Home Proză ȘTEFAN DORU DĂNCUȘ: „DINCOACE DE GEAM” (FRAGMENT)
ȘTEFAN DORU DĂNCUȘ: „DINCOACE DE GEAM” (FRAGMENT) PDF Print E-mail
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Sunday, 29 April 2018 11:37

 

Scrisul la comandă mi se pare o corvoadă, dar am promis că răspund la ancheta despre „instituția cetitului”. Ar trebui să-mi iau inima în dinți și să mă apuc de treabă.

Fiind Anul Nou, telefoanele au sunat continuu, până după 12.00 noaptea. Anul trecut au fost aproape mute. Să interpretez asta ca pe o reușită încadrare socială?Nu știu dacă îmi folosește la ceva.

Am citit „Apologia invizibilului” de Remus Foltoș; bună carte!

În dimineața asta toate mi se par derizorii. M-am apucat de băut o sticlă cu vin. Am închis calculatorul - nu-mi arde de internet.

N-am greșit când am scris despre „prea târziu” și „prea devreme” în „Eliberarea”. Mă uit la modul alienant în care funcționează totul în jur. N-am fost destul de puternic să schimb „mersul lumii” - în fond, nimeni nu poate. Sau nu poate prea curând. Lumea niciodată nu e pregătită pentru schimbare.

E ora 6.30 - mi-am făcut o cafea. S-a mai dus un an. Am intrat în U. E. În România - un nou val de scumpiri.

În spatele blocurilor cerul e roșu; plebea pleacă la lucru. Voi ieși afară și eu, îmi voi compune moaca socială și „voi lupta pentru existență”.

Să dau mâncare vrăbiilor. Cineva a lucrat în construcții, avea de luat vreo 10.000 de euro. N-a văzut nici un ban.

Până la urmă au venit și cei de la „ajutoare umanitare”, le-am dat niște bani; și tânărului popă ce mi-a cântat „Boboteaza”. Dacă am, cum să nu le dau?

E clar că în viziunea celor ce conduc actualmente lumea, totul trebuie să se transforme într-o firmă impozabilă. Nu trebuie să existe „persoane fizice”, toate ființele omenești trebuie să fie „juridice”. Încet-încet, civilizația banului va pune gheara pe viețile tuturor. Acesta este adevărul despre „apocalipsa” atât de ordinar mediatizată în filmele acestui timp. Cum aș putea opune altceva, când ei au toată media de partea lor? „Scapă cine poate”, gândesc. Sper să găsesc un minim auditoriu pentru ce spun.

Discuții pe tema integrării europene. Adică nimic. Povești despre „taxa de protecție”, despre cum va evolua violența și la români. Nu simt nevoia „taxei de protecție” - cică este poliție pentru asta. „Statul” a creat sisteme și sub-sisteme mână-n mână cu borfașii. N-am ce aștepta, trebuie să-mi fiu suficient.

Nimic n-am făcut în câteva zile - am dat-o pe coniac. Vegetal fraier cum sunt, îmi spun: De mâine - la lucru; suntem în Europa, ce bufetul comunal!

Afacerea cu flori aduse din Olanda te solicită în salturi, sunt momente când trebuie să muncești zi și noapte, sunt zile întregi când stai și bei coniac. Dar actele, miile de hârtii pe care le ai de făcut te împiedică mereu. Statul îți urmărește fiecare ban, să nu cumva să-i înșeli pe componenții săi, că trebuie plătiți pentru leneveală!

Ce să-i spui iubitei tale femei? Ea a auzit totul, a văzut totul, ai fost al ei cu totul. Poate privirea de cățeluș recunoscător ce bea un litru de coniac pe zi să-ți fie mirare și acceptare. Și atunci cum să n-o iubești mai mult decât pe tine însuți?

Eu - cum să nu scriu poezii pentru ea? Cântece? Cărți pentru ea? E pervers. S-o învăț despre moartea mea. Da. S-o pregătesc. Deci - să apară cu moartea mea la braț și să spună, în zeflemea, onoratei asistențe, că trăiesc. Onorata văduvă Gabriella să mă declare, de față cu toate onoratele fețe, viu, în pofida certificatului de deces. Ce altă dovadă de iubire să cer femeii mele?

Am recitit pasaje din cărțile mele - sunt uriaș! Dar abia m-am apucat de devenit „celebru” că m-am și plictisit. Am dat mereu valori altora, ignorându-mă. Am ridicat o lume în spate și acum coloana vertebrală cedează.

Nu sunt fericit? Ba da, sunt.

Mă gândesc la coperta unei cărți: titlul ei trebuie să conțină litera „T” care să fie desenată ca o spadă ce cade într-o carte numită „Literatura română”. Să spun - primului volum - „Literatura română, actul I”. Să urmeze apoi și altele: ce ironie! Mâine-poimâine, cineva care mi-a auzit gândurile, să facă asta ca și cum el ar fi gestat minunata idee.

Să fii singur. Să vezi că ideile tale ajung undeva, bat în mințile cuiva. Și când apar, când se-ntorc din călătoriile lor, prăfuite de cuvintele cele mai frumoase, să zâmbești; a mai trecut un veac din viața ta.

Ura. Mereu ura, atributul omului social. Scapă-mă, Doamne!

Mă cutremur: oare chiar voi fi singur când voi îmbătrâni? Nu în fața lui Dumnezeu voi fi înfricoșat, ci în fața neputinței mele! Dă, Doamne, să-mi fie frică azi, în timp util!

Ar trebui să n-am gânduri negre, că doar am bani, am perspective. Atunci de ce mă doare spatele? Dau conotații tragice și faptului că n-am văzut omăt anul ăsta!

Pentru cine vreau să fiu „mare scriitor”? Pentru Dăncuș.

Să merg, așadar, să mă fac „social” - neplăcere. Să-mi iau din nou pielea de vierme, să mă înrolez în șiragul de viermi stradali. Să fiu o pocitanie în plus.

Voi face asta, cu toată oroarea ce-o simt. Mă voi întoarce și iar voi scrie cât de singur am rămas.

Executat „îndatoriri sociale”. Acasă. O sticlă de coniac. Apă minerală. Vai, inima.

Gânduri. Tăcere. Păsări. Fereastra deschisă a bucătăriei - vine primăvara, cred. O țigară. Gabriella râde de una singură descoperind expresii englezești (stă cu dicționarul în față și scrie „scrisori de intenție” pentru diverse firme din Olanda). Eu. Ce lumină-i afară!

Trebuie să fiu mai atent cu inima, nu e cazul de mers pe la vreun spital. Singur, numai eu și chitara. Nimeni în lumea mea. Nici măcar păsări la geam. Trădătoarele.

Zi de stat acasă. Primăvăratic.

Vorbe și povești despre valori materiale. Iar eu de ce, cum, pentru cine? Cui vreau să predau o lume nouă? Sunt dărâmat.

Mereu există rezolvări pentru probleme - de aceea omul viu are activitate. Omul mort are o singură problemă: cea a anduranței la Dumnezeu.

De n-ar fi lehamitea asta m-aș apuca de scris. Dar e - și n-am medicament.

Beau vin. De vreo săptămână simt o apăsare la inimă. De la vin? De la țigări? De la coniac?

Adrian Suciu vrea să scriem o carte împreună. Voi participa, deși n-am fost niciodată adeptul cărților editate în comun.

Dorin Ștef mi-a trimis un fragment dintr-o carte a sa. Acolo unde eu văd o nouă direcție în critica literară, alții văd o catastrofă. L-am încurajat cum m-am priceput.

E vreo 12 și ceva noaptea, ascult Rolling Stones.

M-a sunat Nicolae Scheianu să intru cu 5% în ziarul pe care-l face Ioan Romeo Roșiianu acum - „NeCenzurat”. I-am spus că nu investesc în presă, dar îi livrez materiale gratuit. Că are rate la mașină, că ia salariu mic la cultură, unde e, că... Bine, îți voi trimite, am zis. Știu și eu? Poate că sunt celebru, vorba lui Adrian Suciu: „Păi, ești celebru, ce mai vrei?” - cred că dacă m-ar întreba cineva ce e celebritatea, n-aș ști ce să răspund.

I-am spus Gabriellei: „Nu mă iubi acum, urmărește-mă toată viața. Vom fi împreună când o parte a vieții mele va fi devenit moarte.”

A plâns: „Mă părăsești?”

Am zis: „Plec să ucid o parte din mine.”

Am plecat. Ea avea 13 ani.

Primarul din Lungulețu îl presează pe Constantin Predescu Neacșu să termine urgent monografia comunei.

Șmecherii de la firma „Eurodin” nu vor să ne dea restul banilor, după ce-am construit vila primarului general al capitalei, Adriean Videanu, pe malul lacului Snagov. Să facem scandal în presă?

Volumul comun scris cu Adrian Suciu continuă. El este în sistemul în care se minte zi de zi, îl sperie vitalitatea vieții normale.

Acestea sunt, totuși, cuvintele. Adică „minciuni”, cum zice el. Mi-e milă de el. Voi muri mai târziu.

Stare ambiguă - nici bine, nici rău. O sticlă cu vin. Imaginez zeci, sute de cadre referitoare la ce e important în viața noastră. Nimic nu mă mai ia prin surprindere. Cred și eu, după ce am traversat anul 2005 și n-am murit!

Mi-e groază de cariera mea literară, în ultima vreme numai la afaceri mi-e gândul. Adrian Suciu, cu cartea lui comună, m-a scos din letargie. Oare mai am încredere în lume ori e doar o expresie pe care o folosesc în gol?

Dorin Ștef îmi spune că materialul ce apare în foileton în ziarul lor a produs rumori printre scriitorii băimăreni.

Mă gândesc la o variantă financiară de-a mai scoate o carte - deocamdată nu e posibil. Așa că-mi rămâne fâțâiala pe internet.

Am primit „Miorița s-a născut în Maramureș” a lui Dorin Ștef - îmi vine să-l cred. În fond, chiar dacă „Miorița” n-a apărut în Maramureș - am rămas înmărmurit în fața variantelor baladei pe care le-a dat. Îți vine să plângi.

Participarea mea la acest început de an e inobservabilă și așa vreau să rămână pe veci: „Când n-ai mâini te-aude Dumnezeu mai clar” - scriam.

„Aceasta mi-e ultima viață” - desfășurată pe coordonatele renunțărilor și sacrificiilor. Nu simt durere că mi se cer bani. Totuși, nesimțire și obrăznicie numesc aceste împunsături de suliță care, în fond, lovesc în gol. Aleagă-se praful și pulberea de valorile de hârtie!

Cică să gândesc pozitiv, că e bine. Mda. Să mă duc la biserică, deși o văd ca pe-o construcție plină de farisei.

Abia am obținut puțină glorie literară, că m-am tolănit la umbra ei. Alții sunt metodici, fixați pe scop.

Idee: să merg să răstorn o gașcă de cărți pe holurile Casei Presei Libere. Ori să dau câte o foaie cu un poem al meu, tuturor consumatorilor de prin barurile și grădinile de vară ale Bucureștiului.

Știu că a vorbi cu Dumnezeu e un subiect perimat - s-au priceput tot felul de idioți să-L demonetizeze. Eu spun: dacă omul crede în Dumnezeu, și Dumnezeu crede în om. Ca replică la „Dacă te uiți prea atent în întuneric, și întunericul se uită în tine”, sau cam așa ceva, nu știu cine a spus.

Telefon de la Nicolae Scheianu: să-i trimit urgent poeme care să apară în „NeCenzurat”.

Omenirea întreagă a ajuns să „execute” ceva. Suntem niște simpli executanți cu toții. Eu, Omul, ce execut?

Idee: să fac o revistă în care pe redactori să-i cheme Dăncuș, cu pseudonimele de rigoare. Să o scriu eu.

Când te plictisește vinul, ți se face silă de țigări și cafea, de toate drogurile de peste zi - ce te faci?

Idee: Soarele este alimentat de sufletele păcătoșilor, care ard acolo. Savanții au prezis stingerea acestuia la un moment dat. Înseamnă că tot mai puține suflete ar merge să ardă. Apocalipsa, „ploaia de foc”, ar putea fi revolta acelor suflete; înfrânte, ar putea urma acea 1000 de ani de pace. S-ar putea scrie o carte cu acest subiect.

Cartea scrisă cu A. Suciu se numește „Sex cu femei”. I s-a făcut o propunere de editare de la „Cartea Românească”.

Epoca internetului a făcut din toți artiștii sclavii calculatorului. Ce să cauți cu volume tipărite printre ei?, le aruncă într-un colț și-și amintesc de tine doar când le ești necesar. Atunci îți dau telefon și te laudă, îți spun că ți-au citit cartea, că așa și pe dincolo.

A crede ori a nu crede în Dumnezeu. Calea de mijloc e violența.

George Ioniță mi-a lăsat cartea lui, când am deschis-o am constatat că era și un text scris de mine, mai demult.

Mă simt sărbătorește. Se oficiază slujbe nefăcute vreodată de popii acestui timp. Trupul și sufletul îmi sunt sunt o biserică adevărată. Dumnezeu este bun. Stau la masă cu diavolul - țigara și alcoolul; dar Dumnezeu este bun.

Incredibil! Vecina bate la ușă, și-a cumpărat o floare și vrea pământ. Gratis. Azi și viața mea este grats.

Ascult muzică folk și beau coniac. Păsările mă întreabă de ce nu scriu. Da, ar trebui să scriu „o cântare nouă”. Nu știu la ce folosește, dar dacă trebuie...

Am citit de curând „Oameni și demoni” a părintelui Rodion din Rusia, în care se vorbește împotriva forțelor oculte, a vrăjitoriilor și paranormalului. Și eu am o reținere în ceea ce privește extrasenzorialul. Sunt sfâșiat.

Astă noapte m-am uitat la diverse filme pe internet - trăim într-o lume aproape cucerită de diavol.

În țările dezvoltate, familiile se destramă deoarece soții nu au timp unul de altul. În România au prea mult, așa că tot la despărțire se ajunge: românii se plictisesc.

M-am blocat în formolul amintirilor. Rememorez întâmplări, îmi amintesc de oameni - dar nu scriu nimic. Aș putea, cu puțină bunăvoință, sistematiza paginile de față. „evanghelia” nu-mi place - trebuie s-o revizuiesc; dacă aș lucra 2 ore pe zi, într-o lună aș putea să-i dau formă finală, dar n-o fac. Nu fac nimic, îmi iau câte-un vin.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 464 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 235 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou