Home Proză Ben TODICĂ: BENEDICTUS
Ben TODICĂ: BENEDICTUS PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 12 November 2018 09:57

 

(I) (1) SINUCIDERE

Vezi tu că eu am fost complet singur, aveam tot ce-mi trebuie, material, aveam emisiunea la radio care îmi aducea un fel de satisfacţie profesională şi de a contribui, însă eram singur, iar comunitatea nu(ts), nu răspundea cumva muncii mele, să dea telefoane, să spună le-a plăcut, nu le-a plăcut, să-njure, să felicite. Şi făceam asta de ani de zile şi de fiecare dată mă întorceam acasă într-o casă goală, mă aşezam pe marginea patului şi stăteam până se întunecă afară şi mă gândeam la rostul vieţii. Ce rost au astea toate, să fii singur. Dar vezi tu că muncind să-ţi câştigi existenţa şi să contribui şi la muncă voluntară, la munca asta artistică cerând un efort deosebit şi timp, într-un fel te izolează de o viaţă reală, adică, la urma urmei, eu trăiam într-o lume virtuală. Şi într-o zi am zis că nu mai are rost şi am simţit că nu mai are sens nimic în jurul meu şi am zis că o soluţie ar fi poate sinuciderea.

Şi mă şi imaginam deja pe un scăunel cu o frânghie legată de gât, deja umblam după ele în gândul meu prin casă, prin garaj. Şi când am fost decis s-o fac, sună telefonul, care mă deranjează de la drumul meu şi chiar am vrut să-l ignor, sau poate-l ignoram dacă telefonul nu insista, fiind în altă cameră. Şi m-am dus cu intenţia să-l deconectez. Şi, punând mâna pe el, am răspuns într-un fel automat. Înăuntru o voce de doamna cu un accent, vorbea în engleză, de sârboaica am dedus eu, care mă întreabă dacă eu sunt dl Benedictus de la radio şi mă roagă să nu mă supăr dar că a auzit despre mine de la o familie şi c-ar vrea să se întâlnească cu mine să stăm de vorbă.

           

Mi-a spus că e austriaca, are doi copii, c-a avut recent un accident de maşină în care soţul i-a murit, că au o fabrică de pâine, că are mici probleme şi ar vrea să mă cunoască să stea de vorbă cu mine... Are nevoie de ajutorul meu, dacă pot s-o ajut. Bineînţeles că n-aveam eu chef să ies din casă la ora aia, că eram pornit pe un alt drum. Însă ea a insista ca să ne întâlnim acum şi am zis că haide s-o ajut, să văd ce vrea, şi pe urmă...

           

Şi mi-a dat întâlnire într-o suburbie la vreo zece km de casă, în Charlston, la jumătatea drumului, la un McDonald’s. Zic, cum o să vă cunosc? Dar ea avea o voce, cum am zis, de femeie de ţară, un accent sârbesc, un om mai simplu, nu elevat. Şi ea mi-a zis, nu-ţi fă probleme, eu o să te recunosc pe tine, mă aştepţi în parcare şi doar ieşi din maşina să te văd. Pentru că ea mi-a văzut poză la familia respectivă şi mă cunoaşte.

           

M-am urcat în maşina mea Nissan Gazel şi m-am oprit în parcarea din Charlston, de la McDonald’s. Am stat şi am aşteptat, afară, mă uitam la fiecare maşină care intră şi fiecare persoană care ieşea îmi imaginam că aia e persoana şi încercam dinainte să prezic sau să deduc ce probleme avea, cum s-o ajut. Arătarea şi felul să sugereze de ce natura să fie ajutorul meu.

Şi la un moment dat apare în parcare un BMW decapotabil alb şi o puştoaică de vreo 18-19 ani, superbă, care parchează lângă maşina mea. Bineînţeles că eu m-am uitat peste ea, mai departe, aşteptăm o femeie necăjită, femeia din telefon. Gagica asta se dă jos din maşină şi vine ea la mine, în loc să intre în McDonald’s. Şi-mi spune, d-stra sunteţi Ted Benedictus? La care, automat, m-am gândit ce drac de ajutor să-ţi dau eu ţie, când eu sunt un pârlit, iar tu cu maşina asta luxoasă şi figura, corpul, arătarea ta poţi să fuţi o juma de stradă, să te umpli de bani şi să-ţi rezolvi problemele oricât de mari ar fi.

           

Şi ea mă invită înăuntru, dacă am timp, să stăm la o cafea... Şi începe să-mi povestească problema ei. Că ceva timp în urmă a avut un accident de maşină şi i-a murit soţul şi că a rămas singura împreună cu business-ul şi copiii şi că umblă să caute să găseasc pe cineva cu care să-şi unească viaţa şi că a auzit că sunt cinstit şi stau singur. Şi îmi propune să vadă dacă vreau să ne cunoaştem. Ce drac să-i zic! Asta era o întorsătură nu ştiu cum. Ciudată. BMW. Frumuseţea asta din faţă, Vernusu', business-ul, ea are bani, nu trebuie să facă nimic.

Acum juma de oră căutam frânghia prin casă. Şi îi zic, bine, o să ne cunoaştem şi dau să plec, să mă ridic. Mai îmi dai telefon şi vedem, nu ştiu când eşti tu liberă, când sunt eu liber. Dar îmi zice, nu, acum vreau să vin cu tine acasă, să văd cum stai, este posibil? Pentru că nu vreau ca să-ţi dau timp să te pregăteşti tu să mă primeşti. Vreau să-l cunosc pe adevăratul tu. Este posibil?

           

Ok, n-am nimic de ascuns, poţi să vii. Şi a zis, uite, tu mergi în faţă şi eu te urmez. Şi-am adus-o acasă, am intrat, am aprins luminile, i-am dat voie să inspecteze casă, i-am arătat cum stau. A fost impresionată de cantitatea de muzică şi varietatea pe care o aveam, i-am arăta şi poze de familie, cum a cerut. Cercetă cu mult interes tot. Bineînţeles că nu-mi trecea nimic prin cap pentru că pentru mine era oricum un sfârşit de drum.

           

Şi pe urmă i-am pus nişte muzică, am servit o cafea, una-alta, şi cu o încântare cumva s-a apropiat de mine şi mi-a spus că sunt ceea ce îşi doreşte. Şi mai un pahar de vin, mai un dans, am început să ne sărutăm, şi-am început să ne dezbrăcăm şi să stingem lumina, muzică, şi nu-mi venea să cred cum o tipă cu un corp, un copil, aparent, ca arătare, practic, şi frumoasă, sigur că ne-am încleştat şi am făcut dragoste, şi bineînţeles că pe urmă am început iar să bem şi să stăm de vorbă dezbrăcaţi în pat, la un pahar de vin, şi, la un moment dat, îmi spune că-i place foarte mult de mine şi nu ştiu ce, şi că vede că sunt un om foarte onest, cinstit. Zice că ar vrea să-mi destăinuie ceva, dar nu ştie cum reacţionez.

M-am schimbat dintr-odată la 90 de grade, mi s-a urcat sângele la cap şi i-am zis, te pomeneşti că tu nu eşti măritată şi n-ai nici copii, şi că eşti fata cuiva, că poţi să ai 17 ani sau 18 ani, şi mă poţi băga în belea. Ea a zis, nu-i asta, m-a asigurat că nu e problema asta. Şi mi-a dat mai multe ghesuri (guessings, guess) să vadă dacă ghicesc, să vadă, hai, care-i problema pe care o am?

           

Şi când a văzut că sunt aşa de îngândurat şi serios, a zis că nu poate să-mi spună - mâine, s-a sculat, s-a îmbrăcat şi a plecat.

(I) (2) MICHELLE PFEIFER II

Copilul bătea la uşă. Tipul l-a văzut prin vizor şi s-a întors înapoi ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Ea, din dormitor, îl întreabă, cine e, dragă, la uşă. Nu e nimeni.   O fetiţă de câţiva anişori se rostogoli pe perna în partea cealaltă continuându-şi somnul. El a stins lumina.

           

A doua zi de dimineaţă, el o luă de gât şi începu să ţipe. Dumnezeii mă-tii, să nu-l mai prind pe fi'tu, să faci ceva, ce trebuie să-ţi car eu cozile, şi începu s-o lovească violent cu pumnii, era fost boxer. Cu fata umflată şi plină de lacrimi, Michelle se aranjă în oglindă, având o senzaţie de vomă, gândindu-se cu durere la un alt avort, şi plecă la lucru.

           

La Fabrica de vopsele din Sinaia nu erau nişte condiţii prea grozave ca muncitoare pentru o femeie care fusese odată campioană de şah la tineret a României şi directoarea cinematografului din Ciudanoviţa. Eu îi scrisesem în mai multe rânduri, în cinci ani de când eram în Occidentşi ea ezită mereu de frică să nu-i iau copilul. Copilul de la uşa a fost fructul primei noastre iubiri, iar ea era hăituită de situaţia în care ea era încolţită de ideea că eu o să-i iau copuilul şi n-o să-l mai vadă niciodată, iar tâmpitul de lângă ea nu-l acceptă în casă. Fetiţa din pat era a lor, făcută cu boxerul, asta o ţinea prada sau înlănţuita, îi ţinea spiritul ei liber, c-ar fi vrut să zboarte, dar n-avea unde.

           

Eu îi scriam scrisori adresându-mă fiului meu, iar ea îmi răspundea la ele ca şi cum ea era fiul meu. Aici a fost momentul când eu am iertat totul şi aş fi dorit-o înapoi, dar acum era prea târziu. În vest, după ce m-am maturizat un pic, ieşind de sub vraja tradiţională, am realizat că totul nu e decât un joc copilăresc chestia cu gelozia, iar cei cinci ani de viaţă petrecuţi împreună erau de neegalat în comparaţie cu un rahat din asta de gelozie sexuală.

Deodată se auzi o sirenă puternică în toată fabrica şi lumea se întrebă înnebunită ce se întâmplă. Ea era căzută jos ca o pasăre, cu fruntea descreţită, senină, ca o pasăre care şi-a luat zborul spre ceruri sau spre libertate. Se otrăvise. S-a sinucis. Acum copilul era al meu, nu mai era singur şi fetiţa era a boxerului, dar amândoi orfani de mama.

(I) (3)

A doua zi, Sinuciderea m-a invitat la restaurant. Dansăm înlănţuiţi şi recitam versuri în limba romana, dacă ai şti tu ce-ţi spun, nemţoaico, n-or fi atât de dulci chiuiturile elveţiene, fata îţi radiază sub hipnoză stihurilor mele, o hipnoză dublă, că, de fapt, eu eram hipnotizat ca un şoricel în ochii şarpelui, totul sclipea în jurul ei şi a feţei sale. Eram pe scena ei... Era în control. Eram paralizat ca de şarpe. Ea controla totul în jurul ei şi făcea să strălucească. Era o hipnoză.

           

Pe urmă ne aşezăm la masă şi îmi spune viaţa ei. Sigur, pentru că eram şi eu curios, ce vrea să-mi povestească, de ce-i e frică de reacţia mea dacă îmi spune adevărul. Mi-a zis că are doi copii. Sunt pe picioarele lor, să nu mă sperii la propunerea ei de a-şi uni viaţa cu mine, cumva, ştii. N-o să duc lipsă de nimic, are două fabrici de pâine, una în Australia şi una în Elveţia, numai să fiu loial. Soţul a iubit-o foarte mult şi ea l-a iubit pe el, dar viaţa merge înainte şi...

           

Şi ne-am ridicat şi am plecat în parcare şi, sărutându-ne, am început s-o dezbrac de atâta elegantă de pe ea, de parcă dezbrăcăm împăratul Franţei, spre sâni, ca pe drumul de ea forjat deja în noaptea trecută. Actul ăsta odată iniţiat era întrerupt de zgomotele trecătorilor, mame cu copii, nu era o parcare mică. În momentul în care eram împletiţi pe calea asta euforică, depuierea ei fiind în trepte, cu fiecare parcă desfăceam o ceapă de fiecare dată având o senzaţie extraordinară, şi pe urmă mai apărea unzgomot din afară care ne distrăgea şi mai generă un strop de adrenalină în sângele nostru, era un fel de dragoste cu sare şi piper.

Dar natura parcă era în favoarea noastră, care ca o floare de lotus a-nvaluit toată maşina şi toate direcţiile într-o perdea groasă de ceaţă şi acum, ca să ne protejeze, să ne dăm drumul, ne vedeam protejaţi vizual şi nu ne mai interesa ce e afară. Am început s-o dezbrac mai adânc, am lăsat scaunul meu jos şi, sărutând-o, am trecut-o uşor peste schimbătorul de viteze în poalele mele. Cu hainele frunzărite pe ea, arata ca o lebădă.

Acum să descriu actul sexual, cum i-am înfipt-o.S-a lăsat cu ochii închişi, şi şi-a dat drumul în jos ca să nu piardă niciun rând din boabele ştiuletelui care a futut-o aseară. Ia uite ce fericită sunt, parcă-mi spunea Sinuciderea, şi tu voiai să pleci după frânghie în garaj. Şi nu ne mai săturam. Da' tu ştii că chestiunea asta cu ţinerea futaiului atâta de mult...Cu atâta adrnalina futaiul tine cât vrea dumnezeu, aici chinezii sun meşteri. Ca futaiul nu este numai datul din cur, e mult mai complex.Am dus-o la maşină şi a plecat acasă.

(I) (4)

Noi facem tolstoism din postmodernism. Ne pitulam într-o măreţie tolstoiană. Kareniana era pe urmele mele? M-a luat pe mine pentru că sunt un băiat bun şi cei din jur au convins-o să vadă şi alte laturi ale unui bărbat decât cele după care alergau puştoaicele Sinaiei, calităţi pe care nu le aveau toţi. Îi plăcea de mine pentru că eram inocent, băiat din Ciudanoviţa, nu din oraş rafinat, ea era mai versată, vindea cravate la fabrică, iar unchi-său era mare goangă la partid în închisoare. Toţi care o cunoşteau pe Michelle îi spuneau Fatsa.

Eram căsătoriţi de cinci ani şi tocmai sosisem din delegaţie de la Feldioara, la uzina R, de prelucrare a minereului de uraniu, din care Ceauşescu voia să obţină bomba atomică, viitorul României, zicea el. Şi, printre altele, jucându-mă cu fiul meu, care avea cinci anişori, îmi spune că mămica se joacă cu nenea sub plapumă în patul celălalt şi că pe el îl lăsa singur în patul ăsta să doarmă. Şi-atunci mi-a atras atenţia, am devenit curios, am zis că nu vorbeşte el bine. Dar răutatea din om nu te lasa, ştii, că dacă treceam cu vederea, poate că era în viaţă, şi eram împreună, dacă nu insistăm să spună copilul mai mult, poate era tăticul, nu, era altcineva...

           

Şi pe urmă am luat-o pe ea la întrebări şi i-am tras o palmă, până mi-a spus că e un fost prieten din copilărie şi a venit să lucreze şi el la mină, că n-a putut să scape de el, nu ştiu ce. Am aflat şi pe urma l-am cunoscut pe tipu' şi ne-am luat la bătaie. Chestiunea este ca tipu' a fost un laş, a scos cuţitul şi m-a tăiat. Nevastă-mea a fugit acasă, era la o vecină unde se framânta de ce o să urmeze, iar eu am fost dus cu salvarea la spital.

Sigur că a doua zi a venit la mine la spital ca o văduvă tristă, îmbrobodita, şi atunci poate că era momentul s-o iert. Dar cum eram în salon cu încă opt persoane sau zece, aia cunoscând de-acum povestea ăstuia tăiat din pat, au început să strige după ea, curvo, s-o umilească. Ce, ţi-ai adus ibovnicul ca să-ţi omoare bărbatul? Sigur că ea mi-a lăsat plasa, îmi adusese nişte fructe, eu priveam în tavan cu ochii înlăcrimaţi, ea s-a întors şi a părăsit salonul, păşind drept, plângând cu demnitatea muntencei care înfrunta umilinţă pe care o merită cumva.

           

Asta era un moment pentru care o admir, în care era înconjurată de toţi lupii care o huiduiau, din care orice persoană ar fi plecat văicărindu-se sau ţinându-se de pereţi. Şi din momentul ăsta ne-am întâlnit doar la tribunal. Ea a rămas acasă cu băiatul şi eu m-am mutat la părinţi. Eram de-o seamă, aveam 25 de ani.

           

M-am cerut din nou acasă, unde erau radiaţii. Viaţa spre moarte, după fiecare intrare în mina mureai câte o zi, era o moarte lentă, ca la o mie de metri adâncime nu poţi să găseşti o groapă mai adâncă decât asta, cavou de coşciug.

           

După ce tribunalul i-a dat copilul ei, pentru că în România copiii se dădeau mamei până la vârsta de 11 ani, neţinându-se cont de partea vinei, şi-abia la 11 ani copilul este întrebat unde vrea să stea, cu tata, sau cu mama, asta m-a pus pe liber să pot pleca în jurul Pământui. Judecătoarea sau avocata care m-a apărat pe mine era soţia inginerului Iulian Topală, un om cu mare viitor pentru industria minieră românească, ale cărui invenţii şi inovaţii eu le filmăm în subteran şi le prezentăm la conferinţele naţionale şi internaţionale pentru promovarea tehnologiei miniere româneşti în străinătate.

Bine, că acum ce să intru la ruşi, pentru că ruşii au plecat la ei şi au luat, deci, tehnologia pe care ruşii au folosit-o în exploatarea minieră, ei nu au mai vrut să o mai livreze României, şi atunci România a fost obligată să-şi formeze din frânturi şi rămăşiţe de la ruşi să-şi creeze propria lor tehnologie pentru exploatarea minieră. Şi, fii atent, odată cu căderea lui Ceauşescu, speranţele şi proiectele şi visele acestui inginer Topala, prăbuşindu-se, el s-a spânzurat de clanţa de la uşa dormitorului, unde l-au găsit soţia şi copiii întorcându-se acasă.

           

Copil fiind, găsisem în garajul flotilei de basculante un şofer spânzurat cu cureaua de la ventilator pentru că îşi prinsese femeia futându-se în pat cu altul. Era nemţoaica gagică. Mai şi plănuisem, cu o gagică unguroaică, cum să-l omorâm pe bărbatu-său. Ca să vezi cât de proastă e lumea şi ei aveau doi copii frumoşi. Şi bunicul meu, pădurar din Moldova, tot din curvăraie, l-au prins în pădure şi l-au bătut cu patul puştii până şi-a scuipat plămânii. Toţi de la uraniu, în afară de bunicu'.

(I) (5)

Trebuie toate ţinute ca şi vârfuri de munţi, mai coborî într-o vale, nu le uniformizam, nu devin orizontală. Tocmai cuminţenia mă întrerupe de la sinucidere. Am găsit uşile şi geamurile sparte acasă la Sinucidere, după ce, cu zi înainte, mă chemase la ea acasă s-o cunosc, mă tratase şi vizual şi fizic cu o atmosferă de eleganţă şi aristocraţie care impunea respect şi calm şi linişte. Era o bucătăreasă superbă, toate erau la locul lor, în bucătărie, în baie, în dormitor, de parcă făceam parte din casa asta de nu ştiu când, ca toate erau pe placul meu şi mi se potriveau, aveam şi pijama, halat de noapte, papuci, parcă venisem la mine acasă.

           

După dus, m-am dus în dormitor, ea era sub plapumă dezbrăcat, luminile de carte aprinse, şi sigur că am început să facem dragoste, era în pielea goală, şi sigur că am luat-o în toate stiulurile, şi căţeleşte, şi poziţia misionarului, cracii la umăr, figura 48, nu ştiu, şi ea deasupra, kama sutra, chestiile astea, până am căzut frânt. Totul era enjoyment total. Am căzut pe perne, vorbeam, nu ştiu de ce am aprins lumina şi ea era fericită, faţa ei era toată plină de încântare şi n-a realizat pentru moment ce se întâmplă, că privirea mea a aluneca în jos pe corpul ei frumos modelat, şi a început să scaneze cicatricile de cuţit chirurgical de pe corp, lucru care m-a înfiorat, la care ea a realizat, a tras plapumă şi s-a acoperit. Văzusem pentru moment pe Frankenstein şi monstrul lui. O tăietură de deasupra sânilor până jos la putsa, o tăietură în cruce sub sâni, şi una pe mijlocul stomacului la buric. Dar cusăturile erau de aşa proastă calitate ca acuma se vedea că un sac de cartofi cusut cu aţa de cânepă, că acum din acea zână şi fecioara devenise monstru.

           

Şi a început să-mi povestească de ce sunt toate astea, a început să-mi spună adevărul. C-a văzut că m-a pierdut. A scos albumul cu poze şi a început să-mi arate copilăria ei, că e olteanca, că vine dintr-un sătuleţ din Oltenia, că era o fată grasă, cu ţâţe mari, fleşcăite, şi buci mari, un ghindoc, şi că toată viaţa a lucrat în fabricile din Australia şi acum la urmă ca bucătăreasa la spital... şi toţi banii pe care i-a agonisit i-a băgat în operaţii estetice, pentru că n-o iubea nimeni. Avusese peste vreo zece operaţii, fiecare la 10-15 mii de dolari. N-am ştiut ce să mai cred, mi se făcea milă de povestea ei şi o respectăm. Mi-a câştigat compasiunea şi respectul, că, la urma urmei, Sinuciderea e şi ea o fiinţă care-şi caută dragostea, încerca să se facă iubită.

           

Însă a doua zi, când am găsit uşile sparte, i-am spus că eu nu pot face parte din povestea ei, că secretul ei rămâne cu mine, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, şi ne continuăm fiecare drumul său. Ea m-a mai sâcâit de câteva ori de-atunci, venindu-mi la uşa eleganta foc, însă eu acum eram în realitate. Şi, mai târziu, după ce a ieşit de la puşcărie, nu ştiu pentru ce delict, m-a sunat, a răspuns fiul soţiei mele.

***

(II) (1)

Nu pot să vorbesc la persoana lui. Ce le leagă pe-alea două, Sinuciderea, invazia personală, iarăşi sinuciderea aborigenilor în puşcării. Pune întrebarea dacă nu cumva statisticile de sinucidere ale australienilor nu sunt cumva determinate de durerile acestora. Pentru că ei sunt un spirit liber de 40 de mii de ani şi dintr-o dată am apărut noi cu civilizaţia, cu oraşele noastre de beton şi claustrofobice ca nişte Bastilii şi dirijările astea regimentale ale populaţiei în infrastructura vestului i-a făcut să ne deoache, să ne direcţioneze spre chestiile astea de autosinucidere, pentru că ei nu ne pot rezolva pe noi fizic, decât spiritual.

           

Faptul că am venit noi şi i-am deranjat de la pescuit, le-am mai luat şi copiii, am intrat în viaţa lor şi-i mai acuzăm şi de incest şi alcoolism, trăgându-i prin tribunale şi puşcarii, sinucidere sigură pentru ei, care nu acceptă să li se ia libertatea, pentru unul atât de liber ca aborigenul. Este ca şi cum ai acuza un rechin că te-a înşfăcat de picior, tu fiind infractorul care i-ai invadat teritoriul, el nefăcând nimic anormal, doar natural, i-ai fost hrana, erai în teritoriul lui şi el te-a halit.Şi atunci, de două sute de ani, rasă albă a hotărât că dacă nu poate să-i distrugă fizic, să-i invadeze prin încrucişare, luându-le copiii şi transformându-i în slugi şi copii de înfiat, încrucişându-i cu albi. Pui corciturile să intre în ei. Nu mai fac parte nici din ei, nici din tine. Poţi să-i comanzi.

           

Nu rare au fost cazurile când aborigenii maturi au venit să-şi claimuiască soţiile ca legitime prin hotatarea lor tribală şi multimilenară. Aceştia de multe ori fiind arestaţi şi duşi în tribunale, acuzaţi de incest şi rape, viol. Unii chiar omorâţi la faţa locului de administraţia sau justiţia locală.

           

Ei au o cultură orală. Fără scriere. De 50 de mii de ani, datina şi istoria le este transmisă verbal printr-un mecanism social numai al lor, unic, în care familia clasică, de mama, tata şi copii este formată din trei soţi la aborigeni. Întotdeauna în familie se vor afla două soţii sau doi soţi. Întotdeauna va fi un soţ sau soţie student şi un soţ sau soţie învăţător, incorporând în acest învăţământ şi şcoala. Noi albii fiind împrăştiaţi cu şcoli, bunici, mămici, tătici, bla-bla - părintele bătrân aborigen sau aboriginal, whatever, iniţiindu-l pe cel tânăr în arta supravieţuirii, transmiţându-i prin poveşti, cântec, joc şi secretele unei căsnicii fericite, toată istoria milenară a părinţilor săi.

Nu cumva toată această karmă se resfrânge asupra noastră, a albilor, care am venit şi i-am disturbat din evoluţia lor? Nu este o poveste a mea, dar ei poate mă pun să mă sinucid.

           

Şi acum mă duc înapoi în povestea mea. De la aborigenii bătuţi în custodie, la o nemţoaică încinsă din bătaie, pe pulpe în sus, din gelozie, de... Pentru el, iarăşi am un respect deosebit, şi n-aş vrea... Sau asiaticul iradiat de la Ciudanoviţa care îşi mânjea femeia la buzele pizdei cu creion chimic, ca la baia comună a minerilor când ieşeau din mână, să-i urmărească pe toţi la pula să vadă carte e mânjit cu creion chimic şi să i-o tragă cu o coadă de târnăcop.

Care suntem nebunii, noi ciudanovițenii sau noi, Vestul? După ce a ieşit de la puşcărie, Neigel, aborigenul, s-a căsătorit cu o englezoaică şi au făcut o fetiţă. După naşterea ei, s-a trezit cu poliţia acasă, care i-a interzis să mai locuiască cu ele împreună, forţându-l să se mute, iar soţia lui îl vizitează zilnic cu fetiţa, pentru că e tatăl ei.

(II) (2)

Iordan Tasov, cu care m-am împrietenit în câmpul de refugiaţi din Latină, venind special de la Canberra, unde era student la geologie, să mă vadă în Melbourne, s-a revoltat la faptul că un om ca mine, cu un palmares în lumea filmului, stă şi lucrează la Philips, complăcându-se cu un salariu şi o viaţă modestă... dar lipsită de griji. Repede m-a ajutat să împachetez valizele. A doua zi m-am lichidat de la fabrica şi am plecat la Canberra, să locuiesc cu el şi să-mi încep cursurile de limba engleză.

În Melbourne-ul multicultural nu aveam nevoie de engleză, pentru că lumea muncitorească era dominată de greci şi italieni. Ori eu vorbeam italiana. Însă dacă vroiam să intru în lumea artelor, să-mi fac practic meseria, trebuia să vorbesc engleza. Şi aşa am ajuns la The Red Taffe College în Canberra, unde am cunoscut-o pe soţia unui avocat în vârstă de 35 de ani, care-mi preda engleză, care m-a uimit când mi-a spus că ea în viaţa ei n-a fost nicăieri dinCanberra. Mie, celui care am colindat jumătate de planetă şi trăiam înconjurat de oameni ca mine nu-mi venea să cred.

Iordan studiase arhitectura la Moscova, iar în anul trei, la întoarcere spre Bulgaria, a luat ruta Polonia-Iugoslavia, în ultima cerând azil politic. Şi astfel, iugoslavii l-au dat italienilor. În camp, el avea un regim foarte militar. Şi într-o dimineaţă, pe la 5, neavând somn, am luat-o la fugă în jurul Câmpului. Şi într-un desiş, într-un cotlon al câmpului, l-am zărit pe Iordan juggling bottles şi ne-am salutat, noi fiind singurele viuitoare treji din cele 2000 de persoane câte erau în câmp. Şi ne-am împrietenit, de acum întâlnindu-ne în fiecare dimineaţă, alergam împreună câte zece kilometri şi după amiază jucăm tenis.

           

Ba chiar s-a potrivit că am venit în Australia în acelaşi avion, stând unul lângă altul. Numai că el avea destinaţia Sydney, iar eu Perth, iar la Melbourne ne-am despărţit.Nu mai auzisem de el de doi ani până în ziua când mi-a bătut la uşă. Mă găsise prin departamentul de emigrare.

           

Filmulcucâinele îl făcusem înainte de a mă duce la şcoală la Canberra.Ce-a fost până la urmă?Canberra! Da. Încerc să intru pe un făgaş, pe care din ele? Teoria lui ca să vin la şcoală, că şcoala este totul, este cheia succesului nostru, cade tocmai prin el care renunţă la meseria de geolog şi se apucă de văruit case, care în scurt timp îl face milionar. Milioanele sunt bune pentru a fi visate, însă nu oricine le poate ţine în frâu. Pentru că, plecat într-o croazieră în jurul lumii, ajunge în Columbia, îşi pierde toţi banii la un cazinou, joacă pe datorii şi devine prizonierul ideii de milionar, al milionarismului, fiind arestat, nemaiavând nicio şansă de a se întoarce în Australia.

           

Şi cum m-a surprins la început, în ziua când mi-a bătut la uşă, tot aşa a făcut-o printr-un telefon în care-mi spune că este prizonierul unei infracţiuni create de banca columbiană şi-mi cere să atenționez media australiană ca să-l contacteze şi să salveze cetăţeanul australian kidnapped in Columbia. Eu îl cred, şi de asemenea media, la convingerea mea, şi sub presiunea articolelor din media, a interviurilor şi insistențelor presei, statul columbian şi organele locale de acolo, probabil ca să scape nu de un păduche ci de un insignfiant ciot sau trouble maker, îi dă paşaportul înapoi şi-i da drumul să plece. După cum ştim, Columbia are mult mai importante probleme cu drogurile decât să se încurce cu un milionar amator.

(II) (3)

Rujiţa, nevasta lui Iordan, devenit Jordan Atkinson, văzându-mă singur şi băiat cuminte, s-a gândit să mă introducă la o fată necăjită şi cuminte, Biserca, o croațiancă - i-am pus o coroniţă, la croată. Avea o fetiţă de 8 ani care ne pândea prin gaura cheii. După ce o îmbrac, cu gustul de artist, începe să fie curtată în comunitatea croațiană - încă o coroniţă - şi la scurt timp dispare. Deci eu când am cunoscut-o ea era îmbrăcată ponosit, ţărăneşte şi fără gust. Dar în pielea goală era o pasăre măiastră. Şi sigur că într-un costum de casă de modă a devenit un star. De ani de zile era singură, n-o băga nimeni în seamă. Ca să vezi puterea modei.

Păsările lui Brâncuşi din Galeria Naţională a Australiei mă consolau de fiecare dată, în vizitele mele  de refacere sufletească, spirituală, erau singurul mod de a fi în România, de a fi acasă. Şi nu numai atât, dar, în dinamismul lor, of, în către o direcţie, oricând posibilă, îţi dădea un sens de libertate şi speranţa, parcă spunându-ţi, priveşte spre cer şi vei fi salvat.

           

Bineînţeles că partea aceata spirituală din mine era mereu stimulată de studiile mele pe care le făceam în biblioteca naţională de peste drum, unde îmi petreceam ore întregi studiind marii cineaşti ai lumii. Şi în această perioadă nu pot să nu-l revăd pe Serghei Eisenstein în experienţele sale spirituale din Sud-America şi America Centrală.

Jordan se întoarce din Columbia, vinde casa, se desparte de soţie, căsătoria părându-i-se o pierdere de vreme, că sunt în viaţa asta multe posibilităţi de a se ajunge, şi pleacă, şi dispare fără urmă. Nici în ziua de azi, 11 iunie 2010, nu mai ştiu unde e. Nici de soţia lui şi nici de Biserca.

În aceste momente, destinul meu rămânând tot atât de puţin conturat, nedefinit, ca al celor două păsări brâncuşiene şi al legendei maharajahului din Indore care le înconjura. Să fie oare faptul că, de câte ori am trecut pe lângă ele, le-am mângâiat, şi, precum sfera de cristal a prinţului de lotus care are puterea de a încătuşa duhurile rele, au putut să-mi transmită sau să-mi ia nefericirea din jurul meu? Să fie oare în ele ascunsă iubirea maharajei pentru maharani, sau răzbunarea cuiva, să fie un bad karma pentru mine, sau de fapt norocul? A fost oare destinul nostru să ne întâlnim aici în Canberra toţi trei, perechea şi eu.A doua zi am plecat spre Melbourne...

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 491 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 384 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou