Home Proză Adrian BOTEZ: FEREASTRA
Adrian BOTEZ: FEREASTRA PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Friday, 28 July 2017 13:57

Motto:”E mult mai greu să fii om adevărat, decât să fii sfânt ipotetic. Sfântul e un neputincios, care refuză lupta cu şi în această lume, ţinându-se cu dinţii de obsesia (eludândă / neasumatoare de realitate) a unei alte lumi (mai curând prezumate, decât revelate!) – pe când omul adevărat este omul eroic  (e drept, azi, pe cale de dispariţie!), care-şi asumă (şi duce) lupta cu toţi demonii acestei lumi. Abia apoi catadicseşte să privească spre lumina incertă a lumii de dincolo...Hristos nu e şi nu trebuie să fie (pentru noi, oamenii!), în primul rând, o fiinţă sacră,  divinitatea supremă însăşi (...şi, prin aceste afirmaţii banale şi comode, să ne închidem mintea, fapta şi fiinţa!) - ci, înainte de toate, El este (şi trebuie să fie!) o revelaţie supremă a tragismului şi eroismului, potenţiale, încă, în umanitate...MODELUL SUPREM DE FIINŢARE UMANĂ!”

(Abatele franciscan Bernardo Gaizca Mendieta y Savayo  y Alcàntara - Întâmplări ciudate, la răscrucea dintre lumi

[1] - Cf. Adrian Botez, Nălucirile abatelui Bernardo - cinci povestiri fantastice, Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2014.

-Închide FEREASTRA! – strigă, cu arţag, sora mai mare, întinsă, lăfăit, între perne.

-O înghit imediat... – murmură sora mai mică (cam guturăită...), de la chiuveta în care tocmai spăla vasele... – ...şi, deodată, sora mai mică îşi căscă  gura cât şura... - 

...gură garnisită, din belşug, cu dinţi inimaginabil de mari şi ascuţiţi, ca nişte colţi de rechin, înapoia cărora dispăru (înghiţită, absorbită ca de Maëlström!), FEREASTRA camerei...

În perete rămase căscată o gaură imensă, neagră şi ameţitor de adâncită, ca un horn lutos, imens, de vulcan...prin care nu se vedeau stelele nopţii – ci se ghiceau, mai curând,  aburii, denşi, de sulf.

Beznă totală.

Ca la teatru, înainte de începerea spectacolului...

*

...Astralul îl dădea pe Om prin maşina de tocat – după ce-l tranşase, cu vigoare şi transcendentă bucurie.

Din Om ieşeau, prin grătarul maşinii, şuviţe groase, însângerate...sângele mustea şi se scurgea, roşu-intens, prin grătarul maşinii de tocat, ca un sos de tomate, gustos....

-De ce mă toci? – întreba, chinuitor de intrigată, fiecare şuviţă roşie, mustind de sânge, din Omul trecut prin maşina de tocat.

-Nu ştiu...îţi voi spune mai târziu, acum n-ai nevoie să ştii...nu-ţi foloseşte la nimic! – răspunse, puţin enervat, dar, de altfel, ferm şi calm, Astralul.

-Ba da! Am nevoie de logică...! Ţi-e foame, cumva...? ...de aceea mă toci? – întrebară, cu o nădejde, firavă, de logică a faptelor, şuviţele roşii, mustind de sânge, ale Omului.

-Logică...numai voi, Omule Terestru, aveţi ACEST fel de logică...de la efect la cauză...de la cauză la efect...Noi nu mâncăm, nouă nu ne este foame! – răspunse Astralul, aproape strigând... - ...dar, straniu, parcă vorbea, în loc de el, Astralul - un automat, scoţând sunete enorm reverberate în atmosfera terestră...

-Vrei să experimentezi ceva...prin mine...prin noi...ucigându-ne...tocându-ne...? – făcură o ultimă încercare de dialog logic – acele şuviţe, mustind roşii, ale Omului, însângerate, scurse prin grătarul maşinii de tocat.

-Noi nu avem nevoie de experimente. Noi ştim totul, noi cunoaştem totul... – se repetă metalismul vocii Astralului (...practic, nespunând nimic nou, faţă de ceea ce şi de felul cum afirmase, până atunci...).

-...Atunci? Atunci? Atunci? – strigară, exasperate, reverberate şi ele, şuviţele mustind, gros-însângerate, ale Omului, trecut, neîntrerupt, prin grătarul tocătorului.

-Dacă voi ucide, dacă voi distruge, mereu, tot ce duhneşte a vechi, primejdios şi pretenţios de vechi, aşa ca tine...fără întrerupere să distrug...atunci voi vedea FEREASTRA! Dacă nu voi ucide, dacă nu voi distruge, mereu, fără întrerupere, lumea împuţită de voi, primejdioasele cadavre, care n-au aflat că-s cadavre, sau nu vor să se recunoască drept cadavre...voi fi condamnat la bezna eternă...şi nu-mi va fi dat să văd FEREASTRA! – rosti, în fine, extatic şi cu o logică a lui, personală (...complet străină de a noastră, de acum, fireşte!) – el, Astralul!

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 251 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 291 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou