Home Poezie MIRCEA DORIN ISTRATE: ÎN GERUL IERNII
MIRCEA DORIN ISTRATE: ÎN GERUL IERNII PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Wednesday, 09 January 2019 09:20

 

E ger peste câmpia transilvană

Așa cum doar în vise îți dorești,

Din când în când, dă Domnul, ca pomană,

O iarnă-adevărată, ca-n povești.

 

Îmi scârțâie omătul sub picioare,

Albit e câmpul troienit de nea,

Devreme ziua friguroasă moare,

Că noaptea vine iute peste ea.

 

Întreaga Vale-i pod luciu de gheață,

Izvorul s-a oprit din clipocit,

În crâng doar păsăretul are viață

Iar codrul desfrunzit, e adormit.

 

Pe geana serii liniștea se lasă,

Ademenindu-mi gândul la visare,

La focul vetrei, umbrele din casă

Dansează-ntr-o bezmetică mișcare.

 

Eu mă cufund în alte lumi de-acuma,

În vremuri fericite ce-am avut,

Și-n timp ce în ferestre-mi bate luna,

Las lacrima să-mi cadă, pe trecut.

 

Acolo-i raiul cel ce n-are plată,

Ce nu-l poți cumpăra cu-averi și bani,

Acolo e frumosul de-altădată

Ce-a-nfiorat clipite, zile, ani.

                   *

Afară-i ger și viscol ca odată,

Iar cuibul casei mele-i o poveste,

De-acuma gândul minții tot îmi cată

Din cele vremi să-mi vie poate-o veste,

 

Să-mi spună că s-o-ntoarce iarăși roata

Și voi lua viața di-nceput,

C-a hotărât Măritul, fie-mi soarta,

Să veșnicesc al tinereții vrut.

 

Acol’ mă veți găsi cu cine ști-voi

În desfătări și-n lungă fericire,

În raiul dat de Domnul pentru noi,

Să fim sămânța clipei, de iubire.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 326 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 463 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou