Home Proză IULIAN IUSTIN MELINTE: PENTRU NOI ŞI CEI CA NOI, CARE PUŢINI AM MAI RĂMAS
IULIAN IUSTIN MELINTE: PENTRU NOI ŞI CEI CA NOI, CARE PUŢINI AM MAI RĂMAS PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 17 December 2018 09:44

(

FRAGMENT DE ROMAN)

 

La ora aceea era linişte pe holul secţiei Medicală 1 , a Spitalului Militar de pe strada Berthelot Henri Mathias, numărul 1 – 7. Din capătul holului, dinspre secţia O. R. L.  se ivi o infirmieră care ducea în mâini un ibric destul de voluminos, de culoare roşie şi care de la distanţă părea un buchet mare de maci. Femeia păşea încet, pe mijlocul holului, având grijă de vasul acela roşu, ca şi cum ar fi dus în el ceva de preţ, vital de care ar fi depins chiar viaţa cuiva. Se opri în faţa unei uşi, privi în stânga şi în dreapta după care aşeză ibricul, jos lângă uşă. Cu mişcări grăbite îşi aranjă părul blond, bogat şi frumos pieptănat sub boneta albastră, prinsă de păr cu două agrafe de culoare neagră. Dintr-un salon apropiat se auzeau sforăituri, în ritm de metronom. Infirmiera zâmbi discret, luând apoi ibricul de pe pardoseala proaspăt spălată, igienizată şi bătu în uşa ce da în biroul asistentei şefe, unde se afla acum tot personalul ce fusese de gardă în noaptea care tocmai se ascunsese, după perdeaua zorilor. Holul rămase iar pustiu însă plutea acum un miros plăcut de cafea, de bună calitate. În tot aerul acela de spital, îmbibat de substanţe chimice, mirosul de cafea,  cu aroma-i puternică făcea să se trezească, însăşi ziua aceea de sâmbătă a unui sfârşit de Florar, extrem de ploios.

În salonul de lângă camera de gardă, erau patru paturi însă acum doar doi pacienţi mai populau încăperea care are un geam deschis pe unde parfumul florilor de salcâm pătrunseră odată cu ivirea zorlior, lăsându-se pradă liniştii. Unul din cei doi pacienţi era un agent de la frontieră, trecut uşor de patruzeci de ani, de undeva de prin nordul ţării iar celălalt, un colonel în rezervă care-şi  târa cu greu clipele la aproape cei nouăzeci de ani, cu care din când în când se lăuda că-i are. Dacă pacientul mai tânăr se internase cu o problemă de ordin reumatologic, în urma căreia avea probleme în timpul executării misiunilor, mai ales acuza faptul că mâna stangă îi era mai mereu amorţită, bătrânul colonel se confrunta cu probleme grave de sănătate, cea mai serioasă fiind cancerul gastric, boală de care fusese operat cu câţiva ani în urmă. Acesta nu numai că nu a ascultat sfaturile îndreptăţite ale medicilor dar s-a apucat din nou de fumat şi pe deasupra nu prea mai voia să mănânce. Toate acestea plus alcoolul, de care nu a vrut să se despartă nici în ruptul capului, au dus la agravarea severă a stării de sănătate a acelui care odinioară, era mândru de statutul său, cel de ofiţer al Ministerului de Interne. Doar atenţia şi dăruirea cu care a fost înconjurat atât de aparatul medical cât şi de nepotul său, ofiţer de jandarmi, au făcut ca zilele bătrânului să se mai întindă până azi căci era o fire tare încăpăţânată şi orgolioasă.

            Agentul de frontieră, merse la baie, după ce înainte stând pe marginea patului făcuse semnul crucii ca apoi să-şi frece ochii, pentru a se dezmetici de-a binelea. Aşezat pe colacul toaletei, gîndea la ce va face astăzi, o sâmbătă molâie, fără vizita medicului responsabil şi fără hărmălaia de pe hol din cursul zilelor lucrătoare.  După efectuarea igienii de dimineaţă, luă două ţigări din pachetul ascuns, după o pungă, în sertarul dulăpiorului de lângă pat şi pregătindu-şi bani potriviţi se hotărî să înceapă ziua cu o cafea de la automatul de la parterul a cărei ieşire da înspre parcul din spate al clădirii. Salonul numărul doi era dotat cu un televizor, un frigider mic şi ce era mai important, gândea agentul, pentru că erau doar patru paturi, avea un soi de intimitate, nu ca în saloanele cu zece sau douăsprezece paturi unde fiecare tuşeşte, flatulează, ori sforăie că doar aşa e la înghesuială, nu ? Privi la bătrânul care părea neliniştit, foindu-se când pe o parte când pe cealaltă imaginîndu-şi că poate visează şi nu se cuvine a-l trezi, tocmai acum. Ieşi pe hol, când simţi în nări un miros plăcut de cafea, un parfum care-i trezi simţurile. Iuţi paşii coborând în salturi scările la parterul căruia, îl aştepta automatul de cafea.  După ploaia ce spălase obrajii nopţii, dimineaţa debută cu un soare blajin ce se ivi ca un pândar de după pâlcul de salcâmi din parcul spitalului. Luă o cafea tare, fără lapte şi fără pic de zahăr. Privea spre strada ce ducea înspre Copou, cum se animă cu fiece minut care trece, sorbind din cafeaua fierbinte. Se imagina, după gardul forjat al spitalului, plimbându-se prin dimineaţa încă umedă şi nenăscută de-a binelea, amestecându-se printre trecătorii grăbiţi şi matinali.  Îl trezi din plăcuta visare, soneria stridentă a telefonului. Puse încet paharul pe pervazul unui geam şi mirat că la ora aceea, încă nu se făcuse şase, adjunctul şefului de sector găseşte neapărat, a-l suna. Nici nu apucă să salute, că de la celălalt capăt începură a curge câteva înjurături de tip cazon şi alte istericale adunate de comisarul şef, de-a lungul anilor. ,, - Băi Lucaci, tu de când pizda mă-tii, faci ce vrei ? Eu te-am atenţionat că odată şi odată, o s-o-ncurci cu mine. Ce mă-ta-n cur cauţi la spital ? Ştiai că duminică aveam o activitate de care depindem şi eu şi sectorul, anume ai făcut, nu ?

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 351 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 384 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou