Home Teatru GRIGORIE M. CROITORU: FEREȘTE-MĂ, DOAMNE, DE PRIETENI…
GRIGORIE M. CROITORU: FEREȘTE-MĂ, DOAMNE, DE PRIETENI… PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 16 April 2018 08:36

 

                                                             - Scenetă –

                  Motto: „E bine să știi unde-ți sunt prietenii, dar e și mai  

                               bine să știi unde-ți sunt dușmanii.” (Alexandre Dumas*)                                                            

PERSONAJELE, în ordinea în care apar pe scenă:

POPESCU, directorul unei școli renumite, 45 de ani;

TINEL, tânăr profesor, 23 ani;

ANDRU / NECUNOSCUTUL, bărbat, 45 ani;

ANTONIA, tânără profesoară, 22 ani, iubita lui Tinel;

TOV. ANDREI, vorbește doar la telefon;

BRAN, președintele Colegiului Județean de Partid, 50 ani;

ILINCA, femeie de serviciu, 40 ani;

SANDU, securist, vorbește doar la telefon.

  

                                                 SCENA 1

                                   Popescu, personalul instituției

(Decorul înfățișează o sală mai mică de ședințe, amenajată ca pe vremea cealaltă, cu o masă pentru prezidiu acoperită cu față de masă de culoare albastră cu franjuri de culoare galbenă. La masă stă directorul, iar personalul la mese, fiecare având în față câte un caiet sau carnet de notițe. Ședință de lucru. Se aud bătăi în ușă):

POPESCU: Ia vezi, tovarășe Tinel, cine este, că ești aproape de ușă. Spune-i să aștepte, că terminăm îndată. Oricine ar fi.

                                                         SCENA 2

                                               Tinel. Necunoscutul

TINEL (Se ridică de al locul lui și se duce la ușă. Iese și trage ușa după el. Vede un Necunoscut): Da?

NECUNOSCUTUL: Tovarășul director este înăuntru?

TINEL: Este, dar momentan nu este disponibil. Peste vreo cinci minte suntem gata și…

NECUNOSCUTUL: Eu nu pot intra?

TINEL. Nu. Se pune la punct o acțiune care ne privește pe noi, iar altcineva… (Face gesturi care dau de înțeles că nu poate participa): Cred că mă înțelegeți…

NECUNOSCUTUL (Ritos): Nu. Nu înțeleg! Eu sunt o persoană căreia nu i se închide ușa în nas. Nici chiar directorul vostru. Mai ales el cu care mă cunosc încă din copilărie. Dar poate că nu-și mai aduce aminte. Spune-i, te rog, că-l caut eu…

TINEL (Nedumerit, ridică din umeri). „Eu”? Cine „Eu”?

NECUNOSCUTUL: Tovarășul Andru de la Județeana de partid. Mă surprinde faptul că nu mă cunoști, tovarășe…

TINEL (Afișând o mină serioasă): Nu sunt obligat să cunosc pe toată lumea. Și de-aș vrea, n-aș putea… Și-apoi, nici dumneavoastră nu mă cunoașteți pe mine…

ANDRU (Încruntat): Eu nu sunt fitecine, tovarășe, eu sunt o personalitate de partid și nu-mi interzici tu să intru unde vreau eu… Uită-te, măi, la el!... După câte știu eu, aveți obligația să le cereți și elevilor să cunoască numele celor care conduc, de jos până sus. Voi n-ați auzit încă de asemenea directivă data de conducătorul suprem al partidului nostru și al țării. Pe ce lume trăiți?

TINEL: Auzi, tovarășe, nu știu nici cine ești, nici cu ce te ocupi. Oricine ai fi, eu îți spun atât: eu mă pricep să-i învăț pe elevi disciplina pentru care m-am pregătit, urmând studii universitare. Și vă asigur că-mi fac treaba bine. Alte directive…

ANDRU: Vrei să spui că nu te interesează?

TINEL (Se fixează mai bine pe picioare în fața ușii, cu zâmbet zeflemitor): Avem păreri diferite despre personalități, tovarășe Andru, despre ce trebuie să facă dascălii în școală, despre ce trebuie să știe elevii lor, așa că nu mai discutăm. Înăuntru nu intrați numai dacă vă dă voie șeful nostru. Stați pe loc și eu îl întreb….

                                                          SCENA 3

                                             Tinel, Andru, Popescu

POPESCU: (Auzind disputa de-afară, se ridică de la masă și se duce la ușă, o deschide): Ce se-ntâmplă, Tinel, aici? (Dă cu ochii de Andru și, cu vizibilă bucurie, i se adresează): Tu? Aici? Nu-mi vine să cred… (Se îmbrățișează). Mai ai răbdare câteva minute. Suntem pe terminate. Intră în biroul meu și așteaptă-mă. Când termin, mergem acasă și stăm la povești pe lângă o ceașcă de cafea și un pahar de tărie, dacă îți face plăcere…

ANDRU: Dar înăuntru nu pot veni?

POPESCI: Din păcate, nu.

ANDRU: Nu înțeleg de ce… Aștept pe coridor, du-te și termină….

(Popescu și Tinel intră înăuntru, lăsându-l pe Andru pe coridor).

                                                       SCENA 4

                                               Popescu și personalul

POPESCU: Dragii mei, rămâne cum am stabilit. Vă înțelegeți cu copiii să participe toți, ca să fie acțiunea cât mai reușită. Voi veni și eu. Vom lucra și noi, supraveghind și elevii în același timp. Altcumva vor lucra și ei, dacă ne vor vedea și pe noi. Dar știți voi mai bine ca mine. (În glumă): Pe domnișoare și pe doamne să le puneți la ce este mai greu! (Rumoare).

TINEL (O prinde de mână pe frumoasa domnișoară ce stătea lângă el): Eu o s-o pun pe domnișoara mea să…

POPESCU: (Îl amenință în glumă cu arătătorul): Pune-o, pune-o, c-o să te părăsească și-o să rămâi zbârnâind în buze. Așa fată nu mai găsești tu și dacă vei umbla peste 99 de hotare!

ANTONIA (Uitându-se cu drag la prietenul ei): Nu face el așa ceva. Cred că ar fi în stare să mă lase acasă și să facă treabă și pentru mine, dar voi veni și vom lucra împreună.

POPESCU:. Bine, vă las, că mă așteaptă cineva. Dacă mai aveți ceva de discutat, puteți și după plecarea mea. Ne întâlnim mâine! (Iese).

                                                             SCENA 5

                                                         Popescu, singur

POPESCU: (Iese din sala de ședință. În coridor nu era Andru. Îl caută în birou, nu este; în sala profesorală, nu; îl caută pe afară, pe la grupul sanitar. Îl strigă, tot nimic. Observă că mașina cu care venise nu mai era în curtea școlii. Plecase? Să fie sănătos! Gândește): Oare de ce a plecat? De ce-o fi venit? Tot țâfnos a rămas! Viața nu l-a mai cizelat! De-a vrut ceva, va reveni! (Se îndreaptă spre biroul său, să-și pună în dosare niște hârțoage, apoi se va duce acasă. Țârâie telefonul. Ridică receptorul): Alo? Da, eu sunt. Cum? Să vin la județ, acum? Ce să caut eu la județ? Am fluierat în biserică? Auzi, tov. Andrei? Matale ești om cu capul pe umeri și cu mintea întreagă. Eu așa vă știu. Se ia tovarășul prim după neica nimeni acesta? Cum a ajuns acesta acolo? De sus a fost plantat? Îmhî! De-aia se dă personalitate! Păi el cunoaște sensul acestui cuvânt? Ziceți că m-a făcut praf și pulbere? Dușman al partidului? Și al statului socialist?! De unde până unde?! Hai să terminăm, că eu am de lucru, iar mâine am planificată o activitate importantă și trebuie să reușească. Eu la județ nu vin, fiindcă n-am pentru ce. Și n-am nici cu cea. Cine are nevoie de mine știe unde mă găsește. Cu asta, am încheiat! (Pune receptorul jos. Clatină din cap și zice cu năduf): Măi Andru, ce te-oi bate! Mai rău cum te-am bătut în copilărie! Știi tu pentru ce! (Se aud bătăi ușoare în ușă):

                                                       SCENA 6

                                           Popescu, Tinel, Antonia

POPESCU: Da! Intră!

ANTONIA (Deschizând ușa și intrând): Bună ziua! Noi vă deranjăm…

TUNEL. (Intervine): Era ușa întredeschisă la noi și-am auzit o parte din convorbirea telefonică. N-am înțeles mare lucru. S-a întâmplat ceva, tovarășe director?

POPESCU: Dragii mei, lăsați-mă pe mine, că eu mă descurc…

TINEL: De la personalitatea aceea vă vine necazul? Și l-ați și mai îmbrățișat! Mie îmi venea să-i dau un șut, știți dumneavoastră unde, și să-l scot pe ușă afară. Pentru că l-ați invitat la o cafea și la un pahar de vorbă, cum se spune pe la noi? Mi-e rușine de Antonia, dar aș spune ce i-aș da eu…

POPESCU: Să-l lăsăm în plata Domnului! Dar voi ce mai stați pe-aici?

ANTONIA (Cu emoție în glas): Eu am fost de vină, tovarășe director!...

POPESCU (Vesel): Să vă spun un banc, apropo de faptul că tu ai fost de vină, Antonia. Luați loc. Așa. Se întâlnesc, undeva, un oltean și o moldoveancă frumoasă foc. Olteanul, șmecher și bun de gură, se dă pe lângă frumoasa moldoveancă, o vrăjește și-o duce la un local. Mănâncă bine, beau și ajung amândoi în cameră și fac dragoste de mai multe ori până dimineață. Bucuros, olteanul nostru, la despărțire, vrea să-i facă un compliment și exclamă: „Draga mea, ai fost divină!” Ea înțelege altceva și zice: „Amândoi am fost di vină, dragă, nu doar eu!!”

TINEL. și ANTONIA (Amândoi tinerii izbucnesc în râs: Tinel. se uită cu drag la fată).

POPESCU: Înseamnă că v-ați prins la…

TINEL: La jocul de cuvinte: divină și di vină!! Da, eu m-am prins…

ANTONIA: Și eu. Și-am râs cu pofta, cum n-am râs de multă vreme.

POPESCU: Dar tu, Antonia, când vei fi divină? O întrebare indiscretă, dar nu ești obligată să răspunzi…

ANTONIA (Cam cu sfială, privindu-l pe Tinel.): Trebuie să vrea el, d-le director, ca să fim amândoi di vină!

POPESCU: Auzi, Tinel, ce spune fata asta frumoasă? Ce aștepți, tinere? Culege floarea când este timpul ei, n-o lăsa să se ofilească! Vezi să n-o pierzi, că ar fi păcat. Mare păcat, că vă potriviți amândoi de minune.

TINEL: Ei, d-le director, în clipa aceasta aș face-o nevasta mea, dar…

POPESCU: Dar?

TINEL: Dar n-avem nimic nici eu, nici ea. Am vrea să facem și noi nuntă ca lumea, dar n-avem de niciunele…

POPESCU (Prompt): Ce vorbești, tinere? Nici nu-ți dai seama cât sunteți de bogați, dragule!

TINEL și ANTONIA (Într-un glas): Noi, bogați?

POPESCU: Voi! Nu vă mirați așa! Sunteți tineri, sunteți frumoși, aveți o profesie nobilă pe care o faceți cu multă pricepere și dăruire. Vă iubiți și aveți toată viața înainte… Ce mai vreți?

TINEL: Așa este, dar…

POPESCU: Mai lasă-l pe dar acesta la o parte, Tinel. Vreți să faceți nuntă? Nunta se face singură. Se plătește totul după nuntă, din ce se strânge la danțul miresei

ANTONIA: Și dacă nu se scot cheltuielile?

POPESCU: Nu vă temeți. Știți cum se spune: „Dacă te temi de apă, nu mănânci pește”. Nu sunteți primii care procedează așa. Au făcut-o mulți înaintea voastră și-o vor mai face și după. Știți ce zic eu?

TINEL: Vă ascultăm!

POPESCU: Chiar vrei s-o iei de nevastă pe Antonia?

TINEL: De când am văzut-o am visat s-o fac nevasta mea!

POPESCU: Antonia, tu…

ANTONIA: Și eu doresc, d-le director. Abia aștept să mă ceară de nevastă! Că îi sunt dragă, m-am convins…

POPESCU: Luați seama la ce urmează. Mâine, vă scutesc de a veni cu noi la muncă. Vă duceți la dispensar și faceți analiza de sânge. Apoi, la Sfatul Popular vă puneți pe tablă. Știți cum este cu pusul pe tablă?

TINEL: Am auzit. Știu, însă, cei de-acolo și ne spun ei ce urmează.

POPESCU: Faceți cununia civilă și vă luați. Nunta o puteți face după… Vedeți cât este de simplu? Trebuie să vreți cu adevărat. Fiind căsătoriți, veți avea prioritate și la repartizarea unei locuințe. Se va termina blocul pentru specialiști și veți primi locuință. Am eu grijă să fiți trecuți pe listă când mă duc la ședință…

TINEL (Se apropie de Antonia, o prinde de mijloc și o strânge lângă el): Ce zici, draga mea?

ANTONIA: Eu sunt de acord, dacă tu vrei!...

TINEL: Atunci, așa facem. Nu trebuie să umblăm nici după naș, că ne-a nășit domnul director!

POPESCU: Mai vorbim. Să nu înțelegeți că vă refuz, dar nu sunt cel mai indicat naș. Voi sunteți doi tineri foarte apreciați în comunitate, toți vă vorbesc de bine, se vor găsi oameni mai potriviți – înțelegeți sub ce aspect – să vă fie nași. La o adică, eu nu vă las în pană. Să aveți noroc, tinerilor!

TINEL și ANTONIA (Într-un glas): Mulțumim!

TINEL (Privind-o cu drag pe Fată): Viața noastră capătă un nou sens. Simt cum îmi crește inima da bucurie. Hai, draga mea, să te duc acasă. La revedere, d-le director!

POPESCU: Să aveți noroc!

                                                 SCENA 7

                                       Popescu, Andru, Bran

(În ziua următoare, Popescu se află în biroul său. Venise de la muncă patriotică și stătea pe scaun, să se odihnească. Ușa este deschisă. În capătul coridorului apar doi inși, pe care îi cunoaște. Se aștepta să fie vizitat de cei de la partid, fiindcă refuzase să se ducă la județ).

BRAN: Salut, tovarășe director! Știi cum se spune: „Dacă nu vine Mahomed la munte, se duce muntele la Mahomed!”

POPESCU: Să nu exagerăm, tovarășe Bran. Niciunul dintre noi nu suntem nici munte, nici Mahomed. Așa că s-o lăsăm baltă. Luați loc dvs., tov. Bran, aici, în apropierea mea; tu stai pe scaunul acela de lângă ușă.

BRAN (Surprins de tonul folosit și de privirile tăioase aruncate lui Andru): Vă cunoașteți?

POPESCU: Oho! De când ne jucam cu puța în nisipul Aninoasei și ne scăldam în pielea goală în gâldanele oamenilor și în Olteț.

BRAN (Cu reproș): Nu mi-ați spus, tovarășe Andru! Oare de ce?

ANDRU: N-am considerat că este așa de important…

BRAN: Este important ce consider eu! Dar să trecem peste asta. Ce-ați făcut astăzi, tovarășe director? Văd că sunteți cam obosit! Sau mi se pare mie?

POPESCU: Nu vi se pare, chiar sunt. Am și bătături în palme. Am fost la muncă cu toată suflarea, cadre și elevi, și-am lucrat din greu.

BRAN: Interesant. Pot întreba unde?

POPESCU: Sigur. Am fost la plantat de puieți pe un deal din partea de apus a localității. Am făcut o treabă bună. De fapt, veți putea vedea mâine în ziarul județean, că au venit, cum or fi aflat, doi reporteri, au făcut poze, au stat de vorbă cu mai multe persoane…

BRAN: Păi lucrează și directorul: El nu-i supraveghează doar pe ceilalți?

POPESCU: Poate în altă parte așa se face, dar la noi lucrează toți, fără să se țină seamă de funcție. Eu am făcut singur mai mult de 100 de gropi. Bărbații mai tineri au făcut mai multe… Dar nu pentru aceasta ați venit! Treceți la subiect!

BRAN: De ce n-ați venit la județ, tovarășe director?

POPESCU: Ce să caut la județ?

BRAN: Ați avut ieri un conflict cu tovarășul Andru, aici de față, și…

POPESCU (Mirat, mirat…): Conflict? Nu înțeleg! Dacă o îmbrățișare, că nu ne-am văzut de atâta amar de ani, și o invitație la o cafea și un păhărel de vorbă înseamnă conflict, recunosc… Numai că păhărelul de tărie l-am luat singur înainte de masă, și cafeaua am băut-o tot singur la sfârșit, fiindcă invitatul a dispărut fără urmă….

BRAN: Invitatul a fost el? Altceva nu s-a mai întâmplat?

POPESCU: El a fost. Nu. Altceva nu s-a mai întâmplat. Eu am intrat în sală să-mi termin treaba, urmând să ne întâlnim peste câteva minute și să mergem la mine acasă, să povestim, cum am spus, în jurul unei cești de cafea, îmbunătățită cu un păhărel de tărie. El a promis că mă așteaptă, dar nu l-am mai găsit. L-am căutat peste tot, dar el a dispărut inexplicabil pentru mine. Bănuiesc ceva, dar deocamdată nu spun nimic…

BRAN: Ce ai de zis, tovarășe Andru? Tovarășului prim-secretar i-ai spus atâtea…

ANDRU (Îl întrerupe, ritos): Păi, am venit să mă judecați pe mine sau pe el? Uitați că eu am venit în județ trimis de la centru? Luați seama!...

BRAN: Nu uit (Accentuează), tovarășe trimis de la centru, dar eu vreau să aflu adevărul, date fiind gravele acuzații pe care i le-ai adus acestui Om ca și care nu avem mulți în județ…

ANDRU (Cu același tupeu): Îl credeți pe el sau mă credeți pe mine?

                                                       SCENA 8

                                                     Aceiași, Tinel

POPESCU (Îl vede pe tânărul profesor intrând în coridor. Se ridică de pe scaun și se duce la ușă): Tinere coleg, vino, te rog, până aici!

TINEL: Vin, tovarășe director! (Intră în birou): Bună ziua! Spuneți, tovarășe director, vă ascult!

POPESCU: Spune, tinere coleg, pe care-l cunoști dintre cei doi?

TINEL: Pe dânsul. A fost ieri aici, când noi erau în ședință, și-am schimbat câteva vorbe…

BRAN: Îți mai aduci aminte ce-ați vorbit?

TINEL: Cum să nu-mi aduc aminte? Eram în ședință de lucru, pregăteam acțiunea la care a participat toată suflarea, și-am auzit bătăi în ușă. Tovarășul director îmi spune să mă duc eu, să văd cine este, fiind în banca din dreptul ușii. M-am dus. Era dânsul. M-a întrebat dacă tovarășul director este înăuntru. I-am spus că este, dar este ocupat. Să mai aștepte cinci minute și suntem gata. M-a întrebat dacă el nu poate intra în sală. I-am spus că nu poate intra, fiind o treabă care ne privește doar pe noi, mai ales că nu s-a prezentat, nu mi-a spus cine este. A venit tovarășul director, s-au îmbrățișat ca vechi prieteni, i-a spus să-l aștepte și i-a făcut o invitație…

BRAN: La o cafea și un păhărel de tărie, acasă la director.

TINEL: Exact. Asta a fost toată discuția. Noi am intrat în sală, tovarășul a rămas în coridor să-l aștepte, dar nu l-a mai așteptat.

BRAN: Și-a dispărut fără urmă…

TINEL: L-a căutat tovarășul director peste tot și și-a dat seama că a plecat, căci nu mai era mașina cu care venise…

ANDRU (Deranjat de faptul că nu se întâmplă ceea ce el plănuise, trece la atac):Văd că sunt singur împotriva tuturor. Tovarășe Bran, să scrie declarația și vom vedea ce zice tovarășul prim-secretar și biroul județean. Apoi, cei de mai sus… Ce crede el?

BRAN (Mirat și privindu-l fix): Păi, declarația a dat-o. Ce să spună mai mult. Eu mi-am notat aici tot ce-a spus directorul. Am notat și ce-a spus profesorul Tinel. Altceva mie nu-mi mai trebuie…

ANDRU: De ce nu m-a lăsat să intru în sală, să aud ce povestesc ei acolo. În dosul ușilor închise se pun la cale multe, se urzesc planuri subversive, se atentează la politica partidului nostru. Dușmanul de clasă nu doarme, tovarășe Bran, el…

BRAN: Ai auzit ce-au pus la cale, o acțiune patriotică, pe care au și înfăptuit-o, nu una subversivă, conspirativă. Așa că…

ANDRU (De-a dreptul revoltat): Așa că?! Înseamnă că nu vreți! Mergem, dar eu mă duc la tovarășul prim-secretar și, dacă nici acolo nu găsesc înțelegere, fac raport la centru și arunc în aer tot comitetul județean de partid. Pactizați cu dușmanul socialismului, cu dușmanul politicii înțelepte a conducătorului nostru iubit, a…

POPESCU (Siderat de ceea ce aude, pune capăt tiradei intrusului; lovește cu pumnul în masă, se ridică în picioare și strigă): Destul! Nu știu ce urmărești, dar nu te mai suport. Nu ți-ai ales bine omul cu care să-ți faci mendrele. Cu tot riscul, eu își aplic și acum o corecție ca cea din copilărieși te opresc din pornirile tale paranoice…

ANDRU: Îl auziți, tovarășe Bran, cum mă amenință? Mă ameninți,bă?! Băăă! Știi tu cine sunt eu?

POPESCU: Un escroc ești, că altceva din tine nu putea ieși. Carte nu știi de doi bani, meserie n-ai fost în stare să înveți, cum ai fi nimerit între oamenii ăștia, în partea asta de țară, nu-mi explic, dar voi afla. Tovarășe Bran, mâine vin la Inspectorat și cer concediu fără plată pentru o săptămână de zile și pornesc eu pe urmele lui și vă aduc eu informații despre viermele acesta, ca să vedeți pe cine țineți în preajma voastră (Observă că spusele lui au nimerit drept la țintă). Aici, las în lipsa mea om de nădejde și totul va merge bine. Uite că-l apucă tremuratul…

ANDRU: Cine ești tu să mă verifici pe mine?

POPESCU: Eu sunt om cu identitate, îmi fac meseria pentru care m-am pregătit cu onestitate. Eu voi afla totul despre tine. Ți-ai găsit să prinzi în plug cu dracul. De mine nu mai scapi. Ba scapi, dar trebuie să dispari imediat din peisaj și să te duci unde a înțărcat dracul pruncii. Dacă te mai găsesc mâine la județ, am pornit pe urmele tale!

BRAN: Vino și vom merge împreună la general să-ți aprobe concediul. Noi îți vom da și delegație, ca să nu întâmpini greutăți. Mai mult ca sigur îți vom da și mașină și om care să te însoțească, să nu depinzi de mijloacele de transport în comun. Le revedere, tovarășe director, îmi pare bine că nu te dezminți. Poate te însoțesc. Nu promit, dar o ieșire nu mi-ar strica.

POPESCU: Vă mai spun ceva. Feriți-vă de el. Nu eu sunt cel vizat, fiindcă eu sunt prea mic și, mai mult ca sigur, nu funcția mea o vizează. Aici, tulbură apele doar, ca să ajungă el unde și-a propus…

BRAN: Prea mic?

POPESCU: Exact. Nu postul meu îl vânează, fiindcă știe că n-are nicio șansă, neavând studii. El vânează o funcția mare și bine plătită, cu șofer și mașină la scară, să aibă și pita și cuțitul. L-ați auzit? Face raport sus, la cel mai înalt nivel. Vizează funcția cea mare de la județ, să se vadă stăpân peste tot județul, ca să-și pună în aplicare planurile, oricare ar fi ele… Are pe cineva acolo, îl are cu ceva la mână și-l forțează să-și atingă el scopurile.

BRAN: Cu bine, tovarășe director. Vă aștept mâine. Veniți direct la mine și apoi ne ducem unde trebuie.

POPESCU (Dă mâna cu tovarășul). La revedere. Cu tine nu dau mâna, că nu meriți. Tu ești un ciumat. Nu te uita așa la mine! Ți se apropie funia de par… Fugi cât mai departe, dar oricât ai fugi, nu mai ai scăpare, te prindem și dacă te vei ascunde în gaură de șarpe…

ANDRU: Om vedea. Nu mă-mpiedic eu de unul ca tine… (Îi mai aruncă o privire încărcată de ură și pornește spre ieșire, urmat de BRAN)

                                                       SCENA 9

                                                   Popescu, Tinel

POPESCU (Dă cu ochii de tânărul profesor care se retrăsese într-un colț al biroului și asistase la disputa cu cei doi veniți de la județ): Tinere, n-aș fi vrut să fii martor la o asemenea confruntare. Poți trage , însă, o concluzie folositoare pentru viață: când n-ai ce-ți reproșa, să nu-ți pleci capul niciodată…

TINEL: Vă duceți mâine la județ?

POPESCU: Mă duc. Și voi merge până la capăt…

TINEL: Și dacă el pleacă?

POPESCU: Mai ales dacă pleacă. Înseamnă că are ceva de ascuns și vrea să-și piardă urma, gândind că vom renunța să mai pornim pe urmele lui… (După o scurtă pauză): Să-l lăsăm pe ăsta, deocamdată. Știi ce zic eu, tinere Tinel?

TINEL: Spuneți, domnule director!

POPESCU: Măi băiete! Eu aș bea ceva! Vino cu mine acasă, tragem un păhărel de tărie, mâncăm ceva, bem și un pahar de vin bun și mai vedem ce facem. Ce zici?

TINEL: Să fiu sincer, este o propunere care nu se poate refuza, numai că eu am întâlnire cu Antonia mea. Trebuie s-o ajut să facă ceva pentru școală, nu știu ce…

POPESCU (Tocmai atunci o vede pe fată intrând în coridor). Vorbim de lup și lupul este la ușă. Cu atât mai bine. Vine și Antonia, doar om găsi și pentru ea un scaun. O rugăminte am. Pe fete le scutim de…

                                                     SCENA 10

                                               Aceiași, Antonia

ANTONIA (Intră în birou cu zâmbetul fermecător pe buze și bucuria întipărită pe față): Bună ziua!

POPESCU: Ce-i, fată frumoasă, îți văzuși îngerul păzitor de ești așa de surâzătoare?

ANTONIA: Doi îngeri, domnule director! Pe lângă cel pe care mi l-a dat Dumnezeu să mă însoțească în tot locul - știți, nu mă îndoiesc, rugăciunea (Recită cu palmele împreunate): „Înger, Îngerașul meu, / Ce mi te-a dar Dumnezeu, / Totdeauna fii cu mina / Și mă-nvață să fac bine: / Eu sunt mic, / Tu fă-mă mare; / Eu sunt slab, / Tu fă-mă tare, / În tot locul mă-nsoțește / Și de rele mă ferește. Amin”.

POPESCU (Surâzător, o pune la încercare): Vezi, fată frumoasă, că dascălul este ateu! Tu umbli cu rugăciuni în incinta școlii?! Te duci, poate, și la biserică și directorul tău nu știe? O ce-o să-i fac eu directorului, dacă-l întâlnesc! Ai grijă că se vor găsi și de-aceia care să te reclame și, când vei intra în colimatorul tovilor, ehei! nu te văd bine. Eu nu-ți doresc…

ANTONIA (Îl cunoaște bine pe director): La biserică nu mă duc, domnule director, că n-am voie, știu prea bine, dar credința în Cel de Sus îmi este nestrămutată. La El mă rog și în culcare, și în sculare și ori de câte ori simt nevoia. Mi-am făcut biserica în suflet…

POPESCU: Am înțeles cu este cu îngerul dat de Dumnezeu, dar vorbeau de doi îngeri…

ANTONIA (Cu însuflețire): Aici, pe pământ, mai am doi îngeri: pe el și pe dumneavoastră, doar veți fi nașul nostru de cununie. Nu peste mult timp, dar eu vă consider de-acum. Am înțeles eu ce-ați vrut să spuneți despre comunitate și barosanii ei, cei cu bani mulți. Noi vrem nași de suflet și doar o pereche. Mă înțelegeți, sunt sigură.

POPESCU: Bine, fată frumoasă! Dacă este vorba așa, hai s-o vezi și pe nașa, că poate ne dă și ceva de pus pe limbă, că mie mi-e și foame, și sete. (Ies din birou și pleacă spre casă).

                                                       SCENA 11

                                         Popescu, Tinel, Antonia, Ileana   

(Acasă la director. Acesta deschide ușa de la intrare și-i poftește pe tineri înăuntru. Tinerii intră, ținându-se de mână)

POPESCU: La dreapta, copii!

ANTONIA: Mulțumim! (Deschid ușa și intră): Sărut mâna, doamnă nașă! Bine v-am găsit!

ILEANA (Mirată): Bună ziua! Doamnă înțeleg, că așa mi-ați spus de când vă știu, dar de ce nașă? Așa nu mi-ați spun niciodată!

TINEL: Nu v-am spus, e drept, dar o să vă spunem mereu de-acum încolo…

ILEANA: Să-mi spuneți? E rost de nuntă? Voi amândoi aveți de gând să vă uniți viețile și…

ANTONIA: Da, ni le vom uni, iar domnul director ne-a și nășit. Sperăm că și dumneavoastră veți fi de acord, să nu ne refuzați, că noi n-avem pe nimeni pe-aici și…

POPESCU: Îți explic eu, nevastă…

ILEANA: Nu este nevoie să-mi explici, bărbate. Dacă tu ai luat decizia aceasta, cum aș putea eu să mă opun? Îmi pare bine, tinerilor, și vă urez numai bine, să aveți parte de tot ce vă doriți, de iubire, de armonie, de înțelegere…

POPESCU: Ei, ați văzut? Treaba este ca și aranjată, in moment ce șefa mea a spus ce a spus. Tinel, dragule, ia aminte,că ne dăm noi cocoși, dar ele conduc casa. Chestia cu cocoșul cântă în casă n-are acoperire, în fapt. Dar te vei convinge singur. Draga mea, te rog pune ceva pe masă. Eu mă duc s-aduc ceva de udeală de luat înainte și după masă. Te-am luat cam pe nepregătite, dar sunt sigur că te descurci…

ILEANA: Îndată, bărbate. Pe nepregătite? Știi tu că nu gătesc eu doar cât mâncăm noi la o masă. Desertul va fi cam puțin, dar îl completez cu un compot sau cu un fagure de miere, să le fie dragostea dulce ca mierea de albine… Ce vor vrea tinerii….

POPESCU (Iese cu un canceu afară, să aducă ceva de băut): Eu mă duc până în pivniță, voi puneți masa.

                                                         SCENA 12

                                                 Ileana, Antonia, Tinel

ANTONIA: Să vă ajutăm?

ILEANA: Nu este cazul. Mă descurc, că toate sunt gata, doar să le pun pe masă. Luați loc voi pe scaune, pe pat, unde vă simțiți bine.

ANTONIA (Se așează pe un scaun lângă Tinel. Îi șoptește): Auzi, dragule, ce ne dă desert nașa noastră? Miere de albine în fagure! O singură dată am mai mâncat și mi-am lins buzele câteva zile după aceea!

TINEL (Și el tot în șoaptă): Acum, îmi explic eu de ce îți sunt buzele atât de dulci și de lipicioase…

ANTONIA (Veselă, în șoaptă): Nu degeaba se spune: „Dulce-i mierea de albine, / Dulce-i zahărul cel alb, / Dar mai dulce e gurița / Când ți-o dă fata cu drag!” Eu așa am făcut, iar ție nu ți-a displăcut, după cum am observat…

TINEL: Așa să faci până la sfârșitul zilelor!

                                                 SCENA 13

                                         Aceiași, Popescu

POPESCU (Revine cu canceul plin cu vin roșu-trandafiriu și o sticluță de tărie): Am sosit și eu cu udeala. La masă, copii! Și cum zice românul nostru – „Când ne-o fi mai rău, așa să ne fie: să avem de toate pe masă și musafiri dragi!” Ca ei… Vreau să-ți mai spun ceva, tinere, de față cu cea care îți va fi soție devotată pe toată viața. Dragul meu Tinel, niciodată nu vei face doar ce vrei sau ce gândești tu când ai lângă tine o frumusețe ca asta, pe care înțeleg că o iubești…

TINEL (Vizibil emoționat pentru mărturisirea pe care o face): Nici nu vă închipuiți cât de mult o iubesc, domnule director. Abia aștept s-o văd nevasta mea…

POPESCU (Surâzând și pe un ton glumeț). Să nu-i spui de prea multe ori, mai bine s-i dovedești că… Mai bine nu-ți mai spun, că o să te convingi tu…

ILEANA (Nostalgică): Mă uit la ei și-mi trece dorul de-ai noștri, bărbate…

POPESCU: Dacă zici că-ți trece dorul, să nu te apuci să „dai apă la șoricei”, cum zic ștrengarii… Ai știut de când i-ai adus pe lume că nu-i vei putea ține lângă tine. Eu am lăsat-o pe mama când avea mai mare nevoie de mine, știi bine, și m-am oploșit pe-aici. Am dat de tine, ai știut să-mi zâmbești și n-am mai plecat…

ILEANA: Nu, nu plâng. Îmi pare bine că s-au realizat și fata, și băiatul. Și-apoi, părintele știe că vine o vreme când copiii își iau zborul și se despart de părinți. Luați aminte și voi, ca să știți ce vă așteaptă…

POPESCU (Ridică paharul și ciocnește cu toți pe rând): Dragilor, să aveți parte numai de bine! Noroc! (Dă peste cap paharul, îl arată celor doi tineri și zice): Atâta rău s-aveți în viață cât a rămas în paharul meu! Să și mâncăm! Poftă bună! (Mănâncă în liniște).

                                                   SCENA 14

                                   Aceiași, Ilinca (femeia de serviciu)

POPESCU (Este la masă, aude bătăi ușoare în ușă): Da! Intră!

ILINCA: Poftă bună! Iertați că vă deranjez de la masă, dar…

POPESCU: Ce este, Ilinca?

ILINCA: Vă caută cineva. Vă roagă insistent să veniți până în școală. În zadar i-am spus că abia ați plecat de la școală, uite-așa cu mâinile împreunate m-a rugat să vin…

POPESCU (Îi pune un păhărel de tărie și, glumind, zice): Este un El sau o Ea?

ILINCA: Este un tovarăș. A mai fost pe-aici…

POPESCU: Spune-i că vin mintenaș, Ilinco, termin de mâncat și vin. Spune-i că de la masă nici turcul nu te scoală să-ți taie capul. Nici eu nu mă scol pentru nimeni, că am răbdat destul de foame astăzi.

ILINCA: Exact așa o să-i spun. Rămâneți cu bine! (Iese).

                                                     SCENA 15

                                              Directorul, Andru

POPESCU (Întră în coridor. În fața biroului său, în picioare, stătea Andru și aștepta cu capul plecat. Se apropie. I se pare așa de spăsit, încât simte și el cum i se înmoaie inima și nu-l mai repede , cum ar fi meritat. Îl întreabă simplu): Ce este cu tine aici? Ce mai vrei? Nu ți-a fost destul?! Hai dă-i drumul!

ANDRU (Cu lacrimi în ochi): Putem intra nițel înăuntru?

POPESCU (Deschide ușa și intră). Spune! Te ascult, deși n-ar trebui!

ANDRU: Poți să mă ierți, prietene?

POPESCU (Aspru): Prieten? Știi tu ce înseamnă prieten?

ANDRU. Uite, îngenunchez în fața ta și-ți cer iertare!

POPESCU (Îl oprește): Nu te umili, că nu ești în nisipul Aninoasei și nu mai ești copil. Trebuia să te gândești înainte de a face pașii ăștia greșiți. Nu știu ce-ai vrut și nici nu mă interesează. N-am a mă teme de nimic și de nimeni. Tot ce-am făcut eu în viața asta am făcut prin muncă cinstită. N-am umblat cu escrocherii, n-am umblat cu minciuna, n-am umblat cu pâra, iar munca mea de dascăl o fac ireproșabil. Funcția de director pe care o dețin este trecătoare și nu țin cu dinții de ea. De-aș fi vrut funcții, aș fi avut altele mult mai înalte… Ei, ce vrei?

ANDRU: Eu plec. Nici nu cred că mă mai duc la județ. Îmi iau tălpășița, cum au zis tu, dar vreau să știu că m-ai iertat și… (Tace, își lasă privirile în pământ și-și șterge lacrimile cu batista)…

POPESCU: Și?

ANDRU: Te rog să mă lași în pace! Să nu mai pleci pe urmele mele și nici pe ei să nu-i trimiți și, mai ales, să nu-i însoțești, că, singuri, n-au nicio șansă să dea de mine. Ce zici?

POPESCU: Ai făcut multe rele?

ANDRU: Multe!

POPESCU: Cât de multe?

ANDRU: Suficient de multe ca să stau mulți ani la mititica…

POPESCU: Crime ai făcut?

ANDRU: Personal, nu, dar este destul că am tăinuit și nu este mare diferența…

POPESCU: Cum ai decăzut așa de rău?

ANDRU: M-am înhăitat cu cine nu trebuia și mi-am pierdut controlul. E greu să-nțelegi…

POPESCU: Cu ce intenții ai venit în județ?

ANDRU: Îmi pare rău, nu pot să-ți spun: E ca și cum mi-aș semna sentința de condamnare la moarte. Și ți-aș pune și ție viața în pericol…

POPESCU: Mie? Ce amestec am eu?

ANDRU: N-ai, dar intrând în relație cu mine, te-ai contaminat și, dacă nu te pot racola, te elimină…

POPESCU: Mda! Vrei să scapi sau vrei să mă bagi și pe mine în bucluc?

ANDRU: Aș vrea să scap, dar nu știu cum și nu cred că mai pot. Pe tine nu vreau să te bag…

POPESCU: Nu te pot crede. Acțiunea ta, pe care n-o înțeleg, tocmai asta urmărește. Și dacă, să zicem, te las în pace, ce ai de gând să faci?

ANDRU: Să-mi pierd urma. Mă angajez undeva, lucrez și o rup cu ei…

POPESCU: Ai tu puterea asta?

ANDRU: O am, Trebuie s-o am…

POPESCU: Eu am un prieten securist, vrei să stai de vorbă cu el?El te poate sfătui ce să faci, dar trebuie să mărturisești totul. Ești în stare?

ANDRU (Cu spaimă): Păi, ăsta mă duce în fundul pușcăriei, nu mai văd lumina soarelui în veci!...      

POPESCU: Depinde de tine. Îl sun?

ANDRU (Descumpănit, tatonează): Mă dai pe mâna Securității? Mai am vreo scăpare?

POPESCU: N-am zis că te dau pe mâna Securității, să ne înțelegem bine, ci să stai de vorbă cu un securist și să-i mărturisești totul despre tine. De altfel, una este să te duci singur și alta este dacă pun securiștii laba pe tine, că mai devreme sau mai târziu tot veți cădea în laț…

ANDRU: Ce legături ai tu cu Securitatea? Ești informator? Ești omul Securității și lucrezi sub acoperire?

POPESCU: Nu sunt nici informator, nici omul Securității. Eu ți-am pomenit de un prieten securist și este cu totul altceva. Te asigur că sunt și între ei oameni. Acesta mi-a fost coleg, mi-a fost prieten și am rămas prieteni. El a plecat din învățământ pentru un salariu mai bun și alte avantaje pe care le are ca securist. Dacă vrei, bine, dacă nu vrei, cunoști drumul pe care ai venit, ia-o pe el, întoarce-te și afundă-te și mai mult în mocirlă. Până la urmă tot vei pica în laț. Eu sunt sigur că vă au în evidență, sunt cu ochii pe voi și va veni clipa când vă vor înhăța… Alege… Ușa este încolo…

ANDRU (După câteva momente de gândire, de luptă cu sine): Sună-l!

POPESCU: Ai grijă! Dacă îl sun, nu mai ai cale de întoarcere. Te întâlnești cu el, îi spui totul, iar el va decide în ceea ce te privește…

ANDRU: Da, să-mi duc până la capăt crucea, dacă am fost un prost! Sună-l! Ce-a da Domnul!

POPESCU: Ai familie?

ANDRU (Simte că se prăbușește cerul peste el!). Am avut, dar nu mai am. Trăiesc singur și mă ascund ca șobolanii!! Sună-l! (Izbucnește în lacrimi). Altceva nu mă întrebi, poate că nu ne mai vedem niciodată. Nu mă întrebi, de pildă…

POPESCU (Îi ia vorba din gură): De ce te-ai aruncat vrăjmășește asupra mea? Nu te-ntreb. Și dacă te-aș întreba nu mi-ai spune adevărul. Știu că și în copilărie mă priveai cu dușmănie, deși copilul are sufletul cel mai curat, copilăria este vârsta cea fericită. Nu cred că tu ai iubit pe cineva, tu nu te-ai apropiat de nimeni. Nimeni nu voia să te aibă în echipă, când ne jucam. Nu greșesc dacă-ți spun că toți copiii Aninoasei ți-au fost dragi ca și tăciunele în nas. Nu mi-am explicat de ce, oricât am încercat. Nu știu ce-ai putea să-mi spui…

ANDRU: Poate acum o să mă crezi. Eu m-am născut cu ura în suflet, la mine ura este viscerală. Am fost și sunt un om rău, invidios. Nu te puteam suferi că ție îți ieșeau toate atât de bine. Și la jocurile copilărești, indiferent cu cine formai echipă, câștigai mereu. Tu nu te plângeai de nimic. N-am putut suporta. Sunt om rău, răzbunător. Așa am fost mereu. Ai plecat din sat și am uitat de tine. Chiar m-am bucurat că nu mă mai împiedic de tine. Am venit aici și-am aflat despre tine numai lucruri bune. Toți te laudă până la cel mai înalt nivel. Mi s-a pus pata. Am jurat să-ți fac felul, dar nu mi-a reușit și mă recunosc înfrânt. Nu te rog să mă ierți, fiindcă nu merit iertarea ta. Sună-l pe prietenul tău securist, să se termine odată…

                                                          SCENA 16

                                             Cei doi, Sandu (la telefon)

POPESCU (Se duce la telefon, formează numărul și sună. Se aude sunând la celălalt capăt al firului și-i face semn lui Andru să se apropie, să audă ce spune): Alo?

SANDU: Da!

POPESCU: Te salut, Sandule! Eu te deranjez puțin…

SANDU: Știi că tu nu mă deranjezi niciodată! Spune, prietene!

POPESCU: Intru direct în subiect. Îți trimit pe cineva să ți se spovedească. Ești dispus să stai devorbă cu el:

SANDU: Dacă tu zici, fac efortul să-l ascult. Are păcate multe?

POPESCU: El zice că are multe-multe!

SANDU: Și grele?

POPESCU: El zice că da. Eu nu știu despre ce este vorba și nici nu vreau să aflu. Zice că doar crimă n-a făcut…

SANDU: Mda! Trimite-l la mine. Să mă caute la sediu până la ora 9:00. La poartă să spună că-l aștept eu și ofițerul de serviciu știe ce trebuie să facă. Spune-mi ceva despre tine. Tu și-ai tăi sunteți bine? Ce face Ileana? Atâta mi-e de dor de niște supă de pasăre cu găluște, cum o face ea, și de niște plăcinte cu brânză, foi de ceapă și mărar… Mamă! Mamă!...

POPESCU: Doar știi unde stăm, telefon ai și acasă, și la slujbă, cu ce te să te deplasezi ai, slavă Domnului, dai un telefon cu două ceasuri înainte, ca să fie timp să dospească aluatul, o iei pe Dinuca ta și vă opriți la noi. Până coc ele plăcintele, noi coborâm la pivniță, scoatem niște tărie, pe gustate, știi tu… Se găsește și un vinișor roșu… sau dacă îți pică mai bine, luăm câte o berică. Până aici, conduci tu, la întoarcere, conduce Dinuca. Dacă nu este grabă, camerele copiilor sunt libere, v-o alegeți pe care vreți…

SANDU: Am eu și șofer. Problema este să găsesc timp.

POPESCU (Vesel) Păi, îi spui șefului că am fluierat eu în biserică și vii să vezi dacă este drept ori vorbesc doar gurile rele…

SANDU: După ce termin cu cel care va veni la mine, dau telefon că vin…

POPESCU: Mulțumesc! Te așteptăm. Cât se va bucura Ileana mea că se va întâlni cu Dinuca ta! Cât de bine or povesti ele, iar noi cu ale noastre… Cu bine, Sandule! (Pune receptorul jos). Ei, ai auzit?

ANDRU: Am auzit! Mă duc! (Ies amândoi în coridor și se îndreaptă spre ieșire. În acest timp se lasă, încet, C O R T I N A).

                                               S F Â R Ș I T

…………………………………………………………………………………

*Alexandre Dumas – Dumas Davy de le Pailleterie, cunoscut și ca Dumas tatăl (1802 – 1870), romancier și dramaturg francez. Numeroasele sale romane istorice de aventuri: Cei trei mușchetari, Contele de Monte Cristo, După douăzeci de ani, Regina Margot, Vicontele de Bragelona au făcut din autorul lor cel mai popular scriitor francez din lume.

   Aluniș, august, 1974

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 282 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 279 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou