Home Teatru GRIGORIE M. CROITORU: NIMENI ŞI CU NIMENICA
GRIGORIE M. CROITORU: NIMENI ŞI CU NIMENICA PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Tuesday, 13 August 2013 11:00

                                                           

 - Piesă în două acte –

         PERSONAJELE:

                             - NIMENI, un bătrânel apărut, nu se ştie de unde, în apropierea unui „cuib”de barosani

                             - NIMENICA, o tânără care se încumetă să intre în vorbă cu ciudatul bătrânel

                                                                     *

         DECORUL: Un părculeţ cochet, frumos, un adevărat colţ de rai: verdeaţă, umbră, arbori ornamentali, flori, paradis al culorilor şi miresmelor; o alee principală, bănci din loc în loc, de o parte şi de cealaltă a aleii, şi câteva alei secundare, înguste, care duc tot la nişte bănci. Curios, nu este lume, doar plăcuţe cu obişnuitele avertismente: „nu călcaţi pe iarbă!”. Cine să calce, dacă doar accidental trecea câte o persoană. În această oază de linişte era înălţată o „ciupercă”, construită din lemn de esenţă tare, sculptat în manieră maramureşeană, o adevărată operă de artă. Aici, zilnic, de la o anumită oră, se strângeau câţiva barosani. Poate că prezenţa acestora descuraja oamenii de rând să-şi facă şi ei apariţia în acest loc. Până într-o zi, când pe o bancă vopsită în verde, nu departe de ciupercă, îşi face apariţia un bătrânel. Se aşază pe bancă, pune în faţa sa o măsuţă, iar pe ea o tablă de şah cu piesele aranjate. Nu joacă şah cu nimeni, căci nimeni nu vine să intre în vorbă cu el, nici să încerce să joace şah. Trecuseră câţiva inşi pe lângă el şi-l întrebaseră cine este şi cum îl cheamă. El le spusese, privindu-i cu îndrăzneală: „Mă cheamă N I M E N I”

         Astăzi,însă...

                                                                     ACTUL I

                                                                     SCENA I

                                                                Nimeni, Nimenica

         NIMENI (Singur, ca de obicei, pe banca lui. Îşi aranjează piesele de şah pe măsuţă. Îşi scoate dintr-o pungă un sandvici şi începe să-l mănânce. Se uită în dreapta, se uită în stânga, mai muşcă o dată. Din aceeaşi pungă scoate un ziar, îl desface, îl întinde pe bancă şi trece cu privirile peste titluri. În acest timp, aude un glas de femeie tânără cu un timbru plăcut):

         NIMENICA (Stând în picioare în faţa măsuţei de şah şi privindu-l pe bătrânel. Pe buze îi flutura un zâmbet): Bună ziua, domnule Nimeni. Aşa cică te cheamă. Îmi dai voie? (Îşi întinde scaunul pliant şi se aşază pe el în faţa măsuţei de şah. Continuă): Te urmăresc de câtva timp, am văzut ce faci şi nu-mi explic de ce. Şi nu numai eu. M-am decis să vin la tine şi să-ţi fiu partener de şah, deşi, recunosc de la început, nu mă pricep prea bine. Ba, pot spune, aproape nu mă pricep deloc, pe când tu, cred, eşti cel puţin campion naţional, dacă nu mai mult.

         NIMENI (Îi arată sandviciul şi-i spune, prin semne, că acum mănâncă şi nu stă de vorbă cu ea. Şi cu voce): Nu ştii că de la masă nici turcul nu-ţi taie capul? Uite, ia şi tu un sandvici şi mănâncă, dacă la şah nu te pricepi... (Scoate din pungă încă un sandvici şi i-l întinde tinerei din faţa lui.)

         NIMENICA (Refuză politicos): Mulţumesc, domnule Nimeni, dar eu mi-am luat micul dejun acasă, înainte de a pleca.

         NIMENI (Pune la loc sandviciul în pungă. Bagă în gură ultima îmbucătură din sandviciul lui. Termină de mâncat şi intră în vorbă cu tânăra ce se încumetase să-i tulbure liniştea): Bună ziua, domnişoară?...

         NIMENICA (Privindu-l cu îndrăzneală drept în ochi, răspunde prompt şi răspicat, silabisând): Ni-me-ni-ca, domnule Nimeni.

         NIMENI (Neluându-şi nici el ochii de la tânăra din faţa lui): Chiar aşa, frumoasă fată?

         NIMENICA: Chiar aşa, ex-frumos băiat! Cum te cheamă pe tine Nimeni, aşa mă cheamă şi pe mine Nimenica.

         NIMENI: Eu n-am spus că mă cheamă, ci am spus că sunt Nimeni, adică un Nimeni. M-au întrebat câţiva cine sunt şi am răspuns un Nimeni. (O priveşte, cercetător, din cap până la picioare. Clatină şi el din cap şi se miră): Eşti îndrăzneaţă, fată!

         NIMENICA: Sunt. Este îndrăzneala un defect, Mister Nimeni?

         NIMENI: Este, dacă o afişezi ostentativ. Atunci devine obrăznicie şi eu nu înghit pe cei care sunt obraznici.

         NIMENICA: Ceea ce nu este cazul la mine, cred.

         NIMENI: Nu este. Deocamdată. Poţi însă aluneca. Ai grijă. Hai s-o lăsăm în suspensie. (O dă pe glumă). Dragă Nimenica, dacă zici că aşa te cheamă, ştii gluma cu Nimeni şi cu Nimenica? Un fel de ghicitoare de sfinx.

         NIMENICA: Nu, dar pot încerca să-i găsesc dezlegarea, dacă zici că este ghicitoare. De sfinx? Acelea, de obicei, după cum am auzit şi eu, nu prea aveau dezlegare, iar cel ce ajungea în faţa sfinxului şi nu ghicea suporta consecinţele, care nu erau blânde. Nu mai ştiu exact ce păţea. Să aud, fiindcă nu cred că-mi vei lua gâtul.

         NIMENI (Râde): Nimeni şi cu Nimenica erau într-o încăpere. Nimeni a ieşit pe fereastră şi Nimenica pe uşă, Cine a rămas în încăpere?

         NIMENICA (Veselă): Păi, neicuţă, asta este ca şi basmul cu cocoşul roşu. Ştii basmul cu cocoşul roşu? sună întrebarea. Oricum ai răspunde, nu este bine, iar întrebarea se repetă la nesfârşit.

         NIMENI: Cam aşa este. Ai dreptate, fătuţă!

         NIMENICA: Chiar aşa mă vezi, ca pe o fătuţă? Eu aş putea să te văd ca pe un moşneag...

         NIMENI: Moşneag?

         NIMENICA: Moşneag, moş... Totuna mi-este. Sâc!

         NIMENI: Fătuţă, fie moşul cât de bătrân, tot ar mânca măr din sân. Uitându-mă la tine, aş putea zice, căci, de gândit, gândesc, să fii sigură. Sâc! Sâc!   

         NIMENICA: Aproape că te cred, bătrânelule, văzându-ţi dinţii. Sunt dinţii tăi, naturali, şi ai mai putea muşca.

         NIMENI: Dacă aş putea? Oho! Ohohoho!! Nu cred că ţi-ai dori să înnoptezi cu mine într-o cameră!

         NIMENICA (Râzând): Poţi sări peste poşetă, bătrânelule?

         NIMENI: Să sar? De ce să sar peste poşetă? Ce poşetă?

         NIMENICA: Este o glumă. Ţi-o spun, dacă eşti dispus s-o asculţi.

         NIMENI: Am timp destul, iar tu eşti o tânără care ştii să te faci ascultată. Să aud.

         NIMENICA: Cică un tânăr agaţă şi el o gagică...

         NIMENI (În glumă): La noi este invers. Tu eşti tânăra care mă agaţă pe mine. Adică încearcă. De reuşit, e mai greu, ba chiar imposibil.

         NIMENICA: Aşa crezi? Nu fi aşa de sigur. Dar să continui, că este interesantă întâmplarea şi cu unele învăţăminte. O agaţă şi cad de acord să facă amor, dar unde să meargă?! Unde să meargă?! Încearcă la un hotel. Merg la recepţie. Recepţionerul îşi cam dă seama ce vor tinerii, se uită la ei, îi măsoară cu privirile, le zâmbeşte şi le întinde o mână de ajutor: „Dragii mei, sunteţi norocoşi, mai am o cameră liberă, dar n-are decât un pat. Dacă doriţi...”. „Sigur, o luăm”, zice tânăra. Plătesc, iau cheia şi urcă la etaj. Intră în cameră, se pregătesc de culcare şi se culcă, gagica fiind cea mai grăbită să ajungă în pat. „Draga mea, cum facem să nu ne atingem, că eu?”... Crezând că glumeşte, gagica zice: „Păi, punem poşeta mea între noi şi...” Zis şi făcut. Pun poşeta între ei, iar tânărul adoarme şi doarme buştean până dimineaţa, ca şi când n-ar fi avut un trup tânăr şi dornic de dragoste lângă el. Dimineaţa se scoală şi pleacă. Ieşind în stradă, vântul îi suflă pălărioara tinerei peste un gard, într-o grădină. Tânărul zice: „Nu te necăji, dragă, că sar eu peste gard şi ţi-o recuperez. Fata replică: „Du-te, mă amărâtule, azi-noapte n-ai putut sări peste o poşetă şi, acum, spui că vrei să sari peste gard!”

         NIMENI: Eu sunt sigur că nici tu nu poţi sări peste măsuţa de şah dintre noi.

         NIMENICA: Nici nu vreau ... să vreau să sar. Dacă aş vrea, aş găsi soluţia, fii sigur. Cum am găsit-o şi pe aceasta de a sta de vorbă cu tine. Sunt unii, barosani, cu nume şi renume, care te urmăresc de mai mult timp, de când ţi-ai făcut apariţia, şi te consideră un ciudat, datorită comportamentului tău bizar. Vii la bancă, te aşezi pe ea, te uiţi în toate părţile, afişezi zâmbetul tău, mereu acelaşi, zic ei, de mulţumire. Intinzi măsuţa de şah, aşezi piesele pe ea, desfaci ziarul şi, muşcând din sandvici, îi citeşti titlurile. Şi aşa mai departe, până seara, când îţi strângi şatra şi pleci, fără grabă, în aceeaşi direcţie.

         NIMENI: Şi aceşti barosani, cum le zici tu, cu nume şi renume, pierd vremea să se uite la un  ciudat ca mine zile întregi, când ar putea face o mulţime de alte lucruri utile?! Mare păcat, Nimenico, deşi sunt convins că nu acesta este numele tău adevărat, cel din buletin...

         NIMENICA: Parcă al tău este Nimeni, bătrânelule?! Mă îndoiesc că eşti şi aşa de bătrân cum vrei să pari, dar este treaba ta. Aş fi în stare să fac pariu. Nu mă înşală pe mine ochii mei...

         NIMENI: Pe ce ai curaj să pariezi?

         NIMENICA: Pe orice!

         NIMENI. Orice acesta poate însemna şi o întâlnire într-un pat, dar fără poşetă între noi?!

         NIMENICA: Ei, ei, bătrânelule, ce-ai spus acum este argument în favoarea spuselor mele. Continuă, te rog, căci vom vedea noi ce va fi la sfârşit.

         NIMENI: Mare păcat, spuneam, că barosanii tăi...

         NIMENICA (Îi ia vorba din gură). Nu sunt barosanii mei, i-am cunoscut şi eu cu totul întâmplător.

         NIMENI: ... că barosanii n-au vrut să mă cunoască cu numele meu adevărat – şi te asigur că este un nume respectabil – ,când aveam nevoie de ei ca de aer. Le-am cerut sprijinul şi m-au refuzat, fără să aibă curajul să-mi spună că nu pot sau că nu vor. Era mai cinstit să spună, pur şi simplu, ori este albă, ori este neagră,decât să tacă. Tăcerea, în unele situaţii, este o dovadă de laşitate, de lipsă de curaj de a spune că refuzi, deşi se spune că „tăcerea e ca mierea” sau „tăcerea e de aur”. O fi, dar nu în astfet de situaţii, când eşti cu tălpile pe jăratic şi cel care te-ar putea ajuta tace. Poate că în timpul acela el chefuieşte, se distrează, face sex, călătoreşte prin ţinuturi exotice. 

         NIMENICA: Din păcate, îţi dau dreptate. Nepăsarea, cuvânt derivat de la verbul a păsa (lat. pensare) este caracteristică multor români. Românului, când se vede cu sacii în căruţă, nu-i mai pasă de alţii. Sunt puţini aceia care îşi dejugă boii de la car să-l scoată din nămol pe altul sau să-l ajute să suie coasta. Aşa sunt şi ei?

         NIMENI: Să nu te îndoieşti niciun pic, Nimenico. Îi cunosc prea bine şi sunt sigur că nu mă însel.

         NIMENICA: Tu îi cunoşti bine şi ei nu te cunosc deloc pe tine?

         NIMENI: Poate, dar când ai nevoie de ei se fac că nu te cunosc şi refuză să te ajute.

         NIMENICA (Cu uşor reproş): Ei, bătrânelule, bătrânelule! Nu le ştii nici tu pe toate, semn că trebuie să îmbătrâneşti şi mai mult, să strângi şi mai multă experienţă. Ai auzit de regula cercului?

         NIMENI: ?

         NIMENICA: Nu te gândi la formule referitoare la cerc, la geometria cercului, ci la cercul în care se strâng unii şi nu mai permit altora să li se alăture. Ţi-aduci aminte de ultima strofă din poemul Luceafărul, de M. Eminescu, deşi contextul nu este acelaşi: „Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece, / Ci eu în lumea mea mă simt / Nemuritor şi rece.” Ei şi-au făurit un cerc al lor – şi numai al lor – şi de alţii nu le mai pasă.

         NIMENI: Le pasă de ei şi de ai lor. Să-i lăsăm pe ei. Să trecem la tine. Cine eşti, fată dragă, şi ce te aduce la mine? Că n-ai venit tu aşa... de dragul ochilor mei frumoşi, pe care nu i-ai văzut niciodată până acum.

         NIMENICA (Zâmbind): Nu ştii că niciodată să nu spui niciodată?! Dar s-o luăm pe rând, să lămurim lucrurile: fată nu mai sunt. Am avut şi bărbat, dar nu-l mai am. După cum sunt sigură că ai observat, locul verighetei pe deget se mai cunoaşte. Mai păstrez şi verigheta, pe care o ţin pe lănţişorul de la gât, lângă o cruciuliţă de aur, dăruită tot de fostul meu soţ.

         NIMENI: Dacă le păstrezi, înseamnă că despărţirea s-a produs independent de voinţa voastră, din alte cauze...

         NIMENICA: În urma unui accident...

         NIMENI: Îmi pare rău. N-am vrut să te întristez. Iartă-mă.

         NIMENICA: N-aveai de unde să ştii. Cât am ţinut doliu, am păstrat şi verigheta pe deget. Apoi, am scos-o, ascultând şi sfaturile unor prieteni: că sunt încă tânără, că nu sunt nici prea urâtă, că-mi pot reface viaţa, şi chiar trebuie să mi-o refac. Şi ştii tu ce se mai spune în astfel de situaţii.

         NIMENI: Nu cred că ţi-a spus cineva, fată dragă, - pentru mine vei rămâne fată, cu regret – că nu eşti prea urâtă...

         NIMENICA (Încercând să fie cât mai convingătoare): Ba aşa a zis, jur, chiar prietena mea şi colega mea de muncă, Amalia. Uite-o acolo, lângă mustăciosul ăla, se uită încoace. Îmi face cu mâna (Îi face şi ea): „Mărită-te, Nimenico, că nu eşti prea urâtă”.

         NIMENI (Încercând să pară serios): O s-o cert eu pe Amalia. Ai să vezi ce-am să-i fac! Nu-i este ruşine? Şi zici că-ţi este prietenă? Colegă de muncă poate să-ţi fie, căci nu depinde de tine. Prietenii însă ţi-i alegi tu. N-ai făcut o alegere bună! (Văzând-o pe interlocutoarea sa cum se necăjeşte, era gata să pufnească în râs, dar se abţine.)

         NIMENICA (Serioasă şi categorică): Ba s-o laşi în pace, să nu te iei de ea. Amalia este o fată bună şi o prietenă pe care te poţi baza.

         NIMENI: Poate, dar nu vede bine şi nu are simţul realităţii, fată!

         NIMENICA (Puţin încruntată): Ce te face să crezi aşa?

         NIMENI: Te-a prezentat greşit, fată!

         NIMENICA: Greşit? Cum trebuia să mă prezinte?

         NIMENI: Că eşti încă foarte frumoasă, fată! Spunând „ nu eşti prea urâtă” înseamnă că te consideră cel puţin urâtă şi este convinsă că stând nemăritată poţi deveni catastrofal de urâtă şi n-o să te mai ia nimeni. Nu, nu protesta, că eu am dreptate. Tu nu te uiţi în oglindă? Când intri în baie sau când ieşi din baie, nu zăboveşti câteva clipe în faţa oglinzii? Să-ţi admiri trupul, să-ţi plimbi mâinile uşor peste sâni, peste abdomen, peste solduri, peste fese şi prin alte locuri sensibile, gândindu-te cum ar face-o un bărbat drag?

         NIMENICA: Opreşte-te, bătrânelule! Începi şi tu să visezi...

         NIMENI (Râzând): Mă opresc, doar două vorbe îţi mai spun: Tu nu vei fi urâtă nici peste 150 de ani. Tu ai o tinereţe veşnică. Când te-a născut mamă-ta, a fugit cu tine şi te-a scăldat în lacul cu apă vie de la poalele munţilor care se bat în capete şi ai devenit una dintre zânele din basmul „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”... Te-am mai văzut şi înainte, mă uit la tine şi acum şi nu pot să nu-ţi spun, dar să nu te încrezi, fată.Tu eşti femeia care stimulează vizual. Oricine te priveşte îşi dă seama că trupul tău este un templu al frumuseţii şi al iubirii. Se vede de pe Lună că tu îţi îngrijeşti chipul, gâtul, sânii, talia, fesele, picioarele, aş putea spune, ca pe nişte pietre preţioase. Tu ai darul de a hipnotiza bărbaţii prin formele tale senzuale. Ei? Îţi place cum te-am pictat, fată?

         NIMENICA: Bătrânelule, glumeşti tu, glumeşti! Sau, cum se spune tot în basm, râzi tu, râzi, Făt

-Frumos, dar până ţi-oi da eu jos masca, dă-mi voie să te pup. Meriţi să te atingă nişte buze de fată frumoasă – de la tine citire, nu de la mine – pentru vorbele frumoase ce ţi-au ieşit din gură. Toţi cei de acolo, care sunt cu ochii pe noi, te consideră nu numai un ciudat, ci şi un ins imposibil.(Se apropie şi-l sărută pe amândoi obrajii. Îl priveşte direct în ochi, apoi dă să plece, să se retragă la locul ei).

         NIMENI (O reţine, prinzând-o de mâna dreaptă): Nimenico, ce zici dacă te strig pe numele tău adevărat, căci pe acesta l-ai aruncat aşa, ca să intri în jocul meu. Auzind că mă cheamă Nimeni, tu ai zis Nimenica. Trebuie să recunosc că-ţi fuge mintea...

         NIMENICA: Mă uimeşti! Totuşi, nu te cred. Niciodată noi nu ne-am întâlnit în viaţa asta de până acum. Poate în altă viaţă, dacă o fi adevărat că sunt mai multe.

         NIMENI: Parcă cu guriţa asta a ta frumoasă ziceai că nu trebuie niciodată să zici niciodată. Uitaşi aşa de repede?

         NIMENICA: Nu uitai, dar nu te cred. Este imposibil!

         NIMENI: Dacă îţi ghicesc numele, eşti de acord să te pup uşor, uşor de tot...

         NIMENICA: Sunt de acord.

         NIMENI ... pe buze, Arina Bujoreanu!

         NIMENICA (Uimită peste măsură, stă jos lângă el pe bancă): Bătrânelule, m-ai dat gata. Aşa este şi-ţi primesc sărutul. Nici măcar n-am să închid ochii. Uită-te la curioşi – cercul curioşilor!

         NIMENI (O sărută uşor pe buze): Ţi-a tresărit buza de jos, Arina Bujoreanu, semn că ar dori să fie sărutată de un bărbat adevărat. Printre cei de-acolo nu este niciunul care ar dori să te pupe, Arina Bujoreanu?

         NIMENICA: Doar unul? Fiecare m-ar dori în patul lui, dar îi ţin la distanţă. Şi alţii, dar nu-s făcută pentru aventuri de  tipul ăsta. Cei de acolo m-ar vrea şi în grup, toţi deodată. Îţi închipui ce-ar face cu mine?! Este unul care începe să cânte cum mă vede: „Nevestică cu lipic, / Cu fustă de borangic, / Cum aş face să te-apuc / La patu-n care mă culc, / Trei coaste din piept să-ţi rup...”. Mă priveşte languros, oftează şi adaugă: „Ei, ce ţi-aş face! Ce ţi-aş face! M-ai ţine minte o viaţă întreagă. O viaţă întreagă, auzi?”

         NIMENI: Şi de ce te miri, Arina Bujoreanu? Ce-ţi spuneam eu mai înainte despre frumuseţea ta? Cum să nu te dorească? Să te miri când ai arăta în aşa hal, încât să spună că nu s-ar culca cu tine nici dacă i-ai da un sac de bani. Dar dacă te doreşte cu ardoare, înseamnă că ai calităţi – şi ai, îţi spun şi eu, dar cu totul dezinteresat – ,care să te ridice în vârful piramidei femeilor frumoase.

         NIMENICA: Mă doreşte, dar pentru o seară, două şi, apoi, oftează după alta. Ştii tu, bătrânelule, că are fată aproape de vârsta mea?

         NIMENI: Ştiu, dragă Arina Bujoreanu. Îi cunosc pe toţi din grupul acela. Le ştiu şi tabieturile. Stau aici, cât stau, reţinuţi poate şi de ciudăţenia mea. Când voi dispărea eu, vor dispărea şi ei. De aici, se vor muta la tainiţă. Au ei un loc al lor, numai al lor, unde petrec cu mâncări alese, băuturi şi femei. Tipul care oftează după tine te-ar vrea acolo, să dansezi şi tu goală pe masă, să te scalzi în şampanie, să-ţi toarne şampanie printre sâni, să ţi se scurgă pe abdomen şi s-o lingă ei sau s-o prindă în gură acolo, jos, bănuieşti tu unde...

         NIMENICA (Face grimase a lehamite, a scârbă, se cutrenură): Taci, bătrânelule, taci, că plec. Fantezii de astea numai minţile bolnave concep, dar nu se întâmplă niciodată. Hîîî!!!

         NIMENI: Nu? Draga mea naivă! ... N-am zis bine naivă, e mai potrivit prostuţă. Tu n-ai încăput, din fericire pentru tine, pe mâinile unor canalii ca ăştia, nişte perverşi ordinari. Mai suportă, te rog, o scârboşenie. Pentru unii, pentru alţii înseamnă culmea plăcerii erotice: să te dezbrace în pielea goală, să te spurce mai întâi cu privirile lor de hiene, apoi să te ungă pe ici, pe colo, prin părţile dorite de fiecare, cu miere şi apoi să te sugă şi să-şi lase balele pe trupul tău pe care natura ţi l-a sculptat atât de frumos.

         NIMENICA: Te rog, te rog, te rog!... Încetează!...

         NIMENI: Bine, încetez. Să ţi-i prezint pe câţiva dintre ei. Nu ştiu cât de mult îi cunoşti tu, dar nu prea mult, bănuiesc, căci eşti tânără şi, probabil, hazardul te-a aruncat în cercul lor. Fii sigură că te-au acceptat ca să pună laba pe tine. Mai devreme sau mai târziu, rezistenţa ta va dispărea şi vei ceda, căci te vor ademeni ei cu ceva, cu vreo funcţie, cu ceva, cu bani, căci se scaldă în bani, unii dintre ei au bani pentru o sută de vieţi, iar voi, femeile frumoase sunteţi şi cochete şi vă tentează îmbrăcămintea de firmă, ieşirile în străinătate cu atracţii de tot felul etc. Îl vezi pe ghiujul ăla bătrân ce râde cu gura până la urechi? Are 75 de ani, este pensionar cu o pensie nesimţită. Sintagma pensie nesimţită n-am introdus-o eu, ci guvernaţii...

         NIMENICA: Pensie nesimţită? Cam cât, ca să înţeleg şi eu...

         NIMENI: 250 – 300 de milioane vechi! Şi mai stă pe vreo patru scaune, ţine de ele şi cu dinţii. N-are de gând să renunţe la nici unul. Mai ales la unul, care îi este foarte drag. S-au ridicat unii împotriva lui, îl critică mereu, dar a declarat că nu renunţă la el până la o sută de ani, deşi toată lumea este de părere că în acel domeniu de activitate este un dezastru!

         NIMENICA: Dar se fac alegeri, nu? Cum nu-l pot schimba?

         NIMENI: Se fac alegeri, dar tu nu vezi cum se fac alegerile? Cu un unic candidat. Peste tot, şi la partidele politice, şi la uniuni, la asociaţii, la ligi, la sindicate, doar un singur candidat, iar delegaţii sunt susţinătorii acestuia. Dacă se mai strecoară câte un potrivnic şi cutează să ridice capul, i se pune botniţă, este exclus din partid, din uniune, din asociaţie etc. sau anchetat de DNA şi de alţii. Bube în cap i se găsesc şi dacă nu are.

         NIMENICA: Mă îngrozeşti! Nu exagerezi, bătrânelule?

         NIMENI: Stai că nu ţi-am spus totul despre el. Am zis că mai stă pe vreo patru scaune...

         NIMENICA: Ai zis. Ce înseamnă asta?

         NIMENI: Mai are vreo patru slujbe pentru care este retribuit cu bani grei.

         NIMENICA. Cum este posibil aşa ceva?

         NIMENI: Uite că este posibil. La noi, românii, oamenii suferă de boala scaunului. Cum a urcat într-un scaun, nu se mai dă dus de acolo în ruptul capului. De cum s-a instalat în el, nu este preocupat să facă ceva util pentru societate de la nivelul scaunului pe care îl ocupă, ci chiar din minutul unu se gândeşte cum să-şi consolideze şederea în el un timp cât mai îndelungat, dacă se poate până la sfârşitul zilelor. Găseşte repede soluţia: pe pupincurişti îi menţine şi mai atrage şi pe alţii, iar pe ceilalţi îi înlătură. Aşa reuşeşte să ţină de scaun, iar ceilalţi de la el în jos se străduiesc să-l ţină acolo, ca să poată face şi ei ce vor. Şi numai în folosul lor, nu al omului de jos, care trudeşte din greu pentru o plată derizorie, care nu-i ajunge să-şi ducă zilele de la o lună la alta.

         NIMENICA: Bieţii dascăli!

         NIMENI: Ce este cu ei, Arina?

         NIMENICA: Cred că este cea mai oropsită categorie socială din România, bătrânelule. Am vecini profesori şi cunosc situaţia lor.

         NIMENI: Aaaa! Eşti sensibilă la necazurile altora. E bine de ştiut.

         NIMENICA: Sunt umiliţi, bătrânelule. Umiliţi până la limita extremă. Salariile sunt sub orice critică, deşi au fost emise legi de majorare cu 50 % a salariilor, nu se aplică. Îţi închipui cum sunt pensiile. Îi auzi pe lătrăi cum îi acuză pe bieţii dascăli că se plâng, cu toate că fac meditaţii şi câştigă în plus. Ba, mai fac şi evaziune fiscală, fiindcă nu le declară şi nu plătesc impozit. Este, într-adevăr, un număr mic de profesori, îndeosebi de limba română, matematică, educaţie muzicală, care fac şi ore în particular cu elevii. Dar ceilalţi, de alte specialităţi, nu fac. Cei de la sate nu fac nici cei amintiţi, dar lătrăii continuă să dea din gură, cum le dictează stăpânii şi interesele meschine.

         NIMENI: În alte domenii de activitate, li se plătesc angajaţilor sporuri pentru condiţii de muncă nocive, dăunătoare sănătăţii, dar la dascăli nu se gândeşte nimeni să le acorde asemenea sporuri. Ia cineva în seamă cât praf înghite un dascăl în timpul celor 4, 5 ore, zilnic? Câte mirosuri pestilenţiale inhalează la ore? Să ne gândim, într-o clasă cu 30 de elevi, dacă fiecare elev scapă câte o băşină, în amestec cu transpiraţia, cu spray-uri, parfumuri, râgâieli, mirosul picioarelor, al respiraţiei, ce fel de atmosferă este nevoit să suporte în clasă bietul dascăl?

         NIMENICA: Actorii cer drept de autor. Pentru ce? Pentru rolurile pe care le joacă? Dascălii ar fi mai îndreptăţiţi să primească drept de autor, deoarece ei trebuie să creeze zilnic scenarii pentru lecţii noi. Ei sunt, într-adevăr, creatori.

         NIMENI: Ei sunt pensionaţi automat la limită de vărstă, pe când alţii sunt lăsaţi să profeseze până la adânci bătrâneţi. Profesorii universitari se pensionează la 70 de ani, doctorii, dar mai ales preoţii prestează servicii cât timp vor.

         NIMENICA: Ai pomenit de doctori şi preoţi. Aceştia au şi inepuizabile surse de venituri suplimentare. Stomatologii câştigă enorm şi nu justifică în niciun fel banii pe care îi încasează zilnic. Îi bagă în buzunar, iar la stat plătesc un impozit modic, pe care îl câştigă într-o zi. Preoţii? Aceştia au pe lângă salariul echivalent cu al unui dascăl la vechimea şi gradul didactic al acestuia, alte 17 surse de venit, pentru care nu dă socoteală nimănui.

         NIMENI: Chiar 17, Nimenico? Le-ai numărat?

         NIMENICA: Nu eu, chiar un preot s-a făloşit cu ele. Eram la o zi onomastică la un prieten. A participat şi un părinte. După ce a dat pe gât câteva pahare, în grabă, căci după ora 24,00 el nu mai bea - vorbă să fie! – i s-a dezlegat limba şi, printre altele, a enumerat sursele lui de venit, pe lângă salariu.

         NIMENI: El nu ştie că unul dintre păcatele capitale este iubirea de arginţi? Lăcomia nemăsurată?

         NIMENICA: S-a găsit cineva să-l întrebe, dar răspunsul a fost stupefiant. Că nu scrie niciunde despre iubirea de aur. Aşa că nu se simte vizat.

         NIMENI: Şi v-a închis gura? V-a pus cu botul pe labe şi aţi tăcut mâlc?

         NIMENICA: Nu ne-a închis-o. Acelaşi ins l-a băgat la înghesuială: „Ba scrie, părinţele, numai că trebuie să citeşti. Cum sfinţiile voastre – al dracului tip când intră cineva în gura lui – nu prea citiţi,      n-aveţi de unde să stiţi şi atunci răstălmăciţi după cum vă dictează interesul”. „Fac pariu că nu scrie”. „Pierzi pariul, părinţele, şi iată de ce: după iubirea de arginţi, în paranteză scrie „zgârcenia şi aviditatea, avariţia”, iar aceste cuvinte ştim toţi ce înseamnă, aşa că...”. Părinţelul bate în retragere: „Ei, hai să mai bem un păhărel din vinul ăsta bun şi să lăsăm disputele astea pe seama altora. Sunt destui oameni inteligenţi şi înţelepţi care pot să pătrundă toate sensurile”. „Părinţele, ştii când este cineva inteligent şi când este înţelept?” „Nu m-am gândit niciodată, dar dacă ai adus vorba, spune-ne tu!” „Este inteligent cel care nu crede decât jumătate din ceea ce aude; este înţelept dacă ştie care jumătate”.

         NIMENI: Lasă, fată, că o să ardă el în flăcările iadului.

         NIMENICA: L-am lăsat în plata Domnului de atunci. Să revenim la ceea ce ai început să-mi spui despre cei din cerc. Mi-ai luat piuitul, bătrânelule.

         NIMENI: Stai, stai, Arina B. Uite, îl vezi pe cel rezemat de tei, care se întinde plictisit, mama mea zicea ca o şarlă, ca un câine care lâncezeşte toată ziua la umbră, ăla reprezintă sindicatele. Care sindicate, draga mea? Sindicatele au fost îngropate de vreo cincisprezece ani. Mai sunt sindicate? Şefii lor au fost ademeniţi cu demnităţi, au fost aleşi deputaţi, senatori, pasămite pentru a-i reprezenta mai bine pe oamenii muncii în forul legislativ al ţării, în funcţii de miniştri, secretari de stat etc. Ei s-au lipit de scaune şi au uitat care este menirea lor.

         NIMENICA: Deci ăla a fost şef la sindicate?

         NIMENI: Şi mai este. Cel din dreapta lui este un mare şef la sport. Un anumit sport, foarte iubit în ţara noastră. Ia o geantă de euro pe lună, dar noi nu mai avem sport. N-avem fotbal, n-avem handbal –  S-a dus şi Chimia Râmnicu-Vâlcea – ,n-avem volei, box, rugbi, atletism şi nu le mai înşir pe celelalte ramuri sportive.

         NIMENICA: Dar am avut vreodată?

         NIMENI: Dacă am avut? Am avut, dar tu erai mică şi, nefiind poate pasionată de sport, nu te-ai informat.  Să-ţi dau câteva exemple, ca să judeci singură. Telegrafic. La handbal am câştigat patru titluri mondiale – ne fălim şi astăzi cu performanţa – ,iar acum nu ne mai putem califica la Campionate Europene, Campionate Mondiale, Jocuri Olimpice. Am ajuns ciuca bătăilor pentru toţi. Mai scoteam capul în lume cu handbalul feminin, acum s-a dus şi Oltchim Râmnicu-Vâlcea. Participam la marile competiţii europene şi mondiale cu echipă completă de box şi aduceau băieţii medalii, astăzi, abia se califică câte unu, doi boxeri, care sunt eliminaţi în primele tururi. Au fost timpuri bune pentru voleiul masculin şi feminin, atât la echipele naţionale, cât şi la formaţii de club. Au fost finale de cupe europene care se disputau între echipe româneşti. Acum? Praful şi pulberea s-a ales. Ca să nu mai vorbim de gimnastică, de caiac-canoe, de atletism. Mai vrei, fată dragă?

         NIMENICA: Ce se întâmplă, bătrânelule? Ce ne lipseşte?

         NIMENI: Arina B., am un prieten bun – nu interesează numele – care, când se întâmplă ceva rău în lumea noastră – inclusiv în cea sportivă – zice că este „blestemul lui Tutankhamon”. Şi ne ciorovăim: „Bă amice, de câte ori să-ţi spun că noi, românii, n-avem nimic cu Tutankhamon al tău, iar tu îl bagi mereu la înaintare?!” În replică: „Tu de câte ori vrei să-ţi spun că ştiu cine a fost Tutankhamon? A fost faraon egiptean din dinastia a XVIII-a, al cărui mormânt de lângă Teba a fost descoperit în 1922. Nu pot să-l amestec în răutăţi, mai zice, pe Zamolxis, zeul suprem în religia geto-dacilor, că a fost zeu bun. Tu nu vezi că noi suntem blestemaţi? La noi, când se ridică cineva prin forţe proprii, imediat vin şacalii şi-l sfâşie sau îi dau la moacă şi-l dau jos, netezind calea şmecherilor, a „băieţilor deştepţi”. Două exemple îţi dau: deţineam supremaţia mondială în gimnastica feminină, aveam cei mai buni antrenori. În cel mai pur stil românesc – blestemul lui Tutankhamon, cum spunea amicul meu – au fost schimbaţi în plină glorie...

         NIMENICA: Ştiu despre cine vorbeşti, dar cei doi au fost promovaţi, li s-au dat funcţii înalte, demnităţi, bătrânelule!...

         NIMENI (Puţin şocat de contra pusă de fată). Ce vorbeşti, Zambilico? Iartă-mă că-ţi dau un nume aiurea, dar ăsta îmi veni pe limbă. I-au luat de la ceea ce ştiau ei face mai bine şi i-au pus să lâncezească, să nu facă nimic, să-şi sfârşească zilele mai repede. Gimnastica era viaţa lor. Într-un timp foarte scurt au îmbătrânit cât în 30 de ani! Ce s-a întâmplat după ei? Dezastru. Româncele nu mai speriau pe nimeni, făceau şi ele act de prezenţă la competiţii, dar nu mai veneau acasă cu salbă de medalii fiecare. În atletism, avem o mulţime de fete de aur, campioane în toate marile competiţii internaţionale. Una dintre ele, cea mai bună, s-a înscris în cursa pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Federaţiei Române de Atletism. Crezi că a avut succes? Nuuu! A pierdut cursa pe care ar fi trebuit s-o câştige la pas. S-au coalizat – tot în stil românesc – împotriva ei şi i-au barat calea. Pe ăştia nu-i interesează performanţa, ci interesele lor meschine.

         NIMENICA: Păcat, mare păcat! Îmi spui şi mie câteva nume?

         NIMENI: Sunt prea multe, fată dragă, şi sunt aşa de mari că, dacă aş uita vreun nume, ar fi mare păcat şi nu vreau. Dar îţi dau un sfat şi te vei convinge singură. Pe Internet a apărut recent o listă cu 500 de glorii ale sportului românesc recompensate pentru performanţele lor. Citeşte-o când ai timp.

         NIMENICA (Mirată): Cinci sute?!

         NIMENI:  Da, cinci sute!... Să continui însă cu relele din sportul românesc. Ce este la Federaţia Română de Foltbal şi Liga Profesionistă de Fotbal! Să te ferească Dumnezeu. Măcar dacă s-ar face ordine acolo, dar mă îndoiesc, că legea va fi mai tare decât aranjamentele de culise. Nici perspectivele nu sunt roze. Şi-a început campania un ins cu mari merite ca jucător de fotbal, dar s-a dovedit a fi certat cu legea, el însuşi fiind condamnat pentru afaceri necinstite! Îţi dai seama? (Se opreşte, o priveşte pe tânără şi oftează. Apoi): Nu mai zic nimic, mi-e lehamite de tot ce se întâmplă în sportul nostru, despre care putem spune, parafrazându-l pe nenea Iancu, este admirabil, este sublim, dar lipseşte cu desăvârşire. Şi avem preşedinte al Comitetului Olimpic, avem Minister al Tineretului şi Sportului cu salarii grase, plătite din bani publici.  

         NIMENICA: Dar despre ăla cu şapcă de la marginea băncii ce ştii, bătrânelule?

         NIMENI: Tinerico, şapcă de proletar are, nu văd dacă are şi cizme de cauciuc pe picioare. Ăla atât a bătut din gură la toate posturile televiziunilor, până a ajuns la agricultură. Dragă fată, specialiştii spun – şi nu numai ai noştri – că agricultura românească ar putea hrăni 120 de milioane de oameni...

         NIMENICA: 120 de milioane?! Nu exagerezi, bătrânelule?

         NIMENI: Câtuşi de puţin. Cu o condiţie însă. Să fie lucrat pământul.

         NIMENICA: Dar este lucrat, nu?

         NIMENI: Eşti cam ruptă de realitate, tinerico, dacă n-ai auzit că 4,5 milioane de hectare din pământul nostru bun sunt nelucrate, sunt pârloagă, cresc mărăcini pe ele. Îţi dai seama ce ar face nemţii, evreii şi alte popoare cu pământul ăsta?! Dar, ia spune-mi tu mie, matracuca aia ce caută acolo? Şi, apoi, trecem la tine. Să nu crezi că tu scapi să nu te trec prin ciur şi prin dârmon!

         NIMENICA: Păi, matracuca aia, cum îi spuseşi tu, este nouă în grupul ăsta, ca şi mine. Nu ştiu prea multe despre ea. Eu am găsit-o în cadrul grupului. Nu-ţi mai spun, că nu te interesează.

         NIMENI: Eu o ştiam în alt grup. De bărbaţi mai tineri, în calitate de animatoare. Nu ştiu dacă tu cunoşti ce face o animatoare...

         NIMENICA (Zâmbind): Îi spui aşa ca să eviţi cuvântul curvă? Nici cuvântul, nici persoana pe care o denumeşte el nu mai deranjează pe nimeni, astăzi. Dimpotrivă, a devenit profesie, îmbrăţişată de o mulţime de femei de toate vârstele. Astfel de creaturi găseşti pe toate drumurile, pe centurile tuturor oraşelor, în localuri de noapte, restaurante, hoteluri, birouri, televiziuni. Bărbaţii nici nu trebuie să depună vreun efort ca să le agaţe, că vin ele şi le spun direct.

         NIMENI: Ai spus televiziuni?

         NIMENICA: Televiziuni, da. Vin şi se laudă cu câţi bărbaţi s-au culcat, cum fac sex, cu câţi deodată etc., etc., etc.

         NIMENI: Şi tu ştii cum fac sex femeile în ziua de azi?

         NIMENICA: Am auzit. La modă sunt perveriunile sexuale, dar eu n-au practicat aşa ceva niciodată. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care era să mă despart de soţul meu. Poate că m-aş fi despărţit, dacă nu se întâmpla tragedia. Despre morţi, numai bine, dar... Bănuiesc că ai auzit de swing şi swingeri?

         NIMENI: Cunosc sensurile din dicţionar ale cuvântului swing: „Lovitură la box”, „numele unui dans modern cu ritm şi mişcări rapide”.

         NIMENICA: Doar atât? Nu ştii că înseamnă şi „sex în grup”?

         NIMENI: Nu. Tu cum ai aflat?                                                           

         NIMENICA: (Se întristează deodată şi începe evocarea scenei petrecute cu timp în urmă. Oftează): Bătrânelule, mă faci să-ţi destăinui secrete care îmi aparţin, dar n-aş vrea să rămâi despre mine cu impresia că am fost şi sunt o stricată.

         NIMENI: Nu te oblig să mi te destăinui, dar singură te-ai prins în horă, aşa că...

         NIMENICA: Aşa că... vrei, nu vrei, bea Grigore aghiasmă... . Într-o zi, spre seară, soţul meu vine cu o propunere şocantă... Pe el îl chema Claudiu...

                                                                     SCENA II

                                                          Arina, Claudiu (evocare)

         CLAUDIU: Dragă Arina, ştii că te iubesc nespus de mult şi ţi-am dat până acum multe dovezi de dragoste. Vreau să-ţi mai dau una...

         ARINA: Mă bucur, dragul meu! Iată, te răsplătesc cu un pupic dulce, dulce, dat tot cu dragoste. (Îl sărută, cum obişnuia, punând pasiune, căci îi este drag): Zi-mi despre ce este vorba, că mă făcuşi curioasă, ard de nerăbdare.

         CLAUDIU: Vreau să te duc într-un club. Nu te-am dus niciodată până acum, să mai vedem şi noi lume, alt fel de lume, să mai schimbăm şi noi modul de viaţă, modul... Am mers împreună la concerte, la teatru, la film, la restaurant. Mai schimbăm...

         ARINA: Mă bucur, dragul meu. Să-mi spui cum să mă îmbrac, cum îţi place ţie.

         CLAUDIU: Păi, nu sofisticat, ci cât mai lejer, că acolo nu vestimentaţia contează, deoarece îmbrăcămintea se aruncă...

         ARINA (Nu-i vine să creadă): Ce vorbeşti, dragul meu? Cum? Îmi plac glumele, dar nu cele proaste!

         CLAUDIU (Încruntat). Nu te burzului, iubito. Aşteaptă să auzi despre ce este vorba şi sunt sigur că o să-ţi placă. Este ceva inedit, o să te obişnuieşti, ai să vezi. Intrăm şi noi în rândul lumii selecte... (O priveşte cu tupeu): Te duc într-un club de swingeri. Ai auzit de swingeri?

         ARINA: Nu. Cu ce se ocupă ăştia?

         CLAUDIU: Vezi? Nu ştii nimic despre swingeri, n-ai auzit de swing şi sari în sus, ca şi cum te-aş fi pus cu tălpile pe jăratic. Ăştia, iubito, se ocupă... (O priveşte pătrunzător, îndelung): cu sexul în grup!...

         ARINA (Rămâne mască. Izbucneşte în plâns): Vai mie! Doamne, ce-mi aud urechile! Deci, iubitului meu soţ nu-i mai ajung eu, s-a si plictist de mine. Eu nu ştiam ce să mai fac să-i fiu pe plac ori de câte ori dorea, iar el umbla după alte plăceri, după plăceri noi. Şi nu se mulţumeşte cu atât, vrea să mă dea şi pe mine altora...

         CLAUDIU (Împresionat de plânsul soţiei, încearcă s-o liniştească, dar fără de succes): Încetează, Arina, că doar ţi-am propus, nu te-am dus cu sila. Nu mergem dacă nu vrei. Hai, linişteşte-te şi încetează plânsul. (Se apropie de ea şi încearcă s-o prindă în braţe).

         ARINA (Ţipând): Nu mă atinge! Nu mă atinge!!... (După ce se mai linişteşte): Tu de unde ştii despre aceşti practicanţi ai sexului în grup? Ai fost acolo, ai luat şi tu parte?

         CLAUDIU (Cu capul plecat, recunoaşte): Am fost cu un prieten... din curiozitate. Auzisem şi      m-am dus şi eu, dar...

         ARINA: Cu un prieten sau cu o prietenă?

         CLAUDIU: Îţi spusei că m-am dus din curiozitate, să văd şi eu şi, dacă o să mă simt bine, te voi duce şi pe tine. Asta voiam să fac acum, să te duc şi pe tine în acest club şi...”

         ARINA: Şi ce urma să facem acolo? Ce-ai văzut în acest club şi de ce crezi că m-aş simţi bine?!

         CLAUDIU: Ce să văd? Ce n-am mai văzut! Fete şi bărbaţi la un loc, se ating, se mângâie, se pipăie peste tot, fără nicio limită, se sărută fiecare cu fiecare în văzul lumii, iar după miezul nopţii se iau de mână, urcă treptele dezbrăcaţi, se aşază pe paturi sau pe scaune speciale, după draperii sau direct pe hol, pur şi simplu... fac cu toţii sex unii lângă alţii, transpiraţi, parfumaţi, ţipând, gemând, făr reţinere, fără ruşine, oameni de 60 de ani lângă tineri de 25 de ani...

         ARINA (Izbucnind): Fi-ţi-ar ţie ruşine, să-ţi fie, nemernicule! Aşa-zisul tău prieten, dacă este un El, şi-a pus ochii pe mine şi nu ştia cum să mă aibă şi a găsit soluţia, să facă sex cu mine sub privirile tale. Ori tu cu nevastă-sa. Şi v-aţi pus de acord, nu v-ar răbda Cel de Sus, să nu vă rabde! Să zicem că am merge. Cum o să te simţi tu când o să vezi pe cineva călărindu-mă şi mai făcându-mi cine ştie ce? O să te mai culci cu mine ştiindu-mă pângărită de alţii? O să mă mai săruţi ştiind şi văzând că alţii, chiar bătrâni de 60 de ani, îţi lasă secreţiile în gura mea, pe faţa mea, pe sânii mei. Pe mine nu m-a atins nimeni în afară de tine, sunt curată ca lacrima şi tu vrei să mă murdăresc cu toate scursurile?! Asta este lumea selectă? Du-te tu la această lume selectă şi petrece-ţi zilele în mijlocul ei. Eu nu merg în astfel de localuri. Du-te singur sau cu cine vrei, fiindcă văd că ai învăţat drumul şi te-ai şi integrat. Din această clipă nu te mai apropii de mine şi nu mă mai atingi, spurcatule! Un an de zile refuz să-ţi mai fiu soţie, iar dacă vrei, du-te şi bagă divorţul, că-l voi accepta fără să pretind un capăt de aţă de la tine.

         CLAUDIU: Ho! Ho! Ho! Opreşte-te, că doar îţi spusei, nu te şi dusei acolo. Puteai spune NU şi era destul, dar tu te şi apucaşi să slobozi un potop de vorbe grele asupra mea. Opreşte-te!

         ARINA: Mă opresc. Mă duc să-mi mut lucrurile mele în camera din capătul coridorului. Acolo voi sta până se vor limpezi apele în vreun fel. Împreună vom înceta orice relaţie... (Pleacă de lângă el urlând de durere).

                                                                     SCENA III

                                                                Nimeni, Nimenica  

         NIMENI: Dură reacţie, dar dreaptă mi se pare.

         NIMENICA: Mă căsătorisem cu el din dragoste, bătrânelule, şi avusesem până atunci o viaţă frumoasă. Nimic nu prevestea furtuna care a izbucnit ca din senin şi a produs o astfel de ruptură. Nu după mult timp avea să se întâmple accidentul şi să-şi piardă viaţa.

         NIMENI (Privind-o intens şi după o pauză destul de lungă): Eşti sigură, Nimenico?

         NIMENICA (Deranjată de întrebarea bătrânelului): Tu crezi că aiurez?

         NIMENI (Cu aceeaşi privire şi tot după o pauză): Nu ştiu ce-mi veni de pusei o întrebare atât de stupidă. Cred că i-ai făcut cele cuvenite unui creştin care părăseşte această lume, chiar dacă a determinat ruptura dintre voi...

         NIMENICA (Cam nehotărâtă, cu gura moale, aproape îngăimând): I-am ... făcut şi ... nu prea, dar n-are rost să mai povestim despre întâmplări triste. Te rog, bătrânelule!

         NIMENI: Am înţeles, fată dragă. Îmi pare rău, Arina. Ţi-am deschis o rană, care probabil se cicatrizase. Dar, ia spune, ce cauţi tu în grupul ăsta infect? Să nu te apuci să-i aperi, că n-ai nicio şansă. Unele nume sunt pentru unii sonore, pentru alţii şi pentru mine sunt nişte nume de căcat.

         NIMENICA (Mirată şi nu prea): Dar ghiujul acela bătrân, cum îl numişi tu, bătrânelule, este academician! Cum a devenit, dacă tu zici că nu merită?

         NIMENI: Conjunctura, frumoaso! Conjunctura şi sforile. Românii sunt neîntrecuţi în trasul sforilor, în sforărie. Fără să stau prea mult pe gânduri, îţi pot spune cele puţin zece nume care ar fi meritat locul pe care îl ocupă el la Academie şi într-o confruntare dreaptă oricare dintre ei l-ar fi bătut fără drept de apel. Dar, când ei s-au deşteptat, el era deja academician, îşi susţinuse şi discursul de recepţie la Academie. Nu se mai putea face nimic. Puţin tam-tam şi lucrurile s-au liniştit. Tot ca la noi!

         NIMENICA: Cum se poate, bătrânelule?

         NIMENI: Uite că se poate, dragă fată. Şi-ţi mai spun una cu dascăli, că tot ai pomenit tu despre ei. Am nişte prieteni dascăli. Prieteni-prieteni, nu doar de bună ziua şi ce mai faci. Ca profesionişti sunt desăvârşiţi. După 1990, Ministerul a vrut să schimbe ceva, lucru lăudabil, dar una este să vrei şi alta este să ştii şi să poţi. Între măsurile preconizate, au fost şi cele privind programele şcolare şi trecerea la utilizarea manualelor alternative. Doi dintre prietenii mei, soţ şi soţie, ambii profesori de limba şi literatura românâ, cu o exeperienţă de peste 30 de ani de activitate în învăţământ, la acea dată, au prins anunţul din ziar şi s-au apucat de lucru. Au terminat programele pentru ciclul gimnazial şi manualele pentru clasa a V-a şi a VI-a. Cu vreo două săptămâni înainte de a expira termenul depunerii documentelor, se duce cu ele la inspectoratul şcolar judeţean. Îl caută pe inspectorul ce urma să le preia, îl găseşte, îi spune despre ce este vorba. Ăsta îl priveşte, se uită cu milă la el şi-i zice: „Băi prietene, eu te credeam băiat deştept, dar îmi dau seama că eşti..., hai să nu-ţi zic prost, că te superi pe mine şi nu vreau, dar naiv îţi zic. Naiv-naiv, de-ăla ce crede că tot ce zboară se mănâncă... Băăă! Sunt gata, băăă!! Şi programele, şi manualele!! ... Erau gata când s-a dat anunţul. Peste trei zile – uite aici nota telefonică – ,vă chem să le luaţi în primire, să le studiaţi şi să optaţi pentru manualele alternative”. „Păi, cine le-a făcut?” „Cine? Cei de la Minister. Unii dintre ei n-au lucrat o oră în învăţământul preuniversitar. Banul, amice, banul contează”.    

         NIMENICA: Numai la noi se poate întâmpla aşa ceva.

         NIMENI: Revenim la tine şi repet întrebarea: ce cauţi tu în şleahta aia?

         NIMENICA: O slujbă. Sunt şomeră de câteva luni, nu prea mai am resurse financiare şi trebuie să trăiesc. Nu pot să stau cu mâinile în sân şi să ajung la fundul sacului. Îmi trebuie o slujbă.

         NIMENI: Eu te ştiam într-un loc călduţ şi bine remunerat. Ce s-a întâmplat?

         NIMENICA: N-am trecut ... examenul patului, bătrânelule! Nu m-am prezentat la examen şi am pierdut slujba. Cât timp a trăit bărbatul meu, n-am avut nicio problemă. Cum a murit, nici nu s-a răcit bine, cum spun românii, am fost poftită la pat, punându-mi-se alternativa. Ori, ori... Am mai fost angajată în două locuri, pe care le-am părăsit tot din cauză că n-am acceptat proba patului. După cum vezi, la mine frumuseţea este un handicap.

         NIMENI: Şi crezi că ăştia nu te-or pofti la pat? Crezi că te-or pune ca pe-o floare în glastră şi se vor uita la tine? Te vor admira, dar goală, dragă fată, şi ţi-am spus cum. Ce-o să faci?

         NIMENICA: O să plec şi de acolo şi o să iau drumul străinătăţii!

         NIMENI (Hotărât. Se ridică în picioare): Să fiu al naibii, dacă te las! Vin cu tine, Arina Bujoreanu! Strânge tu, te rog, piesele de şah şi pune-le în cutie. Aşa. Eu strâng măsuţa. Ia tu cutia şi mergem.

         NIMENICA: Ce ai de gând să faci, bătrânelule?

         NIMENI: Nu prea ştiu, dar se va aprinde un bec la momentul potrivit şi-mi vin ideile. Ce ştiu ăştia despre tine, dragă fată?

         NIMENICA: Nu cred că ştiu ceva. Eu am auzit că unul dintre ei ar avea nevoie de secretară. La slujbă, cred, nu particulară.

         NIMENI: Nici particulară n-ar fi rău, dar să te plătească şi să nu se atingă de tine! Mă laşi pe mine să discut cu cel care te-ar vrea secretară.

         NIMENICA: Nu ştiu dacă m-ar vrea, ci doar că ar avea nevoie de-o secretară.

                                                                     ACTUL II

         (Decorul înfăţişează acelaşi părculeţ cochet. Se schimbă doar locul. Acţiunea se petrece unde se află aşa-zişii barosani, sub ciupercă).

                                                                     SCENA I

                                                   Nimeni, Nimenica, barosanii

         NIMENI (Cu punga în mâna stângă şi cu măsuţa la subsuoara dreaptă merge pe alee vorbind cu Nimenica. Nu se aude ce-i spune. Este bine dispus).

         NIMENICA (Merge alături cu Nimeni, ducând cutia de şah în mâna dreaptă, iar în mâna stângă poşeta, o poşetă din piele de şarpe. Ascultă atentă ce-i spune bătrânelul şi din când în când se uită la el şi dă aprobator din cap. Poate pun la cale o strategie pe care s-o adopte în discuţiile cu barosanii. Ajung şi se opresc).

         NIMENI (Se opreşte în faţa barosanilor, îi priveşte pe fiecare cu un zâmbet fluturându-i pe buze, face o plecăciune şi salută): Bună ziua, domnilor! Nu ştiu dacă vă bucuraţi că am făcut drumul de la banca mea până la locul acesta, ocupat de câtva timp de voi...

         B1: Nu prea ne bucurăm, dar e domeniu public şi... (Face un gest care înseamnă: ce să-i faci, treacă de la noi).

         B2: Şi nu ne place să ni se vorbească la per tu de către un necunoscut, un neica nimeni. Noi suntem...

         NIMENI: Ştiu, ştiu cine sunteţi. Când v-am salutat, am folosit apelativul domnilor, deşi, ca să fiu sincer, nu prea vi se potriveşte.

         B3: Limba română are pronume personale de politeţe, locuţiuni pronominale, formule de reverenţă... Dar, se pare, că n-ai auzit de ele...

         NIMENI: După cum văd şi tu mă iei la per tu. Te asigur că am auzit de ele şi uneori, chiar le folosesc, când stau de vorbă cu personalităţi de 24 de carate. Atunci folosesc Domnia Ta, Excelenţă, Domnia Sa, Măria Ta, Măria Sa şi îmi iau chiar pălăria din cap, când îi salut. Iar când stăm de vorbă, mă încântă, simt o plăcere deosebită ascultându-i. Limba română are în gura lor un farmec deosebit, o dulceaţă nemaipomenită – „ca un fagure de miere”, cum zice poetul.

         B4: Şi consideri că noi nu merităm să ni te adresezi în mod reverenţios!... Şi ce te face să crezi că noi nu suntem în stare să vorbim frumos? Ne-ai ascultat ţinând discursuri şi nu te-am convins? Ei?

         NIMENI (Adresându-se lui B3): Fiindcă ai zis că n-am auzit de pronume personale de politeţe şi de alte formule de respect, îţi spun, amice, nu cu intenţia de a te jigni, cum ai făcut tu, că mai cunosc şi formule de adresare folosite de Alexandrescu în fabulele sale, cum sunt: înălţimea lupească şi chiar dobitocia voastră. Iată şi versurile: „Să trăiţi la mulţi ani, dobitocia-voastră, / Răspunde un vulpoi, în slujbe lăudat...”. Şi ţie o să-ţi dau răspunsul mai încolo şi te asigur că nu uit.

         B5 (Împăciuitor): E cazul să faceţi pace. Lăsaţi împunsăturile pe seama guvernanţilor. Nu-i vedeţi cum se împung mereu la posturile de televiziune. Fiecare tabără are posturile ei de televiziune şi se înjură fără nicio ruşine. Doriţi ceva de la noi, domnule...?

         NIMENI: Nimeni. Să nu vă pară ciudat, dar aşa mă cheamă. Aşa a vrut naşul meu de botez şi cu numele ăsta m-am ales. Vă asigur însă că nu sunt chiar un neica nimeni, cum spuse B2. (Îi priveşte pe rând pe toţi şi după o scurtă pauză, zice zâmbind): Caut un partener să joc şah. Gândesc că printre voi găsesc un amator. Amator să joace o partidă, două, trei, dar un bun cunoscător al acestui joc extraordinar. Un expert aş vrea, dar se pare că ducem lipsă de astfel de specimene. Ce zice domnul cu sportul?

         B6. Avem jucători buni de şah...

         NIMENI: Buni, dar nu foarte buni. Nu se mai vorbeşte nimic despre un Campionat Naţional de Şah, despre participarea şahiştilor români la competiţii internaţionale cu clasări mai mult decât onorabile. N-a mai apărut nicun Gheorghiu, nicio Polihroniade, nicio Mureşan căci nu se mai organizează competiţii cu caracter de masă, pentru a desoperi talente. Ce să mai vorbim? Veni la mine fata asta superbă, dar nu ştie şah. Poate vreunul...

         B1: Gândirăm că ne-o sechestraşi pe fata asta superbă, că nu-i mai dădeai drumul! Ha-ha-ha!

         NIMENI: Îi plăcu compania mea. Se simţi bine. Dar ce caută fata asta în mijlocul vostru? (Văzând că toţi tac, că se privesc şi ei parcă miraţi-întrebători, zice): Să revenim la jocul de şah. E dispus cineva să ne aşezăm în faţa acestei table de şah şi să ne punem minţile la contribuţie?

         B 2: Ca în Antichitate, când a fost descoperit şahul?

         NIMENI: Nu. Ca în zilele noastre, când şahul a evoluat mult, mult, devenind un sport cu caracter de masă, în unele ţări.

         B 3: Cine mai ştie legenda şahului?

         NIMENI: Legendele, căci sunt mai multe. Cea mai frumoasă legendă mi se pare a fi cea care vorbeşte despte bătrânul înţelept indian Sissa. Rajahul din timpul său era un om rău, purta multe războaie, îşi tiraniza supuşii şi făcea multe rele, motive pentru care nu era iubit de poporul său. Bătrânul înţelept, spre a uşura soarta supuşilor regelui, s-a gândit să născocească un joc cât mai frumos şi mai interesant care să-l cucerească pe rajah. Şi astfel a apărut şahul. Regele, cucerit de frumuseţea jocului, se spune că stătea toată ziua şi juca şah. A vrut să-l răsplătească pe înţeleptul Sissa şi l-a întrebat cum ar putea să facă lucrul acesta. Înţeleptul s-a lăsat cu greu convins şi până la urmă a cedat. A cerut un bob de grâu pentru prima pătrăţică, două boabe pentru a doua, patru boabe pentru a treia, opt pentru a patra şi când au calculat câte boabe ar trebui să dea în total, vistiernicii rajahului au socotit că nici într-o sută de ani în hambarele întregii Indii nu poate fi adunat atâta grâu!

         B 6: Altă legendă plasează întâmplarea în Siria. Cică la curtea tânărului şah, grăbit şi nechibzuit în tot ce făcea, descinde un omuleţ ciudat care cunoştea toate limbile pământului şi când vorbea îi scăpărau scântei din ochi, din dinţi şi din unghiile ascuţite. Acesta se leagă să născocească o petrecere pentru împărat, o liniştită desfătare a minţii în clipe de singurătate. Peste puţin timp, acesta se prezintă cu şahul, care îl cuceri numaidecât pe împărat. De bucurie, el spuse străinului că este gata să-i plătească oricât pentru nepreţuitul dar. Străinul se făcu că nu cere cine ştie ce, că el a vrut doar să fie pe placul Măriei Sale şi că s-ar mulţumi cu un bob de grâu drept răsplată. Bobul de grâu cerut de străin era gata să stârnească o adevărată furtună. Să ne întoarcem câteva clipe cu faţa spre acela vremuri:

                                                                     *

                                                                     SCENA II

                                                  Şahul, Străinul, Bătrânul vizir, sfetnici

         ŞAHUL: Un bob de grâu? Doar un bob de grâu pentru această minunăţie de joc?

         STRĂINUL: Mi-ajunge un bob de grâu, Luminăţia Ta. Dar să-i îndoieşti numărul din pătrăţel în pătrăţel, câte pătrăţele are măsuţa. Un bob de grâu în cel dintâi pătrat, două în al doilea, patru în al treilea, opt în al patrulea şi aşa mai departe. Dacă-mi dai ce-ţi cer, mă faci omul cel mai bogat din împărăţie.

         ŞAHUL (Porunceşte): Să i se dea numaidecât!

         BĂTRÂNUL VIZIR (Încearcă să-l tempereze): Nu te prea gărbi, Măria Ta. Nu te prea grăbi... Să nu fie prea mult.

         ŞAHUL: Ce-o să fie? Un pumn de grâu!

         BĂTRÂNUL VIZIR: Se prea poate. Dar să numărăm întâi. O mică socoteală nu strică!   

         ŞAHUL (O ţine pe-a lui). O traistă?   

         BĂTRÂNUL VIZIR (Tot prudent): Poate că mai mult!

         ŞAHUL (Continuă din ce în ce mai categoric): Un sac?

         BĂTRÂNUL VIZIR: Poate că mai mult!

         ŞAHUL (Îşi pierde răbdarea şi îl apostrofează pe prea prudentul vizir): Eşti un bătrân smintit şi atâta tot! Şi mai nebun sunt eu că stau de vorbă cu tine! Să i se dea străinului cât grâu a cerut! (Ca să fie convingător, pune mâna pe sabie, ceea ce înseamnă că va tăia capul oricui ar îndrăzni să se opună. I se îndeplineşte porunca. Pe înserat, uitându-se pe fereastră, ce vede îi dă fiori. Curtea era plină de saci, iar în mijlocul lor şade străinul, care priveşte cum zeci şi zeci de argaţi încarcă grâu pe umeri şi ies pe poarta palatului)...

                                                                     *

                                                                     SCENA III

                                                                  Cei din scena I

         B 4: Interesante legende, frumoase şi pline de învăţăminte. Şi dacă nu este cu supărare, te întreb care este miza? În cazul în care ne-am angaja să jucăm şah cu tine?

         NIMENI: Eu nu cer să fiu răsplătit. De obicei, joc şah din plăcere. Totuşi, o miză este. Sigur, nu de natura celei din legendă. Şi nu pentru mine.

         B 5: Atunci, pentru cine? Şi dacă pierzi, adică dacă eşti învins, ce pui jos? Întrebarea mea îţi poate părea idioată, căci tu te consideri deja învingător!

         NIMENI: Depinde de partenerul de joc: ce pretinde el, ce pune el jos şi, în echivalenţă, pun şi eu.
         B 1: Inclusiv bani? Cât de mare ar trebui să fie miza?

         NIMENI: De bani mă cam feresc. Banul este ochiul dracului, el lăcomeşte omul, îi ia minţile. Se poate ajunge la sume considerabile, se pot pierde averi, se pot pierde vieţi. Şi, cum eu nu sunt un om bogat, nu-mi pot permite mize care să mă facă să pierd ce am. Două, trei lucruri n-aş vrea să le pierd nicicum. Dar aştept propuneri...

         B 2: Şi care ar fi lucrurile pe care n-ai vrea să le pierzi la joc?

         NIMENI: Nu numai la joc n-aş vrea să le pierd... În primul rând, cinstea... (Face o scurtă pauză, se uită la ei, le priveşte mutrele şi adaugă): Cinstea cântăreşte mai mult decât banul!...

         B 6 (Îi ia vorba din gură): Însă cinstea nu-ţi dă demâncare, nu te îmbracă, nu te duce la femei, nu... (Dă din cap şi din mână, semn că ar fi multe de spus. Apoi):  Văd că faci apel mereu la înţelepciunea populară. Îţi spun şi eu două ziceri din acelaşi tezaur al poporului român: „Cinstea fără bani e sărăcie goală”. Dacă vă place să fiţi sărac, noi nu avem nimic împotrivă. Şi „E mai bine să fii cinstit ca buzunarul pescarului”, pe care n-o traduc. Dacă te duce capul, stimate Nimeni, găseşte-i tâlcul!

         NIMENI (Iritat de insinuarea barosanului): Îţi trec cu vederea insolenţa, neiculiţă, căci voi avea ocazia să-ţi dovedesc cât îmi duce capul. Vrei să spui că este mai bine să fii necinstit. Eşti, cu adevărat, om al vremurilor noi, despre care vom mai vorbi.

         B 6: Vom vedea. Continuă!

         NIMENI: În al doilea rând, iubirea...(Şi mai mare mirare se oglindeşte pe feţele lor), despre care aş putea să vorbesc mult. În al treilea rând, aş pune puţinul pe care l-am adunat în anii scurşi până acum, pe căi cinstite şi legale, care îmi asigură posibilităţi bune de trai. Nu mă lăfăiesc, dar am ce-mi trebuie, trăiesc decent. Inclusiv bani albi pentru zile negre, cum mai zice înţelepciunea populară (Îl priveşte chiorâş pe B 6).

         B 3 (Strâmbând din nas, încearcă să-l susţină şi el pe B 6): Cinstea? Nu ţi se pare că exagerezi, Nimeni? Cine mai dă doi bani pe cinste astăzi, străine?

         NIMENI: Într-adevăr, ai dreptate, barosane, cinstea este o floare din ce în ce mai rară, mai ales în rândul aşa-ziselor elite: politicieni, guvernanţi, conducători de orice fel, de la oricare nivel. Au uitat sensul acestui cuvânt. Eu însă am moştenit cinstea pe cale ereditară. M-am născut cu gena numită cinste. În copilăria mică, am avut o uşoară deviere, dar mi-a corectat-o imediat cea care mi-a dat viaţă. De la Mama am învăţat multe, dar cea mai aspră lecţie pe care mi-a dat-o a fost despre cinste. Cel mai ruşinos şi degradant este să furi. Orice. Şi un ac ori un nasture...

         B 4: Ei, păi dacă furi, furi, frate, miliarde, căci nu te prinde nimeni. Nu te joci cu nimicuri! Ori furi, ori stai pe tălpile tale şi trăieşti din cât câştigi... Nu mai zic nimic....

         NIMENI: Priviţi, vă rog, scena ...

                                                                     *

                                                                     SCENA III

                                                     Mama, Copilul, Femeia (Evocare)

         NIMENI: (Într-o parte a scenei apar o femei şi un copil: Mama şi copilul. Mama îl ceartă, dar  nu-l loveşte, cum ar fi meritat. Evocă întâmplarea): Copilul acela sunt eu când eram de 6 sau 7 ani, iar femeia este Mama mea. Copilului i-a făcut cu ochiul o ceaşcă de porţelan. I se părea aşa de frumoasă, încât, de câte ori intra în casa unor vecine văduve, simţea că i se urcă ridică sângele la cap, inima îi bătea tare şi repede, iar ochii îi rămâneau pironiţi pe ceaşcă. Azi aşa, mâine tot aşa, poimâine la fel, păi până când? Până într-o zi, când a rămas cu baba în casă. Cum baba nu prea vedea, s-a dus lângă fereastră şi, vii sau te iau?, ia ceaşca şi o aruncă în sân, zbughind-o pe uşă afară. Până la fântână nu s-a oprit. A scos o găleată de apă şi a băut până s-a săturat.Ce bună era apa din ceşcuţă! Dar Mama n-are ce lucra şi observă căniţa la el:

                                                                     *

         MAMA: Ia să văd şi eu căniţa aia, Iliuţă!

         ILIUŢĂ: N-am, Mamă, nimic, ce-ţi veni? Ce căniţă?

         MAMA: Poate mi se păru, da ia să văd eu ce ai în sân? (Îl prinde de mână, îi bagă mâna în sân şi scoate căniţa): Uita asta, Iliuţă, eu îi spun căniţă, tu cum îi spui? Să-ţi fie ruşine! Neam din neamul nostru n-a furat un capăt de aţă, auzi? Un capăt de aţă. Ici, în bătătură stau. Să te duci acum s-o duci de unde o luaşi. Hai, dă-i drumul!

         ILIUŢĂ: (Fără să zică ceva, cu capul plecat, coboară coasta, trece Aninoasa pe punte şi ajunge la poartă la vecine. Femeia mai tânără era în bătătură. Când o vede, îl podideşte plânsul) .

         VECINA (Femeia îl cheamă la ea şi-i spune, fără să-l certe): Venişi să-mi aduci cana, aşa-i? O luaşi şi tu să bei apă cu ea. Bine făcuşi, dar să n-o spargi, ai grijă. Poţi s-o mai iei, da s-o pui la loc.

                                                                     *

         B 3: Aşa ceva se întâmpla înaintea erei noastre. Astăzi... ehei! Ehehei!!

         NIMENI: Ştiu ce vrei să spui, dar n-ai destul curaj. Astăzi, au furat şi au vândut totul, Ţara, barosanilor: agricultura, industria, bogăţiile solului – petrolul, gazele, aurul etc. Ne-au vândut libertatea, independenţa, identitatea de neam, de popor. Poporul român nu valorează două parale, nu mai decide nimic în ţara lui, alţii îi hotărăsc soarta, iar el trebuie să joace cum îi cântă străinii. Dar...

         B 1: (Teatral, aproape cântat): Banul, banul, banul, amice! Mulţi au căzut în patima banului după 1990! Mă uit la tine şi-mi dau seama că nu eşti un prost. Banul şi pe nărod îl face iubit! Avem atâtea exemple pe care le vedem zilnic la televizor...

         NIMENI: Bine, bine. Se pot aduna bani şi prin muncă cinstită, nu numai pe căi piezişe.

         B 2: Da, dar averile pe căi cinstite nu se fac rapid, nu se fac peste noapte. Noi n-avem răbdare, suntem lacomi, vrem să vedem nu grămezi de bani, ci stoguri, la vârful cărora să te urci cu scara.

         NIMENI: Nu este bine să năzuieşti să faci averi prin căi piezişe, căci averile adunate prin jaf şi răpiri toate se pierd. Ştiţi cum se zice: „Din bani drepţi, ia dracu’ pe jumătate, iar cei strâmbi îi ia cu stăpân cu tot”. Nu vă temeţi că vă ia dracu’ cu bani cu tot?!

         B 3: Da, dar când ai bani... ehehe! altcunva se vede lumea. Cu bani cumperi şi brânză de iepure. Nu mai vorbesc de puicuţe. Poţi avea pe oricine, oricând, oriunde... (O priveşte pe Nimenica cu poftă de lup flămând): Am dreptate, frumoaso? Cam ce preţ ai avea? Eu, pentru început, te-aş îmbrăca în euroi de 500, din cap până în tălpi, pe faţă şi pe spate. Pe părţile mult dorite aş dubla hârtiuţele. Ce zici?

         NIMENI (În priveşte încruntat şi i-o retează brusc): S-o lăsăm pe Domniţa în pace. Te asigur, barosane, că nu este de vânzare, cum te asigur că nu ai tu atâţia bani cât ar trebui să dai pe ea...

         B 3: Ei nu este! Ce nu este de vânzare în ziua de astăzi? Totul este de vânzare, dar absolut totul...

         NIMENI: Îţi spun eu că te înşeli amarnic, chiar dacă eşti plin de bani „ca râpa de bolovani”.Şi nu este bine să mănânci cinstea cu lingura şi ruşinea cu pumnii...

         B 3: Adică?

         NIMENI: Adică să fii şi necinstit, şi lipsit de ruşine...

         B 4: Am vorbit destul. Ce facem cu şahul? Eu mi-aş încerca puterile. N-am mai jucat de ceva timp, dar nu-mi lipseşte curajul.

         B 5. Şi eu sunt dispus, dar să-i auzim pretenţiile. Eu pe gratis nu joc. (Dorind să fie spiritual, spune o grosolănie): Doar Mama i-a dat pe gratis lui Tata... Hă-hă-hă-hă-hă!... Dar până a nu ne apuca de joc, am o nedumerire. Al doilea lucru pe care n-ai vrea să-l pierzi ai spus că ar fi iubirea. Am reţinut bine?

         NIMENI: Exact, barosane. Iubirea - ce cuvând minunat, ce sentiment înălţător!...

         B 5: A trecut de mult epoca romantică, mister Nimeni! Şi la vârsta ta? Ce iubire îţi mai trebuie, frate?  Acum, ce apuci şi cum apuci (Face semnul frecării degetului mare de cel arătător şi cel mijlociu, cum fac negustorii când sunt pe cale de a înceheia o afacere). Îl auzişi pe B3 ce spunea că ar face dacă o anumită tânără ar fi dispusă...

         B 6 (Râde sarcastic): Ha-ha-ha-ha! Nu te supăra, bătrânelule, dar te caută moartea pe acasă şi tu mai vorbeşti de iubire!... Te pomeneşti că mai visezi şi acum, în nopţile în care nu poţi dormi, privind luna de la vreo fereastră, la vreo Julietă, la vreo Isoldă, la vreo...

         NIMENI: Şi-o să mai vorbesc mult timp. Poate chiar am o Julietă a zilelor noastre, dar... (Se uită la Nimenica şi dă din cap, însă niciunul nu înţelege ce vrea să spună). Barosane, pentru că mi-ai vorbit într-un mod atât de dur – cică mă caută moartea pe acasă – ,îţi voi răspunde la fel, adică fără menajamente. Tu n-ai ştiut niciodată ce este iubirea. Eşti la a cincea nevastă şi eşti pe cale să-i dai şi acesteia papucii. Îţi petreci nopţile cum ţi le petreci, pe la case rău famate sau în cuibul vostru, înotând în mocirla depravării, cheltuind banii câştigaţi pe căi necinstite. N-ai cunoscut o clipă iubirea şi nu ştii ce înseamnă...

         B 6 (Dând din mână, ca şi când ai vrea să îndepărtezi ceva cu dosul mâinii): Nici nu mă interesează. Iubirea este un moft şi eu n-am avut şi nu am timp de mofturi. Eu am prins puicuţa şi am dezbrăcat-o. Cea care n-a vrut, am băgat-o pe unde a ieşit din mă-sa, i-am mai dat şi câteva palme şi      i-am dat drumul. Viaţa este scurtă şi eu vreau să trăiesc din plin. Cu puicuţele, cât mai multe puicuţe. Tu n-ai fost niciodată în anturajul lor, să vezi de ce sunt în stare să facă pentru a te satisface din punct de vedere sexual. Uită-te la puicuţa asta... (O arată pe Arina şi încearcă s-o prindă de mijloc, dar tânăra femeie se opune şi replică):

         NIMENICA (Categorică): Nu mă amesteca pe mine cu puicuţele tale, că n-am fost între ele niciodată şi nici n-o să fiu. Te rog să te controlezi...

         B 6: N-ai fost, dar asta nu înseamnă că n-o să fii. Cât de curând o să-ţi facem şi ţie botezul. Primul pas este mai greu, al doilea este deja uşor, ceilalţi sunt doriţi şi nu te mai poţi retrage. Devii fată de gaşcă şi înveţi meserie. Ehei! Ce ştii tu... După botez n-o să mai faci mofturi. Ai să vezi, frumoaso! Singură o să-ţi arunci hainele de pe tine şi-o să faci baie în şampanie. Ehehei! Ce ştii tu?!

         NIMENI: Pe ea lăsaţi-o în pace. Mă mir ce caută ea în preajma voastră... (O priveşte iar într-un fel anume, dar tânăra nu-şi dă seama ce vrea să-i transmită).

         B 1: Ce, dragă, noi suntem ciumaţi? De ce să nu stea în preajma noastră?. Noi suntem personalităţi cunoscute şi recunoscute, nu suntem fitecine.

         NIMENI: De ce? Vă spun franc, fie că vă supăraţi, fie că nu. Tânăra asta, pe care voi doriţi s-o târâţi în mocirla în care vă bălăciţi voi nu este pătată în niciun fel, iar un nume cinstit e o comoară de nepreţuit. Asta este ea – comoară de nepreţuit – şi cineva veghează şi-o apără cu străşnicie. Cineva care a greşit grav faţă de ea, acum nu-şi mai găseşte liniştea, nu poate trăi fără ea şi-o va recuceri, deocamdată nu ştie cu ce preţ. Deci, oricât de mult o râvniţi, nici măcar un deget nu veţi pune pe ea. Luaţi-vă gândul.

         NIMENICA (Tresare, auzind spusele bătrânului. Se vede că este emoţionată, din gesturile pe care le face: mâna la gură, să-şi înăbuşe orice vorbă care ar putea să-i iasă, cealaltă mână la inimă, să-i tempereze bătăile. Dintr-odată revede întreaga scenă care se produsese între ea şi soţul ei, când îi propusese s-o ducă în clubul de swingeri, iar ea rupsese orice legătură cu el şi se despărţiseră. De atunci îi mersese din rău în mai rău, se aruncaseră găile pe ea s-o înhaţe, până rămăsese pe drumuri. Din ochi îi ţâşnesc lacrimi).

         NIMENI: Nimenica, draga moşului, ce se petrece cu tine? Vino aici lângă bătrânelul tău şi uită tot, dar tot, auzi, fata mea!

         NIMENICA: Cu vorbele tale, bătrânelule, prăvălişi trecutul peste mine şi mă lovi puternic, dar o să-mi revin...

         B 2: Şi cine este cel care o apără? Tu?

         NIMENI: Nu eu. La vârsta mea... Nu m-ar lăsa bunul-simţ să râvnesc la asemenea tânără.

         NIMENICA: Bătrânelule, ce ştii tu despre cel care zici că veghează asupra mea cu străşnicie? Dacă este cel care cred eu, tu ştii cât de grav a greşit faţă de mine. Este de neiertat, străine.

         NIMENI: Nimic nu este de neiertat, fata mea. La asta să te gândeşti. Ce ştiu? Am un prieten, aş putea spune că este cel mai bun prieten al meu. Mă pomenesc cu el, într-o seară, răvăşit până la limita extremă. M-am şi speriat când l-am văzut că-mi intră în casă... Stăteam la birou şi încercam să pun capăt la capăt nişte întâmplări, care mi se părea că nu se înlănţuie bine, mi se părea că lipseşte logica. Ba lipseşte, ba nu lipseşte, uite aşa mă tot căzneam să le dau un înţeles cât mai clar, când prietenul meu năvăleşte în casă. Nu l-am recunoscut, în aşa hal era...

                                                                     *

                                                                  SCENA IV

                                                                    Eu, El

         EU (Enervat că cineva mă deranjează într-un moment pe care îl doream numai al meu): Ce cauţi, bă, de dai buzna aşa peste mine? Ce vrei?

         EL (Îl podidesc lacrimile): Şi tu mă alungi, prietene? Dacă şi tu mă alungi, nu-mi rămâne decât un singur lucru de făcut: să-mi pun capăt zilelor. Mă duc şi mă arunc...

         EU: Stai, stai, stai... Tu eşti Colin? Nu te recunoscui, iartă-mă. Cum să te alung? Pe tine? Cine te mai alungă?

         EL: Prietene, în seara asta făcui greşeala vieţii mele şi mă despărţii de nevastă. De fapt, mă dădu afară din casă, din acel moment nu mă mai consideră bărbatul ei, de ea să nu mă mai apropii. Îşi luă lucrurile din camera noastră şi le duse în altă cameră, în care eu am interdicţie totală. Mă trimise să bag divorţul, căci îl va accepta fără nicio obiecţie. Îţi dai seama în ce situaţie sunt?

         EU: Mare greşeală ai făcut, prietene, dacă atât de iubitoarea ta nevastă, drăgălaşa Camelia, luă o asemenea hotărâre. Ce făcuşi?

         EL: O greşeală mai mare decât Oceanul Pacific.

         EU: Ei?

         EL: Nici nu-ţi vine să crezi ce mare idioţenie am vrut să fac. Am vrut s-o duc într-un club de noapte.

         EU: Ce să faci, mă?

         EL: Ce-ai auzit. S-o duc într-un club de noapte.

         EU (Stupefiat, nu-i vine să creadă ce aude): Pe Camelia ta? Şi te miri că se despărţi de tine? Bă, nătărăul dracului, cum poţi să-i propui unei femei care te iubeşte şi care te cunoaşte doar pe tine ca bărbat că o duci într-o speluncă s-o dai altora, să-şi bată joc de ea? Şi chiar cu tine de faţă? Nu ţi-e ruşine? Bine îţi făcu că te dădu afară din casă. Aşa îţi trebuie, nenorocitule!

         EL (Cu capul plecat şi profund îndurerat): Ceartă-mă, prietene, cât pofteşti. Mai bine ai lua un par şi să te pui cu el pe mine, să dai până îmi dau duhul, că merit. Îmi bară orice drum de întoarcere. Chiar de m-aş întoarce în genunchi la ea şi i-aş săruta tălpile picioarelor, tot n-aş avea vreo şansă. Îmi luă şi copilul, fără putinţă de a-l revedea. Cum să trăiesc eu fără să-mi mai văd nevasta şi copilul?!

         EU: Capul face, capul trage. Fi-ţi-ar capul al dracului. Eu nu dau cu parul în tine, că vei da tu singur cu capul de gard, de ziduri, de pomi, până îţi vei da duhul. Câine! Câine turbat!!... Şi să ne lămurim, ascultă-mă bine. În noaptea asta te las la mine, îţi dau demâncare, îţi dau pat să dormi, dar cum se luminează de ziuă, îţi iei tălpăşiţa. Nu vreau să adăpostesc la mine un netrebnic, un mizerabil, un ordinar de cea mai joasă speţă!...

         EL: Aşa sunt, ai dreptate: netrebnic, mizerabil, ordinar!...

         EU: Încă nu-mi vin pe limbă cuvintele pe care aş vrea să ţi le arunc în faţă. Te-aş scuipa, spurcatule, dar nici să fii scuipat nu meriţi. Iar, de luat la palme, nici atât! Până mai ieri te auzeam cum te băteai cu cărămida în piept că ai cea mai frumoasă femeie care există sub soare, că nevasta ta – Camelia mea! Camelia mea! – este cea mai deşteaptă, cea mai bună, cea mai iubitoare... cea mai..., cea mai ..., cea mai... Şi acum?

         EL: Am călcat în urmă de sălbăticiune noaptea, pe lună plină, şi mi-a luat dracul minţile.

         EU: Ai călcat în prostia ta, nenorocitule!

         EL: Mâine dimineaţă plec. O ultimă rugăminte mai am la tine, prietene: ajută-mă să mă întorc la ea. Ştiu că poţi, fă-o să mă ierte şi-ţi voi rămâne recunoscător întreaga viaţă (Îl priveşte rugător).

         EU: Şi ce să-i spun?

         EL: Găseşti tu. Sunt sigur că vei reuşi să te apropii de ea şi s-o faci să înţeleagă cât de mult regret greşeala făcută şi că fără ea mă voi prăpădi curând.

         EU: Dar înainte, de ce n-ai venit să mă întrebi dacă faci bine sau faci rău?

         EL: Am fost luat de val, am uitat de tot şi de toate. Dureros este că am uitat de Camelia mea şi de iubirea ce ne-o purtam reciproc.

         EU: Nu te-a luat valul, te-ai lăsat dus de val. Acum descurcă-te!

         EL: Voi încerca. Mai am o ultimă rugăminte, prietene, dacă vrei să mă asculţi, şi pe urmă plec.

         EU: Te ascult, deşi n-ar trebui. (Scrâşnind): Câine!

         EL (Parcă nu-l aude): Dacă o vei întâlni, spune-i, te rog, că ţi-am făcut această vizită şi ţi-am spus, înainte de a părăsi casa, că am două alternative: s-o recâştig pe Camelia mea şi, implicit pe băieţelul nostru sau să-mi pun capăt zilelor, dacă nu voi reuşi.

         EU: Şi cum ai de gând s-o faci?

         EL: Ca s-o recâştig încă nu ştiu ce voi face, ca să-mi pun capăt zilelor, mă voi arunca în gol de pe Stânca Corbului. Şi, cu astea spuse, plec. Păstrează-mă în amintirea ta cu ce am avut bun. Mi-ar părea bine dacă n-ar uita nici Camelia că am fost un om bun, dar am avut o rătăcire care mi-a fost fatală. Poate într-o altă lume să ne întâlnim şi să fim din nou fericiţi. Nu te voi mai deranja. Să ai parte numai de bine în viaţă. (Iese, clătinându-se ca un om beat, urmărit de privirile fostului prieten, năucit şi el şi incapabil să-i spună ceva).

                                                                     *

                                                                 SCENA V

                                                              Cei dinainte

         NIMENICA (Conectată puternic la relatarea bătrânelului şi profund impresionată, se apropie de el şi zice rugătoare): Bătrânelule, şi?

         NIMENI: Şi, ce, fată dragă? Ţi-am atins vreo coardă sensibilă?

         NIMENICA: Ce s-a întâmplat cu cei doi? Înţeleg că el a plecat. S-a mai întors? Tu ce-ai făcut? Ai căutat-o pe Camelia? N-o chema altcumva, bătrânelule? Nu cumva ai uitat numele? Ai stat de vorbă cu ea? Ce-a zis? Ce-a făcut? L-a iertat? S-au împăcat? Hai, bătrânelule, spune, ce s-a întâmplat cu ei?...

         NIMENI. Opreşte-ţe, fata moşului! Prea multe întrebări pui. Nu cred că te interesează, aşa că...

         NIMENICA (Nu mai zice nimic. Numai ea ştia ce este în sufletul ei. Ca să nu izbucnească în plâns, îşi pune mâna dreaptă la gură şi-şi muşcă degetul arătător. Se întoarce într-o parte, să nu i se vadă lacrimile care începuseră să se prelingă pe obraji).

         B 1: Curiozitate feminină, străine. Nu ştii că pe ele totul le interesează? Şi mai ales poveştile astea lacrimogene, ca cea relatată de tine.

         B 2 (Îi ţine isonul colegului de taclale şi de alte distracţii): Chiar dacă ieşi până afară, să iei o gură de aer proaspăt sau să-ţi faci treaba mică, când te întorci, o şi auzi (Imitând o voce feminină): „Unde fuseţi, dragă? Stătuşi o veşnicie şi pe mine mă lăsaşi singurică în casă. Atâta atenţie merit eu?”

         B 3: A mea mă trimite să aduc apă proaspătă de la cişmea, o ştiţi voi, să avem la masă. Am stat cam mult, fiindcă erau mulţi oameni, era coada până la colţ. La întoarcere, mi-a făcut un adevărat scandal.

         NIMENI: Dar dacă ar şti unde şi cum vă petreceţi nopţile, n-aţi mai mâna cald multă vreme...

         B 4: Eu nici nu prea mănânc cald. A mea nu găteşte. Luăm masa la restaurante. Zice că, dacă avem bani, trebuie să-i şi cheltuim. Nu i-om duce cu noi în mormânt. Banul trebuie să circule. Îi punem în circulaţie.

         B 5: A mea nu ştie unde şi cum ne petrecem nopţile, dar bănuieşte. Nu se lasă nici ea de pagubă. Tot aşa îşi petrece şi ea nopţile. Fiind mai tânără ca mine cu aproape 30 de ani, nu sunt aşa de naiv să cred că se mulţumeşte să-i fac eu o bucurie la câteva luni...Mă fac că nu pricep şi totul merge bine. Nu mă întreabă, nu o întreb...

         B 6. Este Viagra, amice, foloseşte-o şi-i faci bucurie în fiecare noapte, chiar de mai multe ori, dacă nu-ţi este lene. Ha-ha-ha-ha!

         B 5: Viagra te bagă în pământ, amice, şi miroşi vioreaua la rădăcină, iar eu nu vreau încă.

         NIMENICA (Vine lângă Nimeni şi continuă să-l descoase): Hai, bătrâne, că ştii mai multe, spune tot. Te rog! Ia, de-aici, din inimă te rog... (Îl priveşte rugătoare, cu palmele împreunate ca pentru rugăciune).

         B 1 (Văzând că Nimeni tace, ezitând să vorbească): Hai, domnule, spune-i, dacă ştii! N-o mai fierbe, săraca. Nu-ţi este milă de ea?

         NIMENI (Hotărât să spună): Nu mila mă reţine, barosane. Însă, fie ce-o fi. (I se adresează tinerei): Arina Bujoreanu! De-ai fi Camelia, ce-ai face? L-ai ierta pe fostul tău bărbat pe care...

         NIMENICA (Luându-i vorba din gură, căci nerăbdarea o împingea de la spate): Dar sunt, bătrânelule! Nu mă cheamă Camelia, dar întâmplarea povestită este  a mea... Tu cine eşti? Parcă ai fost de faţă când...

         NIMENI (O întrerupe): Arina, dacă vrei să continui, spune dacă ţi-ai iertat bărbatul şi ai fi dispusă să-ţi continui viaţa alături de el. Să uiţi momentul negru din viaţa voastră?

         NIMENICA: Cui să-i spun, bătrânelule? Nu mai ştiu nimic de el din seara în care a părăsit casa. Mai trăieşte? Nu mai trăieşte? Sau de unde ştiu eu că nu este fericit lângă vreo Camelie, iar pe noi, pe mine şi pe băieţelul nostru, ne-a uitat. Aş vrea să-mi apară în faţă, să mă privească în ochi şi să-mi spună cuvântul fermecat...

         NIMENI: Mi-ai spus că bărbatul tău a pierit în accident de maşină. Ai uitat?

         NIMENINA: N-am uitat, dar atunci te-am minţit. De fapt, a fost o vorbă aruncată aşa..., la întâmplare. Nu m-am gândit că tocmai tu îmi vei aduce veşti despre Claudiu, că aşa îl cheamă.

         NIMENI: Ai amintit de cuvântul fermecat. Care este acela, Arina Bujoreanu?

         NIMENICA: Iartă-mă! Iartă-mă! Iartă-mă!... Arina Bujoreanu, draga mea, te-am iubit şi te voi iubi toată viaţa!... Atât, bătrânelule!

         NIMENI: Şi-l ierţi?

         NIMENICA: Îl iert, bătrânelule!

         NIMENI: Sigur-sigur?

         NIMENICA: Sigur-sigur-sigur! Sunt o persoană care îşi respectă cuvântul dat.

         NIMENI (Se ridică în picioare, se postează în faţa tinerei doamne, o priveşte în ochi şi zice): Martor îmi este Dumnezeu, Arina, că te-am iubit de când te ştiu şi te voi iubi toată viaţa. Iartă-mă, draga mea! Iartă-mă pentru neghiobia pe care am comis-o cândva. Iartă-mă! Iartă-mă şi fă-mi din nou loc în sufletul tău nobil.

         NIMENICA (Puternic emoţionată). Tu eşti Claudiu al meu?

         NIMENI: Eu, Arina mea! Numai cu această înfăţişare mă puteam apropia de tine. (O îmbrăţişează şi o sărută). Ajută-mă să-mi recapăt înfăţişarea pe care o cunoşti! (În timp ce NIMENI îşi reia înfăţişarea, ceilalţi din grup se strâng în jurul lui şi privesc curioşi pe cel cu înfăţişarea de bătrân).

         B 2: Bravo, domnule! Capeţi şi tu identitate. Te cunosc. Pot spune că te cunosc chiar bine, ne-am întâlnit de mai multe ori la slujbă.

         B 3:  Cum rămâne cu şahul? Încingem o partidă? Hai, să te vedem ce-ţi poate capul!

         NIMENI: Domnilor, nu mai am timp. Ce am urmărit să câştig am câştigat. Iubirea, despre care vă vorbeam mai înainte. Vreţi să aflaţi un secret?

         B 4: Ar fi culmea să ne spui că nici nu ştii juca şah.

         NIMENI: Că nu ştiu nu pot spune, dar că nu ştiu prea bine o spun. Vă las vouă şahul, să exersaţi şi vă asigur că vă veţi petrece timpul în mod mult mai plăcut decât vi-l petreceţi de obicei. Cât o priveşte pe Arina mea (O prinde cu braţul stând şi o apropie de el. O sărută pe tâmplă),vă asigur că va fi numai a mea câte zile vom avea. Nimeni şi nimic nu ne va mai despărţi. (Îi salută pe barosani şi pleacă de braţ cu Arina, în timp ce se lasă încet cortina)

                                                         S F Â R Ş I T

                                                                                                     

    

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 427 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 429 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou