Home Teatru George ANCA: COLONELUL ȘI KAMANITA (CANON ÎN TREI ACTE)
George ANCA: COLONELUL ȘI KAMANITA (CANON ÎN TREI ACTE) PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Monday, 20 August 2018 09:50

 

I Tranșeu

II Mila

III Testament

---------------------------

           

(1) TRANȘEU

1

EU: Cenușa ți se încruntă, colonele.

ZENAIDA ANDREEVNA: Bibliotecarul e o ființă-carte. Politicienii și criminalii citesc cel mai puțin. Se citește mai mult la munte decât la câmpie.

EU: (18 august, Ostankino.) Scăpat din arest în numele colonelului.

VALIA: Gorbaciov odhihnește în Krim.

EU: (19 august.) Mari ciori în parcul 1905. Coadă la cvas.

ARDELEANCA: Nu fac dragoste din cauza tancurilor.

GALIA: Umnaia jenscina, Galia Lvovna, aștept de doi ani asta. E dracul. EU: Sunt în Moscova, aș coborâ în Berlin să văd roua de pe tancuri. Mâine invitații chiar în Kremlin, salamurile pentru miile de bibliotecari, la Rossia, cu sticle dintr-o băcănie. Iazov înjurând pentru batalioane scoase din porția de front pe-o seară, norocul celor două pâini, în toată lumea s-o fi urlând, pas cu pas, aici nu se comunică niciodată, nicăieri

GALIA: De-aia ascult eu numai svoboda. Cel mai ușor s-or face revoluțiile în Moscova.Sunt sătulă de țațele de la cozi sau din autobuze.

MARIE CLAIRE: Numai rușii, americanii și evreii vorbesc doklade-papers.

VOLODEA: Gorbaciov ar fi arestat la domiciliu.

ZIARISTA: (văzându-mă scriind) Ești corespondent? Iubesc românii pe ruși?

EU: Dar rușii pe români?

ZIARISTA: Niet.

VALIA: Stalin a făcut metroul, acum ne nujno.

EU: (către indieni) Nehru a citat pe Buddha în discursul său din Kremlin. Cât să-ți dai cu părerea că Mihail Sergheevici o fi aducând cu un Buddha rusesc în drum spre Nirvana.

GALIA: (la telefon) Mă culcasem. Nu vin mâine la Academia Eminescu, am lecție la slujba mea.

2

COLONELUL: (virtual) Mă tot tot mir cum de-o fi acceptat Buddha reîncarnările din upanishade.

EU: Îmi vine să le aduc la cunoștință fetelor de 18 ani că loviturile de stat nu produc frigiditate (colonelul mă contrazice scârbit) (Indranath îl vedea președinte al României în plin ceaușism).

Spre demascarea buddhistă a dumitale am venit în Moscova, la sammelan-ul bibliotecarilor să te văd ca pe un rus, cu patima lingvistic-leninistă, ascunsă de efortul filogerman. România e o picătură de ploaie în neant, te aud zicând prin ploaia asta din Ostankino.

           Nu-ți închipui că ești pierdut într-o Moscovă asediată, de care duduie lumea. Ba zaci oblomovist, cât să-l mai superi pe Lenin, într-un pat, cu geamul deschis, să audă ploaia. Te faci că scrii. Acuzi buddhistologi că nu-l știu pe Schopenhauer, iar pe schopenhauerologi că n-au idee de filosofia orientală.

           Câți buddhiști sunt în Moscova, acum, în infernul bibliotecarelor? Pe afișul IFLA mai multe anunțuri politice decât în metrou. Englezii-și spurcă ambasada că n-a mișcat la neprimirea vizei cuiva. Americani, canadieni, finlandezi ofensați au și plecat.

           Da, colonele, voin e război. O viață de colonel, ateism de Buddha, puțină libertate. Da, Valentina Ivanovna, păcat că Gheorghi Ivanovici v-a uitat telefonul primit în Chișinău. Elțân spunea pe ecran că Buddha se află în Crimeea la odihnă.

3

SAȘA: (la telefon): Tamara, mă duc la miting, la Casa Albă, koneț socialism. Coniac bun, armean. (Iar coniac, spre Kremlin) Dalee komunizm (jos comunismul.)

EU: Unde ești Piața Universității?

SAȘA: Kaganovici vrusese să distrugă și biserica Vasile Blajenii, arhitectul că se sinucide, Stalin că să mai vedem.

EU: Proust, l'assassination des églises.

UN ARMEAN (vociferează către Sașa, când luase pepene): De ce cumpără rușii?

EU: Să mă fi văzut, colonele, plecase, află că s-au potolit, am împiedicat un război civil.

SAȘA: Mergem în Medvedkovo. Am mai fost la cinci mitinguri pentru Elțân, contra Gorbaciov, acum pentru amândoi. Scurtez, Trufaldino, el Brighella. Porno niet problem. Uite harta capitalelor unde am cântat. Liubovnița mi-a fost măritată de cinci ori, din bogat în mai bogat. Colonelul de acum e bătrân. Gorbaciov e un mare actor, el a aranjat și puciul.

EU: (ca pentru Gorbaciov): Vâ niet Buddha.

4

OLIA: (mie) Îți dau în dar versuri de Grigori Krujkov.

GALIA: N-am auzit de el.

BISWAGI: Promit o vreme pașnică la anul în New Delhi.

PERSIENELE DIN HAFIZ: Nu poți fi liber dacă faci rău.

GEH: Din Tolstoi, binele e să nu faci rău.

EU: Îmi pare rău, Meri, că n-am cumpărat sacoșica aia de mi-ai zis tu, da' noi să fim sănătoși. Ce mai faceți, vă bronzați? De-acum of course za rabota. Pozând iranienilor în rolul lui Rushdie.

KIEVSKAYA: Mai gata hordismul tribalist bibliotecar.

5

EU:   Colonele, cred că n-ai scris un vers în viața ta. Ai despre literatură o părere negativă, chiar buddhismul și e schopenhauerian-comunist, până la grad. L-a cunoscut, totuși, mai bine pe Buddha decât pe Gorbaciov, ceea ce nu i se întâmpla lui Gorbaciov, nici cu Siddharta, nici cu Eminescu.

           pe țandăra ca la la la întinde-ți corzile în șa pleznește coapse pași așa în coasta vidrei vinerea pe țandăra ca la la la

           sar șobolani ca decorați ca arși incinerați gradați ca blonde perse și-ați băut în India a tați sar șobolani ca decorați

           Colea-colea (colonelul e Colea, Nicolae).Colonelul din valea Ruzii, colonelul din Bacău, colonelul de la ambasada română (am auzit că ați publicat Doina, în 1983).

6

Pe mine, "Pelerinul Kamanita" m-a fascinat încă din prima tinerețe și de atunci mi-a rămas o carte de căpătâi. Când îmi făceam preparativele pentru plecarea pe front, privirea mea căzu peste "Kamanita", alegerea a și fost făcută.

Eram pe frontul ceho-slovac. Războiul se apropia de sfârșit. Primăvara anului 1945 începea să mijească, iar noi căutam să profităm de razele încă timide ale soarelui. Ca acțiuni de luptă, începând din toamna anului 1944, continuam să ducem un război de mișcare.

De data aceasta părea că am intrat într-o fază ceva mai lungă de război static. În această situație, întâlnirile dintre ofițerii subunităților alăturate erau foarte obișnuite. Într-una din zilele mai însorite, m-am pomenit vizitat de comandantul plutonului de pușcași ai companiei de mitraliere batalionare. Slt. Stanca era un tânăr ofițer, cu înfățișare plăcută, cu ochii mari, albaștri. Dintr-o discuție anterioară, aflasem că era student la conservator și că își adora mama. Altădată mi-a spus că are presentimentul morții și că cel mai mult îl îngrijorează soarta mamei sale. De data aceasta, am stat de vorbă aproape o oră. Am discutat situația noastră tactică, starea morală a trupei și problema asigurării joncțiunii dintre subunitățile noastre. Dând cu ochii de "Kamanita", care era pe parapetul gropii, tânărul ofițer a rămas extaziat:

SLT. STANCA: "Pelerinul Kamanita"? Aici, pe front? Ce lucru minunat. Eram foarte dornic s-o citesc, dar n-am mai apucat. A venit mobilizarea...  

LT ZBEREA: Într-adevăr, "Kamanita" e o carte excepțională.   Merită să i se ridice altare. A fost prietenul meu bun în tot timpul campaniei. L-am avut mereu în port-hart. Citirea câtorva pagini din această carte admirabilă m-a ajutat să mai uit de mizeriile războiului și să-mi mențin moralul.

Deodată, ofițerul foarte tulburat, sub impulsul unui gând spontan, luând poziție solemnă (eram locotenent), mi se adresă prompt:

SLT. STANCA: Poate că e o îndrăzneală prea mare, dar vă rog să mi-o împrumutați pentru un timp cât de scurt. În răgazul pe care-l avem acum, aș citi-o repede. Am s-o păstrez ca ochii din cap. Am cultul cărții.

LT: ZBEREA: Ți-o dau cu plăcere. Iată... Îți încredințez o comoară. Poți s-o reții două-trei zile. După ce o citești, o s-o discutăm. Cred că se pretează foarte bine pentru ecranizare. Gândește-te și la acest lucru. Vreau să-ți cunosc părerea.

           Ofițerul, bucuros, luă cartea, o băgă cu multă grijă în port-hart, salută și plecă.

           A doua zi pe la prânz, inamicul a dezlănțuit un bombardament ucigător de artilerie și aruncătoare grele. Spre seară, după ce s-a instalat calmul și trupa a început să se redreseze, l-am zărit pe slt. Stanca printre brazi, venind spre mine. Când s-a apropiat, l-am văzut ținând în mână un cotor și resturi de carte, arse, carbonizate. Era consternat.

LT: ZBEREA: S-a întâmplat ceva?  

SLT. STANCA: Am plecat să-mi inspectez pușcașii, lăsând cartea pe fundul gropii mele individuale. Între timp s-a dezlănțuit bombardamentul. M-am adăpostit, unde m-a surprins uraganul. Când a încetat focul inamic, am rămas să văd de ostași și de materiale. Mai târziu, m-am întors la punctul meu de comandă dar n-am găsit decât o groapă adâncă de obuz, o "pâlnie" sinistră. Am căutat port-hartul, am răscolit țărâna, dar l-am găsit sfârtecat de schije, rupt ferfeniță, împreună cu resturile cărții. Totul - numai cărbune. Sunt într-o   situație foarte neplăcută. Vă cer iertare!

LT. ZBEREA: D-ta n-ai nicio vină, fii pe pace! Ce pretenții mai poți avea, când proiectilul a nimerit drept în groapă? Noroc că n-ai fost d-ta acolo. Faptul că ai scăpat cu viață denotă că presentimentele d-tale sunt înșelătoare. Nu-ți mai băga lucruri negative în cap! Ne vom întoarce cu toții teferi în țară. Acasă îl am pe "Kamanita" în original. Nici de mama dumitale nu te îngrijora. O se se descurce ea. Mâine-poimâine războiul se termină. Ce a fost greu a trecut. Faptul că am scăpat de iarnă e un lucru mare. Când ne întoarcem acasă, am să vin s-o cunosc pe mama d-tale ca să-i povestesc cât de mult te gândeai la dânsa. Cât despre carte, fii pe pace!

           Aceasta a fost povestea tristă a "Pelerinului Kamanita".

           După două zile am reluat înaintarea. Trebuia să facem cap de pod pe malul opus al râului Gron și apoi să-l forțăm. Între timp, însă, inamicul se fortificase și, cu tot sprijinul de artilerie și aviație, înaintarea noastră a fost zădărnicită în mai multe rânduri. Într-una din încercările de a neutraliza cazemata inamică care împiedica cu foc puternic de flanc progresiunea batalionului nostru, slt. Stanca, împreună cu câțiva ostași, a nimerit într-un snop de mitralieră. Tot corpul i-a fost ciuruit de gloanțe. A murit rostind un singur cuvânt, o singură invocare: "Mama!"

7

COLONELUL: (De dimineață, cu insp. și exp.) Absorb forța vitală, fluidul magnetic, solaritatea. Se trezește uriașul din mine. Absorb forța intelectuală. Conducătorul meu lăuntric e treaz și-mi șoptește ce atitudine trebuie să iau. Absorb liniștea.

Îmi imaginez că sunt acoperit de o coajă mentală, de care, ca de o cazemată de beton, se lovesc și ricoșează toate gândurile rele, ura și dorința de a mă vătăma a cuiva.

Prima virtute de practicat pentru mine e desrobirea de slăbiciunea de a plăcea, de a produce efect, de a-mi arăta calitățile, de a apărea "strașnic", cuceritor, perfect, de a -"risovatsia" - arăta calități pe care de cele mai multe ori nu le am. Aceasta mai ales față de femei. E suprema slăbiciune și biruirea ei e suprema virtute. Aceasta înseamnă pentru mine lupta cu iluziile "eului".

De la ocuparea Basarabiei și până la plecarea la București (sf. lui Iulie) nu cunoșteam încotro înclină sufletul meu - lucru care mi-a atras regrete și poate că a cauzat facerea unui pas greșit.

Svetlaia lucinosci, svetlaia dușa, ideal samvo...

          Astăzi (29 decembrie 1940) am înțeles chemarea vieții mele, misiunea mea și deci scopul și rostul vieții mele: de a aduce o nouă religie omenirii social-materialiste (socialiste și comuniste), anume religia idealismului pesimist schopen-hauerian-hartmannian. Scopul vieții și al socialismului nu este fericirea, ci crearea condițiunilor necesare în cari oamenii pot să vadă conținutul gol al iluziei și să se elibereze.

           "Sei du selbst" este o știință care mi se adresează mie mai mult decât oricui altuia: eu am o mulțime de însușiri frumoase, un fel de a privi lucrurile ideal, o linie de conduită în viață sublimă, și totuși parcă mă jenez să mă manifest adecvat cu ființa mea și cu tot ce are ea mai original și mai frumos și caut să mă adaptez atmosferei mediului și felului comun de a fi al celorlalți oameni, cari îmi sunt inferiori mie în toate privințele, niște nulități și niște sclavi ai vieții și animalității lor.   Fii tu însuți și... "einmal kommt doch der Tag, der die Früchte die schenkt!"

8

Grigore intenționează să ia singur cuvântul de apărare, în locul avocatului. Ne-am bucura să auzim că a obținut rezultate bune. Noi cunoaștem talentul de povestitor al lui Grigore, dar avem convingerea că dânsul este meșter și în cântărirea și prezentarea faptelor. Mai ales când e vorba de dreptate, nu-l întrece niciun avocat.

În vremurile cele mai vechi, pe vremea grecilor și romanilor, obiceiul era ca fiecare cetățean să se apere singur în fața instanțelor judecătorești. Tagma avocaților a apărut abia în vremurile de pe urmă...

Am fost la procuratura Generală ca să înregistrez memoriul Mărioarei, dar mi s-a explicat că o asemenea înregistrare o poate face numai persoana care semnează cererea sau rudele de gradul I. Totodată, mi s-a spus că cetățenii care nu intră în aceste două categorii trebuie să trimită plângerile rudelor sau prietenilor prin poștă, recomandat, cu răspuns plătit.

În acest plic, îți trimit o schiță = povestire scurtă - în care descriu o întâmplare, pe care am trăit-o pe frontul de vest. Deci este o povestire din război. Sper că o să-ți placă, căci D-ta ai fost un ostaș vrednic și viteaz, cu care s-au mîndrit toți comandanții D-tale. Afară de aceasta, D-ta ai reușit să observi multe din rosturile cele mai ascunse ale războiului.

În această schiță sunt unele cuvinte mai cărturărești care ar putea să-ți îngreuieze înțelegerea ei. Ar fi greu să ți le explic pe toate aici. Poate că găsești pe acolo, pe aproape, vre-un cap luminat (învățător, preot), care ar putea să ți le tălmăcească. Le lămuresc numai pe cele mai importante.

Pelerin – aici – înseamnă ascet (călugăr) pribeag, rătăcitor. Kamanita este nume bărbătesc. Deci în loc de pelerinul Kamanita, mai românește am putea spune Kamanita cel pribeag, sau Kamanita pribeagul. În această schiță, “Pelerinul Kamanita” este o carte, mai bine zis titlul unei cărți. Autorul acestei cărți este Karl Gjellerup. Premiul Nobel este cea mai înaltă distincție care se acordă unei cărți scrise cu cea mai mare măestrie. Cât prive]te termenii militari, D-ta îi cunoști din practica D-tale militară.

Dina este încântată de felul cum D-ta ai descris munca ei de pictoriță în sălbăticia munților și-și aduce aminte cu plăcere de ospitalitatea D-tale și a prietenei noastre Ileana.

Aș vrea să-mi scrii cum ți-a plăcut schița. Scrie-mi și de sănătate. Notă: Dacă nu, să-mi trimiți mie o listă de cuvinte neînțelese și am să ți le explic eu.

9

COLONELUL: (De dimineață, cu insp. și exp.) Absorb forța vitală, fluidul magnetic, solaritatea. Se trezește uriașul din mine. Absorb forța intelectuală. Conducătorul meu lăuntric e treaz și-mi șoptește ce atitudine trebuie să iau. Absorb liniștea.

Îmi imaginez că sunt acoperit de o coajă mentală, de care, ca de o cazemată de beton, se lovesc și ricoșează toate gândurile rele, ura și dorința de a mă vătăma a cuiva.

Prima virtute de practicat pentru mine e desrobirea de slăbiciunea de a plăcea, de a produce efect, de a-mi arăta calitățile, de a apărea "strașnic", cuceritor, perfect, de a -"risovatsia" - arăta calități pe care de cele mai multe ori nu le am. Aceasta mai ales față de femei. E suprema slăbiciune și biruirea ei e suprema virtute. Aceasta înseamnă pentru mine lupta cu iluziile "eului".

De la ocuparea Basarabiei și până la plecarea la București (sf. lui Iulie) nu cunoșteam încotro înclină sufletul meu - lucru care mi-a atras regrete și poate că a cauzat facerea unui pas greșit.

Svetlaia lucinosci, svetlaia dușa, ideal samvo...

          Astăzi (29 decembrie 1940) am înțeles chemarea vieții mele, misiunea mea și deci scopul și rostul vieții mele: de a aduce o nouă religie omenirii social-materialiste (socialiste și comuniste), anume religia idealismului pesimist schopen-hauerian-hartmannian. Scopul vieții și al socialismului nu este fericirea, ci crearea condițiunilor necesare în cari oamenii pot să vadă conținutul gol al iluziei și să se elibereze.

           "Sei du selbst" este o știință care mi se adresează mie mai mult decât oricui altuia: eu am o mulțime de însușiri frumoase, un fel de a privi lucrurile ideal, o linie de conduită în viață sublimă, și totuși parcă mă jenez să mă manifest adecvat cu ființa mea și cu tot ce are ea mai original și mai frumos și caut să mă adaptez atmosferei mediului și felului comun de a fi al celorlalți oameni, cari îmi sunt inferiori mie în toate privințele, niște nulități și niște sclavi ai vieții și animalității lor.   Fii tu însuți și... "einmal kommt doch der Tag, der die Früchte die schenkt!"

                                                 

(II) MILA

10

MARIA: Casa e mică, oamenii mari, parcă satul ăsta e mare așa?

ONICĂ: Ia dumneata de bea, ăilalți pe urmă. Ascultă, mă, când îmi dai cartea aia?

NAE: Care, de aventuri? Tu ai multe, cartea aia pe care o ai doar tu.

ONICĂ: N-o am numai eu.

NAE: Știu eu cine zici că o are, dar n-o are, l-am întrebat. Și mie mi-o dă, dacă o are.

ONICĂ: Faci și dumneata cum făcea cu pământurile ăla din Cremenari.

TELĂ: Câți erau?

ONICĂ: Doi erau. Popa fuma și bea după slujbă. Înjura femeile. V-ați tăvălit toată noaptea și vreți să vă spovedesc eu acum? Duceți-vă dracului.

NICĂ: Eram pe front și, într-o zi, muream de foame.

ONICĂ: Știu, știu, ai furat slănina, aia cu putina și cu cățeaua.

TELĂ: Spune-o, tată, o știu și eu. Cum ai furat-o?

NICĂ: Să vezi. Muream de foame, adică nu prea aveam ce mânca. Noaptea făceam de gardă. Ziua am trecut pe la niște oameni, un bătrân și nevastă-sa, să cerem. Nu ne-au dat. N-aveau. Așa au zis. N-am crezut. În fața casei am văzut cățeaua pe ușa beciului.

ONICĂ: Bine. Și ai venit noaptea, ai deschis ușa...

NICĂ: Dar n-am îmblânzit întâi cățeaua?

GRIGORE: Mai multe zile?

ONICĂ: Lasă, mă Grigore, spune mai bine cum te împaci cu popa. Și cu președintele.

GRIGORE: E calic, popa e calic.

ONICĂ: Și cu tine e, mă, calic?

GRIGORE: Cu toți, și cu Ion. Eu mă duceam nu să-l ascult pe popa, dă-l în mă-sa, dar să-l aud pe Ion. Se scria în legile lor să ia popa două părți și dascălul una. Dar ce făcea popa?

MARIA: Nu mai spune.

GRIGORE: Cu sora nevesti-si, auzi dumneata. Ei aveau pământurile alături și când s-au certat nu i-a mai lăsat să umble pe potecă.

TELĂ: I-am ascuțit azi o secure pe degeaba. Așa, nu-l las eu.

GRIGORE: Eu spun să ne dai și nouă să bem, nene Onică. Nu bem mult, dar să nu ne mai uităm.

ONICĂ: Pentru voi am vin.

NAE: Mai ai vin?

NAE: Mai am, dar de vândut am numai rachiu. Vinul nici nu e așa bun.

NAE: Adă vin.

11

ONICĂ: Hm, ieșii după vin și nu știu cine e la poartă. Parcă vine dinspre colonel. ia să mai ies o dată. E și întuneric.

PETRE: Ei, aici stă unul ONICĂ? E acasă? Am treabă cu el.

ONICĂ: Cum, mă, ce să fie asta? Ce ai tu cu el, mă? Spune-mi mie, îl cauți, ai? Cine ești?

PETRE: Nu ți-am spus. Am să-i spun ceva, am venit pentru el.

ONICĂ: Da’ eu de ce nu te cunosc? Ia stai mai bine, să-ți iau seama. Nu fugi, dacă tot ai venit după mine. Stai, frate, că poate nu te omor.

MARIA: Onică, cine e?

ONICĂ: Păi cine e?

PETRE: Aici stă Grigore Colăcel?

ONICĂ: Ăsta e frate-meu.

PETRE: Fratele tău? Cui îi spui tu? Ia uită-te mai bine. Ia-o și tu prin noroi și uită-te.

ONICĂ: Mă, nu ești, mă, tu? Tu ești, mă, cumnate.

PETRE: Haaau, eu sunt. Nu mă cunoști.

ONICĂ: Aaa, acum te văd eu . Ți-ai pus masca pe față. De unde ai luat-o?

PETRE: E veche, nea Onică, am găsit-o în pod. Am speriat-o pe mămica și pe fi-mea. Am speriat pe toți din vale, de la colonel, de pe lângă mine. Râd de se prăpădesc.

ONICĂ: Și mă speriași și pe mine. Eu îți dădeam una.

PETRE: Mă speriasem și eu de dumneata. Ce mă făceam?

ONICĂ: Ia s-o mai văd, mă, la întuneric, că la lumină mă învățai cu ea. Urâtă. Și mare. Fugi cu budagaia de-aici.

PETRE: Am glumit și eu.

ONICĂ: Știu că ai glumit, te primesc în casa mea. E ea mică, dar mai încapi și tu. Vino cu mine să scoatem niște vin. Așteptă la ușă, că n-am luat felinarul.

PETRE: Și cum vezi?

ONICĂ: Nu trebuie să vezi. Dacă vezi, ce? Când o să intri în casă cu masca în cap, nimeni n-o să se mai sperie dacă o văd. Și masca pentru asta e făcută. E făcută să râzi de ea.

ONICĂ: Am luat într-o cană. Le-o ajunge. Și e târziu, mă.

12

GRIGORE: Plecă ăla cu masca. Te căută și nu voiai să ieși la poartă. Ce, mă, ți-era frică?

ONICĂ: Bău ceva afară și plecă. Să dusă. Poate îți iese dumitale înainte, să te văd.

GRIGORE: Și cu tine. Dacă îmi iese înainte, râd de mă prăpădesc. Și cum să-mi iasă, mă, dacă era cumnată-to și se duce în vale, la colonel. Eu mă duc în dealul ălălalt.

ONICĂ: Păi credeam că nu te duci. Mai dai pe la proorocul din coastă?

GRIGORE: Pe la Ilie nu mai dau.

ONICĂ: Nebun ești și tu. Auziți, când a divorțat Ilie de muiere, în tribunal ținea capul într-o parte, să n-o vadă pe nevastă-sa. Și ăsta... Bine, măi nene Ilie, de ce să faci așa? Păi eu mă duceam la ea și uite așa o pupam și pe partea astalaltă. Fugi, că ești dracul, piei, așa i-a zis bietul Ilie. Eu aș pupa-o, măi nea Ilie.

MARIA: Mai are planeta, sau a pierdut-o și el?

GRIGORE. O are. În istorie mă pricep, nene.

ONICĂ: Eu în istorie și-n scripturi, dar tu cum te pricepi în istorie? Nu știi istoria. Cât mai are lumea de trăit?

GRIGORE: Mult mai are, nene.

ONICĂ: Până în anul 2000 mai are. De câte mii de ani e lumea?

GRIGOR: De sute de mii de ani.

ONICĂ: Sunt două mii de la Adam până la... Până la cine, spune dacă știi.           

GRIGORE: Nu știu. Știam, dar acum știu altfel. Și n-o să mai știu nici așa. Dumneata ce mai știi ceva și niciodată nu uiți cum e.

NAE: Purtau oamenii sticla cu apă-n buzunar. De secetă, așa e. Și au pierit prin apă, la Potop, pe urmă, peste două mii de ani... Sodoma.

ONIC_: Lasă, frate. Gomora mai pe urmă.

NAE: Purtau foc toți, și-n gură, ca acum,   și-au pierit prin foc.

TELĂ: Dar de la Noe ce-a venit?

MARIA: Babel.

ONICĂ: Uite, vezi că ea știe. Voi nu știți, voi de unde să știți, vă mai și lăudați. Istoria o știu, o știu.

NICĂ: Știi istoria?

ONICĂ: Cred că o știu.

NICĂ: Când a domnit Ion...

ONICĂ: Cunosc domniile și cunosc și frontul, așa cum știi tu Biblia.

NICĂ: Biblia pentru tine e țuica, pentru nevastă-ta ești tu când te-ai întors de pe front.

TELĂ: Da’ pentru tine, Gică?

GICĂ: Mi-e gândul în altă parte.

NAE: Ți-e gândul la muieri, hoțule, ți-o fi la vreo comoară. Cine-a găsit comoara colonelului?

ONICĂ:Îți spun eu cine a găsit-o, sluga lui. Adică boul a dat cu cornul în deal, ca boul. A sărit pământ și n-a sărit numai pămînt. A sărit și un ban. Au luat toți oamenii, că prostu’ i-a pus într-o copaie și până acasă i-a vărsat pe drum. Erau bani vechi, austrieci, rămași de la Rudeni.

GRIGORESCU: De la Rudeni? Cam țineau cu hoții, cu zavragiii, și se adăposteau să împartă banii. Trecuse unul pe la conacul lor și se temuse, fugise spre Turnul Roșu cu calul și cu doi saci plini. Argint. O fi fost și aur, mai știi?. I-au ieșit înainte, l-au omorât, au ascuns banii și i-a găsit Prostu’.

ONICĂ: Biblia ta cum e?

NAE: Voiam să nu sufăr. Nu l-am văzut pe tatăl lui tata niciodată. Dumneata l-ai cunoscut. Era om priceput. O mai bătea el pe Gherghina, dar știa multe. Era tâmplar mare. Dar și ție îți pot trece prin cap toate câte sunt și nu sunt. dar pe sub nas mai puține. Și alea mă interesează pe mine. Nu pe mine. Eu am ce face, eu stau acasă și citesc.

TELĂ: Am văzut în oraș, pe case înalte, araci înșirați pe acoperiș. Cine culege viile alea și cine le îngroapă toamna? Viile din Argeș, de pe acoperiș, aveau vin, must prea dulce pentru a mai putea fi pe gustul meu. ONICĂ: Adevărat, dacă pricep bine, nu e posibil să mai trăiești după ce ți-ai întrerupt viața dintr-un loc și ți-ai continuat-o în altul. Ca via de pe dealuri pe acoperișuri de case. Ceea ce era bun la ieșirea în lume nu va mai fi la întoarcere. Și între ziduri de locuri... Credem că un al treilea loc, asemănător cu cele de obârșie, o să mă liniștească. Și când colo? Nu liniștea ne lipsește nouă în secolul douăzeci.

GRIGORE: Eu n-o duc rău și trebuie să înjur pe mulți. I-am spus și femeii. Trupul trăit al tău nu mai tânjește după vreo iubire. Dacă vrei să mă iubești tu, dar mai bine potolește-te. O să te depărtezi și n-o să-mi fie bine. fie-ți milă de femeile celelalte. De femeia pe care n-o s-o mai iubesc. Pentru că nu m-ai iubit tu.

NICĂ: Cât joacă ei “armașul”, vino să căutăm nuci și prune, că nu sunt așa dulci ca zahărul. Și bucățile astea colțuroase îmi rup buzunarele. Tata avea o pușcă veche, care te dădea jos când trăgeai. Un ZB cehoslovac.

TELĂ: Asta e modernă, hai la ea. Lasă nucile și prunele uscate acolo în pivniță.

13

MARTOR:Curtea Veche se clatină din zidurile peticite. Manu ia în brațe coloana pierzându-se în aer spre cer. Strânge stâlpul înconjurat de pulbere ca într-o biblie. Ruina crește ca-n timpurile dintâi, înăuntru se află domnul.

ALT MARTOR: Manu descleștează brațele de stâlp și se prosternează, apoi coboară scara, începe să cânte, să urle peste orgiile țigănești cu băutură la copii, printre jefuitori de cadavre care se sinucid cu pistoale austriece, la câte un ceas. Se zbate într-o criză de epilepsie până se stinge felinarul de deasupra lui.

MARTOR: O trăsură îi frânsese mâna dreaptă întinsă moale spre Pod. S-a împins depănând cu degetele de la picior și s-a prăvălit printre șobolani, spre apă, ros la răni de praful roșu închegat printre seuri. Dedesubt, roaba aruncată în golf, din tinerețele uitate, se lipise de fierul de sub gleznele lui și mișuna în sus, prin os, spre ramurile vinelor, mișcându-și genele și limba.

ALT MARTOR: Manu se descheie și la piept, se simte departe, fugit, fără amenințare și ajutor, dă să facă o mărturisire, dar femeia îi astupă gura păroasă, pătrunși unul în altul până sus, la ghilotină. Lumea chiuie excitată la vederea bucilor și buzelor bărbătești și ale femeii aceleia ce a înnebunit tot Orientul nostru. Manu acostează, se îmbarcă, sporește în munții de metal, peste lună, se îmbogățește în știință, împarte pedepse, lansează slogane practice, piese de seră. Cu viață să fii, Manu, ține minte pe Avram Iancu pe ogrinji și lasă pe anticriștii năpustiți asupra stâlpului să-i cojească, cu subsorile lor urât mirositoare, frescele cu arborele vieții. Negustorii au și pus în circulație prin dughene un chip de bătrân. Femeile pot depune mărturie și din mormânt asupra bunătății din ochii mei, căci sunt un păcătos.

MARTOR: În golf a pătruns nava printre ambarcații dulci și sigure, să te rătăcești încolăcit de grații, până în depărtări neînchipuite. Putred iertat lemnul de talpă se spiralează sub cuțitoaie înroșind marea cu șpan de algă artificială - uraniu sau tutun de pipă, piper sau însuși Orientul. Mâinile strâng stâlpul din Curtea Veche. Cerul luminat de lună. Lespezile se crapă sub picioare. Ciobanii bat cu bâtele în pietrele de dinantea turmelor. Copiii se îmbulzesc în odăile unite, se tăvălesc pe iarbă risipind un păr de aur până sub malurile inundate. Vezi că în țara asta cetățile se dărâmă la fiece minciună și nu mai spune tu povestea, ascult-o înainte de culcare pe cealaltă, antifonic ori din drâmb.

GICĂ: ... Dacă afișele sunt coarne de draci, copacii atunci ce mai sunt? Și strada are clopote agățate de gât, ce, eu sunt sunet? Prințul își găsise o mască de ceară. Cismele îl chinuiau, le aruncă într-un câmp și-și puse altele. Mâncă și i se făcu foame iar, dar omul de la care primi avu nefericirea să fie mai scund decât prințul, o picătură de ceară se scurse în creștetul său și el n-a mai fost – au căzut până la urmă din masca de ceară 1000 de picături, chiar dacă, subțire, parcă n-ar fi încăput nici 100, prințul nu s-ar fi gândit nici la 10, în timp ce nici n-are habar că din mască picură ceară.

15

În Firenze fusese adus pe ascuns un turn din Venezia. Prințul nu mai cunoștea orașele. Prima dată când reveni în Firenze, ca și cum nimic n-ar fi existat, se duse și se închise în turnul venețian. Nimeni nu știa de turn, dar prințul lăsase urme și câțiva vechi italieni, întâi pe timp de ploaie, pentru a se adăposti oriunde s-o nimeri, apoi, altădată, amuzându-se că nu mai plouă, și amintindu-și cum s-au adăpostit undeva, unde acum, când nu mai au nevoie să se adăpostească, nu mai e nici adăpost, au început să caute bănuitori. Ghinionul a fost că, murind, n-au lăsat niciun cuvânt despre ceea ce căutau. Dacă au lăsat cuiva, acela precis nu știe de moartea lor. Terminând de glumit și zvârlind coaja de pepene galben, prințul încetă să respire până se apropiară albinele. Amețit de zumzetul lor, sări în sus și, de la glumă, trecu la joacă. Părea încălțat într-un roi de albine, dar n-ar fi putut merge așa și atunci se descălța, iar albinele, fără poftă de a-l lăsa să cadă, l-au încins strâns de mijloc și el mișcându-și pașii se apropia de nori. Pentru că s-a grăbit însă prea tare, albinele temându-se de nori i s-au lipit iar de picioare și iarăși prințul n-a mai putut să meargă. Stând prea mult pe loc, își aduse aminte câte feluri de morți a mirosit. Mai întâi nu s-a apropiat decât de femei vii, iar bărbații morți s-au apropiat ei de el. Unul cădea într-un duel când el își smulgea spada. Nu s-a dus la moartea tatălui într-un război din care acesta fusese răpit și ucis nu se știe unde, dar glasul neauzit îi produsese dacă nu greață, un fel de necaz. Și mai murise baronul Cretz, dar acesta mirosea bine, pentru că îi arsese urechile ondulate, spre a le face normale, și scosese ochii că tot nu mai vedeau și orbitele i le prefăcuse în ceasuri cu parfumuri. Mai muriseră și alții și voia să scape de amintiri de felul acesta mințindu-se. Trebuia să se miște, dar pentru că avea de ajuns undeva, undeva unde n-avea chef să meargă, se uita aproape vesel cum să fie cercul de mare sau de mic pentru a nu ajunge niciodată acolo urmându-l. O voce i-a spus să iasă afară. Încercând să iasă, a văzut că nu se poate. Și-a amintit că vocea fusese șoptită și poate nu exista, deci. Așa că a renunțat să mai iasă.

16

... Ginere... Dunăre... Vrei să ne fii ginere?...

Și unde e fata?... Floarea Babilonului... De, fata voastră...

Mireasa ta...

Ale mele sunt stelele... O stea... De pe vârf de munte... Tigrul prin umbra lămâilor, crește grâul, coboară cerul printre florile deșertului... Prea multă sămânță, mi-ar fi teamă pentru fata voastră...

De la ea au plecat ziditorii...

E zidită?...

I-a zidit. Și pe tine...

Am auzit ceva și am pornit încoace...

Faci nunta și pe urmă gata...

Gata cu mine?...

Cu dorul de stelele turnului...

Trei păci, cu fata voastră... fata da, dar pacea n-o s-o simți până n-o s-aveți trei fii...

Un cer de copiii nu vrei, așa dintr-odată, că nici nu ți-am văzut-o pe fecioara Babilonului, de-am obosit pe drumușorul ăsta, că ăl lung parcă n-a fost atâta, ne-om mai odihni, om lua cai, ne-om mai gândi, e lungă Dunărea, de ce așa repede, că venisem cu mintea la turn, să astrologesc de la ziduri semnul munților mei, al unui zeu care iubește peșterile, turnul seamănă peșterii...

taina ce te urmărește nu ți-o știi nici tu, nici noi nu ți-o putem afla, numai fata...

Eu nu sunt fiul vostru și trăiesc, mă însoțesc cu fata voastră, Babiloana, facem vreo trei copii aici, dacă nu vreți să ne mutăm la Dunăre... la Gange...

Tot între Dunăre și Gange stăm la apa Babilonului, până ajungem, copiii sunt mari, obârșia mamei nedezlegată,

nici a mea, am auzit de fecioara babiloniană, am povestit multor fete și au râs.

17

(Biblioteca tibetană.)

Cum nu l-ai văzut pe Buddha, te uiți la guru, prin locuri fericite, boddhigaia.

Viața se aseamănă marilor fluvii. Suntem vii, vom fi morți,

ce ne vine din existențele anterioare,

nașterea e fără de început,

în fiece loc renașteri nenumărate în ființe și lucruri,

orice lucru ne-a fost mamă

mama a fost bună cu mine în ale vieții,

dar mai ales în viața asta,

mama mea repetată în vieți trecute,

mamă în lucruri, iluminează-mi, mamă,

din lucruri, în o sută de feluri ardere de sine,

plină luminare în căutarea altora,

iluminarea depinde de toate ființele,

aura, dacă e bine să rămân în viață,

            dacă e bine să mor,

            copilul se caută pe sine –

            Buddha îi caută pe alții.

Și eu mă bucur mereu când ne vizitează dumnezeu și dumnezeu se bucură mereu și el și tu și eu poate mai repede eu că m-a ajutat dumnezeu mi-a luat-o pe mama la el și-a ajutat-o cu moarte la fel ca pe soldații războaielor săracii noroaielor când era ea credincioasă venea dumnezeu în casă și ne bucuram mereu când ne vizita dumnezeu.

18

RECHUNG: Iubit învăţător, pe unde ai hălăduit în vreme ce eu mă aflam în India?

MILA: Oh, fiul meu Rechungpa,înturnatu-te-ai din India?

RECHUNG: Întorsu-m-am de-acum, Jetsun Maestru!

                        Îţi dărui învăţăturile de la zânele dakinis!

MILA: Mândru fălos nu fi,

            Copilandre Rechungpa,

            De te-am hrănit din frăgezime.

( Săltând cărţile şi sceptrul Ahkaru, Milarepa fugi în fuga mare cu ajutorul puterii lui miraculoase. Rechungpa nu se putea ţine de el. Alerga suflând şi răsuflând din greu după Maestru-i cântându-i:)

RECHUNG: Oh, rogu-te, ascultă-mă tată jetsun!

                        Cum ar putea fiul vreodată tatăl a nu-şi respecta?

                        Ţi-am îmbiat doar învăţările ce dobândii.

(În gând): Să fi fost un alt maestru mi-ar fi făcut o primire bună.

MILA: (citind mintea lui Rechungpa și arătând spre un corn de yak): Ridică ăst corn de yak şi ia-l cu tine.

RECHUNG: La ce ne poate fi bună bucata asta irosită, las-o-n plata domnului!

MILA: Dacă iei un lucru mic precum acesta nu-ţi creşte lăcomia, iar uneori astfel de lucruri aruncate sunt foarte folositoare. (El luă cornul de yak şi-l purtă cu sine.)

POVESTITOR: (Off) Când ajunseră la mijlocul Câmpiei Balmo Baltang, unde nu se putea găsi ascunziş nici măcar pentru un şoarece, cerul senin de mainainte se întunecă pe dată de nori îngrămădindu-se şi se porni o furtună mare cu grindină năpraznică. În iureşul acestei încrâncenări, Rechungpa îşi acoperi capul cu atâta grabă încât uită de tot să arunce baremi o privire către învăţătorul său. După un răstimp, când grindina începu a se potoli, Rechungpa se porni a căuta după Milarepa, dar nu-l putu afla. O vreme, se aşeză pe pământ în aşteptare. Pe urmă i se păru a auzi vocea jetsunului venind din cornul de yak ce fusese părăsit pe marginea drumului. Merse către locul acela şi văzu că neîndoios era acelaşi corn de yak pe care jetsunul îl luase cu câteva momente mai înainte. Rechungpa încercă atunci să-l ridice, dar era atât de greu că nu-l putu muta nici de-un deget. Atunci se aplecă şi se uită în el şi-l văzu pe Milarepa aşezat confortabil într-o încăpătoare odaie ca de oaspeţi; trupul nu-i era mai mic, iar cornul nu era mai larg decât înainte, tocmai precum răsfrângerea unei imagini întinse poate fi văzută într-o oglindă mică. El auzi jetsunul cântând:

MILA:  Dacă te gândeşti că poţi maestrul a-ţi întrece,

În clipă intră în cornul acesta,

Intră pe loc -

Aici e o casă naltă şi odihnitoare!

De mintea-ţi e în stare a stăpâni lumea spaţiului,

Poţi intra în cornul acesta a te bucura.

Vino acum chiar, fiule, te cheamă tatăl tău!

N-ar sta frumos

                        Unui fiu să refuze a intra în casa tatălui său.

RECHUNG: Pare că e loc din belşug acolo, pot să intru şi eu. Ah, nu pot vâră nici mâna. Puterea miraculoasă a jetsunului o fi ori n-o fi firească, dar cu siguranţă el poate aduce grindina. (Ducându-şi gura aproape de corn, Rechung cântă într-o voce tremurătoare:)

Robului şi fiului tău Rechungpa

Are a ţi se ruga mai departe.

Tatăl a-şi rămânea ori nu,

                        El are a ţi se ruga mai departe!

(Milarepa a iese din corn).

19

How do you do comrade colonel.

Bună ziua tov. Colonel?

Good-bye.

La revedere.

All right.

Bine.

Comrade Colonel, may I report to you on a question?

Tov. Col., pot să vă raportez o problemă?

Ce grad aveți Dvs.?

Eu sunt căpitan.

La ce lecție sunteți acum?

Câți ofițeri sunt la lecție astăzi?

Tov. Colonel, un ofițer dorește să vă raporteze ceva.  

Eu vreau să vă raportez ceva.

Dvs. ați întârziat, Dvs. sunteți întîrziat.

Ce mai doriți să știți?

Cine a mai fost acolo?

Oricare din Dvs. (Se subînțelege oricare din cei doi . Either of you).             Nu are a face. Destul. Eu sunt de acord cu Dvs.

Eu nu sunt de acord cu aceasta.

Dvs. aveți dreptate.

Dvs. nu aveți dreptate.

Peste câteva minute.  

Mi se pare.

De ce vi s-a părut?

O dată pe săptămână. De două ori pe săptămână.

Aceasta nu este tocmai așa.

Noi am executat ordinul Dvs.

Eu vă rog să-mi permiteți să merg acasă.

Vă rog să repetați.

Mulțumesc foarte mult.

Nu aveți pentru ce

(A. Thank you very much B. Don’t mention it sau you are welcome).

I didn't have my own house. My only son decided to buy a suitable house for me.

I may not have to move belongings in case the land lord wants me to vacate his house.

 

(III) TESTAMENT

20

22 decembrie 1989: ziua revoluției anticeausciene! 6 ianuarie 1990. Două feluri de tragedii: tragedia europeană și tragedia Bhasa. bhasistă (Din P. A. Grințer, "Bhasa”) Deci măreția eroului tragediei europene constă în neresemnare, în rezistența față de soartă sau adversar (tragicul eroic), în timp ce moartea eroului bhasist (și schopenhaurian) este resemnarea, renunțarea la sine, la eul său și la toate sentimentele de ură și răzbunare pe care le-a nutrit înainte de catastrofă.

Din cauza boalei, angor pectoris, am întrerupt lucrarea mea capitală la 10 februarie 1990, realizând doar 2 capitole.

Din cauza boalei, angor pectoris, astăzi, 27 mai 1990, am predat, neterminată, lucrarea mea capitală, prietenului meu, ing. Cornel Stanca, cu propunerea ca el s-o termine și s-o publice sub semnătura sa. În testamentul, predat lui, am specificat toate acestea.

21

Scriitorii buddhiști de astăzi sunt de părere că termenul reâncarnare trebuie înlocuit cu termenul continuitate (bineînțeles biologică). Apoi, se pune întrebarea: cine se reâncarnează? Sufletul? Dar așa-numitul suflet nu există ca o substanță spirituală! Așa-zisul suflet este un agregat. Continuitatea există în regnul vegetal, cât și în regnul animal în aceeași măsură ca și în regnul uman. Dar la plante și la animale cine se reîncarnează?

Reîncarnarea nu se face decât pe cale biologică, genetică, dar neapărat sexuată! Nicidecum prin transmigrare. Da, există o reproducere asexuată, prin sciziparitate, dar acest lucru se întâmplă pe treptele cu totul inferioare ale vieții, la nivelul celulei.

22

Lumea este căderea în păcat a lui D-zeu. Adică creația, apariția lumii este un păcat, s-a născut din păcat. Ce este păcatul? Păcatul este un act irațional. De ex.: copilul, nașterea lui, este rezultatul unui act irațional, al actului sexual. / Tot astfel și cu apariția lumii. Subiectul, "Unicul", a dorit la un moment dat un Obiect, Lumea. Această dorință a Unicului de a avea pe un al doilea, această dorință pe care Eminescu o numește "dor nemărginit", a fost o pornire irațional`, deci un păcat. Păcatul constituie întotdeauna o vină care trebuie expiată.

23

UN OM SIMPLU:"Se vede că așa e dat omului să se sfârșească în propria lui murdărie (materii fecale)." Toți muribunzii, în ultima fază, "fac pe ei", neputând, din cauza slăbiciunii, nici să-și facă nevoile decât în pat și nici să se abțină. Și aceasta este soarta tuturor oamenilor, fie ei oameni de rând, fie cu stea în frunte. Excepții nu există!

COLONELUL: Excepții există, că sunt unii oameni mai evoluați care, pentru a evita această umilință, ultragiu, încetează de a mânca, sau, cum a fost cazul cu mulți asceți indieni, se aruncă în foc și ard ca o faclă. Ascetul indian Kalanos a pus să i se pregătească un rug și a ars de viu în fața soldaților lui Alexandru cel Mare, înmărmuriți de admirație. Se știe despre Kalanos că s-a bucurat de prietenia lui Alexandru cel Mare.

            Eu însumi am luat hotărârea de a muri prin nemâncare încă acum 20 de ani. Moartea mea să fie un gest de protest împotriva absurdității vieții, o expiere a crimei de a mă fi născut.   Faza X. Incinerarea sau înmormântarea propriu-zisă. (conform planului). A nu se uita anunțarea rudelor și a prietenilor (după caz).

24

Cutremurul a lăsat răni nu numai în locuințele oamenilor, ci și în inimile lor. Cine este credincios, pentru acela este foarte simplu, totul se rezolvă cu 2+2=4. Dumnezeu știe ce face, că tot ce face el e just (cutremurul a dărâmat în toată țara 350 biserici și a ucis sute de copii nevinovați). Cealaltă alternativă - atitudinea de revoltă împotriva lui Dumnezeu, pe care-l înjură pentru nenorocirea pe care a produs-o.

Cu ocazia cutremurului, încă o dată s-a dovedit una din marile teze ale literaturii absurdului: lipsa de comunicare dintre oameni. Cei ce n-au fost afectați de cutremur trăiesc în universul lor obișnuit, își duc viața de mai înainte, iar cei năpăstuiți sunt osândiți să îndure toate mizeriile, căci de cele mai multe ori sunt lăsați pradă umilințelor, iar statul nu-i ajută decât cu declarații pompoase.  

25

Indienii când spun că din punct de vedere psihic bărbatul este spirit pasiv, static, în timp ce femeia este spirit activ, dinamic Și invers: din punct de vedere fizic, bărbatul este activ, iar femeia - pasivă. Chinezii, în filozofia lor antică, au socotit elementul M și elementul F ca două principii universale, ca + și -, denumite Ying și Yang.

Prin nebunia sa dinamică, femeia îl copleșește pe bărbat și în cele din urmă îl domină, îl robește. / Aceasta se realizează prin nebunia ei... benignă în tinerețe. La bătrânețe, însă, această nebunie capătă un caracter malign și atunci se manifestă ca bigoterie, ca psihopatie, ca angoasă, ca cult al nepoților, ca cult al medicilor, sau cult al preoților.

26

Doctrina reîncarnării se bazează pe legi științifice, cu valabilitate universală: 1) Legea conservării energiei (legea Karmei) 2) Legea compensației, din care derivă legea justiției imanente 3) Legea genetică. După cum sunetele se înregistrează pe bandă de magnetofon, tot astfel se înregistrează și se transmit însușirile fizice și psihice pe banda ARN și ADN de pe cromozomii ființelor viețuitoare.

Frica de moarte îl face pe om laș și religios. De frica morții, omul renunță la demnitate, la cele mai frumoase sentimente. Religiozitatea este o mare rușine. Mi-a trecut prin minte o idee: un viitor cutremur trebuie așteptat ca o eliberare, așa cum Pelerinul Kamanita aștepta venirea bandiților, în frunte cu Angulimana. Religiozitatea este și ea o expresie a voinței de a trăi, izvorâtă din frica de moarte.

27

Regret că trebuie să vă dau o veste neplăcută: mierea pe care am luat-o anul acesta (24 iulie) este sub așteptările noastre. Soția, prietenii mei și cu mine ne pregăteam să gustăm o miere de salcâm cu parfumul și gustul ei caracteristic, dar spre decepția și părerea noastră de rău, mierea adusă de mine de la Snagov nu are gustul și nici parfumul binecunoscut al mierii de salcâm. De altfel, nu are niciun fel de parfum și niciun gust, consumul ei neoferind nici o plăcere. Aceasta este cu atât mai regretabil cu cât, și de această dată, eu am venit la dv. plin de încredere că voi fi servit ca de la prieten la prieten.

De altfel, după cum ați văzut, nici n-am găsit necesar să gust mierea. Am considerat chiar o lipsă de delicatețe și de politețe. De aceea, trebuie să mărturisesc că am rămas foarte nedumerit și neplăcut impresionat de constatarea făcută. Eu v-am spus că am crescut printre stupi. Afară de asta, am consultat un prieten, un stupar bătrân, cu multă experiență în ale stupăritului, care a rămas puțin încântat de calitatea mierii. Nu cumva ați dat stupina pe mâna unui om care v-a înșelat?

Nu știu cum veți primi dv. această veste, dar eu am o propunere practică și concretă: să fac un sacrificiu de timp și o mică cheltuială și să vin în ziua de duminică 28 august, dimineața, la ora 9, pentru a schimba mierea luată cu o alta de salcâm sau de tei, care să fie miere în adevăratul înțeles al cuvântului și nu un simplu sirop. În felul acesta, voi fi împăcat că am avut de a face cu o persoană corectă și înțelegătoare, rămânând în continuare buni prieteni. Ar fi și o altă variantă (care pentru mine este cea mai convenabilă): dacă până la 28 august aveți ocazia să veniți la București, să-mi aduceți 5 1/2 kg. de miere de cea mai bună calitate, urmând ca eu să vă restitui 5 1/2 kg. din miere, din cea luată (1/2 kg. s-a consumat cu degustări).

28

În privința pălăriilor, ne pare rău că deocamdată nu vă putem da o veste mai bună, d-tale și d-nei Ileana; am colindat din nou magazinele, dar pălării cehoslovace încă nu au sosit. Ni s-a spus că este posibil să sosească în mai. Ne-am interesat în continuare de problema pălăriilor, dar, cu părere de rău, pălării cehoslovace nu au apărut. Chiar mi s-a spus că nu prea sunt speranțe... Am cercetat cele mai bune magazine de pălării și situația este următoarea: în ultimul timp, au primit ceva pălării cehoslovace, dar, din păcate, cu numere necorespunzătoare, lipsite de farmecul deosebit care a atras atenția tovarășilor vizitatori. Toate au forma lătăreață, fără șic, și de loc atrăgătoare. Mai plăcute sunt ale noastre, dar rămâne la părerea d-tale. Noi nu ne putem lua răspunderea cumpărării lor.

Desigur, cum spune Grigore, uliul și-a înfipt gheara destul de adânc în viața noastră. Indienii spun că pantera stă ascunsă după tufiș și tocmai când nu te aștepți îți sare în ceafă. De atunci nopțile s-au înșirat fără număr. De altfel, măestria lui Grigore în ale stihuirii îmi este binecunoscută de pe vremea războiului, când Grigore scria în versuri epopeea întâmplărilor pe care le trăiam zi cu zi. Era un fel de cronică versificată. Credem că ați terminat de cosit fânul. Cum veți fi reușit să-l adunați fără de ajutorul nostru. Ne gândim la murmurul tainic al Asăului...

29

Chiar acum mă întreb și discut cu soția cum de s-au putut rezolva într-un timp atât de scurt atâtea probleme: găsirea pielcelelor, găsirea cojocarului, efectuarea lucrării și mersul prin poștă... Ți-am expediat un colet prin care îți înapoiam pielcelele.

Iată cum stau lucrurile: după plecarea D-tale, am colindat Bucureștiul pentru a găsi un tăbăcar, care să argăsească pielcelele. Am găsit mai mulți, dar nici unul n-a vrut să se angajeze, pe motivul că argăseala se face vara, pe căldură.

După mai multe cercetări, am aflat că există o întreprindere de stat pe str. 13 Sept. nr. 126, care se numește Centru de argăseală și care primește lucrări și toamna, deci argăseala durează trei luni. M-am dus la altă unitate, dar biroul de primire mi-a respins materialul după ce l-a examinat cu multă atenție. Rezultatul acestei analize a fost negativ, pielcelele fiind declasate, putrede, din cauza păstrării lor în condiții de umezeală.

Deci, după atâta alergătură, m-am întors acasă trist și uimit de cele întâmplate. Eu nu am ce face cu pielcelele și ți le înapoiez. De altfel, și materialul din care au fost confecționate mănușile s-a dovedit putred, căci la foarte slab efort au plesnit parcă ar fi fost de hârtie. Ne pare foarte rău, dar ne gândim că este mai bine ca D-ta să cunoști cele întâmplate și să nu te miri de tristețea care a cuprins sufletul nostru.

Nouă ne-a fost dragă prietenia care ne lega, dar o adevărată prietenie este foarte pretențioasă, cere multă atenție și respect. Un exemplu de lipsă de atenție, chiar de mare neglijență îl constituie merele, care au fost stricate și în cea mai mare parte de nefolosit. Noi v-am respectat întotdeauna. Dovada, ca să vă putem oferi modestul dar - sacoșa batal -, am cutreierat nenumărate magazine, am scotocit raft după raft, până ce am găsit ceea ce am crezut noi că merită "prietenii" noștri din Asău. Noi socotim că un dar pe care-l oferi cuiva este o măsură a respectului și a considerației.

În problema pielcelelor, noi ne vom descurca singuri, așa că te rugăm nu încerca să ne trimiți altele. Rugămintea noastră este categorică... Am primit pielcelele, pentru care îți mulțumesc, dar mărturisesc că îmi pare rău că te-am obosit cu argăsitul lor și cu operațiile legate de expediere. De altfel, doresc să curmăm această problemă atât de neplăcută și-ți spun deschis și sincer că pentru mine nu lucrurile (pielcelele, merele etc.) au contat și au provocat mâhnirea mea, ci atitudinea, adică modul de comportare față de un prieten care te-a apreciat și respectat întotdeauna.

Eu am considerat că merit calificativul de prieten și considerația respectivă și faptul că d-ta nu ai ținut seama de aceasta m-a durut și m-a determinat să-ți exprim cu toată sinceritatea criticile mele, mai ales că atât d-ta, cât și prietena noastră Ileana ați dat dovadă de nenumărate ori de caldă și respectuoasă prietenie. De aceea, acum, eu sunt bucuros nu atât pentru lucrurile primite, cât mai ales pentru atitudinea autocritică și dorința d-tale de a corecta o comportare necorespunzătoare. Cred că ești de acord că aceste explicații (mai ales că am stat de vorbă ca doi ostași - deschis și sincer) au fost necesare. Acum când norii se împrăștie și soarele prieteniei poate să ne încălzească din nou inimile, te salut...

30

Am tras concluzia că treburile cu procesul Mărioarei au început să meargă. În caz că greutățile vor continua, va trebui de dat drumul memoriului către procurorul general. De asemenea, va trebui ca avocatul să stăruie ca despăgubirile să se facă retroactiv, adică din urmă, de la data accidentului, și nu de la data pronunțării sentinței.

Ne-a rămas în minte că Grigore dorea să cumpere bomboane și baterii. Credem că din cauza multor treburi, n-a mai avut timp să rezolve această problemă. De aceea noi vă trimitem cu toată plăcerea cele dorite. Sperăm că bomboanele vor fi pe gustul dv., iar bateriile vă vor fi de folos pentru aparatul de radio.

Am dori să ne țineți la curent cu mersul procesului din Brăila... te felicit pentru străduința pe care o depui pentru reușita problemei Mărioarei. Odată ce pui atâta suflet în această chestiune, sunt convins că lupta se va sfârși cu o luminoasă victorie. De altfel eu ți-am spus acest lucru când am întocmit cele 2 memorii, cauza Mărioarei este justă și mai de vreme sau mai târziu justiția îi va face dreptate.

Meritul d-tale cel mare este că te-ai angajat într-o acțiune de mare omenie și eu am fost încântat când te-am auzit afirmând că ești mai mulțumit să cheltuiețti un ban cu această treabă, de omenie, decât să-i irosiți cu popii sau cu alți paraziți. Pentru aceasta, din partea noastră toată lauda și toată aprecierea.

Acum, două probleme practice: întrucît noi nu reușim să consumăm rația de ulei care ni se cuvine, avem un surplus, pe care cu dragă inimă ți-l ofer d-tale, în caz că ai nevoie (e vorba de vreo 4 litri). Dacă îți este de trebuință, te rog, când vii la București, să treci pe la noi, aducând și o sacoșă încăpătoare și solidă, ca pentru 8 sticle (jumătăți). O altă problemă este aceea că un cunoscut de al meu dorește să vândă un motor de 14 c. p. (este un motor de barcă cu motor). În caz că ești amator, telegrafiază-mi sau telefonează-mi urgent, ca el să nu-l vândă altora...

31

În ziua de 20 mai a.c., orele 12.15, am mers la Biblioteca de sector “I.L. Caragiale” din str. Viilor 32. După ce am primit publicațiile cerute, mi s-a spus să merg în antret ca să le consult acolo. În timp ce studiam materialele, cele două bibliotecare, care erau în biroul bibliotecii, împreună cu femeia de servici vorbeau și râdeau atât de zgomotos, încât, deși ne despărțea o ușă, îmi era imposibil să pot lucra și mai ales să mă pot concentra.

Am așteptat un timp oarecare, doar, se vor opri, dar vorbăria și râsetele, foarte sonore, nu mai conteneau. Abia după ce am trecut în bibliotecă și mi-am exprimat indignarea pentru comportarea lor necorespunzătoare au făcut liniște și am putut să-mi continui lucrul.

Din cele de mai sus se desprind cel puțin următoarele trei concluzii: 1) Din punct de vedere etic: Personalul bibliotecii nu are niciun respect față de cititori. Aceasta o dovedește lipsa bunului simț de a păstra liniștea, atât de necesară într-o bibliotecă. În schimb, bibliotecarele au o deosebită grijă de a aminti cititorilor să completeze buletinele de împrumut, pentru a-și justifica activitatea. 2) Din punct de vedere administrativ: în tot timpul cât am stat în antret (2 ore și 40 minute) n-a venit decât o singură cititoare. Aceasta denotă o lipsă de activitate, un gol de producție, pe care bibliotecarele caută să-l umple cu pălăvrăgeala de care răsună biblioteca. Face impresia că, faără de volumul de lucru, biblioteca are un personal prea numeros, care se pretează la reducere. 3) Personalul bibliotecii nu este destul de instruit, știut fiind că instruirea este elementul cel mai necesar în bibliotecă. O altă notă foarte neplăcută, care se degajjă din comportarea bibliotecarelor, este familiarismul.

32

  

Problema dacă femeia va fi izbăvită de bărbat sau dacă ea va fi aceea care va elibera pe bărbat a fost o controversă foarte mult discutată în perioada când Gjellerup era tânăr. Majoritatea gândurilor din acel timp susțineau teza că bărbatul va elibera femeia. Richard Wagner d. ex. a exprimat net această idee în “Prasifal”.

K. Gjellerup este unul din foarte puținii autori care consideră că femeia este aceea care poate să izbăvească pe bărbat și creează figura minunată a Vasitthi-ei. Într-adevăr, Vasitthi este mult superioară lui Kamanita, este mult mai evoluată din punct de vedere spiritual și-l depășește cât privește interesele superioare.

Kamanita se află încă în mrejele multor iluzii, fiind încă stăpânit de dorința nestăvilită după fericire. Este adevărat că și el a ieșit din făgașul aspirațiilor omului obișnuit, căci, la un moment dat, începe să fie frământat de problema rostului vieții, de năzuința după valori spirituale absolute. Ca Faust, devine un căutător. Asemănător eroului lui Goethe, care dorește clipa, căreia să-i spună “rămâi, ești preafrumoasă”, Kamanita tânjește, în colțurile cele ma ascunse ale inimii lui, după “delicii supreme și fericire cerească”.

Este just că, după zbateri zadarnice, pătruns de inconsistența plăcerilor și dezgustat de cotidianul vieții sale de bogat negustor, Eroul lui Gjellerup va porni în lume să caute răspuns la întrebările metafizice care-l chinuie, însă cătușele dorinței de fericire sunt atât de puternice, încât el nu va accepta învățătura Sublimului. De ce? Pentru că această doctrină profesează numai nimicirea durerii. Da, numai nimicirea durerii, care este reală, și nicidecum nu învață dobândirea fericirii, existența căreia ea o neagă și o declară iluzorie.

Într-adevăr, Kamanita nu avea nivelul spiritual necesar pentru a primi învățătura lui Buddha, a Sublimului. Pentru a se pătrunde de caracterul iluzoriu al fericirii, către care el aspira, Kamanita va trebui să treacă prin focul purificator al suferinței care, după cum spun upanishadele, este singura în măsură să ridice de pe ochi murdarul văl înșelător al Mayei.

De aceea, autorul îl supune unor lungi avataruri și peregrinări transcosmice, în cadrul cărora eroul lui Gjellerup întâlnește pe Vasitthi, care, acum, e pătrunsă de adevărul învățăturii Sublimului, exercită asupra lui Kamanita o influență purificatoare și-l ajută să atingă ținta ultimă a strădaniilor sale: eliberarea, nirvana.

Odată această stare supremă atinsă, nu mai există nicio forță pe lume, care s-o poată întoarce sau răpi. De aceea, Kamanita este acum în stare să se sustragă puterii lui Brahma și toate eforturile acestuia de a-l aduce în lumea fenomenală a durerii și a iluziilor sunt zadarnice. Acum Kamanita se stinge, pentru că vrea să se detașeze de această lume fenomenală, pentru că s-a pătruns de adevărul învățăturii Sublimului și pentru că a atins starea care-i permite să se desprindă de tot ce este imanent.

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 497 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 212 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou