-n biserici, cu Domnul nu vorbesc,

Că nu-s deschise inimi, şi-n beznă rătăcesc,

Credinţa-i de faţadă, nu vine din adânc,

Smerenie în suflet, n-au măcar ca un ţânc.

 

Sunt mulţi ce-şi fac o cruce, puţini care se-nchină

Cu-ntreaga lor fiinţă, rărească-se în vină,

Prea mulţi pe la icoane au sufletu-ncărcat,

Puţini cerşesc la Domnul, o rugă de iertat.

 

Creştini îs mulţi de-acuma, de-i pui la numărat,

Din ei, a suta parte au gând de închinat,

Şi de mi-i cerni pe-aceştia, doar unul la o mie

Slujesc pe Domnu-n taină, şi-a lor credinţă-i vie.

 

Bătrânii ţin vremelnic cea sfântă rânduială,

Postesc, mai de nevoie, mai fac de-o pomeneală,

Se mai smeresc în rugă, mai cer o iertăciune

La cele ce făcut-au, pe Domnul să-l îmbune.

 

De-aceia toate-s strâmbe, nu-i bine mai nimic,

Mai toate-s o minciună iar omul e prea mic,

De n-o avea credinţă şi încă mai greşeşte

Aproape nu-i de Domnul, şi calea-i n-o găseşte.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 313 guests and 1 member online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 299 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou