Home Proză Marian Pătrașcu: MINUNEA*
Marian Pătrașcu: MINUNEA* PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Saturday, 29 April 2017 10:48

                                                               

Oara s-a perpelit în pat toată noaptea. Cu două zile în urmă fusese în piață, la Râmnic, cu cinci saci de cartofi, îi vânduse repede, avea marfă bună, a doua zi până la prânz îi terminase de dat. A fost apoi pe la băiat la internat, tocmai plecase cu o lună în urmă la liceul “Nicolae Bălcescu”, cel care peste 23 de ani avea să se numească “Alexandru Lahovary”. Se întorsese cu trenul de 19:30 din Râmnic, luându-se cu băiatul pe care-l scosese la cofetărie, îl pierduse pe cel de 15:10. După ce a terminat de dat toți cartofii, a pus într-un sac gol ceilalţi saci goi, pătura şi alte haine groase cu care venise de acasă, apoi traista cu actele şi – mare greşeală! – cu banii legaţi într-o batistă, din care a luat 50 de lei din ei pentru cumpărături şi pentru copil. A mai luat cu ea, într-o plasă,  nişte nuci legate într-un batic vechi şi două borcane de câte “800” învelite în ziare, unul –  cu peşte marinat, celălalt – cu muşchi de porc în untură, nu se făcea să se ducă la băiat cu mâna goală!…

– Nea Dine – a zis ea înainte de plecare către Îngeraşu, un consătean care venie și el chiar în dimineața aceea la piață cu cartofi – las şî ieu bagaju’ ăsta la tale aci, dau o fugă pân la internat la fi-mi-o, să văz ce face, şî viu iute, nu stau mult, poate prinz şî eu trenu’ de trei.

– Lasă-l, fă, Oară, am ieu grijă de iel, aci-l găsăşti cân’ vii – i-a răspuns Îngerașu.

 Ajunsă seara acasă, din bagajul lăsat în grija lui Îngerașu dispăruse batista cu banii! A început să se olicăie” toată, degeaba Mărian, bărbatu-său îi tot zicea:

– Lasă, fă, Oară, nu ne fac pă noi şapte sute de lei, îi facem noi la loc! Ce, vrei să mori de inimă, ce ţ-ă? Dă-i draculi de bani, noi să fim sănătoş’!

Dimineaţa s-a mai liniştit – ştia ce avea de făcut! În următoarele trei zile, n-a lăsat din mână cartea de rugăciuni, s-a rugat fierbinte, fără urmă de duşmănie sau făţărnicie, pentru sănătatea şi îndreptarea celui ce-o tâlhărise, pentru iertarea păcatelor amândurora. Duminica următoare, ca de obicei, şi ea şi Mărian s-au dus la biserică încă înainte de a toca de liturghie. Fiecare îşi avea locul lui bine stabilit: Mărian, care era şi epitrop – în strana a doua, prima fiind ocupată de cântăreţ, nimeni altul decât Nonică – fratele popii Nicolae Negoescu, iar Oara – lângă scaunul împărătesc de unde începea primul rând de femei. Oamenii intrau în linişte, dădeau pălăriile ca să le ţină alţi oameni din marginea rândurilor de bărbaţi, se apropiau de iconostas, se închinau sărutând icoana şi apoi aprindeau lumânarea în unul din cele patru sfeşnice înşirate în faţa altarului şi apoi se închinau la cele patru icoane împărăteşti: Iisus Hristos, Maica Domnului, Sfântul Nicolae şi Sfânta Muceniţă Filofeia, care era şi hramul bisericii. Se aşezau apoi fiecare cam în acelaşi loc întotdeauna, încât, dacă se întâmpla ca cineva să nu vină la biserică, acest fapt era imediat remarcat de toţi cei prezenţi. Toată lumea stătea în picioare, cu excepţia bătrânilor din strane.

În duminica aceea a apărut şi Îngeraşu la biserică. Venise de la Râmnic, vânduse cartofii. Tocmai aprinsese lumânarea în sfeşnicul din faţa icoanei cu Maica Domnului şi acum se închina cu gesturi largi, aplecându-se înainte. Când a dat să sărute icoana, tot părul capului i-a luat dintr-o dată foc, transformându-l într-o torţă vie, nu alta. Atunci, Nae al lui Nonică şi-a scos iute haina şi s-a aruncat asupra lui, punându-i-o pe cap. Din altar, popa Negoescu, deşi era la epicleză, a ieşit val-vârtej, întrebând speriat de rumoarea stârnită în popor de acea întâmplare ciudată:

        Ce e, ce e, ce s-a-ntâmplat?

Nae al lui Nonică şi Nelu Bohanţu l-au scos uşurel pe Îngeraşu afară.  În curte la Octavia lui Ion Conţoapă i-au turnat pe cap o găleată de apă rece, în care femeia  aruncase şi o mână de sare mare”. A apărut apoi în curte la Octavia şi ginerele lui Îngeraşu, Ilă Borţosu’.

– Să să spele din cân’ în cân’cu apă cu sare şî să puie miere şî ceară de albine curată pă cap şî-i trece, n-are nimica!, l-a instruit Octavia pe Ilă.

Slujba a continuat ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. În predica din duminica aceea, popa Negoescu a făcut la un moment dat aluzie la întâmplarea care avusese loc, referindu-se subtil la diverse păcate omeneşti neuitând să citeze din scriptură: „...căci plata păcatului este moartea” dar „Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci ca el să se întoarcă şi să fie viu”.

În seara de dinaintea acelei întâmplări, după ce tocase de vecernie, Oara se dusese la preot acasă să-i povestească ce i s-a-ntâmplat şi să-l întrebe ce să facă, era cumva cazul să se ducă la Sibiu să pună să se tragă clopăţălu’ de argint” de la biserica catolică Sfântul Anton”, din Sibiu?

– Oară, tată, eu zâc să nu faci aşa ceva, că doară tu nî-i vrea să cază vrun blestem pă capu’ ăluia de te-a furat. Tu vrei numa’ să-ţ’ recuperez’ paguba, nu-i aşa?

– Părinte, nu vreau al’ceva decât să-m’ văz bănuţî înapoi, că pă hoţ am să-l iert ş-am să mă rog pentru sufletu’ lui. Deja de cân’ am ven’t di la Râmnic numa’ asta fac – plâng şî mă rog, mă rog şî plâng…

– Bine, fă, Oară, aşa să faci, că dacă-o faci stăruitor şî cu credinţă, nu să poate ca Dumnezău să n-auză durerea ta şî să te-ajute. Lasă blestemele şî gândur’le de răzbunare, că nu-s bune; păcătuieşti şî tu pân asta, că Dumnezău zâce să nu judecăm, ca să nu fim judecaţ’ şî să iubim pă vrăjmaşî noştri ca să fim şî noi iubiţ’ de El…

– Aşa am să fac, părinte, Dumnezău să mă ierte pentru gându’ de adinoainea cu clopăţălu’ de argint di la Sibiu . . .!

Cum a ieşit pe poarta casei preotului, Oara, înfricoşată că putuse să dorească răul celui ce-o păgubise, a şi-nceput să se roage pentru iertarea ei şi a hoţului. Ajunsă acasă, şi-a scos toate cărţile de rugăciuni pe care le avea, şi nu avea deloc puţine, şi a început să citească din ele stând în genunchi şi făcându-şi din când în când, cu gesturi largi, semnul crucii… În sâmbăta aceea, nici n-a mai mâncat de cină. Mărian nu i-a zis nimic. Şi-a pus singur să mănânce iar ea s-a culcat abia pe la ora două, linştită şi deloc obosită, chiar dacă stătuse ore-ntregi în genunchi, rugându-se…            

Afară, după slujbă, lumea a rămas în faţa bisericii mai mult decât de obicei, comentând cu aprindere întâmplarea aceea cu Îngeraşu. Ca niciodată, căci de atâtea ori până atunci Mărian îi striga sătul de gura ei: „Ho, moară neferecată, ce eşti!”, Oara n-a scos nici măcar un cuvânt, stătea doar şi asculta. Nici n-a stat până s-a  împrăştiat toată lumea din faţa bisericii: bărbaţii – la MAT să se cinstească, femeile – acasă, să pună de mămăligă. A plecat gânditoare şi, pe drum, un mugur de speranţă i-a încolţit în suflet. Ştia că Dinu Îngeraşu îi luse banii din bagajul lăsat în seama lui în Râmnic, la piaţă. Primul ei impuls a fost să se ducă la el acasă. Conta pe efectul surprizei, dar după câteva clipe de gândire, s-a hotărât să nu întreprindă nimic, spunându-şi în gând: Facă Dumnezeu ce-o vrea, de-aci-năinte!” . . .

N-a avut de aşteptat prea mult… Luni dimineaţa, cine striga în faţa casei lor, cu Deta, cățeaua lor, lăndărită” pe podişcă, arătându-şi colţii şi abia aşteptând să mai facă un pas pentru a-i sări la picioare? Dinu Îngeraşu! Avea capul descoperit, deşi era răcoare. Nu mai suporta pălăria, părul îi era pârlit iar pielea avea din loc în loc răni roşietice care prinseseră coajă.

– Oară, fă, Oară, ia ieş’ o ţâr’ pân’-afară!

– Da, nea Dine, ce-i?

– Fă, Oară, eu am să-ţ’ spui ţâie ceva, fă!

– Hai în casă, nea Dine, intră, hai!

– Da’ ţâne tu căţeaua asta să nu mă muşce.

– Dacă sunt eu de faţă, nu te muşcă, hai vino-ncoa, intră!

Îngeraşu intră, minunându-se în sinea lui că Deta  lungise deja botul pe pământ, uitându-se aiurea, ca şi când nici nu l-ar fi văzut; șî doar adinoainea mârâise la mine!” își mai spuse în gând.

– Stăi jos, nea Dine, aşa, uite un scaon ici’şa! . . .

Omul s-a aşezat pe scaun cu palmele împreunate în poală, apoi a oftat adânc şi şi-a fixat privirile în pământ. A tăcut, aşa, nemişcat, câteva clipe, după care a început să vorbească gâtuit şi cu voce tremurată:

– Fă, Oară, tu ştii de ce-am ven’t eu la tine?

– De, nea Dine, oi şti eu ceva, da’ te las măi bine pă tale să-m’ zâci!

– Fă, Oară, eu am să-ţ’ dau ţâie nişte bani . . .

– Dă-i încoa’, nea Dine!

Omul i-a întins banii legaţi în batistă, fără să-şi ridice privirea de la podea. Oara i-a luat şi a vârât legătura în  buzunarul șorțului.

– Păi, nu-i numeri?, a întrebat-o Îngeraşu.

– Nu, nu e nevoie, nea Dine.

Au tăcut amândoi stingheri câteva clipe lungi şi apăsătoare… Într-un târziu, Îngeraşu a întrebat-o iarăşi pe Oara, ridicându-şi în sfârşit ochii din podea:

– Da’ nu-m’ zâci nimic?

– Nu, nea Dine, n-am ce să-ţ’ zâc! . . .

Omul şi-a pus palmele pe genunchi, s-a uitat  iarăşi la podea îndelung şi îngândurat, după  care  s-a ridicat încetişor de pe scaun şi a pornit spăşit spre uşă, zicând:

– Ei, fă, Oară, apăi eu mă duc, fă, zâua bună dară!

S-a oprit apoi cu mâna pe clanţa  uşii, zicând încet, şoptit şi fără să-şi întoarcă privirea spre Oara:

– Şî iartă-mă pentru ce ţ-am făcut!

– Să trăieşti nea Dine, te-am iertat de atunci, de-aia mi-a ajutat  Dumnezău,  aşa să ştii tale!                         

                                    

                                                                     Marian Pătrașcu (alias Chircuț),

                                                                                23 Noiembrie 2016

*Mențiune specială la Concursul Internațional de Literatură “Premio Corona” – Italia.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 288 guests and 1 member online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 235 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou