Home Proză Dominic Diamant: A M B I T U S (fragment)
Dominic Diamant: A M B I T U S (fragment) PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Sunday, 03 December 2017 14:43

 

În special seara, înainte de a mă scufunda în genunile somnului, în lungile momente de insomnie, îmi revăd trecutul şi tot nu-mi vine să cred că eu sunt cel ce l-a trăit.

Cu sufletul apăsat de remuşcări, mă întreb cum de am putut trăi la limita supravieţuirii într-un regim atât de odios cum a fost comunismul. Cum de m-am putut resemna în asemenea hal încât să mă mulţumesc cu slujbele de rahat atât amar de ani, Ce a fost în capul meu , de am acceptat neîncetata umilire şi obedienţă a omului de rând, captiv în sistem şi marginalizat cât cuprinde ? Cum de-am putut rezista fără să-mi pun capăt zilelor ? Clipă de clipă, zi după zi, an după an, atât amar de timp în care lumea a cunoscut atâtea şi-atâtea  dramatice schimbări, atâtea tragedii şi miracole.

În scrierile mele, multe-puţine, bune-proaste cum vor fi fost, m-am străduit în repetate rânduri să-mi desluşesc sinusoidele, sincopele şi turbulenţele biografiei, să mi le explic, cu un ochi critic şi obiectiv, le-am pus în pagină cât am putut de onest şi sincer, căutând o expunere cât mai reală şi completă, displăcându-mi şi refuzând  egolatria şi lauda de sine, autocenzurându-mă în permanenţă, din dorinţa realizării unei imagini cât mai clare şi revelatoare.

Ei bine, trebuie să mărturisesc că nu mă părăseşte gândul unei existenţe terne, a unui om oarecare, cantonat în contingentul derizoriu, împăcat cu destinul lui eşuat şi banal. Şi întrebări chinuitoare dau buzna peste mine şi mă torturează. Nu cumva am fost un om slab, de nimic, fără ambiţii, fără busolă, dus de puterea inerţiei până la ieşirea din jocul social ? Pentru că, văzând şi făcând, cum mi-aş putea explica altfel diferenţa fantastică dintre imaginea mea corolară şi a  atâtor contemporani care au trăit şi s-au realizat în aceleaşi condiţii ca şi mine ? Cu diferenţele şi nuanţele de rigoare, desigur.

   Aseară, pe postul Realitatea TV, moderatorul Bogdan Rareş i-a avut ca invitaţi pe academicienii Mihail Şora şi Nicolae Noica. A fost ceva rar şi magnific, o adevărată încântare. Filosoful de 101 ani, căsătorit a doua oară la vârsta de 98 ani, cu o făptură mai tânără cu 46 de ani,  oficia ca un magician, dezbătând diversele teme sugerate cu o competenţă, coerenţă, claritate şi precizie de neurochirurg  şi întreţinându-se amical şi empatic cu inginerul fost ministru care intervenea şi puncta magistral anumite aspecte ţinând de competenţa şi politica liderilor de altă dată, adevărate repere profesionale şi morale pentru contemporanii noştri.

Îi ascultam siderat şi nu mă mai săturam să-i privesc, văzând cu câtă căldură, consideraţie şi empatie îşi prezentau modelele şi colegii, oameni de cultură, scriitori şi profesori de înaltă ţinută morală şi profesională, admiraţi şi iubiţi de toată suflarea românească şi nu numai, ca-ntr-o frumoasă şi cuceritoare poveste cu happy-end.

Îi ascultam şi nu-mi venea să cred că momentul trăit e real. Vibram de emoţie iar demonul interior mă sâcâia şi râdea de mine, arătându-mi cât de mic şi de insignifiant pot să fiu, cât de ridicole sunt pretenţiile mele scriitoriceşti, cu douăzeci şi şapte de cărticele care pot încăpea într-o singură geantă.  Or, filosoful Mihail Şora , în cadrul marelui său proiect „Biblioteca pentru toţi”, edita săptămânal o carte, în zeci de mii de exemplare, cu o promptitudine de ceasornic, ani şi ani la rând.

Oare aceşti oameni minunaţi, atât de scumpi la vedere, n-au suportat rigorile aceluiaşi sistem blestemat ? Oare aceştia, ca atâţia alţi contemporani, vor fi fost scutiţi de umilinţele şi spaimele semenilor lor ? Cum de aceştia au răzbit în condiţii atât de neprielnice şi s-au afirmat până la recunoaşterea şi stima întregii comunităţi, că doar n-au trăit sub clopote de cristal, cum de au putut deveni modele demne de urmat ? Şi demonul răutăcios continuă să ţopăie şi să-şi râdă de mine.  

Se petrec sub ochii noştri şi alte întâmplări  fericite, menite să ne tulbure şi să ne scoată din păguboasa inerţie. Important e să rămânem cu ochii deschişi, dispuşi să urmărim atent şi cu entuziasm evenimentele din jurul nostru.   ***  

În paginile cărţilor scrise de mine am consemnat faptul că unul dintre motivele care m-au determinat să stau în banca mea după executarea pedepsei cu închisoarea şi să nu mă manifest în nici un fel, poate motivul cel mai important, a fost inocularea până în oase a fricii paralizante de către monstruoasa securitate. Aşa se explică faptul că m-am resemnat să rămân în exilul meu interior şi să acţionez doar pe calea scrisului şi expedierii poeziilor la publicaţiile din ţară ani lungi şi dureroşi, fiind un anonim, fără relaţii în sistem, fără alte posibilităţi de afirmare.

Traumele produse, nesfârşitul chin sufletesc m-au însoţit permanent şi m-au făcut să îndur cu stoicism lungul calvar din regimul totalitar în postura umilă a unui Akakie Akakievici mioritic, la discreţia tuturor şefilor plantaţi de puterea comunistă, oricât de neisprăviţi şi grobieni vor fi fost aceştia. Supravieţuirea a fost cumplită, pigmentată doar de măruntele şi rarele mele satisfacţii prilejuite de publicarea  poeziilor prin publicaţiile patriei. Rămân la ideea că în toată literatura noastră nu a existat un alt caz similar, cu o prezenţă atât de statornică şi îndelungată la „Poşta redacţiei” unei reviste sau alteia. Numai pentru că nu voiam să mă desconspir, să ies din bârlog şi să-i contactez direct pe confraţii de la redacţii.

Or, dacă unul ca mine, care am gustat din papara iadului comunist doar vreo douăzeci şi patru de luni cât am fost închis, mărturiseşte cât de greu suportabil i-a fost calvarul, ce-am putea spune despre cei aruncaţi prin temniţele şi lagărele de exterminare, deportaţi în Siberia şi-n marele gulag sovietic ?

Am văzut ultimele emisiuni Tv  dedicate Bisericii greco-catolice şi clerului, în frunte cu cardinalul episcop Iuliu Hossu, realizate de colega mea Lucia Hossu-Longin cu atâta devotament şi acribie şi m-am cutremurat de atâta suferinţă îndurată cu credinţă şi demnitate. Puţinii supravieţuitori au depus mărturie cu respect şi o imensă gratitudine pentru memoria lor, cu speranţa că generaţiile tinere vor afla şi vor ţine seamă de toate aceste tragedii.

Nu mai mică mi-a fost consternarea  urmărind filmul documentar „Condamnat la frică pentru o viaţă” realizat de Răzvan Butaru, în care e prezentată odiseea neagră a româncei noastre din Bălţi, stabilită la Constanţa, Marta Vasiliu, care şi-a irosit viaţa  timp de doisprezece ani în Siberia, de la frageda vârstă de şaisprezece ani când a fost arestată şi deportată. Dar calvarul ei a continuat şi după eliberarea din iadul roşu, în toţi anii de regim comunist din România, fiind nevoită să tacă, să nu spună nimic despre ororile îndurate, să suporte în tăcere acest insuportabil chin sufletesc care i-a distrus viaţa. Biata femeie, ajunsă la vârsta de optzecişiopt de ani, a mărturisit cu o imensă durere în glas că praful şi pulberea s-a ales din viaţa sa încă din frageda tinereţe. În film apare contrapunctic altă victimă a sistemului totalitar, veteranul Oleg Dombrovski care şi-a plătit şi el obolul ani grei, prin temniţele comuniste şi prin treizecişidouă de lagăre, ajungând ca prin miracol la venerabila vârstă de nouăzecişitrei de ani, cu un chip parcă sculptat în piatră.  

 Ce poate fi mai cutremurător decât atât ? Poate doar moartea în torturi sau pe scaunul electric.  Şi cine ar putea cuantifica întregul calvar  de suferinţă  parcurs de aceştia şi de toţi ceilalţi semeni  asemenea lor ?

Or, în aceste momente atât de tulburi, când nostalgicii încârdăşiţi se dau de ceasul morţii să pună frână democraţiei şi libertăţii noastre, fiind în stare să calce peste cadavre pentru a-şi menţine puterea, cum să nu apreciezi actele de curaj şi de redare a demnităţii noastre  care se manifestă tot mai frecvent şi pregnant, la ore de maximă audienţă, cum să rămâi indiferent la starea naţiunii atât de efervescentă şi nevoită să iasă în stradă pentru apărarea democraţiei şi libertăţilor câştigate cu atâtea jertfe ?

 Tinerii trebuie să ia aminte la toate aceste aspecte şi să acţioneze cu tot curajul şi fermitatea pentru viitorul ţării. Pentru ca ororile şi tragediile să nu se mai repete.

                                                           ***                  

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 594 guests and 1 member online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 212 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou