Home Proză DOMINIC DIAMANT: MELANGERIA DE LUX -Însemnări de tot rabatul-
DOMINIC DIAMANT: MELANGERIA DE LUX -Însemnări de tot rabatul- PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Tuesday, 11 December 2018 09:28

       Am primit de la nepoata mea din Constanţa, doctor biolog Manuela Samargiu, un material despre viaţa şi opera marelui nostru scriitor Panait Istrati, în care câţiva cercetători şi oameni de litere ca Zamfir Bălan, Oana Ursache, George Banu şi consul Silviu Popescu se pronunţă, în ideea de a-l recupera şi repune în drepturile sale pe marele nostru compatriot care, după experienţe atât de diverse şi dureroase, n-a mai aderat la nimic, rămânând liber ca pasărea cerului, nedepinzând de nimeni şi de nimic.

       Este trist, ruşinos şi inadmisibil ce se petrece cu acest ilustru reprezentant al spiritului românesc care a suferit atât şi a plătit cu viaţa pentru ideile sale ! Faptul că la noi rămâne atât de puţin mediatizat, în timp ce pe alte meridiane este preţuit la adevărata lui valoare, e un mister legat direct de mentalitatea noastră atât de flexibilă şi păguboasă. Dacă ar fi singurul gratulat cu acest tratament, aş mai înţelege, dar aşa se petrec lucrurile cu toţi marii noştri oameni de spirit din toate domeniile. Ceea ce mă duce la concluzia deloc favorabilă că suntem un popor ciudat şi oportunist, oricând dispus să schimbăm macazul când găsim că aşa e oportun. Explicabil dar nu ştiu cât de justificabil. Faptul că ne aflăm la răscruce de vânturi, înconjuraţi de naţiuni prea puţin prietene, mai mari şi mai puternice, nu ştiu cât ne ajută să-l prezentăm ca pe-o veşnică marotă salvatoare.

       Istoria ne prezintă şi fapte de curaj şi de glorie excepţionale, de ce n-om învăţa şi noi lecţia ? De ce-om rămâne atât de suspicioşi în faţa străinilor ? De ce n-am fi şi noi curajoşi şi neînfricaţi, cu o coloană vertebrală care să ne menţină verticali, cu o imagine clară şi luminoasă ? Mă doare sufletul de parcă aş fi primit o lovitură de graţie direct în plexul solar.

                                                                       ***

       Nu ştiu ce mi-o fi venit acum câteva zile de i-am dat telefon fostei colege de serviciu la „Semănătoarea”, Daniela Petrescu, mai tânără decât mine cu vreo doisprezece ani.

       Ei bine, fătuca a şi stabilit să ne întâlnim cu Mariana Florea, fapt ce s-a şi întâmplat chiar astăzi. Ne-am întreţinut peste trei ore în salonul localului „Gerard” din Piaţa Chibrit, unde am depănat amintiri din trecutul nostru comun la „Semănătoarea” şi alte aiureli, am servit câte-o cafeluţă iar ele au şi mâncat câte-o ciorbă de burtă. Eu m-am abţinut, întrucât în noaptea precedentă am avut crampe şi o pântecăraie rebelă, de care credeam că n-o să mai scap.

       De mai multă vreme, de acum câţiva ani când m-am operat la picior, mă tot bântuie gândul că s-ar putea să am un cancer de piele. Neliniştea mea a devenit un fapt cert, în urma biopsiei unei zgaibe de pe lobul superior al urechii drepte. Cătălin mi-a adus rezultatul nedorit în urma căruia va trebui să mergem la doctorul dermatolog, la care am mai fost, pentru noi investigaţii şi tratament.

       Iată că nici eu nu sunt scutit de asemenea belele, cărora va trebui să le fac faţă cu curaj şi demnitate. Că doar n-o să mă sinucid, cum am încercat la douăzeci de ani în pădurea de pe Argeş şi mi-a apărut instant un cal alb, mustrător, la doar câţiva paşi de locul unde-mi legasem cureaua de o creangă, şi eram deja pe punctul de a mă strangula.                                                   ***

       Ce credeţi că a făcut fosta mea colegă de serviciu Maria(na) Florea, după ce ne-am despărţit de la localul „Gerard” ? S-a dus frumuşel acasă şi mi-a citit integral volumul „Ambitus”, ca, după aceea, să mă trezesc că-mi dă telefon să-mi spună că i-a plăcut şi să mă felicite. Am obligat-o eu să facă asta ? Nuuu! Păi atunci, despre ce vorbim ? Înseamnă că biata mea cărţulie şi-a atins scopul şi că opiniile mele, atât de defavorabile, privind imaginea mea de scriitor nu se susţin.Înseamnă că încă mai sunt speranţe şi nu e cazul să mă sinucid nici pentru faptul că m-am pricopsit cu un cancer de piele. Sper ca până să-şi facă el damblaua, ciclul meu existenţial să se încheie şi să părăsesc această lume cu zâmbetul pe buze.Tot azi am primit şi proiectul rev. „Dobrogea culturală”, redactorul ei şef Alexandru Birou rugându-mă să văd dacă poeziile publicate pe numele meu îmi aparţin şi dacă sunt greşeli de redactare.I-am răspuns cu mulţumiri şi i-am prezentat şi sugestiile mele. Poeziile fac parte din vol. „Liricunde-Vise, Visuri şi Visări” care conţin poezii din caietul 43 şi 44 Cum şi rev. „Singur” continuă să-mi publice textele trimise, nu văd de ce-ar trebui să mă strofoşesc atât şi să nu continui să creez cu entuziasm şi speranţă. O-le !                 ***

       Ne aflăm în proximitatea zilei de 1 Decembrie, când toată suflarea românească va sărbători o sută de ani de la înfăptuirea Marii Uniri. Modul cum e întâmpinată această zi istorică, atât de jalnic şi triumfalist, atât de ridicol şi strălucitor, atât de real şi neverosimil, mă siderează şi mă determină să scriu asemenea versuri deprimante.

                                               E o ruşine cum eşti tu cântată

                                    De toţi neghiobii care te-au trădat

                                    Când ai fost ruptă, colectivizată

                                    Şi scufundată-n propriul rahat

                                               E o ruşine-această mascaradă

                                    Cu-atât tam-tam parşiv şi deşănţat

                                    Când rânduieli şi ziduri stau să cadă

                                    Şi criminalii-s liberi la dansat

                                               E o ruşine, vai, e o ruşine

                                    Că muşchii ne-arătăm înfumuraţi

                                    Şi nimeni înapoi nu mai revine

                                    Din cei ce au plecat dintre Carpaţi

                                                Vom retrăi cu toţi, întreaga ţară

                                    Acelaşi circ ce s-a mai întâmplat

                                    În timp ce-atâta lume va să piară

                                    De modul nostru parcă blestemat

                                                           ***

       Când m-am trezit şi m-am uitat pe fereastră, am rămas ca la dentist.

                                               A venit din nou Bălana

                                    Din Sighet pân-la Comana

                                    Să ne facă viaţa-amară

                                    Cu regimul din cămară

                                               A venit, bătu-o-ar focul

                                    Ca să-mi pun din nou cojocul

                                    Când m-aventurez pe-afară

                                    Şi genunchii să mă doară

                                               Cutra asta-i prea parşivă

                                    Să-mi mai placă, dimpotrivă

                                    Nedorita mă obligă

                                    Să o pun de mămăligă

                                    În bârlogul ce-mi displace

                                    Că-i prea strâmt, dar n-am ce face

                                    Ala-bala, cu Bălana

                                    Mi se face de Nirvana.

                                                           ***      

       Ei, fir-ar ! Poftim de vezi şi tu, drace ! Tocmai când îmi luasem gândul de la tărăşenia cu urechea din care mi-a luat probă pentru biopsie şi mi s-a dat şi rezultatul, care nu părea să fie atât de problematic, vine acum Cătălin să-mi spună că va trebui să mergem la spital pentru operaţie. Nu mai înţeleg nimic iar vestea m-a dat pe spate.

       Fătul meu, grijuliu şi împăciuitor, îmi spune că vom aştepta să treacă sărbătorile şi abia după aceea ne vom ocupa de chestiune. Care chestiune nu-mi place, să mă tai.              

       Aseară, pe canalul Realitatea.T.V., moderatorul Rareş Bogdan, revenit pe post, se întreţinea cu criticul Alex Ştefănescu, care vorbea despre toate şi despre nimic.Şi se depăşea pe sine în gudurări, autoaprecieri şi calambururi.

            Faptul că m-a desfiinţat în cartea lui „Cum te poţi rata ca scriitor”, la un loc cu o mulţime de ciocoflenderi ispitiţi de demonul creaţiei şi afirmării, m-a afectat şi nu se poate uita atât de uşor. Pentru că stimabilul nu şi-a onorat statutul de critic ci a extras din volum un singur sonet, care i-a îngăduit să taie şi să spânzure, pentru a-i ieşi pasenţa, recte cărţoiul cu pricina.                       

            Dar, iată ce chestie, pentru că i-a luat în tarbac pe ticăloşii de politicieni cu acţiunile lor nefaste pentru ţară şi pentru că şi-a dedicat câţiva ani studierii operei lui Eminescu şi analizei, poem cu poem, într-o carte, sunt dispus să-i trec cu vederea excesul de zel atât de neinspirat şi să-i acord circumstanţe atenuante

            Bucovineanul nostru lugojean a ştiut cum să se învârtească, pe cine să şi-l facă aliat, şi cum să mitralieze din toate poziţiile, ca un veritabil oportunist, pentru ca, în final, lucrurile să se încheie cu o chiverniseală şi o imagine demne de invidiat.

                                                                       ***

            În existenţa mea cotidiană, atât de monotonă şi stereotipă, apar şi momente de excepţie care mă siderează şi mă învigorează şi mă motivează să ţin cu dinţii de viaţă.

            Aşa s-a întâmplat cu emisiunile ProTV, unde au fost prezentate cazuri emblematice de tineri excepţionali, care s-au realizat la cote maxime şi fac cinste ţării şi umanităţii.

            Printre alţii, se află Sebastian Dobrincu, care de la vârsta de 19 ani lucrează în SUA ca CEO şi fondator al Storyheap, un tânăr eminent, un exemplu demn de urmat.

            Alt caz extraordinar e reprezentat de Ingrid Cotoros care a lucrat la Institutul de la Măgurele, după. care a emigrat şi a lucrat în armata americană ca director GoPro, fiind apreciată de toţi colegii ei cercetători din toată lumea.

            Şi al treilea caz, dar nu şi ultimul, e reprezentat de tânăra balerină de numai 20 de ani, Francesca Velicu, care îşi exercită talentul pe toate scenele mari ale lumii.

            E fantastic şi entuziasmant cum talentul, susţinut de munca tenace şi credinţa neabătută în ideal, poate face asemenea minuni

            Nu trebuie omis nici exemplul primei soliste de operă, frumoasa divă Angela Gheorghiu, admirată pe toate scenele mari de pe tot mapamondul.      

           Toţi aceşti eroi s-au realizat în afara hotarelor ţării, unde au avut posibilităţi de dezvoltare, au fost susţinuţi de instituţiile statului şi li se recunosc valoarea şi meritele.

            Astăzi am revăzut filmul „Toamnă la New York” cu talentaţii actori Richard Gere şi Winona Rider, care mi-a stors lacrimi.

            Şi, uite-aşa, mai cu una, mai cu alta, îmi ies din ritmul lent şi mortal, şi mă bucur de viaţă.                                                         ***

                                    Cu fraze lungi, sălcii şi-ncârligate

                        Nu poţi să(degeaba) te consideri prozator

                        E absolut stupid şi au dreptate

                        Neisprăviţii care nu te vor.

                                    Cu propoziţii scurte şi banale

                        E altceva, limbajul nimerit

                        L-am întâlnit şi eu la Caragiale

                        Şi alţi fantastici ce s-au împlinit

                                    De vrei să fii credibil şi-autentic

                        Nu te sfii cu un limbaj oral

                        Chiar trunchiat, abreviat, excentric

                        C-aşa e viaţa şi e natural

                                    A regreta c-am încălcat o lege

                        Subînţeleasă este prea târziu

                        Rămâne să vedem ce s-o alege

                        Din toată epopeea ce o scriu.

                                    Şi-i evident că nimeni nu ne-ntrece

                        Când cu părerea stăm chiar excelent

                        Mai trist e când rămâi la toate rece

                        În cazul creatorului(prozatorului) absent.

                                                           ***

            Poezeaua de mai sus mi-a fost sugerată de cartea „Cele mai tâmpite momente” a lui Mircea Daneliuc, cumpărată de mine de la Librăria din Piaţa Chibrit.

            Grijuliu şi atent cu mine, Cătălin a programat o consultare la Centrul Medical Provita de pe str,Alexandrina nr.20-22, sector 1, la dr. Cristian Ioniţă, care mi-a făcut operaţia la urechea dreaptă, pentru a se lămuri dacă a rejectat tot locul afectat sau a luat doar o probă pentru biopsie.

            Stimabilul doctor mi-a controlat urechea şi s-a arătat încântat de modul cum s-a vindecat, precizând că la operaţie a rejectat toată porţiunea afectată. Pentru siguranţă am stabilit să facem vizite pentru control din trei în trei luni. Probabil că aşa vom face.

            Am văzut la televizor ravagiile produse de fenomenele extreme în diferite ţări ale globului şi m-am cutremurat. Nu se poate nega că trăim vremuri speciale, putându-ne aştepta la orice surpriză.

                                                                       ***

            Tocmai eram pe punctul de a sfârşi cu transcrierea ultimei poezii în volumul manuscris „Poeme Boeme”, când apare Cătălin în cadrul uşii să-mi spună că pleacă puţin la cumpărături şi să mă roage să strâng rufele uscate, ca să le pun la uscat pe cele ude. I-am răspuns pozitiv, după care am trecut la treabă.

            M-am înhăiburat, am luat un lighean plin cu rufele spălate şi am întins-o la şopronul din fundul curţii. Am strâns toate rufele uscate de pe sârmă, după care le-am pus la uscat pe cele ude. Operaţiunea mi-a luat ceva timp, că am început să dârdâi.

            Intrat în casă, am luat gunoiul din baie şi din bârlog şi l-am dus la pubelă.

            Am dat-o, apoi, pe lectură. Volumul lui Mircea Daneliuc aştepta pe colţul mesei. Am mai citit două povestiri şi, Cătălin, venit de la cumpărături, m-a chemat să-l ajut. M-am executat mintenaş.

            Ce vreau să spun e faptul că gagiul scrie ca şi cum ar vorbi, cu propoziţii scurte şi hazoase, încărcate de-un statornic sictir şi-o veşnică amărăciune şi pigmentate cu expresii şi inurii în cea mai autentică limbă românească, fapt care mă face cu totul invidios. Mă şi întreb, derutat şi mofluz la culme, de ce eu n-oi fi fost în stare să scriu atât de alert şi atractiv, de ce am lălăit-o atâta vreme cu nişte însemnări atât de plate şi plicticoase ? De ce continui să nu-mi respect statutul pe care am doar impresia că-l am ? De ce, cu fiecare rând şi cu fiecare frază, nu fac altceva decât să mă distanţez de scopul proiectului meu ?.Care proiect nu ştiu cât de real este şi nici când s-a născut. Hai că aici ne afundăm în ceţurile unei dileme inextricabile, imposibil de dezlegat !

            Adică, de ce să nu te minunezi când, umblând după aur şi crezând că l-ai găsit, te scufunzi într-o grămadă de rahat şi viceversa ?   .

                                                                       ***

            Iubiţi contemporani, cum să vă spun, nea Daneliuc e de un haz nebun şi-o sfântă indignare şi-un sictir cum, poate, doar în lumea lui Shakespeare. Atât de mult să mă fi rătutit, încât să cad pe spate c-am citit o cărţulie scrisă la mişto ? Exclus, vă garantez, v-aş da cu huooo. Nici eu nu sunt nebun, nici el n-a scris un op de mântuială, compromis. Magistrul nostru pute de talent iar eu apreciez şi, deferent, îmi scriu aici părerea, tot cu har, că doar sunt Donchi din Dejagaskar.

            Problemele pe care le-a tratat ca un iniţiat şi inspirat sunt mult prea grave pentru a vedea în carte o penibilă peltea şi sunt esenţiale pentru noi, captivii-n murdărie şi gunoi.Şi sunt prioritare, mai ales că guvernanţii n-au vreun interes să le rezolve, că nu vor, nu pot, atâta timp cât ei se ling pe bot cu marafeţii lor aşa murdari de politicieni şi panglicari.

            Iubiţi contemporani, dac-aş putea să fac, cum mă exprim fără perdea, pe ticăloşi i-aş duce la canal, să vadă şi ei, simplu şi banal, cum e să mori cu zile, umilit de-un caraliu mârlan şi împuţit. Şi-n ocnele de sare mi-ar plăcea să-i văd îngenunchind, în puşca mea, cum se închină unui Dumnezeu indiferent, pentru c- au dat de greu.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 342 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 384 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou