Home Proză NADIA URIAN: Muzicanții
NADIA URIAN: Muzicanții PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Wednesday, 12 December 2018 09:26

 

Pe târnațul casei, badea Emil o aștepta pe doamna ce venea încet pe uliță, cu caietul sub braț. Pe scăunel, lelea Erji îl ascultă ,dând din cap. Apoi, se uita spre doamna și aprobă :

-Da, așa o fost mai demult, doamnă dragă… !

-Eram tânăr, zice badea Emil, de vreo șaisprezece ani. Tata m- o dat să învăț să cânt la cel mai mare muzicant cu vioara , viorist – îi ziceam. O cântat el la Cluj și o câștigat la ceva concurs. Martin îi spunea.

Am mărs, cu alt băiet, deodată cu mine, același nume, numa că eu eram de a lui Imre și el de a lui Anton.

Spre toamnă, tata o vândut un vițăl , ca să- mi cumpere o vioară. Pretinu, și el. Am învățat din toamnă până în primăvară în alt sat, departe, la vioristu acela . Stăteam în gazdă la o femeie de la noi, măritată acolo. Mâncam ce aduceam de acasă : lapte, brânză , carne, ouă. Mâncam laolaltă.

Primăvara, un fecior mai isteț din sat, care umbla să tocmească muzicanții la joc, peste an, o auzăt că noi știm cânta și ne-o cătat acasă . Până atuncea, cânta unul cu cocoașă în spate care numa cârțăia la ceteră, că nu știa altfel .

Ne- o angajat dară pe noi, pe un an de zâle. Târgul, plata, o litără de mălai ori de grâu și zece lei de persoană, pe un an de zile și o clacă pe deasupra , pentru fiecare muzicant.

-Păi, cum, clacă ?

-Pe atunci, oamenii lucrau la Gostat. Fiecare familie avea bucata lui de pământ de lucrat. La clacă, toți feciorii și fetele din sat veneau și munceau la noi, fără bani.

Mama o copt un cuptor de pită, o oală de găluște , tata o adus vin.Tineri , vreo douazeci si cinci de tăți.

Ceteraș, țiganul Gabor. Gordonaș, Ioanci.

Ei mergeau înainte, cu lucrul , noi cu muzica. Ei lucrau, noi cântam. Cincizeci de rânduri de mălai lungi , de la un capăt al satului, la altul. De săpat.

La capătul rândului, ne opream să mâncăm și să bem. Sara, când o venit administratorul să ieie în primire lucrul, la capătul rândului, joc. Câte cincisprezece minute. Plata păntru lucru am luat- o tot noi, muzicanții. Așa ne- o fost înțelegerea.

-Da, doamnă așa era pe atunci, adăuga vecina. Am oprit televizoru amu, să ne putem auzi. Ne- am uitat înainte la un film, cu Sandokan.

-Taci, femeie și ascultă mai departe! Doamna a scrie cum a ști dumneaei !

No, s- o dus vestea despre noi și o- nceput a ne tocmi la cântat , lătureni. Prin multe sate.

Tata aducea canceul cu vin, îl punea pe masă, mama aducea de mâncare, veneau și ceilalți muzicanți din sat și începeam să cântăm . Petreceam, jucau după muzică că erau în stare să o ieie și pe mama la joc. Târgul, cinci de lei. Mult, pe vremea aceea ! Bani cu valoare, atunci !

Sâmbătă trebuia să fim la cântat. Pornim, dară, de vinerea, pe jos, vreo cinci kilometri, peste deal.

Am pornit, cu treabă bună și am mărs până am ajuns lângă o pădure. Noapte. Unde să mai mergem? Pe loc, ne hotărâm : Dormim în căpița asta de fân !

Cine să ne culce pe noi, patru bărbați ? Unde ?

-Ia, și o cruce mare, albă ! Măăă, îi cimitir !

-N- are nimica !

Ne punem noi și dormim în căpiță , până la miezul nopții.

Pe la miezul nopții mă rădic și încep să umblu pe lângă căpița de fân. Arunc privirea pe deal și văd acolo o casă mare, cu un fel de balcon, un castel, cu multe camere. Lumina multă, dar nu cu curent, că de la lampă.

Dintr- o dată, pe tăți ne lovește o sete maaare.

Eu o iau înainte, mă apropii, intru în casă să cer apă. Explic că mergem la nuntă, că ne- o apucat sară și că ne- am culcat în căpiță. Îi rog să ne dea apă.

Un domn elegant, cu ceas de aur, cu lanțuc, cu cizme înalte, ne iese înainte și ne întreabă :

-Dumneavoastră sunteți muzicanții ? Dacă puteți, să ne cântați, până la ora trei noaptea. Dar, numai până la trei !

Mă uit mai bine și văd mulți domni, doamne elegante, femei bătrâne, copii.

-Da, ce- i aici ?

Nu ne răspunde .

-Dacă cântăm, cât ne dați ?

-Pe trei ore vă dăm patru sute de lei. Plătim mai bine. Dar, repede, că vrem să dansăm !

Am intrat într- o cameră mare, care avea numai patru scaune și muzicanți. Ne- am sufulcat mânecile și am început să cântăm, din tot sufletul.

La sfârșitul melodiei, s- o aplecat cu toții să ne mulțămească. O trecut în cameră cealaltă unde era mâncare. Cu toții șușoteau, doi câte doi. Noi nu ne- am dus în cameră aceea.

Ianoși, țiganul, o văzut o țigăncușă frumoasă și o zis că ar dansa cu ea. Dar, cine să gordonească, în locul lui ?

Am întrebat , o venit unul și o început să cânte , de parcă ar ci cântat de când îi lumea.

La ora doi , ne- o adus și nouă de mâncare, pe masa din fața noastră . Un butoi cu bere, vin, mâncăruri , fel de fel.

Eu am băut și am jucat apoi cu o fată blondă. Așa ne- o apucat ora trei.

Atunci o venit domnul cu cizme, care ne- o angajat.

-Ia, luați banii, domnule !  Asta- i plata !

Am luat banii, i- am mulțămit și i- am zis să ne mai tocmească și altă dată. Ne- am luat rămas bun și ne- am întors la claie.

Când m -am uitat înapoi, cam la doua- trei sute de metri, n -am mai văzut nimica. Niciun castel !

Ca să nu- i spăriu pe aeștia, nu le- am zis nimica.

Pe la ora zece , ajungem la nuntă. Coborâm în sat și ajungem la badea Petre, care ne- o angajat să cântăm la nuntă.

-Da, cum de- ați venit de cu noaptea, de când ați pornit de acasă ?

-Am pornit de ieri,da am dormit într -o claie, în cimitir.

-Vai de mine!

Tătă lumea se uita sperietă, la noi.

-Parcă sunteți obosiți ! 

-Păi, am cântat la niște domni, de la doisprezece, până pe la trei astă noapte.

-La ce domni ?

Le- am povestit noi cum ne- o apucat setea și că ne- am dus după apă dar ei ne- o poftit să cântăm.

-Cum o fost oamenii ?

-Unul înalt, blond, cu ceas, cu cizme, elegant…

-Vai de mine! Acela o fost primarul nostru. Și- i mort de zece ani.

-O mai fost un gordunaș  șchiop, acela o cântat.

-Vai, acela o păscut porcii satului.

-Eu am jucat cu o fată îmbrăcată în alb.

-Vai, aceea o fost fata popii , care o murit de boală de plămâni. Da, nu vi s- o întâmplat nimica ?

-Nu !

Numa că o intrat o frică în noi, de n -am putut duce paharul de ginars la gură, cât o ținut nunta !

Apoi am început a mă căta la buzunare. Nu mai aveam banii ! În loc de patru sute de lei aveam… patru nasturi mari, de os.

Ne- am dus la cununie și am cântat până la patru după- amiază. Așa țineau nunțile, atunci.

Ne- o plătit bine. Cinci sute de lei. Și o cupă de ginars, pe deasupra, să o duc la părinții mei, acasă. Ne- am întors acasă, pe același drum.

Dupa cum ni s- o spus, castelul acela a fost al unui grof, ca și terenul din vârful dealului. Castelul s- o nimicit după moartea grofului și oamenii o cărat toate lemnele din castel și nu o rămas decât pcetrele late, de sub târnaț.

Eu m- am cătat la buzunar, ca să le dau banii la ceilați, da, le- am dat numa nasturii. Tare s- o spăriet. Taaaare… !

-No, gândiți- vă voi ! Aceia o zis ca să stăm pregătiți, că dacă au nevoie de noi, vin și ne caută ! Vin după noi !

Când o auzăt țiganul, s- o spăriet și o luat- o la fugă. S- o dus la popa- n sat, să le facă o rugăciune. Erau în stare să deie tăți banii căștigați, numai să nu mai audă de morți…

De frică, n- am mai pornit niciodată de acasă să dormim prin cimitire, doamnă !

Mi- l aduc aminte pe țigan, când i- am spus că vine și- l cată moartea, ce iute o luat- o la fugă, ca nu i- o mai trebuit niciun ban ! Fugea și nu se mai uita înapoi !

Badea Emil povestea râzând cu poftă, iar lelea Erji se prăpădea de râs, de parcă ar fi fost de față, atunci.

-No, ce zici, doamna ? Și- i adevărată povestea !

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 490 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 384 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou