Home Teatru Bogdan Nicolae Groza: O ROMÂNIE PIERDUTĂ
Bogdan Nicolae Groza: O ROMÂNIE PIERDUTĂ PDF Print E-mail
User Rating: / 3
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Wednesday, 18 September 2013 11:03

Personaje: Bunicu’ Nicu, 63 de ani, senator în noua ţară numită România 
Nepoţelu’ Nelu, 13 ani 

actiunea are loc în anul 2025

Nepoţelul, studiind manualul electronic de istorie, pentru o temă de casă, află despre o ţară numită România antică, medievală şi modernă, care-i stârneşte interesul. Pentru că nu prea înţelege diferenţa dintre România contemporană şi cea de mai demult, merge pe terasă la bunicul lui, care meşterea ceva la o telecomandă pentru supersonicul pe care-l deţinea. 
Nepoţelul: Bunicule, am de făcut o temă la istorie, cu titlul “,,Ţara mea''” şi nu ştiu cum. Sunt puţin nedumerit. Cică în manualul de istorie se pomeneşte despre o ţară cu denumire ca a noastră, România, care era mare, bogată şi cu o cultură întinsă. Despre ce ţară este vorba? 
Bunicul ( aşezându-şi nepoţelul pe genunchi): Ehei, nepoate, hai să-ţi povestesc despre acea Românie modernă a anilor 1990 -2020. Acea ţară veche, unii spun că era de pe vremea dacilor, a fost plină de bogăţii. Avea munţi cu aur, câmpii mănoase şi roditoare, oameni gospodari dar cam nemulţumiţi de viaţa lor grea, de traiul neîndestulător. Mai exista în acea Românie o zonă deosebit de bogată, zona Transilvaniei, unde se afla, aşa cum ţi-am spus mai sus, aurul dacilor. Şi era atâta aur încât generaţii după generaţii trăiau de pe urma acestuia şi… ...
Nepoţelul ( întrerupându-l): Şi ce s-au întâmplat cu acei munţi, bunicule? Cu zona aia numită Transilvania? 
Bunicul ( nostalgic): Eh, e o poveste lungă…( stă o clipă pe gânduri, apoi amintindu-şi de ceva zâmbeşte) România de atunci a trecut prin vremuri grele. Ţara era tot mai săracă, economia era la pământ, inundaţii devastatoare urmate de secete mari, astfel încât oamenii simpli mureau de foame. 
Nepoţelul ( întrerupându-l iar): Păi bine bunicule. Adineauri mi-ai povestit cât de bogată era acea ţară şi acum spui că era săracă… Nu înţeleg! 
Bunicul ( sărutându-şi nepoţelul pe frunte): Ce nepot deştept am. Imediat a observat contradicţia. ( îl sărută iar). Păi, cum să-ţi spun, ca să înţelegi? România de atunci era bogată în sine, adică avea bogăţii naturale, izvoare minerale, munţi şi câmpii fertile, dar oamenii erau săraci, nivelul lor de trai era scăzut că nu vroiau să muncească aproape deloc. În vremea aceea în România nimic nu mergea bine, în afară de corupţia generalizată şi de activitatea pe care o exercitam, şi pe care o are acum şi tac-tu. Cea de demnitar al statului. Şi pentru că am trăit şi am slujit România acelor ani, dragă Neluţule, iată ce s-a întâmplat. Noi, cei care am fost atunci la cârma ţării, am decis că e mai rentabil să vindem pădurile, teritoriile şi munţii cu tot ce aveau mai de preţ, anume aurul, lemnul, petrolul etc.… 
Nepoţelul: Cum adică aţi vândut munţii, bunicule? Ce munţii pot fi vânduţi? Pot fi mutaţi de colo colo ca racheta mea teleghidată? 
Bunicul ( superior): Da, puteau fi vânduţi şi mutaţi. Doar totul era de vânzare acolo. Însă e impropriu spus că am vândut munţii. Vroiam să zic că ceea ce era mai de valoare în munţii aceia am vândut. Iar ca să ajungă la aur, foarte mulţi investitori străini ne-au dat târcoale, ne-au făcut oferte tentante. Şi o fostă mare companie canadiană, a obţinut, cu sprijinul nostru, dreptul de a avea acel aur. Nu ne-a păsat că aruncă munţii în aer, că poluează zona. ( apoi cu satisfacţie). Am primit atunci la bani şi la aur, căcălău. ( nostalgic) Ce timpuri superbe pentru noi, demnitarii, ce satisfacţii…! 
Nepoţelul ( încurcat): Satis...… cum? 
Bunicul ( silabisind pentru a le repeta şi Nelu): Sa-tis-fac-ţii! Adică bucurii, plăceri mari, trai bun. Sigur, şi cu ceva nervi că altfel nu se putea. Populaţia ţării, şi mai ales a Transilvaniei, era foarte indignată. A protestat, s-a revoltat, s-a războit cu noi. Dar degeaba. Cu tot sprijinul oferit de diverse şi minuscule organizaţii neguvernamentale, cu toate sesizările făcute la comisiile europene, i-am învins. Am pus biciul pe protestatari, i-am băgat în puşcării. Pentru bunul mers al operaţiunii, organizam ca pe vremuri, poliţie politică, prin care puteam altfel să aflăm cine e duşmanul de clasă care protestează pentru a-l anihila, a-l compromite, şi dacă omul nu se cuminţea şi încă dădea semne de răzvrătire, îl ucideam. Nimeni şi nimic nu ne-a stat în cale. Şi aurul a putut fi exploatat, scos, vândut, case şi teritorii distruse, oameni deportaţi.… 
Nepoţelul: Bunicule! Şi cu acea zonă de care mi-ai povestit, cu acei munţi, ce s-a întâmplat? 
Bunicul: Eee, nepoate! Acea zonă, acei munţi nu mai există demult. Acum acolo, în ţinutul Transilvaniei este o groapă mare, mare întinsă pe sute de kilometri pătraţi, umplută cu apă puturoasă şi otrăvită. Nimic nu mai supravieţuieşte acolo. Totul e pustiu… 
Nepoţelul ( întristându-se): Ce păcat! Cum aţi lăsat să se pustiască acel tărâm, bunicuţule? De ce? 
Bunicul ( iritat): Ca să poată extrage cât mai mult aur, acei investitori străini, cu acordul nostru, foloseau cianură. Foarte multă cianurㅠ
Nepoţelul: Ce-i aia ceanură? 
Bunicul: Cianura este un fel de otravă foarte, foarte puternică, având o mare durabilitate în timp şi spaţiu… 
Nepoţelul: ( consecvent): Bunicule nu mi-ai răspuns la întrebare. De ce aţi lăsat să se pustiască acel tărâm. Doar era vechi, plin de istorie, bogat...… 
Bunicul ( iritat): Ai zis bine că era vechi. Or lucrurile vechi sunt neatractive, neinteresante. Noi n-am avut încotro. Ca să scoatem ţara din impasul în care se afla, din sărăcie, din crize economice şi din lipsuri, am recurs la acest gest extrem. Am chemat investitori străini să preia ei afacerile, că românaşii n-au fost în stare. Şi nu-mi pare deloc rău de ceea ce s-a făcut atunci. 
Nepoţelul ( coboară de pe genunchii bunicului şi apăsând un buton, apare un scăunel tapiţat, pe care se aşează cât mai confortabil) Acum parcă înţeleg, bunicule. Te rog mai povesteşte-mi ceva... 
Bunicul: Ce să-ţi mai povestesc nepoate? 
Nepoţelul: Povesteşte-mi despre acea mare Românie a tinereţii tale… 
Bunicul ( zâmbind în amintirea acelor vremuri). Ehei, Acea mare Românie nu mai există acum. După isprava noastră cu munţii auriferi, tot noi, minţile luminate de atunci, am decis că e foarte greu să conducem o ţară atât de întinsă şi cu oameni atât de îndărătnici şi mereu nemulţumiţi. Aşa că ne-am sfătuit în parlament să vindem pe bani frumoşi teritoriile României şi am început cu Transilvania. Am vândut-o poporului nostru vecin atunci, Ungaria, dispărut între timp de pe harta lumii. Zona Moldovei am dat-o poporului rus, marele nostru aliat şi prieten, iar restul ţării am păstrat-o pentru noi. Era tare bine. Nu mai aveam atâta bătaie de cap cu cetăţenii, iar cei care ne-au rămas puteau fi uşor manipulaţi, controlaţi, cuminţiţi.… 
Nepoţelul: Şi cu Transilvania ce s-a întâmplat apoi, bunicule? Ai spus că Ungaria a dispărut de pe harta lumii. De ce? 
Bunicul: Ungaria, nepoate, avea tendinţe expansioniste, adică vroia să se mărească necontenit, revendicând teritorii din diverse zone ale Europei. Pretenţiile acesteia au stârnit iritare în rândul celorlalte ţări vizate, cum ar fi Austria, Polonia şi Slovacia. Aceste ţări nu au acceptat să fie jucate pe degete de o ţară minusculă ca Ungaria, aşa cum am acceptat noi, şi i-au declarat război. Astfel că din dorinţele ei expansioniste s-a ales praful, teritoriile Ungariei fiind anexate celorlalte popoare învingătoare. Doar Transilvania a rămas independentă şi şi-a format propriul stat unitar, în anul 2020, stat cu care noi avem graniţă comună. Din păcate guvernul din Transilvania nu doreşte să colaboreze cu noi din nici un punct de vedere, nici economic, nici politic, nici cultural. Ea este o ţară prosperă, frumoasă, în ciuda marii gropi cu cianură, pe care ei au ştiut s-o exploateze turistic, arătând străinilor care vizitează ţara, cum nu trebuie să se extragă aurul.…Transilvănenii sunt oameni dintr-o bucată. Harnici, muncitori, prosperi. Mi-ar plăcea să facem afaceri cu ei, dar ei nu şi nu. Ne-au declarat ipocriţi, făţarnici, trădători de neam şi ţară… ( se opreşte furios) 
Nepoţelul ( îşi pupă bunicul, calmându-l): Dar când aţi vândut teritoriile româneşti oamenii ce-au zis? 
Bunicul: Crezi că ne-au păsat ce-au zis? Toţi aşa-zişii patrioţi au spus că vor muri luptând pentru unitatea şi integritatea ţării. Noi am râs de ei şi le-am vârât pumnul în gură. 
Nepoţelul ( neînţelegând expresia): Cum vine asta, pumn în gură, nu înţeleg? 
Bunicul ( râde, amintindu-şi acea scenă): adică i-am redus la tăcere, la fel cum am procedat şi cu altă ocazie. Am pus tunurile pe ei, ei au fugit ca potârnichile, pe cei prinşi de jandarmi şi de forţele speciale de ordine i-am bătut şi apoi, ulterior, i-am băgat pentru ani grei la pârnaie. A fost… cum să-ţi zic să întelegi, un mic război româno-român între transilvăneni, banateni, olteni şi moldoveni pe de-o parte, toţi români până-n cuget şi-n simţiri, şi noi, demnitarii. I-am învins, nu fără greutate, având în mâna noastră atât armata cât şi tehnica militară superioară. Acum când îmi amintesc acele scene îmi vine să râd. Proştii au crezut în idealurile lor naţionale şi au murit cu ele, au crezut că ne pot învinge şi au rămas cu buzele şi ochii umflaţi ( râde cu satisfacţie). 
Nepoţelul ( puţin speriat) Vai bunicuţule, dar nu v-a fost milă de ei să-i bateţi? 
Bunicul: Milă? De nişte ticăloşi? Nu...… Nu ne-a fost deloc milă. Dimpotrivă. Aveam o repulsie faţă de populaţia veşnic nemulţumită, care tot cerea de la noi, demnitarii acelei perioade, ba una ba alta, ca milogii. N-am mai suportat serioziatea si sfatosenia ardeleanului, credinţa în divinitate a moldoveanului, emanciparea banateanului si mandria olteanului, şi pace. Acum e tare bine. Nu mai avem atâta bătaie de cap. Atâta stes. Eu personal sunt extrem de mulţumit de mine. Am aur mult şi miliarde de parale în bănci străine. Tu şi taică-tu aveţi tot ce vă trebuie. Palate de lux, supersonice, bănet mult, mult. ( se ridică şi se plimbă frecându-şi mâinile satisfăcut). 
Nepoţelul ( ridicându-se şi el, face acelaşi gest ca bunicul): Bunicuţule, dar românii de azi din această ţară sunt bogaţi? Au şi ei ce avem noi? 
Bunicul: Nu şi nici nu le trebuie. De fapt, la ce le-ar trebui avere? Datoria lor e să muncească pentru ţară ,adică pentru noi, şi noi avem grijă de ei. Nu-s muritori de foame dar nici nu excelează în bogăţii. Spre deosebire de poporul transilvănean, în care fiecare om gospodar are tot ce-i trebuie, românii noştri trăiesc la fel de prost ca în anii 1990-2015. N-au ei autoturisme teleghidate cum avem noi, de pildă. 
Nepoţelul: Cum aşa bunicule? 
Bunicul: Uite aşa. Bogăţia vechii Românii era axată mai mult în Transilvania. Noi, prin bănăţeni şi ardeleni ne îmbogăţeam, zona de sud a ţării fiind relativ săracă, având doar ceva petrol şi o câmpie întinsă şi cam nelucrată. 
Nepoţelul: Dar ardelenii şi bănăţenii nu vorbesc aceeaşi limbă ca noi, nu sunt tot români? 
Bunicul: Ba da, dar ei se declară români autentici, pe când noi suntem un amalgam ( îl priveşte pe nepot care strâmbă din nas la acest cuvânt) adică o amestecătură între ţigani, turci, tătari etc. 
Nepoţelul: Şi după Transilvania şi Moldova nu ţi-e dor, bunicule? 
Bunicul: De Transilvania mi-e dor. Tare dor. (nostalgic) Am avut acolo o mulţime de femei,…( apoi ritos) dar nu-mi pare rău de nimic. Când văd cât aur am şi banii proveniţi de pe urma afacerii secolului, îmi potolesc dorul de Transilvania şi călătoresc în toată lumea, satisfâcându-mi cele mai ciudate fantezii. În meseria noastră nu e bine să fii sentimental când e vorba de afaceri, şi nici zgârcit când e vorba de plăceri personale. De Moldova nu îmi pasă. Nu mi-e dor. O putem vizita oricând. Doar nu e departe…...
Nepoţelul: Ce bine ar fi, bunicuţule!… 
Bunicul ( străfulgerat de un gând): Am o idee genială. Peste o oră când vine tac-tu de la parlament i-o voi prezenta lui. 
Nepoţelul (curios) Ce idee ai, bunicule? Spune-mi! 
Bunicul ( luându-l pe nepoţel în braţe îl pupă cu drag): M-am gândit să vindem şi marea noastră. Mie cel puţin nu-mi trebuie amărâta asta de Mare Neagră. Eu de peste 40 de ani îmi petrec concediile în ţări exotice unde mările şi oceanele sunt superbe. ( începe să înşire locurile, dus pe gânduri) Mauriţius, Seichel, Coasta de Azur, Belize, Maldive, Ibiza...… N-am nevoie de marea asta de doi lei. (apoi hotărât). Chiar am să propun tatălui tău,–că eu sunt cam bătrân şi nu mă mai ajută mintea, să iniţieze un proiect de lege prin care să se vândă şi Marea Neagră. Sau nu.…(luminat de o idee) Mai bine să o dăm gratis prietenului nostru de nădejde, poporului rus. Aşa vom consolida relaţiile de prietenie între noi românii şi Rusia, şi...…şi...… ( se pierde în idei). 
Nepoţelul: Şi o să trăim bine bine de tot, nu-i aşa bunicuţule? 
Bunicul: Aşa e, nepoate. Eu cu tac-tu vom avea grijă să nu-ţi lipsească nimic. Şi te vom învăţa cum să faci rost de bani chiar şi din piatră seacă, aşa cum l-am învăţat eu pe taică-tu şi aşa cum am fost şi eu învăţat de alţii. 
Nepoţelul: Ce l-ai învăţat? 
Bunicul: Eh, nişte fleacuri, pe care cu timpul le poţi perfecţiona. Anume, cum să zăpăceşti omul, cum să-l manipulezi, cum să-l exploatezi, cum să-ţi baţi joc de el, cum să ai la picioare un întreg imperiu de funcţionari corupţi şi slugarnici şi multe, multe alte lucruri. ( cască obosit). Acum lasă-mă să dorm puţintel, că -s obosit. 
Nepoţelul ( notează conştiincios pe un caiet electronic tot ceea ce a aflat despre România. Mai studiază şi cartea şi vede nişte fotografii reprezentând nişte clădiri în formă ciudată cu semnul plus în vârf. E nedumerit): Bunicule, mai am o singură întrebare. Te rog, ajută-mă! Aici mai scrie despre minunatele biserici pe care le-a avut România. În special Moldova şi Transilvania. Ce-s alea biserici şi cum arătau ele? 
Bunicul ( făcând ochii mari): Biserici? Aaa, da, au fost nişte clădiri inutile, unde oamenii intrau în ele să se roage la sfinţi şi credeau că Dumnezeu îi va ajuta şi-i va păzi de rele. Prostii mistice. Câtă naivitate din partea lor... ( batjocoritor). 
Nepoţelul: Dumnezeu? Cine-i ăsta? 
Bunicul: O invenţie pur bisericească. Cică el ar prefigura o fiinţă sau un spirit ceva, atotputernică, atotştiutoare, atotiubitoare. Prostii colosale. Simple invenţii. 
Nepoţelul: ştia să facă de toate? Să conducă şi racheta mea, fără mâini, cu ochii închişi? Ştie să facă tema la mate? 
Bunicul: Aşa se spune. Dar să ştii că nu l-a văzut nimeni cu adevărat pe Dumnezeu ca să spună cu certitudine asta. De aceea cred eu că doar e o pură invenţie menită să le dea proştilor o speranţă în ceva. În cineva. 
Nepoţelul: Şi aici, la noi, există biserici? 
Bunicul ( din ce în ce mai plictisit): Nu există. ( apoi izbucneşte). Dar mai lasă-mă, Nelule, cu întrebările, că mă disperi. Of, ce ţi-e şi cu şcoala asta. Prea mult studiu strică, nu e bine pentru popor, că luminează minţi şi zgâlţâie scaune de domnie. Las'’că am eu grijă să se desfiinţeze şi şcolile. Ei, drăcia dracului! Cum de nu m-am gândit până acuma la asta...?
Nepoţelul: ( alarmat de cele auzite) Bunicule, bunicule, da mie-mi place la şcoală. Învăţ lucruri noi, interesante. Lasă măcar şcoala întreagă,… ce-ai cu ea? Mai bine spune-mi, dacă în Transilvania sau în Moldova există biserici? 
Bunicul: Da, există. De fapt, bisericile există numai la popoarele înapoiate, naive, sărace,… noi nu credem în Dumnezeu şi de aceea nu avem nevoie de nici un lăcaş de cult, că aşa se mai numeau ele. Dacă stau bine să mă gândesc, asemenea clădiri avem şi aici, în ţară, dar pe unele le-am demolat, pe altele le-am închis sau le-am transformat în buticuru si baruri. Am mai lăsat aşa, una,–două, ca muzeu, pentru turiştii străini ca să vadă şi ei ceva, să facă poze, să marce banul şi apoi să plece în ţara lor. 
Nepoţelul: ( gata să plece, bodogănind): Mi-ar plăcea să văd cum arată o biserică pe dinăuntru… ( iese din cadru) 
Bunicul ( auzindu-l, şuieră): O să vezi tu biserică atunci când mi-oi vedea eu ceafa fără oglindă. ( se aşează nervos la un birou şi apăsând pe un buton, apare un computer ultraperformant care calculează în timp record suma de bani pe care o are bătrânul senator. Acesta rânjeşte satisfăcut şi punându-se pe un scaun motorizat, iese din cadru) 

Cortina cade! 

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 661 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 429 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou