„Poezia pentru mine este terapie, pasiune, mod de a fi.Prin vers mă redescopăr iar și iar, îmi șlefuiesc cuvântul și mă eliberez de lume și de mine. Trăiesc prin poezie și respir prin metaforă.”

(Ioana Andreea Dogeanu)

MI-AI ADUS IARNA

Ai lăsat iarna să-mi pătrundă-n suflet

Și să-mi înghețe gându` către tine.

Mi-ai așezat, atent, ghirlande reci

Atunci când te-ai hotărât să pleci.

Eu știu că nu te mai întorci

Și mai știu că nu voi uita

Cum în aceea dimineață grea

Mi-ai adus iarna

Cu tot cu suferința ta.

SUNT EU, IOANA

Eu sunt Ioana

Și am curaj să nu accept

Ce alții au tot vrut să fiu

Venind, plecând spre nicăieri,

Când prea devreme e târziu.

Nu încerca în ziua când

Eu, înarmată, până-n dinți,

Și cu nimic din ce-am avut

Caut un drum către cei sfinți.

Tot ce-am iubit și m-a lăsat

Îl vei găsi în al meu cuvânt,

Suflet și trup, am fost cândva,

Sub pasul tău voi fi o umbră.

Să nu mă-ntrebi dacă mă tem

În viața asta de ceva

O moarte avem și nu mai mult

De ce ne-am teme noi de ea?

Mă poți privi de sus, de vrei,

Dar să te uiți în ochii mei.

Și voi mă puteți critica acum

Pentru ce am vrut să vă spun.

DEPĂRTARE

Am încercat să mi-i te-apropii

Cu-n cuvânt.

Apoi cu-n gând

În cea din urmă clipă

în care stând

te așteptam plangând.

Adesea adormeam sperând,

construind din scris o aripă

care să mă poarte-n vânt

până dincolo de vâzduhurile albastre

ale amintirii tale.

VREAU

Vreau să te văd, bărbate!

Cu ochii mei cei verzi

Sau vino tu de vezi

Alei întunecate

Pe care adesea îmi șopteai

Doruri demult uitate.

Vreau să mă vezi, bărbate!

Cum stau și număr clipe

Privind în zare noaptea

Cu doruri infinite.

Vreau să ne vedem, bărbate!

Să te cuprind, să mă cuprinzi în brațe

Să stăm așa un veac

Cât să adun speranțe.

Să mă privești, să te privesc ca un copil

Uitat, pierdut și îmbătat

De ceasu-n care ne-am depărtat.

OCHII NOȘTRI

Am ochii verzi și-atât de mincinoși

Când mă opresc să te privesc de-aproape

Pentru că văd la rându-mi doi frumoși,

Pe care-i tu păstrezi în taina-ntunecatelor ape.

Am ochii verzi ca un safir tăiat

De-un suflet aprins de durere.

În ochii tăi atâtea s-au înecat

Atrase de mișcătoare ape rele.

Cine-i străina care-mi fură gândul tău

Și ochii tăi cu ape mișcătoare?

E-un chip ciudat, un chip ce nu-i al meu

Nu ți-e dor de ochii ăia verzi, oare?

Cum o urăsc pe-acea necunoscută

Din ochii tăi cu ape mișcătoare!

Iar eu rămân din ce în ce mai tăcută,

Și în curând voi fi a ta nepăsătoare.

DORINȚĂ

Să-ți stau în brațe

Când focul arde-n șemineu

Tu să-mi citești iubirea în nunțe

Și să adorm cuminte pe brațul tău

În timp ce-aduni privindu-mă...speranțe.

Să stăm așa îmbrățișați un infinit

Și-ncă o clipă

Să-i spunem lumii surâzând

Că doar viața-i atât de scurtă

Când veșnicia e iubire

Dragostea-i doar o pasăre călătoare

Spre zări albastre.

GELOZIE

Nu sunt geloasă

Pentru ce ești acum sau pentru ce vei fi,

nici pentru ce ai fost.

Vino cu o femeie

ascunsă la spate,

Vino cu o sută de femei în gând,

Vino cu o sută de femei în mâini,

Dar nu veni cu niciuna-n inimă.

Vino ca un râu plin de înecate

care întâlnește o mare înfuriată,

spuma cea eternă, timpul meu.

Adu-le pe toate

acolo unde eu te-aștept:

mereu vom fi singuri,

mereu vom fi doar noi

Singuri pe pâmânt

Pentru a ne-ncepe viața.