Home Teatru Lansarea volumului In burta grasa a pestelui de duminica-Sorin Lucaci
Lansarea volumului In burta grasa a pestelui de duminica-Sorin Lucaci PDF Print E-mail
User Rating: / 2
PoorBest 
Written by sorin lucaci   
Friday, 20 April 2012 20:51
Editura Herg Benet are plăcerea să vă invite la lansarea volumului de poezii "În burta grasă a peştelui de duminică" de Sorin Lucaci. Evenimentul va avea loc marţi, 24 aprilie, de la ora 19.30, în Club La Scena (Calea Călăraşilor nr. 55, Bucureşti).Vor vorbi despre noua apariţie editorială Mugur Grosu şi Cristina Nemerovschi. Moderator: Alex Voicescu.Sorin Lucaci s-a născut în 1970 la Bucuresti, din părinți ardeleni. A urmat cursurile liceului de filologie-istorie “Zoia Kosmodemianskaia” din București. A absolvit Facultatea de Psihologie a Universității Hyperion în 1994. Înainte de 1989 a fost membru al cenaclului “Sagetatorul” condus de Tudor Opris.A publicat în revistele literare SLAST (1989), Contrapunct (1990 și 1991), Litere ,Caiete Silvane, Viața Românească, Acolada, Apostrof, Cafeneaua literară, Singur, Vatra Veche, Vitralii, Citadela, Orizont, Arca, Tribuna, Familia. A debutat în volum în 2009 la Editura Vinea, cu “revolta îngerilor”.Despre "În burta grasă a peştelui de duminică":"Poemele lui Sorin Lucaci aparţin unui spirit fantast, capabil de remarcabile performanţe imagistice, configurate ades după reţeta bine verificată a imageriilor suprarealiste. Dincolo însă de această abilitate tehnică, pentru care ar putea să trezească multe invidii, există un filon preţios de melancolie, pe care poetul ştie să-l valorifice în fracţiuni bine dozate, fără urme evidente de patetism. Îmbibate de umoarea neagră, atât de caracteristică pentru firile saturniene, textele sale notează temperaturile interioare ale unei vitalităţi problematice, pentru care viaţa se desfăşoară au ralenti, cu o resemnare dezabuzată, ce alunecă uneori spre grotesc şi sarcastic." (Octavian Soviany)"Asta e o prostie – că toţi trebuie să fim absolvenţi de management la suflet! Uite, Sorin Lucaci nu se ruşinează să-şi plimbe romantismul la ore de vârf. Parcă spre a da peste nas celor care-l vor ştampila drept ciudat, el propovăduieşte poezia, deplânge inutilitatea poeţilor şi imaginează o copilărie în Ucraina. Fără poezie, totul i se pare aiurea, grosolan şi zevzec. Şi atunci se apucă să reconstruiască lumea după pofta lui, cu exoticale şi târguri de provincie, ca pe vremea rafinaţilor simbolişti. În lumea asta recondiţionată se poartă aripile, deşertul şi citricele. Totul împachetat cu grijă într-o disperare de zile mari, într-o tristeţe care se revarsă în carnaval. Zici că ultimul poet e pus la zid, iar el le face dedicaţii celor din plutonul de execuţie. Îţi trebuie curaj să fii poetic în ziua de azi, nu glumă." (Felix Nicolau)"Sorin Lucaci este un poet mizantrop și deloc cabotin. Chiar dacă versurile sale închipuie scenarii fantastice sau absurde, acest lucru se petrece numai pentru că unghiul privirii este altul decît cel din care sîntem obișnuiți să ne uităm. Insolitul imaginilor și întîmplărilor „narate” liric – poetul are simț epic – ține trează atenția cititorului. Lumea văzută prin prisma lui Sorin Lucaci este una „de cumpărat”, o lume ieftină și larvară în care pînă și faptul de a te salva prin literatură este o simplă ipoteză cu un mare coeficient de relativitate (în patria mea poeții nu au ce căuta – clamează autorul). Pesimismul este adesea jucat, mai ales de tinerii poeți, dar la Sorin Lucaci este o stare naturală, bine valorificată scriptural. Văd în Sorin Lucaci un poet original, autor al unor texte cu substanță şi care mizează pe acest conținut „greu” iar nu pe artificii verbale, deși manevrează cuvintele cu abilitate. Evoluția sa este demnă de atenția publicului și a criticii." (Horia Gîrbea)
 

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 289 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 291 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 



Poemul din metrou