Home Altele Gheorghe Constantin NISTOROIIU: REGIMUL TOTALITAR AL PROTOCOALELOR (partea a VII-a)
Gheorghe Constantin NISTOROIIU: REGIMUL TOTALITAR AL PROTOCOALELOR (partea a VII-a) PDF Print E-mail
User Rating: / 1
PoorBest 
Written by Ştefan Doru Dăncuş   
Saturday, 09 June 2018 09:55

                         

 

                                                 C O N C L U Z I I

   Adevărul fiind Dumnezeu, obligă Omul care-I poartă chipul să-şi dăltuiască o conştiinţă morală permanentă, veghetoare, mistică şi responsabilă metafizic întru libertatea totală pentru slujirea Domnului, a Neamului, a comunităţii prezente şi a sa.

   Nu este important de ştiut, ci vital, atunci când nu e vorba despre tine sau despre el, nici despre ei, ci despre Noi, despre Naţiune, respectiv despre Neam, că Adevărul, indiferent cât de greu se ajunge la El deoarece nu prea intră în graţiile tuturor, El-Adevărul rămâne acelaşi prin sine, mustind de dumnezeire, onorând însă şi pe cei puţini care vin să se așeze sub strălucirea luminii Sale.

   Pentru pământenii temerari, respectiv pentru dacoromâni, a mărturisi întru Adevăr este un act, un fapt de adevărată nebunie mistică, fiindcă dincolo de aura dezvăluirii se întrevede minciuna care a îngrozit o naţie ori lumea întreagă mutilând-o moral.

   Slujind Adevărul, posezi libertatea de a te împlini sufleteşte, de a te întări luptând pentru dreptate şi de a te putea exprima în dreapta credinţă, mărturisindu-ţi public iubirea, nu pentru sine, nu pentru noi înşine, ci pentru Dumnezeu şi Neam.

   Suntem datori cu o moarte curată şi eroică pentru a ne trăi apoi viaţa de după viaţă.

   În prima mare etapă a vieţii, cei ce slujesc Adevărul, lipsiţi fiind aproape tot timpul de apărare legală, sunt discreditaţi, calomniaţi şi defăimaţi, fiindcă „greii pământului”, oportuniştii politici, politrucii, obedienţi iluminaţilor, care i-au ajutat să parvină şi să vândă tot ce înseamnă Cer şi Patrie, Aur, Moşi şi Strămoşi, ignoră cu desăvârşire Cerul şi pe cei care mai au încă privirea îndreptată spre înaltele zări.

   Durerea devine mai acută şi rana se adânceşte mai mult, când alături de politicianişti, vezi şi istorici şi teologi şi intelectuali şi oameni de cultură care i-au atitudine făţişă faţă de cei prigoniţi, faţă de cei persecutaţi, faţă de adevăraţii eroi, martiri, mărturisitori şi sfinţi.

   Faţă de adevărul însuşi! Adică de Dumnezeu!

   Realitatea, oricât de camuflată ar fi, ei o cunosc, dar nu vor să o aducă sub Adevăr.

   Pământul nostru sacru cu pădurile lui, cu munţii lui, cu peşterile lui, cu văile lui, cu apele lui, cu tunelurile lui, cu cimitirele lui, cu gropile comune ştiute ori nu, musteşte de eroi, de martiri, de cuvioşi şi de sfinţi, care obligă la mărturisire, la Adevăr.

   La mărturisirea întru Adevăr pentru vieţile şi jertfele lor curate, dar tot la Adevăr împotriva iudaismului, sionismului, ateismului, marxist-leninismului, socialismului, liberalismului, comunismului, neoliberalismului, neocomunismului, ecumenismului.

   Pleroma mărturisirii fiecăruia în parte şi a tuturor deopotrivă este mult superficială în raport cu Adevărul, fiindcă emoţiile trăite, intensităţile îndurate, complexitatea suferinţei depăşeşte peste măsură posibilităţile toate de exprimare.

   Ţara noastră fostă Dacoromânia Tainică, devenită o Republică a Penitenciarelor a transformat temniţele, lagărele şi închisorile în laboratoare specializate pentru „reeducarea”, „duşmanilor regimului”, prin regim străin, vrăjmaş, samavolnic, totalitar.

   În cadrul marilor prigoane şi deselor persecuţii s-au exercitat asupra adevăraţilor Fii ai Naţiei, presiuni care au fost cu adevărat bestiale, dar şi satanic geniale.

   Cu tot infernul declanşat asupra purtătorilor de ideal, de lumină, de iubire, de adevăr, de dreptate, de sfinţenie foarte mulţi au rezistat şi mulţi au supravieţuit.

   Au fost eroi-martiri care au depăşit satanicele chinuri, rămânând curaţi în Adevăr.

   În toţi acei Oameni, Hristos a înviat! Hristos a mărturisit! Hristos mărturiseşte!

   Oamenii au fost înrobiţi de prigonitori, dar spiritul lor a rămas liber întru Adevăr!

   Poporul a fost supus puterilor dictatoriale, dar Naţia stă sub libertatea credinţei.

   Adevărul în cele din urmă va triumfa, dar până atunci persecuţiile religioase prigonesc Libertatea şi o dată cu ea Adevărul.

   Toate mecanismele de propagare a nihilismului, a materialismului, a ateismului, a neadevărului despre trecut, zdrobesc acest prezent pentru a ne frânge viitorul.

   Toate forţele oculte cu legiunile lor de supuşi, de laşi creştini, continuă asediul lepădării de noi înşine, al descompunerii ca persoană, al muririi sufleteşte.

   Generaţiile care au urmat, care se nasc, şi cresc au pretenţia că sunt români, dar ei nu mai au nici suflet românesc şi nici conştiinţă creştină.

   Prin aceste generaţii altoite cu democraţia liberului arbitru, sau a comunităţii europene, sufletul ortodox al Neamului moare.

   Dacoromânii trebuie să-şi regăsească sufletele întru Adevăr, să-şi reorienteze valorile ortodoxiei, să se asume libertăţii lui Dumnezeu.

   Pentru acest postulat, apostolat este absolută nevoie de trăire adevărată, triadică.

   Trei noţiuni profunde, fundamentale şi absolute aprind, cuprind şi întregesc sufletul dac naţionalist: Om, Român, Creştin.

   Perspectivele unui imperiu iudaic, moştenitor al celui comunist, care se întrevede triumfător în acest mileniu, declanşează un val nimicitor care va pune stăpânire pe întreaga omenire aflată în derivă cu menirea sa.

   Neomarxismul cu „faţă” umană, humanoidul deci, călăuzit de iudeo-sionism şi-a întins tentacolele peste tot. Francmasoneria manevrează sub mister tulburând apele.

   Cea mai înaltă tribună prin care se răspândeşte neomarxismul acum este Biserica.

   Toate partidele politice zică-se creştine, dau de fapt onorul ateismului marxist.

   Iudaismul-sionist organizează parada intrării pe sub arcul de triumf al marxismului.

   Nu există nici o forţă morală, socială, politică, religioasă, nici o idee, nici o doctrină, nici o personalitate care să contracareze marxismul, nici pe plan intern şi nici extern.

   Democraţia occidentală, unde au toate drepturile marxiştii s-a încuscrit cu demonocraţia orientală unde numai marxiştii au drepturi.

   Pe toate cele cinci continente se aşteaptă deci, întronizarea iudeo-sionismului, aşa cum foarte clar a întrezărit-o contemporanul nostru Sfântul Serafim Rose.

   „Vor dispărea ţările, căci va fi o unică ordine mondială. Vor dispărea statele, care vor fi preluate de activul de partid. Vor dispărea armatele, căci puterea centrală va dispune de forţă fără opoziţie. Va dispărea Biserica, fiind înlocuită de ştiinţa marxistă. Conştiinţele vor fi formate de puterea centrală. Gândirea, creaţia vor fi strict marxiste. Ştiinţă nu va exista în afara marxismului. Fiecare om va fi programat câte necesităţi are şi câtă capacitate de muncă datorează. Toţi oamenii vor fi supuşi unui riguros control. Va exista o singură idee, o singură orânduire, o singură putere, un singur popor... Comunismul nu are răspunsul final, pentru că e ceva cu totul negativ şi deci nu poate cuceri lumea, aducându-i fericirea, aşa cum pretinde. Dar el pregăteşte terenul pentru un lucru foarte important care trebuie să se producă înainte de sfârşitul lumii: guvernul mondial unic şi unificat, din care creştinismul a fost cumva dat afară.” (Ierom. Damaschin, Viaţa şi lucrările Părintelui Serafim Rose, Bucureşti-2005, p. 849)

   Aşadar, Protocoalele Înţelepţilor Sionului nu este prima mărturisire despre tendinţa suverană mondialistă a iudaismului, ci între miile de năzuinţe despre acest fapt, dar exprimă o teză doctrinară foarte bine intenţionată, foarte responsabilă, profund elaborată, foarte clară, foarte precisă şi încă foarte misterioasă în acelaşi timp.

   Cei care au tratat cu destulă uşurinţă, chiar cu foarte multă nepăsare chimvalele răsunătoare-devastatoare ale funestului Talmud, alăutele Kehillahului-Cahalului, tamburinele Francmasoneriei şi învăţămintele Protocoalelor au fost chiar naivii de creştini ortodocşi, prin oamenii lor politici, prin înaltele feţe bisericeşti, prin teologi, prin scriitori, prin intelectuali de marcă ori erudiţi ai culturii ortodoxe.

   Fiecare dintre toţi aceştia au măsurat cu masura lor, nu cu măsura măsurii.

   Fiecare a interceptat o anumită nelinişte, o anumită apăsare, o anumită îngrijorare, dar n-au mers mai departe decât foarte puţini pentru a se dedica unei cercetări mai ample, unui studiu mai aprofundat, unei adâncimi mai cuprinzătoarea, pentru a pătrunde dincolo de invizibil, unde se conturează scopul şi obiectivele iudeo-sioniste.

   Unul dintre marii cutezători care s-a apropiat de ţinta Noii Ordini Mondiale, de NOVUS ORDO SECLORUM a fost mareşalul german Erich Ludendorff (1865-1937): „Dacă vom studia cu de-amănuntul istoria poporului evreu, organizaţiile lui, felul său de a lupta, vom ajunge să scriem altfel istoria lumii. Această schimbare în tratarea istoriei va fi cu atât mai mare, cu cât ne apropiem de actualitate.” (E. Ludendorff, „Kriegfuhrung und Politik”, ediţia a II-a, 1922, p. 51)

   Cum Talmudul nu prea este accesibil decât rabinilor şi iluminaţilor sionişti, descoperirea epocală a Protocoalelor a condus la deconspirarea Marii Conjuraţii iudaice care, dezbate planuri şi proiecte milenare mondialiste, ce dezvăluie de fapt, o conducere elitistă, misterioasă, ocultă, care are un program unitar, cu caracter universal pentru toate statele în care există comunităţi evreieşti.

   Tot Protocoalele ne descoperă că principiile fundamentale ale Masoneriei: libertate, egalitate, fraternitate, nu au aceeaşi tâlcuire precum cele ale Creştinismului, căci esenţa lor pulsează din Talmud, din Cahal.

   Libertatea nu poate să existe decât în principiul Autorităţii supreme, iar egalitatea ţine doar de utopie sau de închipuire.

   Eroul favorit al Statului italian şi duşmanul Statului Vatican Giuseppe Garibaldi, a fost „convins” şi „înrolat” de Francmasonerie cu gradul suprem, pentru a da lovitura de graţie Bisericii. La 5 Aprilie 1860, eroul primeşte de la Direcţia supremă francmasonică instrucţiuni foarte precise. Între ele la loc de frunte situându-se cele trei principii-„sfinte devize” sine qua non.

   Libertate, armă atotputernică, cu care noi am răsturnat lumea, înseamnă:

   Independenţa fără margini şi restricţii, sustrasă la orice fel de autoritate.

   Independenţa spiritului, care nu ar putea fi stânjenită prin nici o revelaţie, nici limitată prin nici o dogmă.

   Independenţa voinţei, care nu se supune la nici o putere, care nu recunoaşte nici Rege, nici Papă, nici Dumnezeu.

   Independenţa personalităţii, care a sfărâmat toate lanţurile ce o ţineau încătuşată, lanţuri fizice şi lanţuri morale, lanţuri ale Pământului şi lanţuri ale Cerului, pentru a realiza independenţa Omenirii prin dezrobirea ei absolută şi deplină.

   Prin ajutorul Libertăţii, ca pârghie, şi prin pasiunile omeneşti, ca punct de sprijin, noi vom răsturna pentru totdeauna pe Regi şi pe Preoţi, aceşti inamici neînduplecaţi ai neamului omenesc, mai funeşti pentru omenire decât tigrii pentru celelalte animale.

   Egalitatea, instrumentul atotputernic cu care noi am transformat lumea, înseamnă.

   Egalizarea proprietăţilor, căci drepturile omului la pământul comun, ca cetăţean al unei singure şi aceleiaşi lumi, ca copil al unei singure şi aceleiaşi mame, sunt mai vechi şi mai sacre decât toate contractele şi tot dreptul nescris, şi prin urmare, aceste drepturi trebuie restabilite, pe când contractele trebuiesc rupte şi dreptul nescris trebuie desfiinţat.

   Egalizarea averilor, prin echilibrul proporţional al salariilor, prin desfiinţarea completă şi radicală a dreptului de succesiune, prin exproprierea tuturor societăţilor financiare, prin adaptarea la solidaritatea naţională a fiecărui popor, a băncilor, a cancelariilor, a transporturilor, a asigurărilor şi a minelor.

   Egalizarea indivizilor, prin solidaritate, prin participarea egală a fiecăruia la producţiunea sa solidară.

   Prin ajutorul Egalităţii, ca pârghie, şi poftele omeneşti ca punct de sprijin, noi vom face să dispară pentru totdeauna Aristocraţia Banului, călău neînduplecat, exploatatoare fără saţ a neamului omenesc.

   Fraternitate, făgăduinţa atotputernică cu care noi am stabilit puterea noastră înseamnă:

   Frăţia în Francmasonerie, pentru a constitui un Stat în Stat...

   Frăţia în Francmasonerie, pentru a constitui un Stat deasupra Statului...

   Frăţia în Francmasonerie, pentru a constitui un Stat contra Statului.

   Prin ajutorul Fraternităţii, ca pârghie, şi prin urile omeneşti, ca punct de sprijin, noi vom face să piară pentru totdeauna parazitismul şi Represiunea armată, această ciumă nepotolită, această groază sălbatică a neamului omenesc.” (Paul Rosen, „L’Ennemie sociale, Histoire documentee des faites et gestes de la Franc-Masonerie, de 1717 a 1890”, Paris-1890, p. 21-45)

   De ce Constituţia Francmasonică atât de bogată în principiile libertăţii şi egalităţii sociale este valabilă doar pentru cei aleşi, iar pentru toţi ceilalţi muritori, nu?

   Analizând noţiunea de Fraternitate din punct de vedere francmasonic, constatăm că principiul ei existenţial este triadic. I: Stat în Stat. II: Stat deasupra Statului şi III: Stat contra Statului.

   La primul nivel francmasoneria cu mijloacele ei adecvate realizează o funcţiune independentă de statul propriu-zis şi complet necunoscută acestuia.

   Comunitatea lor este zugrăvită pe afară cu ansamblul unor asociaţii religioase, păstrând interiorului apoteoza misterului total de organizaţie secretă, nimbată pe principiul triadic al puterii: administrativă, judecătorească şi legiuitoare.

   Sensul organizaţiei tainice este egoist şi exclusivist realizând propriile scopuri etnice diferite şi contrare statului care o poartă la sân. Aşadar, noţiunile de libertate, egalitate, solidaritate sunt excluse din dicţionarul convieţuirii.

   Organizaţia lor le conferă deopotrivă un statut privilegiat, autoritar şi totalitar faţă de autohtonii rebeli care trebuiesc maziliţi. Cei mulţi sunt deja robi de mult.  

   La nivelul doi cosmopolitismul masonic prin caracterul său universal pulsează prin acea unitate unică seminţiei alese, impunând Unitatea sa superioară Statului devenit vasal, imediat după înfierea comunităţii iudaice.

   Un exemplu de realizare a Statului deasupra Statului ni-l oferă chiar Liga Naţiunilor, despre care Doctorul în Drept şi în Teologie, martirul Ion Moţa ne avertiza: „Aşadar azi putem spune făr nici-o exagerare, că există un Stat mondial a cărui conducere şi forţă publică este încredinţată Ligii Naţiunilor. Statele componente ale acestui Stat mondial şi-au pierdut în bună parte suveranitatea, în folosul acestui supra-Stat.” (Ion I. Moţa, Viaţa şi Opera 1922-1937. Buna Vestire, Bucureşti-1937, p. 97)

   Se ştie de supra-autoritatea organizaţiei sioniste B’nai B’rith, care prin deceniul trei al secolului XX, deja era deasupra omenirii cu cele 11 districte prin cele 426 de organizaţii în subordine.

   Şapte din cele unsprezece districte subordonează America, iar ultimele patru subjugă Bucureştiul, Constantinopolul, Berlinul şi Viena.

   De atunci şi până astăzi autoritatea B’nai B’rith-ului s-a întins mondial.

   La al treilea nivel Fraternitatea asumată ca pârghie comunitară dezlănţuie ura între creştini, constituindu-şi astfel punctul său forte de reazem.

   Există similitudini, identităţi de concepţii între instrucţiunile francmasonice date lui Garibaldi în 1860 şi principiile din 1918 ale Constituţiei Sovietice, ceea ce demonstrează aceeaşi conducere unitară ocultă, misterioasă.

   Dacă tot l-a substituit pe Dumnezeu, Francmasoneria de ce s-au înmulţit în lume fărădelegea, minciuna, mărturia mincinoasă, jurământul strâmb, furtul, crima, înşelăciunea, laşitatea, violenţa, cămătăria, sărăcia, boala, păcatul, sperjurul, delaţiunea, ilegalitatea, neegalitatea, robia, sclavia, avortul, violul, pedofilia, perversiunile sexuale, homosexualitatea masculină şi feminină, zoofilia, pederastria, incestul, prostituţia, conspiraţia, lenea, făţărnicia, profanarea, revoluţiile, războaiele?  

   Convingerea sionismului că este Mesia poporului „ales” a năzuit în sufletul fiecărui iudeu imaginea statului Israel, universal, deasupra tuturor popoarelor, clădit pe ruinele Creştinismului, imagine care a devenit existenţă.

   Oricine s-a opus, se opune realizării idealului lor, fie starea socială a unei naţiuni, fie Biserica lui Hristos, fie politica acelui stat, etnia aleasă a asociaţiilor religioase, adică Organizaţia secretă devine Statul privilegiat contra Statului vasal.

   Dacă statul politic se află în Cetatea unei naţiuni creştin-ortodoxe, fiindcă celelalte au renunţat de mult la Hristos, se impune deviza: „Einen christologischen Ausdruck!”

   Se interzic între atâtea şi expresiile: „patrie”, „monarhie”, „creştin”, „naţiune”, „ortodoxie”, „românism”, „dacoromân”, „martir”, mărturisitor”, „mistic”, „sfânt” ş.a.

   Se mai interzic: Familia, Biserica, Armata, Şcoala, Naţionalismul, Neamul etc.

   În statele tolerante din cadrul naţiunilor lor creştine preatolerante şi în mod expres statul român, asociaţiile religioase ale comunităţii iudaice din vatra naţiei respective, promovează efectiv o intoleranţă religioasă la cotă acută în rândul sărmanilor autohtoni, pentru împlinirea preceptului talmudico-cahalico-francmasonic: Stat în Stat, Stat deasupra Statului, Stat contra Statului.

   Spiritul iudaic a primit transfuzia de viaţă a Cahalului, prin a-şi însuşi tot ce ţine de cultura şi civilizaţia creştină, mai puţin religia, dar păstrându-şi nealterat amestecul de sânge şi voinţa de a deveni stăpânii lumii.

   Lupta lor, a celor aleşi constă în avangarda francmasoneriei ale cărei arme de atac sunt: cămătăria, denigrarea, făţărnicia, înşelarea, uciderea, tăgăduirea, ascunderea.

   Despre francmasonerie papa Leon XIII avea numai cuvinte de „laudă”, în Enciclica sa pontificală „Humanum genus”, precizând că:

   „este criminală în organizarea ei;

   este nelegiuită în principiile şi actele ei contra Religiei creştine;

   este imorală în principiile şi actele ei contra legilor naturii;

   este revoluţionară în principiile ei şi în actele sale contra societăţii;

   este ipocrită şi mincinoasă în principiile şi actele ei contra Umanităţii.” (Paul Rosen, „L’Ennemie sociale, Histoire documentee des faites et gestes de la Franc-Masonerie, de 1717 a 1890”, Paris-1890, p. 419)

   Trebuie precizat că Paul Rosen a fost Mare Inspector General, evreu cu gradul 33 în Francmasonerie, dar Providenţa a vrut să-l salveze convertindu-l la creştinism. Celebra sa lucrare scrisă deci de un iniţiat şi cunoscător direct al misterelor Ocultei a fost dedicată Papei Leon XIII, care a făcut-o apoi cunoscut creştinilor.

   Victoria marxismului va conduce implicit la biruinţa iudaismului sionist!

   Întreaga omenire se află sub imperiul crizei materialismului iudeu suveran.

   „Dacă creştinii nu se pot reîncreştina, dacă ateii nu se deschid credinţei, dacă evreii nu se pocăiesc, atunci lumea aceasta va sfârşi catastrofal. Nu există izbăvire decât în Hristos, dar înţeles bine şi trăit sincer.” (Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos-document pentru o lume nouă. Ed. Christiana, Bucureşti-2006, p. 22)

   Ca încheiere redăm foarte clar, scurt şi concis o radiografie a spiritului organizatoric de tendinţă hegemonistă, mondialistă al iudeilor de-a lungul veacurilor, a ziarului american Times în anul de graţie 1920 și ne întrebăm astăzi după un secol trecut dacă avea dreptate :

  1. 1.Există şi a existat de secole întregi, o organizaţie politică internaţională a evreilor.
  2. 2.Spiritul acestei organizaţii pare a fi o ură tradiţională, eternă, împotriva creştinătăţii şi o ambiţie uriaşă de a stăpâni lumea.
  3. 3.Scopul urmărit în cursul veacurilor, e distrugerea statelor naţionale şi înlocuirea lor cu o stăpânire iudaică internaţională.
  4. 4.Metoda întrebuinţată pentru a slăbi, pentru a distruge statele politice existente, constă în a le injecta idei care sfârşesc prin a le dezagrega, urmând o progresie calculată cu dibăcie, de la liberalism la radicalism, pe urmă la socialism, la comunism şi în sfârşit la anarhie.
  5. 5.Noile dogme politice din Europa creştină, politica ei şi Constituţiile democratice, sunt toate la fel de dispreţuite de bătrânii sau „Înţelepţii” lui Israel. Pentru ei, guvernarea este o artă sublimă şi e rezervată unei elite reduse, în vreun sanctuar ocult...
  6. 6.După această concepţie despre guvernământ, masele nu sunt decât o turmă de dispreţuit; iar conducătorii politici ai Goimilor, nu sunt decât nişte simple păpuşi în mâinile bătrânilor lui Israel: cel mai adeseori sunt corupţi, totdeauna neputincioşi, uşor robiţi prin măguliri, prin ameninţări sau prin şantaj în folosul dominaţiei evreieşti.
  7. Presa, Teatrul, Bursa, Ştiinţa, Legea, în mâinile celor care posedă tot aurul lumii, sunt tot atâtea mijloace pentru a înebuni opinia publică, pentru a produce o aţâţare generală la viciu şi la a distruge aspiraţiile idealiste (cultura creştină), pentru crearea cultului banilor, pentru răspândirea scepticismului materialist şi a cinicei pofte de plăceri.(Times, 8 mai 1920)

* Protocoalele Înţelepţilor Sionului se asumă ca o creaţie ocultă, ca un document istoric, ca o lucrare reală, ca o taină ce dezvăluie de sub peceţile misterului marea conspiraţie iudaică universală.

* În cadrul acestei cercetări, ca de altfel în toate celelalte pe care le-am scris şi le voi mai scrie m-am călăuzit numai după lumina Adevărului, urmărind Adevărul şi numai Adevărul, străduindu-mă permanent a trăi, a cerceta şi a scrie doar Adevărul, din vatra Lui cu claritate, cu îngrijorare, cu emoţie, cu înfrigurare, fără pismă, fără părtinire, creştineşte, dar dur precum realitatea însăşi.

Ca teolog ortodox dacoromân sunt un mărturisitor continuu al Adevărului.

* Deviza Arhanghelului Mihail-Voievodul Cerului şi al Pământului:

Să stăm bine! Să stăm cu frică! Să luăm aminte!

Amin!

   + Sf. Ier. Chiril, arhiep. Aleandriei, Sf. Tecla, Mariamni, Marta, Maria, Enata

                          

    

 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 192 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 234 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou