Home Altele Liana SAXONE-HORODI: NOTE DE LECTURĂ – D. SEBASTIAN: «RĂZLEŢE»
Liana SAXONE-HORODI: NOTE DE LECTURĂ – D. SEBASTIAN: «RĂZLEŢE» PDF Print E-mail
User Rating: / 2
PoorBest 
Written by Grigore Timoceanu   
Friday, 13 August 2010 19:20

Material scris de: Liana SAXONE-HORODI

În ultima vreme am descoperit un sens nou al cuvântului „făcătură”, acel eveniment care se întâmplă ca şi cum ar fi fost aranjat în mod misterios. Tatăl meu spunea că „lucrurile în viaţă rimează, nimic nu-i la voia întâmplării, totul este de la Dumnezeu!” (Valentin Saxone: “Speranţe în întuneric”). Nu odată în viaţa mea m-am convins de acest lucru.

 

Într-o seară, după o zi călduroasă şi umedă, cu temperatura peste cea obişnuită, când am pus paleta de culori deoparte, după o zi în care pictasem cu păcere, aşa cum se întâmplă tot mai des în ultima vreme, şi m-am aşezat în salon să vizionez programul de televiziune, am primit un telefon neaşteptat. La celălalt capăt al firului era un vechi prieten despre care demult nu mai ştiam nimic. Mă anunţa că vechea noastră cunoştinţă, dr. Radu Dermer, a început să scrie proză şi în luna septembrie îi va ieşi de sub tipar un volum nou. Era o veste interesantă şi, cum sunt din fire curioasă şi nu-mi place „telefonul fără fir”, am luat legătura cu Radu. Atât pe el cât şi pe soţia lui îi cunoşteam din anii de şcoală din România dar, cu Radu nu pot spune că am vorbit vreodată. O simplă cunoştinţă din vedere, aveam cunoştinţe comune. Radu m-a informat că în septembrie îi va apare a doua carte. A  publicat un volum de proză scurtă Răzleţe, pe care mi l-a trimis prin poştă.

 

Radu aflase că, se întâmplă câteodată să scriu câte o recenzie despre o carte care m-a impresionat, eu spun că de fapt scriu doar impresii. Voia să ştie ce impresie va face asupra mea volumul lui şi dacă o să mă „inspire” să scriu ceva. Aşa dar, în cele ce urmează voi scrie impresiile mele după citirea volumului Răzleţe de D. Sebastian (pseudonimul literar al lui Radu Dermer), apărut în 2009 la editura bucureşteană “Semne”.

 

Volumul începe cu o proză mai lungă, cu caracter autobiografic „În căutarea tinereţii” şi se continuă cu o serie de schiţe scurte, inspirate din vieţile prietenilor dar şi pagini de ficţiune. Autorul simte o nevoie imperioasă de a scrie, de a-şi reaminti anii tinereţii, cei mai fericiţi şi mai semnificativi pentru el. Se simte neliniştea sa, chiar teama de a scrie şi, mai ales, de a publica, dar aceasta este o nevoie absolută a sa şi acest lucru face proza sa autentică şi interesantă.

 

El mărturiseşte: „Încerc să scriu, să povestesc o parte din viaţa unui om care şi-a iubit prietenii şi oraşul în care s-a născut şi este în căutarea lor asemenea unuia care dă din mâini şi picioare pentru a se menţine la suprafaţă, nu în apă, ci în timp” (pag.18). Într-adevăr se simte în scriitura lui D. Sebastian această nostalgie obsesivă pentru tinereţea lui, cu locurile, prieteniile şi iubirile acelor ani. De remarcat este faptul că autorul este îngrijorat de cum va fi receptat. El scrie: „Omul se naşte, trăieşte, învaţă câte ceva (mai mult sau mai puţin), iubeşte, creează o familie, se abate din când în când de la linia dreaptă învinuind de asta pe toată lumea, inclusiv pe bătrânul Freud (ce ne-am fi făcut fără el!) şi numai pe sine însuşi, nu… Pentru oricine lucrurile astea sunt de neuitat, interesante, înduioşătoare chiar, mai ales retrăite la o vârstă la care începi să uiţi. Ei bine, acesta este cazul meu: îmi amintesc, mă înduioşez, mai amestec din când în când perioade, dar sunt amintirile mele. Şi, atât de frumoase. Nimeni nu este obligat să le citească, dar eu sunt obligat să le scriu”.

 

Radu Dermer este medic, la fel ca şi tatăl său, Dr. Hanina Dermer, renumit radiolog la Bucureşti in perioada interbelică. Atât tatăl cât şi mama i-au asigurat o tinereţe lipsită de griji materiale ca să poată studia şi, mai târziu, când şi-a închegat o familie să-şi închege o gospodărie „din nimic”. Cum scrie autorul: „…s-au străduit, nu ştiu de unde să ne asigure o oarecare linişte materială” (pag.38). Cât şi-ar fi dorit Radu să se revanşeze faţă de părinţi dar, tatăl său l-a părăsit la o vârstă la care ar fi putut să se mai bucure de viaţă. „Mama încerca să treacă neobservată prin viaţă, s-a stins după mulţi ani nereuşind o clipă să se împace cu ideea singurătăţii. (...) Remuşcările faţă de amândoi părinţii nu m-au părăsit nici astăzi, deşi nu am vorbit de ele cu nimeni şi este pentru prima oară că le amintesc” (pag.38).

 

Radu Dermer a mers pe urmele tatălui său alegându-şi să fie tot radiolog, specialitatea lui fiind C.T. (chirurgie toracică n.r.) şi „Interventional Radiology”. A început să studieze la Bucureşti. În anul V de facultate a fost exmatriculat, deoarece făcuse cerere de plecare din ţară. Au trecut trei ani până a primit plecarea, ani în care a cunoscut-o pe Irina, pe viitoarea lui soţie. Erau amândoi doi „exmatriculaţi”, Irina de la Facultatea de Construcţii, el de la Medicină şi, legătura lor s-a transformat încet, încet într-o dragoste puternică care s-a consolidat cu anii şi, continuă şi astăzi. Pe Irina o cunoşteam şi eu din anii când drumul meu spre Şcoala Elementară „Clemenţa” ducea prin faţa casei ei. O cunoşteam ca „Irinel Justin”. Îi admiram frumuseţea şi fineţea trăsăturilor, era ca o păpuşă de porţelan.

 

Inimaginabil cât de multe amintiri reuşeşte să ne redea Radu în acest volum: prima dragoste, studiile, casa, părinţii, prietenii: „...personajele sunt multiple, dar nu există personaje pozitive sau negative” (pag.34), nu există “buni şi răi” cum spuneau copii mei când erau mici.

 

Radu Dermer a reuşit în viaţa lui profesională de medic-radiolog să pătrundă în trupul omenesc şi, cu sensibilitatea de care dovadă în această carte, a pătruns şi în sufletul omenesc. „Toate aceste tablouri din tinereţe mi se desfăşoară în faţa ochilor. Mă opresc în faţa fiecăruia, îl privesc de departe şi de aproape şi încerc să mă introduc în interiorul lui, să-l retrăiesc. (...) Colecţia mea de tablouri este nelimitată dar şi nepreţuită. Le scot, unul câte unul, nu la vânzare ci la o vizionare, cu aceeaşi zgârcenie cu care marii colecţionari îşi admiră bogăţiile ascunse într-un beci” (pag.188-ultima).

 

Am citit cartea pe nerăsuflate. Filosoful şi eseistul Gabriel Liiceanu scrie în ultimul său volum: „Când citeşti o carte, important este să nu te uiţi la numarul paginii la care ai ajuns, aşa cum, atunci când călătoreşti cu maşina, important e să nu te uiţi la kilometraj şi să calculezi mereu câţi kilometri te despart de destinaţie. Frumos e să ajungi la capătul drumului pe nesimţite” (Întălnire cu un necunoscut, pag. 280).

 

Pe nesimţite am ajuns la ultima pagină. Închei aceste rânduri cu sentimentul de mulţumire că am descoperit un Radu pe care l-am întâlnit, dar nu l-am cunoscut. Şi, cu asta, cercul prietenilor mei medici-scriitori se lărgeşte şi sper că-l vor adopta, ca să nu se simtă „singur” pe drumul pe care a pornit, la vârsta pensionării.

 

„Singurătatea adevărată este cea mai tristă. Cea în care cauţi cu disperare un suflet care să te înţeleagă, cu care să împărtăşeşti un gând, un vis sau o idee. Să auzi o părere, indiferent dacă este opusă ideilor tale, dar să ştii că cineva te ascultă. Sau pur şi simplu, să ai cu cine bea un pahar…” (pag.106). Aşa este. Scriitorul nu este singur, el se destăinueşte cititorilor lui. Aşteptăm cu nerăbdare volumul următor al scriitorului D. Sebastian!

 

 

Comments  

 
0 #1 meli 2012-06-04 21:33
În următoarele zile editura eLiteratura pregăteşte apariţia trei cărţi de Radu Dermer, toate in format digital, putând fi cumpărate online:
1. În căutarea tinereţii sau Când paralelele se întâlnesc;
2. Călătorie spre punctul de plecare;
3. Viaţa ca o încercare.
Ele demonstrează că scriitorul şi-a gasit vocea sa. E un rapsod al trecutului, un trubadur al amintirilor, un cântăreţ avântat al tinereţii. Un scriitor în toată puterea cuvântului.
Amănunte în pagina http://www.eliteratura.net/radu-dermer/index.html
Quote
 

Add comment


Security code
Refresh

Sondaj

Ce părere aveţi despre acest site ?
 

Cine este online

We have 191 guests online

Statistici Site

  • 3705 registered
  • 0 today
  • 0 this week
  • 234 this month
  • Last: GkadmirFlum
Ulti Clocks content

Reclama Dvs

Librarie Online. Zilnic ultimele carti noi, promotii si reduceri. Carti pentru fiecare cu livrare din stoc.

Site Gazduit De

armand-productions3

 


feed-image Feed Entries

Poemul din metrou