Home Proză Gheorghe Andrei NEAGU: THE DEATH FROM THE PUMPKIN (MOARTEA DIN BOSTAN)
Gheorghe Andrei NEAGU: THE DEATH FROM THE PUMPKIN (MOARTEA DIN BOSTAN) PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Tuesday, 28 November 2017 13:47

 

- Luaţi aminte buni creştini, sărbătoarea aceasta de peste ocean este Satana, necredincioşii au adus-o ca să ne strice nouă morala strămoşească!, îi îndemna părintele Stoleru pe cei câţiva creştini adunaţi în biserică.

La intrare, Dan Marcu, cunoscut om de afaceri şi mai ales sârguincios donator, îl asculta la rându-i cu indiferenţă. „Ce ştie găozarul ăsta cu sutană”, îşi zise, privind la portretul în mărime naturală cu care fusese blagoslovit în urma daniilor sale. Preotul perora fără prea multă convingere împotriva sărbătorii de Halloween, având sentimentul că-şi făcea datoria. Ierarhii ce-i păstoreau existenţa teologică, aşa îi ceruseră, să lupte împotriva Halloween-ului. Plictisit,  Marcu îşi mai privi încă odată portretul ce străjuia intrarea în naos, stând cu spatele spre altar, mai înainte de a se îndrepta spre limuzina luxoasă de la intrare.

Era singurul enoriaş care avea voie să străbată curtea bisericii, în S.U.V.-ul negru şi monstruos, făcut de cei de la Mercedes. Dar Marcu era mândru. Aşa îl învăţaseră cei din securitate, când îl omeniseră şi cu o facultate la fără frecvenţă şi cu un serviciu mănos, la cadre.  De fapt nu se afla  cadrist în vreo întreprindere de stat pe vremea când  nu existau particulare, care să nu fi fost racolat de specialiştii cu ochi albaştri.

Revoluţia l-a prins cu fişetele pline de bani, băuturi fine şi scumpe „dăruite” de t.i.r.-işti. Accidentul ce-i marcase viaţa pentru totdeauna îl făcuse lacom şi rău. Om ”însemnat”echivala în percepţia oamenilor, ca om rău. Răutatea i-a fost de folos şi în faţa furiei celor ce puseseră stăpânire pe întreprindere cu arma în mână. Sfătuit să plece acasă, Marcu n-a stat nicio clipă pe gânduri. Şi-a luat banii strânşi şi s-a hotărât, să intre în presă şi în industria alimentară. Habar n-avea de asemenea lucruri.  L-au desluşit specialiştii puşi la dispoziţie de aceiaşi tovarăşi. Şi numai în câţiva ani s-a trezit posesorul unei averi impresionante. Dar nu uitase niciodată porcăriile făcute pe drumul devenirii sale. Iată de ce ajunsese a da dreptate părinţilor care-l sfătuiau să treacă pe la biserică să se roage.  Aşa a ajuns, iscusitul părinte Stoleru, să-l convingă că este bine să facă donaţie. Şi cum păcatele erau foarte mari, şi donaţiile au fost pe măsură. Drept răsplată, părintele se hotărî să-i picteze trupul în biserică, asemenea marilor voievozi, în mărime naturală fără să-i pună coroniţă pe cap dar care să poarte la picioare inscripţia Dan Marcu – donator.

După ce demară grăbit, afaceristul îşi scoase mobilul placat cu aur şi pietre preţioase şi-şi sună odrasla:

- Alo, Petruş, ce faci măi băiatule?

- Stau la judeţ să-mi aprobe „cornul şi laptele”.

- Dă-i mă-n p…. mă-sii ! O să le mai dau mălai la p… vară!, zise Dan Marcu cu emfază.

- Şi contractul?

- Îţi garantez că după câteva articole în ziar, o să-mi vină să ciugulească din palmă!

- Bine, atunci mă duc cu băieţii!, conveni Petruş Marcu, ca o beizadea de prim rang printre alte beizadele locale.

Îşi puse avântul de muncă în cui, apucându-se de chefuri prelungite pe banii babacului.  Marcu senior nu mai spunea nimic de multă vreme. Îi ştia obiceiurile. Băutura şi iarba aveau să-l doboare. Asta era spaima bătrânului. De aceea când Petruş a ajuns într-un târziu acasă, fără să pară a fi consumat ceva, inima lui Dan a tresăltat de bucurie.

- Bine, mă, bine că mai dai şi tu pe acasă, că trece Halloween-ul fără tine.

- Ai vrea mata, dar nu mă las! O să vin cu gaşca să petrecem împreună, aici, acasă! Trebuie să-mi iei un dovleac arătos demn de rangul domniei tale.

- Adică ce vrei să spui?

- Exact ce-ai auzit! Îţi repet, vreau un bostan care să fie pe măsura faimei şi rangului familiei.

- Bine fiule! Mi-am notat! O să aibă grijă tata de toate! Pregăteşte-ţi prietenii de o sărbătoare americănească pe cinste. O să-ţi aduc cel mai mare bostan din America, să crape lumea de ciudă! O să filmez petrecerea şi o s-o dau pe post, să vadă toată lumea că unul este Marcu, care trage cu arcul.

- Tată, faci cacofonii: „Marcu care?”

- Ei, da! Tu nu vezi că azi nici profesorii de română nu mai sunt ce-au fost! Uite-te cât de greu am găsit un prezentator pentru televiziunea noastră.

- Dar şi unde l-ai găsit?

- Ce vrei fiule, interese mai presus de voinţa mea sunt la baza deciziilor mele!

- Hai tată, că am glumit! Am să te văd ce-o să facă protejatul ca să obţinem contractul!

- Uite, o să-ţi arăt chiar acum!, zise Dan Marcu butonând la telefonul aurit şi plin de diamante.

- Alo, ce faci dragă? Lasă gargara şi anunţă în ediţia de seară că o să venim cu nişte dezvăluiri importante despre” ăi mari” !  Şi ai grijă să faci în aşa fel încât să ajungă şi la urechile ştii tu cui!, mai zise el pe nerăsuflate. La revedere şi ai grijă ce faci!

- A-nceput dansul!, remarcă Petruş cu admiraţie. Îi plăcea să-şi măgulească din când în când stăpânul. Îi ştia capacitatea de manipulare. Ştia că zicala lui Şeicaru „Şantajul şi etajul”, i se potrivea de minune. Şi într-adevăr seara se anunţă cu mare pompă că se vor face mari dezvăluiri despre fărădelegile aleşilor judeţeni. Presa hămesită, a preluat ştirea şi a întors-o pe toate feţele.  Se crease un început de atmosferă apăsătoare.

Lumea aştepta, deşi mai existaseră asemenea anunţuri, care în mod inexplicabil nu au mai ajuns să se finalizeze. Puţini ar fi bănuit  că la mijloc se construia un şantaj ordinar. Bineînţeles că vestea a ajuns unde trebuie. Iar atunci când telefonul lui Dan Marcu sună strident pe bordul bolidului său, văzu că anunţul şi-a atins scopul.

- Ce-i nea Dane, am greşit cu ceva?, se auzi în receptor vocea şefului de judeţ.

- De ce spui asta, Dorian?

- Păi de ce ai dat anunţul cu dezvăluirile?

- Habar n-am! Şi-or fi luat ăştia ai mei lumea în cap! O să mă interesez şi o să văd ce se poate face! Dar ce se mai aude cu cornul acela  despre care-am vorbit?, îşi lansă întrebarea aşa, într-o doară, ca o fumigenă, hârşitul Dan Marcu.

- Nicio problemă domnule Dan, se rezolvă!

- Cum se rezolvă Dorian? Eu te-am servit tot timpul „cu de toate”, iar Petruş al meu a ajuns să stea de pază pe la uşile tale!

- Exclus, domnu” Dan! Nici nu mai trebuie să vină, am actele pe masă. O să le semnez şi o să ţi le trimit prin curier.

- Apoi aşa să faci Doriane ! zise Dan Marcu, închizând telefonul brusc, ostentativ. Celălalt rămăsese cu vorba-n gât. Aşteptase plicul degeaba. Trebuia să se mulţumească doar cu „cotizaţia” lăptarului.  Mulţumit de felul cum procedase, îşi sună iar slujbaşii de la ziar.

- Bună dragă, fii atent, mai amână vreo două zile anunţul de aseară! Şi te rog să mă întrebi înainte de a-l da din nou.  Nu-l dai până nu îţi spun eu, ai înţeles? Maşina opri la semaforul care îşi schimbase culoarea chiar când discuta mai intens la telefon. Era cât pe ce să treacă pe roşu.

Claxonul unei maşini din spate  îl trezi la realitate. Apăruse culoarea verde la semafor, iar el încă nu se mişcase din loc.

- Ce vrei bă golanule?, zise el cu glasul tare înlăuntrul harabalei ridicând şi degetul inelar în faţa parbrizului. Cel din spate nu-l auzi şi nu-l văzu prin geamurile fumurii. Îl claxonă îndelung enervându-l. Demară, forţându-şi cutia de viteze automată.

Comanda pentru dovleacul uriaş o dăduse deja. Mai avea aproape două săptămâni până la sărbătoarea de Halloween. Îşi propuse ca să mai rărească vizitele la părintele Stoleru, până după această sărbătoare. Bănuia că de fiecare dată avea să audă predici împotriva sărbătorii americane. Şi nu era dispus să-şi tulbure sufletul cu sentimente contrarii. Dumnezeu era cu Dumnezeu, dar familia...

Mai departe de centru, se opri spre a-şi întâlni avocatul tocmit spre a-i apăra progenitura de un proces cu fiul ambasadorului turc. Acesta îi reclamase odrasla pentru jaf cu violenţă şi posesie de arme fără autorizaţie. Celebrul avocat Titi Curcă îl aştepta în faţa tribunalului cu nerăbdare, uşor îngrijorat de întârzierea marelui om de afaceri. Se urcă în maşină ca la el acasă.

- Cum e?, îl întrebă Marcu ars de nerăbdare.

- E groasă, face puşcărie!, îi spuse avocatul cu tristeţe în glas.

- Bravo măi, tu care ai fost şi procuror şi judecător şi şeful baroului ai ajuns la halul acesta?

- Dacă vrei, eu cedez cazul, fără să-ţi mai pretind niciun fel de onorariu!

- Şi cam la cât se ridică pedeapsa?

- Procurorii cer  maxim! Pretind că a fost jaf armat, mai ales că i-a luat turcaleţului şi arma din dotare, pe lângă banii pierduţi la poker.

- Tu-i Cristoşii mă-sii de treabă! Şi nu există nicio cale de îndulcire?, zise el mai departe, frecându-şi degetul arătător şi mijlociu de degetul mare, ca şi cum ar fi numărat bani.

- Nu ştiu,o să încerc!, zise avocatul.

- Parcă spuneai că judecătorul ţi-a fost coleg?

- A fost, dar n-aş băga mâna în foc, nu cred că mai are încredere în mine.

- Dau oricât!

- Poate la o sumă mare ar ceda!, conchise bătrânul avocat, strângând mâna întinsă de omul de afaceri ajuns peste noapte acolo unde mintea nu putea nici să gândească în alte vremuri.

***

Dovleacul a sosit, taman când cheful era în toi. Era doar sărbătoarea de Halloween. Juniorul îşi chemase câţiva prieteni pe terasa încăpătoare din faţa piscinei. Practic, dintr-o sufragerie somptuoasă deschideai glasvandurile, adăstai puţin pe terasă într-un scaun din bambus,  după care te aruncai direct în piscină. Asta, în sezonul cald. Acum, piscina era plină şi luminată doar pentru decor. Fumul de ţigară îi ameţiseră, semn că iarba era de calitate. Alcoolul fin ce bălăcea cuburile de gheaţă aluneca pe gâtlejuri fără măsură. Măştile de pe chipurile lor erau înfricoşătoare. Ameţiţi, convivii au salutat cu urale sosirea celor doi curieri ce cărau cu greutate, pe un cărucior metalic, asemeni celor cu care se cară marfa în magazine, un ambalaj  imens de carton.

- Bătrânul l-a comandat!, bălmăji Petruş cu paharul de whisky în mână. Cuburile de gheaţă zornăiau la fiecare mişcare a mâinii, semn că rămăseseră pe uscat.

- Trăiască babacul!, se grăbiră ceilalţi să-i ţină isonul.

- Trăiască, trăiască!, se umplu de urale  terasa.

- Vă rog să-mi semnaţi!, îi spuse unul din curieri întinzându-i un document aşezat într-un port-papier rigid  din plastic. După ce beizadeaua mâzgăli ceva pe formular, curierul rupse coala de hârtie şi i-o întinse proprietarului.  Îi era suficientă copia.

- Ce avem noi aici?, se pomeni rostind Petruş replica binecunoscută dintr-un film ce fusese cândva în vogă.

- Ce-avem noi aici?, îi ţinură isonul prietenii, clătinându-se, în vreme ce beizadeaua începuse să rupă ambalajul. Se desfăcea greu. Până la urmă apăru coaja dovleacului uriaş. Undeva, lângă coada groasă, viguroasă, se arăta un orificiu cam de mărimea unei monede.  Marginile erau deja cicatrizate.  

- Să vină un cuţit!, strigă Petruş din pragul terasei spre sufragerie. Nimeni nu-l auzi. Zări pe unul din pereţii sufrageriei panoplia cu arme a bătrânului Marcu. Pe ea, o sabie japoneză pentru samurai şi cuţitul special pentru sepuku. Îl scoase din teacă şi se repezi la bostan. Înfipse lama la o palmă de vrejul viguros, manevrând cuţitul ca pe un ferăstrău. Când îndepărtă capacul mare cât o roată de cărucior, un miros ciudat păru să iasă dinlăuntru. Apoi, încurajat de uralele prietenilor, introduse mâinile  în deschizătură, ca într-un butoi. Ceilalţi urlau de plăcere.

- Scoate-i maţele, scoate-i maţele!, îl îndemnară ei zornăindu-şi  lanţurile groase de aur şi crucile atârnate la gât. Petruş nu le răspunse. Mirosul din interior păru să-l ameţească.

-  Să-l cioplim de Halloween, să-l cioplim de Halloween! strigau  cu frenezie, după modul  în care se strigau lozincile la manifestaţii, în timp ce dansau asemenea sălbaticilor Apaşi

- Trăiască boierul!, zise unul dintre ei, înainte ca Petruş să se prăbuşească lângă bostan cu mâinile pline cu ghemuri de şerpi, în loc de miez  şi seminţe.   

- Uite şerpii, bă!, zise unul din cei ce purta drept mască desenată, un craniu. Se întoarseră cu toţii spre dovleacul din care ieşiseră jivinele. Priveau cu spaimă lipindu-se de pereţii terasei.

- Sunaţi mă la salvare!, se auzi dintr-un loc al mascaţilor paralizaţi de spaimă.

Liniştea prelungită care urmă, atrase atenţia bătrânului care-şi savura  trabucul într-una din camere, uitându-se la televizor la un film cu mafioţi.

- Ia te uită, îşi zise s-au cuminţit copiii, le-a venit mintea la cap, nu alta!

Curios să afle cum s-a întâmplat minunea, s-a îndreptat spre terasă. Trupurile petrecăreţilor erau căzute în diverse poziţii, iar peste ele, printre ele alunecau silenţios spre piscină şerpii de mici dimensiuni, ca scăpaţi dintr-un cuib.

Au intrat mai întâi pompierii cu costume de protecţie. Au scos rând pe rând corpurile.

***

Biserica era neîncăpătoare, sicriele stăteau înşirate până în curte. Împietrit, Marcu donatorul îşi privea chipul de pe perete, întunecat de fumul gros al multelor lumânări. În vacarmul de plânsete, nu înţelese dacă el gândise, ori chipul încrâncenat chiar rostise:

- Ce-ai făcut Doamne, ce-ai făcut? bîiguia bătrânul afacerist mai mult pentru sine.

Părintele Stoleru îl privea cu îngrijorare întrebându-se dacă ar mai fi avut parte de donaţii. Titi Burcă răsufla uşurat...

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 355 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 384 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou