Home Proză GABRIEL CAZAN: MAGAZINUL DE UMBRE...LE (fragment de roman)
GABRIEL CAZAN: MAGAZINUL DE UMBRE...LE (fragment de roman) PDF Print E-mail
User Rating: / 2
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Sunday, 16 December 2018 09:47

 

Profesorul Nae Ionescu coborî din tren și-l trecu un fior pe șira spinării de cum păși pe peronul gării din Brăila. Acolo fusese toată copilăria sa. Amintirile îl copleșiseră, iar nostalgia trecutului puse stăpânire pe toată ființa sa. În orașul de la Dunăre își petrecuse, poate, cei mai frumoși ani din viață.

Se bucură nespus de mult când fu chemat ca să fie șeful comisiei de examinare a examenului de maturitate, la Liceul Nicolae Bălcescu din Brăila, chiar la liceul de la care fusese exmatriculat. Când primise invitația, primul lui gând a fost să refuze, dar, gândindu-se mai bine și-a spus: ” De ce nu? Mă voi duce! ” . Era mai bine așa pentru că putea să le dovedească cât de departe ajunsese. Și apoi, prin invitația pe care i-au trimis-o, ei își recunoscuseră greșeala.

Mai avea ceva timp până când trebuia să ajungă la liceu și se decise să meargă pe jos până în cartierul în care copilărise și-n care cunoscuse cei mai frumoși oameni din viața sa.

Gândind la acei ani și la întâmplările de atunci nici nu observă când ajunse în fața casei în care copilărise. Și acum îi sunau în urechi glasurile prietenilor săi care-l strigau în fiecare dimineață : ” Nicule! Nicu!...”

Și instantaneu îi veni în minte ziua premergătoare celei mai extraordinare aventuri la care participase și care-i definise vocația de filozof și de jurnalist.

  

Ar mai fi vrut să stea în pat. Îi plăcea tare mult să se tăvălească prin cearceaful curat și să se întindă ca o pisică. Dar astăzi nu putea să întârzie prea mult. Trebuia să se trezească și să-și recapituleze evenimentele întâlnirii pe care o avusese cu Panait Istrati, de la care sigur va învăța foarte multe Auzise multe despre el și abia aștepta să afle și mai multe chiar de la el. Nu știa cum va face ca să-l contacteze, dar era sigur că se vor întâlni din nou.

-          Nicu! – se auzi vocea unui tânăr.

-          Nicu! Nicule! – îl acompanie și vocea unei fete.

-          Ți-am spus eu că ăsta nu s-a trezit?! – se auzi și o a treia voce de băiat. Ăstuia îi

place să doarmă... până la adânci bătrâneți...

            ” Pînă la adânci bătrâneți...Ha, ha ! Ce nebun e Mihai! ” – râse în sinea sa tânărul, amuzându-se de exprimarea tovarășului său. Știa de ce veniseră cei trei. Dar nu avea chef să-i însoțească. Știa că le promisese că va merge cu ei la pescuit, dar mai important pentru el era acum gândul că trebuia să vorbească cu Panait Istrati, iar pentru asta își planificase să citească mai multe din creația sa. Îi plăcea să cunoască totul.Să știe despre tot ce se vorbea și mai ales să nu fie prins descoperit în timpul discuțiilor purtate. Iar cea de astăzi, dacă va ave loc, va fi una extrem de importantă pentru el.

-          Nicu!... Nicule! Te-ai trezit? Știu că da și că nu vrei să răspunzi, că ți-e lene! Am

dreptate?

Avea dreptate! Nu vroia să se dea jos din pat. Deocamdată!... Dorea să mai fie lăsat

puțin să lenevească și să se poată gândi la cele ce va face astăzi.

-          Nicușoare! Nicușoare! Hai la mama! Trezește-te că ne-apucă seara și, noi cum dăm

la barabulă, o să prindem o...coadă de pește... – se auzi din nou vocea fetei.

” Ce politicoasă e ! O coadă de pește ?... Ha, ha! ” – râse din nou în sinea sa tânărul

și amuzat se ridică din pat îndreptându-se spre fereastra dechisă.

-          Vin imediat! – le spuse celor trei care continuau să stea în drum cu undițele spijinite

pe umeri..

-          Cum ai auzit de coadă de pește cum te-ai trezit! Nebunaticule!... – zâmbi fata,

prostindu-se la pronunția cuvintelor.

            Tânărul îți trase repede o pereche de pantaloni scurți, își puse un maieu, își înmuie palmele în ligheanul cu apă de pe coridor, apoi își udă fața și luându-și undița de pe hol, ieși pe ușă neținând cont de strigătele mamei sale care-l întreba țipând:

-          Unde te duci? Unde te duci? N-ai mâncat nimic! Și cartea, ce faci cu ea?...

Dar Nicu n-o mai auzi pentru că, ajuns în stradă, o zbughi înainte urmat îndeaproape

de tovarășii săi.

                Ziua se anunța deosebit de caldă și de calmă. Ideală pentru pescuit. De cum ajunseseră pe mal își desfăcură firele de nylon de pe bețele de trestie și reglând distanța plutei față de plumb, estimând aproximativ adâncimea Dunării în acel loc, le așezară cu grijă jos ca să nu le încurce între ele. Desfăcură cutiile pline ochi cu râme și încărcară din ele acul de pescuit.

-          Chira, tu ziceai că dai cu barabule și acum văd că ai în ac o râmă...- remarcă Nicu, de

cum o văzu pe tânăra lui prietenă pregătită să-și arunce undița în apă.

-          Ha, ha! Am folosit barabulă ca să meargă rima. Ha, ha! Aici folosesc râme....

subțiri... ca să le poată prinde peștele...- spuse tânăra, făcându-i ștrengărește cu ochiul lăsându-și genele lungi să se apropie, acoperind pentru moment ochiul aprins de patimă. După care izbucni din nou în râs.

            Lui Nicu îi plăcea fata aceea veselă, cu ochii albaștri și luminoși, pusă mereu pe șotii și pe glume. Era mereu plină de viață și veselă. Ea dădea sarea și piperul gupului lor de prieteni. Și mai avea un atu care-l făcea pe Nicu să se apropie și mai mult de ea: era fata celui mai bogat morar din Brăila.

            Se săturase de sărăcia în care trăia cu familia lui și fiecare prieten și cunoștință despre care afla că este înstărit, îl atrăgea și-l făcea să se apropie de el. Poate așa, ceva bogăție va fi atrasă și înspre direcția lui. Își promisese că, atunci când se va face mare și nu va mai depinde de părinții lui, să facă tot posibilul și să intre în lumea celor bogați și fără de griji...

            Stăteau toți înșirați pe malul fluviului, urmărind foarte atenți plutele undițelor antrenate de mișcarea valurilor de curs a apei. Niciunul dintre ei nu scotea niciun cuvânt. Deși arătau că sunt atenți la ceea ce se-ntâmpla cu plutele, gândurile lor zburaseră aiurea.

            Lui Nicu îi reveni în minte întâlnirea sa cu Panait. Deși era mai mare decât el cu șase ani, era foarte impresionat de personalitatea lui și de realizările pe care le făcuse până la acea vârstă.

Și el mai avea 6 ani până va reuși să facă ceva ca să impresioneze și ca să se impresioneze. Dar nu știa cu ce va începe. Nu era chiar așa de dornic să-l urmeze pe noul său prieten pentru că nu se simțea în stare să facă ceea ce acesta făcuse până atunci. Nu putea fi hamal în port pentru că nu-l ajuta fizicul. Și nici zidar. Purtător de reclame dacă ar fi fost, poate că l-ar fi repudiat părinții și prietenii pentru că i-ar fi făcut de râs. Panait era în stare, pentru că el n-o avea decât pe maică-sa pe care o iubea la nebunie, după cum îi spusese în lunga discuție pe care o avusese în seara în care s-au cunoscut. Despre tatăl lui nu-i spusese multe pentru că nu știa pe unde umblă sau ce face. Primeau din când în când bani de la el pe care-i primeau cu drag pentru că aveau nevoie de ei, chiar dacă știau că aceștia sunt obținuți din contrabandă.

Ceea ce Nicu era sigur că va face era să filozofeze. Asta-i plăcea cel mai mult și era decis ca la următoarea întâlnire cu idolul său să-l impresioneze cu ideile și gândirile sale.

Privea fără să clipească pluta din fața sa, iar gândurile îi zburară din nou, și-și puse aceleași înrebări la care se gândea de-atâtea ori și la care își dăduse o mulțime de răspunsuri, care mai de care mai edificatoare, în funcție de starea de moment.

” Ce este suferința în creștinism și cu ce ajută la existența religiei? ”

” Ortodoxia este dură și pură...”

Mântuirea, păcatul, salvarea… Salvarea poate fi corelată cu problema trăirii, a exprimării personale şi a găsirii echilibrului sufletesc. ”

Îi plăcea la pescuit pentru că putea să-și lase gândul liber și să-și poată răspunde la ceea ce îl frământa mereu. Și mai ales că-și putea explica din ideile care-i veneau mereu în cap.

Își iubea prietenii, și mai ales pe Chira, care-l lăsau să gândească fără să-l întrerupă și îl respectau că le arăta mereu că este mai deștept decât ei și că le dădea sfaturi bune. Chiar ei se arătau dornici să-l asculte pe Nicu ori de câte ori aveau ocazia, pentru că le plăcea foarte mult cum le vorbea și ce sfaturi le dădea. Deși era de aceeși vârstă cu ei, băiatul acela brunet, cu fața prelungă, cu sprâncene stufoase și ochi pătrunzători care te făceau să te dai un pas napoi când te priveau, îi fascina cu ideile lui ori de câte ori le povestea și le explica câte ceva. Și mai ales îndrăgeau la el dorința de a ajuta, de a schimba oameni, de a-i educa într-o direcție, deocamdată doar de el știută. De câte ori se făcea înțeles își arăta satisfacția cu un zâmbet larg care câteodată îi dădea un aer de îngâmfat. Dar asta nu-i deranja pe prietenii săi pentru că aceștia îi recunoșteau superioritatea și-l îndrăgeau așa cum e. Pentru ei era o mare cinste și onoare că Nicu îi inclusese în universul său.

-          Am prins, am prins! – sparse tăceea Chira care, de bucurie că prinsese un peștișor, își

aruncă undița cu tot cu pradă peste cap, în spatele său, micuțul animăluț aterizând cu tot cu undiță în vârful unei sălcii de pe malul Dunării.

-          Na, că ai prins și salcia! – spuse Nicu zâmbind.

-          Așa îmi place mie să prind ceva mare!... – îi replică ghidușă fata și făcu din nou cu

ochiul, apoi își dădu părul blond pe spate, încercând să vadă printre razele de soare care veneau dinspre salcie, cam pe unde cocoțase prada. Nu reuși și punându-și palma acoperiș la ochi se apropie și mai mult de copac. Tot nu văzu nimic.

-          Chira, stai liniștită c-o iau eu din pom! – o liniști Adrian care se îndreptă repede spre

copac.

Toți o îndrăgeau pe fată pentru că era plină de viață, vorbăreață, pusă mereu pe șotii și mai ales că și ea la rândul ei ținea la ei.

Ceea ce însă îi cucerisă pe toți la ea, era frumusețea ei angelică. Semăna foarte mult cu maică-sa care și ea era cunoscută ca o mare frumusețe a Brăilei.

Adrian se urcă din două mișcări în salcia bătrână și scorburoasă și încercă să tragă de firul de nylon care se așezase pe frunzele subțiri. Dar nu reuși din prima pentru că trăgând cu putere de ea, nu făcu altceva decât prinse și mai tare acul în crengile copacului. Foșnetul zbaterii peștelui se auzea din ce în ce mai încet. Obosise sau se sufocase în aerul cald care începuse să se lase peste fluviu.

-          Chira, dar ai încurcat-o, nu glumă! – spuse Adiran înciudat că nu putuse să dezlege

din prima undița.

-          Așa le fac eu pe toate...Cum trebuie! – se făli fata și-și aruncă un zâmbet ștrengăresc

pe fața sa albă.

            Nicu și Mihai priveau absenți la acțiunea tovarășului lor fără să schițeze vreun gest.

Uitaseră și de undițele care se sprijineau pe micile furci înfipte în malul Dunării. Erau mai atrași de spectacolul care se derula în fața lor, decât să privească la plutele care se onduiau pe valurile apei.

Deodată, încercând să prindă cu ambele mâini bățul undiței la care ajunsese urcând câteva crengi, Adrian se dezechilbră și căzu printre ramurile groase ale salciei. Însă nu-i dădu drumul bățului agățându-se disperat de el. Undița trasă cu putere în jos de greutatea tânărului începu să alunece încet, cârligul ei apucând și rupând ritmic frunzele și micile crengi de care se prinsese. Simțind că se întâmplă ceva ciudat, peștele prins în ac începu din nou să se zbată.

Adrian continua să cadă lin spre pământ strângând din răsputeri bățul de undiță.

La un momnet dat și ultima creangă de care se prinsese cârligul cedă și tânărul se prăbuși la pământ, acompaniat de râsetele cu lacrimi ale prietenilor săi care continuau să privească spectacolul hilar.

-          Auu! Ce mă doare curul! – se văită de cum ajunse la pământ. Ced că mi-am rupt

ceva! Aoleo, ce mă doare... ce mi-am rupt!... Ce mi-am rupt? – se întrebă pipăindu-și încet locurile dureroase.

-          Ți-ai rupt...- râse Chira.

-          Nu e bine dacă mi-am rupt-o!... – o completă Adrian.

-          Hai, scoală-te că n-ai nimic! – îl îndemnă fata apucându-l de brațe trăgându-l spre ea.

-          Auu! Stai fată, că mă doare!

-          Ce te doare?

-          Curul!...

-          Atunci nu mai sta pe el, că d’aia te doare! – îl contrazise tânăra și dintr-o smucitură îl

și ridică în picioare.

-          Tu ești nebună! – se supără Adrian frecându-și partea din spate a corpului.

-          ...și practică...- îl completă Chira.

-          Practică pe naiba! Ai prins peștele și în loc să-l scoți frumos din undiță l-ai aruncat

în pom, la păsări. Bine că nu l-a văzut vreun pescăruș că ai fi rămas și fără undiță.

-          Oricum am rămas! – oftă fata ridicându-și bățul de jos și-i examină înciudată

vârful care se rupsese. Era cea mai bună undiță a mea...- adăugă și-și propti privirea în pământ.

-          Chira nu-ți face probleme, că ți-o dau pe-a mea. – interveni și Mihai, întinzându-i

fetei undița sa de cârligul căreia se zbătea un frumos biban auriu cu dungi negre, de vreo 300 de grame.

-          Tu ai prins bibanul, cu râme? – întrebă fata, făcând ochii mari și punând mâna pe

Biban cu grijă ca să nu-șă rănească degetele în aripioarele ascuțite ale peștelui.

-          Sigur!...- se făli Mihai.

-          Ai prins, pe dracu! Ia deschide-i gura să vezi tu ce râmă găsești acolo! – îl luă la rost

Nicu.

            Mihai lărgi gura peștelui și scoase de-acolo un mic peștișor prins în cârlig.

-          Ai văzut? Băi, să știi și tu că bibanul este răpitor și este peștele național al Marelui

Ducat al Finlandei.

-          Al cui? – întrebă fata mirată.

-          O regiune autonomă a Rusiei țariste.- îi lămuri Nicu, știind că prietenii săi auziseră

mai degrabă de Rusia, decât de Finlanda. Bibanul este importat, așa cum cred că și democrația, pe care o lăudăm atât de mult, este importată.

            Tuturor le plăcea când Nicu îi lămurea cu ceva. Îl priveau mereu fascinați și se bucurau de pasiunea pe care prietenul lor o avea pentru citit.

            Însă Chira, rămasă fără undiță, nu prea avea chef de lecții de istorie și-l întrerupse:

-          În fine! N-am înțeles eu mare lucru, dar accept cadoul tău, Mihai. – spuse fata

prinzând undița pe care i-o întinsese tânărul și, înălțând-o spre cer, se uită în sus, pe lungimea ei, examinând dacă bățul este drept.

            La un moment dat, deasupra ei apăru un pescăruș care țipând asurzitor se aruncă în viteză asupra peștelui prins în undiță și pe care Chira îl legăna studiind bățul. Fata scăpă undița din mână trasă de pescăruș care dispăru în zbor, cu băț cu tot, peste Dunăre. Uluită, nevenindu-i să creadă ce tocmai se întâmplase în fața ei, tânăra își duse amândouă mâinile la cap prinzându-și fața albă între palmele mici.

            Ceilalți băieți rămaseră cu gurile căscate privind peste apă după pescărușul hoț și se vedea pe fața lor că nimeni nu se aștepta la o asemenea întâmplare.

-          Chira, ești cam păguboasă astăzi! Frumoasă și păguboasă!... Na că și rimează...Cam

cum ai făcut tu de dimineață rima aia cu barabula...- spuse Nicu și ca la un semn tinerii izbucniră în râs. Căzuseră toți pe nisipul auriu de pe malul Dunării, continuând să hohotească tăvălindu-se de plăcere, ținându-se cu mâinile de burți.

            Lui Nicu îi plăcea gașca lui. Îi plăceau la nebunie ceasurile petrecute cu ei și mai ales pățaniile frecvente prin care treceau și care-i făceau să se simtă bine Abia aștepta ca să-i facă cunoștință lui Panait cu prietenii săi și să-i impresioneze din nou pentru, nici el nu știa, a câta oară...

            Toți auziseră de Panait Istrati pe care-l admirau și dacă le-ar fi și făcut cunoștință cu el, nu că ar mai fi nevoie, le-ar fi confirmat ce prieten de valoare este el.

            Dar pentru asta trebuia să mai aștepte, pentru că a doua zi pleca la București unde se va întâlni cu tatăl său pe care trebuia să-l ajute într-o afacere.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 444 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 384 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou