Home Proză Anne Marie Bejliu: Cuib de păsări spin, cuib de jocuri nejucate (FRAGMENT DE ROMAN)
Anne Marie Bejliu: Cuib de păsări spin, cuib de jocuri nejucate (FRAGMENT DE ROMAN) PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Saturday, 22 December 2018 09:21

 

Îndrăgostire în gol

 

”Oprește-te umbră a iubirii mele evazive,

Imagine a vrajei celei mai iubite,

Iluzie frumoasă cu care mor împăcată,

Dulce ficțiune pentru care trăiesc cu greu.”

- Sora Juana Inés De la Cruz

 

”Anna, ce bine că-mi scrii aici, pe adresa casei de pe plajă, ca într-o vrajă. Este ca și cum ai fi aici. Cum să nu te inspire ce-ți scriu, când casa mea-i la marginea Infinitului. Chiar vreau să știu cum arată viața unui om care trăiește precum un pom!”- Ioan

Anna privește mesajul lui, apoi privește în gol, ca într-o oglindă în care imaginile se prelungesc una în alta la nesfârșit. Privește un timp în care a tot visat că va prinde de tălpi iubirea și o va lăsa cu bucurie deplină să-i pătrundă fiecare fir din trup, fiecare unghi ascuns al ființei sale. Frică de a nu fi iar aruncată cât colo, dacă își va deschide sipetul în care sufletul, în toate călătoriile sale prin univers lăsa câte o comoară fragilă, o perlă a unei experiențe trăită până la explozia unei raze de soare printre pietrele colțuroase ale vieții.

Anna a ales să scrie mai demult, când a pierdut cei doi fii. Nu accepta starea de amețeală oferită de alcool, nu suporta medicamentele pentru calmare, pentru un somn artificial indus. Prefera să lupte cu depresia cronică natural, cu realele ei forțe vitale. Și așa a făcut din 2003, de la plecarea la Domnul a primului fiu și mai ales din 2006, când și al doilea copil a plecat la ceruri, să umple arcul de curcubeu cu ființa lui frumoasă, nevinovată, atât de iubitoare de lumină, de viață întru curățenie. A reușit ani la rând să nu cadă, chiar dacă încercările se țineau lanț, din ce în ce mai puternice, mai dure, mai dense. Părea de multe ori că se va prăbuși. Nu a făcut-o. A căutat mereu în jurul ei alte ființe către care să reverse iubire, căldură, lumină, prietenie. Era familia ei, erau părinții, fratele bolnav cronic, un munte de tandrețe și frumusețe interioară. A pornit iar și iar mai puternic, mai concentrat către inimile lor, către nevoile lor materiale și sufletești. Asta a ținut-o pe linia de plutire. Când a murit tatăl ei, echilibrul acesta ieșit din comun a fost în pericol să se dezintegreze. S-a concentrat și mai mult pe mama și pe fratele ei, pe care-i iubea mai mult decât pe sine. Ea încă se ura pentru că trăia, în vreme ce băieții ei erau deja un pumn de oase albe, într-un mormânt pe care-l privea mereu absentă, mereu retrăind viața lor, în nici un caz moartea lor.

Anna se plimbă prin casă aproape fără rost, încercând să găsească o portiță de scăpare din cuibul cu gratii pline de spini ai frământărilor ei zilnice. Mai târziu scrie furtunos tot ceea ce trăiește în acea clipă. Scrisul pentru ea este curățare și vindecare, pentru că a ales să fie ea în fiecare literă așternută. Efectul nu s-a lăsat așteptat.

***

Umblu năucă prin casă și caut în jurul meu ceva de care să mă agăț, pentru un declic în viața mea care să mă readucă pe linia de plutire. 2011 a fost un an plin de urât în care mă rătăcisem de mine, de frumos, de toate cele adunate până atunci în lumea pe care cu greu mi-o ridicasem după moartea copiilor. Cineva își găsise adăpost urii sale tocmai în buzunarele mele și foarte greu m-am desprins de bagajul lui.

Era noiembrie al anului 2012 în care am simțit acut singurătatea. Mă mai umpleam când și când cu frumos, din schimbul de comentarii cu diverși autori, inclusiv Ioan, care devenise omniprezent pe scrierile mele de pe un site literar unde eram și eu membru la vremea aceea. Apoi am fost invitată pe grupul unui domn care mai târziu am aflat că era prieten bun al lui Ioan, de aceeași vârstă cu el. Acel domn încercase câteva luni la rând să mă atragă în discuții particulare cam nelalocul lor și tocmai încheiasem comunicarea cu el și pentru că după o vreme s-a trezit să îmi spună că are o prietenă veche de trei ani de zile care se prinsese că el comunica cu altcineva și că nu vrea să o facă să sufere. Femeia suferea deja. Când aflu așa ceva, mă retrag imediat indiferent de ceea ce simt pentru acel om. Pentru acel domn nu simțeam nimic. Nu mi-a fost greu să mă desprind. Oricum mă tratase drept ceea ce nu sunt.

Eu, după experiența din 2011, deja îmi pierdusem încrederea în comunicarea pe internet cu oameni ca ei și voiam acut să fiu singură, să îmi revin, să mă regăsesc și mai ales să-mi iau rând pe rând toate proiectele, să le dau o formă finală. Așa că, atunci când m-am întâlnit cu Ioan pe acel grup și n-am rezistat să nu-i scriu un comentariu la o poezie, nici prin gând nu-mi trecea să mă apropii de el așa cum a urmat povestea noastră. Era pur și simplu un schimb de idei, literar vorbind, pe un grup oarecare de poezie.

După ce m-am învârtit aiurea prin casă, deschizând ba o carte, ba un ziar, ba o revistă literară, m-am întors la calculator și am deschis emailul. Am tresărit văzând mesajul de la Ioan. În clipa aceea n-am știut ce să fac. Să-i răspund, să nu-i răspund… I-am răspuns cu o reală teamă în suflet. Totuși simțeam că va fi altceva, că orice va urma îmi va fi de folos pentru revenire, pentru devenire.

Știu că atunci i-am răspuns că viaţa mea e prinsă între un reportofon şi bâzâitul calculatorului. Am obosit, dar iubesc munca asta de transcriere a cuvintelor rostite de oameni.

Cândva, foarte curând, o carte se va naşte şi va prinde în ţesătura ei ani, în care ideile oamenilor-artişti au lăsat urme clare, contururi şi bucurie. Lacăte ruginite au fost deschise. Tablourile râd acum pe ziduri albe, prinse în rame sau nu, cartoanele şi pânzele au fost întinse. Oamenii îşi spală sufletele în fântâna culorilor unei epoci aproape uitate. Durere, furie chiar, violenţă, dar o infinită iubire de frumos, armonie, muzică a culorilor...

Am obosit, am febră, tuşesc, dar sunt fericită să particip la aşa ceva cu munca mea. Deocamdată asta mi-e viaţa. Restul e complicat de simplu...

El, spre bucuria mea (nu știu de ce, dar chiar simțeam atunci bucurie, de câte ori revenea), a revenit cu un răspuns. Nu știam atunci că din primul schimb de mesaje, va urma o întreagă poveste care-mi va schimba multe din manifestările pe care le aveam în comunicarea cu oamenii. Presimțeam doar.

Mi-a cerut să scriu cu litere mici și de câte ori i-aș fi răspuns, să fie în versuri totul. M-am obișnuit greu cu stilul acesta. Eu respectam în orice scriam, vechile reguli. Mă rog, m-am conformat. Se pare că singurătatea pe care mi-o doream se amâna acum și nu de alta, dar cred că era în adâncul sufletului meu o formă de autoapărare mai degrabă. Cumva dualitatea pur pământeană și-a spus cuvântul și de data aceasta. Am continuat. El mi-a trimis o fotografie cu o icoană a Sfântului Arhanghel Mihail, de la care urma să pornească o discuție, atunci mai puțin intensă, acum însă m-a incitat mai mult tema ei. Îmi trimisese încă din primul mesaj câteva citate din care am ales vreo două care îmi păreau că mă definesc. I le-am retrimis cu câte un comentariu personal, așa cum era firesc să fac (așa simțeam eu), pentru a da curs mai departe firului dialogului. Vroiam să simtă că nu este singur și să-l determin cumva să înțeleagă că îmi doream un schimb de informații intens, în nici un caz un dialog sec care ar fi avut toate șansele să mă plictisească și să mă determine să renunț automat la comunicare.

Citatele trimise de el erau…

”Trebuie să acceptăm dezamăgirea finită, dar niciodată nu trebuie să ne pierdem speranța infinită.” - Martin Luther King Jr.

”Mijlocul fiecărui proiect de succes arată ca un dezastru.” - Rosabeth Moss Cantor

”E mai ușor să te duci în jos decât în sus, dar priveliștea poate fi privită doar de sus.” - Arnold Bennett

“Pesimistul vede dificultatea în fiecare oportunitate. Optimistul vede oportunitatea în fiecare dificultate.” - Winston Churchill

Ioan: Să luăm acest motto:

Mijlocul fiecărui proiect de succes arată ca un dezastru. De aceea vorbesc eu de jumătățile inegale. Prima jumătate de drum și a doua jumătate. Prima-i pe plaja cu suflet și a doua jumătate-i spre izvoarele cascadei.

Ziua de astăzi, a Sfinților Arhangheli să-ți fie de-o veșnicie ție și tuturor celor care-și pun aripile zborului prin Marele Tymp al rodadorului. Așa este tema cântecului. Ea-i undeva, la început, și orice început pare o nebunie când realitatea crudă-i din zicerile lui celcarezicecă. Și aici, depinde pe care din ei îl alegi.

Anna se gândește:

M-am bucurat de urarea lui, m-am bucurat că mi-a scris, dar cum pe mine mă rodea faptul că nu știam care vor fi mai departe intențiile lui, bucuria era fragmentată. Undeva, în profunzimile ființei mele credincioase, mă bucuram că pot vorbi cu un om la rându-i profund credincios, cu oarecare tendință de scoatere puțin prea mult în evidență a religiozității și mai ales că dialogam cu un om inteligent, fiind profesor universitar, doctor în matematică, dintr-o generație care a știut ce înseamnă studiul intens, munca pe brânci pentru realizarea profesională. Încet, încet, am aflat despre el, despre familia lui, respectam și respect iubirea sa uriașă pentru soție. Bun. Cum nu-mi place să sap în viața cuiva pentru că pot răni, nu am pus întrebări. Am mers înainte cu ceea ce mi se oferea. Strict cu ceea ce mi se oferea.

Spuneam de acea icoană și pentru că și-a exprimat dorința să caut un sens al acelui simbol, sfera din mâna Sfântului Arhanghel, am pornit căutarea.

Mi-a plăcut în comunicarea noastră faptul că aducea încă de la început teme extrem de frumoase. Iconografia mă fascinează, de simbolurile folosite nu mai spun.

Ioan: - Vezi dincolo de unicorn însemnele din icoană. Vreau și eu să știu chiar acum. În loc să stăm în neputințele zilei, pe urmele integralei cu făina de 7 nule, dăm drumul la bila Arhanghelului Mihail, pe scara muntelui de cretă a Tympului, cu nodurile lui acum și atunci, pe cercul magic al bucuriei, să fie-n binecuvântare după credința ta. Spune-mi ce scrie pe bila Arhanghelului și-n plus... portativul Y-ului, ține-n el taina cântecului.

Anna: - M-am uitat la mai multe icoane ale Sfinţilor Arhangheli şi e diferit simbolul. Una din icoane - dublă - dădea pe sfera unuia dintre sfinţi simbolul IO cu bară deasupra și pe sfera celuilalt sfânt, simbolul KO, cu aceeași bară sus. IO știu de unde şi de la ce vine, KO nu știu de la ce vine. Mai caut.

Ioan: - Doresc dezvoltarea temei acestei icoane cu mai multe explicații, dacă este posibil. Din partea mea, Anna, - ce nume cu rezonanță - izvor de bucurie-ți doresc prin proba "întru bucurie". Poate-ți pare ciudat, dar icoana aceasta mă interesează, pentru că este un fel de traducere divină a sintagmei mele "am dat drumul la bilă", care se rostogolește-n interiorul meu pe atâtea scări pe care le găsesc în afara mea ca și cum.

Anna: - De fapt drumul la bilă a dat Iisus omenirii întru credință, iubire, adevăr, nu Sfântul Arhanghel Mihail. În unele icoane cu Mântuitorul, în mâna Sa stângă ținea nu Cartea Sfântă ci o sferă. Poate că acea simbolistică iconografică scotea în evidență natura sa divină alături de aura divină din jurul capului. Icoanele ortodoxe cunoscute de mine de mică însă, în imaginea Lui Iisus pun Cartea Sfântă în mâna stângă a Sa.

"În ebraică, Mihail înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?” (mi-care, ke-ca, El-divinitate)"

"De asemenea, a fost identificat și cu „Îngerul (Solul) Feței (Prezenței) Domnului" (Isaia 63), cu Solul Legământului (Maleahi 3)"

Am discutat cu un artist plastic care s-a ocupat şi de restaurări de icoane şi de biserici. Spunea că în icoanele vechi simbolul sferă nu apare. Am acasă în bibliotecă o icoană veche a Sf. Arhangel Mihail de la Biserica Albă din Tulcea (nu mai ştiu cum se numea exact dar aşa i spunea în zona în care locuiau bunicii mei şi în plus, bunicul a fost dascăl la acea biserică), în care nu apare sfera. Se pare că este un simbol adăugat de preoţi, anume pentru a induce o anumită idee, ceva. Pentru a modifica impactul personalităţii sfântului asupra maselor de mireni. Probabil că de asta diferă de la o icoană la alta şi simbolurile din interiorul sferei, sferelor.

Mai urmăresc. Chiar mă interesează şi pe mine ce au vrut preoţii sau mai marii bisericilor să impună mirenilor prin acele litere. Sabia este unicul simbol care-l reprezintă pe Arhanghelul Mihail. Ca istorie însă, fiind vorba de comunicare, e bine să aflăm ce au vrut să "comunice", de fapt, impună, clericii.

Ce poate fi mai stabil decât sfera de aur vechi, Sfântul Duh lunecând prin noi și-n jurul nostru mereu, ca o pavăză a spiritelor curate pentru un spirit încă plin de lesturile celor adunate și dăruite de suflet întru zbor, întru bucuria deplină.

Pe fiecare rază sfera de aur vechi prinde muguri de lumină tot mai puternică până când, înveliți complet în ea și absorbiți în esența ei reușim să devenim sau să redevenim ceea ce suntem de fapt, dincolo de coconul cruce în care ne-am născut lăsând pământul să ne definească acțiunile de aici.

Cam așa aș povesti despre sfera de jad fără nici un simbol în paralel cu cea pe care cred din ce în ce mai mult că a fost adăugată Sfântului Mihail în icoanele mai noi.

Pavăză a lumii umane, Sfântul Mihail poartă sabia, poartă privirea pătrunzătoare în care omul regăsește stabilitatea, protecția fundamentului existenței. Nu știu dacă era necesară acea sferă din moment ce se spune că numele Sfântului Mihail înseamnă: ”Cel care este ca Dumnezeu.” sau ”Cine este cel care este ca Dumnezeu?”

Încercare de identificare a Sfântului Arhanghel Mihail cu Iisus este practic această adăugare a sferei. Adăugarea făcută de confesiunile antitrinitare. Sfântul Mihail fiind ”Căpetenia oștirilor Domnului”, oștiri de îngeri care în mod statornic, slujesc la apărarea și călăuzirea oamenilor.

”Puține confesiuni și-au însușit această identificare nepopulară. Unul din motive este acela că statutul de „înger" ar sugera, mai degrabă, o creatură, ceea ce unele confesiuni antitrinitare chiar afirmă (e.g. Martorii lui Iehova). Dar nu orice teologie care afirmă identitatea lui Mihail cu Christos îl consideră pe Christos un înger. În limbile biblice, termenii care au fost traduși cu „înger", nu se referă la natura ființei, ci la rol / funcție / misiune (מלאך mal'akh = sol, trimis, delegat, ambasador, reprezentant; ἄγγελος ánghelos = sol, vestitor, etc.). De aceea, milioane de creștini (în special Adventiștii de Ziua a Șaptea) acceptă această identificare a lui Mihail cu Christos, păstrând în același timp credința în dumnezeirea deplină a Mântuitorului.”

Îmi pare extrem de duplicitară această încercare de identificare a Sfântului Arhanghel Mihail cu Iisus.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 242 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 463 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou