Home Proză Ștefan Doru Dăncuș: Dincoace de geam (fragment din cartea cu același titlu)
Ștefan Doru Dăncuș: Dincoace de geam (fragment din cartea cu același titlu) PDF Print E-mail
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Tuesday, 18 July 2017 12:47

 

Săraci mai suntem! Nemulțumiți de toate mai suntem! Orice acțiune sau investiție care nu dau rezultate pe măsura dorinței noastre ne enervează cumplit, ne tulbură sângele. Nu putem dormi, furia își arată fața în ochii noștri, ne inflamăm, explodăm!

Am uitat că avem o parte de Dumnezeu, calmul universului care își este sieși interior și exterior, care așteaptă de la noi doar un moment de reculegere și noi n-avem timp de așa ceva: sună telefonul, suntem așteptați undeva, ne-am fixat o întâlnire exact în momentul momentului reculegerii – costum, cravată, figuri serioase de persoane ocupate. Zilnic facem asta. Suntem atât de punctuali încât mișcarea planetelor în cosmos e ceva nesemnificativ. Nu, pentru noi nimic nu e zădărnicie, totul are față și revers, sens, scop. Suntem atât de vulgari încât toate galaxiile trebuie să pășească pe vârfuri când debităm cretinătăți la sus numita întâlnire. Ne-am auto-liniștit: nu ne interesează moartea decât atunci când e vorba de noi.

Facem imposibilul pentru a câștiga bani dar nu facem tot posibilul pentru a avea un somn liniștit: putem părea ridicoli în postura de indivizi fără probleme de conștiință.  L-am motiva pe Dumnezeu dacă L-am filtra prin srecurătoarea prin care filtrăm orice eveniment?

Nouă, ca specie, nu ne trebuie Raiul – ne trebuie aspirația spre Rai. Raiul este o iluzie – aspirația spre el, în schimb, o îndreptățire a existenței noastre. Cât timp trăim lovind în stânga și-n dreapta, ne fandosim cu notele mari pe care ni le dăm. Apoi murim și acesta-i profitul după investirea în malaxorul comun pe care l-am numit „mersul lumii”.

A scrie. A înțelege realitatea – nu poate exista război fără pace și invers.

A învăța (a descoperi) pe propria piele cele spuse de filosofi (ale căror cărți nu le-ai citit).

Ocupație de tip „siestă”: a mai scrie o carte.

Modificare: a nu mai scrie despre iubita ta iluzorie, a o avea lângă tine. A lăsa pe alții să scrie versuri de dragoste. A te face părtaș la pierderea identității omului: dacă n-ai putut convinge pe nimeni că războiul e rău, să nu te alături celui care aduce pacea.

Și supraviețuiești. Toate informațiile lumii, din orice canale îți parvin,, te antrenează să-ți salvezi viața cu orice preț. Nimeni și nimic nu te învață să-ți salvezi moartea: bisericile – tripouri, cultele religioase – afaceri private, Biblia (tradusă tot mai ambiguu) – o perversiune.

Rămânem cu toții sclavii fantomelor personale, strigoilor ce ne trezesc în miez de noapte cu urletele lor aducăuoare de liniște dimineața, când ne trezim din coșmare. Suntem pregătiți să întâmpinăm sfârșitul lumii, ni se inoculează ideea că-l pitem înfrunta, că putem să-L învingem pe Dumnezeu: avem filme în care morții ies din morminte și-i mănânvă pe cei vii (dar cei vii biruie întotdeauna), zombi pentru care avem eroi să ne scape, mumii care reînvie – dar se găsesc soluții și pentru ele! Replica dracului la faptul că undeva s-a spus că morții vor ieși din morminte să fie judecați.

O omenire pregătită să înfrunte ororile iadului și atacurile monștrilor extratereștri, să fie Jean Claude van Damme, Arnold Schwarzeneger sou alții. În aceste reguli și cadre fixe ne creștem copiii. Nu le spunem că planeta e frumoasă, că merită să viețuiești aici; le bogăm pe gât doza de luptă împotriva morților, vampirilor, spectrelor!

A nu mai căuta să reziști lumii, a o ataca cu cea mai incredibilă armă: credința. A nu mai sta în genunchi în fața lui Dumnezeu, a te ridica și a merge contra celor ce-L contestă. A-i învăța și pe alții iubirea aproapelui. Ți s-ar zvârli în față: Acum? Pe lumea asta? Ești nebun? Așa că noi, toți „conștienții”, nu știm ce să alegem: evadarea în nebunie sau întărirea credinței.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 252 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 291 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou