Home Proză ȘTEFAN DORU DĂNCUȘ: JURNALUL DE LA BRAȘOV
ȘTEFAN DORU DĂNCUȘ: JURNALUL DE LA BRAȘOV PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Saturday, 22 December 2018 09:16

 

Am ajuns la capătul drumului: Braşov.

Final de zi: pânăşi Pascal, câinele Adrianei, doarme. E peste 2,00 noaptea. Să mă culc. “Tragică beţie / moale legănare”.

***

M-am trezit pe la 12,00 – am avut somn greu. Au plecat toţi – doar eu şi câinele. O cafea, întâi. Apoi mă voi tărtăzui şi voi pleca spre expoziţia care ar trebui să-mi aducă cel puţin mia de euro cu care am rămas dator tipografiei.

Pe la 4,00 sau 5,00 dimineaţa m-au apucat durerile de spate, m-am zvârcolit în pat – până la urmă am adormit din nou. Acum nu mă doare atât de rău.

***

Demenţa este un atribut al zeilor. Iubirea – unul al lui Dumnezeu. Dar iubire fără demenţă nu se poate şi uite aşa se explică maratonul omenesc, viaţa omului consumatăîn favoarea lucrurilor mărunte: când nebun, când sfânt iubitor – toată lumea alege până la urmănebunia de a iubi.

Şi eu, bineînţeles, practic fără rezerve această valoare ce seamănă mai mult a casă de toleranţă. Mă complac în acest desfrâu divin. Nenumăratele revolte, inventarea ( dacă nu se găsesc pe măsură ) adversarilor cu care e musai să-mi petrec timpul sunt doar străfulgerări trecătoare, căci tot nebunia şi iubirea mă guvernează, mă energizează, mă aduc în pragul totalului extaz.

Adrian Suciu: să ne mai vedem, să socializam. Cum adică? “ Să socializăm” …Adică: să umblăm cu toţii nebuni de dragoste, dar în grup, în haită, în găşti, în cârduri, gloate – nu individual?

Hm!

***

Venind spre apartamentul Adrianei, dăm peste un ţigănuş care, rezemat de o vitrină, colinda. Avea o voce frumoasă. M-am apropiat şi i-am pus cinzeci de bani în şapca neagră pe care o ţinea în mâini: era plină de bancnote de un leu! Brusc, am simţit frigul serii de decembrie şi mirosul de vin fiert.

***

Braşov cu zăpadă. Şi cu munţi în apropiere. Mulţi tineri pe stradă- ora 21, 00, o infinitate de gesturi.

***

Poate nu e nevoie de atâta stres, gânduri negre, cifra 13 şi mâţe negre. Nu ne strică un pic de pace, un zâmbet atunci când vezi că tu rămâi mereu pe aici, în timp ce lumea se tot duce, se tot duce.

***

Oare ce mai face Victor Petrache?

***

Toţi dăm bir cu fugiţii într-o zi, nu există excepţii. Motive avem, încălţări moderne avem, treininguri – da, prosoape să ne stergem năduşeala – da, picioarele să ne ţină. Interesant e că nu ştim niciunul unde vom ajunge, dar nici nu ne lăsăm traşi pe sfoară de celilaţi, alergăm şi noi, cei care la ora asta scriem despre acest fenomen.

Par exemplu, eu trebuie să chem un taxi şi să plec la I.T.C., la expoziţie.

Mama: să dai câte ceva şi cerşetorilor. Dau, mamă, dau , n-am uitat de ei. Le dau din mers, nu mă aplec să le pun în cutie, ca Cioran.

***

Să beau o bere – cafeaua mi-a făcut rău. Ar fi bun un ceai negru dar nu ştiu unde l-a pus Atilla, soţul Adrianei. Nu mă descurc deloc în bucătăria lor – mai bine o bere de pe balcon, e rece, bunăşi, cu indulgenţă spun – fragedă.

***

De pe balconul Adrianei se văd munţii. Sunt aproape de tot, dar la poalele lor – tot blocurile stau de pază. Era bun un cioban cu oile – e iarnă, nu se poate modifica imaginea după vrerea unui Dăncuş.

***

Citesc “ Ultimul testament al lui Oscar Wilde” – câteva pagini în fiecare seară. De Coran încă nu m-am apucat, nici măcar nu l-am răsfoit; era cazul să văd şi o versiune completă, nu numai pasaje, fragmente prin reviste. Mi-ar plăcea să cumpăr “ Mein Kampf” , prin 90-91 apăruse în traducere şi la noi, dar tirajul a fost retras de pe piaţă din ordinal autorităţilor de atunci, presate de minoritatea evreiască din România.

***

Cea mai frumoasă moarte e aceea care te ia pe nepregătite: în somn. Treci dintr-un vis în altul.

Dorin, fratele meu ( muriseră doi tineri de 17-18 din blocul unde locuia) : amu-i rându’meu. Tre’ să plec de-aicea cât de iute că pe mine mă catănd a mai tre’ p-aicea.

Avea vreo 18 ani şi el. A dat bir cu fugiţii – acum e în Italia iar mama a vândut apartamentul.

***

Încasare magazin: 80 lei. Braşov: circa 800.

***

             Nu pierderile sau eşecurile te moleşesc, ci preaplinul. Prea desele reuşite îţi termină spiritul – într-una din cărţile mele, am disecat această fabuloasă pledoarie pentru înfrângere.

       Ar trebui să rămânem pentru totdeauna “ruda săracă din provincie” a regnului animal. Oricum, în zadar ne facem iluzii şi strigăm în gura mare că stăpânim pământul – până la urmă tot într-un bar al rataţilor poposim. Mă entuziasmează ideea că am putut, cu un suprem efort de voinţă, să ne construim câte un bar personal, unde ne invităm şi prietenii – şi dusmanii. Cum aş fi putut să nu scriu despre formidabilele ospăţuri puse la cale în fiecare din ele, în fiecare zi?

***

       În barul în care beau acum e cald şi maroniu – aproape că seamănă cu sufletul meu. Barba impunătoare a redus zgomotul aparatelor de poker, fondul sonor al participanţilor la festinul oferit în cinstea unui comun abandon. Oamenii ăştia mă văd scriind şi mă respectă – nu ca literaţii ce-şi târâie manuscriptele dintr-o revistă în alta, dintr-o editură în alta. Aici mi-e locul, aici sunt apreciat la reala capacitate intelectuală. Fără fandoseli.

     Văd prin geamul uriaş de lângă masă, alergând prin zăpadă, un stol de porumbei. Au venit şi ei la dineul pe care, generos cum mă ştiu, îl dau azi pentru prieteni, pentru duşmani, pentru păsările Cerului. Amân ferocitatea pentru diseară, când Adriana mă duce la un cenaclu literar, deşi nu pentru asta am venit în oraşul montan şi abscons ce se întinde la picioarele mele. M-am făcut comod, parcă toată viaţa am trăit în acest bar ultrasecret, parcă pentru această întâlnire m-am pregătit până acum. Iată, nici nu se mai murmură, se vorbeşte în şoaptă: scriitorul scrie! Îmi caligrafiez indedita companie aleasă meticulos de hazard, singurul capabil să explice de ce tocmai în decembrie 2007 m-am oprit şi aici, de ce şi cum trăsăturile mele înfiorătoare nu mai îngrozesc pe nimeni. Mi-e drag de mine, Narcis a jucat prost cu fântâna lui – am o sumedenie de oglinzi în soldă, proiecţii inegalabile, suflecte reflectorizante.

***

     Uite-aşa, scriind despre baruri, ajung încet încet la Dumnezeu. Cu rugăciunile perimate ale popilor şi sanctificaţilor n-a mers – cu asceza şi autoflagelarea, nici atât. Cu barul acesta călduţ şi din ce în ce mai blând, ceva funcţionează – simt acut atracţia dintre mine şi El. Compoziţiile muzicale I-au atras atenţia doar o vreme, sculpturile mi Le-a privit cu un fel de parentală compasiune, filmele realizate în anii glorioşi au rămas pe două casete video şi nu Se mai uită la ele, nici grafica de care eram atât de mândru nu L-a încântat pentru veşnicie, cum credeam.

     Barul acesta, care între timp s-a golit, a făcut joncţiunea, a deschis Porţile Raiului. Ne privim acum ochi în ochi, în sfârşit; înţelegem că avem nevoie unul de altul, Tată şi fiu. Unul de neconceput – al doilea maiestuos şi fragil, gata să cadă în genunchi, să zică: Doamne, pentru ce m-ai părăsit? şi să nu înţeleagă că a fi mustrat nu e o crimă, aşa te poţi îndepărta de minciună, de calvarul meselor festive.

***

       E târziu, telefonul sună, comesenii au plecat de mult, porumbeii la fel. E timpul să închizi barul, să devii feroce. Toţi facem la fel când ieşim din barurile noastre: devenim reci şi nemiloşi, imposibil de recunoscut, periferici, lăsându-ne unii pe alţii în seama celor mai tainice disperări. In cel mai fericit caz, fugim de cei care ne-au iubit la masa încărcată – însă cel mai adesea ne certăm şi ne batem.

       Mă uit cu tristeţe la uşa închisă a Raiului, Dumnezeu a dispărut din aria vizuală, am pierdut legătura aceea binevenită, acum numai telefonul sună, te cuplează la exterminarea stradală, te pune la punct, îţi spulberă exaltarea.

       Qvo vadis, Domini?, la alt bar, la alţi porumbei, la alţi scriitori? Să plec şi eu, poate că te voi regăsi undeva, la masă cu alţii, mai puţin plictisitori.

       Iar mă îneacă plânsul, Domini. Cred că m-am îmbătat destul în onoarea Ta, Dumnezeu fie cu tine, Domini, şi ai grijă că România e plină de hoţi, să ne vedem cu bine, mulţumesc că ai stat cu mine azi, luni, 17 decembrie 2007.

***

         Am ieşit la o bere – nu sunt clienţi la stand. Iar m-am trezit la 12.00 azi – am stat în poveşti cu Adriana până seara târziu.

***

         Mi-am citit emailurile, unii mi-au trimis cărţi, sper să mi le fi lăsat poştaşul la vreun vecin binevoitor, deşi nu suntem în relaţii apropiate cu niciunul.

***

         Discuţiile de noapte cu Adriana îmi aduc aminte de cele cu Rodica din Baia Mare – nopţi întregi vorbind şi sorbind cafele. Rodica a îmbătrânit, s-a sfrijit şi a scos vreo două cărţi de poezie. După dispariţia mea din oraş, viaţa ei s-a consumat liniar alături de poetul N., fetele au crescut, s-au măritat şi au plecat în străinătate.

       Barul în care beau acum e rece şi un tip cu voce stridentă vorbeşte la telefon de vreun sfert de oră. “Bine, în zece minute...”, zice chiar acum, hai că scap şi de cucurigatul ăluia, satisfăcut că mi-a împuiat urechile (m-a studiat atent în timp ce clămpănea la mobil).

       Încep să cred că am ajuns la Braşov pentru a scrie, mă cuprinde mirarea când văd cât de activ sunt în acest sens (clămpănitorul pleacă!), mi s-au îndulcit sentimentele faţă de mine căci în ultima vreme am fost tare supărat. Îl presam pe A. Suciu să-şi scrie textul pentru roman şi uite că eu nici acum, după două luni de zile, n-am reusit să-mi fac norma.

      

***

           Gabriella are părul aproape alb, aseara am observat argintul himeric pe care-l aşteptam de atâta vreme. Cât să fi trecut, vreo şapte ani de-atunci?

***

       Azi, câinele Pascal a încercat să mă trezească iar, lingându-mi mâna, dar am fost mai şmecher, m-am dus spre perete şi l-am lăsat mofluz, n-a avut îndrăzneala de a urca în pat.

***

           Mă uit la Adriana cu nedumerire – parcă mi-ar fi copil. Mare e tentaţia de a proteja copiii în România, altfel de ce aş fi stat in puşcărie pentru ei? Aş spune lumii care se învârte pe lângă ea: “Adriana e copilul meu”, însă lumea ar fugi îngrozită de nebunia acestei evidenţe. Să spunem ”pa şi pusi” lumii; să ne vedem de arborele genealogic mai departe.

     E peste 2.00 noaptea, iar am rămas singur, câinele Pascal a venit, m-a văzut...şi l-a învins somul.

***

         Nu oricine are privilegiul de a fi orb. Nu oricui, orb fiind, i se deschid supapele de siguranţă. Eu sunt atât de întunecat încât lumea din jurul meu ar spune şi altor orbi cum poţi vedea fără aportul ochilor.

***

         Iar m-am trezit la 12.00, dar am văzut ca era 4.00 dimineţa când m-am culcat.

     Am făcut un duş. Am atacat jumătatea de “tărie de Rieni” din cămara Adrianei – era tare rece apa la baie. Motiv întemeiat, fără discuţie. Am pus telefoanele la încărcat.

***

       În general, oamenii se feresc de îngeri, nici în vis nu-i ating. Eu – nu, îngerii sunt mediul meu. Între ei pot trăi, sunt respiraţia mea; fără ei nu pot muri şi de fiecare dată când îmi doresc mormântul – ei dispar. Nu pot muri fără asistenţă, sunt, totusi, un artist superb al Cerului, chiar dacă orgoliile şi nemernicia altora mă prezintă drept un sclav oarecare. Când vreau cu adevărat să mor şi strig deznădăjduit: “Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” dau bir cu fugiţii, ca fratele meu Dorin. Când îmi arăt muşchii sociali, odată-s lângă mine. Uneori, în momente de cumpănă, am senzaţia că asta aşteaptă, o schimbare bruscă de temperatură, ei numai aşa pot face drumul până la Rai şi înapoi. Merg să dea raportul şi aşteaptă cuminţi să se întoarcă, îmi aşteaptă disperarea, căci numai pe filonul ăsta se poate ajunge la mine.

     Noapte bună, iar se uită Universul la Dăncuş, ca la ultima otreapă a speciei!

***

         Mai demult, Dumnezeu a zis să fiu cinstit şi sincer cu cei din jur. Azi, Adriana a vrut să ştie de ce e copilul meu. Este şi atât – nu-i de ajuns această sinceritate părintească? În termeni duri, moderni: vezi, fiica mea, în casa mea niciodată nu eşti străină.

***

         Din nou într-un bar. Ascult B.Z.N. – au muzică bună în localul ăsta, în care nişte amărâţi din blocurile apropiate îşi iau suta de vodkă şi privesc în gol: pensionari.

     Înţeleg de ce unii îl regretă pe Ceauşescu: dacă tăceai, înţelept rămâneai. La muncă, acasă, copii – fără visuri, fără vlagă. Fără identitate.

       Îmi amintesc de impulsul imposibil de oprit: reviste literare, cenacluri, muzică şi poezie – Artă – e atât de departe inflorescenţa aceea! M-a sunat aseară Remus Foltoş – să facem o revistă de cultură: am respins propunerea pentru că 1) nu mai am chef de încă o aventură şi 2) în niciun caz, nu vom produce două salarii, pentru mine şi pentru el, cum îşi imagina.

***

           O bere. Să trimit bani celor doi. Şi mamei, pentru patru litri de horincă, Atilla e topit după ea.

***

           Am primit o diplomă de excelenţă de la I.T.C. pentru standul floral. Voi crede, totuşi, până în ultima clipă, că soarta încleştării se poate schimba: dacă nu cutezi, nu afli cu ce se mănâncă viaţa.

***

           Am rămas doar eu şi servitoarea de la bar – am cerut încă o bere. Mă priveşte – o privesc la rându-mi.

         Sunteţi ziarist? întreabă. Scriitor, zic, şi-mi umplu paharul. Scrieţi cărţi? se mira. Da, am şi aici una, în clădirea I.T.C.-ului. Soţia mea are o expoziţie de flori zilele acestea.

           Gata, i-a trecut. Chestia cu “soţia mea” mă face neinteresant pentru o dulce şi nevinovată flecăreală. Dialogul s-a rupt – fărâme din el zac pe cimentul umed. Nu-mi fac griji – în curând va rămâne cu altcineva, la fel de singură şi cu dialogul sfărâmat. Acesta e datul anumitor fiinţe, oricât de mult ar vrea ele să se creadă altceva.

         Fără asta, mai avem de stat două zile în Brasov. În Târgovişte nu voi mai scrie despre baruri, desigur, am epuizat subiectul. Mă voi transforma în zile de primăvară şi voi relua lupta cu morile de vânt, cea care îmi dă mereu senzaţia că sunt viu.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 451 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 384 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou